În 1884, aterizează la Paris și se înscrie la Facultatea de Drept. Francezii sunt scandalizați de gestul româncei. Cum tu, femeie, să îndrăznești să participi la cursurile cu profil juridic și să aspiri la o profesie destinată exclusiv bărbaților. Încep să îi pună bețe în roate, portarul universității nu o primește în clădire, iar când trece de el, profesorii o scot din sala de curs. Muncește din greu, iar la sfârșitul primului an de studii câștigă admirația corpului profesoral. La 23 de ani, Sarmiza uimește o lume întreagă: devine prima femeie avocat din Europa și prima din lume cu un doctorat în Drept.
Surghiunită de profesori este ținută pe la uși închise
Se naște în familia boierului Dumitru Bilcescu, la 27 aprilie 1867. Familia o alintă “Miza”, iar feciorii lui Brătianu îi spun ”voinica”, pentru că se lua mereu la trântă cu flăcăii de prin preajmă. Până la șase ani, l-a avut drept dascăl pe Vasile Păun, ca mai apoi să frecventeze cursurile Colegiului Sfântul Sava din Capitală. Cu o doză mare de ambiț, Sarmiza își ia bacalaureatul fără mari probleme. Dorește să se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, dar în ultimul moment schimbă macazul și merge la Facultatea de Drept.
Maria Bilcescu alături de micuța Sarmiza
Într-o vreme în care rolul femeilor în societate era pe deplin subestimat, gestul Sarmizei pune pe jar o lume întreagă. Avocatura era apanajul bărbaților, o femeie nu avea ce căuta într-o instanță judecătorească. Este admisă la Facultatea de Drept de la Sorbona, unde are parte de o primire groaznică. La primul curs, profesorul Paul Sonday face o criză de nervi și o scoate afară. Conducerea face presiuni în speranța că va abandona cursurile și îi interzic accesul în clădire. Românca nu se lasă intimidată și înaintează o plângere către corpul profesoral în care spune că o asemenea atitudine contravine motto-ului “Liberté, égalité, fraternité“.
Sarmiza, prima femeie din lume cu doctorat în Drept
Profesorii nu au încotro, o reprimesc la cursuri. La sfârșitul primului an universitar, hulitorii Sarmizei flutură steagul alb. În frunte cu profesorul de Drept Civil, Colmet De Santerre, toți o felicită și o caracterizează drept “neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“. În cei cinci ani de studii, Sarmiza Bilcescu a avut-o alături pe mama ei, Maria, care și-a urmat fiica peste tot, inclusiv la cursuri.
Foaia de titlu a tezei de doctorat
În 1887, tânăra își ia licența în Științe Juridice, iar trei ani mai târziu obține doctoratul în drept cu teza, De la condition légale de la mère. Episodul a stârnit un interes ieșit din comun. Susținerea tezei a fost o adevărată conferință de presă. Sala era plină cu reporteri și fotografi veniți să asiste la acest eveniment unic în lume. A doua zi, cotidianele ofereau amănunte în exclusivitate despre examen, iar fotografia candidatei era pe primele pagini.
Intră în Barou și devine prima femeie avocat din Europa
După ce uimește o lume întreagă, Sarmiza Bilcescu se întoarce pe meleagurile natale, unde șochează din nou. La 23 de ani, face o cerere către Baroul Ilfov și solicită să fie înscrisă ca avocat. Situația era tare delicată deoarece la vremea respectivă nu exista nicio țară în Europa care să aibă vreo femeie avocat. Baroul era prezidat de ilustrul avocat și om politic, Take Ionescu. Cererea a fost întoarsă pe toate părțile, iar în cele din urmă a fost aprobată.
Știre apărută în ziarul Epoca din 15 octombrie 1897
Decizia a fost întâmpinată cu frenezie de către oficialii europeni, care s-au întrecut în cuvinte de laudă. Decanul Facultăţii de Drept din Bruxelles, Louis Frank, trimite o epistolă Consiliului Avocaţilor în care spune: “România are onoarea de a fi introdus pentru prima dată o mare inovaţie în existenţa baroului.“ În ciuda pregătirii strașnice, clienții o evitau, așa că nu a profesat deloc. În una din corespondențele sale, Sarmiza pare resemnată: “Mă mărginesc să dau consultațiuni și pot chiar – grație lui Dumnezeu și părinților mei – să am marea bucurie de a le da gratuit.”
Mama necăjiţilor, sprijinul studenţimii și ambasador peste hotare
Timpul trece, iar în 1897 se căsătorește și devine doamna Alimănișteanu. Tot acum se retrage din Barou dedicându-se operelor filantropice. Pune umărul la înființarea Societății Domnișoarelor Române și devine președinte executiv în cadrul Asociației Femeilor Universitare. Neobosită, Sarmiza începe să lupte pentru dreptul la educație al femeilor. Se înscrie în comitetele de patronare ale mai multor baluri de caritate. A dorit să ducă frumusețea tradițiilor populare peste hotare. Astfel, a început să trimită unor doamne importante din străinătate costume naționale și tablouri ce ilustrau imagini de la țară.
Foaia populară din 31 mai 1898, o descrie astfel: “Cine nu a văzut-o în comitetul de patronare a atâtor baluri cu scopuri de binefacere? Cine nu a zărit-o ore întregi la societatea “Furnica”, unde, ca o adevărată furnică, aduna din toate părțile spre a ajuta atâtea fete sărace, care și azi o binecuvântează?”
Sfârșitul o găsește înveșmântată în ie
După o vreme, Sarmiza se retrage la țară, unde cade la pat. În ultimele zile de viață o vizitează cea mai bună prietenă, Regina Maria. Le întovărășiră dragostea de țară și orele de limba română pe care suverana le lua de la avocată. În seara zilei de 26 august 1935, suferința se sfârșește. La aflarea veștii, Maria înmoaie pana în călimară și îi scrie lui Dumitru, fiul Sarmizei: “Te rog a primi cele mai sincere condoleanțe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române.” Înmormântarea are loc la Bilcești, în straie populare, așa cum și-a dorit.
Surse: 1)Forbes; 2) Historia; 3)Wikipedia