Tag

frumuseţe

Matricea Românească desfăşoară o serie de autor indispensabilă pentru a înţelege scântâietoarea poezie românească a evurilor trecute şi prezente, aducându-vi-l mai aproape pe George Coşbuc, cel care, în minunatele-i Balade şi idile (1893), ne-a învăţat să iubim curat şi să contemplăm frumuseţea pură prin al său Cântec Oriental.

Nu-i ca ea-n orașul tot
     Mai frumoasă fată —
Ea se-nchină? Cei atei
     Sunt bigoți deodată,
Iese-n stradă? S-a făcut
     Pe-al ei pas lumină —
Ea zâmbește? De e nor,
     Vremea se-nsenină.

Ea se scaldă? Îngeri vin
     Să s-ascundă-n spume.
Stă la geam? Pe sub ferești
     Nu încapi de lume.
Iese-n piață? Scad în preț
     Florile deodată —
Nu-i ca ea-n orașul tot
     Mai frumoasă fată!

(Cântec oriental, în Balade şi Idile, 1893)

Să ne imaginăm că Botticelli ar fi fost Boticescu, iar a lui “Venus” s-ar fi născut nu pe ţărmuri mediteraneene, ci din spuma Mării Negre, ori a Someşului ori Cibinului – ultimele, râuri pe care Coşbuc le va fi contemplat fără îndoială.

Nu întâmplător e “cântecul” lui Coşbuc oriental, pentru că, oricât ne-ar displăcea afilierea noastră culturală la Orient, în Orient se sublimează mai mult, iubindu-se şi cu ochii, şi cu sufletul şi mintea, nu doar cu trupul, cum s-a făcut şi tot mai mult se face în Occident.

“Adorata” lui Coşbuc e-o tânără, dar ea scapă definiţiei, ca orice silfidă: poate fi, la fel de bine, o fiică sau o iubită, pentru că dragostea pe care lumea i-o datorează e pură. Unicitatea ei e certă: “Nu-i ca ea-n oraşul tot / mai frumoasă fată”. Epitomă a puterii radical transformatoare a iubirii, ea are darul de a-i converti pe atei la credinţă, face din străzile, poate decrepite, câmpuri de lumină, căci omul sfinţeşte locul, scoate soarele din nori, căci întreg Universul vrea să-i aducă prinosul cuvenit.

Când Adorata se scaldă, “îngeri vin / să s-ascundă-n spume”, dând sanctitate unui moment în care erotismul nu-şi are locul. Iubita e, cum ar trebui să fie, a opta minune a lumii (“Stă la geam? Pe sub ferești / Nu încapi de lume”), ea influenţează bursele, ca şi negoţul mărunt (“Iese-n piață? Scad în preț /  Florile deodată”), mişcă fundaţiile oraşului, ţării, planetei.

Nu e pic de concupiscenţă vulgară în poezia lui Coşbuc, care poate fi închinată la fel de bine jumătăţii sau fiicei, într-o sărbătorire a frumuseţii şi iubirii pure. O poezie pe care n-o poţi citi, în mod normal, fără emoţia unei lacrimi în colţul ochiului.