Nimic în lume nu se realizează fără pasiune, iar dorința ascuțită și pulsatorie este punctul oricărei realizări. Întărește această idee prin exemplul propriu invitata interviului de azi, ilustratoarea și autoarea de cărți pentru copii Diana Tivu. La bază, ea este arhitect. Și-a aprofundat cunoștințele pe acest segment, dar în paralel joaca favorită de când era mică, „de-a ilustratorul”, a devenit una serioasă. E una de care nu se desprinde niciodată, deși își alege atent proiectele și creează un echilibru între ele.
Să o cunoaștem!
Diana, te joci cu culorile de mică. De când o faci la modul profesionist?
Creioanele colorate au fost joaca mea favorită în copilărie și m-am jucat „de-a ilustratorul” în tot soiul de proiecte încă din școala gimnazială. Din 2015 lucrez liber profesionist ca ilustrator și autor de carte pentru copii, dar îmi dezvolt portofoliul grafic în toate direcțiile în care îmi găsesc inspirație.
Care este frumoasa poveste a escapadei academice?
Educația mea academică este de arhitect. Am obținut în 2014 o diplomă de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, unde am avut parte de aprofundarea istoriei arhitecturii și stăpânirea noțiunilor de proiectare specializată, în paralele cu joaca de-a ilustratorul de povești. Unele abilități dobândite atunci se resimt și în munca mea de acum: atenția de la imaginea de ansamblu până la cele mai mici detalii ale unui proiect, disciplina execuției și managementului unui proiect complex, plus referințe stufoase de elemente arhitecturale.
Dar profesională? Cu cine ai colaborat prima oară?
Editura Didactica Publishing House a răspuns pozitiv la portofoliul meu de începător și mi-au propus din prima atât publicarea primului meu proiect „Prostia omenească” adaptare după Ion Creangă, dar și o colaborare cu Simona Epure la volumul în versuri „Povestea celor trei vrăjitoare toante”, ambele apărute la începutul anului 2016.
Cea mai frumoasă întâlnire a ta este, oare, cu pasiunea pe care o porți și pe care o valorifici prin creații?
Nu mă pot întâlni cu pasiunea mea pentru că este parte din mine, din cine sunt, nu ne despărțim niciodată. Cea mai frumoasă întâlnire este însă mereu cu produsul final al acestei pasiuni – o nouă carte proaspăt ieșită de la tipar. Este atât de multă muncă în spate, abstractă și răsfirată în zeci de hârtii, fișiere și emailuri, încât nu pot să nu mă emoționez ca un copil în fața lui Moș Crăciun când urmează să am prima întâlnire cu o carte lucrată de mine.
Ilustrația a devenit o meserie născută din pasiune sau rămâne complet o râvnă de a ta?
Ilustrația s-a născut din pasiune și rămâne zi de zi o căutare care mă pune în mișcare, mă face să zâmbesc și să mă încrunt, mă epuizează și mă încarcă de sens.
Cum ai defini stilul unui ilustrator?
De departe, stilul este acel ceva al ilustratorului care devine recognoscibil, dar, de aproape, este totul, de la modulația liniei la paleta cromatică, de la înclinația către a reprezenta anumite lumi la atenția pentru anumite detalii, de la stilizarea personajelor la expresivitatea cu care își pune în scenă povestea.
Cum ți-ai construit stilul? El crește odată cu fiecare în parte?
Nu mi-am căutat niciodată stilul, ba chiar m-am încăpățânat să mă descopăr și să cresc cât mai mult ca artist provocându-mă mereu să îmi modelez grafica după nevoile proiectului, de aici și diversitatea de tehnici pe care le stăpânesc: tehnici tradiționale de pictură în acuarelă și linie de peniță pe hârtie, pictură complet digitală și orice între. Proiect după proiect, a început însă să se lege un stil mai ales în proiectele care vin de la mine, în care nevoia narativă se suprapune cu propria-mi viziune și preferințe de tehnică, cum sunt poveștile vizuale din „lumea țărăneilor”, subiect de printuri de artă, printuri pe suveniruri și carte ilustrată „Căruța-căsuța”, editura ACS, 2023.
Care este cea mai mare provocare întâlnită? Oare să fie partea de management, acolo unde, poate, simți că e necesar să te rupi de partea de creație?
Provocările sunt în toate aspectele muncii mele, de la cât mă străduiesc să îmi dezvolt grafica, până la gestionarea cifrelor de tot felul. În general sunt foarte organizată cu managementul unui proiect și am o disciplină a muncii de care sunt mândră. Cea mai mare provocare și frustrare pentru mine este imposibilitatea adesea de a împăca limitările financiare ale proiectelor editoriale din industria autohtonă de carte ilustrată cu viziunea și aspirațiile mele de a aduce pe lume cărțile pe care vreau să le creez.
Ce proiecte ai în momentul prezent? Le-ai căutat sau au venit ele la tine?
Momentan lucrez la un al doilea volum din seria „Români de succes” recent lansată cu volumul „Traian Vuia și pasărea de metal” la editura Corint Junior, în paralel cu o primă colaborare cu editura Paralela 45 pe un text clasic (nu vă stric surpriza) și alte proiecte diverse din zona de editorial și grafică. Niciodată nu am doar un proiect în lucru, ci am mai multe în diferite stadii de lucru. Ocazional caut eu să demarez proiecte, dar de cele mai multe ori vin proiectele la mine, eu doar mă îngrijesc să fiu omul potrivit pentru ele.
Ești artistă și presupun că vezi frumosul în orice. Din ce îți iei inspirația?
Cred că cea mai de preț trăsătură a unui artist vizual este să învețe să se uite în jur, să fie prezent în senzațiile, experiențele și emoțiile pe care ni le oferă oamenii, lumea, viața oriunde suntem. Lăsând să treacă prin noi totul, ne adunăm mărgeluțele colorate de inspirație cu care să ne activăm munca, iar eu asta încerc să fac zi de zi. Apoi mai am grijă să țin larg deschise porțile către amintirile mele din copilărie, să nu mă deconectez de la ele și să îmi păstrez cu orice preț aprinsă gândirea magică de copil, indiferent cu câtă maturitate trebuie să navighez lumea în care sunt dincolo de foile de hârtie.
Ești mereu creativă, Diana, sau îți oferi și pauze?
Pentru că îmi plătesc toate necesitățile vieții din munca mea creativă, nu am încă privilegiu să iau pauze când am nevoie de ele neapărat, dar am învățat să îmi aleg proiectele și să le distribui în calendarul de lucru ca să nu mă prăjesc, să echilibrez munca după un proiect care mă stoarce creativ și emoțional cu ceva poate într-o altă stilistică, cu o altă încărcătură sufletească. Însă știu că lucrurile cu adevărat valoroase pe care le fac vin din momentele de pauză, când îmi dau spațiu să creez fără agendă, să alerg după fluturașii cu idei ce îmi zboară prin minte. Văd fără dubiu valoare unor pauze nu atât de la partea creativă, ci de la munca efectivă cu responsabilitatea unor termene de finalizare.
