Tag

Întâlnirile Matricei

Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni, judeţul Alba. Matricea Românească vă prezintă, în serial, această conferinţă extraordinară, a cărei temă a fost „Transilvania, de la Mihai Viteazul la Avram Iancu”, şi pentru care – atenţie – un simpatizant al proiectului nostru cultural a venit de la Timişoara! Mai jos, al doilea extras.

Citeşte aici primul extras

A mai făcut ceva Mihai Viteazul. (…) Preoții români erau, practic, iobagi, peste săptămână – munceau cu brațele câmpul, și duminica trebuia să slujească. Toți ceilalți preoți – romano-catolici, calvini, unitarieni şi luterani – erau liberi, n-aveau obligația să muncească pământul. Şi Mihai a zis: „De acum, nici preoții români nu vor mai munci peste săptămână pământul, ci vor fi în rând cu ceilalți preoți”.

N-a fost primită bine măsura, firește, și a fost acuzat că vrea să strice rânduielile țării. În fine, la urmă, s-a convins că nu se poate, și a adresat un memoriu Împăratului, în care îi spune: „Înălțate Doamne, să lăsăm în Ardeal numai pe lotreni,” (adică, luterani, că ăștia erau de limba Împăratului, sașii) „să îi lăsăm pe catolici – că asta era credința Împăratului – „și pe ortodocși.” Restul, n-a zis că-s păgâni, dar aproape. „Și să facem rânduială în Ardeal.”

Împăratul a primit acest memoriu și – zic unii consilieri – era pe cale să aplice acest lucru. Sigur că nu era drept, că în Transilvania câștigase teren Reforma religioasă de acum 500 de ani, și mulți catolici trecuseră la calvinism, la luteranism, la unitarianism, și nu era drept să le desființezi, dar era o disperare în măsurile lui, deci a vrut să ridice ortodoxia la rang de religie recunoscută. Repet, nu singura, alături de altele! Limba română la rang de limbă oficială – nu singura, alături de altele!

A căzut, pentru că nici împrejurările interne, nici cele internaționale nu erau favorabile. Îl ura nobilimea, în primul rând din Ardeal, dar îl urau și marile puteri din afară. Mihai Viteazul a fost, în primul rând, un mare luptător antiotoman, să știți. Este ultimul mare general al Europei, despre care se spera că va putea elibera Constantinopolul de turci. Era așteptat la Constantinopol ca un eliberator, și el a și spus că era creștin mai întâi, și că a ridicat țara asta a lui din dragoste pentru creștinătate. Deci era ca un cruciat. Lupta în numele crucii. Și-a cucerit un renume înainte de a intra în Ardeal, dar când a intrat în Ardeal a luat aceste măsuri, de care vă spun eu.

În mai 1600 a intrat în Iași, și în Iași s-a intitulat Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Ţara Moldovei. Și a luat stemele celor trei țări: acvila munteană, bourul moldovean și turnurile Transilvaniei, și a făcut o singură stemă. Și l-a chemat pe Nicolae Pătrașcu, moștenitorul, și i-a spus: „Tu vei domni peste toate!”.

Mihai Viteazul a luat acvila munteană, bourul moldovean și turnurile Transilvaniei, și a făcut o singură stemă. Și l-a chemat pe Nicolae Pătrașcu, moștenitorul, și i-a spus: „Tu vei domni peste toate!”

Lumea zice: „Bine, bine, dar n-avea conștiință românească”. Eu mă îndoiesc. Poate că nu avea în prim plan conștiința românească. Vă spun sincer că nu cred că Mihai Viteazul a vrut să formeze o Românie – că nu se putea atunci -, dar ideea de a-i strânge pe români la un loc a fost în mintea lui, și vă spun și de ce. Avem câteva mărturii, numai una v-o dau:

Un mare cronicar umanist maghiar – care, înainte de a intra Mihai în Transilvania, lucru care s-a întâmplat în 1599, îl face erou european și zice că e urmașul romanilor, și că românii sunt glorioșii descendenţi ai Romei, pentru că acolo a fost provincia Dacia, și împăratul Traian i-a colonizat, și ce bine și frumos este -, după ce Mihai a intrat în Transilvania, nu-l scoate din valahul și tiranul, și barbarul. Că a îndrăznit să intre într-o țară în care o elită minoritară îi conducea pe români, și a îndrăznit să schimbe rânduiala sau să trezească speranțe! Și el ce spune la un moment dat? După bătălia de la Șelimbăr, în care Mihai a fost învingător, acest cronicar, pe care îl cheamă István Szamosközy sau Stephanus Zamozius (un nume latinizat), zice: „La vestea bătăliei nenorocite de la Șelimbăr, s-au ridicat la luptă valahii – și cei de la noi, și cei din Țara Românească – și împreună, și separat, au ocupat drumurile, orașele și au ucis pretutindeni pe nobili”.

De ce? Și acuma vine explicația: „Mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor”. Repet! „Mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor.” Lumea nu era proastă atunci, cum ne închipuim unii dintre noi. Se știau deosebiri confesionale, lingvistice, și ideea de români exista, pentru că ăsta zice: “Românii și-au luat nasul la purtare pentru că aveau încredere, fiindcă pentru prima oară în Ardeal era un domn de națiunea lor.”

Altă măsură, după ce Mihai a fost omorât pe câmpul Turdei – nu Câmpia Turzii, Câmpia Turzii e altceva -, lângă Turda, acolo unde s-a întâmplat evenimentul, prima măsură luată de Dieta Transivaniei condusă de nobili maghiari, de sași și de secui a fost următoarea: „Niciodată legăturile cu Țara Românească și Moldova să nu mai fie reluate, să păzim frontierele. Valahii din Țara Românească și Moldova să nu mai intre aici – și mai ales preoți și călugări, căci Mihai a făcut Unirea prin tainica lucrare a preoților săi”, care treceau munții ușor, că știau cărările cucului, nu aveau nevoie de drumurile largi. Și Mihai a lăsat asemenea amintire, deci, în Ardeal. Deosebită.

La vestea bătăliei nenorocite de la Șelimbăr, s-au ridicat la luptă valahii – și cei de la noi, și cei din Țara Românească – și împreună, și separat, au ocupat drumurile, orașele și au ucis pretutindeni pe nobili, mânați de încrederea că aveau un domn din națiunea lor

Cronicarul maghiar István Szamosközy (1570-1612)

Și, după plecarea lui Mihai, Principatul Transilvaniei a devenit Principat calvin, adică toți principii au fost calvini în secolul XVII-lea, și de etnie maghiară, și au avut grijă ca nici un român să n-ajungă într-o funcție publică. Biserica noastră Ortodoxă a ajuns aproape calvinizată, pentru că a fost pusă în subordinea Principelui calvin, și în fruntea ei s-a numit un superintendent calvin. Vă spun asta pentru că, pe fondul ei, s-a produs și Unirea cu Roma, adică Unirea unei părţi a românilor cu Biserica Romei, încât Mitropolitul de Alba-Iulia Atanasie [Anghel] a trebuit să accepte tratative, fiindcă Biserica noastră era strivită. Şi, când au venit promisiuni de la Roma și de la Viena, că toate rânduielile noastre vor fi respectate, trebuia să fii lipsit de judecată ca să nu accepți tratative. Dacă ți s-a spus că ți se respectă Biserica, rânduiala, calendarul, ortodoxia toată, și numai trebuie să îl recunoști pe Papa de la Roma… Încă, un protopop naiv o și întrebat: „Da’ Papa acela a venit vreodată pe la noi? Ne-a tulburat?” „Nu, niciodată.” „Ei, păi atunci îl pomenim!” (râsete în sală).

Deci, n-a existat conștiința că ne părăsim credința. Când s-a făcut Unirea cu Biserica Romei, a existat conștiința că ne lasă să fim în rânduiala noastră, deoarece calvinii, știți ce au făcut? Pândeau în bisericile și în cimitirele noastre, nu au lăsat cultul morții – adică să nu faci tu pomeni la înmormântare, ci după -, n-au lăsat lumânările în biserici, icoanele le-au prohibit, au zis că icoanele sunt periculoase. Or, omul de rând – care nu înțelege teologia profundă, dar înțelege rânduiala lumii, înțelege slujba religioasă, știe cum se face un prohod, o cununie, un botez -, când o văzut că s-amestecă să nu te lase cu lumânarea, să nu te lase pe tine să dai pomană la mort, să nu te lase să faci masă după ce s-a întâmplat nenorocirea, trecerea în altă lume a celui defunct, o zis: „Doamne, dar ăștia ne distrug Biserica!”. Şi Biserica Romei a venit cu ideea: „Veți face tot ce ați făcut, cum vreți voi –  numai să recunoașteți patru puncte.” Nu intru în detalii. Unul, cel mai important era recunoașterea Papei, care n-a venit niciodată pe la noi – decât acuma, mai nou.

Va urma

 

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

 

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:
Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni, judeţul Alba. Matricea Românească vă va prezenta, în serial, această conferinţă extraordinară, a cărei temă a fost „Transilvania, de la Mihai Viteazul la Avram Iancu”, şi pentru care – atenţie – un simpatizant al proiectului nostru cultural a venit de la Timişoara! Mai jos, primul extras, însoţit de filmarea discursului.

Ce-au făcut Mihai Viteazul și Avram Iancu pentru români – fiindcă dumneavoastră aveți acest nume frumos de “[Colegiul Naţional] Avram Iancu” – , pentru România și pentru Transilvania sunt lucruri cunoscute, dar nu îndeajuns ca să nu trebuiască să le repetăm. În plus, să mai aducem și noutăți în legătură cu ceea ce s-a întâmplat între timp, pentru că și istoricii și filologii, și oamenii de cultură caută mereu, lucrează, găsesc mărturii în plus – așa e viața, dinamică, și adevărurile se corectează. Chiar dacă au fost adevăruri care ni se păreau eterne la un moment dat, ele se schimbă, pentru că adevărul absolut îl deține doar Dumnezeu. Noi, oamenii, lucrăm cu adevăruri parțiale, și trebuie să ne mulțumim cu asta. Asta nu înseamnă că, dacă-s parțiale, nu trebuie să le căutăm. Și, din această perspectivă, istoricii aduc mereu lucruri în plus.

Pe de altă, parte, de când trăim într-o epocă de libertate și ne-am luptat ca să ajungem la ea, se spun în spațiul public și lucruri negândite, necugetate, inexacte. Unii din naivitate fac acest lucru, alții cu intenție, alții cu foarte rea intenție, alții sunt și cointeresați material să o facă. Și poate și dumneavoastră ați auzit în ultimii ani despre Mihai Viteazul fel de fel de caracterizări: ba că a fost un aventurier, ba că a fost un condotier… Condotier nu e un cuvânt românesc, vine din limba italiană – condottiere – înseamnă un luptător care se angajează în slujba celui care dă bani mai mulți. Ba că nu a fost patriot, ba că nu a știut ce face, ba că a mâncat numai bătaie pe câmpurile de luptă, fel de fel de povești de-astea.

Despre Avram Iancu, ce să vă mai spun? Acum câțiva ani a apărut un articol, “Avram Iancu-criminal de război”. L-am întrebat pe autor: “Cum poți să…?” “Păi”, zice, “a omorât oameni.” “Păi ați auzit dumnevoastră de vreun război în care să nu se omoare oameni?” Într-un război… de aia se face războiul – nu e bun războiul, dar într-un război mor oameni, și de o parte, și de alta. Acum, săptămâna trecută, am văzut un articol, iarăși despre Avram Iancu: Avram Iancu, născut într-o familie bogată, mort bețiv și nebun!” Cum poți să arunci în spațiul public asemenea afirmații, fără să încadrezi lucrurile? De aceea vă spun: nu avem timp îndeajuns să lămurim lucrurile, iar istoricul știe că nu este întotdeauna o minciună numai o afirmație pe care o faci cu rea intenție, se poate minți și prin abstragere sau prin luarea în calcul a unor aspecte din viața cuiva. Dacă eu las deoparte jumătate din viața cuiva, și mă refer numai la două aspecte ale vieții lui, pot să “dovedesc” orice.

Dar pentru că vorbim de ei și de rolul acestor două personaje în Transilvania, într-o istorie cam de două sute cincizeci de ani – de la 1599, când Mihai Viteazul a intrat prin trecătoarea Buzăului și a coborât în Ţara Bârsei, la Brașov, cu oaste strânsă la Târgșor, lângă Ploiești, și până la 1849, când se termină revoluția română de la 1848-49, sunt două secole și jumătate de istorie…

Dacă eu las de o parte jumătate din viața cuiva, și mă refer numai la două aspecte ale vieții lui, pot să “dovedesc” orice

Ce a însemnat Transilvania înainte de Mihai Viteazul sau în momentul intrării lui Mihai Viteazul în Transilvania? Din punct de vedere al statutului internațional, Transilvania era un principat autonom sub suzeranitate otomană – adică, toată viața ei internă era liberă, clasa stăpânitoare era formată din localnici, bisericile tradiționale ale Transilvaniei funcționau toate fără nici o restricție, și Principele țării trebuia să se îngrijească ca în fiecare an să se plătească un tribut Porții. Principele era ales de țară, dar trebuia confirmat de Poartă – vă spun asta, pentru că lumea confundă astăzi statutul Țărilor Române cu statutul Bulgariei sau al Serbiei în Evul Mediu. Altă prostie! Serbia și Bulgaria au fost ocupate efectiv, fără clasă stăpânitoare, pământurile creștinilor au fost confiscate, în locul bisericilor s-au făcut moschei. Or la noi, în Țările române – și în Țara Românească, și în Transilvania, și în Moldova – niciodată nu s-au putut construi moschei, meceturi și geamii. Niciodată nu s-a permis propagandă islamică, și niciodată stăpânii de pământ nu au putut fi turci, deoarece conform tratatelor încheiate între Țările române și Poarta Otomană, pământul nu putea rămâne decât în proprietatea creștinilor. Mă rog, asta era în Evul Mediu. Şi atunci, nu e bine să confundăm statutul țărilor de la Sud de Dunăre cu statutul țărilor de la Nord de Dunăre. E drept că, din pământurile noastre, în Evul Mediu, o parte a fost ocupată de către turci. Cele mai multe zone ocupate au fost în urma unor bătălii pierdute de ai noștri – trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem. De exemplu, Turnu, Giurgiu și Brăila erau raiale turcești, și erau la Nord de Dunăre. Apoi Tighina, sudul Basarabiei de astăzi, o zonă largă, întâi Chilia și Cetatea Albă, cetățile de la Mare, “plămânii Moldovei” – care au fost ocupați chiar în vremea celui mai glorios domn pe care l-am avut, Ștefan cel Mare. Deci, am avut teritoriu ocupat, dar niciodată nucleul nostru și capitalele nu au fost ocupate. Şi niciodată la Târgoviște, sau la Iași sau la Suceava, nu s-au construit alte tipuri de locuri de închinăciune decât biserici. Nu s-au construit geamii. Mă întreabă câte un străin: “Dar unde sunt geamiile din Cluj?” Că ei știu că Transilvania a plătit un tribut turcilor, cândva.

Deci acesta era statutul – și acest statut de principat autonom sub suzeranitate otomană a existat între 1541 și 1688. După aceea, vin austriecii în Transilvania stăpâni – de fapt în 1688, de drept în 1699 – când au recunoscut și marile puteri că Transilvania nu mai aparținea ca influență, ca plată a tributului, nu mai făcea parte din orbita otomană, din lumea otomană. Și apoi, din 1688 până în 1918, Transilvania a avut, cu mici variațiuni același statut, adică a fost sub oblăduirea Habsburgilor. Și abia la sfârșitul acestei oblăduiri s-a creat un imperiu care a existat în istorie 51 de ani: Imperiul Austro-Ungar. De aia, nu e bine să zicem, când vorbim de evenimente de la 1700 sau 1800 “Imperiul Austro-Ungar” – acela e Imperiul Habsburgic. Imperiul Austro-Ungar s-a creat în 1867 – dar acuma, cu planeta asta care se grăbește, și cu mulți oameni inculți care ne conving la televiziune cât de deștepți sunt, se admite orice.

Academicianul Ioan-Aurel Pop Întâlnirile Matricei ce au făcut Mihai Viteazul şi Avram Iancu pentru România interior 1

Avram Iancu, eroul românilor, figură fundamentală a luptei pentru drepturile noastre istorice în Transilvania

Ce se întâmplă în interiorul Transilvaniei când intră Mihai Viteazul? Stăpânii de pământ erau de trei feluri: unguri, secui și sași. Românii erau “clasa muncitoare”. Erau “robii muncii tăcute”. Datoria lor era să producă, să facă armată și să își dea sângele pentru patrie, să plătească taxele la timp, să-și dea obolul, să nu meargă la școli, și să trăiască cum pot.  Deci era așa-numitul regim al celor trei națiuni și patru religii. Națiunile erau: națiunea maghiară, săsească și secuiască, iar “religiile ” (între ghilimele zic religiile, că părintele mă vede), ele sunt de fapt confesiuni, că religiile sunt cele mari: religia creștină, religia mozaică, religia islamică, religia budistă. Astea sunt religii, dar catolicismul, ortodoxia, calvinismul, astea se numesc confesiuni. Şi, în Ardeal, erau oficiale: confesiunea calvină a ungurilor, confesiunea unitariană cam tot a ungurilor (anti-trinitară – nu acceptau Sfânta Treime, adică unitatea între Tată, Fiu și Sfântul Duh, și nici sfințenia Mântuitorului, de altfel), sașii erau luterani, și romano-catolicismul maghiar era slab – câțiva maghiari, secui mai ales, rămăseseră romano-catolici. Românii erau cu toții ortodocşi, adică de rit bizantin, și nu erau recunoscuți nici ca națiune, nici ca religie. Şi erau răbdați în țară, adică acceptați să trăiască – vă spun acum în limba latină, și vă traduc: usque ad bene placitum principum et regni-colarumpână va ține bunul plac al principilor și cetățenilor, românii nefiind considerați cetățeni – sau, după unii, cetățeni de mâna a doua. Cu alte cuvinte, termenul de român, sau în documentele latine valah, că valah și român e tot una, sunt sinonime, termenul de valah era sinonim cu iobag. Iobag înseamnă țăran șerb sau țăran dependent, muncitor al gliei, legat de pământ.

Niciodată la Târgoviște, sau la Iași sau la Suceava, nu s-au construit alte tipuri de locuri de închinăciune decât biserici. Nu s-au construit geamii. Mă întreabă câte un străin: “Dar unde sunt geamiile din Cluj?”

Nu e rău să fii legat de pământ, căci cine poate trăi pe planeta noastră fără pământ, dar e rău să fii legat de pământ numai prin muncă și fără foloasele muncii, care se duceau către alții. În Transilvania asta, după ce au venit austriecii, că trebuie să ne apropiem și de Avram Iancu, speranța românilor a fost că se vor îndrepta lucrurile: “Vine o stăpânire din afară, care poate fi neutră, nu-i mai favorizează pe vechii stăpâni și poate ne ajută și pe noi”, au gândit unii capi ai românilor. Şi chiar au fost împărați care au făcut aceste lucruri – eu vă spun asta, pentru că Avram Iancu avea în mintea lui și mitul bunului împărat, credința că împăratul de la Viena e bun, vrednic, mare, și că ne-ar sprijni și pe noi, dar nu-l lasă domnii locali, domnii de pământ, cum ziceau românii – care erau în mare majoritate maghiari. Şi atunci, ideea asta că împăratul e bun şi vrednic l-a făcut pe Horea să meargă pe jos de 4 ori la Viena, de pomană. Dar în mintea lui credința a rămas, până aproape de moarte. Și Avram Iancu, până în 1849, a crezut (1848, finalul anului) că împăratul ne va fi favorabil, pentru că împărații de la Viena au luat niște măsuri în favoarea românilor – nu de dragul românilor, de dragul echilibrării situației, ca să le poată spune domnilor unguri, când erau obraznici, că este o amenințare valahă, că ei îs majoritari în Ardeal și că, dacă nu-s cuminți acești domni și n-ascultă de Viena, există posibilitatea ca românii să se ridice un pic la putere. Şi atunci, cu asta balansau lucrurile, nu? Divide et impera – dezbină și stăpânește.

Academicianul Ioan-Aurel Pop, lecţie de istorie la Întâlnirile Matricei: Ce au făcut Mihai Viteazul şi Avram Iancu pentru România interior 2

“Mărite Doamne”, i-a spus un nobil maghiar, “așa ceva nu a fost niciodată în țara noastră. Limba supușilor să fie recunoscută.” “De azi, va fi!”, a spus Mihai

Mihai Viteazul, când a intrat în Transilvania, a găsit această țară cu trei națiuni, patru religii oficiale, în care românii nu se regăseau. A trecut pe la Brașov și a stat în jilțul bisericii Sfântul Nicolae din Șchei – ctitorie veche, străveche, nici nu se știe anul fondării, numai când s-a făcut biserica de piatră se știe – unde erau ctitori mai toți înaintașii lui, domni ai Ţării Românești și Moldovei, și a fost primit bine. S-a îndreptat mai departe spre Sibiu, prin Făgăraș, și a ajuns la Șelimbăr. La Șelimbăr a fost așteptat de oastea oficială a Principelui Transilvaniei, un tânăr de vreo 28 de ani care era și cardinal deja, Báthory András, Andrei Báthory. Oastea a fost risipită, bătută complet la 28 octombrie, și la 1 noiembrie a intrat triumfal în Alba-Iulia, și a avut orgoliul să îi vadă îngenunchiați pe cei care altădată îi îngenunchiau pe români. S-a proclamat Principe al Transilvaniei cu ajutorul autorităților locale și a declarat că va respecta toate rânduielile țării ca să ducă țara înainte, adică cele trei națiuni, cele patru religii, Dieta țării o va convoca… Dar, în același timp, a luat și niște măsuri care demonstrează dorința lui de a fi Domnul românilor. Nu degeaba a fost făcut erou național – și nu a fost făcut de noi, a fost făcut de conștiința publică, generații la rând.

La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba-Iulia, și a avut orgoliul să îi vadă îngenunchiați pe cei care altădată îi îngenunchiau pe români. El a luat și niște măsuri care demonstrează dorința lui de a fi Domnul românilor

Mihai Viteazul, în Transilvania, a convocat patru diete. Dietă – ştiţi ce înseamnă dietă, nu regim alimentar… (râsete în sală) Dietă înseamnă Adunarea Ţării, azi i-am zice Parlament. Dar şi Parlamentele au nume diferite – de exemplu, în Polonia – Seim, în Rusia – Radă. Trei s-au întrunit și, cu ajutorul Dietelor, ca să vedeți ce mentalitate modernă, a adoptat hotărâri, i-a pus pe deputații de acolo să voteze, fără nici un român în Dietă, numai el. Odată, s-a adresat Dietei și a zis că vrea ca turmele din satele românești să aibă drept de pășunat liber în hotarul satelor săsești și ungurești, fiindcă numai reciproca era valabilă. Deci turmele din satele săsești și ungurești intrau peste tot în satele românești, fără nici o problemă. Dacă se întâmpla invers, păstorul putea fi spânzurat. La 1548, în Ţara Făgărașului, un păstor care nu și-a păzit bine turma, că era ploaie afară și vânt, a fost spânzurat că a scăpat turma în hotarul unui sat săsesc. Și Mihai a zis ”Nu! De acum încolo țăranul e țăran, oile sunt oi toate, indiferent de etnie”. În altă Dietă a hoărât că limba română devine limbă oficială în Transilvania – fără să desființeze latina şi maghiara. A zis: “Alături de limbile vechi, punem şi româna”. “Mărite Doamne”, i-a spus un nobil maghiar, “așa ceva nu a fost niciodată în țara noastră – limba supușilor să fie recunoscută.” “De azi, va fi!”, a spus Mihai.

Toate aceste măsuri sunt de o importanță specială, și prima dintre ele a făcut-o – ca să vedeți că avea gând în legătură cu Adealul – încă înainte de intrarea în Transilvania. Este faimosul tratat de la Alba-Iulia de la 1595, prin care a reașezat Biserica Ortodoxă a Transilvaniei sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, după tradiția veche, de la Mircea cel Bătrân! Că Biserica noastră, răsăriteană, merge mână în mână cu Statul. Dacă Statul e de o lege ne-ortodoxă, și Biserica noastră e de religie ortodoxă, nu are cum colabora cu Statul. Şi atunci, Mihai a zis: “La noi, în Țara Românească, Biserica și stăpânirea sunt una. Şi punem Biserica Transilvaniei din nou sub oblăduirea Statului românesc, căci Biserica Transilvaniei este Biserică românească„. Și a făcut, în Cetate, la Alba-Iulia, Biserică Românească  Mitropolitană, ceea ce iarăși nu se mai pomenise.

va urma

Detalii despre proiectul nostru cultural şi precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Atunci când Matricea Românească i-a propus lui Bogdan-Mihai Simion, cel mai tânăr cobzar din țara noastră, să le vorbească unor elevi de liceu despre începuturile poeziei româneşti, singurele întrebări pe care muzicianul și le-a pus au vizat adaptarea informației astfel încât auditoriul să o înțeleagă și să nu se plictisească. Însă, tânărul artist a găsit formula perfectă de a „ajunge” la copiii de liceu, susţinerile şi momentele sale de virtuozitate fiind răsplătite cu ropote de aplauze.

L-am invitat pe Bogdan să ia parte la ediția a doua a Întâlnirilor Matricei, un proiect de fertilizare culturală a tinerei generaţii sub egida Asociaţiei Culturale Matricea Românească, de data aceasta caravana poposind marţi, 16 mai, la Târgoviște, la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”. Conferința, intitulată mai mult decât sugestiv Poezie, boierie! Începuturile poeziei lirice în Ţările Române, și-a propus să aducă în fața tinerilor, informații despre epoca, versurile și personalitatea boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, figura care domină instituția în care ei sunt modelaţi ca oameni. Astfel s-a făcut că sala de festivități a entităţii formatoare a fost ticsită de elevi curioși și interesați de evenimentul inedit ce avea să se desfășoare la ei în liceu. Bogdan și-a propus să alterneze informațiile cu momentele muzicale specifice evului, iar recitalul lui a produs emoții cum numai cobzarul nostru poate trezi. Astfel, tinerii au fost ajutaţi să înțeleagă mai bine „o epocă, prin asociere cu muzica”.

Ienăchiță Văcărescu, printre primii poeți ai noștri

Ienăchiță Văcărescu (1740-1797) a fost o figură proeminentă a culturii din Ţara Românească, în secolul XVIII. Provenit dintr-o veche familie de boieri, Ienăchiţă a fost mare dregător domnesc, dar s-a remarcat şi prin erudiţia sa, fiind vorbitor al mai multor limbi străine şi poet. Din păcate, personalitatea acestui om de cultură este mai puțin cunoscută în rândul românilor, el fiind al doilea conaţional – după Dimitrie Cantemir – care a scris o istorie a Imperiului Otoman, precum și autorul primei gramatici românești tipărite.

După ce Bogdan a salutat auditoriul cu o melodie cântată la cobză (doina „Vară, vară, primăvară”), el și-a început prelegerea spunându-le celor prezenți că „Ienăchiță Văcărescu a fost printre primii poeți din Țările Române, printre primii versificatori. El este un personaj din a doua jumătate a secolului XVIII. Pe atunci, reperul cultural al Țărilor Române era altul decât cel din prezent. Sunt convins că, azi, o bună parte dintre voi – dacă nu chiar toți – sunteți concentrați pe modele culturale pe care le preluați conștient, sau mai puțin conștient, din Europa Occidentală sau din Statele Unite ale Americii. Îmi imaginez că pentru voi, ca și pentru mine – pentru că suntem aceeași generație – reperele vin de la Londra, Paris sau de la New York. Dacă vă veți analiza obiceiurile, filmele la care mergeți, muzica pe care o ascultaţi, veți vedea că o bună parte din aceste produse culturale vine din SUA. Modelul cultural după care activa Ienăchiță Văcărescu era Istanbulul”.

Bogdan-Mihai Simion a interpretat, la cobză, cântece specifice epocii lui Ienăchiță Văcărescu

Bogdan-Mihai Simion a interpretat, la cobză, cântece specifice epocii lui Ienăchiță Văcărescu

Pictând un tablou al epocii, Bogdan a subliniat că fanarioții erau de fapt cei care conduceau Țările Române, însă pe lângă ei se aflau și „aristocrații locali, adică boierii români”, care nu erau legați de o tradiție culturală acaparantă.

La 1770 Orientul musulman, care constituise etalonul cultural pentru Ţările Române, devenise deja stagnant şi anacronic

„Boierii greci aveau acest argument: «De 2000 de ani, de la Platon încoace, noi producem cultură pentru Europa». Când spui «grec», te gândești la Grecia Antică, dar și la cea Medievală și la Imperiul Bizantin. Pentru români, ecuația aceasta era mai complicată. Deși pare a constitui un dezavantaj, a constituit și un avantaj, pentru că ei nefiind legați de un trecut foarte strălucitor din punct de vedere cultural, și în același timp având o «fibră morală elastică», au reușit să se adapteze foarte repede noilor cerințe, odată cu începutul occidentalizării. În același timp, în epocă apar primele instincte naționale. Pe atunci, acest lucru însemna încercarea de a crea și de a consolida un stat. (…) Boierii români au început să caute sprijin și protecție în afara Orientului musulman, despre care spuneam că – deși devenise un motor civilizator pentru Țările Române la 1600 – deja la 1770, devenise anacronic, stagnant. Nu mai putea constitui un reper, iar boierii români au sesizat chestiunea aceasta instantaneu.”

Contextul istoric prezentat a ajutat tinerii să înțeleagă mai bine ce însemna, în urmă cu câteva sute de ani, viața culturală în Țările Române, risipind totodată „nebuloasa” în care ei – probabil – se aflau, privind începuturile poeziei pe meleagurile noastre. Amfitrionul evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească a dezvăluit că unul dintre cei mai importanți pioni în acest proces cultural a fost reprezentat de către creatorii artistici, care nu erau alții decât membrii clasei de mijloc. Astfel, deși inițial creațiile artistice erau culte, ulterior, ele au pătruns în sferele mai puţin rarefiate, în speţă în lumea lăutarilor. Cum?

Poezia cultă a secolului XVIII, pe acordurile robilor

„Acești lăutari erau robi pe domeniile boierilor despre care vorbeam. Ei produceau muzici, iar boierii produceau versuri. Nu e foarte greu să ne imaginăm atmosfera unui salon de la sfârșitul secolului XVIII, în care un grup de aristocrați își recită, unul celuilalt, versuri compuse de niște oameni cu școală. De exemplu, Ienăchiță Văcărescu era cult, vorbea mai multe limbi. Aristocraţii creau poezii ce se numeau creații culte, pentru că erau create de către oamenii învăţaţi, culți.

Putem ajunge la un tip de întâlnire cu străbunicii noștri, prin aceste muzici. Este cea mai simplă cale

Lăutarii auzeau aceste versuri. Astfel, ei, stând lângă boieri în picioare, la masă, adaptau de multe ori aceste texte pe care le auzeau recitate de către boierii respectivi, pe muzicile pe care le produceau”, a explicat tânărul cobzar, după care a continuat prin a expune modul romantic de „socializare” al tinerilor anilor 1700.

„Aristocrații de la începutul secolului XVIII şi ceva mai târziu, dintr-un areal geografic imens, care începea prin Georgia și se termina pe linia Carpaților, scriau poezii și le recitau în saloane, ele fiind preluate de lăutari și cântate. Apoi, ei le scriau în niște caiete, pe care le semnau uneori, alteori nu – de cele mai multe ori, nu.

Bogdan-Mihai Simion a fost protagonistul celei de-a doua ediții a Întâlnirilor Matricei, la un liceu din Târgovişte

Bogdan-Mihai Simion a fost protagonistul celei de-a doua ediții a Întâlnirilor Matricei, la un liceu din Târgovişte

De regulă, copistul semna aceste caiete, pentru că nu exista, pe atunci, conceptul de «drepturi de autor». Aceste caiete porneau din Fanar (Istanbul) și circulau de la o famile aristocratică la alta, din mână în mână: din Istanbul până în Grecia, treceau și prin Țările Române. Era cam cum funcționează astăzi Instagram și Facebook. Imaginați-vă niște tineri, nu cu mult mai mari decât voi, care scriau niște texte, dedicându-i-le unui neam îndepărtat, unei verișoare îndepărtate, care locuiește în Georgia de azi. Caietele de versuri au reprezentat posibilitatea de socializare pentru o serie de popoare balcanice și, în egală măsură, posibilitatea de a trăi sub semnul unei culturi care nu rămăsese în totalitate orală, dar nu era nici scrisă. Sfârșitul secolului XVII, aș zice, e momentul unde se «separă apele» și se poate vorbi despre cultura română ca fiind nici orală, nici scrisă”.

Matricea Românească încearcă să răspundă la probleme şi întrebări fundamentale, precum dacă națiunea română mai are nevoie de suflet sau nu?

Curiozitatea elevilor a fost stârnită, imaginația lor a lucrat neîncetat pe timpul conferinței, iar întrebările pentru Bogdan nu au întârziat să apară. Ei au vrut să afle cum a învățat artistul să cânte la cobză, de ce are această pasiune, dar și dacă este dificil să o urmezi, în România zilelor noastre. Răspunsul lui Bogdan a fost, pe cât de sincer, pe atât de dătător de speranţă.

Elevii, veniți în număr mare la conferință, au fost captivați de cântecele și de cuvintele invitatului

Elevii, veniți în număr mare la conferință, au fost captivați de cântecele și de cuvintele invitatului

„Nu este greu să-ți urmezi pasiunea în România, dar există o multitudine de obstacole pe care le întâlnești. Cel mai important este să nu renunți la pasiunea ta, chiar dacă ai momente – care se pot tranforma în ani – în care faci altceva. Am avut multe locuri de muncă, multe dintre ele fără legătură cu ce fac astăzi, dar nu am renunțat niciodată la cobză și nici la «surorile» ei, pentru că am opt acasă. (…) Muzica exprimă societatea, și nu invers. Dacă nu vă place un gen de muzică, nu interziceți muzica, ci încercați să schimbați societatea. Muzica nu e nimic altceva decât un produs al societății și al frământărilor prin care ea trece. Am învățat că putem ajunge la un tip de întâlnire cu străbunicii noștri, prin aceste muzici. Este cea mai simplă cale.”

Asociaţia Culturală Matricea Românească este la al doilea astfel de eveniment cu profil educaţional și promite că nu se va opri aici, pentru că scopul muncii noastre este, așa cum a explicat la Târgoviște inițiatorul proiectului – avocatul Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner al „Bulboacă și Asociații SCA” – acela de a „răspunde la întrebări fundamentale, precum dacă națiunea română mai are nevoie de suflet sau nu? Sunteți la o vârstă foarte frumoasă, cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din liceu. (…) Voi sunteți viitorul imediat al națiunii române. Și poate o să vă puneți peste ani întrebarea: de ce este nevoie de Bogdan, comparativ cu – să zicem – 50 Cent sau alţii? (…)

Adrian -Cătălin Bulboacă, inițiatorul proiectului Matricea Românească

Adrian -Cătălin Bulboacă, inițiatorul proiectului Matricea Românească

Matricea Românească încearcă să aducă, în atenția fiecăruia dintre noi, mesajul că fără suflet nu putem fi oameni. Fără suflet, fără să ne amintim de unde am plecat, vom fi morți, ca națiune. Dacă veți pleca, după ce terminați liceul sau facultatea, oriunde în lume – în Italia, în Germania, în Spania sau în America – nu veți putea scăpa de o realitate simplă: v-ați născut în România, sunteți români. N-o să puteți niciodată renunța la această identificare. Aveți două variante: fie vă asumați cu responsabilitate această identitate, fie vă ascundeți cu rușine de ea”.

Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: "Lumea zice: «Mihai Viteazul n-avea conştiinţă românească». Eu mă îndoiesc! Ideea de a-i strânge pe români la un loc a fost în mintea lui. Şi cronicarii unguri o recunosc"

23 Octombrie 2017 |
Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni,...