Tag

etnologie

Mi-am dorit de multă vreme să pot vedea, cu ochii mei, colecția etnografică Marius Matei de la Timişoara. Urmăream pagina cu același nume de pe Facebook, mă bucuram de fiecare costum pe care îl vedeam virtual și nu puteam decăt să-mi doresc să le văd aievea. Costumele bănățene mi-au părut, întotdeauna, dintre cele mai somptuoase costume făurite de mâinile muncite.

Din dragoste de înaintaşi, din dragoste de ţară: colecţia etnografică Marius Matei, de la Timişoara

Din dragoste de înaintaşi, din dragoste de ţară: colecţia etnografică Marius Matei, de la Timişoara

Că să înțelegi un costum tradițional trebuie să știi istoria locului, influențele suferite, mentalitatea oamenilor și, mai presus de toate, să iubești acel ținut, să ai răbdarea de a căuta și de a descoperi rânduielile sale. Toate acestea au venit de la sine pentru Marius Matei, iubirea de pământul natal fiind transmisă odată cu primele cuvinte învățate. Probabil că „ceapsă” și „opreg” au fost învățate imediat după „mama” și „tata”.

Dragostea pentru zona în care s-a născut l-a făcut pe Marius să studieze aprofundat tot ceea ce ține de specificul acesteia, devenind etnolog, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean Timişoara, acum doctorand în cadrul Universității de Vest din Timişoara și un colecționar pasionat al costumelor tradiționale din Banatul de câmpie.

Probabil că „ceapsă” și „opreg” au fost învățate de către Marius Matei imediat după „mama” și „tata”

Am avut privilegiul să pot vedea de aproape splendidele „cotrânțe” / catrințe bănățene cu broderii bizantine, cămăși cusute cu mare finețe, brâuri și pieptare… 15 ani de căutări, bucurii, de întâlniri cu piese deosebit de rare, care se odihnesc după o călătorie care a durat, în unele cazuri, mai bine de 100 de ani. Mai bine de 2500 de piese sunt păstrate, cu evlavie și, mai ales, cu multă pricepere, în câteva camere dedicate lor, într-o aripă a casei părintești din Giroc. Drumul până la prima dintre camerele în care se află piesele din colecție, coridoarele străbătute cresc bătăile inimii și nerăbdarea de a întâlni, în sfârșit, una dintre cele mai frumoase și valoroase colecții etnografice din România.

Și apoi se dezvăluie, una câte una, comorile păstrate aici, istoria unei regiuni binecuvântate: camera în care se află costumele bărbătești, păstrate în masivul mobilier aflat în familie de câteva generații; dulapul cu zeci de catrințe, pe care Marius le scoate să ni le arate, pe perioade istorice: „aceasta-i o broderie bizantină, vedeți cum este lucrată?” Ca un magician, Marius face să se perinde, prin fața ochilor noștri, perioade istorice, povești cu fir de aur și de argint, femei care se îmbrăcau din ce în ce mai modern, sub influența portului orășenesc.

Mai bine de 2500 de piese sunt păstrate, cu evlavie și multă pricepere, într-o aripă a casei părintești din Giroc

Oprege în culori vii, care au cunoscut și ele o schimbare vizibilă de-a lungul timpului, brâuri impresionante, unicat și, în sfârșit, camera în care se află cămășile și poalele atât de fine, încât ți-e teamă să le atingi. O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri, în care viața era simplă și rânduită în armonie cu natura.

"O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri": colecţia lui Marius Matei glorifică un Banat nemuritor

„O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri”: colecţia lui Marius Matei glorifică un Banat nemuritor

Ultimul popas, cel printre podoabe, este unul care nu vrei să se mai încheie: acoperitoarele de cap, care se purtau doar în ziua nunții și la marile sărbători de peste an, dar nu mai mult de cinci ani de la nuntă, salbele cu care se înfrumuseţau țărăncile bănățene, care se transmiteau din generație în generație, fiecare având datoria să mai adauge un ban în salba moștenită în familie. Costumul a fost, într-o anumită perioadă de timp, cartea de vizită a celor care-l purtau. Doar că, atunci, omul făcea haina! Doar materialul era confecționat industrial, restul era făcut de mâinile îndemânatice ale femeilor bănățene, supus influențelor trecute peste această zonă binecuvântată.

Costumul a fost, într-o anumită perioadă de timp, cartea de vizită a celor care-l purtau. Doar că, atunci, omul făcea haina!

Colecția lui Marius Matei nu este doar o colecție extrem de valoroasă de costume tradiționale din Banatul de câmpie, este mult mai mult decât atât: este o terapie în urmă căreia nu poți decât să te îndrepți, să mergi privind înainte și pășind mai ferm și mai apăsat. Căci poporul care a știut să lase astfel de urme prin lume nu poate fi decât un popor excepțional, care va ști să treacă peste toate obstacolele istoriei. Și ce noroc avem că-l avem pe Marius, care să ne amintească lucrul acesta!

 

Fotografii: arhiva personală Mihaela Popescu

Singurul compus din familia pietrelor care este inclus în alimentația omului joacă un rol aparte în tradițiile și în credințele românilor, care l-au considerat dintotdeauna un „ajutor” de nădejde. Este vorba despre sare, un mineral prezent astăzi pe masa fiecărei gospodării, și pe care membrii casei îl apreciază, din păcate – cum se întâmplă de multe ori – numai atunci când lipsește. În trecut, când lucrurile nu erau atât de simple, sarea se găsea foarte rar, reprezentând un bun “de lux”… Astăzi, gestul de a presăra sare în mâncare a devenit atât de natural și de comun, încât nu mai este însoțit de nicio satisfacție, cu excepția celei premergătoare unei gustări copioase.

Sarea, atât de ieftină în prezent, nu a fost dintotdeauna un produs procurat cu ușurință – de exemplu, în Evul Mediu, aceasta era supranumită „aurul alb” și doar cei înstăriți se bucurau de ea la fiecare masă. De asemenea, în secolul XVII, cei care își permiteau plăteau pentru sare mai mulți bani decât pentru carnea de vită (!). Însă, treptat, produsul a devenit din ce în ce mai accesibil, astfel încât fiecare casă are acum câte o solniță în bucătărie.

Poporul român, creativ și cu o vădită aplecare către mister, nu s-a limitat numai la aspectul practic al sării și i-a acordat acestei pulberi prețioase o serie de conotații care transcend materialul. Potrivit dr. Anamaria Iuga, șeful secției de Studii Etnologice de la Muzeul Național al Țăranului Român, banala sare a depășit limita dintre întrebuințarea practică și utilitatea esoterică.

Când eram mică, bunica mea îmi punea în pantof puțină sare, când mergeam de Paști sau de Crăciun prin sat. Așa se credea – că sarea te apără de rele

„Semnificația sării se mută și în magic. Se spune că nu e bine să pui sare pe pervazul ferestrei, pentru că îți fuge norocul din casă. Pe de altă parte, în anumite zone ale României se spune că e bine să pui sare la fereastră, pentru că îți protejează casa și vă protejează pe tine și pe cei care locuiesc acolo, de farmece. De asemenea, la sărbătorile mari se crede că sunt oameni răi care merg la răscruci de drumuri și aruncă farmece, vrăji, iar răul acesta se leagă de tine în drumul pe care-l ai în sat. Motiv pentru care, atunci când eram mică, bunica mea îmi punea în pantof puțină sare, când mergeam de Paști sau de Crăciun prin sat.

Așa se credea – sarea te apără de rele. Fiind etnolog, am fost plăcut surprinsă să aud de la gazda mea, dintr-un sat din Maramureș: «Pune în buzunar șervețelul acesta cu puțină sare ca să te apere de cine știe ce rele am putea să întâlnim pe drum». Pentru mine, a fost o dovadă că această credință este încă vie și că oamenii încă îi văd utilitatea”, a explicat cercetătorul, în cadrul conferinței „Voi sunteți sarea pământului – o discuție despre credință și elite”.

Mai mult decât atât, sătenii din România s-au încrezut în sare și i-au acordat și proprietăți tămăduitoare: pulberea încălzită le alina cu succes suferințele provocate de durerile de piept, de gât sau de dinți.

Sarea se folosește și pentru a ghici ursitul, pentru fetele necăsătorite

Pentru țărani, gospodăria este bunul cel mai de preț, iar prosperitatea, în concepția lor, presupune animale multe și sănătoase, fântâni curate, recoltă bună și putere de muncă. Astfel, pornind de la tehnica păstrării alimentelor (în saramură – brânza, carnea, peștele), aspect care le permite sătenilor să aibă de-ale gurii pentru o perioadă mai lungă de timp, s-a născut credința că a deține sare în casă aduce de la sine și prosperitate. De aceea, gospodinele se îngrijesc să nu le lipsească niciodată solnița și nici să o împrumute în zilele de sărbătoare, pentru că și-ar înstrăina rodul casei.

Mai mult, această prețioasă pulbere albă mai este folosită și pentru a satisface una dintre cele mai arzătoare curiozități ale umanității: aflarea viitorului. Bătrânii sunt cei care au reușit să găsească răspunsurile în prozaica sare: cum va fi vremea în următorul an, ce soartă va avea recolta, sau chiar care va fi sexul viitorului copil. Într-o vreme în care sătenii se vindecau singuri, fără ajutorul unui medic, misterul sexului unui făt nu a rămas nedezlegat – a fost demontat de către români cu ajutorul clorurii de sodiu. Când se presăra puțină sare pe creștetul unei femei însărcinate – fără ca aceasta să-și dea seama -, primul său gest era edificator: dacă își atingea sau scărpina nasul, avea un băiețel, iar dacă își scarpina urechea, năștea o fetiță.

Dr. Anamaria Iuga, Șef Secție Studii Etnologice în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român

Dr. Anamaria Iuga, Șef Secție Studii Etnologice în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român Foto: Adi Bulboacă

„Sarea se folosește și pentru a ghici ursitul, pentru fetele necăsătorite. Se spune că, în noaptea de Sfântul Andrei, fetele necăsătorite pot să facă o turtă foarte sărată pe care să o mănânce și o să-și viseze ursitul, care o să le aducă apă. O femeie din Maramureș, cu care am vorbit acum circa cinci ani, și care avea la acea vreme cam 70 și ceva de ani, mi-a povestit cum a procedat să-și afle ursitul, în condițiile în care familia voia să o căsătorească – s-a și întâmplat acest lucru – cu cineva pe care ea nu-l voia. Ca să scape de incertitudine, a făcut această turtă de Sfântul Andrei și a visat viitorul soț, cel cu care familia a căsătorit-o până la urmă. Pentru că nu i-a plăcut rezultatul visului, a fost foarte supărată și a mers la o mătușă, care i-a spus: «Bine, dar mai fă o dată, însă de Andrei cel bătrân». După cum probabil știți, la 1921, s-a schimbat calendarul și există stilul vechi și cel nou, iar diferența dintre cele două este cam de treisprezece zile. Evident, femeia a făcut din nou turta, a mâncat-o și a visat, din nou, același bărbat. Într-un final, și-a acceptat soarta”, a mai povestit cu umor etnologul Anamaria Iuga.

Sare

Foto: beauty24store.com

Pe lângă atribuțiile practice din bucătărie, sarea a căpătat și alte valențe care depășesc concretul, românii oferindu-i încrederea și respectul cuvenite unui element vital. Acest discret mineral a avut, încă din cele mai vechi timpuri, un rol esențial în construirea culturii și a credințelor umanității, fiind considerat un element sacru, dovadă în acest sens stând cuvântul lui Dumnezeu, care sfătuiește creștinii să se îngrijească să nu le lipsească sarea: „Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu lași să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare” (Leviticul 2:13).