Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

fonduri europene

De profesie inginer, Anca și-a petrecut optsprezece ani în forfota multinaționalelor. A fost o perioadă presărată cu multe învățături în care a legat relații și s-a dezvoltat din toate punctele de vedere. Dar cu toate acestea, își dorea cu ardoare să facă pasul către propria afacere. După calcule, planuri și momente de reflecție, și-a dat demisia. Avea 47 de ani și se pregătea să pună pe picioare un business cu covoare tradiționale. În 2014 a înființat firma, apoi a început să-și scrie proiectul pentru a accesa fonduri europene. Cu banii obținuți, a deschis un atelier de țesătorie în comuna Măceșu de Jos, unde femei cu har pun în valoare frumusețea covorului oltenesc. Am stat de vorbă cu doamna Anca Lozan Dumitrescu și am povestit despre puterea de a te reinventa, debutul în business, cum diferențiem autenticul de kitsch, ce este un antreprenor și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Vise capitaliste în comunism: “Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea, dar în viață nu faci mereu ceea ce îți dorești. Fiind acele vremuri, a trebuit să accept pentru o perioadă să fiu angajată (…) M-am gândit foarte bine, am pus totul pe hârtie, am urmărit businessuri, plus că am mai făcut și un studiu de piață. Lucrând într-o firmă care oferea consultanță pentru accesarea fondurilor europene am zis că merită să aplic și eu.”
  • Ispita de a pune lacătul pe ușă: “Afacerea asta e ca propriul meu copil și niciodată nu îți poți abandona copilul. Afacerea acesta este hrană pentru sufletul meu. Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul. Am această posibilitate de a crea lucruri frumoase.”
  • Profilul antreprenorului prin ochii Ancăi: “Antreprenorul este acea persoană care nu are nici zi, nici noapte, nici weekend și nici concediu. Cât timp am fost angajată am avut weekend-urile libere și mai mulți bani în buzunar decât acum. Dar am satisfacția că am schimbat destinele unor oameni.”

 

 

 

Pentru toate există un timp prielnic

Când era mică, Anca își dorea o casă de modă. Fascinată de țesături, a învățat croitorie la școală și își făcea singură haine. Pe lângă acestea, mama tricota, cosea, iar bunica teșea niște, covoare, adevărate opere de artă. Totul se petrece sub epoca cenușiului cu nuanțe roșiatice de comunism, în care dorințele capitaliste nu-și aveau loc. “Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea, dar în viață nu faci mereu ceea ce îți dorești. Fiind acele vremuri, a trebuit să  accept pentru o perioadă să fiu angajată. După revoluție, am lucrat în multinaționale și a fost cea mai frumoasă perioadă. Acolo am învățat să fiu și antreprenor, am avut posibilitatea să mă dezvolt și să leg relații. Țin minte că la angajare am fost peste 150 de candidați pentru patru posturi. Am lucrat acolo nouă ani de zile, am urmat traininguri, ori pentru anul 1999 asta era ceva de domeniul fantasticului”, povestește Anca Lozan Dumitrescu pentru Matricea Românească.

 

,,Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea”

 

După calcule, planuri și momente de reflecție, Anca și-a luat inima în dinți și a demisionat. Avea 47 de ani și se pregătea să pună pe picioare visul de o viață. “M-am gândit foarte bine, am pus totul pe hârtie, am urmărit businessuri, plus că am mai făcut și un studiu de piață. Lucrând într-o firmă care oferea consultanță pentru accesarea fondurilor europene am zis că merită să aplic și eu. În anul 2014 am înființat firma și încet încet mi-am scris proiectul pentru a accesa fonduri. Țin minte că am depus proiectul în prima lună de depunere și am primit o finanțare de 70 de mii de euro.”

 

 

Un business și provocările aferente

Cu finanțarea obținută și cu entuziasmul la cote maxime, Anca a deschis un atelier de țesătorie în comuna Măceșu de Jos. Primul hop era trecut, dar urma altul și anume, recrutarea personalului calificat. “Aici a fost foarte greu. Numai un om nebun ca mine se putea angaja la așa ceva. Am știut de la bun început că nu mai sunt oameni care practică țesătoria. Pe lângă asta este și o meserie grea care nu se învață în două zile. Acest meșteșug se învață undeva pe o perioadă de un an, asta numai dacă ai abilități. În prima lună am început să facem cursuri, am achiziționat echipamente, am cumpărat materia primă, tot mobilierul necesar, am recrutat persoane și pe 1 august 2016 am debutat”, rememorează Anca Lozan Dumitrescu.

 

,,Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul”

 

Acum la atelierul din Măceșu de Jos sunt trei angajate. Din pricina numărului mare de comenzi și a lucrului migălos ce ține de făurirea unui covor, capacitatea de producție este cu mult depășită. Sunt luni în care Anca refuză să-și mai facă reclamă pentru că nu poate onora toate cererile. Cu toate acestea, covorul oltenesc țesut la Măceșu a ajuns prin SUA, Canada, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, China, Israel și în mai toate țările din Europa. În cele ce urmează, o întreb pe Anca dacă au fost momente în care și-a dorit să pună lacătul. “Da, au fost. Însă afacerea asta e ca propriul meu copil și niciodată nu îți poți abandona copilul. Afacerea acesta este hrană pentru sufletul meu. Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul. Am această posibilitate de a crea lucruri frumoase. Modelele sunt create la noi în atelier și fiecare client în parte vrea un anumit model. Utilizăm motive florale, zoomorfe, numai că noi le dăm o notă aparte. La mine în atelier două țesătoare nu lucrează la fel, pentru că fiecare are propria percepție”, lămurește Anca.

 

 

Autentic vs kitsch. Cum le distingem?

Și pentru că tot vorbim de lucruri încărcate de autentic, o întreb pe Anca cum putem distinge un covor lucrat manual de un kitsch chinezesc. “În primul rând să ne uităm la preț. Acesta este dat de durata de lucru. Un produs care este ieftin se face foarte repede și nu este lucrat manual. Un lucru făcut manual nu poate fi produs în cantități mari. Când văd pe stoc cinci bucăți identice, acolo clar e un produs făcut de mașină. Un alt aspect ține de liniile care sunt prea perfecte. Acolo e clar că aveam de-a face cu un produs făcut de mașină. Motivele foarte mici de pe covoare sunt o altă dovadă că aveam de-a face cu un lucru făcut la mașină. Deci, covoarele care sunt ieftine, multe pe stoc și au motive cu linii perfecte, acestea sunt făcute la mașină și nu poartă nicio urmă de autentic”, ne lămurește Anca.

 

,,Bunăstarea nu stă în mașini luxoase sau în case mari”

 

În ciuda vicisitudinilor pandemice, activitatea atelierului nu fost sistată. Angajatele au țesut de acasă și chiar dacă numărul comenzilor destinate exportului a scăzut, ei bine, cererea din țară a crescut semnificativ. Tot ce se realizează la Măceșu de Jos este datorită simțului antreprenorial de care Anca dă dovadă. În cele ce urmează vreau să aflu cum vede olteanca noastră profilul antreprenorului de azi. “Antreprenorul este acea persoană care nu are nici zi, nici noapte, nici weekend și nici concediu. Cât timp am fost angajată am avut weekend-urile libere și mai mulți bani în buzunar decât acum. Dar am satisfacția că am schimbat destinele unor oameni, pentru că în acești cinci ani, angajatele care au fost în firmă s-au dezvoltat și au înțeles că se poate trăi mult mai bine dacă ai un serviciu. Bunăstarea nu stă în mașini luxoase sau în case mari, nu. Bunăstarea stă într-o minte armonioasă și o familie echilibrată.”

Am ajuns la finalul dialogului nostru. Nu pun punct acestor rândui până nu aflu care sunt planurile Ancăi pentru viitorul apropiat. “Vrem ca pe viitor să ne dezvoltăm pe mai multe planurile. Am început să mai iau lângă mine persoane din alte județe și aș vrea să amenajez casa bunicilor și să organizăm acolo tabere de creație și șezători.”

 

 

“Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.” Feriţi-vă de oamenii care au tatuat pe frunte # România100, dar pavează cu gresie şi “înfrumuseţează” cu sticlă cetăţile (de piatră!) medievale…

Când S-a apropiat de cetatea medievală a Severinului şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând:

“Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, Severine, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.

Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Îţi vor pava aleile cu gresie, şi îţi vor turna în centru ditamai complexul de informare din sticlă.

Şi  (…) nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

Istoria, este, desigur, apocrifă, o parafrază după Evanghelia după Luca, 19:41-44. Dar este sigur că Iisus, în largheţea-I sufletească, ar plânge, ca odinioară pentru Ierusalim, de cele ce se întâmplă în Cetatea Severinului, “prima cetate de piatră din spaţiul românesc”, taman în Oraşul Zâmbetelor. Şi mai este sigur un lucru: că Iisus, precum în Quo Vadis-ul lui Sienkiewicz, ar fi crucificat din nou la Severin, bănuit că ar atenta la fotoliul de primar.

România100 Severin cetate medievală gresie Litovoi planul cetăţii

Ce făcurăţi, neică? Prima cetate de piatră din spaţiul românesc, de la Severin, are mai multă gresie şi sticlă, decât piatră

România100 Severin cetate medievală Litovoi sticlă

Geamuri multe, ca la impozite şi taxe, dar puţină iubire de patrimoniu şi de cultură

România100 Severin cetate medievală Litovoi sticlă 2

Butaforiile, la ele acasă în Cetatea “Medievală” a Severinului, “reabilitată” cu milioane de euro

Gresie, sticlă şi betoane, într-o cetate medievală de la 1247. Plus multe butaforii. Şi un steag mare pe care “tronează”, obligatoriu, emblema #România100. O impostură pe care toată apa Dunării n-o poate spăla…

Comentariile sunt de prisos. Un lucru e cert: avem o istorie “beton”! Cetatea Severinului e dovada vie.

La ieşire, te întrebi dacă cetatea a fost realmente distrusă de Soliman Magnificul, sau de ultima “restaurare”…

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie interior

Kitsch-ul perfect: gresie într-o cetate medievală românească veche de sute de ani

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie interior 2

Plâng pietrele: Cetatea Medievală a Severinului

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie exterior

Modernitatea înghite trecutul: Cetatea “Medievală” din Drobeta-Turnu Severin

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie exterior 2

Nici toată Dunărea nu poate spăla ruşinea din Cetatea Severinului

 

Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

 

12 milioane de euro, din fonduri europene, a costat restaurarea Cetăţii Medievale a Severinului şi a Palatului de Cultură “Theodor Costescu” din Drobeta.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)