Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Hollywood

Și-a petrecut copilăria în ambianța bisericii alături de tatăl său care erau preot. Mai târziu, capul familiei a primit misiunea de a sluji la Biserica românească Sfânta Cruce, Hollywood, Florida. Silvius avea doar treisprezece ani când a pus piciorul pe pământ american. După terminarea clasei a VIII-a, la îndemnul Preasfințitului Nathaniel, a decis să revină în România pentru seminar și facultatea de teologie. Din anul 2011 este preot paroh al Bisericii Sfânta Cruce, unde slujește cu timp și fără timp. 

 

Interviul pe scurt:

  • Aterizarea pe tărâm american: “În anul 1990 după ce am împlinit treisprezece ani, tata a primit postul de paroh la biserica la care slujesc în momentul de față. Fiind copil am simțit o bucurie pentru că toată lumea visa să ajungă în America. Ne-am acomodat destul de repede.”
  • O fărâmă de Românie în Hollywood: “Biserica este un loc religios, cultural și social. Un loc care ne adună și ne leagă de România. Noi suntem ca o familie mai mare, ne identificăm cu limba și tradițiile noastre. Este o mică Românie pe pământ American.”
  • Biserica, spațiu al tradiției, cultului și culturii: ”Acum 11 ani am început să organizăm un Festival Românesc, unde avem muzică tradițională, pregătim bucate tradiționale, ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă tradiție și limbă. În cadrul parohiei avem și două grupuri de dansatori, cei mici și cei mari, care de fiecare dată fac o prezentare a dansurilor noastre.”

 

Biserica românească Sfânta Cruce, Hollywood, Florida

 

Experiențe pe meleagurile Americii

Născut în satul Toracul Mare, actuala Serbie, Silvius a crescut în tinda bisericii fiind un ajutor de nădejde pentru tatăl său care era preot. Rememorează cu bucurie momentele în care slujbă de slujbă ajuta în altar, iar acest lucru avea să-i definească traseul în viață. “Am avut o rânduială a bisericii în familie. În anul 1990 după ce am împlinit treisprezece ani, tata a primit postul de paroh la biserica la care slujesc în momentul de față. Fiind copil am simțit o bucurie pentru că toată lumea visa să ajungă în America. Ne-am acomodat destul de repede și nu am resimțit acel șoc cultural despre care se tot vorbește”, povestește părintele Silvius Sfera pentru Matricea Românească.

 

,,Fiind copil am simțit o bucurie pentru că toată lumea visa să ajungă în America”

 

Se integrase perfect în sistemul educațional de acolo, își făcuse noi prieteni, iar totul părea că-i un vis devenit realitate. Cu toate acestea, la finalul clasei a VIII-a, junele a trebuit să ia o decizie. “Ori mă întorc în România, ori rămân aici în SUA și îmi continui studiile. La recomandarea  Preasfințitului Nathaniel am decis în cele din urmă să mă întorc în țară, unde am urmat seminarul în limba română, pentru a putea ocupa o parohie românească din America, iar ulterior Facultatea de Teologie la Timișoara.”

 

 

Când Dumnezeu picură puțin românism în America

Istoria Bisericii Sfânta Cruce din Hollywood, Florida este de-a dreptul impresionantă. Primii români care au poposit prin Miamai au fost în anul 1950, prilej cu care s-au înființat două biserici, una în 1952, iar cealaltă în 1954. Ulterior, tărâmul Hollywood-ului a fost populat de cât mai mulți români, majoritatea pensionari, care migrau către clima mai blând din Nord. “Biserica noastră a luat ființă în anul 1960 prin bunăvoința preotului Eugen Banciu și a credincioșilor care au fost alături de el. Aceștia au cumpărat terenul și au început misiunea. Când am venit noi aici erau destul de puțini credincioși. A fost un început greu pentru tatăl meu care pe lângă biserică trebuia să aibă și două job-uri, deoarece poziția de preot paroh nu-i asigura un venit din care să se descurce. Dar cu timpul numărul credincioșilor a tot crescut și acum puteam spune că s-a dublat“, lămurește părintele Silvius.

 

,,După cum bine știți, în diaspora românii au luat cu ei credința, cultura și tradițiile”

 

America este un mozaic de culte și mișcări religioase. La tot pasul găsești religii care au diferite forme de manifestare. În acest peisaj multiconfesional, Ortodoxia se prezintă ca ceva nou care stârnește interesul americanilor, marea majoritate dorind să afle cât mai multe despre ea. La biserica păstorită de părintele Sfera se slujește în limba română, iar picături de engleză mai apar în cadrul serviciilor mixte.  În cele ce urmează vreau să aflu cum arată viața românilor din comunitatea parohială. “După cum bine știți, în diaspora românii au luat cu ei credința, cultura și tradițiile. Avem o sală socială unde încap peste 300 de persoane, am amenajat-o cu bucătărie și organizăm diferite evenimente. Primul de acest fel a fost Balul Strugurilor care se organizează în toamnă și care are o tradiție de peste 40 de ani. A fost introdus de românii veniți din Banatul Iugoslav. Acum 11 ani am început să organizăm un Festival Românesc, unde avem muzică tradițională, pregătim bucate tradiționale, ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă tradiție și limbă. În cadrul parohiei avem și două grupuri de dansatori, cei mici și cei mari, care de fiecare dată fac o prezentare a dansurilor noastre.”

 

 

Gospodărirea unei parohii

Pe lângă toate acestea, biserica găzduiește o școală duminicală unde au loc ore de religie, de limba română și de morală, prin care tinerii sunt îndrumați către tot lucrul bun și ziditor. “Biserica este un loc religios, cultural și social. Un loc care ne adună și ne leagă de România. Noi suntem ca o familie mai mare, ne identificăm cu limba și tradițiile noastre. Este o mică Românie pe pământ American. Toți se bucură să ajungă la biserică pentru a se ruga în limba lor, să învețe despre credință și să descopere mai mult din ceea ce este românesc. Biserica este un loc în care ne adunăm neavând altceva cu care să ne identificăm”, lămurește părintele Silvius Sfera.

 

,,Biserica este un loc religios, cultural și social. Un loc care ne adună și ne leagă de România”

 

Gospodărirea unei parohii în America nu este deloc un lucru la îndemâna oricui. Deși statul încurajează orice formă de manifestare religioasă, partea financiară rămâne totalmente în grija comunității. “Chiar dacă nu primim niciun fel de ajutor din partea statului, ceea ce face pentru noi este scutirea de impozitul pe proprietate. Nu dorim să vină oamenii la biserică și să audă tot timpul că le cerem bani. Vrem ca biserica să fie un loc în care omul vine și ajută cât poate. Acum, sunt cazuri în care oamenii și-au pierdut locurile de muncă, casele și încercăm să le fim alături prin activitățile pe care le avem la sala socială. Avem o activitate foarte bogată a doamnelor din parohie care fac săptămânal pâine, mâncare, dulciuri pe care le vindem în comunitate și așa strângem un ajutor financiar”, clarifică părintele.

 

 

Viitorul sună bine

Părintele îmi povestește că în timpul pandemiei le-a fost cel mai greu. Lipsa fizică a credincioșilor i-a silit să se reinventeze. S-au organizat slujbe online, s-au format grupuri în care oamenii îi ajutau pe cei învârstă la cumpărături sau la orice fel de nevoie. De când bisericile s-au redeschis, credincioșii au revenit însă într-un număr mai mic. Indiferent de vitregiile vremii, misiunea Bisericii Sfânta Cruce din Hollywood, Florida, continuă. Am ajuns la final de dialog, moment în care vreau să aflu de la părintele Silvius care sunt planurile de viitor. “Momentan lucrăm la o minibibliotecă a parohiei. Am adunat cărți și am început amenajarea. Ne dorim să reluam evenimentele pe care le-am avut și să ne bucurăm unii de alții. Pe viitor ne dorim să construim o casă de bătrâni și o școală”, conchide optimist părintele Silvius Sfera.

 

S-a născut în România, dar a gustat celebritatea în America, țara tuturor posibilităților. După o reprezentație cu piesa “Le Racketspe Broadway, a primit propunerea de a interpreta rolul unui gangster într-un lung metraj. Acceptă pe loc și face un personaj de senzație în urma căruia marile companii de la Hollywood se luptă pentru semnătura lui. În decursul celor 50 de ani de carieră, a jucat în 30 de piese de teatru și în  peste 100 de filme, iar în 1973, jurații i-au acordat un Oscar onorific pentru întreaga activitate. Institutul de Film American l-a inclus pe lista celor mai mari vedete ale cinematografiei clasice americane. Azi aflăm povestea lui Edward G. Robinson, părintele celebrelor filme cu gangsteri americani.

 

Copilul născut să joace gangsteri

Povestea starului de la Hollywood începe pe strada Cantemir din București. Pe atunci era doar Edy Goldenberg, un puști dintr-o familie de condiție medie, care adora să joace hoții și vardiștii. Părinții visau să-l facă avocat sau comerciant, dar ițele destinului aveau să-l tragă către scenă. Din pricina vremurilor tulburi care amenințau România, familia Goldenberg părăsește țara și se stabilește în America, Edy avea doar zece ani. La 21 februarie 1904 ajunge la New York, unde urmează Liceul Townsend Harris, apoi City College. Printr-un concurs fericit de împrejurări, tânărul obține o bursă de studiu la Academia Americană de Artă Dramatică, unde aprofundează tainele actoriei.

 

Edward G. Robinson, Humphrey Bogart and George E. Stone în filmul Bullets or Ballots (1936)

Edward G. Robinson, Humphrey Bogart and George E. Stone în filmul Bullets or Ballots (1936)

 

Debutul în teatru vine imediat după terminarea războiului, într-o piesă cu tematică patriotică unde juca trei roluri. Se recomandă marelui public ca Edward. G. Robinson, și continuă să facă teatru. Ajuns cu piesa “The Racket” pe Broadway repudiază un succes fulminant, apoi plecă într-un lung turneu prin American. După încă o reprezentație reușită, de această dată la Los Angeles, Robinson este oprit după spectacol și i se propune un rol de gangster într-un film. Acceptă fără să mai stea pe gânduri. Într-un interviu acordat revistei Realitatea Ilustrată, acesta spunea: “Filmele acestea mi-au făcut o oarecare popularitate în lumea adevăraților gangsteri. Am primit numeroase scrisori de la celebrii gangsteri, scrisori de felicitare însă și de amenințare ca să nu exagerez dând-mi oarecari lămuri asupra mentalității lor.

 

Vedetă la Hollywood și câștigător de Oscar

Odată ce și-a făcut debutul pe marele ecran, ofertele au început să curgă. În 1931, regizorul Mervyn LeRoy îi oferă rolul principal în filmul “Little Caesar”, unde intră în pielea gangsterului Caesar Enrico Bandello. După acest rol de zile mari, Robinson a semnat un contract pe termen lung cu cei de la Warner Bros. A petrecut o perioadă bună în lumina reflectoarelor în care a filmat pe bandă rulantă avându-i ca parteneri pe James Cagnney, Fred MacMurray, Charlton Heston, Glenda Farrell, și lista poate continua la nesfârșit. Robinson avea capacitatea de a aborda o paletă largă de roluri, dar cu toate acestea, nu a fost niciodată nominalizat la premiile Oscar. În 1973, jurații au hotărât să-i acorde un Oscar onorific, de care însă nu s-a mai putut bucura, pentru că a murit cu două luni înainte de ceremonie.  Statueta a fost ridicată de văduva Jane Robinson, care vizibil emoționată, a citit în fața publicului câteva frânturi din discursul de mulțumirea alcătuit de marele actor.

 

Interpretându-l pe Caesar Enrico Bandello în Little Caesar (1931)

Interpretându-l pe Caesar Enrico Bandello în Little Caesar (1931)

 

Omul din spatele măștii

Avea o capacitate fantastică de a-ți face pielea de găină când îl vedeai pe marele ecran, numai că în spatele camerelor de luat vederi, Edward G. Robinson era de o sensibilitate și de o cultură cum rar se mai putea întâlni. Vorbea fluent șapte limbi și era un veritabil colecționar de artă, printre piesele cele mai valoroase erau tablouri semnate de Renoir sau Corot. S-a căsătorit în 1927 cu actrița Gladys Lloyd, însă mariajul nu a rezistat și s-a încheiat în 1956. Idila l-a costat scump, pentru a-și plăti acordul de divorț, a fost nevoit să-și vândă toate obiectele de artă din colecție. Asemeni marilor vedete de la Hollywood, Robinson era un bărbat șarmant, așa se face că după doi ani de la divorț avea să-și refacă viața alături de Jane Bodenheimer.

 

Robinson și câteva tabloruir din colecția sa

Robinson și câteva tablouri din colecția sa

 

Sensibilitatea de care pomeneam, nu a putut rămâne indiferentă în fața marilor orori ale istoriei. În 1930, Robinson a devenit un critic fervent al fascismului și al nazismului. Discursul politic a fost dublat de un gest altruist. Între 1939-1949, a donat peste 250 de mii de dolari unor organizații caritabile de război. Odată ce focurile au încetat, actorul a devenit portavocea grupurilor discriminate și a solicitat aceleași drepturi pentru toți americanii. Pe lângă discursul eminamente democratic, a organizat și o campanie pentru drepturile civile ale afro-americanilor, în urma căreia a câștigat aprecierea liderilor de culoare.

În urma unor probleme de sănătate, Robinson a fost internat de urgență la spitalul Mount Sinai din Los Angeles. Pe 26 ianuarie 1973, inima a încetat să mai bată, spectacolul vieții a luat sfârșit. Colegi, prieteni sau simpli admiratori, l-au condus pe ultimul drum la cimitirul Beth-El din Brooklyn.

 

 

Surse: 1) Wikipedia; 2) Realitatea Ilustrată, nr. 517, din 16 decembrie 1936.