Există în istoria României figuri care, deși nu s-au bucurat de gloria zgomotoasă a contemporanilor lor, au clădit în tăcere punți între epoci. Petrache Poenaru este una dintre aceste personalități – un om al secolului XIX-lea care a privit neobosit spre secolul XX. Inventator, inginer, profesor, reformator și spirit vizionar, el rămâne o dovadă vie a forței intelectuale românești, capabil să transforme o idee într-o revoluție.

De la marginea Oltului la marile centre ale Europei

Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799, în satul Benești din județul Vâlcea, într-o familie de mici boieri. Ca în cazul multor spirite geniale ale epocii, începuturile sale au fost modeste, dar marcate de o curiozitate ieșită din comun. A învățat mai întâi la școala din Craiova, unde talentul său a atras atenția dascălilor, apoi la școala domnească de la București.

Tinerețea sa coincide cu o perioadă de efervescență intelectuală în Țările Române, când ideile iluminiate ajungeau, încet, să modeleze gândirea unei noi generații. Poenaru a fost atras de știință, de artă, de literatură – un om complet într-o lume care abia descoperea modernitatea.

Dar destinul i-a oferit o direcție cu totul specială în 1821, când s-a alăturat mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu. În acel moment, tânărul Petrache devine nu doar un participant la istorie, ci și cronicarul ei: este secretarul personal al lui Tudor, scriind proclamații și documente, adesea sub pericolul armelor. Acea experiență i-a deschis ochii asupra nevoii de emancipare a poporului român prin educație, știință și tehnică – un ideal care avea să-i ghideze întreaga viață.

Un român la Paris

După înfrângerea revoluției, Poenaru reușește să plece la studii în străinătate, ajungând în 1826 la Paris, în inima culturii și științei europene. Aici urmează cursurile prestigioasei École Polytechnique, una dintre cele mai renumite instituții tehnice din lume. Într-o vreme când puțini români ajungeau în Occident, Poenaru studiază matematică, fizică, inginerie și desen tehnic, devenind astfel un adevărat om de știință european.

Dar nu doar cunoștințele l-au făcut să se remarce printre colegi, ci și spiritul inventiv. Confruntat cu nevoia practică de a scrie rapid și curat, Petrache Poenaru concepe în 1827 un instrument care va schimba pentru totdeauna felul în care omenirea scrie: stiloul cu rezervor. În denumește modest condei portăreț alimentându-se însuși cu cerneală”, iar invenția sa este brevetată la Paris la 25 mai 1827. Acel document – scris în limba franceză și semnat de autoritățile franceze – îl consacră drept primul român care a obținut un brevet internațional de invenție.

De atunci, imaginea tânărului român care umple filele carnetului cu propria invenția a devenit simbolul spiritului inovator. Poenaru nu a fost un inventator întâmplător, ci un vizionar care a înțeles că progresul nu se naște doar din idei, ci din dorința de a ușura munca omului.

Revenirea acasă și misiunea educațională

După finalizarea studiilor, Petrache Poenaru se întoarce în Țara Românească, animat de dorința de a aplica acasă tot ceea ce a învățat în Occident. Este numit profesor la Școala de la Sfântul Sava din București, unde introduce metode moderne de predare și promovează studiul științelor exacte, considerate atunci domenii exotice.

El nu se limitează la a preda: reformează. A contribuit la întemeierea învățământului politehnic în Principate, la organizarea primelor școli de ingineri hotarnici (topografi) și a fost unul dintre inițiatorii Academiei Române de mai târziu. De asemenea, s-a implicat activ în modernizarea infrastructurii – drumuri, poduri, lucrări publice –, demonstrând că educația și progresul tehnic trebuie să meargă mână în mână.

Petrache Poenaru a avut și un rol important în organizarea sistemului educațional național. A redactat manuale, a propus reforme, a susținut introducerea uniformei școlare și chiar a unei forme moderne de examen. În toate acestea se simte viziunea unui om care privea spre viitor, dorind o Românie modernă, alfabetizată, capabilă să țină pasul cu Europa.

Moștenirea lui Petrache Poenaru

Petrache Poenaru a murit la 2 octombrie 1875, lăsând în urmă o moștenire care transcende granițele timpului. Deși numele său a fost multă vreme umbrit de alte figuri istorice, astăzi el este redescoperit ca un pionier al modernității românești.

Stiloul, acel mic instrument de scris care i-a purtat semnătura, a devenit simbolul cunoașterii, al ideii transmise din generație în generație. Este o ironie frumoasă a istoriei că un român dintr-un sat din Oltenia a reușit să inventeze un obiect folosit în toată lumea, unind printr-un gest simplu – scrisul – culturi și epoci diferite.

Dar adevărata sa moștenire nu se reduce la o invenție. Ea stă în exemplul unui om care a crezut în puterea educației, în știință și în transformarea lumii prin rațiune. Într-un secol frământat de războaie și revoluții, Poenaru a ales să lupte cu armele cunoașterii.

Sursă foto: De la Constantin Lecca – Paul Rezeanu: Constantin Lecca, Editura Arcade, Bucuresti, 2005, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=46214951

De la Constantin Lecca – Scanare din Paul Rezeanu: Constantin Lecca, Editura Arcade, Bucuresti, 2005Scanare din Barbu Theodorescu: Constantin Lecca, Editura Medridiane, Bucuresti, 1969, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=45787371

Cel mai cunoscut medic din istoria medicinei românești, solicitat de numeroase mari nume internaționale, renumit totodată pentru ideile sale inovatoare ce au schimbat lumea, a fost o femeie. Doctorul Ana Aslan (1897-1988) este cunoscută pentru tratamentele sale revoluționare împotriva îmbătrânirii, care i-au adus faima pe întreg globul. Produsele cosmetice de astăzi, preparate după rețetele sale, sunt vândute și apreciate în zeci de țări.

Medicul Ana Aslan, specializat în Gerontologie, s-a născut în 1897 la Brăila, într-o familie de intelectuali. După ce, la vârsta de 13 ani, şi-a pierdut tatăl, s-a mutat împreună cu familia la București. În adolescență, fata și-a dorit să devină pilot, ba chiar a zburat cu un mic avion Bristol-Coandă. Însă, mai târziu, ea a realizat că Medicina este drumul pe care vrea să-l urmeze în viață, decizie de la care nu a acceptat să se abată. Hotărârea sa a condus-o chiar și la greva foamei, pentru a-i demonstra mamei că este serioasă și că împotrivirile acesteia nu-și au rostul.

Procaina, anestezicul care a deschis drumul tinereții fără bătrânețe

În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a preluat o funcție des întâlnită la femeile din Sănătate: a îngrijit soldații în spitalele militare. După ce a absolvit, în anul 1922, Facultatea de Medicină, ea a desfăşurat o activitate didactică și spitalicească fructuoasă, până în anul 1949, când a preluat conducerea Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, acesta fiind şi momentul când s-au pus bazele carierei sale de gerontolog.

Ana Aslan a început, ulterior, să experimenteze efectele procainei (un anestezic local) asupra reumatismului în cazul unui pacient tânăr, suferind de artroză. Rezultatele au dovedit eficiență, iar în acest fel, medicul a demarat un amplu proces de experimente pe animale și pe pacienți vârstnici, injectându-le procaină. Eficiența terapiei-minune a fost dovedită și în cazul unui pacient în vârstă de 110 ani: după patru ani de tratament, au încetat tremurăturile mâinilor și ale capului, a putut să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul i s-a repigmentat, iar depresiei i-a luat locul o stare psihică bună.

Personalități precum Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, John F. Kennedy, Salvador Dali etc. au venit în România pentru a beneficia de tratamentul Anei Aslan

Văzând succesul fulminant al descoperirii sale, Ana Aslan a început să caute, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, un produs care să potențeze efectele benefice ale procainei și care să combată bătrânețea.

Activitatea celor două doamne s-a concretizat în nașterea produsului Gerovital, format din procaină (2%), acid benzoic (0.12%), metabisulfit de potasiu (0.10%), fosfat disodic (0.01%), pH-ul amestecului fiind între valorile 3 și 4. Mențiunea H3, din denumirea unei cunoscute game Gerovital, indică prezenţa acestei vitamine în compoziţie.

Ana Aslan era ferm convinsă că „nu se moare de bătrânețe, ci de boală” Foto: seniorinet.ro

Anii au trecut și mii de oameni au testat produsul, ei observând că procesul de îmbătrânire este încetinit cu aproximativ 40%. Acestea fiind spuse, nu e de mirare că personalități precum Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, John F. Kennedy, Salvador Dali etc. au venit în România pentru a beneficia de tratamentul Anei Aslan.

Cele două femei nu s-au oprit și, în anii ’80, au inventat Aslavital, un alt produs geriatric administrat întru prevenirea afecțiunilor cerebrale și cardiace, dar și în tratarea pierderii memoriei.

Invenția lui Aslan i-a adus renumele de „femeia care a învins bătrânețea”, iar între titlurile sale se numără cel de profesor titular la clinica medicală din Timișoara, șef de secție la Institutul de Endocrinologie din București, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie din București, membru al Academiei de Științe din New York, membru al Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, președinta Societății Române de Gerontologie etc.

Stilul de viață i-a adus longevitatea râvnită de mulți

Toate aceste distincții au fost rodul unei munci asidue și al unei personalități cum rar întâlnești: medicul muncea 12 ore pe zi, renunțând la viața personală: „Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent și în viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Așa am fost în viață, și așa sunt acum. Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu așa sunt”, se descria Ana Aslan.

Distinsa doamnă Aslan a trăit aproape 92 de ani, secretul longevității sale fiind bazat pe tratamentul inventat de ea, corelat cu un regim de viață sănătos. Ea era ferm convinsă că „nu se moare de bătrânețe, ci de boală”. Stilul de viață al medicului era unul „la modă” după standardele de azi – era format numai din hrană „bio”, pentru că vechiul dicton „ești ceea ce mănânci” se pare că are temei. Metoda ei de viață sănătoasă, combinată cu tratamentul „Ana Aslan”, a întinerit mulți oameni, din toată lumea, potrivit Jurnalul.ro.

Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent și în viitor

Ana Aslan mânca natural, evitând alimentele din conservă (legume, fructe), și făcând multă mișcare. De asemenea, medicul își respecta orele mesei și prefera – nu în cantități mari – carnea de vacă, de pasăre, de miel și de pește, în detrimentul porcului (rar). Dieta sa „mediteraneeană” era formată din brânza și pâinea pe care le mânca țăranul român… În privința dulciurilor, gerontologul prefera tortul „buturugă” preparat în casă și, în cazul în care primea un tort de cofetărie, îl făcea cadou, nu îl mânca.

Se pare că Aslan nu s-a înșelat: a murit răpusă de boală, nu de bătrânețe. Și-a dorit să fie înmormântată creștinește și să fie depusă alături de mama și de fratele ei, dar comuniștii au împiedicat acest lucru. Doamna care a învins bătrânețea a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București, fără preot.

Foto deschidere: one.ro