Ce să mai facem în zilele de vacanță, sub nuc sau sub umbrela colorată sau pe banca din parcul plin de copaci umbroși?

Eu spun că e foarte potrivit acum să dăruim copiilor noștri proverbe, zicale, snoave, expresii împământenite!

Toate acestea sunt bijuterii ale înțelepciunii populare, transmise din generație în generație, și joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cunoașterea înțelesurilor lor oferă numeroase beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și social.

În primul rând, toate aceste îmbogățesc vocabularul copiilor. Ele sunt pline de cuvinte și expresii interesante care nu se găsesc întotdeauna în vorbirea de zi cu zi. Prin învățarea zicalelor, copiii își extind vocabularul și devin mai expresivi în comunicare. În al doilea rând, zicalele ajută la înțelegerea culturii și tradițiilor. Acestea reflectă înțelepciunea și valorile unei culturi, iar prin învățarea lor, copiii ajung să înțeleagă mai bine tradițiile și obiceiurile comunității lor, precum și importanța respectării acestora.

Cristian așteaptă cu nerăbdare să ajungă la mătușa lui. Trenul se mișcă ritmat și peisajul e încântător. Pe scaunul din față, două doamne deapănă amintiri. La un moment dat, o doamnă râde și spune tare:

-Ce să îți fac? Te-ai băgat ca musca în lapte! Recunoști?

-Recunosc, îi spune partenera de drum. Râd amândouă…

,,Cum să te bagi ca musca în lapte? Și ce poate să însemne asta? A-ha, tuși sigur va ști să explice totul!”

Și tușica chiar știe! Începe chiar în seara în care băiatul ajunge la ea să depene povești:

Într-un sat pitoresc, unde dealurile erau împodobite cu flori colorate și cerul era întotdeauna albastru, trăiau mulți oameni veseli și prietenoși. În acest sat, era o fermă mică dar bine îngrijită, unde trăia o văcuță pe nume Lăptița. Ea era renumită pentru laptele ei delicios și cremos pe care îl dăruia zilnic sătenilor.

Într-o zi frumoasă de vară, când soarele strălucea pe cer, Lăptița și prietenii ei de la fermă se pregăteau pentru Festivalul Laptelui. Acest festival era cel mai așteptat eveniment din sat, deoarece oamenii se adunau să sărbătorească și să guste toate bunătățile pregătite cu lapte: brânzeturi, smântână, unt proaspăt și multe altele.

Totul era aproape pregătit. Maria, fermiera care avea grijă de Lăptița, tocmai terminase de muls laptele proaspăt și îl așezase în boluri mari, strălucitoare, așezate pe mese lungi, acoperite cu fețe de masă brodate. În aer plutea un miros dulceag de lapte proaspăt și toată lumea aștepta nerăbdătoare să înceapă să guste.

Dar în acel moment, o muscă mică și ageră, pe nume Zbârnâilă, s-a trezit din somnul ei de dimineață. Era flămândă și căuta ceva delicios de mâncat. Zbârnâilă a zburat peste tot prin sat, iar mirosul dulce de lapte a atras-o ca un magnet. Așa că, fără să se gândească prea mult, a zburat direct spre Festival.

Odată ajunsă acolo, Zbârnâilă a văzut toate bolurile cu lapte și s-a gândit că ar fi o idee minunată să se așeze pe unul din ele și să guste puțin. Așa că s-a așezat, chiar în mijlocul bolului cel mai mare și mai plin cu lapte.

Când sătenii au văzut musca în laptele lor proaspăt, au început să murmure nemulțumiți:

„Uite-o pe muscă! A stricat tot laptele nostru curat!”

„Ce inoportun gest! Acum trebuie să aruncăm acest bol!”

Maria, fermiera, a venit repede și a văzut ce se întâmplase. A înțeles imediat că musca nu era de vină, dar prezența ei acolo era cu adevărat inoportună. A scos musca cu grijă și a dus bolul la spălat, pentru a se asigura că totul era din nou curat.

Zbârnâilă și-a dat seama că a greșit și s-a simțit foarte rușinată. A învățat că uneori, chiar și cele mai mici acțiuni pot avea consecințe mari și că trebuie să fie mai atentă data viitoare.

În cele din urmă, Festivalul a continuat și toată lumea s-a bucurat de bunătățile pregătite. Iar de atunci, când cineva din sat voia să explice cât de inoportun poate fi un lucru, spunea: „Este ca musca în lapte!”

Și astfel, Zbârnâilă a învățat o lecție valoroasă despre cum să fie mai atentă și mai respectuoasă față de ceilalți, iar sătenii au avut o poveste amuzantă de spus generațiilor viitoare.

-Ohhhhh…, tuși, să știi că și eu sunt Zbârnăilă uneori…voi fi mai atent!

-Mă bucur că ai înțeles totul și mă bucură hotărârea ta!

Mătușa și nepotul pun deja la cale zilele de vacanță! Cu bucurie!

Să o spunem cu seriozitate: învățarea socială joacă un rol central în formarea vieții adolescenților, influențându-le comportamentele, credințele și abilitățile interpersonale. Această formă de învățare se extinde dincolo de setările tradiționale ale sălilor de clasă, cuprinzând o gamă largă de interacțiuni sociale în care adolescenții se implică zilnic. Pe măsură ce adolescenții navighează în complexitatea lumilor lor sociale, absorb lecții valoroase, dobândesc abilități de viață esențiale și dezvoltă un sentiment de identitate prin observare, imitare și colaborare.

Modele. Care le sunt modelele?

I-ați văzut? Adolescenții sunt observatori atenți, absorbind constant informații din mediul lor. Învățarea socială în adolescență începe adesea prin observarea și imitarea comportamentelor colegilor, membrilor familiei și modelelor de referință. Fie că este vorba despre adoptarea unei noi tendințe de modă, preluarea stilurilor de conversație sau copierea atitudinilor, adolescenții integrează aceste comportamente observate în propriul lor repertoriu, contribuind la dezvoltarea lor socială.

Și care sunt modelele tinerilor noștri? Sunt oare modele securizate sau nesecurizate? Cine îi mai influențează azi pe cei ce își deschid ramurile tinere spre soare? E o întrebare al cărui răspuns ne privește pe toți!

Adolescenții se uită la egali. Da, da, privesc pe orizontală. Colegii au o influență semnificativă asupra adolescenților, acționând ca sursă principală de învățare socială. Prin interacțiunile cu prietenii, adolescenții învață despre norme, valori și așteptări sociale. Grupurile de colegi furnizează o platformă pentru experimentare, unde adolescenții navighează prin dinamica socială, învață rezolvarea conflictelor și dezvoltă un sentiment de apartenență. Influentele pozitive ale colegilor pot stimula creșterea personală, empatia și cooperarea; desigur, influențele negative pot contribui la comportamente riscante sau conformitate la norme dăunătoare. Știi care este grupul, care sunt grupurile spre care privește fiul tău și fiica ta?

În peisajul contemporan, învățarea socială se extinde dincolo de interacțiunile față în față și include în mod semnificativ sfera digitală. Platformele de socializare și tehnologia joacă un rol crucial în formarea percepțiilor adolescenților asupra lumii. Prin intermediul interacțiunilor online, adolescenții sunt expuși la perspective diverse, culturi și probleme globale. Cu toate acestea, se confruntă și cu provocări precum hărțuirea online și comparațiile sociale nerealiste, subliniind necesitatea unei orientări în navigarea responsabilă în peisajul digital. Este responsabilitatea noastră, a adulților să fim sprijin și oază și far, protecție și glas ce responsabilizează.

Învățare și implicare

Adolescenții se implică adesea în experiențe de învățare colaborativă, fie prin proiecte de grup, activități extracurriculare sau activități de voluntariat. Acum se îmbogățesc cunoștințele academice, se promovează munca în echipă, abilitățile de comunicare și sentimentul real de responsabilitate. Adolescenții învață să navigheze între opinii diverse, să gestioneze conflicte și să aprecieze valoarea efortului colectiv.

Învățarea socială contribuie semnificativ la dezvoltarea identității unui adolescent. Pe măsură ce interacționează cu diferite medii sociale, adolescenții explorează diferite aspecte lăuntrice, își așează valorile și își descoperă pasiunile.

Învățarea socială apare ca un fir roșu fundamental, punând împreună experiențe, relații și creștere personală. Recunoașterea impactului învățării sociale asupra adolescenților subliniază importanța promovării unor medii sociale pozitive, stimularea relațiilor sănătoase cu colegii și furnizarea de îndrumare în navigarea peisajului digital.

Prin înțelegerea și aprecierea rolului învățării sociale, putem susține mai bine adolescenții în călătoria lor unică în care se descoperă, se clădesc, se înalță!

Mi-e dor de profesorii mei de acasă. Mi-e dor să aud că ”99 nu este 100”, că ”este liber orice gând’’, că ”Harap Alb nu ar fi nimic fără Spân”. Dar nu sunt acasă, sunt aici, și tot ce se întâmplă în sălile de curs de la Jacobs University este unic, surprinzător și antrenant.

Prof. Karen: Cât de bine cunoști tu lumea asta?

Karen S. predă Teorie în Relații Internaționale și Sisteme Politice Comparate. Fiecare curs cere ca studenții să fi parcurs înainte o lectură pentru a putea fi la zi cu tema dată; eu și colegii mei intrăm mereu în sala de curs nerăbdători și curioși: cu toții așteptăm să vedem dacă explicația noastră față de teoria dată și integrarea ei în obiectul studiat este cea potrivită. Karen este neobosită în a prezenta informații și a cere informații. Nu numai că este o cunoscătoare absolută în temele ei, ci este și un profesor care te inspiră ca în fiecare zi să vrei să-ți crești puterea. Cât de bine cunoști tu lumea aceasta? Ce trebuie să știi pentru a crea schimbările pe care le vrei și, totodată, cum afli care sunt schimbările potrivite ce trebuie aduse? Cursurile lui Karen S. adună laolaltă 70-80 de studenți deodată. Și deși sunt atât de mulți, ca printr-o minune, îți arată că te cunoaște atunci când interacționează cu tine și își amintește ce i-ai spus acum 2 săptămâni și îți dă feedback constructiv atunci când te întâlnește pe hol.

Mă trezesc uneori, în timpul orelor, că o analizez și mă simt atât de norocos că învăț cât de important este să inspiri, să pari neobosit, inepuizabil. Atitudinea ei este mereu serioasă și impunătoare, iar nouă ne inspiră mult respect. Și ne transmite că face acest lucru pentru că ne consideră pe toți oameni serioși, competenți și calificați pentru a discuta teorii și probleme cu un anumit grad de complexitate. Îmi construiește un sentiment al datoriei și al vehemenței interioare și mă determină să vreau să fiu competent. Tot limbajul ei nonverbal transmite asta. În fiecare zi, la fiecare curs! Este prima dată când întâlnesc un astfel de profesor.

Frau Inga, profesoara de germană din Finlanda

Luni seară și miercuri seară am cursul de limba germană. Abia aștept să o revăd pe Frau Inga. Ea vine din Finlanda, iar în timpul studenției s-a îndrăgostit de Germania și de un german și a rămas aici, adoptând tot ceea ce înseamnă cultura germană. Ne predă totul temeinic, presărând umor și înțelegere. Nu folosește vreo metodă specială de predare, însă carisma și entuziasmul ei la ora 7 seara (după o zi întreagă de lucru atât pentru ea, cât și pentru noi, studenții) ne ține pe toți atenți și curioși. Sunt pus în situația de a verbaliza propoziții ce mă ajută în viața de zi cu zi. După o lună de cursuri cu Frau Inga, mi-am dat seama că puteam cere sau da indicații fără să trebuiască să apelez la engleză. Mereu vin mândru să-i spun ce și cu cine am mai vorbit în germană, iar bucuria ei când află mă motivează să mă străduiesc și mai tare. Frau Inga nu se supără când îi spui că îți este greu. Zâmbește și îți spune că știe, că te crede și că ai putea încerca un instrument de memorare. Și că este acolo să te ajute. Mi-e dragă Frau Inga și puterea ei de a te ajuta și de a nu te lăsa în urmă. Suntem 12 cursanți și fiecare student simte că este important, ca achiziția sa de azi a fost văzută și recunoscută de profesor, că mâine poate fi mai bine, că are încredere în noi.

Umorul ca formă a cunoașterii

Joi și vineri avem cursul de Filosofie și Scris Academic cu profesorul Eyon R, care încă de la prima întâlnire m-a făcut să realizez nu doar că strălucește în domeniului său, ci și că îmi va face extraordinară plăcere să îl ascult. Întreaga mea clasă este absorbită timp de 4 ore (!) de lecția domnului profesor. El îmbină lecții practice de cercetare și scris academic cu cele de filosofie și teorie a cunoașterii. Pe cele dintâi le explică cu multă empatie pentru noi, studenți care găsim foarte greu momentul și starea necesară pentru a lucra la teme foarte lungi și ne împărtășește din trăirile sale din timpul studenției. Filosofia, foarte dragă mie, o expune folosind exemple apropiate de noi și anticipează perfect subiectele ce creează confuzie. Totuși, cel mai important lucru este simțul umorului. Colegii mei mai mari îmi spuneau înainte să încep cursul că mă voi simți ca la un spectacol de comedie intelectuală și nu puteau avea mai multă dreptate. Este neobosit în a ne răspunde la orice întrebare înainte, în timpul, sau după curs și este un exemplu de om ce caută să se perfecționeze în tot ce face. Mă inspiră de fiecare dată când îl întâlnesc!

Ce-mi oferă și ce așteaptă de la mine profesorii mei

Profesorii mei nu cer vreodată respect. Îl câștigă, necondiționat, în fiece zi. Simți că au misiunea de a te face un om mereu capabil să înțeleagă și să acționeze. Și că ești un norocos că ești în acea sală. Profesorii mei îți spun că ești un om valoros. Te privesc doar și te validează. Se întorc către tine cu tot corpul când îți vorbesc, îți zâmbesc și te ridică cu acel zâmbet. Pun mereu mare preț pe intervențiile tale și te determină să te pregătești fiindcă valoarea orelor este dată și de contribuțiile tale. Dau feedback punând accentul pe toate părțile pozitive pe care le găsesc. Și îți arată cât și cum poți crește. Profesorii mei îți spun ce ești și ce ai făcut. Și îți spun ce așteaptă de la tine. Își fac timp pentru tine indiferent de programul tău și de dificultățile prin care treci.

Acum am în mână ”The Guardian”. Citesc un articol despre exportul petrolului din Africa de Vest. Săptămâna aceasta prezint proiectul meu despre diferențele între formele de guvernământ dintre Nigeria și Singapore. Sunt pe pajiștea imensă din centrul campusului. Iarba e verde însă stejarii și plopii își pierd frunza. Miroase atat de bine a toamnă și frunzele sunt așa de galbene și roșii încât, dacă mijesc ochii, simt că sunt pe dealurile unui sat muntenesc din România. Uneori mările de dor cuprind fluviile cu sete de cunoaștere.

În noua mea casă din Bremen totul trepidează. Tot timpul meu aici s-a transformat într-un studiu continuu, așa cum nu știam că este posibil înainte: de dimineață până când adorm, citesc, caut, iau notițe sau discut. Parteneri de la care să pot învăța sunt peste tot. Cel mai tare învăț oameni.

Un indian genial care mai are încă de învățat

R. este din India și are 18 ani. Încă de când era mic a vrut să lupte cu cel mai mare ucigaș din lume: bolile infecțioase. După ce a studiat tot ce a putut despre ele în școală, la biblioteci și pe internet, a abordat un grup de profesori universitari și i-a întrebat ce ar putea face pentru a contribui la eliminarea acestui inamic al omenirii, însă nu a fost luat în serios. Cum să iei în serios un puști de 17 ani? Așa că de unul singur, neluat în seamă, a reușit să creeze un algoritm prin care poate identifica persoanele cele mai predispuse la a fi infectate de o astfel de boală și a ajuta autoritățile atât să izoleze cazurile cât și să le prevină. Iar tot acest sistem se poate aplica pe grupuri largi de oameni cu o precizie fantastică. Pentru această descoperire a primit un premiu științific internațional la 17 ani. De asemenea, în timpul liber, R. construiește mini sateliți pe care NASA îi lansează în spațiu. L-am cunoscut pentru că într-o seară, în timp ce vorbeam cu un grup de prieteni despre nevoia de educație filosofică azi, R. m-a întrebat timid ce înseamnă asta mai exact. ”Știu sigur că m-ar putea ajuta, însă nimeni nu m-a putut face să înțeleg la ce este bună filosofia”.

După câteva ore petrecute împreună, mi-am dat seama că îmi plăceau  nu doar poveștile sale, ci atitudinea și mentalitatea sa. Și mă uimea: R., o persoană cu reușite validate, cu un plan de carieră extrem de bine stabilit, poate afirma senin în fața unui alt coleg că există lucruri la care nu se pricepe și este deschis să învețe. Important nu este neapărat că explicația mea l-ar fi lămurit, ci că am înțeles și mai adânc cât de important este să fiu curios, să caut mereu, în toate planurile. R. a realizat, cu mult înaintea majorității, că excelența într-un singur domeniu nu asigură imunitate împotriva haosului lumii. În seara aceea am adormit la birou făcând o listă interminabilă cu toate subiectele pe care vreau să le învăț.

Iranienii care au crescut în sărăcie, iar acum studiază științele creierului

A. și H. sunt un cuplu de studenți doctoranzi din Iran. I-am cunoscut pentru că sunt asistenții ce se ocupă de etajul căminului în care locuiesc eu și am devenit foarte repede prieteni buni. A. studiază și lucrează îmbinarea dintre psihologie și neuroștiință. A realizat numeroase studii despre funcțiile regenerative ale creierului și neuroplastie (modelabilitatea creierului). Studiile lui sunt folosite în mediul educațional și medical. H. lucrează de asemenea în neuroștiințe și cercetează efectele mediului asupra patologiilor fizice și psihice. În ziua în care am fost un subiect de test pentru unul din experimentele comune ale celor doi, am aflat câteva dintre lucrurile care i-au marcat. Pasiunea lor pentru știință este imensă. Viața însă nu le-a fost deloc ușoară până acum. Copilăria și adolescența le-a fost plină de limitări, așa că momentul de față, în care fac ce le place și o fac la superlativ, este cel mai mare dar pe care îl au în viață. Le este dor de familie și muncesc cu dor răscolitor. Sunt smeriți și recunoscători pentru tot.

Război și pace în campus

În campus sunt oameni care provin din locuri cu provocări foarte diferite de cele obișnuite mie. Observ deseori relațiile dintre persoane ale căror țări sunt în conflict una cu cealaltă. Unii discută liber, alții păstrează liniștea, unii își apără ideile cu tărie, alții nu se preocupă de astfel de probleme. Unii sunt pur și simplu prieteni, anulând cu un zâmbet războaie vechi.

Toate clipele de aici capătă o însemnătate aparte. Zilele sunt foarte scurte, așa că trebuie să-mi dozez fiecare minut mai eficient. Cât timp învăț? Cât timp citesc, cât timp discut și mai ales, cât timp petrec reflectând? În fiecare zi mi se relevă lucruri noi: generația mea nu mai studiază pentru o carieră sau un loc de muncă stabil. Cu toții încercăm să ne aproximăm cât mai bine viitorul, deși intuim că va rămâne incert. Nu cum va arăta, ci mai ales ce va trebui noi să facem atunci. Care vor fi rolurile noastre? Ce factori ne vor influența cel mai mult? Cine vor fi conducătorii noștri și câtă importanță le va mai da lumea? Cât de valoros este un lider bun? Pentru ce ne pregătim noi de fapt?

Să nu mă căutați în cameră

Nu știu nimic. Lăsați-mă să-nvăț și să mă mai învăț. Și iar mă trezesc dimineața știind când plec dar neștiind când vin. Și iar îmi arunc sacul în spate și merg să cunosc oamenii și viețile și gândurile.

Dacă mă căutați în cameră, să știți că nu-s. Am plecat la învățat.

Profesorul Ion-Ovidiu Pânișoară știe răspunsul la întrebări de genul ”ce să-i spun copilului meu ca să-l fac să învețe mai bine?”. El este omul pe care ai vrea să-l consulți când vrei să afli cum să treci împreună cu copilul printr-o traumă, așa cum este moartea cuiva drag. Sau să-l întrebi cum să-l pregătești mental pe copil să abordeze examenul de capacitate sau bacul. L-am ascultat acum câteva zile la Liceul ”Anastasia Popescu”, iar mai jos sunt câteva lucruri utile părinților și profesorilor, culese din expunerea sa cu tema ”Comunicare și emoții în școală”. Prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară este directorul Departamentului de Formare a Profesorilor din Universitatea din București, conducător de doctorat, autor a 20 de cărți de pedagogie și învățare permanentă.

Neajutorarea dobândită. Povestea fericită a campionului la bowling

”Neajutorarea dobândită” este punctul în care o persoană, indiferent de vârstă, a trecut prin atât de multe eșecuri, încât nu se mai poate motiva. Mintea îi spune unei astfel de persoane: ”dacă ai încercat de atâtea ori și nu ai reușit, înseamnă că n-are sens să mai încerci o dată”. Cum se iese din neajutorarea dobândită? Prin ajutor extern. Persoana aflată în această situație trebuie motivată printr-un succes, fie el și contrafăcut. Prof. Pânișoară citează cazul celebru al unui părinte al cărui băiat este foarte dezamăgit că nu-i reușește nicio lovitură la bowling. După o seară de antrenament în care bila nu lovește popicele, băiatul vrea să renunțe definitiv. Tatăl îl convinge a doua zi să mai încerce o dată. Băiatul se lasă foarte greu convins, dar prima sa lovitură este câștigătoare: deși el nu-și dă seama, pista de bowling fusese ușor înclinată de către tată, pentru ca bila să meargă în direcția optimă indiferent de calitatea loviturii. Băiatul nu știe asta și nici nu-și dă seama de intervenția tatălui, dar faptul că dintr-o dată are succes îl motivează puternic să continue antrenamentele. Pista este îndreptată la loc de către tată, dar, surpriză!, loviturile băiatului continuă să lovească ținta. Povestea (reală) se termină pozitiv, cu băiatul devenind campion la bowling. Concluzia este simplă: în caz de neajutorare dobândită, persoana în cauză trebuie să capete gustul reușitei, iar astfel să fie motivată să meargă înainte.

Viața se schimbă. Ne schimbăm și noi odată cu ea?

• Se simte din ce în ce mai mult nevoia unei ”diete” de tehnologie: să folosim în mod controlat tehnologia, care altfel ne invadează viața.
• ”Nativ digital” este o nouă categorie de oameni, respectiv cei care, în relație permanentă cu tehnologia digitală și universul virtual, sunt subiecții unor schimbări la nivel neuronal.
• Dintotdeauna între adulți și copiii lor a fost o diferență vizibilă. Totuși, noi ne găsim în mijlocul unei schimbări fără precedent. Lumea copiilor noștri va fi cu totul diferită față de lumea noastră. Iar situațiile de viață cărora le vor face ei față vor fi cu totul diferite de cele cu care suntem noi familiarizați. Asta complică mult lucrurile, pentru că în epoca digitală gestionarea emoțiilor este din ce în ce mai dificilă.

Porți pe hainele tale de zi cu zi emoțiile din interiorul tău

Emoțiile din interior se pot citi în culoarea hainelor pe care le porți. Profesorul Pânișoară enumeră succint stările pe care probabil le-am vrea ascunse, dar le trădăm prin limbajul simbolic al hainelor: negrul înseamnă rebeliune, luptă, ”nu-mi place și vreau să schimb”; violet înseamnă vulnerabilitate și nevoia de a fi protejat; verdele înseamnă egocentrism; roșul semnifică implicare și pasiune.

Pe de altă parte, în universul nostru din interior viața pulsează în ritmuri pe care adesea nu le înțelegem. Dar limbajul emoției este ceva sădit în noi de milenii. Și astfel putem înțelege de ce o anumită stare este puternică și de durată, iar o alta este timidă sau se epuizează rapid: intensitatea cu care trăim o emoție depinde de importanța pe care ea o are pentru supraviețuire, în contextul evoluției ființei umane. Frica, de exemplu, este importantă și necesară, ea te ajută să eviți pericolul și să-ți salvezi viața. De asta frica durează mai mult decât, spre exemplu, starea de bucurie.

Cum să trecem printr-o pierdere grea?

Există 8 etape ale procesului de jelire, fiecare în parte necesară și obligatorie pentru recuperare: negare / protest și furie / tristețe și dor / frica sau sentimentul de groază ori de singurătate / acceptarea mentală și emoțională / formarea de noi atașamente sau reînnoirea relației / iertarea (copiii care nu vor trece prin această etapă vor deveni mai târziu victime sau atacatori) / recunoștința (persoana respectivă ajunge să se simtă bine în propria piele).

Pedeapsă, recompensă, putere de convingere

• Pedeapsa nu este un instrument eficient în educație. De ce? Pentru că pedeapsa este ceva rău, cu care omul totuși se obișnuiește.
• Recompensa trebuie administrată nu după fiecare lucru bine făcut, ci doar din când în când. În acest fel, copilul va fi motivat să lucreze mereu bine, pentru că după fiecare sarcină bine realizată el se poate aștepta să primească recompensa.
• De ce ascultăm pe cineva? Există două motive: 1) pentru că spune lucruri interesante, și 2) pentru că ne place ca persoană. Dacă un comunicator nu se face plăcut, nu contează că spune lucruri interesante. Ce spune el nu va fi asimilat de auditoriul său.
• Școala funcționează dacă avem elevi fericiți.

O carte care se adresează mai ales celor mici și care le vorbește prin poezie și desene despre cum să-și identifice emoțiile

Frica este bună sau rea?

Dintotdeauna, frica a făcut parte din instrumentele de bază ale adaptării la realitatea imediată. Din acest motiv, frica este bună, pentru că mă ferește, de exemplu, de pericolul de a fi mușcat de un câine agresiv. Totuși, atunci când îmi este frică de toți câinii, inclusiv de pudelii inofensivi plimbați de stăpânii lor prin parc, atunci frica se transformă în anxietate și îmi provoacă răul.

De ce se tem adesea copiii să meargă la școală? Surprinzător, răspunsul nu se găsește în școală, ci acasă: de multe ori, frica de școală a copiilor vine din presiunea pe care părinții o exercită asupra lor. Cerința ”să fii cel mai bun din clasă” crează o apăsare pe care copilul o duce greu. Profesorul ar trebui să acționeze pentru a schimba această stare de spirit a elevului, deși adesea n-o face.

Cum ajungi cât mai departe pe drumul către mintea copilului tău? Deschide-i inima, iar apoi vei ajunge la mintea lui – acesta este răspunsul profesoarei Monica Șerbănescu. Iată multe alte sfaturi bune privind relația dintre părinți, copii și profesori, de la fondatoarea și directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”.

• Principiul de bază, preluat de la Mama Sica (Anastasia Popescu): profesorii sunt mentorii elevilor, sunt prietenii lor.
• Învățământul trebuie să pună accent pe dezvoltarea aptitudinilor elevului. Este un adevăr modern și etern, în sensul în care noi ”descoperim mereu roata” și evidențiem drept moderne adevăruri care au fost valabile întotdeauna.

Cum arată profesorul perfect?

• Pentru ca ”școala acasă” să funcționeze, trebuie ca și părintele să fie un bun profesor.
• Nu ne interesează competența profesorului, pentru că este mult mai importantă latura sa umană. Conținutul intelectual oricum se transmite.
• Pentru a ajunge la mintea copilului, profesorul trebuie mai întâi să ajungă la inima lui. Nici un copil nu învață decât iubind, iar o materie școlară o iubești prin profesor.

Copilul și oboseala: teme sau joacă?

• Când am început în școală programul extins până la ora 17.00 sau 18.00, în țara noastră nu exista after-school. Nu văzusem modelul nicăieri. Dar m-am gândit că este ideal ca profesorul să lucreze după-amiaza cu elevul, după orele de dimineață, pentru că el știe cel mai bine care este nivelul de cunoștințe al elevului.
• La început, în anii 1990, pentru programul extins (de după-amiază) am avut foarte multă respingere din partea forurilor superioare și foarte multă susținere din partea părinților
• Prefer ca seara, atunci când părintele vine de la serviciu, să stea cu copilul lui și să citească ceva, să iasă la plimbare, să meargă la teatru, să se joace orice – dar fără să fie stresați de teme. Temele sunt de școală, nu trebuie să le fac cu mama.
• Copilul are nevoie ca părintele său să țină un echilibru între severitate și permisivitate.
• Cele două mari probleme universale: consecvența și onestitatea.
• Nu poți elimina ecranele din viața copiilor, dar putem încerca să le limităm.
• Discernământul de care ai nevoie pentru a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, tot educația ți-l formează.
• Derulăm două proiecte Erasmus Plus în școală, prin care predăm discipline nonlingvistice într-o limbă străină. Și prin asta le arătăm copiilor că învățăm o limbă străină pentru a transfera cunoștințe din alt domeniu, limba străină nu este un scop în sine.

Sfaturi pentru părinți: exigență sau libertate?

• Exigența părintelui față de copil trebuie să existe de la început. Și tot de la început părintele trebuie să fie iubitor față de copil.
• Severitate a părintelui față de copil? Depinde, severitate poate însemna asprime, dar poate însemna și rigoare. Adică atunci când nu abdici de la o regulă pe care ai stabilit-o cu copilul.
• Când stabilim o regulă, ea trebuie asumată de toată lumea, părinte și copil. De exemplu, stabilim că după ce facem ordine, mergem la teatru. Dacă el, copilul, nu face ordine, nici eu, părinte, nu respect ce am stabilit, deci nu mergem la teatru.
• Este bine ca părintele să știe cât mai mult despre ca face copilul lui la școală. Dar este firească și nevoia copilului de intimitate, iar această nevoie trebuie respectată.
• Este esențial să fii alături de copilul tău și în felul acesta să fii o mamă bună și un tată bun.

De Crăciun, este vremea familiei şi a iubirii, prilej pentru Matricea Românească să vă aducă un răvaș cu povețe pentru sora mai mică. O depeşă îndrumătoare, despre fericirea de a fi femeie, despre valori și principii educate în familie și despre obligații față de sinele propriu.

Scumpa mea soră mai mică,

Învață să porți în tine dulceața clipei prezente, inocență și fericire să pui în fiecare particulă și să nu uiți că ai menirea de a face lumea asta mai bună. Venim pe Pământ cu un scop, pe care trebuie cu orice preț să îl realizăm, chiar dacă asta ne costă lacrimi, speranțe irosite și dezamăgiri.

Învață că nu lucrurile ne definesc, ci oamenii. Emoțiile pe care le trăim zi de zi în compania lor. Mama care ne așteaptă acasă cu brațele deschise, bunicii care stau pe prispa casei și privesc în zare, doar-doar ne vor vedea și ne vor primi înapoi în marea noastră familie. Aceste clipe sunt irepetabile, iar aroma lor se păstrează de acum și până la ultimul nostru suflu.

Învață că munca aduce roade și doar perseverența îți deschide uși, că nu există căi ușoare, iar greutățile ne călesc, pregătindu-ne pentru viața mare, pentru maturitate. Să descoperi pentru tine plăcerea celor mai simple simțăminte, de la felia de pâine proaspăt coaptă cu magiun a bunicii până la prima ninsoare a lui decembrie.

Învață să încerci, chiar dacă rezultatul scontat va fi altul, oricum vei fi mândră că ai făcut-o. Să înțelegi că încercarea vină n-are și doar fricoșii evită provocările, iar tu ai în ADN înscrisă victoria. Asta nu înseamnă că în momentele grele trebuie să faci eroisme inutile, curajul se măsoară în acceptarea unor realități și asumarea unor consecințe.

Învață că femeile trebuie să fie frumoase, la suflet și la chip. Doar zâmbetul ne împodobește și ne luminează ziua, așa că zâmbește din suflet, cu sinceritate, niciodată nu vei ști cui i-ai adus o bucurie în acele clipe.

Zece povețe despre valori și familie, dar și despre fericirea de a fi femeie, pentru o soră mai mică. Foto: ea.md

Învață să crezi cu toată puterea în valori și în principii, pe care ți le dăm în familie, și să nu faci concesii cu tine însăți, chiar dacă asta poate părea calea cea mai ușoară. Ține minte, doar pomii drepți rezistă furtunii.

Învață să speri, căci doar speranța ne impulsionează să mergem mai departe, indiferent de starea noastră de spirit. Păstreaz-o vie ca pe o flacără, în cămara cea mai de preț a inimii tale.

Învață să pui dragoste în tot ceea ce faci, asta va face diferența dintre tine și alții, te va aduce pe culmile succesului, acolo unde doar cei mai buni ajung. Nu uita, orice distanță poate fi parcursă dacă menții ritmul.

Învață că detaliile fac diferența, iar pentru o domnișoară asta este vital. Felul cum te porți, cum interacționezi cu oamenii, este cea mai bună carte de vizită. Oamenii iubesc mai întâi cu ochii, apoi cu sufletul, așa că dăruiește-le cea mai bună variantă a ta.

Învață să te reinventezi, dar să îți păstrezi echilibrul interior. În această lume dură doar calmitatea și balanța ta lăuntrică te vor aduce exact acolo unde îți dorești să fii. Asta nu înseamnă să te privezi de emoții, fără ele nu am fi fericite. Fii tu însăți o emoție vie, o reflexie a jovialității, a exuberanței tinere, naturale, firești. Nu învăța să porți măști, dar învață să fii naturală, numai bună de îndrăgit.

Nu știu cum și când va ajunge această scrisoare la tine, dar fii sigură că am pus pe hârtie toată dragostea cu care te-am iubit din prima clipă când ai sosit pe Pământ. Știu sigur că Dumnezeu mi te-a trimis în dar, doar nu putea să se despartă atât de ușor de un îngeraș.

Să crești mare, scumpa mea soră mai mică și nu uita, fericirea vine din tine!

Bosquito – Puiule de om

Foto deschidere: parentingpoetically.com/