invatatoare

De șapte ani Speranța Neda este doamna din mijlocul copiilor. În toate jocurile, în perioada copilăriei sale, era „doamna învățătoare”, iar planurile de la acea vreme coincid cu planurile din prezent. Escapada sa academică nu a fost tocmai liniară, studiind Filologia și Dreptul, dar sufletul a  condus-o spre plăcerea cea dintâi.

Croșetează frumos pe inimile elevilor săi. Poartă în mâini un stilou, dar înainte de a scrie în catalogul școlar cu el, notează în sufletul copiilor valori și convingeri bine închegate, cm să fie și cum să nu fie aceștia în viață. Învățătoarea Speranța face tot ce este normal, frumos și util pentru a-i aduce pe copii mai aproape de cărți, scris, școală în fond.

Să o cunoaștem!

Doamna învățătoare, ce semnificație are pentru sufletul dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o?

În primul rând vă mulțumesc pentru acest interviu, ce mod frumos aveți de a onora profesioniștii care se străduiesc să facă sau să lase Bine, din țara noastră!

Ca să vă răspund la întrebare, meseria pe care o fac acum îmbină nevoia sufletului meu cu ceea ce mintea își dorea să lucreze. Sunt învățătoare iar acest lucru se vede și cred eu, mai ales, se simte – în interacțiunea cu toți copiii, atât cu elevii mei, cât și cu cei pe care de fapt, nu îi cunosc. Ceea ce fac mă împlinește ca profesionist dar și ca om, îmi iubesc meseria și pe micii actori care, în fiecare zi, joacă diferite roluri, care mai de care mai interesante.

Coincid planurile când erați mică cu cele din prezent?

Aș spune că da! De mică, în toate jocurile, eu eram “doamna învățătoare”. Alegerea de a face Filologia și apoi Dreptul au fost niște alegeri legate de oportunitățile materiale pe care le aduceau cu ele, dar la un moment dat, acum șapte ani, am decis să risc și să mă îndrept către ceea ce sufletul meu visa dintotdeauna – Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Și de atunci, mă simt împlinită sufletește!

Fiecare om are o poveste, iar a dumneavoastră este scrisă și de copiii pe care îi aveți la clase. De cât timp povestea vieții se scrie alături de ei și cu ei?

Predau de șapte ani, din septembrie 2017.

Cum îi vedeți prin ochii dumneavoastră blânzi pe elevii de anul acesta?

Am o clasă extraordinară, le-o spun și lor, zi de zi, dar le-am spus-o și părinților și tuturor celor cu care am intrat în contact, în diferite contexte de învățare faină pentru cei 16 elevi ai mei din clasa I. Sunt niște copii fantastici, cu adevărat, dornici de învățare, atenți, cuminți – da, cuminți!! Niște copii care au făcut progrese incredibile! Sunt foarte, foarte mândră de ei, toți!!

Sunteți învățătoare, un rol în societate pe care l-ai cuprins în viață pentru că l-ați vrut sau v-ați lăsat inspirată de vreun membru din familia dumneavoastră?

Chiar acum vreo două luni a venit către mine conștientizarea gândului că nu sunt primul dascăl din familie – străbunicul meu, Ioan Constantin Beldie, a fost timp de doi ani învățător suplinitor la școala din Jorăști și profesor de Teologie exegetică și sistematică la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galați. El a fost și directorul Seminarului „Sf. Andrei” și s-a implicat în găsirea de fonduri pentru construirea unei noi aripi a internatului seminarului. În organizarea activităților din cadrul seminarului s-a dovedit a fi un bun manager, cum spunem noi, azi, reușind din economiile făcute să litografieze partituri pentru corul școlii și să ofere premii în bani elevilor cu cele mai bune predici, pentru a-i ajuta să-și plătească taxele școlare. A fost un om incredibil și o personalitate despre care nu se vorbește atât cât ar trebui.

Cum e Speranța- omul de la catedră și cum e Speranța-omul de acasă? Cine vă așteaptă acasă după orele de la școală?

Ce întrebare frumoasă! Sunt un om extrem de implicat când e vorba de meseria mea, nu îmi place mediocritatea și mă străduiesc mereu să fac lucrurile bine! Acasă… sunt cam la fel – fermă, organizată și cu reguli, dar încerc să aduc mereu în viața celor trei copii ai mei experiențe frumoase, inedite, facem călătorii atât cât ne permite timpul. Le reamintesc permanent copiilor mei că putem fi fericiți cu puțin și că Bine și Frumos e oriunde întoarcem privirea. Ca să fim mulțumiți, fericiți, nu avem nevoie de mulți bani.

Apropo de școală, nu e școala perfectă, cred cu tărie, dar vă lăsați amprenta. Ce îi lipsește unității în care predați?

Este o școală în care s-au făcut renovări, o școală foarte curată, din care nu lipsește esențialul. Însă, de câțiva ani de zile conducerea și cadrele didactice, ne străduim să convingem primăria că avem nevoie de spațiu suplimentar. S-a renunțat la laboratoare, la sala de sport care a devenit sală de clasă. Sunt foarte aglomerați și avem nevoie de o anexă care să mai preia din clase. De câțiva ani s-au făcut multe cereri pentru un loc de joacă, dar încă folosim părculețul vechi de peste 9 ani pe care l-am primit și așa, second-hand, refuzat de o altă școală pentru care era considerat vechi, peste care au lăsat urme multe ierni și veri, și mulți copii.

Ce îi lipsește sistemului educațional din România?

Offf, un subiect atât de complex! E greu să răspunzi la o asemenea întrebare în câteva fraze. Sistemului educațional din România îi lipsește o structură unitară – am tot schimbat miniștri și reforme, fiecare a venit cu câte o idee dar ori nu au avut fond, ori nu au avut timp să prindă formă sănătoasă. Încă se merge pe aruncatul pisicii moarte în curtea cadrului didactic, care este cel mai mic ca putere și ca luare a deciziilor. Sistemului educațional îi lipsesc legi și sancțiuni clare, care să separe profesioniștii implicați de cei pentru care “timpul trece-leafa merge”. Este nevoie de oameni bine pregătiți, atât din punct de vedere pedagogic, cât și didactic, dar este nevoie și de o cunoaștere reală a psihologiei fiecărei vârste și nu în cele din urmă, cei care ajung să predea trebuie să fie oameni cu un caracter deosebit, pentru care partea autodidactică să fie activă mereu – noi, profesorii, învățăm permanent, nu ne oprim din învățat niciodată, nici după 30 sau 40 de ani de lucru la catedră. Și sistemului educațional din România îi mai trebuie legi care să acopere partea socială, care să aibă în vedere rata abandonului școlar – nu degeaba suntem pe locul I din Europa și este un loc pe care nu și-l dorește nimeni! Există organizații care luptă pentru diminuarea diferențelor sociale dintre copii, fiindcă se știe bine că există o legătură de cauzalitate directă între veniturile mici ale unei familii și rata crescută a abandonului școlar pentru copiii din acea familie. Dar aceste organizații nu pot acoperi tot. Dintre ele merită menționate Teach for Romania și asociația Totul este posibil, care au făcut lucruri extraordinare pentru copiii din școlile defavorizate.

Ce proiecte ticluiți cu elevii dumneavoastră? Vă găsim în mijlocul lor, dar sunt convinsă că nu stați fără să nu implementați inițiative care să-i valorifice pe aceștia. Povestiți-mi, vă rog, despre ce faceți frumos împreună?

Am făcut multe activități interesante cu elevii mei, variate, au fost expuși în acest an la contexte de învățare deosebite și au participat la activități din care au avut posibilitatea de a observa profesioniști fericiți cu ceea ce fac și locuri de muncă unde se simt împliniți.

Am fost cu ei, cu implicarea celor de la Teach for Romania, la HUB-ul Regina Maria unde i-am colidat pe oamenii faini de acolo, au participat la spectacol de magie, i-am dus pe cei care nu reușiseră să iasă niciodată din București într-o excursie la care au contribuit pro-bono câțiva oameni minunați, am făcut un schelet uman în mărime naturală, au participat la ore de coaching și de dezvoltare personală cu Lucia Cobzaru, la clasă ne-au fost aduse două biblioteci, care apoi au fost umplute de cărți de către cei de la Google (tot prin sprijinul Teach for Romania) activitate în care copiii au fost implicați direct. Am primit de asemenea, de la Asociația Totul este posibil, o întreagă bibliotecă cu peste 150 de cărți și cadouri de Paște, de ziua Copilului și pentru serbarea de sfârșit de an. A fost un an plin pentru elevii mei și trebuie să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile toate surprizele frumoase, inclusiv cumpărarea unor auxiliare pentru care prieteni din Teach au donat, ca acestor copii să nu le lipsească nimic.

Cum e clasa pe care o aveți ca și grup, cunoștințe, aptitudini de învățare?

Este o clasă unită, omogenă, copii foarte buni și buni, dar pe care îi unește o dorință de învățare deosebită, și nu o spun doar așa fiindcă sunt elevii mei. Chiar este o clasă deosebită, cu copii aparte!

De ce au nevoie, în general, elevii de la un cadru didactic?

În primul rând de dragostea față de ei, de bucuria de a fi între ei, copiii simt și oferă înapoi înzecit! Au nevoie de un om care să îi înțeleagă, să le fie sprijin, un om pentru care ei sunt importanți. Și desigur, de un profesionist care să știe cum și ce să predea.

Care sunt valorile pe care doriți să le insuflați elevilor și să meargă cu ele în viață?

Să dea importanță școlii! Să iubească să învețe, să își depășească propriile bariere, să vrea să fie buni, indiferent de meseria pe care o vor alege. Să nu se mulțumească cu mediocritatea și să nu uite să facă bine în viață, dacă vor avea posibilitatea.

Pe ce considerente se bazează relația dumneavoastră cu ei?

Suntem un trib frumos, unit, ne înțelegem bine și ne simțim bine împreună. Am participat la multe activități frumoase împreună, care ne-au legat definitiv. Suntem ca o familie, unde principiile morale precum respectul reciproc și aprecierea sunt importante. Anul acesta am simțit din plin că sunt valoroasă pentru acești copii, iar ei pentru mine au fost o parte frumoasă din viața mea de zi cu zi.

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

Sistemul educațional este mult mai bogat odată cu implicarea nefragmentată a educatoarei Florentina Romanescu. Dascăl premiat Merito în acest an școlar, formează caractere frumoase și își asumă responsabilitatea cu inima deschisă față de cele mai nobile suflete, copiii.

De peste trei decenii se află printre ei. În mijlocul lor, crede că tărie că se simte cel mai bine. Se menține vie datorită profesiei alese. Ceea ce face reprezintă motorul unei vieți încărcate doar cu gânduri senine și pozitive. Găsește zilnic resurse pentru a contribui la o viață cât mai calitativă a copiilor. Se îngrijește cu dragoste de ei, îi educă cu blândețe și-i învață să transforme bucuriile mici în bucurii mari pentru sufletul lor. Să o cunoaștem!

Să facem un exercițiu: cum e Florentina-omul? Cum e Florentina-omul de la catedră?

Florentina – omul este sensibilă, emotivă, uneori anxioasă, energică, dornică de perfecționare, punctuală, repezită, protectoare, generoasă, sinceră și cu  o mare încredere în oameni.

Florentina – omul de la catedră (în Step nu există catedră, totul este de la egal la egal), educatoarea este curioasă, neliniștită, este tot timpul în căutare de idei de a face lucrurile  interesante pentru copii, nu aleargă după  hârtii, diplome, lucrează în echipă, tratează cu respect copiii și părinții și pe fiecare membru al grădiniței, se frământă pentru fiecare copil, spune îmi pare rău, își ține promisiunile făcute.\

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs.?

Eu am crescut într-o familie de oameni simpli care cumpărau cărți (cele bune care se obțineau greu) și nu mi-a lipsit nicio carte în toți anii de școală. Adormeam, mică fiind, pe poezia lui  George Coșbuc, ,,Mama” pe care mi-o recita tata și pe care nu am uitat-o nici astăzi. (Care Floruța să ți-o spun, zicea tata! Și George nu mai vine, răspundeam eu!)

Am plecat cu respectul pentru muncă și profesie, m-au educat să fiu un om responsabil și corect, mi-au zis că totul se obține prin muncă și eu am văzut pe pielea mea acest lucru;  tot ceea ce am obținut a fost cu efort, nopți nedormite și muncit peste program.

De unde pasiunea și dragostea sinceră pentru copii?

Sunt copil unic și toată copilăria mea am tânjit după un frate sau o soră, îmi plăcea să am grijă de verișorii mai mici, finii și copiii de pe stradă, am suferit chiar dacă am fost înconjurată de dragostea și atenția tuturor, îmi lipsea  cu cine să vorbesc, să  mă consult,  să fac șotii, nu că n-aș fi făcut, dar cred că au alt farmec în doi. Și acum îmi este greu…

La școală, în vacanțe, îmi făceam cataloage și ascultam și puneam note. Eram fascinată de doamna mea învățătoare, Valentina Buzoi, eram prima  ei generație și știam că a fost șefă de promoție. Mi-am iubit dascălii, doamna mea educatoare cu care am avut ocazia să fim colege, nu de grădiniță, a venit în grupa mea și le povestea copiilor mei cum am fost eu, stăteau toți cu ochii mari și atenți fascinați de ceea ce povestea despre doamna lor când a fost la grădiniță.

Ce se visa să devină micuța Florentina? Cât de des vă închipuiați că sunteți în fața copiilor și le predați, ori le citeați povești?

Am frânturi de amintiri din copilăria timpurie, dar știu sigur că îmi doream tare mult o profesie legată de copii și cărți. De citit, exersam în fața păpușilor și cu cei mai mici cu care mă jucam.

Ce fel de copilărie ați avut? Sunteți singura din familie care a ales meseria aceasta?

Am avut o copilărie  senină și lipsită de grijă cu părinți implicați care aveau încredere în mine. Părinții mei proveneau din familii numeroase, șase, respectiv opt frați, poate, și de aceea au ales să fiu doar eu. Și-au ajutat frații să își termine școlile, în casă eram mereu cu o mătușă sau un unchi care trebuiau să mă ia de la creșă, cămin,  atunci când nu puteau ai mei și eram tare răsfățată, dar ascultătoare de altfel. Am o singură mătușă, sora mamei care a fost educatoare și cu care, la începutul carierei mele, mă consultam și o fac și acum, când vorbim la telefon,  o vedeam cum își  pregătea  materialele, cum învăța pentru examene. Mi se părea fascinantă munca ei, era educatoare într-un sat și îmi plăcea atmosfera unei grădinițe cu toate lucrurile în miniatură.

Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți la începuturile carierei?  

Primul meu de învățâmânt a fost la o casă de copii, Casa de Copii cu Deficiențe, unde plângeam în fiecare zi când vedeam copiii aceea neajutorați, ai nimănui, veșnic flămânzi cu nasul murdar, tunși zero și pictați cu albastru de metil peste tot. M-am îndrăgostit iremediabil de un pici blond cu ochi albaștri, ca un înger, Cristian, căruia i-am oferit toată grija și iubirea mea. Îl aduceam acasă, îl vizitam la spital, căci în urma unei neglijențe, a fost opărit de o infirmieră. Îi spuneau ,,Mototolul lui d-na Flori.” Acolo am înțeles că nu poți face această profesie dacă nu iubești copiii, era atâta nevoie de iubire acolo și  personalului nedidactic îi lipsea acest lucru. Am avut sentimentul acela de  durere și neputință, la vremea aceea, că nu am putut schimba mentalitatea celor care lucrau acolo. Eu și colege mele educatoare, cât am lucrat acolo, le-am oferit toată  dragostea .

Din ce an vă aflați printre copii?

Din anul 1990.

Ce înseamnă a fi educator? Ce înseamnă să fii educator Stepy By Step?

Pentru mine, a fi educatoare, este o bucurie, este cea mai nobilă profesie din lume. Nu cred că te poți încărca cu energie, tinerețe, frumusețe decât în mijlocul copiilor. Chiar dacă te simți stors de energie, dar nu din cauza lor, ci a comisiilor, hârtiilor care, după umila mea părere, au fost introduse pentru a ne bloca creativitatea.  Eu așa simt.  Copiii sunt cei care te împing să înveți zi de zi. Pentru că ei au o mulțime de întrebări care așteaptă răspuns. Ce înseamnă…. ? mi se pune întrebarea aceasta zilnic.

Să fiu educatoare Step by Step a fost o alegere. Mi-a plăcut tare când am vizitat această grădiniță. Veneam după ani și ani de învățământ tradițional, unde nu m-aș mai întoarce niciodată. O educatoare step by step respectă diversitatea, face  individualizare și promovează principiile democratice în educația copiilor. Copiii nu sunt puși în situația de a concura, jocurile sunt de cooperare, evaluarea  este continuă, copilul învață prin descoperire și interacționează mult cu mediul, iar familia și comunitatea sunt încurajate să fie parte din acest proces. Consider că relația cu părintele este cea mai importantă și ne diferențiază de tradițional. Părintele este partenerul nostru egal în educație și participă la activități ca voluntar, în sala de grupă, este prezent la venirea și plecarea copilului. Întâlnirile cu părinții sunt interactive și au tematici diverse.

Care este povestea Step by Step? Cum ați ajuns să fiți unul dintre pedagogii care implementează această metodă? Povestiți-mi în câteva idei despre perfecționarea dvs. pe această alternativă educațională.

Totul a început în anul 2004, pe când lucram la Grădinița Armatei din Tulcea, ca educatoare, apoi ca director și care în urma reorganizării, a restructurării armatei s-a  considerat că trebuie desființate niște funcții și au ales grădinița care avea foarte mulți copii pentru două grupe. Probabil, a fost inspectoratul  școlar  care nu a dorit să ne preia și așa s-a distrus o unitate de învățământ. A fost o suferință pentru mine, dar și un pas înainte în activitatea mea.

M-am trezit pe 4 octombrie, după începerea anului școlar, în aer. Sigur că loc liber era la o creșă ce aparținea atunci de Grădinița cu PP nr. 3 Step by Step. Așa am început călătoria cunoașterii acestei alternative educaționale. Eram fascinată de grădiniță, de mediul educațional, de cadrele didactice, de atmosfera caldă și primitoare, de munca de echipă.  Am urmat  toate module de formare cu oameni de excepție ai Centrului Step by Step: doamna director executiv – Carmen Lică, Ioana Herseni, Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, dar și colege formatoare din grădinița model de training din vremea aceea: doamna director Ana Pantea, Marilena Peiciu, Ghenciu Agafia, Caramilea Elisabeta, Porfiriu Daniela.

După ce am urmat modulele de step, am participat la concursul de titularizare și din anul 2007 sunt profesor  titular în această grădiniță.

Preșcolarii cresc armonios și în echilibru alături de dvs. sub îndrumarea Step by Step. De ce să se îndrepte părinții către această alternativă?

Așa înclin să cred, mă onorează și mă obligă acest lucru. Mi s-a confirmat încă o dată că mă iubesc copiii, părinții mă respectă și că facem o echipă bună împreună. Părinții caută omul din instituție, nu instituția în sine, pe de o parte.

Pe de altă parte, suntem o grădiniță cu tradiție, cu valori cu rezultate deosebite, în centrul orașului, cu o curte generoasă cu clase frumoase, cu o echipă de oameni care sunt într-o formare profesională continuă și care tratează părinții ca parteneri egali în educație. Părinții vorbesc în parc despre ceea ce se întâmplă la grădiniță și compară. Dacă au avut un copil, îl aduc aduc și pe al doilea, al treilea, chiar vin cu prieteni, rude. Am impresia că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Rezultatele copiilor din grădinița noastră, la ciclul primar și gimnazial, ne situează pe primele locuri.

Pe ce principii se bazează această alternativă? Cu ce este diferit sistemul acesta față de cel tradițional?

Educația individualizată.  În alternativa Step by Step cadrele didactice caută să se asigure că orice copil achiziționează și dezvoltă aptitudini fizice, cognitive, emoționale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale și practice pentru a participa la o societate democratică.

Cooperarea și colaborarea au drept scop verificarea demersurilor și experiențelor individuale de descoperire a lumii și valorizarea lor. Predarea este orientată în funcție de necesitățile copilului. Învățărea se produce prin descoperire, acceptându-se și încurajându-se moduri personale de-a înainta în formarea deprinderilor și în cunoaștere (exemple: scrisul cu mâna stângă, moduri individuale de exprimare și cunoaștere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc)

În alternativa Step by Step, învățarea se face în ritmul propriu al copilului. Când e vorba de ritmul de dezvoltare al copiilor, este esențială respectarea stadiului individual al dezvoltării fiecărui copil, al atenției de care e capabil fiecare copil pentru achiziția corectă, și înțelegerea completă a sarcinilor și a modalităților de rezolvare a lor.

Individualizarea este facilitată și de organizarea clasei în centre de activitate. Step by Step îl încurajează pe copil a învăța și a înțelege.

Centrele de activitate

Organizarea sălii de grupă sau clasă Step by Step este un element esențial în individualizarea educației. Copiii învață în Centre de activitate – zone delimitate ale sălii, dotate cu material didactic specific fiecărei activități, în care un număr mic de copii rezolvă, individual sau în grup, sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare. Într-o clasă, există un centru de Alfabetizare / de Știință, de Matematică, de Artă (și centru de Audiții) de Construcții, Nisip și apă. Există aici un ,,Scaun al Autorului” pe care fiecare copil devine personajul principal, locul de unde își prezintă ideile și rezultatele și, apoi, le discută cu ceilalți, primind observațiile și sugestiile acestora.

Participarea părinților

Alternativa Step by Step consideră părinții ca primii educatori  ai copilului, parte din procesul de învățare. Părinții sunt invitați să participe efectiv la grupă, la procesul de educație în colaborare cu cadrul didactic. Prezența unui părinte un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator. Proiectele tematice în care un părinte aduce elemente din sfera lui de activitate îl transformă în personaj principal în educație.  Învâțământul tradițional desparte principial educația școlară de cea din familie, părinții fiind simpli supraveghetori ai îndeplinirii lecțiilor și se comunică doar rezultatele unor evaluări – adesea din perspectivă unilaterală.

Formarea continuă

Centrul Step by Step oferă periodic sesiuni de formare și perfecționare pentru cei implicați în acest proces: în primul rând, cadrelor didactice, dar și directorilor, inspectorilor și părinților. Centrul Step by Step acordă asistență tehnică permanentă școlilor, cadrelor didactice și părinților din alternativa Step by Step.

Învață altceva copilul față decât ar învăța într-o clasă obișnuită?

Urmăm  aceeași programă, doar că diferența constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step. Cu toate că stilul de lucru într-o clasă Step by Step pare mai tolerant, democratic  având în centru motivarea copilului pentru descoperire, cultivarea responsabilității personale și a capacității de-a decide, insuflăm valori copiilor ca: încrederea în sine și încrederea în propriul talent, curiozitatea, ascultarea, gândirea critică, expresia de sine, creativitatea, respectarea diversității, bucuria și responsabilitatea.

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut și copiilor?

Fiecărei generații în parte, le-am transmis cu sufletul, ochii și brațele, cât sunt de importanți pentru mine, la momentul respectiv. I-am iubit ca pe copilul meu, mai mult timp am petrecut cu ei, decât cu fiul meu, chiar și numele – l-am ales după unul dintre copii. Fiecare are loc lui în inima mea și chiar dacă m-au uitat, (primele generații, poate,  dar nu contează, eu îmi aduc aminte de fiecare, le mai țin minte și numele în proporție de 80%, și anul. Știu că au crescut frumos, sunt mândră de ei, sper să fi contribuit și eu la formarea lor ca oameni și le mulțumesc pentru toți acești ani. Ei m-au ales să le fiu educatoare, am crescut și am învățat împreună, m-au provocat să fiu mai bună ca ieri și să mă schimb eu cu fiecare generație.

,,Aș vrea să nu uite să viseze, să nu renunțe de la primul obstacol, să își  asculte inima și să își  facă  părinții, mândri de ei… Dar cel mai important este ca ei să fie mândri de realizările lor, convinși că au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a reuși, că au fost și sunt corecți, inimoși și buni pentru a aduce o schimbare în bine în lume.

Mulțumesc, copiii mei, pentru momentele speciale petrecute împreună, pentru surprizele făcute, pentru că m-ați lăsat să intru în mintea și în sufletul vostru, pentru că am copilărit alături de voi, am râs, am plâns, ne-am susținut, ne-am încurajat, ne-am jucat, am descoperit, am învățat, am evoluat!”

Dascălii sunt cei care pun lumină în drumul cel mai important pe care-l parcurge un elev în viață, cel al dragostei pentru carte. Ei sunt cei care răspândesc flacăra caldă a învățăturii. Pun și apă constant la rădăcinile lor ca să crească frumos și armonios. Nu uită să adauge dragoste, multă dragoste precum presară învățătoarea Marinica Achiței, care se află printre copii, în mijlocul lor, de când a terminat la rându-i prima etapă de studii, pe domeniu, în Iași. Tot în Iași predă, la Școala „Vasile Conta”, din 1992.  

A înțeles că odată ce a ales să îmbrățișeze această meserie, nu poate să stea cu mâinile la spate. A trecut prin etapa în care credea că temele lungi, în cantitate mare, dar și a predării rigide pot fi instrumentele perfecte prin care te poți impune în fața elevilor. Copiii i-au schimbat percepția asupra actului educativ. Clasa a III-a, Cercetașii Inventivi, sunt elevii din prezent ai învățătoarei care zilnic învață lecția iubirii, fericirii, empatiei, a colegialității, a stării de bine. Ceea ce fac împreună, îi ajută să se adapteze mult mai ușor situațiilor de viață, să-și înțeleagă, să-și accepte emoțiile, să fie empatici, să aibă încredere în potențialul lor, să știe să-și spună/ argumenteze punctul de vedere.

Marinica Achiței este și coordonatoarea inițiativelor „Școala de Fericire la Școală” și ,,Școala de Fericire Acasă” în cadrul Academiei de Bine condusă de Cătălin Stoica. La Iași, în acest weekend, sub egida acestui proiect, vor fi două zile foarte antrenante unde sunt invitați să participe gratuit la workshop-uri atât cadre didactice, cât și părinți care vor să devină creatori de viitor și să descopere cele mai bune metode ce comunicare și motivare la clasă, cât și acasă și care să înțeleagă tiparele emoționale și comportamentale ale celor pe care îi educă. Mai multe, în interviu!

Care este frumoasa poveste a escapadei academice?  Sunt puțini sau mulți ani buni de când vă aflați printre copii?           

Interesantă asocierea ,,escapada academică”. Dacă ne gândim, că eu sunt dintre acele cadre didactice care au ajuns la catedră imediat după absolvirea liceului și mai ales, într-o perioadă de intense transformări sociale și politice, ale anului 1989, poate fi considerată o ,,escapadă academică” debutul meu în învățământ.

Ce a stat la baza alegerii acestei meserii?

Asta m-au întrebat și Cercetașii mei. Mă număr printre fericiții copii, cărora mama le-a ales ,,meseria” și chiar s-a întâmplat să-mi placă. În clasa a șasea am pășit pentru prima dată în Liceul Pedagogic ,,Vasile Lupu” și am rămas până am ajuns la catedră. Și de atunci, în fiecare zi, în fiecare an, cu fiecare generație, am tot scris povestea profesorului, dar mai ales a omului din spatele profesorului.

Să facem un exercițiu: cum sunteți ca dascăl?

Sunt un dascăl căruia îi place să se reinventeze, să ajungă la sufletul copiilor și să le facă și lor, vocea auzită.

Recunosc, nu am fost mereu așa. Am stat și eu, o perioadă, în șabloanele ,,temelor lungi”, a ,,predatului rigid”, am crezut și eu că nota este cea mai bună salvare când vine vorba de autoritatea unui profesor.

Dar, în timp, mi-am coborât privirea și am privit cu mai multă atenție ochii și sufletele celor pe care-i aveam în clasă și am descoperit, că uneori umerii aceia firavi duceau poveri mult mai grele, iar rostul meu nu era de a-i mai adăuga una sau de ,,a-i tăia aripile”.

Prezentați-ne câteva aspecte esențiale care definesc relația cu elevii.

Cea mai bună definiție ar fi: ,,Gândesc cu sufletul în CLASA ÎN CARE EU MĂ SIMT EU”. Da, la noi în clasă, fiecare este pus în valoare, iar starea cu care venim și plecăm de la școală, se citește pe chip și poartă numele ,,FERICIRE”.

Care este profilul elevilor de la clasă? Ce clasă aveți în acest an școlar?

Clasa noastră se numește CLASA CERCETAȘILOR INVENTIVI și este clasa a III-a.

Dacă ar fi sa fac un profil al clasei, aș spune că este clasa în care fericirea, îmbrățișările, starea de bine, fac parte din rutina zilnică. Este clasa pe care cel mai bine și-au definit-o ei: ,,Suntem 32 de Cercetași care vor schimba viitorul, în clasa noastră nu sunt doar 32 de corpuri care vin la școală, ci și 32 de suflete”.

În ce școală predați, de cât timp și ce semnifică pentru suflet unitatea în care vă practicați meseria?

Profesez în Școala Gimnazială ,,Vasile Conta ” din 1992, pot spune că am evoluat profesional, în această școală. Ce semnificație are pentru suflet…Îmi place întrebarea! Faptul că un elev, din prima promoție din această școală, îmi este coleg de cancelarie, iar actualii elevi, Cercetașii Inventivi își doresc să doarmă măcar o zi în școală sau, că au îmbrățișat de cum au auzit prima dată ideea ,,Școlii de fericire la școală”, cred că este cel mai potrivit și complet răspuns.

Care sunt cele mai importante probleme care vă pun piedici în actul educațional?

Atunci când ai un colectiv de elevi și părinți ca al nostru, problemele se transformă în oportunități de învățare și împreună, căutăm cele mai bune soluții și strategii didactice. Dar, mai ales, suntem preocupați în permanență să accesibilizăm conținuturile, să le vedem aplicabilitatea în practică.

,,Cum putem folosi informația, în viața de zi cu zi?” este întrebarea care încheie fiecare oră de curs.

Credeți că Școala trebuie și/sau poate să educe?

Cred cu convingere, în ideea că Școala/ educația nu se rezumă doar la o clădire în care se desfășoară procesul instructiv-educativ. Cel puțin, nu așa o văd eu și nici elevii mei nu o privesc așa. La noi, fiecare oră este abordată transdisciplinar, iar ora de Educație civică este mereu prezentă, deoarece atitudinea, valorile morale sunt inseparabile. Textele de la limba română sigur au și niște valori morale, o învățătură care face trimitere la ora de civică.

Îi pregătim suficient pe copii pentru viață în accepțiunea dvs.?

Eu vorbesc din punctul meu de vedere și al Cercetașilor Inventivi.

Da. Ceea ce facem noi la clasă , îi ajută să se adapteze mult mai ușor situațiilor de viață, să-și înțeleagă, să-și accepte emoțiile, să fie empatici, să aibă încredere în potențialul lor, să știe să-și spună/ argumenteze punctul de vedere.

Pot spune cu convingere, că elevii pe care-i îndrum, sunt echilibrați emoțional, au curajul să-și spună opiniile, știu să aducă argumente logice și mature atunci când părerea  nu coincide cu a colegului.

Proiectele de antreprenoriat social ,,Porția de sănătate”, ,,Stil de viață sănătos” , ,,Design Futures”, realizate ca urmare a parteneriatului cu Asociația AllGrow, Podcasturile ,,Pauza mare”, ,,Camp-urile virtuale ” din perioada școlii on-line, sunt dovezile reale ale faptului, că Cercetașii inventivi au încredere în potențialul lor.

Unde ar trebui să fie schimbarea? Să înceapă de la nivel macro sau micro?

,,Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, este motto-ul care m-a ghidat și mă ghidează în tot ceea ce fac.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, cu a vedea ce se ascunde dincolo de cuvinte, de a vedea strălucirea din ochii și sufletul fiecărui copil. Și da, eu cred că schimbarea începe și de la nivel micro. Iar elevii mei, așa cum gândesc și acționează, sunt sigură că vor face lumea mai bună.

Sunteți coordonatorul proiectului „Școala de fericire la școală”. De ce ați ales să fiți coordonatorul proiectului? Ce a stat la baza motivației de a vă implica astfel? 

De fapt, nu sunt coordonatorul proiectului ,,Școala de fericire la școală”. Conceptul acesta îi aparține lui Cătălin Stoica. El l-a creat și implementat prin școli, în cadrul Academiei de Bine, iar noi am rezonat foarte mult cu ideea, care a venit firesc, ca o definiție a tot ce făceam  la clasă. Mie mi-a revenit coordonarea noului concept, aceste două conferințe ,,Școala de Fericire la Școală” și ,,Școala de Fericire Acasă”.

Cercetașii Inventivi sunt magici și s-au făcut mereu cunoscuți. De aceea, de câte ori am avut ocazia, i-am pus în valoare. Așa s-a întâmplat și de această dată. În septembrie, am ales să particip la un workshop al Academiei de Bine, ,,Școala de fericire la școală”. Mi-a plăcut denumirea și am vrut să văd dacă mai am vreo noutate de dus Cercetașilor.

Povestind despre activitățile pe care le făceam noi la clasă și despre cât de minunați sunt elevii mei, am reușit să convingem Academia de Bine să vină la Iași, la invitația Cercetașilor. Și, în decembrie, timp de trei zile, Școala de fericire la școală, a fost nu numai în cele 4 școli, în care s-au desfășurat ateliere pentru elevi, profesori și părinți, și-a găsit loc și în sufletele celor prezenți.

Cum implementați concret în rândul elevilor? Ce fel de activități desfășurați? Sub ce forme? Individuale sau în echipă?

Activitățile noastre sunt diverse: de la activitățile cu abordare transdisciplinară, orele de curs, la activitățile extrașcolare, proiecte de antreprenoriat social, podcasturi. Toate acestea pun în valoare fiecare copil din clasa noastră, fiecare este bun la ceva, fiecare are emoțiile lui, urcușurile și coborâșurile firești, dar și momentele de strălucire.

Creștem împreună, învățăm unii de la alții, evoluăm spre cea mai bună versiune a noastră, umană și profesională. Da, sunt un cadru didactic care învață de la elevii săi!

Cât de importantă este bunăstarea elevilor în școli?

Este starea fără de care noi nu am concepe orele petrecute la școală. Starea de bine este o stare firească, la noi în clasă.

Fiecare își cunoaște plusurile și minusurile, și le acceptă, le îmbunătățește, ne bucurăm de reușite/ de progresul cât de mic al colegilor, punem accent pe exemplul pozitiv, excludem critica, căutăm să vedem ce este de îmbunătățit, atât la nivel cognitiv cât și emoțional.

Atrage atmosfera prietenoasă în sala de clasă rezultate mai bune?

Da! Faptul că poți să spui ce simți, pentru că știi că atunci când ai nevoie de ajutor, îl găsești, să ieși la tablă, să-ți ,,permiți ” să greșești știind că nimeni nu râde de tine, să ți se dea șansa să fii mâine, mai bun decât ai fost astăzi, conduce la încredere în sine, la echilibru emoțional și implicit, la progres și ,,rezultate mai bune”, pe care și le dorește fiecare.

Consider că primii ani de școală, debutul școlarității sunt foarte importanți pentru evoluția viitoare a fiecărui copil, atât ca elev cât și ca viitor adult. Traumele copilăriei  urmăresc și viitorul adult.

Ce se întâmplă mai exact pe 11 și 12 februarie la Iași? Este prima dată când aduceți acest proiect în orașul nostru?

O să încep cu ultima întrebare. Da, este prima dată când aducem ,,Școala de fericire…” într-un astfel de concept, iar orașul nostru este ,,primul beneficiar” al acestuia.

Până acum, acest tip de activități inițiate de Cătălin Stoica și Academia de Bine, se desfășurau sub formă de ateliere, în diferite școli/ orașe din țară. Așa s-a întâmplat și la Iași, în decembrie.

Evenimentele de pe 11 și 12 februarie au venit ca o materializare a dorinței unor părinți și profesori, care au rezonat cu ,,starea de bine și fericire în școală” și au dorit ca aceasta  să ajungă la cât mai multă lume și să poată ,,fi luată și acasă”.

Pe 11 februarie, în Sala Eminescu de la Grand Hotel Traian, se va desfășura un workshop facilitat de Cătălin Stoica și Alexandru Chiru, pentru profesorii care vor să devină creatori de viitor și să descopere cele mai bune metode ce comunicare și motivare la clasă, să înțeleagă tiparele emoționale și comportamentale ale celor pe care îi educă.

12 februarie, este ziua dedicată părinților. În aceeași locație și același interval orar, se va desfășura workshop-ul ,,Școala de Fericire Acasă”, o activitate interactivă în cadrul căreia părinții vor descoperi cum pot să relaționeze mai bine cu copiii, care este importanța inteligenței emoționale și sociale și cum pot descoperi cele mai valoroase metode de comunicare și motivare a copiilor, dar și care este influența tiparelor comportamentale asupra evoluției fiecăruia dintre noi.

Este Iașul pregătit de astfel de conferințe? Îmbrățișează profesorii și părinții astfel de participări? Cum simțiți acest freamăt la nivel local?

Și da și nu.

Ca de fiecare dată, ceea ce este nou, te scoate din zona de confort și în primă instanță, te obligă să privești cu scepticism o astfel de inițiativă. S-au înscris oameni din localități mult mai îndepărtate de Iași (Pitești, Bacău, Piatra Neamț), care au demonstrat că atunci când îți dorești să începi schimbarea de ,,la tine” distanța nu este un impediment. La polul opus am auzit și remarca ,,Eu știu să-mi educ copilul, n-am nevoie să-mi spună altcineva”.

Însă, cu toate acestea, s-a simțit nevoia unei astfel de inițiative , ,,copiii ne împing de la spate” și ne obligă să privim viața/ viitorul prin ochii și sufletul lor.

Așa mi s-a întâmplat și mie, când am decis să-mi asum această responsabilitate/ provocare și să organizez cele două evenimente gratuite, la Iași. Mulțumesc pe această cale parteneriatului real școală-familie de la nivelul colectivului de părinți din clasa mea. Acest proiect nu are finanțare, iar activitățile din decembrie și cele de acum au reușit să se materializeze datorită unor părinți care au înțeles, că dacă ne dorim o schimbare, nu trebuie să așteptăm un ministru, un guvern. Schimbarea poate să înceapă și de jos și depinde de fiecare dintre noi, iar starea de bine, fericirea vine în primul rând din interior.

V-ați gândit ca anumite activități să fie deschide către participarea și a părinților? Am înțeles bine că duminică este ziua dedicată lor?

Da, duminică este ziua dedicată părinților. Ba chiar am putea spune că ,,Școala de Fericire Acasă” a fost/ este cadoul pe care Cercetașii Inventivi, Cătălin Stoica, Alexandru Chiru și Academia de Bine îl oferă tuturor părinților care își doresc o relație cât mai bună cu copiii lor, o redescoperire a copilului din fiecare dintre noi.

Este ca o călătorie în trecut (copilăria adultului) ghidată de prezent (copiii de astăzi) și orientată spre viitor (copiii de astăzi, adulții de mâine).

Vă așteptăm să ne fiți alături în această călătorie!