„Pictatul pe material textil este foarte complicat. Dacă ai greșit ceva, nu poți șterge sau repara”, sunt vorbele unei tinere artiste care vrea să-și exprime creativitatea pe alt suport decât pe șevalet. Până aici, nimic nou sub soare, numai că Ioana Teodora Duță, originară din Curtea de Argeș, va îmbrățișa riscurile prezentate anterior și își va picta rochia de cununie civilă cu motive tradiționale românești.

Cunoscută în lumea artiștilor drept tânăra care a pictat, la 18 ani, un tablou în fiecare zi, timp de un an (!), Ioana nu se oprește din a uimi și își dorește să se bucure de culori și într-unul dintre cele mai importante momente din viața sa: cununia civilă, ce va avea loc în vara acestui an. Iar pentru că vrea să-și păstreze identitatea de româncă mândră, tânăra în vârstă de 27 de ani va aduce, în mijlocul invitaților, motivele tradiționale și figurile emblematice ale României.

„Comuniunea omului cu natura”, importantă – spune pictorița – pentru modernitate Foto: arhiva personală

„Rochia de cununie va fi «paleta mea de lucru», purtată în ziua aceasta specială, când pășesc într-o nouă lume. M-am gândit că cea mai bună soluție de a avea aproape culorile este aceea de a-mi picta rochia cu motive și simboluri din folclorul românesc. Rochia este deja cumpărată, este albă, din bumbac. Culorile pentru textile necesită un anumit tip de material, cât mai natural, care poate fi călcat. Este, practic, o pânză de pictură sub o altă formă”, a explicat Ioana Teodora Duță, pentru Matricea Românească.

Dacă tu crezi, lucrarea are anumite puteri, emană energie. Și pentru mine e la fel. Vreau să mă influențeze în mod pozitiv aceste simboluri

Deși imaginația ne-ar dezvălui, undeva într-un colț al minții, o rochie albă, încărcată în mod excesiv de culori, bunul gust și ochiul format al pictoriței nu vor permite acest lucru, ci vor contribui la un rezultat echilibrat. Rochia va avea pictate, pe partea sa inferioară, simboluri precum pasărea măiastră, Coloana Infinitului, soarele, luna și motivele geometrice din folclor.

„Horă românească”, unul dintre tablourile Ioanei, pe care le vor admira nuntașii

„Simbolurile de pe rochie – dar nu numai, indiferent că vorbim despre tatuaj, bijuterie sau pictură – reflectă ceva asupra ta, dacă se crede cu adevărat în ele. Mai ales când sunt realizate manual. E un act magic acolo. Depinde de creator. Dacă tu crezi, lucrarea are anumite puteri, emană energie. Și pentru mine e la fel. Vreau să mă influențeze în mod pozitiv aceste simboluri.”

Mai mult, mesele la care se vor așeza invitații vor fi decorate cu tablouri reprezentative pentru cultura română, gândite drept componente ale fericirii care, în viziunea pictoriței, „construiesc o căsnicie”: ciclul vieții, jocul ielelor, prietenia, comuniunea omului cu natura, mascații (reflectând originile moldovenești ale tinerei) etc.

Ioana nu și-a propus, până acum, „exploatarea” paletei generoase de modele românești, însă intenționează să o cunoască mai bine, mai ales pentru că, ulterior fericitului eveniment, va fi curator al Muzeului de Etnografie „Casa Norocea” din Curtea de Argeș, unde va examina îndeaproape toate iile, costumele populare și obiectele tradiționale din patrimoniul instituției. Dar primul pas a fost deja „bifat” – cel al personalizării nunții sale.

„Dansul ielelor”

„Și Brâncuși, și Frida Kahlo (1907-1954, pictoriță din Mexic, n.r.) au ieșit în evidență prin păstrarea autenticului locului de unde proveneau ei. Mă gândesc să abordez tradiționalul în pictură, pentru că am văzut că pictorii de azi preiau teme precum războiul sau altele. Ei bine, pe mine mă pasionează descoperirea a ceea ce ne face pe noi români și transmiterea originalității. Dacă mergi în SUA cu o astfel de expoziție, cu ceva între contemporan și tradițional, poți fi remarcat. Ești autentic.”

Toate demersurile acestea moderne duc la pierderea esenței și a frumuseții momentului, care este de fapt o comuniune a doi oameni, și asta e tot ce contează

În prezent, interlocutoarea noastră vede nunta la români drept o aliniere la valorile altor țări, unde singurele preocupări sunt ținutele – care trebuie să fie unice și extravagante – și coafurile.

Ioana Teodora Duță își dorește să cunoască din ce în ce mai mult valorile românești Foto: Marius Donici

„Toate demersurile acestea duc la pierderea esenței și a frumuseții momentului, care este de fapt o comuniune a doi oameni, și asta e tot ce contează. Toată organizarea chiar m-a obosit și aștept să se încheie. Vom păstra multe dintre obiceiurile de nuntă ale românilor. Nașii vor veni la mire acasă, el se va bărbieri. Vom avea o ploscă din care vor bea invitații. Vom încerca să păstrăm tradiția. La mine vor veni prietenele mele, așa numitele «surori de mireasă» sau domnișoarele de onoare, care mă vor «găti».

De asemenea, va fi păstrat și obiceiul ruperii turtei, ca simbol al norocului și al căsniciei armonioase. O să avem și ceva nou, ceva vechi și ceva împrumutat. Mirele o să aibă papionul pictat și să vedem dacă va fi pictată și cămașa. Cel mai probabil, nu va fi, pentru că încercăm să păstrăm o notă de simplitate. Nașii noștri vor fi îmbrăcați în port tradițional, la fel ca păpușile de pe tort.”

Profanul nu poate cunoaște cu adevărat trăirile unui artist decât prin intermediul lucrărilor sale. Dar unii artiști aleg să își dezvelească sufletul și mai mult, de aceea, ne oferă autoportrete, reprezentări prețioase ale eului interior, la care aceștia ne fac părtași. Deși are numai 26 de ani, pictorița Ioana Teodora Duță din Curtea de Argeș se poate mândri cu o serie de mai multe expoziții în țară și peste hotare, iar cele mai spectaculoase lucrări ale sale sunt diferite reprezentări ale propriei sale imagini. Copilărind în atelierul tatălui său, sculptorul argeșean Traian Duță, Ioana a avut privilegiul de a extrage de la un artist experimentat învățăturile esențiale pe care trebuie să le dețină un tânăr aflat la început de drum. Și bine i-au prins, întrucât, așa cum a subliniat tânăra pentru Matricea Românească, în prezent ea se află „pe culmile creației”. Pe lângă deprinderile de acumulate de la „sursă”, artista mai are și nelipsitele acreditări oficiale.

„Pot să spun că, de când sunt mică, am avut o predilecție spre figurativ, și atunci portretul este una dintre temele care m-a solicitat, care mi-a trezit interes. Am încercat, tot timpul, să redau în privirea personajelor pictate acea sclipire, acel necunoscut care să atragă pe vizitator în lumea tabloului”.

Ioana Teodora Duță, la vernisajul expoziției de la Galeriile Orizont Foto: Mihai Vladu

În cadrul unei expoziții recente, desfăşurate la Galeriile Orizont din Bucureşti, am putut admira lucrările tinerei, dar și ale tatălui său, întrucât amândoi și-au expus operele pentru publicul larg. La picturile Ioanei se poate observa „cu ochiul liber” tușa vibrantă, specifică spiritului tânăr care, în combinație cu talentul înnăscut, a produs un adevărat spectacol vizual. Am conchis că necontestata frumusețe feminină a fost exploatată la maximum de către Ioana.

Tripticul și polipticul, aduse în contemporan

„Am realizat și grafică, dar și picturi triptic și poliptic. Știm că tripticul și polipticul au fost regăsite în zona religioasă, dar eu, în timpul masteratului, le-am reinterpretat și le-am adus în zona contemporanului, în zona decadenței, a vanității, a tumultului cu care ne confruntăm zilnic. Sunt și compoziții de natură statică, inspirate din zona folclorului. Dacă ne gândim la un artist român – Brâncuși, de exemplu, a știut să prețuiască autenticul românesc, să îl ducă mai departe și să îl valorifice. Tocmai asta mă interesează și pe mine, să nu fac o trecere rapidă din trecut spre prezent, ci să știu să prețuiesc ce a fost și să readuc într-o altă formă, una modernă”.

Unul dintre tripticele tinerei artiste

Nu am putut să nu o întrebăm pe Ioana despre „provocarea 365”, pentru că acest demers nu este deloc de ignorat. În ziua în care a împlinit 18 ani, ea și-a stabilit un țel extrem de neobișnuit pentru lumea relaxată a artiștilor: zilnic, timp de un an, Ioana a pictat câte un tablou. Este de la sine înțeles că, încă de la primele planșe, scepticii nu s-au lăsat așteptați, dar tânăra știa ce-și dorește: să-și depășească limitele și să devină din ce în ce mai bună, tablou după tablou.

Acum nici nu se mai pune problema să termin o lucrare într-o zi, dar nici nu mai vreau acest lucru. Chiar le las deoparte și mă uit peste o lună de zile la ele

„A fost mai mult decât orice fel de provocare, a fost o experiență foarte bună, pentru că lucram zilnic, eram angrenată în voința de a face față. Eram încă elevă la liceu și am hotărât să pictez în fiecare zi câte un tablou. Organizam lunar vernisaje cu tablourile realizate pe parcursul unei luni. Nu era ușor, pentru că făceam naveta la Liceul de Artă din Pitești. Mai mult decât orice, a fost o experiență care m-a ridicat în ceea ce privește pictura”, a povestit Ioana.

„Aripile din priviri”, tabloul de suflet al Ioanei

„La un moment eram, pur și simplu, în pană de idei. Chiar și pe drumul spre casă, căutam un subiect în ceea ce vedeam și în ceea ce auzeam, pentru că ajungeam acasă și trebuia să știu ce pictez. Dar spre finalul proiectului lucram la mai multe lucrări și le definitivam pe parcurs. Iar acum nici nu se mai pune problema să termin o lucrare într-o zi, dar nici nu mai vreau acest lucru. Chiar le las deoparte și mă uit peste o lună de zile la ele. Acestea sunt lucrări pictate în timp”.

Sindromul „dacă mă vreți, rămân”

Întrucât interlocutorul nostru a fost un tânăr român talentat, discuţia privind planurile sale de viitor a fost inevitabilă.

„Oricărui tânăr, în contextul zilelor noastre, îi trece prin cap să plece din țară. Dar deocamdată sunt aici și sper ca oamenii să știe să ne aprecieze – nu doar pe mine, ci și pe ceilalți tineri – să ne susțină și să putem rămâne în țara noastră. Oamenii sunt cei care ridică sau coboară o țară. Mi-aș dori să pot rămâne aici și să nu fiu nevoită să plec. (…) România poate să îi inspire pe tinerii artiști. Avem orașele, dar și satele, care sunt foarte motivaționale și inspiraționale pentru creație, nu neapărat pentru pictură. Avem cu ce, doar că este nevoie de o mai mare susținere”, a conchis Ioana Duță, pentru Matricea Românească.

Autoportret