engleză

În timpul studiilor de la Charing Cross Hospital din Londra, Sarah Grant a avut o mulțime de joburi, de la asistent de vânzări în magazine, până la babysitter. În timpul celor 22 de ani petrecuți la Paris, Sarah a întâlnit mulți români. Fascinată, a învățat rapid limba română, și s-a îndrăgostit pe loc de opera lui Caragiale și cultura noastră.

Născută în orașul care găzduiește cel prestigios turneu de tenis al lumii, Wimbledon, Sarah a absolvit Universitatea din Londra, apoi a făcut un master la Universitatea Cambridge. Auzise de România și dorea să ne viziteze țara, dar prietenii îi spuneau că nu poate veni aici pentru că nu vorbea limba, era o țară fostă comunistă deci, era foarte periculos. În ciuda acestor impedimente, Sarah a luat avionul și a aterizat pe pământ românesc. Era în anul 2000, “imediat ce am pășit pe acest pământ am început să plâng, simțeam că sunt acasă, și am știut că voi trăi aici cândva”, povestește Sarah Grant.

Turneu caritabil la Londra și Paris pentru copiilor din Sighetu Marmaţiei

De atunci a început să viziteze de trei ori pe ani diferite regiuni din România și stătea cât de mult îi permitea programul. Nu au fost simple excursii, la acea vreme Sarah făcea parte dintr-o asociație care îi sprijinea pe copiii din familiile sărace. A început să strângă fonduri pentru un proiect îndrăzneț: renovarea unei creșe în Sighetu Marmației. La acea vreme, Sarah avea mulți prieteni muzicieni, ea însăși cânta într-un cor național. Impresionată de activitatea elevilor din Sighetu Marmației, a organizat împreună cu prieteni muzicieni concerte caritabile, unul la Londra și două în Paris.

Sunt unele locuri care au o energie cu care rezonezi, iar România rezona perfect cu mine

Scopul turneului a fost să strângă fonduri pentru creşa din Sighetul Marmaţiei. “Tot ceea ce făceam era pentru România, pentru promovarea ei și pentru copiii de aici, nu puteam să suport ignoranța ce afecta România”, a spus Sarah pentru Matricea Românească.

Ore de engleză interactive, cu teatru și muzică

Sarah  predă engleză și este trainer pentru adulții care vor să-și perfecționeze cunoștințele de limba engleză. Însă a avut  în pregătire și câțiva elevi promițători. ”Nicăieri nu am întâlnit tineri așa de isteți, entuziaști, muncitori, ca în România”, a mărturisit Sarah Grant. Devotamentul cu care predă i-a motivat de-a lungul timpului pe unii părinți să facă sacrificii mari. Constrânși de posibilitățile materiale reduse, ei au vândut ce avea mai de preț în scopul educației copiilor lor. “În 2007-2008, am cunoscut o doamnă care își vânduse inelul de logodnă pentru a plăti cursurile copiilor ei. M-am simțit incredibil de onorată și înfricoșată,  pentru că aveam o mare responsabilitate”, povestește Sarah. La orele profei Grant nu ai cum să te plictisești. Folosește cu precădere programarea neuro-lingvistică, întrebuințează teatrul, muzica, jocurile, pentru a facilita procesul de învățare. “Metoda mea încearcă să le reamintească studenților că au aripi și că le pot folosi. Eu nu cred în greșeală, cred în ceea ce înveți din greșelile pe care le faci”, a zis Sarah.

Un sistem de educație bazat pe memorare și repetare nu învață un om să gândească și să fie curios

Nimeni nu părăsește clasa de engleză fără să învețe ceva nou, fie măcar un cuvânt sau o idee. E una din legile nescrise ale lui Sarah Grant. “Dacă nu învață cu zâmbetul pe buze și nu sunt fascinați de ceea ce fac, înseamnă că am dat greș. Îmi doresc să învețe să fie mândri de ei, și să folosească în societate ce au învățat de la mine”, a mărturisit Sarah. Întrebată de Matricea Românească despre cât de mare e rolul pedagogului în viața unui elev, profa Grant a spus că respectul este cel mai important principiu în relația dintre cei doi. “Dacă un elev de-al are o prezentare în limba engleză și aceasta nu a ieșit bine, mă simt groaznic, pentru că nu i-am dat resursele necesare”, a spus Sarah.

Empatia: modelul danez

Și-ar dori ca sistemul educațional din România să-i învețe pe copii empatia față de cei din jur. Așa se întâmplă de ani buni în Danemarca, țara cu unele dintre cele mai performante licee și universități din lume. “Copiii danezi învață încă de la 7 ani să fie generoși, să fie atenți la nevoile colegilor, să lucreze în echipă și nu în ultimul rând să se ajute la teme în funcție de afinitatea fiecăruia”, spune Sarah Grant.

Astăzi, studiul peste hotare este privit cu ochi buni de tinerii români care nu ezită să aplice la universitățile de prestigiu din Occident. Sarah consideră o astfel de experiență mai mult decât benefică, e un lucru esențial pentru viață. “Chiar și pentru un an de zile e bine ca un tânăr să trăiască în străinătate la studii. De ce? Pentru că atunci când ești departe de casă înveți să apreciezi ceea ce ai avut, devii mult mai atent la cultura ta”, a concluzionat Sarah Grant.

„Situaţia românilor din Timoc este dramatică. Dacă nu se va investi în educaţie, în a avea şi a ţine şcoala românească, noi vom dispărea”, a atras atenţia, cu amărăciune în glas, pentru Matricea Românească, unul dintre liderii comunităţii româneşti din regiunea Timoc, Serbia, medicul Predrag Balaşevici, pe care l-am întâlnit la Belgrad.

De profesie medic pediatru, Predrag Balaşevici este o figură cunoscută printre românii din Serbia, ca preşedinte al Pârtiei (Partidului) Neamului Rumânesc, ce militează pentru drepturile minorităţii româneşti.

Acesta subliniază că lipsa educaţiei în limba română, în regiunea Timoc, erodează puternic identitatea românilor de aici, punând tot mai mult în pericol însăşi existenţa minorităţii româneşti.

“Situaţia este dramatică, iar dacă nu se va investi urgent în şcoala românească, în educaţia în limba română, noi vom dispărea! Trebuie să vă gândiţi că atâta amar de vreme noi nu am avut şcoli româneşti, nu am învăţat limba, nu am beneficiat de nici o susţinere, nu am avut ziare, Biserică, administraţie, nimic în limba română – şi totuşi, românii şi-au conservat identitatea de limbă, tradiţiile şi obiceiurile. Este aproape o minune.”

Predrag Balaşevici, un medic român care vrea să facă bine identităţii româneşti şi compatrioţilor din Valea Timocului, al căror număr este estimat la 300.000

Implicat în conservarea identităţii româneşti pentru că “toţi cei care putem contribui la lucrurile bune, ar trebui să o facem, dincolo de câmpul strâmt al profesiei noastre”, medicul Predrag Balaşevici deplânge lipsa unei strategii coerente, la nivelul autorităţilor române, privind protecţia românilor din afara graniţelor.

“Situaţia cu care se confruntă românii din Timoc este, din păcate, similară cu cea a românilor din Bulgaria, din Basarabia, şi aşa mai departe. Am avut discuţii cu românii din toate aceste zone, şi toţi se plâng că sunt uitaţi sau se face prea puţin pentru ei. În Ucraina există şcoli româneşti, în Serbia nu. (…) Sigur, există şi mulţi patrioţi în rândul autorităţilor, însă problema românilor din afara graniţelor este abordată mai mult funcţionăreşte decât cu sufletul. Ajutorul este insuficient şi greoi. România nu are nici o strategie coerentă, susţinută pe termen lung, cu privire la românii din afara graniţelor.”

Atâta amar de vreme, nu am avut şcoli româneşti, nu am învăţat limba română, nu am avut ziare, Biserică, administraţie, nimic al nostru – şi totuşi, românii din Timoc şi-au conservat identitatea de limbă, tradiţiile şi obiceiurile. În secolul XXI însă – secolul englezei, al Internetului şi al migrării masive la oraş – nu vom mai reuşi

“La polul opus, Ungaria investeşte milioane de euro în Voivodina, inclusiv în agricultură, unde acordă fermierilor de origine maghiară împrumuturi la dobândă foarte mică. Probabil că, în gândirea lor pe termen lung, aceste investiţii au sens. Se gândesc, poate, că într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat, aceste teritorii ar putea fi ale lor.”

De loc din Bor, Serbia, Predrag Balaşevici este circumspect cu privire la şansele românilor din Valea Timocului în lipsa promovării susţinute şi programatice a identităţii proprii, româneşti, în regiune:

“Întorcându-mă la prima idee: a fost posibil să rămâi român [în Timoc] în secolele XIX-XX, dar acum, în secolul XXI, odată cu avântul englezei, cu proliferarea internetului, cu mutarea tinerilor la oraşe, nu se va mai putea. Copiii nu mai sunt interesaţi să înveţe limba română, iar dacă nu o vor studia la şcoală, suntem condamnaţi la dispariţie.”

• Despre
• Ultimele Postari

Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com

Urmăriţi-mă:

Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

• Băieţelul român care îi învaţă pe americani cum se găteşte (şi trăieşte) româneşte - 02-11-2018
• Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la Mama - 23-10-2018
• Nu confundaţi Biserica cu Uber - 11-10-2018

• Despre
• Ultimele Postari

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

E o poveste urbană, pe care am auzit-o recent şi, într-o lume atât de normală ca cea în care trăim, nu poate fi decât atât: o poveste. E o poveste desprinsă din acele cărţi pentru copii care îi captivează pe micuţi: “Fetiţa care şi-a pierdut numele”, “Girafa care şi-a pierdut maimuţica şi nu mai putea să adoarmă”, “Copilul care a uitat limba română”. E o poveste incredibilă, perfectă de adormit copiii sau de trezit părinţii. Cum preferaţi. Piaget şi Chomsky, luaţi notiţe!

Povestea spune că un micuţ de vârstă fragedă, ai cărui părinţi umblă – cu munca şi cu el – în lungul şi-n latul planetei, a uitat limba română, şi asta poate chiar înainte s-o înveţe. Nici părinţii nu ştiu cum s-a întâmplat asta: dar nu e nevoie de detectiv. Câteva vizite prelungite în Marea Britanie, în Asia şi în Lumea Nouă, unde românaşului nostru i s-a vorbit non-stop în engleză (chiar şi în familie), şi Ionică s-a pomenit John Doe, aruncat în malaxorul lingvistic al internaţionalismului hipsteresc – sau hipsterismului internaţional – practicat de o comunitate tot mai mare de părinţi români “moderni”. Revenită pe meleaguri autohtone, după câteva luni de aventuri tarasconiene prin lumea largă, familia noastră ne-tradiţională (vorba unei reclame simpatice) s-a pomenit că Ionică, bulversat, nu mai rupe o boabă în română, dar nici în altă limbă. Zeul Harpocrate şi-a cerut tainul!

Desigur, e doar o poveste. La Matricea Românească nu cunoaştem părinţi care ar fi atât de inconştienţi să chatuiască cu ţâncul doar în engleză, pentru că “îşi revine el pe parcurs”. E greu de crezut că cineva ar fi aşa de carefree, când are la dispoziţie atâtea cursuri de parenting care te transformă în părinte-model şi dacă nu dai pe-acasă. E suficient să le asculţi în maşină, în drum spre sală! Dar, să revenim. Nu ştim, doar putem bănui, ce ar spune Piaget sau Chomsky despre asta. Probabil că primul ar respinge temerile ca nefondate, pretextând că faza senzorio-motorie nu s-a încheiat, în vreme ce al doilea ar spune că da, copilul are engleza ca limbă nativă, dar cu puţin “effort”, nu-i exclus să înveţe nici româna!

Dacă ajungem să vorbim în toate limbile pământului – mai puţin româna – în familie, români fiind! se cheamă că suntem mai full of shit decât scutecelele micului Ion din povestea mea

Multă apă va mai curge pe Potomac şi pe Tamisa pân-o să ne vină mintea la cap, vorba românului, că nu-i o ruşine să-ţi vorbeşti limba în oglindă, pentru că asta e limba: o oglindă în care ne verificăm, dimineaţă de dimineaţă, zi după zi şi seară de seară, identitatea. Sigur că e o plăcere deosebită, pe undeva de înţeles, să ne testăm acuitatea lingvistică într-ale englezei, ori de câte ori prindem ocazia. Însă, dacă ajungem să vorbim în toate limbile pământului – mai puţin româna – în familie, români fiind! se cheamă că suntem mai full of shit decât scutecelele micului Ion din povestea mea.

Din fericire, e doar o poveste. Părinţii de 30 şi ceva de ani pe care îi cunosc eu dorm cu DEX-ul sub pernă şi nu le-ar face niciodată o asemenea aroganţă propriilor copii, vorba unui scriitor contemporan apreciat în penitenciare şi pe stadioane. “Responsabilitate” e cuvântul care descrie cel mai bine hipster-părintele român al anului 2018.

Şi acum, hai să luăm wrap-ul, pentru că nu mai e la modă cu cărucior, şi să-l ducem pe Lil’ John la speech therapist. Departe de a fi un semn că suntem părinţi proşti, simplul fapt că al nostru nu (mai) vorbeşte româna e un semn că e mai deştept decât 99% din copiii vecinilor. Ar putea ajunge chiar CEO.

Foto deschidere: captură YouTube