Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

fotbal

În fața blocului, la școală, în pauze, pe plajă, nu se mai oprea din bătut mingea. Era în timpul orei, ușa se dă de perete, iar în prag apare antrenorul echipei SNC Constanța. O privire străbate clasa, apoi întrebă de Florentina. După câteva momente de tăcere, dintr-o bancă răsare sfios o mână. Ok, aș vrea să vii la antrenamente”, spuse antrenorul pe un ton apăsat. Ulterior a ajuns la CFF Clujana, a debutat în echipa națională de senioare la 15 ani, apoi a plecat peste hotare. A îmbrăcat tricoul celor de la S.S Lazio, Apollon Limassol, iar în prezent pe cel al echipei daneze F.C Nordsjælland. În sezonul 2015-2016, Florentina joacă sfert de finală în Champions League și luptă cu naționala în preliminariile campionatului european. Este nominalizată la categoria, cea mai bună jucătoare din Danemarca, și inevitabil, câștigă. Am schimbat câteva pase cu Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei naționale de fotbal feminin și am povestit despre debut, viața de sportiv și performanțe.

 

Interviul pe scurt:
  • Când o ușă se deschide pe neașteptate: “Era în timpul orei de religie. A intrat și a întrebat cine este Florentina. Nu îmi aminteam să fi făcut ceva rău, așa că am ridicat sfios mâna. Antrenorul aflase de la niște colegi că îmi plăcea fotbalul și că eram foarte bună. După ce s-a prezentat, m-a invitat la antrenamente“
  • Sacrificiile unei campioane: “Locuiam la cămin și stăteam câte șapte fete în cameră. Ne spălam echipamentul la lighean în apă rece, iar antrenamentele le făceam pe zgură. Nu aveam baza noastră, azi ne antrenam într-o parte a orașului, mâine în alta. Țin minte că de multe ori eram cu sacul de mingi în tramvai“
  • Cea mai bună jucătoare din Danemarca: “Am avut un sezon foarte bun. Jucasem sfert de finală în Champions League, cu naționala eram în preliminariile campionatului european. Munceam atât de mult încât la un moment dat antrenorul mi-a spus că sunt obsedată. Deci cheia succesului este munca“

 

Florentina Olar=Spânu, căpitanul echipei naționale de fotbal femininc

Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei naționale de fotbal feminin

 

O copilărie sub semnul jocului de fotbal

În fața unui bloc din Constanța, căpitanii fac echipele. Printre ei apare o fată, Florentina. Juca de plăcere și nu o făcea deloc rău. “De mică mi-a plăcut fotbalul. Jucam în fața blocului cu prietenii, apoi la școală înainte de ore, după ore, chiar și în pauze. Fiind din Constanța, în vacanța de vară jucam fotbal pe plajă. La zece ani, cât avem atunci, nu mă gândeam că voi ajunge fotbalistă, era pur și simplu o joacă“, povestește Florentina Olar-Spânu pentru Matricea Românească.

 

“Era în timpul orei de religie. A intrat și a întrebat cine este Florentina. Nu îmi aminteam să fi făcut ceva rău”

 

Soneria vestește sfârșitul pauzei, iar meciul se întrerupe. Florentina și ceilalți colegi se îndreptă spre clasă cu gândul la repriza a doua. La un moment dat, în timpul orei se aude o bătaie în ușă. În prag apare antrenorul echipei SNC Constanța. “Era în timpul orei de religie. A intrat și a întrebat cine este Florentina. Nu îmi aminteam să fi făcut ceva rău, așa că am ridicat sfios mâna. Antrenorul aflase de la niște colegi că îmi plăcea fotbalul și că eram foarte bună. După ce s-a prezentat, m-a invitat la antrenamente. A fost o veste fantastică, abia așteptam să ajung acasă și să le povestesc părinților“, își amintește Florentina.

 

Florentina în primii ani de școală

Florentina în primii ani de școală

 

Setea de a fi campioană se potolește cu muncă

Părinții nu s-au împotrivit deloc, ba din contră, au încurajat-o să se exprime prin sport. În timp ce evolua pentru echipa din Constanța, Florentina a fost selecționată la naționala de senioare. Avea doar 15 ani și mustea de talent. “La echipa națională aveam colege de la Cluj. Știam că ele sunt campioane. Ajunsă acasă, le-am spus părinților că eu vreau să fiu campioană și asta însemna să plec la Cluj. Tata m-a susținut, dar mama nu a fost de acord. În cele din urmă a cedat. Când am plecat am promis că îi voi face mândri“, a spus Florentina.

 

“Locuiam la cămin și stăteam câte șapte fete în cameră. Ne spălam echipamentul la lighean în apă rece”

 

Episodul se întâmpla în timpul liceului. Plecarea la Cluj a fost o lecție de maturizare. “A trebuit să fiu responsabilă, să am grijă de mine, să respect și să mă fac respectată, pentru că altfel nu poți supraviețui în societate. Locuiam la cămin și stăteam câte șapte fete în cameră. Ne spălam echipamentul la lighean în apă rece, iar antrenamentele le făceam pe zgură. Nu aveam baza noastră, azi ne antrenam într-o parte a orașului, mâine în alta. Țin minte că de multe ori eram cu sacul de mingi în tramvai”, a spus Florentina Olar-Spânu.

 

În tricoul celor de la SS Lazio

În tricoul celor de la SS Lazio

 

Triumf românesc pe tărâm danez

Creștea de la meci la meci, iar asta a stârnit interesul echipelor de peste hotare. Prima a fost S.S Lazio, care a transferat-o pe româncă într-o perioadă în care avea dreptul să aibă doar un un stranier în lot. După un sezon în Seria A, Florentina evoluează pentru Apollon Limassol cu care joacă an de an în grupele Uefa Champions League. Acum este jucătoarea celor de la F.C Nordsjælland. Am întrebat-o pe Florentina de ce a ales campionatul nordic și cum este privit fotbalul feminin acolo. “Am vrut o schimbare, mi-am dorit un nivel mai ridicat așa am decis să vin în Danemarca. Aici, fotbalul feminin se bucură de mult mai multă atenție în comparație cu România. Condițiile sunt mult mai bune, danezii au o echipă națională mult mai competitivă, au jucat finală de campionat european, meciurile sunt televizate, e altceva“.

 

“Munceam atât de mult, încât la un moment dat antrenorul mi-a spus că sunt obsedată. Deci cheia succesului este munca”

 

Era sezonul 2015-2016, același tărâm danez. Florentina face un campionat fantastic și este nominalizată alături de două jucătoare daneze de lot național, pentru titlul de cea mai bună jucătoare. Când s-a anunțat câștigătorul, stupoare, nu-i posibil. “Am avut un sezon foarte bun. Jucasem sfert de finală în Champions League, cu naționala eram în preliminariile campionatului european. Munceam atât de mult, încât la un moment dat antrenorul mi-a spus că sunt obsedată. Deci cheia succesului este munca.“

 

Florentina și micul Patrick

Florentina și micul Patrick

 

O mare parte din reușitele sale, sunt datorate echilibrului din familie. Când nu e pe teren, își petrece timpul cu micul Patrick și cu soțul. Ajunsă la 34 de ani, nu se gândește să agațe ghetele în cui. Simte că mai poate juca la nivel înalt. Cu toate acestea un moment al retragerii va fi, așa că o întreb pe Florentina ce va face atunci. “Am licența B, iar anul viitor aș vrea să încep licența A. O variantă ar fi să devin antrenor, îmi e destul de greu să mă văd în altă parte decât pe terenul de fotbal“, conchide optimistă Florentina Olar-Spânu.

 

 

Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, grăia George Călinescu la dispariția lui Mihai Eminescu. Astăzi, la 131 de ani de când “Luceafărul poeziei românești” a plecat dintre noi, descoperim o latură mai puțin cunoscută publicului larg.

 

Ultimele clipe într-o lume efemeră

În 1889, lungit pe un pat metalic în sanatoriul doctorului Șuțu, Mihai Eminescu își trăiește ultimele clipe. Cu un gest tacticos, ce trăda o stare acută de epuizare, poetul îi cere medicului de gardă un ultim favor, mai precis un pahar cu lapte și o vorbă bună. După un timp, vizeta se deschide, iar medicul strecoară sfios băutura albicioasă. Un oftat amarnic acompaniază ultimele cuvinte ale poetului: “Sunt năruit!“.

Pe 15 iunie 1889, ceasornicul din cameră bate ora patru dimineața. Întins pe spate, cu ochii fixați în tavan, Eminescu își dă ultima suflare. Medicii socotesc drept cauză oficială a morții stopul cardio-respirator provocat de o intoxicaţie cu mercur. Unii specialiști merg mai departe și spun că scriitorul a fost victima unui nebun ucigaș care l-ar fi lovit cu o scândură în moalele capului. Au trecut 131 de ani de atunci, iar în ciuda explicațiilor oferite de diverși eminescologi, decesul rămâne învăluit în mister.

 

Poza nr 1

 

Este prohodit la biserica Sfântul Gheorghe. Scriitorul Grigore Ventura ține un discurs, apoi carul funebru pornește pe traseu. Prima oprire este la Universitate, unde gazetarul Dimitrie Laurian rostește o nouă alocuțiune în cinstea Eminului. Cortegiul traversează Calea Victoriei, Calea Rahovei și ajunge la cimitirul Șerban Vodă, actualul Bellu. Sicriul este purtat de patru elevi ai Școlii Normala de Institutori din București, apoi coborât în groapă.

 

Fotbalist de clasă și înotător desăvârșit

Bogăția operei literare și profunzimea ideilor, au făcut din Mihai Eminescu o conștiință națională. Mai puțin cunoscut este zelul cu care se dedica sportului. Fie că vorbim de fotbal, înot, șah sau ridicatul greutăților, Eminescu își lăsa mască privitorii. Colegul și prietenul Teodor Stefanelli, scriitorul Ștefan Cacoveanu, dar și criticul George Călinescu, depun mărturie despre apetitul sportiv al poetului.

Între 1865 și 1869, Mihai este elev al Liceului German din Cernăuți, singura instituție de învățământ liceal din Ducatul Bucovinei. Apropiații îl vedeau adesea pe terenul de fotbal unde dovedea reale calități pentru jocul cu mingea. Se pare că Eminescu a deprins tainele sportului rege de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada adolescenței. Meciurile aveau loc pe “toloaca“ Cernăuțiului. Acolo se înfruntau echipele de calfe ale meşteşugarilor cu cele ale “studenţilor” gimnazişti. Iată ce spune Theodor Stefanelli despre confruntările de odinioară: ”Eu am locuit mulţi ani în strada Cuciur Mare şi înaintea locuinţei mele se întindea aşa numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau adese în orele libere mingea. Şi Eminescu era adese printre noi şi juca cu noi mingea“.

 

Poza nr 2

 

Pe la 16-17 ani, balta de la Ipotești și Prutul de la Cernăuți, i-au slujit dept bazin de antrenament. Nimeni nu se putea ține după el, era ca peștele în apă. Dibăcia Eminului întrece orice limite și stârnea admirația pe loc. Ștefan Cacoveanu mărturisea: “Făcea tot felul de isteţii nautice, intrînd în apă într-un loc şi ieşind tîrziu unde nici nu te aşteptai, spre admiraţia chiar a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulţi înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu nici unul nu se putea ţinea“.

 

Gimnastică la mănăstire, apoi șah în spital

Eminescu era foarte grijuliu cu aspectul său fizic. Îi plăcea să facă sport în natură și să se întreacă cu cei tineri. Mărturie stau escapadele sportive de la Mănăstirea Văratec. Maica Epraxia care l-a cunoscut în adolescență pe scriitor, depune următoare mărturie: “Era frumos. Dimineaţa făcea gimnastică şi ridica nişte greutăţi. Eminescu se lua la întrecere cu ceilalţi studenţi găzduiţi la masa monahei Ştefania Lungulesei şi ridicau, dintr-o dată, «bombele de piatră» (gantere, greutăţi)“.

 

Mănăstirea Văratec, locul în care Eminescu făcea gimanstică și ridica greutăți

Mănăstirea Văratec, locul în care Eminescu făcea gimnastică și ridica greutăți

 

Un om de o asemenea dimensiune culturală nu putea să neglijeze sportul minții. În 1884, sănătatea îi joacă feste și este internat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. “Era vizitat des de prieteni, de Pompiliu, Burlă, Humpel îndeosebi, jucînd şah”, spune George Călinescu în lucrarea “Viața lui Eminescu“.

 

 

Surse: 1) George Călinescu ,“Viața lui Eminescu“; 2) Theodor V. Stefanelli ,”Amintiri despre Eminescu”.

 

FC Liverpool este un fenomen în lumea fotbalului. Istoria sa a balansat între tragedie și glorie absolută, între sânge și lauri. În 1985, în urma dezastrului de pe stadionul Heysel din Bruxelles, unde au murit 39 de oameni înaintea finalei Cupei Campionilor Europeni, FC Liverpool era eliminată pentru 6 ani din toate competițiile europene. De atunci și până acum, echipa a recâștigat inimile suporterilor din lumea întreagă, prin forța și angajamentul de a lupta pentru fiecare meci. În 2019, Liverpool a câștigat două competiții majore, UEFA Champions League și Campionatul Mondial al Cluburilor, sub conducerea faimosului lor antrenor, germanul Jurgen Klopp.

Matricea Românească este pe urmele acestei povești dramatice și încântătoare a celebrului club de fotbal. L-am invitat să stăm de vorbă despre fotbal și viață pe Horia Matei, președintele Liverpool Footbal Club România, o comunitate care se bucură de recunoașterea oficială a clubului de pe Anfield.

 

Horia Matei (în tricoul roșu), alături de legenda Liverpool, fundașul Jamie Carragher

Horia Matei (în tricoul roșu), alături de legenda Liverpool, fundașul Jamie Carragher

 

Cormoranii români

Lui Horia îi plăcea să vadă meciurile echipei Liverpool împreună cu ceilalți fani. Se întâlnea adesea cu oameni care purtau însemnele clubului, dar asta era doar o întâmplare. Au început să se strângă mai mulți cam prin 2003-2004, iar puțin mai târziu numărul suporterilor a început să crească. “Acum sunt zece orașe în țară unde oamenii se strâng să vadă meciurile echipei. Fanii români se văd meci de meci în comparație cu cei din multe țări din Europa unde se adună doar la meciurile importante”, a spus Horia Matei pentru Matricea Românească.

 

În prezent sunt vreo 400 de branchuri în toată lumea, dintre care 50 sunt în Marea Britanie

 

Cu toate acestea Horia nu dorea ca întâlnirile lor să se rezume doar la vizionarea unui meci, așa că a solicitat recunoașterea oficială din partea echipei FC Liverpool. “Recunoșterea a durat opt ani. În mod normal recunoașterea unui branch oficial nu durează mai mult de șase luni. Clubul trecea printr-o reorganizare la nivel de filiale locale de suporteri. Din acest motiv au fost blocate toate înființările de noi branchuri. În acești opt ani de zile le trimiteam emailuri în care îi întrebam ce să facem. Cei de la club îmi comunicau mulțumirile lor, dar fără să îmi dea o îndrumare concretă. În momentul în care am observat că se realizase o reorganizare, am alcătuit o bază de date în care erau cuprinși 100 de oameni, iar cu timpul baza se dublase. Până la urmă am primit un răspuns în care clubul ne cerea să avem un număr minim de persoane care să achite cardul oficial de membru al clubului. Acum avem cam 600 de membri, dintre care 170 își au cardul oficial de la club prin care asigură statutul de branch oficial”, a spus Horia Matei.

 

FCL_4

 

Fotbalul, punte către românii din diferite regiuni

Recunoașterea ca branch oficial este o mare izbândă, având în vedere faptul că în întreaga lume sunt doar 400, dintre care 50 în Marea Britanie. Horia nu s-a oprit însă aici, cu tact s-a folosit de rețelele de socializare pentru a-i aduna pe fanii cormoranilor risipiți prin țară. “Într-o seară am zis să depășim această graniță a internetului și să ne vedem pe viu, așa am propus pe grup organizarea unei întâlniri naționale. Propunerea a fost primită cu mare bucurie și entuziasm. În 2012 am avut prima întâlnire la Sibiu, acum am ajuns la a opta întâlnire. Urmărind ce se întâmplă și în țară, am văzut că la Brașov începeau să apară tot mai mulți fani Liverpool, dar nu se întâlneau. Așa că am organizat o întâlnire națională la Brașov, pentru că am considerat că este un prilej bun ca oamenii să se cunoască, și din acel moment s-a sudat o comunitate, așa a fost și la Cluj. Am avut plăcerea de a avea și invitați faini, precum nepoata lui Bill Shankly, managerul care a dat un suflu nou echipei la acea vreme“, a povestit Horia Matei.

 

”Am venit în ajutorul unui ONG care își propunea să aducă daruri pentru 300 de copii. Am zis să-i ajutăm și să le salvăm Crăciunul” (Horia Matei)

 

Fotbalul este cu oameni și pentru oameni, asta ne învață membrii LFC România. De-a lungul timpului au organizat acțiuni caritabile în care oferă sprijin celor aflați în nevoi. “Am vrut să nu creadă lumea că noi ne vedem doar la meciuri și bem bere. Acum de Crăciun am venit în ajutorul unui ONG care își propunea să aducă daruri pentru 300 de copii. Au avut o promisiune în acest sens de la o corporație, dar nu au mai primit sprijin. Atunci am zis să-i ajutăm și să le salvăm Crăciunul. Reacția oamenilor a fost fabuloasă, în 48 de ore aveam adunați de două ori mai mulți bani decât era nevoie pentru cadourile copiilor“, a zis Horia Matei.

 

FCL_2

 

Fanii și suflul pe care îl aduc

Privind la fanii echipei FC Liverpool a-i parte de o doză bună de pasiune și loialitate. Nu contează pe ce loc este echipa, ei sunt mereu langă ea. Acum Liverpool domină competiția internă și este deținătoarea trofeului UEFA Champions League.

 

Clubul cormoranilor români s-a născut atunci când Liverpool era pe locul 7-8 în campionat, nu într-o perioadă de glorie

 

Dar nu a fost mereu așa, au fost zile când formația se zbătea pe la mijlocul clasamentului, iar în cupele europene nu mai juca. Horia crede că în asta constă de fapt forța comunității din jurul acestei echipe: “Ceea ce mi se pare senzațional la comunitatea LFC România este că ea s-a format în proporție de 80% când echipa se afla pe locurile 7-8, asta dovedește că oamenii nu au fost suporteri de conjunctură. Cred că Liverpool oferă ceva și în perioadele când nu merge prea grozav“.

 

Cine este Horia Matei

În copilărie își dorea să devină procuror criminalist, ca și tatăl său, dar pasiunea pentru jurnalism și fotbal avea să fie mai puternică. Pe parcurs a mai cochetat cu judo, polo și tenis, dar în final a rămas fidel fotbalului. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj, dar apoi a urmat un traseu neașteptat. A profesat jurnalism, a lucrat la Televiziunea Națională, iar apoi și-a deschis propria firmă, Newsplus, prin care face strategii de marketing.

 

 

Corespondenta Matricea Românească din Basarabia, Corina Moisei, își povestește participarea la un meci al echipei de fotbal FC Sfântul Gheorghe Suruceni, promovată în Divizia Națională.

Fotbalul și trăirile mele au fost mai mereu la limita unei vecinătăți confortabile: eu nu mă preocupam de el, iar el nu îmi invada spațiul. Iată de ce, ajunsă la „onorabila” vârstă de douăzeci și patru de ani, toate cunoștințele mele se rezumau la câteva detalii insignifiante. Toate bune și frumoase, până am avut parte de o mică incursiune în culisele acestui joc pur bărbătesc, grație unui domn de o amabilitate și inteligență deosebită, care a decis că pentru cultura mea generală ar fi util un rendez-vous cu sportul-rege.

Iată-mă instalată comod în tribunele stadionului, pe un frig de crăpau pietrele, dar entuziasmată ca o adolescentă. Pe câmp își fac apariția două echipe, FC Sfântul Gheorghe Suruceni – eroii acestui articol – și adversarii lor – echipa Zimbru II. Primii au deja alura unor învingători, însă în limitele bunei modestii, deoarece își țin spinările drepte și poartă cu mândrie uniforma neagră cu reflexe aurii. Interesantă opțiune, nu? Jocul promite a fi unul fulminant, iar suporterii sunt pregătiți să își vocifereze ovațiile.

Echipa basarabeană de fotbal FC Sfântul Gheorghe Suruceni a fost fondată în anul 2003 și evoluează pe un stadion de 1500 de locuri

Echipa basarabeană de fotbal FC „Sfântul Gheorghe” Suruceni a fost fondată în anul 2003 și evoluează pe un stadion de 1500 de locuri Foto: arhiva personală

Nu o să scriu despre strategiile de joc sau fenomenalele goluri pe care echipa a reușit să le dea, căci aș comite un sacrilegiu din poziția mea de profan, ci despre spiritul Clubului, care poartă amprenta unei tinereți nonșalante. Totul începe de la atitudinea fotbaliștilor, care în mare parte sunt tineri cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani. Încurajările reciproce și îndemnurile sunt, probabil, cartea lor de vizită pe parcursul întregului meci. Este interesantă tactica antrenorilor de a-i striga cu frumosul apelativ „Copii!”, de parcă ar fi cu toții o mare familie. Asta îi motivează să nu mimeze accidentări și să nu fugă de dificultățile unor atacuri, ci dimpotrivă, să le depășească cu ușurință, dând dovadă de o naturalețe și o perseverență demne de apreciat.

Este interesantă tactica antrenorilor de a-i striga pe fotbaliști cu frumosul apelativ „Copii!”, de parcă ar fi cu toții o mare familie

Aceste rezultate evidente sunt rodul muncii și al eforturilor depuse de către echipa managerială și antrenori, care în decursul unui sezon fotbalistic au ridicat echipa până la posibilitatea intrării în Divizia Națională (prima divizie, n.n.), vis realizat cu succes la ultimul meci, din 30 mai.

Și pentru că vorbim despre o echipă renăscută din cenușă ca Pasărea Phoenix, iată câteva detalii despre Sfinți. Echipa FC Sfântul Gheorghe a fost formată în 2003 și, până în 2007, ea a fost reprezentată de către șapte formații de tineret, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. În 2007, echipa sub 18 ani a celor de la FC Sfântul Gheorghe a devenit Campioana Republicii Moldova. În sezonul 2008-2009, clubul a intrat în a doua ligă din Moldova – Divizia A, echipa promovând în Divizia Națională.

Surucenii și-au rescris istoria în Divizia Națională

Anul 2017 a prins FC Sfântul Gheorghe în Divizia A și cu o sete nebună de realizare a obiectivului central: Divizia Națională, iar visul lor a devenit realitate după o îmbinare de perseverență, talent și suflu nou. Administrația Clubului, formată din tineri cu experiență în domeniul fotbalistic sau doar fani fideli care au decis să dezvolte sportul la ei acasă, au reușit să aducă împreună Sfinții pe piedestalul învingătorilor.

Fiecare meci al „sfinților” ține cu sufletul la gură suporterii din tribune

Fiecare meci al „sfinților” ține cu sufletul la gură suporterii din tribune

Fiecare meci de fotbal în parte ne-a ținut cu sufletul la gură, atât pe noi, presupușii adulți, cât și pe cei mici, care au venit să facă galerie pentru eroii lor. Emoțiile pozitive și freamătul provocat de fericirea suporterilor este atuul fanilor echipei, care reușesc să anime stadionul, chiar dacă nu folosesc obișnuitele scandări fotbalistice.

Peste stadionul din orășelul Suruceni se lasă seara. Una obișnuită pentru finalul de mai, când soarele îmbrățișează tandru verdeața din jur. Echipa adversă se retrage în vestiar și doar învingătorii de la Sfântul Gheorghe, cu ultimele forțe, își dau un binemeritat duș spumos, cu șampanie. Ei au promovat cu brio în Divizia Națională și au reușit să își rescrie istoria. Iar eu, din postura mea de mic observator, nu am putut să nu arunc pe hârtie această fericire necondiționată din ochii lor, exuberanța lor molipsitoare și entuziasmul cu care privesc în viitor, așa că le urez succes și ne revedem în Națională, cu noi forțe!

Cu drag, din Basarabia!