Poate cea mai bună întrebare pe care o adresez larg celor din generația mea este: dacă tot ești așa deștept, experimentat, dacă tot ai fost în atâtea locuri și ai cunoscut atâția oameni, dacă tot ai atâtea obiective și îți anticipezi atât de bine parcursul, de ce nu ești nici mulțumit cu tine și nici fericit? Cum de toate aceste avantaje ne lasă la greu?
După fiecare discuție, ceva lipsește
Dacă mă întrebam acum câțiva ani care este axa de activitate în jurul căreia trebuie să mă rotesc, cu siguranță spuneam că este cunoașterea, acumularea informației și extragerea valorii din aceasta. Și în sălile de curs și în conversațiile cu prietenii mei îmi era testată capacitatea de a oferi informații concrete, noi și utile altora, într-o formă ușor de înțeles și coordonată cu celelalte lucruri pe care noi le studiam. Ne întreceam în a povesti evenimente istorice mai puțin cunoscute, predicții despre mediul internațional, analizele experților din mediul afacerilor și comparații de strategii de analiză a piețelor financiare. Devenisem cu adevărat practicanți avansați ai descrierilor concise, care conțineau mereu un punct culminant ce trebuia să schimbe mersul lucrurilor de până atunci. Însă după câțiva ani de zile de făcut aceste lucruri, mi-am dat seama că discuțiile informale sau cele din cadrul cursurilor erau singurul loc în care puteam folosi informațiile.
Și încet-încet, mi-am dat seama că ceva lipsește pentru mine din acest ansamblu.
Mereu gândim ca cei lângă care stăm
Pentru că reușeam să discut activ despre tot ce învățasem cu oricine, mi-am creat falsa impresie că aș fi total competent în a pune totul în practică cu ușurință.
Pe de o parte a fost rezultatul mediului meu, a grupurilor pe care le urmăream și a sistemelor pe care le apreciam. Totodată, am ales pentru mine să stau afundat mult timp doar în studiu și în deliberare, până a devenit mediul confortabil și ulterior limitativ pentru mine. Urmăream dezbateri, prelegeri și comentarii pe tot felul de subiecte, de la cele pe care le studiam la facultate, la teme pe care n-aveam cum să le înțeleg tehnic, însă cărora le pricepeam substratul funcțional.
Să fim atenți ce informație ne este utilă și ce informație ne folosește doar la discuții. Eu unul, am reușit să mă conving pe mine că eram pe un drum foarte îndestulător și practic.
Eroarea este că greul nu este în a acumula ci în a ști cum să folosești ceea ce știi într-un mod cu adevărat util.
Așadar, predispoziția eronată de confirmare ne poate induce în eroare chiar dacă îi cunoaștem existența și influența. În cazul prezentat de mine, spun că eu aveam jumătate din vină, iar mediul meu jumătate.
Plecăm de la nevoia de a lua o decizie
Este absolut indispensabil să ne programăm momente în care ne schimbăm mediul pentru a vedea alte puncte de vedere. Chiar și o plimbare poate oferi perspectivă. Iar eu caut pentru mine experiențe ce îmi conferă atât perspectivă cât și puncte de plecare pentru a acționa.
Simt că am făcut progres când am plecat de la ideea că voi lua o decizie și voi face o acțiune relevantă la finalul unui proces de analiză, privit în perspectivă. Mi-am creat mediul astfel încât lipsa unei acțiuni să fie mai problematică decât realizarea oricărei acțiuni și am mers înainte. De fiecare dată, îmi dau seama mult mai bine ce știu cu adevărat, ce este fals și unde am petrecut timp fără prea mult rost.
În procesul nostru de autodezvoltare, cred că trebuie să învățăm să ne convingem de lucruri cu adevărat importante. Că avem un set de valori și că acestea ne reprezintă, că ne reprezentăm pe noi nu doar în public, ci și în fața ochilor noștri. Trebuie să ne convingem să respectăm drumul pe care vrem să-l parcurgem și să ținem mult mai strâns de cei dragi nouă.
Cel mai ușor este să ne lăsăm convinși de noi înșine. Cel mai greu e să ne putem convinge pe noi înșine.
Caut să știu care e decizia corectă.
În primul rând caut să iau decizia!