Tag

Grigore Leşe

Marți 23 iulie, de la 19.00, la Sala Radio, Grigore Leșe cântă pentru susținerea financiară a operației chirurgicale și a tratamentului pentru profesorul Vintilă Mihăilescu. Rapsodul va fi însoțit pe scenă de Lăutarii din Gorj. Maestrul a vorbit pentru Matricea.ro despre motivele pentru care s-a decis să se implice în campanie, ca și despre muzica lăutarilor pe care-i va avea alături în concert.

 

Domnule Grigore Leșe, vă alăturați elitei culturale românești și unui însemnat număr de români, într-un gest comun de solidaritate fără precedent. Urcați pe scena Sălii Radio, alături de Lăutarii din Gorj, într-un concert caritabil, a cărui poveste este poate la fel de tristă: o relatare muzicală despre război, înstrăinare, cătănie, prizonierat.

Muzica tămăduiește și vindecă suflete, adună lumea. Vintilă Mihăilescu are nevoie în aceste momente de o energie pozitivă în jurul lui, iar muzica ne dă această posibilitate să fim cu inimă bună. Despre concert: se numește ”Cântece care ne-au însoțit istoria” și este o simbioză între muzicile lăutărești și muzica pe care o împlinesc de unul singur: despre Siberia, Galiția, Cernăuți, America, cântări lăutărești, balade, cântece de lume și chiar orășenești.

Cum v-a venit ideea de a cânta alături de niște lăutari? Ne surprinde.

În ziua de astăzi ei sunt destul de neglijați, chiar blamați, dar în rânduiala vieții rurale ei au un rost. Sunt muzicanții satului, cei care însoțesc drumul oamenilor de la naștere până la moarte. Ce știu acești oameni cel mai bine să facă? Să cânte. Și cântă de dimineața până seara. Din asta trăiesc. Dar cu toate că ar fi meritat să trăiască boierește din cântat, trăiesc modest iar viața de multe ori le este împovărată. Cântatul este viața lor. Cântă orice pentru oricine. Nu au uitat rânduiala de la trecerea pragurilor, cântă la botezuri, nunți, înmormântări. Cântă doine, cântece strofice, balade, hore, sârbe, cântece de lume. Lăutarii din Gorj au reușit să ajungă la inima oamenilor cu o muzică deosebită și adevărată. Ei reprezintă o lume. Am mai cântat împreună la Coloana fără de sfârșit a lui Brâncuși, anul trecut.

Știm că ați prezentat același program, ”Cântece care ne-au însoțit istoria”,  și cu alte grupuri sau ansambluri folclorice. Care a fost impactul de public, atunci când ați fost însoțit pe scenă de lăutari, prin comparație cu ceea ce, de pildă, s-a întâmplat atunci când ați cântat cu cei din Grupul Iza?

Lăutarii sunt lăutari, ei cântă pentru oricine. Muzicile din Maramureș intră într-un ritual, este o altă muzică. Lăutarii au împrumutat din toate repertoriile specifice spațiului românesc și cântă peste tot, pe ulițele satelor, în cămine culturale, în emisiuni de televiziune, la radio. Iar eu sunt deschis la astfel de colaborări.

 

Muzica tămăduiește suflete, adună lumea. Vintilă Mihăilescu are nevoie în aceste momente de o energie pozitivă în jurul lui, iar muzica ne dă această posibilitate

 

Am cântat, după cum se știe, și cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, la Ateneul Român. Multe lucruri fac eu pe lumea asta! Încerc să fac lucruri bune și să aduc în atenția tinerilor adevărul despre muzica din comunitățile tradiționale.

Acest interes și fascinație pentru comunitățile tradiționale, pentru lumea străveche, cred că v-au adus într-o relație de prietenie și cu antropologul Vintilă Mihăilescu.

Într-adevăr. Vintilă Mihăilescu este un om deosebit, am făcut câteva interviuri împreună la televiziune, am colaborat în vremea când el era director al Muzeului Țăranului Român. Am apreciat întotdeauna că împărtășim aceleași valori: știe să pună în lumină cultura națională prin raportare, în mod special, la origini, la ”străvechi”. El este un om, cum se spune, luminat, înțelept. Nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume, face o evaluare corectă la tot ce se întâmplă în spațiul românesc și nu numai.

După cum se știe, este și un adevărat vector de opinie. Sunt foarte mulți tineri care sunt inspirați de ideile pe care domnul Vintilă Mihăilescu le-a lansat în spațiul public.

Este, într-adevăr, și un model. Avem toți nevoie de modele, nu numai tinerii. În momentele acestea trebuie să ne luminăm. Este nevoie de o reevaluare a tot ce înseamnă cultură tradițională, din toate punctele de vedere.

Ce spune această solidaritate națională în cazul domnului Mihăilescu despre noi ca popor?

Trebuie să ne adunăm pentru oamenii de valoare. Acum putem arăta ce înseamnă a fi împreună. Când suntem împreună suntem puternici.

Echipa medicală din Franța a fost absolut impresionată de gestul acesta de solidaritate românească, de suma care a fost strânsă într-un timp record. Medicul care gestionează cazul a spus că este greu de crezut că în Franța s-ar putea întâmpla așa ceva.

La noi, în România, oamenii încă trăiesc împreună, trăiesc în familia extinsă și asta e minunat. Familia mare este precum o biserică în care oamenii se duc în fiecare duminică și de sărbători pentru a petrece câteva ore împreună, în gând bun și rugăciune. Și iată, Vintilă Mihăilescu este și al ”bisericii mari” și al celei mici, din care fac parte rudele și prietenii.

 

Mihai Mihăilescu, fiul profesorului, a mulțumit pe Facebook celor care s-au solidarizat în jurul acestei cauze

“Nu avem suficiente cuvinte să vă mulțumim pentru mobilizarea și solidaritatea pe care ne-ați oferit-o! Împreună, într-un timp foarte scurt, ați făcut posibilă strângerea a peste 200.000 de euro. Datorită vouă, Vintilă a fost internat la spitalul din Besançon, Franța, iar operația a fost deja programată pentru data de 23 iulie. Mulțumim din suflet! Revenim cu vești cât de curând!”

 

 

Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia, loc de mândrie și istorie, de Ziua Națională a României și – moment de dublă sărbătoare – cu ocazia lansării primului număr al Revistei Matricea Românească. Aflați impresiile colegei din Basarabia,  despre primul 1 Decembrie sărbătorit în inima României.

Articolele despre impresii sunt, de cele mai dese ori, complicate, deoarece atunci când așterni pe hârtie sentimentele și trăirile acumulate riști să ajungi pe tărâmul unui subiectivism periculos. Cu toate acestea, călătoria mea, ca parte a echipei Matricea Românească, la Alba Iulia merită toată atenția cuvenită și așternerea pe hârtie a gândurilor strânse în acele zile.

Ce este Alba Iulia și ziua de 1 Decembrie pentru o basarabeancă adoptată de Patria-Mamă? Este motiv de început prolific și de regăsire a propriului eu.

Ne-am pornit din București cu un scop special, anume lansarea Revistei Matricea Românească în capitala de suflet a tuturor românilor, dar dincolo de realizarea acestui obiectiv, am avut parte și de o lecție despre oameni, despre istorie și despre mândria de a fi român.

Am traversat toate anotimpurile în lungul nostru drum până la Alba Iulia și, când spun asta, nu folosesc o figură de stil, ci mă refer chiar la o realitate, deoarece am ieșit dintr-un București tomnatic, am mers prin Valea Oltului cernută cu zăpadă imaculată și am ajuns într-o Transilvanie presărată cu sita ploii, dar de un verde al ierbii, absolut incredibil.

Casele aranjate ca mici bijuterii se perindau pe geamul mașinii noastre, sub frumoasele acorduri vocale ale artistului Grigore Leșe. Și parcă altfel sună muzica atunci când peisajele țării se dezvăluie într-o hartă a veșniciei. Pe ici, pe colo câteva mioare își croiesc drum spre stână, dincolo Carpații falnici își poartă cununa albă, de parcă însăși natura ne-a pecetluit călătoria, urându-ne de bine.

Ajunși la destinație, am purces în Cetate, acolo unde trecutul, viitorul și prezentul se îmbină într-un domol vals. Lentoarea plăcută a spiritului ardelenesc te îmbie parcă la o meditație, la a renunța să ai un ritm alert, fugar, specific metropolei bucureștene. Amprenta istorică și arhitectura unitară, plăcută ochiului, au completat firesc anturajul în care urma să ne aflăm.

Colindările Matricei la Alba Iulia

 De Ziua Națională a României, Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia

Alba Iulia este considerat, pe bună dreptate, un oraș boem, de o cochetărie aparte, specifică provinciei. Străduțele line și oamenii care zâmbesc (o raritate în Capitală) completează starea firească a originei acestui punct geografic, care cândva a unit în inima sa toate principatele Țării.

Dacă primele zile au fost absolut alerte pentru noi, fiind absorbiți de evenimentul de gală care ne-a adus acolo, de Ziua Națională a României am avut parte de un festin al națiunii. Cântece de laudă, oameni voioși și multe drapeluri, jucate de vântul iernatic, mi-au amintit că sunt parte a acestei mari familii, numite România.

Frumosul sentiment mi-a fost completat și de faptul că am întâlnit, în rândul celor prezenți, și o delegație sosită din Basarabia, tocmai de la Nisporeni. Oameni frumoși, pe fețele cărora nu se citea oboseala, ci fericirea de a fi un mic grăunte în acest furnicar uman. Nu am putut să nu le dăruim acestor români, reveniți la matcă, mai multe exemplare ale Revistei Matricea Românească nr.1.

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia la Alba Iulia de Ziua Națională a României

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia, reuniți la Alba Iulia de Ziua Națională a României

În aer parcă plutea acea nevăzută, dar sublimă emoție de mândrie națională, reflectată pe fețele luminoase ale celor din jur, care în ciuda vremii de afară și poate a distanței pe care au parcurs-o, și-au adus de mână și vlăstarele, pruncii curați în care ne punem speranța unui viitor luminos. Zâmbetele lor mă inspirau să îi urmăresc, să le mulțumesc pentru oportunitatea de a fi aici, parte a Țării, din care am fost mișelește rupți.

Pentru câteva ore am devenit și eu un copil fericit, unul care așteaptă să vadă tot ce poate fi mai frumos, începând cu vizitarea Catedralei Încoronării, care a cuprins în brațele sale toată această puzderie de fii ai Neamului, și până la parada militară, care a fost o explozie de culoare și de curaj. În acele clipe, când freamătul istoric și amintirea unui trecut meritoriu ne-a unit, am resimțit nevoia de schimbare, de a contribui cumva la construirea unui viitor mai bun.

Și acasă, în albia părintească a Basarabiei, această sărbătoare adună suflete, poate mai răzleț și mai neîndemânatic, dar se resimte și acolo un dezgheț al valorilor istorice. Lumea iese în stradă și mărșăluiește pe drumul reîntoarcerii la origini, la rădăcinile acelui pom din care ne tragem.

Spre seară, când luminile bradului din centrul istoric al Cetății Alba Iulia au adunat în jurul lor de la mic și până la mare, s-a așternut o liniște binefăcătoare peste sufletul meu, o liniște care mi-a dat răgaz să mă gândesc la Basarabia, locul de unde am venit nu ca un emigrant, ci ca o fiică a pământului, o portavoce a realității existente acolo.

Poate că nu voi schimb istoria și nici nu voi putea transforma mentalitatea basarabenilor, care se ciondănesc de la un brad caraghios sau fac polemici pe internet, dar cu siguranță voi încerca să duc aceste momente de neuitat mai aproape de cei care stau în confortul caselor lor.

Deci, cum aș rezuma această experiență? O fericită reîntregire a sufletului meu cu matricea neamului românesc sau o reîntoarcere acasă, în brațele marii familii românești.

Lansarea Revistei Matricea Românească, eveniment organizat de Asociația Culturală Matricea Românească la Sala Unirii din Alba Iulia, cu participarea artistului Grigore Leșe, a devenit misiunea noastră de suflet și obligația morală față de Patrie și viitor, dar și un cadou frumos de sărbătoarea Marii Uniri. 

Visele au proprietatea să se îndeplinească, dacă muncim direct proporțional cu intensitatea lor. Această regulă a devenit și realitatea noastră, a echipei Asociației Culturale Matricea Românească, atunci când am reușit, miercuri, să lansăm cu succes numărul inaugural al Revistei Matricea Românească.

Sala Unirii din Alba Iulia, locul unde am realizat Lansarea Revistei Matricea Românească și ne-am rescris propria istorie

Sala Unirii din Alba Iulia, locul unde am realizat Lansarea Revistei Matricea Românească și ne-am rescris propria istorie

Proiect susținut de firma de avocatură Bulboacă și Asociații, Revista a devenit o prioritate pe agenda noastră, iată de ce am decis să o aducem în dar lumii culturale nu oriunde, ci acolo unde istoria României a luat cea mai frumoasă turnură, în Cetatea Alba Iulia, la Sala Unirii.

Pe 29 noiembrie, în acest minunat bastion de românitate și în compania unor oameni frumoși la chip și suflet, am reușit să punem acest ”prunc” cultural în brațele cititorilor noștri. Această interacțiune fericită a fost consolidată și de cei care ne-au apreciat munca de la prezidiu, și aici ne îndreptăm mulțumirea și aprecierea către domnul Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, domnul Gabriel Rustoiu, directorul general al Muzeului Național al Unirii, doamna Ana Dumitran, istoric al M.N.U., domnul Dragoș Ursu, de asemenea istoric la Muzeul Național al Unirii și doamna Georgeta Orian, lector universitar doctor la Universitatea ”1 decembrie 1918”.

Lansarea Revistei Matricea Românească - masa prezidiului

Lansarea Revistei Matricea Românească – masa prezidiului

Mare ne-a fost bucuria să îl avem alături, ca o completare firească a evenimentului, pe artistul Grigore Leșe, care ne-a spus povestea fericirii, suferinţei şi mai ales dorului românesc, prin cânt.

Grigore Leşe – “Bată-te, Americă, bată” la Lansarea Revistei Matricea Românească, Alba Iulia, Sala Unirii, 29.11.2017

Grigore Leșe, invitatul special al evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească

Grigore Leșe, invitatul special al evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească

Domnia sa ne-a purtat cu unduiri de cântec românesc pe toate meleagurile țării, invitându-ne să medităm asupra bogăției noastre spirituale și a renașterii de neam.

Artistul Grigore Leșe în recital special pentru Lansarea Revistei Matricea Românească

Artistul Grigore Leșe în recital special pentru Lansarea Revistei Matricea Românească

Același scop l-am urmărit și prin editarea Revistei, să facem o incursiune palpabilă în bogăția spațiului românesc, iată de ce în paginile noastre veți descoperi frumusețea Maramureșului, a Basarabiei sau a Transilvaniei, dar mai ales istoriile unor oameni cu suflet mare și o iubire necondiționată față de glia strămoșească, unde au văzut lumina zilei, indiferent de originea lor etnică.

La mulţi ani, România! Să ne trăieşti!

 

Preţ exemplar: 30 lei + transport
Comenzi la: contact@matricea.ro
Livrare: din ianuarie 2018

Românii au făcut din suferinţa lor un brand, şi îşi sublimează această stare – dar nu numai – în cântec, crede Grigore Leşe, cel care susţine, într-un interviu pentru Matricea Românească, faptul că doar experienţa “departelui” ne poate face să ne apreciem unicitatea. Un material Matricea Românească despre şansa unică a românilor de a muri în Rai, cu unul dintre “glasurile” care spun cel mai bine povestea noastră.

Matricea Românească: Domnule Leşe, este primul Dvs. interviu pentru Matricea Românească. Atunci când auziţi “Matricea Românească”, la ce vă gândiţi?

Grigore Leşe: Eu, când mă gândesc la Matrice, mă gândesc la doină. La structurile arhetipale, pentru că este un gen neocazional, din păcate necunoscut şi, de cele mai multe ori, confundat. Se confundă doina cu cântecul strofic şi lucrurile acestea nu se cunosc încă în detaliu în România.

Matricea Românească: După 1989, ce s-a schimbat în structura spirituală a românului?

Grigore Leşe: Eu zic că nu s-a schimbat nimic. S-a schimbat ceva, dar foarte puţin. Mă aşteptam ca, după 25 de ani, lucrurile să stea puţin altfel, scara valorilor să se schimbe, oamenii adevăraţi să predomine. Aşa cum spun eu de fiecare dată, trăim în două Românii: o Românie care “joacă” în afară, şi o Românie la noi. Cu alte cuvinte, România profundă nu se cunoaşte. Suntem cunoscuţi în lume cu lucruri nesemnificative. De exemplu: ciocârlia, obiceiuri nesemnificative aduse în scenă, şi-atâtea, şi-atâtea…

Matricea Românească: România profundă de ce este tăcută?

Grigore Leşe: Ştiţi de ce este tăcută? Pentru că nu avem profesionişti pe acest segment, din păcate. Oamenii se pierd în lucruri superficiale. Preferă divertisment păgubos. Există un divertisment artistic – cu care sunt de acord. Dar nu sunt de acord cu divertismentul păgubos. Şi unde întâlnim divertismentul, la ce se apelează când se “performează” acesta? Se apelează la cultura tradiţională. La conştiinţă, cu alte cuvinte.

Matricea Românească: Ce încercaţi să le insuflaţi elevilor Dvs.?

Grigore Leşe: Lucrurile adevărate. Eu nu m-am înscăunat în Universitate. Nu prefer o catedră specială nici în Universitatea Naţională de Muzică, şi nici în Universitatea Bucureşti. Cântecul popular nu se predă: cine horeşte, horeşte, cine nu horeşte, nu horeşte! Prefer studiul muzicologiei, dar cu aplicaţie. Nu este de ajuns să fii un bun teoretician. Trebuie să fii practician. Adică să împlineşti, şi apoi să interpretezi.

Oamenii se pierd în lucruri superficiale. Preferă divertisment păgubos. Există un divertisment artistic – cu care sunt de acord. Dar nu sunt de acord cu divertismentul păgubos

Matricea Românească: Cum vedeţi rolul profesorului – şi nu doar în domeniul Dvs.?

Grigore Leşe: Profesorul trebuie să fie tot timpul inventiv. Trăim alte vremuri, altfel se raportează lumea. De 25 de ani, oamenii umblă mult. Trebuie să avem experienţa departelui. Nu putem trăi din obişnuinţă. Din păcate, obişnuinţa ne aruncă în derizoriu. Trebuie să ne raportăm tot timpul la marea cultură, să ştim ce se întâmplă în jurul nostru. Nu suntem noi buricul pământului!

Matricea Românească: Pe ţăranul român cum îl simţiţi? Mai este senin?

Grigore Leşe: Ţăranul român? Eu aş spune că nu mai avem ţărani. Umblu mult, am umblat mult, am realizat atâtea emisiuni, am umblat în toate zonele ţării. Am peste 300 de episoade realizate în diferite comunităţi din România. Vremea ţăranului a dispărut demult. Trăim alte vremuri, aşa cum am spus. Oamenii doresc altceva. Sigur, ne raportăm la structurile arhetipale, ne raportăm la obiceiuri, ne raportăm la trecut, dar noi trebuie să trăim în prezent. Prezentul nu este cum ar trebui să fie. Tot timpul ne raportăm la un trecut, la un trecut pe care nu îl putem percepe. Eu mă raportez la trecut, dar nu la un trecut îndepărtat, ci la un trecut apropiat. De exemplu, în cazul meu, la horit: eu mă pot raporta la horit, la străbunicul, la străbunica mea, la bunicul, la bunica, la unchi, şi gata! Ce s-a întâmplat înainte de ei, nu pot şti. Eu trebuie să trăiesc clipa. Aşa sunt eu în ziua de astăzi. Aşa trebuie să trăiesc – să fiu prezent, să fiu trăitor, să aduc lumină, să aduc bucuria prin horit. Nădejdea.

Grigore Leşe, o veritabilă comoară naţională a României

Grigore Leşe, o veritabilă comoară naţională a României

Matricea Românească: Mulţi sunt paseişti, nu?

Grigore Leşe: Da. Adică, avem mulţi imitatori, mulţi mintitori în societate, nu sunt trăitori, nu împlinesc ceea ce fac, nu duc un lucru până la capăt. Trebuie să creăm o poveste. Dacă lucrăm în economie, trebuie să ştim ce poveste vrem să spunem, ce vrem să împlinim. Dacă trăim din cultura tradiţională, eu trebuie să spun întotdeauna o poveste. În cazul meu, când mă duc la Ateneul Român, sau unde mă duc cu concertul, eu trebuie să spun o poveste – să aibă povestea un început şi un sfârşit. Dacă nu am aceste calităţi, dacă nu am sensibilitate, dacă nu am talent, dacă nu am intuiţie, trebuie să mă reprofilez. Trebuie să fac altceva, la ce sunt potrivit. În lumea asta este loc pentru fiecare, dar fiecare trebuie să ştie unde îi este locul. Eu nu pot fi pe locul altuia, eu trebuie să fiu pe locul meu. Pentru asta trebuie să am conştiinţă. Trebuie să ştiu la ce sunt bun eu pe lumea asta.

Matricea Românească: Şi să nu fac umbră pământului degeaba.

Grigore Leşe: Da!

Avem mulţi imitatori, mulţi mintitori în societate, nu sunt trăitori, nu împlinesc ceea ce fac, nu duc un lucru până la capăt. Trebuie să creăm o poveste. Dacă lucrăm în economie, trebuie să ştim ce poveste vrem să spunem, ce vrem să împlinim. (…) Trebuie să ştiu la ce sunt bun eu pe lumea asta

Matricea Românească: Diletantismul, impostura aceasta este cea mai mare ameninţare la adresa românismului?

Grigore Leşe: Ştiţi cum? Cultura tradiţională românească, de 25 de ani, se raportează la Europa, la ţări. Fiecare ţară îşi caută identitatea. Dacă Dvs. mă întrebaţi, să spunem, pe mine: “Prin ce sunt românii identitari?”, mi-e greu să spun. Există o asemănare în lume, în Europa, până la contopire. De cântat, toată lumea horeşte. În lumea asta, este o hore. Şi horea asta are «pui». Şi s-a împrăştiat prin toată Europa. Nu-s multe hore pe lume. Cum horim noi, se horeşte şi în Iran, se horeşte şi în Irlanda. Se zice în cimpoaie şi în Scoţia, se zice în cimpoaie şi în Franţa, se zice în cimpoaie şi în Bulgaria. Suntem în lume, toţi suntem în lumea asta. Problema ştiţi care este? Că lumea asta, când a apărut, a fost făcută şi din rău, şi din bine. Eu, când mă duc la un concert şi, din oamenii răi câţi au fost la concert, fac din ei să fie buni, eu sunt deplin fericit. Nu pot schimba eu lumea…

Matricea Românească: Prin cântec, românul şi-a transmis toate stările şi toate momentele definitorii ale vieţii: de la naştere, până la moarte.

Grigore Leşe: Dar nu numai românii fac asta! Toate popoarele.

Matricea Românească: Ce mai rămâne din noi dacă nu ne cântăm dorul, dragostea, viaţa?

Grigore Leşe: Ce rămâne din noi? Suntem mai săraci. De fiecare dată când mă duc să concertez, eu spun aşa: “Stimaţi spectatori, v-aţi uitat cântecul. Hai să ne readucem aminte de cântec, să cântăm împreună!”. Şi, când îi pun să cânte, simt că şi-au uitat cântecul. Cântecul, la români, are un rol utilitar. Prin cântec, românul şi-a adormit copilul, prin cântec şi-a condus mireasa la cununie, prin cântec şi-a condus la mormânt neamurile. Cântecul are un rol utilitar, asta este foarte important să spunem. Cântecul are un rol utilitar – nu cântăm numai aşa, că ne vine să cântăm! Prin cântec ne ‘stâmpărăm, prin cântec aducem bucuria, aducem iubirea, aducem lumina.

Un suflet românesc: Grigore Leşe

Un suflet românesc: Grigore Leşe

Matricea Românească: Care este poetul Dvs. preferat? Şi de ce?

Grigore Leşe: Am umblat mult. Cred că cea mai frumoasă poezie pe care am auzit-o este poezia oralităţii, poezia nescrisă. Ea, de fiecare dată, înfloreşte. În glasul meu au înflorit textele acestea, despre lume, despre viaţă, despre oameni, despre praguri. Tot timpul se transformă această poezie. Poezia oralităţii este după oameni.

Eu, când mă duc la un concert şi, din oamenii răi câţi au fost la concert, fac din ei să fie buni, eu sunt deplin fericit

Matricea Românească: Aşadar, poetul anonim.

Grigore Leşe: Da. Poetul anonim este poetul meu preferat.

Matricea Românească: De ce face Grigore Leşe parte din matricea românească?

Grigore Leşe: Mi se pune întrebarea asta. Eu ştiu un singur lucru – că mi-am ales un drum. De 40 de ani nu m-am abătut după lumea asta. Ce-am putut să fac, a fost o încăpăţânare a mea! A fost un fix de-al meu! Toţi oamenii, în ziua de azi, au câte un fix. Eu am avut un fix. Ce fix? Să horesc horele adevărate, pe care le-am moştenit. Glasul lor l-am moştenit. Trebuie să moşteneşti asta. Dacă nu eşti în povestea asta, nu ai ce căuta aici! Trebuie să moşteneşti glasul, ăsta nu se învaţă! Nu e bel canto, este glas. Trebuie să cânţi cu inima. Una-i glasul, şi alta-i vocea. Mie îmi place să spun că eu horesc cu glasul, nu cu vocea.

Matricea Românească: Pentru Dvs., ce înseamnă România?

Grigore Leşe: Pentru mine ce înseamnă România? Ştiţi ce înseamnă România? Dacă tot am umblat, eu trebuie să conştientizez asta. Cum am putut conştientiza ce înseamnă România? Având experienţa departelui. Nu pot să răspund la întrebarea asta nici la 20 de ani, nici la 30 de ani. Eu trebuie să îmbătrânesc ca să pot răspunde la întrebarea: “Ce înseamnă România?”. Cu cât intru în vârstă, trebuie să mă înţelepţesc, trebuie să am înţelepciune, ca să pot răspunde la întrebarea asta. Eu trebuie să am experienţa departelui, adică să umblu în lume, să cânt, să văd oameni, să mă duc în ţările nordice, să mă duc în America, să mă duc în Japonia, să mă duc în Coreea, să mă duc în China, să umblu în Occident, să văd lumea.

Ştiţi ce este România? O ţară, un teritoriu din periferia Occidentului şi din periferia Orientului. Totdeauna mă întreabă: “Mă Grigore, când a fi odată România Mare?” Eu nu prefer România Mare, eu prefer România întreagă. Nu poţi arăta lumii nimic, dacă nu eşti întreg. Că se spune între oameni: “Trebuie să-ţi fie mintea întreagă. Mă, tu nu eşti cu mintea întreagă! Întâi să ai mintea întreagă, şi apoi poţi înfăptui alte lucruri”.

Despre România, n-aş putea spune aşa, că este ţara dorului. Eu aş zice aşa: brandul României este suferinţa.

Eu nu prefer România Mare, eu prefer România întreagă. Nu poţi arăta lumii nimic, dacă nu eşti întreg

Matricea Românească: Frapant.

Grigore Leşe: Da, dar prin suferinţă pot ajunge la fericire. Şi repet: brandul României este suferinţa. N-am demonstrat niciodată în lumea asta altceva. Noi totdeauna ne-am dus să arătăm cât de bucuroşi suntem. Noi n-am arătat lucrurile profunde din România. Erorile din cultura tradiţională sunt ale noastre. Noi trebuie să recunoaştem cum suntem noi: aşa suntem noi, pe lume făcuţi! Noi cântăm cu erori, noi avem o viaţă, noi tot timpul avem o poveste de spus. Trăim din poveşti, din povestiri. Viaţa aici, în România, e făcută din poveşti. Dar poveşti despre dor, poveşti despre înstrăinare, poveşti despre jele. Şi dacă acestea s-au adunat la un loc, de aceea avem atâta diversitate în muzica tradiţională. Noi trecem, minten-minten, de la bucurie la tristeţe! Aşa suntem noi pe lume, hâtri. Dar suntem şi vicleni, suntem şi leneşi. De astea ne vin, că amestecăturile în România au fost multe. Suntem o zonă cosmopolită, aici am trăit cu tot felul de oameni: am trăit cu bulgari, am trăit cu turci, am trăit cu ruşi, am trăit cu unguri. Şi, din păcate, de la fiecare am luat şi ce-a fost rău.

Grigore Leşe Foto: Mircea Mocanu

Grigore Leşe Foto: Mircea Mocanu

Am întrebat eu un ţăran, odată – era acum vreo trei ani, la Ţibleş – “Cum e în ţara asta”? Şi el mi-a răspums: “Mai bine! Cum e acum în România, n-o fo’ de când e lumea şi pământul”. “Da’ de ce?” Păi, zice: “Am pământul meu, îmi pot creşte animalele…” Adică o vrut să îmi spună că este în libertate. Din păcate, libertatea în România a fost înţeleasă greşit. Ne-am câştigat libertatea în decembrie 1989, dar ne-am câştigat libertatea de a gândi. Avem nevoie de oameni înţelepţi, avem nevoie de oameni de ispravă, cu mintea întreagă, şi să nu credem niciodată că noi reprezentăm buricul pământului.

Noi avem o şansă: se povesteşte că aici, în România, este Raiul primordial. Ce şansă avem noi: să murim în Rai!