Sorina căutase tot timpul să fie o mamă foarte informată, să se dezbare de metehne ale trecutului din familia ei, să fie părinte calm, cald, ferm, echilibrat, puternic și vulnerabil, să fie tot ce e bun, pe măsura puterilor ei. Se străduia să facă tot ce îi stătea în fire să formeze și să dezvolte personalitatea copiilor ei. De la o vreme, în discuțiile cu Alec, soțul ei, apărea totuși întrebarea: oare de noi doi, părinții, depinde tot? Iar răspunsul a prins la un moment dat forma: ,,depinde foarte mult totul și de cum se influențează copiii noștri, ei pe ei, ca frați, unii pe alții”.
Cea mai lungă relație din viața cuiva!
Atașamentul este cel care patronează relația dintre frați, poate cea mai lungă relație din viața cuiva, până la urmă!
Frații mai mari rămân figura către care se revarsă atașamentul fraților mai mici, nu-i așa? Ei sunt capsula de siguranță din care cei mici încep să caute și să se ridice, ei sunt cei ce mângâie, cei ce dau exemplu, cei ce dăruiesc confort dar și cei ce arată limite sociale pentru prima dată, poate. Când frații sunt singuri, au prilejul să experimenteze roluri de protectori sau rol de cel ce solicită protecția de la cineva pe care se poate baza! Câtă încredere și câtă validare se poate obține atunci!
Frații împărtășesc experiențe de viață cu totul speciale, experiențe (bune sau discutabile) care le vor întări legătura și o vor cimenta unic.
Complex cu C MARE
Dacă ar fi să întrebăm toți părinții ce au mai mult de un copil, cred că ar răspunde cu toții într-un glas (fără să aștepte o confirmare din partea specialiștilor): relațiile dintre copiii lor sunt deosebit de complexe, un iureș emoțional ce te ia pe sus când nu te aștepți și te coboară într-o poiată pașnică cu soare și fâlfâit de aripi de flutur tot când nu te aștepți.
Când totul pare că o ia razna, rivalitatea pare că devine regina neîncoronată a furtunii despre care vorbeam mai sus; ,,…nu știu ce să mai fac; se ceartă într-una! Cine e mai mare, cine mănăncă mai repede, câte minute au petrecut cu mine la lecții; țin cont de cine a stat în față în mașină ultima dată, țin cont de cine a primit felie de tort cu un milimatru mai mare, țin cont de cine trebuie să apese pe buton în lift! În competiție de dimineață până seara! E stresant și obositor!”
Chiar este.
Să fii părinte și să asiști la astfel de dispute de dimineață până seara e cu adevărat istovitor.
Și chiar când spui că nu mai poți, îi vezi susținându-se unul pe altul, îi vezi oblojindu-și rănile, îi vezi apărându-se, îi vezi întorcându-se senini spre tine și întrebându-te candid: ,,despre ce ceartă, ciupitură, îmbrâncitură, răutate vorbești?” Și chiar când crezi că nu mai poți, îi vezi dansând pe ei, frate și soră, un vals-vals legănat în dragoste și grijă, îi vezi citindu-și povești, îi vezi ținându-se de mână când traversează strada spre parc.
Ce spuneam mai devreme? Ciclonul de speriat din filmul de groază te aduce într-o clipită în luminișul din rai.
Între frați poți descoperi o grămadă de interacțiuni polarizate pozitiv și o grămadă polarizate negativ. Proporția dintre experiențe nu este egală; unii frați vor experimenta mai multe întâmplări bune, alții mai multe mai puțin bune. Acestea nu rămân la fel pe parcursul vieții. Se pot modifica în funcție de întâmplări ce întăresc frații și îi unesc sau îi determină să răcească relații. e
Un lucru este cert, ne arată istoria lumii: sângele apă nu se face! Indiferent cât de tensionată poate deveni uneori o relație frățească, frații și surorile apar mereu în poveștile oricui evocă un dram de copilărie, cu mult drag și nostalgie.
Ce putem face pentru relația dintre fiii și fiicele noastre?
Modul în care se interacționează în familie, atenția, grija împărțită de părinte, regulile casei, felul în care ne susținem credințele și valorile în fața copiilor noștri lasă o pecete pe ceea ce devin aceștia și pe relația ce va evolua o dată cu înălțarea lor: în ani, în centimetri, în experiență. Surorile vor păstra mai mereu secrete, frații vor fi mai mereu în competiție, diferențele mari de vârstă vor veni la pachet cu comportament protector/ cerere de protectorat, diferențele mici de vârstă vor dărui intimitate și tovărășie.
,,Dar nimeni n-are soră ca a mea și nimeni n-are frate ca al meu!”
Frații și surorile sunt un dar. Vin să ne completeze, să ne susțină, să ne pună pastă de dinți pe față (când dormim), vin să ne învețe să ne păzim spatele și vin să ne iubească.
Sorina și Alec fac tot ce știu ei că e bine să facă. Sunt conștienți că nu pot da totul copiilor lor.
Și se bazează chiar pe acești copii să fie sprijin unul altuia, profesori și repere și stâlpi și țărm.
Mulțumiri speciale se îndreaptă spre talentatul tânăr David-Ioan Bulboacă, 8 ani, pentru desenele reprezentative ce însoțesc acest text.