Tag

Galați

Eminescu ar fi spus: “De la Nistru pân’ la Tisa”. Noi spunem: De la Arad până la Giurgiu, de la Drobeta până la Galaţi, România stă să cadă. O singură vorbă resemnată auzi, fie că eşti în Ardeal, fie că eşti în Muntenia, fie că eşti în Oltenia sau în Moldova: “Pe aici bate vântul, totul e mort. De ce să îmi ţin copiii aici, ce şanse au? Au plecat în Occident – şi nu au de ce să se întoarcă. În Dubai, aia mică şi-a luat apartament de 80.000 de euro în 3 ani. Cât îi lua în România, 30 de ani?”.

Se clatină fruntariile Ţării! În acest timp, politicienii noştri pregătesc, cu mai mică sau mai mare pricepere, petreceri centenare care nu vor folosi la nimic. Ce folos petreceri câmpeneşti, când cele mai luminate minţi ale noastre fug pe capete (da, ironică expresie!) în Occident, de unde nu mai au nici un gând să se întoarcă – mânaţi în acest sens, inclusiv, de profesori “binevoitori”?

În Arad, fostă localitate imperială, umbrele importanţei de odinioară fac prezentul (decolorat şi decrepit precum clădirile-i) şi mai greu de suportat. Unde n-ar fi “Teatrul Ioan Slavici”, cu mica flacără a spiritului pe care o întreţine, dând comunităţii suflu vital, şi alte câteva instituţii de cultură, oraşul ar fi cu adevărat mort. Pe străzi, doar două grupe de vârstă, la fel de neajutorate: până în 18 ani şi peste 45. E un avatar al oraşului-fantomă care se repetă invariabil în România, fie dintr-o proastă gestiune a taxelor colectate (să nu uităm că la 50 de kilometri se află Vama Nădlac), fie din considerente precise, cu caracter de politică (falimentară) de stat. Quis custodiet ipsos custodes?

Pe străzi, doar două grupe de vârstă, la fel de neajutorate: până în 18 ani şi peste 45. E un avatar al oraşului-fantomă care se repetă invariabil în România

O logică elementară a economiei politice spune că graniţele ar trebui să fie nu doar generatoare de venituri şi facilitatoare de schimburi comerciale şi umane, ci şi beneficiarele prosperităţii al cărei vas comunicant sunt. Romanii erau conştienţi de asta şi îşi întăreau nu doar fizic, prin ziduri, nu doar prin legiunile postate aici, ci şi economic, frontierele. Viaţa la graniţa Imperiului era înfloritoare, şi Apulum-ul nostru, la fel ca Adamclisi, sunt dovezi tangibile în acest sens.

Şi Habsburgii, cei atât de afurisiţi de români, erau conştienţi că limitele Imperiului lor sunt bastioane fundamentale ale puterii, de unde atât prolificul lor program urbanistic, de pe urma cărora – ne place sau nu – încă beneficiem, cât şi construcţia de cetăţi cu rol militar şamd.

România, pe de altă parte, niciodată adepta căilor uşoare în Istorie, vede „înţelept” să-şi ţină oraşele de graniţă pe linia de plutire sau, mai bine zis, la limita înecului, flirtând cu falimentul. Este o miopie istorică ce s-ar putea să ne coste scump în anii următori. Să ne ferească Dumnezeu de un nou 1940, pentru că fruntariile – soarta unei Ţări – sunt ca femeia: dacă le neglijezi azi, nu te aştepta să le recâştigi mâine.

 

Foto deschidere: ansa.it

„Cum, pentru a participa la un eveniment cultural trebuie să ne rezervăm locul?”, m-am întrebat după ce am citit descrierea unei conferințe gratuite, la puţin timp după mutarea mea din Galaţi în Bucureşti.  Deși în acel moment eram siderată, am înțeles ușor că multe dintre acțiunile culturale din Capitală – fie ele gratuite – practică rezervarea locului, deoarece inevitabil vor avea un public numeros și e nevoie de organizare pentru a evita neplăcerile.

Pentru a descrie – chiar și în prezent – mai bine locul unde m-am născut, redau versul celebru în zonă al poetului Barbu Nemțeanu, care spune că Galațiul este „un oraș cumplit de negustori”. Dar poetul nu s-a oprit aici și a continuat cu „La tine stă poetul ca-n Sodoma! / El seamănă cu trudă mândre flori, / Tu nu le poţi simţi însă aroma”. Nemțeanu, născut în anul 1887, sublinia într-un mod artistic faptul că gălățenii sunt imuni la frumos. Ei bine, nu e chiar așa. Not anymore, cum ar răspunde sarcastic englezul.

Viața culturală din Galați există și este destul de vie, chiar dacă urbea mea natală este cunoscută drept un oraș industrial. În urmă cu câțiva ani, debutul meu în presa gălățeană a atras după sine și obligaţia de a fi prezentă la toate manifestările culturale, întrucât domeniul despre care trebuia să scriu le cuprindea și pe ele. De-a lungul activității mele în Galați, am participat la multe evenimente la care era prezentă o mână de oameni (de pildă, expozițiile de pictură de la Galeriile de Artă), dar și la acțiuni la care aglomerația era cuvântul definitoriu. Cele din urmă nu erau atât de multe. Din câte îmi amintesc, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” se bucura de o prezență numeroasă la aproape toate evenimentele pe care le organiza. Majoritatea, interesante.

În București însă, busculada este o realitate la multe evenimente. O altă situație care m-a uimit a fost aceea că nu trebuie să ajungi cu 10-15 minute înainte să înceapă programul, ci cu mai mult. Chiar dacă organizatorii întârzie deschiderea, este crucial pentru spectator să prindă un loc bun. Fie el și în picioare, pentru că scaunele sunt revendicate demult. Vrei să și vezi, nu doar să auzi. Mai trebuie, oare, să menționez că la Galați nu era așa? Am renunțat de mult să mă bucur mai întâi de confortul unui spațiu și abia apoi de acțiunea în sine. Azi sunt doar să fiu ochi și urechi la ce se întâmplă în fața mea, prețuind momentele pe care izbutesc să le „câștig”.

O comparație serioasă și detaliată între Capitală și orașul de la Dunăre nu ar fi una onestă din motive evidente

O comparație serioasă și detaliată între Capitală și orașul de la Dunăre nu ar fi una onestă din motive evidente, dar un comentariu potrivit căruia cel din urmă ar „crește” dacă s-ar inspira de la primul nu este de blamat. E lesne de înțeles că un oraș mic din provincie nu va ajunge niciodată la nivelul Capitalei, care organizează sute de acțiuni culturale lunar la care vin mii de români, graţie mărimii Bucureştiului. Dar Galațiul nu se lasă. Teatrul este de calitate, muzica de asemenea, bibliotecile sunt frecventate și artiști talentaţi avem din plin. Însă, la multe din evenimentele la care am participat la acea vreme am remarcat în public aceleași figuri prezente la multe alte acțiuni similare. Cele pe care nu le recunoșteam erau prieteni special invitați de către amfitrioni. Pe scurt, puțini oameni „neutri” au fost roși de curiozitate atunci când au citit un anunț al unei acțiuni și și-au rezervat două ore din timpul liber pentru a se bucura de cultură. Acest lucru se petrecea înainte de practica promovării asidue pe Facebook a evenimentelor, când mediile convenționale își făceau destul de bine treaba.

Eu sunt încrezătoare în evoluția culturală a orașului unde m-am format și unde am fost educată. În ultimii doi ani am constatat – de la depărtare – un reviriment al prezenței la astfel de acțiuni, mulți dintre participanți fiind tineri. Deși nu cred că, în viitorul apropiat, din cauza – sau datorită – publicului numeros, participarea va fi condiționată de rezervarea unui loc, pot garanta că Galațiul nu este imun la frumos.

Atunci când cei mai mulți tineri de vârsta lui sunt cu capul în nori sau privesc în jos în căutarea Pokemonilor, Andrei-Marian Stoian, un adolescent în vârstă de 16 ani din Galați privește, în fiecare seară – senină -, în sus. La propriu, deoarece băiatul, din comuna Schela a județului moldav, este pasionat de astronomie, un domeniu destul de rar întâlnit în «grila de interese» a tinerilor de vârsta lui.

De mai bine de șase ani, acesta îşi petrece nopțile studiind cerul înstelat, dar pasiunea și practica nu au rămas în stare latentă, ci l-au „propulsat” pe Andrei în mijlocul marilor descoperitori. O mândrie cu atât mai mare pentru el, cu cât este cel mai tânăr descoperitor din țară. Ultima descoperire a realizat-o în data de 3 ianuarie, zi în care cei cu preocupări «terestre» încercau, cel mai probabil, să-și revină după un Revelion copios. În timpul unei serii de observații astronomice (survey fotometric, în limbajul de specialitate), gălățeanul a descoperit o stea variabilă – pe care a denumit-o „Schela V1”, după localitatea în care locuiește.

Andrei a putut descoperi această stea cu ajutorul unui telescop principal de tip Newton, cu diametrul oglinzii principale de 130mm f/5 şi camera CCD Atik 314L+. Pentru pasionați, dar și pentru cei familiarizați cu domeniul, subliniem că Schela V1 este o stea variabilă de tip Delta Scuti, din constelația Auriga, a cărei variație este de ordinul orelor ca urmare a unor procese interne din interiorul stelei.

Steaua Schela V1, descoperită de către Andrei-Marian Stoian din Galați, cel mai tânăr descoperitor din România

Steaua Schela V1, descoperită de către Andrei-Marian Stoian din Galați, cel mai tânăr descoperitor din România Foto: CMSN Galați

„Toate aceste date au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO – American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile (International Variable Star Index), confirmându-se astfel descoperirea”, a explicat Florin Matei, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați, instituția care are în subordine Observatorul Astronomic, locul unde Andrei-Marian s-a pregătit de câțiva ani încoace.

De notat că, sub îndrumarea muzeografului Ovidiu Tercu de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, Andrei a reușit, în anul 2013, să pună bazele unui Observator Astronomic la Schela care deține codul IAU-MPC L23, necesar pentru raportarea observaţiilor ştiinţifice la asteroizi şi comete, inclusiv asteroizi apropiaţi Pământului, unii dintre aceştia fiind incluşi în categoria asteroizilor potenţial periculoşi pentru Terra.

Codul MPC necesar a putut fi obținut în urma dotării Observatorului din Schela cu un telescop profesional, graţie unui proiect accesat de către primăria comunei.

Elev la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, Andrei-Marian Stoian nu se află la prima performanță de acest fel. În luna octombrie a anului 2016, adolescentul a contribuit, alături de Ovidiu Tercu, în cadrul Observatorului Astronomic din orașul de la Dunăre, la descoperirea stelelor variabile Galați V8 și Galați V9.

Matricea Românească a stat de vorbă cu tânărul care a pus România, şi la propriu şi la figurat, pe harta stelară:

Matricea Românească: Cum ai descoperit, de fapt, această stea?

Andrei-Marian Stoian: Am observat anumite zone din cer, pe bolta cerească, și am luat o stea din imaginile pe care le-am obținut, despre care știam că magnitudinea ei este constantă – adică strălucirea este constantă. Eu am verificat fiecare strălucire a fiecărei stele din imaginile obținute. Astfel, am observat că la o stea există o variație. Am constatat că există o potențială variabilă. În urma verificărilor pe care le-am realizat, am raportat variabila sub numele „Schela V1” și am ajuns descoperitor.

Andrei-Marian Stoian (dreapta), împreună cu muzeograful Ovidiu Tercu

Andrei-Marian Stoian (dreapta), împreună cu muzeograful Ovidiu Tercu

Matricea Românească: Ai menționat că ești cel mai tânăr descoperitor din România. Ce spune despre noi faptul că românii pot descoperi astfel de stele? Din câte știi tu, câți astfel de descoperitori mai sunt în țară?

Andrei-Marian Stoian: Singurii români despre care știu – și pe care îi cunosc – că au descoperit stele variabile sunt domnul Ovidiu Tercu, împreună cu Alexandru Dumitriu și cu Vlad Tudor. Ei au descoperit, în mai multe etape, variabilele Galați V1, V2, V3, V4, V5, V8 și V9. Iar referitor la prima întrebare, descoperirile arată că suntem un popor ambițios care vrea să-și ducă numele pe cer și că își dorește acest lucru cu adevărat.

Matricea Românească: De ce Schela V1? Puteai alege un cu totul alt nume.

Andrei-Marian Stoian: Numele este cel al localității în care se află Observatorul Astronomic unde am descoperit steaua variabilă. Am dorit doar să duc pe cer numele comunei din care provin.

Am fost întrebat dacă prin bosonul Higgs se poate demonstra existența lui Dumnezeu. Nu. Dumnezeu este peste toate și aceasta este credința mea

Matricea Românească: Ce înseamnă astronomia pentru tine? Dar această descoperire?

Andrei-Marian Stoian: Astronomia reprezintă, pentru mine, o știință și o pasiune pe care o voi duce mai departe. O să mă înscriu la o facultate de fizică și astrofizică. Probabil voi lucra în marile observatoare ale lumii. Această descoperire înseamnă, pentru mine, foarte mult, mai ales pe plan emoțional. Mă simt mândru de mine. Nu este vorba despre nimic material, doar emoțional.

Matricea Românească: Ce face în fiecare seară un tânăr ca tine, în vârstă de 16 ani, pasionat de astronomie?

Andrei-Marian Stoian: Depinde. Dacă cerul este senin, observă. Dacă este înnorat, se odihnește pentru următoarele nopți senine. Acesta este cazul meu. Prefer ca, atunci când este înnorat, să mă odihnesc cu gândul la următoarele nopți senine care vor veni.

Andrei-Marian Stoian, la Observatorul Astronomic

Andrei-Marian Stoian, la Observatorul Astronomic

Matricea Românească: Cum te documentezi?

Andrei-Marian Stoian: Mai mult din articole științifice, citesc jurnale.

Matricea Românească: Ce poți să-mi spui despre Dumnezeu? Cu toții știm că e acolo, Sus.

Andrei-Marian Stoian: Am mai fost întrebat asta și în trecut și voi răspunde cu cea mai mare plăcere și acum. Eu consider că Dumnezeu este peste toate și că nu putem să-L „demonstrăm” prin anumite stele sau studii. Am fost întrebat dacă prin bosonul Higgs se poate demonstra existența lui Dumnezeu. Nu. Dumnezeu este peste toate și aceasta este credința mea.

Prefer ca, atunci când este înnorat, să mă odihnesc cu gândul la următoarele nopți senine care vor veni

Matricea Românească: Ce pierdem atunci când nu privim cerul, chiar și în drumul spre casă?

Andrei-Marian Stoian: Un spectacol minunat. Cerul este minunat prin multitudinea de obiecte, de nebuloase, de galaxii, de roiuri.

Gălățenii cunosc foarte bine clădirea istorică din centrul orașului, scăldată-n soare, înconjurată de verdeață și denumită simplu, dar de efect, Muzeul „Casa Cuza Vodă”. Exteriorul relevă un imobil ce confirmă frumusețea simplității și provoacă imaginația și curiozitatea trecătorului cu privire la casa unde a locuit domnul Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza (1820-1873). În acest context, mândria că orașul meu natal deține o astfel de bijuterie istorică mă cuprinde ori de câte ori se ivește ocazia.

Am dorit să ascult din nou povestea „Casei Cuza Vodă” (secție din cadrul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați), astfel că am discutat cu muzeograful Ingrid Bahamat, ale cărei explicații de natură istorică au fost „învelite” în cuvintele calde și cu tâlc specifice distinsei doamne.

„Muzeul nostru este unul care are o legătură foarte puternică cu comunitatea locală din mai multe puncte de vedere. «Casa Cuza Vodă» este organizată într-o clădire cu profunde semnificații istorice. Este casa care a aparținut familiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dinainte ca acesta să devină o personalitate politică marcantă, arhicunoscută. În timp, comunitatea locală a considerat oportun ca, ori de câte ori se ivea ocazia, să menționeze la un eveniment sau altul importanța pe care această clădire o avea pentru urbe, dar și pe plan național.”

Muzeul „Casa Cuza Vodă” din Galați încă păstrează parfumul epocii Cuza

Muzeul „Casa Cuza Vodă” din Galați încă păstrează parfumul epocii Cuza Foto: arhiva Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”

Casa din Galați le-a aparținut părinților lui Cuza, Ion și Sultana, iar domnitorul a locuit aici între anii 1844-1859. Orașul de la Dunăre ocupă un loc de seamă în viața lui Alexandru Ioan Cuza, prin prisma funcțiilor deținute de acesta, care l-au pregătit pentru misiunea istorică asumată mai târziu: președinte al Judecătoriei Covurlui și pârcălab de Galați.

„Tatăl lui Alexandru Ioan Cuza a cumpărat această casă, deci familia a avut afaceri și toată viața rostuită în Galați. Astfel, Cuza, având și funcții edilitare, până la momentul 1859 a locuit în orașul nostru. După ce el a plecat la Iași, aici a rămas să locuiască mama sa, Sultana – născută Cozadini. Tatăl său murise cu ani în urmă. Elena Cuza (1825-1909), soția domnitorului, venea mai des să locuiască aici alături de soacra sa”, a dezvăluit muzeograful, pentru Matricea Românească, o fărâmă din viața uneia dintre cele mai importante familii din istoria României.

Elena Cuza era o fire mai rezervată privind aparițiile publice și a preferat să-i fie alături domnitorului doar la acele evenimente care necesitau stringent prezența ei

Elena Cuza, fire introvertită și discretă, a preferat liniștea gălățeană în locul expunerii publice inevitabile din București sau Iași, unde era solicitat soțul său, după Mica Unire. Însă, după ce domnitorul a cumpărat, în anul 1862, Palatul de la Ruginoasa (Iași), doamna țării s-a implicat activ în mobilarea, decorarea și amenajarea clădirii și a grădinii celei ce se dorea a fi reședința de vară a familiei.

Garnitură de salon, în stil Ludovic al XVI-lea, Franța, mijlocul secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza colaboratorului său, Anghel Duca

Garnitură de salon, în stil Ludovic al XVI-lea, Franța, mijlocul secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza colaboratorului său, Anghel Duca

„Ea era o fire mai rezervată privind aparițiile publice și a preferat să-i fie alături domnitorului doar la acele evenimente care necesitau stringent prezența ei. Elena Cuza prefera să se ocupe de acțiuni caritabile și să fie departe de cancanurile inerente la orice curte domnească. Avea nevoie, pentru a-și accepta destinul, de o anumită liniște interioară. Spun aceasta, pentru că nu a fost pregătită sufletește să devină doamna țării. De asemenea, ea avut parte și de suferințe legate de faptul că nu au avut copii, de aceea, ei au înfiat doi băieți. Erau băieții lui Cuza, de fapt. Personalitatea tumultoasă a domnitorului i-a adus, de multe ori, doamnei și o lacrimă în colțul ochilor. Aceasta a determinat-o să aleagă între datoria de a-i rămâne alături – și fusese educată în spiritul acestei datorii – și dorința, năvalnică uneori, de a păși pe alt drum.”

După moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, survenită la 1873, soția sa, din motive financiare, s-a văzut pusă în situația de a înstrăina imobilul de la Galați, iar din acel moment, de-a lungul vremii, casa a cunoscut proprietari diverși și destinații variate. Între proprietarii imobilului îl putem aminti pe omul politic Grigore Trancu-Iași (1874-1940), care organiza, în fostul cămin al familiei Cuza, evenimente culturale, cu invitați de marcă.

Când comunitatea nu vrea să-și piardă valorile

„Spre deceniul III al secolului XX, clădirea se afla într-o stare de degradare avansată. Deja se depășise vremea când Grigore Trancu-Iași fusese proprietar, casa avea alți proprietari și atunci gălățenii și-au dat seama că, în timp, dacă nu se vor lua măsuri, nu numai că se va degrada clădirea în sine, dar și semnificația istorică se va pierde definitiv. (…) Casa Cuza Vodă a devenit un reper – și se perpetuează ca atare – al muzeografiei naționale. Este muzeu din 1939. În 1937, gălățenii despre care v-am vorbit au constituit o asociație care a strâns fonduri, a cumpărat imobilul, l-a restaurat și, în 1939, clădirea a devenit muzeu în memoria lui Cuza.”

Piese din servicii de masă cu monograma lui Alexandru Ioan Cuza

Grație lăudabilei inițiative a gălățenilor de a se mobiliza și a acționa în favoarea păstrării valorilor istorice, orașul se mândrește cu o clădire de o frumusețe aparte, care încă păstrează parfumul epocii vremii, chiar dacă reabilitarea imobilului a presupus adaptarea arhitecturii inițiale la cea specifică unui muzeu. Spiritul comunitar al localnicilor a devenit mai viu, în virtutea faptului că în perioada interbelică statul român s-a raportat la stilul european de promovare a patrimoniului cultural. „Și, slavă Domnului, aveau ce promova!”, a completat muzeograful.

Potrivit specialistului, muzeul păstrează „atmosfera saloanelor mondene din perioada Cuza și cea imediat următoare, primele decenii ale secolului XX. Nu în ultimul rând, avem documente și obiecte care ne «povestesc» ce s-a întâmplat până la 24 ianuarie 1859, dar şi care au fost pașii esențiali ce au urmat momentului respectiv. În fiecare dintre săli se pot admira «prezențe» ale personalităților. Mai exact, obiecte cu conotații memoriale, probându-şi legăturile cu Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu, Costache Negri și, implicit, cu stilul de viață de atunci. Era o epocă în care românii, școliți în principal în Franța, simțeau nevoia să aducă în casa lor ce au văzut că se poartă acolo, ce simțeau că se potrivește ambientului autohton și aveau în permanență ușa deschisă pentru moda românească, moda ambientală interioară.”

Bibliotecă, atelier românesc, a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către Regele Carol I de Hohenzollern lui Mihail Kogălniceanu

Bibliotecă, atelier românesc, a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către Regele Carol I de Hohenzollern lui Mihail Kogălniceanu

În Muzeul „Casa Cuza Vodă”, vizitatorul este „transportat” în România secolelor XIX-XX grație obiectelor de patrimoniu expuse publicului: obiecte și mobilier aparţinând familiei Cuza, premierului Mihail Kogălniceanu sau lui Costache Negri. Deși mare parte din obiectele personale ale familiei Cuza se află la Iași și la București, „gălățenii, mai mult decât alți români, se bucură de această casă”.

Muzeul păstrează „atmosfera saloanelor mondene din perioada epocii Cuza și perioada imediat următoare, primele decenii ale secolului XX. Avem documente și obiecte care ne «povestesc» ce s-a întâmplat până la 24 ianuarie 1859, dar şi după epocalul moment”

„Cred că Muzeul «Casa Cuza Vodă» este o emblemă. La ora actuală, când spui, în Galați, «Casa Cuza Vodă», te raportezi la un loc arhicunoscut, la un loc unde unii revin cu interes, cu o anumită curiozitate de a vedea lucruri noi, de a revedea ce știu deja, de a se mai întoarce într-un timp istoric benefic.”

„L’Illustration”, „Le monde illustré” şi „L’Univers illustré” (1859), ziare din colecţia privată a gălăţenilor Isabela şi Cezar Amariei

„L’Illustration”, „Le monde illustré” şi „L’Univers illustré” (1859), ziare din colecţia privată a gălăţenilor Isabela şi Cezar Amariei

„Casa Cuza Vodă” se bucură de un număr considerabil de vizitatori însă, ca în orice muzeu, numărul lor variază, în funcție de perioadele anului. Una dintre sărbătorile marcate „cu sfinţenie” în clădirea fostului cămin al familiei Cuza este Unirea de la 24 ianuarie 1859, când reprezentanții instituției organizează diferite activități culturale și spirituale de anvergură, la care sunt invitate personalități locale și naționale.

Ceea ce este îmbucurător pentru cei de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” este faptul că tinerii fac parte din categoria predominantă a publicului.

„Sunt luni în care avem un aflux de public mare, mă refer la cele cu evenimente istorice. Luna ianuarie «bate» toate recordurile de public. De asemenea, luna mai, când Noaptea Muzeelor aduce iarăși un aflux de public important. De câțiva ani, Școala Altfel ne aduce tineri dornici să îşi afle originile. Secțiile Muzeului nostru sunt mai puțin vizitate în perioada tezelor elevilor și a vacanțelor care trimit gălățenii în afara orașului, unde, sperăm, vizitează alte case memoriale. Vara, avem turiști din alte locuri.”

„Casa Cuza Vodă” din Galați reprezintă doar una dintre bijuteriile istorice ale țării care „poartă pe umeri” nu numai atmosfera vremii, dar și prețioasele povești ale neamului nostru.

Biblioteca lui Mihail Kogălniceanu (detaliu)

Despre starea jalnică a graniţelor noastre

11 Aprilie 2018 |
Eminescu ar fi spus: “De la Nistru pân' la Tisa”. Noi spunem: De la Arad până la Giurgiu, de la Drobeta până la Galaţi, România stă să cadă. O singură vorbă resemnată auzi, fie că eşti în Ardeal, fie că eşti în Muntenia, fie că eşti în Oltenia...