Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

jazz

„pasiunea care îmi umple sufletul este cea pe care trebuie să o urmez și asta este cea mai înaltă formă de exprimare a lui Dumnezeu.”

 

În spatele fiecărei note muzicale se află o poveste, un drum personal, o călătorie plină de încercări și descoperiri. Povestea Ianei Lungu este una de perseverență, pasiune și o iubire nemărginită pentru muzică, dar și o adevărată lecție despre cum copilăria, cu toate experiențele sale, cu susținerea celor apropiați și cu încrederea în Dumnezeu când ești singur într-o altă țară,  cu un vis în care nu încetezi să crezi, poate contura viitorul unui artist. Dar nu orice viitor, ci unul în care visul, oricât de îndepărtat ar părea, este o flacără ce nu se stinge niciodată. Încă din anii copilăriei, când își descoperea primele iubiri muzicale, simțindu-le acasă într-o atmosferă propice și își forma visele, Iana a învățat să îmbine talentul cu munca, având mereu în față o ambiție care a modelat-o, zi de zi, ca artist și ca om. Deși astăzi este cunoscută pentru interpretările sale din jazz, Iana nu a ajuns acolo din întâmplare. A depășit obstacole, a înfruntat incertitudini și a continuat să-și urmeze calea cu încredere și hotărâre. În această discuție, am explorat nu doar evoluția sa profesională, ci și impactul copilăriei asupra formei sale artistice, despre cum fiecare pas din viața sa a contribuit la dezvoltarea unei viziuni muzicale unice. De la primele note cântate în copilărie până la momentul în care jazz-ul a devenit vocea sa artistică, Iana Lungu ne povestește despre cum tot ce a trăit până acum a fost, în cele din urmă, o pregătire pentru a ajunge acolo unde este acum. Născută în Republica Moldova, Iana s-a întrecut pe sine, de când am cunoscut-o i-am zis că este un exemplu pentru tinerii generației mele, ambițioasă, muncitoare, independentă și perseverentă. Astăzi, sunt mândru să regăsesc același om, care nu a încetat niciodată să dea curs visului ei măreț, un om care inspiră și care va inspira în continuare. A reușit, iar pentru asta, vă invit să citiți și să simțiți vorbele ei, în cele ce urmează.

 

Iana, cât de mult mă bucur să povestim. Îți sunt recunoscător pentru cele ce urmează. Vreau să începem prin a-mi spune cine este Iana Lungu și de unde provine acest nume frumos și rar întâlnit.

Plăcerea este de partea mea, Florin. Mă simt onorată că ai considerat oportun să mă inviți la acest interviu și încă înainte să începem îți mulțumesc pentru emoțiile care încep să mă năvălească. Iana Lungu însumează multe lucruri, este o fată visătoare dar pragmatica; o balanță care le vrea pe toate în echilibru. Uneori indecisă și neîncrezătoare, dar alteori atât de puternică și sigură pe ea încât nimic nu-i stă în cale. Iana e un om pe care îl inspiră muzica, oamenii și natura. Iana mai este ochii bunicilor, dar și temperamentul tatălui. Dar la sfârșit de zi, când e cea mai vulnerabilă, Iana este o femeie fericită.

 

Dacă ai închide ochii pentru o clipă și te-ai întoarce în copilărie, când apropiații te strigau „Ianușca”, ce ai vedea în fața ochilor?

Aș vedea acea fetiță care, în ziua în care a împlinit 9 ani, tatăl ei a instalat sonerie la ușa casei, iar ea aștepta entuziasmată să vină invitații la petrecere, în timp ce mama ei pregătea tortul și ultimele bucate în bucătărie.

 

„și cum putem vedea cel mai bine adevărul dacă nu cu inima?”

 

Cum ai descrie acești ani în sânul familiei, acasă în Republica Moldova? Ce înseamnă pentru tine locul natal? Îți trezește nostalgii? Povestește-mi o amintire pe care o porți cu tine mereu.

Primii 16 ani crescuți și trăiți în sânul familiei înseamnă enorm, înseamnă tot ce sunt și voi fi vreodată. Locul natal este seva din care mi se trag rădăcinile și amintirile pe care le duc cu mine în gând cât voi mai trăi. Locul natal sunt fețele părinților și ale bunicilor, îngânatul meu de copil de 7 ani cu care îmi adormeam sora de 2 ani, când rămâneam singure acasă pentru că mama făcea gărzi de noapte. Pentru mine locul natal e casa de la etajul 5 de pe strada „Basarabia 3” și numărul de telefon al bunicilor pe care am învățat să-l formez cu degetele, încă de când mă ținea mama în brațe ca să ajung la telefon. O amintire… Ah, când se întorcea tatăl meu din Moscova de la muncă și atunci era sărbătoare în casă. Îmi plăcea să simt parfumul lui de bărbat în toată casa și să-i sorb acea energie debordantă când parcă nu-și afla locul de bucurie că e iarăși în sânul familiei, și fuma țigări și cânta la chitară în bucătărie până târziu cu mama și nu se mai sătura de taclale. Tata îi recita mamei versuri din Esenin și ea îl sorbea din ochi. Și aducea casete cu muzică nouă pe care o ascultam la volum maxim. Eu și sora mea adormeam parcă ușurate și cu sufletul în pace știind că mâine dimineață ne vom trezi cu mama și tata la bucătărie, savurând cafeaua și vorbind în șoaptă să nu ne trezească.

 

„Să fii fată deșteaptă.” Am luat această îndrumare ca pe un reper … Departe de casă, fără părinții aproape, îmi filtram alegerile prin prisma conștiinței și a acelei întrebări: „Sunt fată deșteaptă dacă fac asta?”

 

Cu ce învățături ai plecat de acasă? Ce valori ți-au inspirat părinții tăi și le-ai luat cu tine în lume?

La 16 ani am plecat din Republica Moldova în România la studii, iar de fiecare dată când reveneam acasă în vacanțe, părinții și unchii îmi spuneau: „Să fii fată deșteaptă.” Am luat această îndrumare ca pe un reper și, timp de patru ani, mi-a ghidat toate deciziile. Departe de casă, fără părinții aproape, îmi filtram alegerile prin prisma conștiinței și a acelei întrebări: „Sunt fată deșteaptă dacă fac asta?” Părinții mei nu au fost unii severi, am avut întotdeauna libertatea alegerii. Ne-au oferit încredere mie și surorii mele pentru că întotdeauna am avut o conștiință sănătoasă care nu ne lăsa să o luăm pe căi greșite și știam ce aveam de făcut. Probabil că încrederea părinților m-a făcut și mai responsabilă cu tot ce fac pentru ca să nu îi dezamăgesc. Eu nu am fost un copil năzdrăvan niciodată, pentru că mie de mică îmi plăcea să respect regulile și luptam cu nedreptățile. De la mama mea am învățat blândețea, empatia față de oameni și iubirea pentru aproape. Tatăl meu a fost întotdeauna un om care m-a învățat onoarea cuvântului și dreptatea, tot de la el am moștenit sensibilitatea pentru cuvânt, limba română, emoția poeziei și simțul profund al muzicii.

 

Muzica, una dintre pasiunile tale de mică. Simți că ea te-a ales pe tine sau tu ai ales-o? Cum au fost începuturile unei eleve talentate din Cantemirul anilor adolescenței tale?

De-a lungul timpului ne-am ales una pe alta, fără să știm. De mai multe ori. Mie de mică îmi plăcea teatrul și dansul, eram expresivă și îmi plăcea să recit monologuri și scenete la spectacolele din gimnaziul unde am învățat până în clasa a 9-a. Pe măsură ce creșteam într-un ambient cu iubire de muzică, aceasta m-a ales prima, intrându-mi subtil sub piele, dar nu țipa tare să o aud, zăcea ca un copil părăsit care din când în când se mai uita cu ochi mari și îmi cerea să o iau în brațe și să-i dau… iubire, timp, atenție. Și inițial o luam în brațe de drag, ca să o legăn un pic și să mă joc cu ea.
Dar totul s-a schimbat la 12 ani când am început să frecventez o școală muzicală cu specialitatea vioara, care îmi ocupa tot timpul liber după gimnaziu. Atunci încă nu știam cum avea să mă crească pe mine acest copil și ce sensibilitate avea să îmi pună în suflet pentru muzică. La 16 ani, la absolvirea gimnaziului și a școlii muzicale din Cantemir, am plecat la Brașov, la studii și timp de 4 ani nu am mai făcut muzică. Dar nu a încetat să trăiască în sufletul meu nici o secundă din acei ani. La 20 de ani am ales muzica din nou. Nu mai era un copil, crescuse odată cu mine, eram deja prietene, îmi știa toate secretele și nu se mai mulțumea cu timpul nostru petrecut doar în week-end sau seara după teme. Îmi acaparase de tot mintea și sufletul. Am încercat de câteva ori să aleg cariera profesională în altă direcție și să mă fac „fată serioasă”. Dar timpul trecea și ea tot nu îmi trecea… Și încă o dată am ales-o. Pentru că eu nu pot să trăiesc decât în adevăr, și cum putem vedea cel mai bine adevărul dacă nu cu inima? Atunci am luat-o în serios și pe lângă facultate, am intrat și la Academia de Canto din Verona, la care urmează să îmi finalizez studiile anul acesta. Din acel moment mi-a fost clar ce îmi doresc să fac pentru tot restul vieții.

 

 

În ce moment ai simțit că muzica este drumul tău? Ai fost încurajată să urmezi acest drum sau a trebuit să lupți pentru a fi auzită?

Am luptat mult timp, cu mine însămi. Pentru că sufletul zicea una, dar rațiunea alta. Mai ales că am absolvit universitatea de limbi străine cu profilul în turism și comerț internațional, ceea ce mă ducea pe un cu totul alt drum și cu cât mă apropiam mai mult de absolvire, cu atât mă lua frica. Frica de a nu trăi în adevăr. Un lucru era cert: eu nu eram gata să renunț la muzică. Dar societatea e dură. Familia nu mi-a spus niciodată să renunț la visul meu de a fi cântăreață. Mama, fiind asistent medical, îmi spunea să aleg o carieră sigură. De multe ori m-am întrebat dacă voi regreta într-o zi alegerea mea de a merge pe acest drum al muzicii. Azi mă gândesc și realizez că nu am avut de ales. De fapt, alegerea era evidentă din momentul în care am lăsat muzica să ajungă la inima mea, iar inima a început să îmi dicteze calea. Totul era acolo, doar că nu îndrăzneam să o văd.

 

Dacă ar fi să alegi o melodie pe care să le-o cânți într-o duminică la masă, părinților și bunicilor tăi, care ar fi aceasta?                                                                               

Ah, aici m-ai atins pe rană deschisă, pentru că bunicii mei nu mai sunt. Și ei nu m-au auzit cântând niciodată… Le-aș fi cântat „Lume lume, soro lume” și „Inima nu fi de piatră”. Bunicelor mele le plăcea mult muzica populară românească, iar bunica paternă avea o slăbiciune pentru limba română, versuri profunde și, mai ales, pentru muzica noastră de jale.

 

 

La ce vârstă, Iana, și cu ce gânduri ți-ai luat inima-n dinți, singură, ai lăsat pământul basarabean și ai venit în România să îți continui studiile? Ușor nu a fost, dar a meritat?                                 

La 16 ani, încă neîmpliniți. A meritat fiecare lacrimă din momentele dificile, fără familie, pentru că totuși eram un copil, chiar dacă mă consideram adult. Eu am fost întotdeauna un copil serios, prea serios… și de mică îmi făceam planuri de succes, cum să ajung cât mai sus. Pe atunci, puține persoane mergeau la studii în afara țării, eu am urmat exemplul prietenei mele care studia la București, acolo voiam să ajung și eu, dar destinul a avut alte planuri pentru mine și astfel Brașov mi-a devenit curând a doua casă. În orașul meu natal m-am simțit întotdeauna limitată, mereu voiam ceva mai mult, îmi lipsea forfota orașelor mari, cu perspective de afirmare la orice colț, voiam să merg la teatru după ore, la prezentări de cărți, la concerte, să fiu înconjurată de oameni inteligenți și să vorbesc o limbă română corectă. Nu a fost ușor, pentru că toate visele mele ajunseseră să fie o utopie în primul an de studii, pentru că fusesem repartizată la un liceu foarte slab, de unde m-am transferat. Singură. Cu o singură voce în cap și planuri mărețe. Simțeam că fac ceva mare și mi-era frică să nu reușesc. Dar intuiția nu minte niciodată. Și nu o să încetez vreodată să îi fiu recunoscătoare doamnei director Hurghis din vremea aceea, de la Colegiul Național Unirea din Brașov, pentru că mi-a dat șansa de a deveni Uniristă. Au fost cei mai frumoși ani de liceu! 😊

 

Să revenim la muzică. Ai studiat vioara, iar de la acordurile line ai trecut la sensibilitatea exprimării vocale. Povestește-ne despre aceste două experiențe și cum ai făcut trecerea.       

Totul a început acolo. Studiul viorii mi-a oferit o sensibilitate profundă față de muzică, atât instrumentală, cât și vocală. M-a învățat disciplină, rigoare și mi-a rafinat auzul muzical. De-a lungul parcursului meu, am dezvoltat o „voce interioară” care mă ghida în interpretarea notelor. Cu timpul, acea voce, dar și emoția melodiilor, a devenit atât de puternică încât nu a mai putut rămâne înăuntrul meu: simțeam nevoia să mă exprim vocal. Și simțeam că există ceva mai mult decât atât, voiam să îmi perfecționez tehnica, am început să studiez canto modern, iar acolo am avut confirmarea că a cânta este ceea ce vreau să fac în viață. Și de atunci nu am încetat studiul vocii. Iar fiecare obiectiv atins, după multă muncă, este o gratificare profundă.

 

„M-a învățat disciplină, rigoare și mi-a rafinat auzul muzical. De-a lungul parcursului meu, am dezvoltat o „voce interioară” care mă ghida în interpretarea notelor.”

 

După 4 ani la Brașov, ai început studiile la Verona. Unde ai studiat și ce te-a făcut să alegi Italia drept „școală” și „acasă” pentru ceea ce urma să devii?                                                                 

Eu niciodată nu plănuisem să mă mut în Italia, mă regăseam bine în România, acolo era casa mea, dar ce frumoasă e viața când îi dai curs și te încrezi fără să știi ce te așteaptă la colț de drum. Exact asta am făcut eu la 20 de ani. Fix ca la 16. O nebunie, și am fost surprinsă plăcut! Așa cum niciodată nu m-am mulțumit cu puținul, și voiam să experimentez cele mai înalte forme de conștiință, m-am provocat mereu. Astfel, după primul semestru la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București, așteptările mele nefiindu-mi îndeplinite, am făcut o nebunie. Și-mi tremura sufletul de entuziasm. Și asta era semn bun. Așa că mi-am luat inima-n dinți și m-am mutat la studii în Italia. Din nou am luat-o de la zero, învățarea limbii, încadrarea culturală și socială, înscrierea la facultate unde sistemul de învățământ e cu totul diferit… În al doilea an de facultate nu am mai rezistat presiunii muzicii și am căutat o școală de muzică, unde am studiat în paralel toți anii facultății. Pentru prima dată mă simțeam împlinită, în sfârșit îi dădeam voce acelei pasiuni care atât mă ardea în tăcere pe dinauntru. Italia m-a primit cu multă căldură și blândețe, mi-a adus oameni buni în cale, care mi-au arătat că pot și pentru asta le sunt profund recunoscătoare. Industria muzicală e foarte dezvoltată în Italia și nu mă refer doar la puținii artiști pe care îi vezi la TV și îi auzi la radio, dar și la acei care trăiesc din muzică fără să fie vedete. Pentru că aici industria artelor și a spectacolelor e foarte bogată, iar organizatorii de evenimente includ foarte mult muzica live, ceea ce dă vizibilitate și loc pentru toți artiștii. În ultimii ani, Italia a fost locul unde eu îmi văd visul crescând alături de oameni care cred în mine și îmi apreciază stilul. De asemenea, am avut ocazia să colaborez cu artiști importanți din lumea jazz-ului și pot spune că mă simt profund onorată.

 

Ai avut vreun model care ți-a influențat alegerile în muzică? Ce stiluri ai încercat și ce te-a făcut să alegi jazz-ul drept destinație?                                                                                                         

Am descoperit sensibilitatea mea pentru jazz pe parcursul procesului meu de perfecționare muzicală, iar astăzi îl cultiv cu grijă și pasiune. Totuși, prima mea dragoste muzicală a fost R&B-ul și pop-ul. Principala mea sursă de inspirație a fost întotdeauna Beyoncé, Whitney Houston și Mariah Carey: încă din copilărie m-au fascinat prin versatilitatea lor artistică și prin extraordinarele calități vocale atletice.

 

 

Ce înseamnă pentru tine acest gen muzical, foarte greu de definit datorită complexității lui?

Jazzul este tehnic complex: necesită o înțelegere avansată a armoniei, a modulației și a ritmurilor sofisticate. Înainte de a mă apropia de acest gen, urmam o structură muzicală fixă și prestabilită. Odată cu jazzul, însă, am descoperit improvizația și dialogul constant dintre muzicieni. Nu este vorba doar de a cânta o melodie, ci de a o interpreta cu creativitate, modificând armoniile și timbrul în timp real. Acest lucru îl transformă într-o provocare continuă și într-o oportunitate extraordinară de creștere. Mă fascinează libertatea expresivă pe care o oferă, conexiunea emoțională atât cu publicul, dar și cu muzicienii care nu mai sunt cei care „mă acompaniază” pe mine, cântăreața, ci suntem toți, protagoniștii unei interpretări muzicale.

 

„Odată ajunsă pe scenă, ego-ul meu s-a dizolvat: am devenit una cu vocea mea și m-am lăsat purtată de muzică și de emoțiile pieselor. Atunci se produce magia.”

 

Ești pe scenă la primul tău concert live. Ce fel de emoții te-au cuprins? Te-ai pierdut într-o lume a simțirii interioare sau ai fost rezultatul dintre munca și emoția dată de public?                         

După ani de studiu și muncă în culisele lumii spectacolului, am găsit curajul de a face un pas înainte și de a împărtăși ceea ce am acumulat în bagajul meu muzical. Cea mai emoționantă experiență a fost primul meu concert live alături de un cvartet de muzicieni. Să urc pe scenă și să mă transform într-o artistă în adevăratul sens al cuvântului a fost o emoție de nedescris, care a dat sens întregului parcurs de până atunci și mi-a oferit, totodată, conștientizarea a ceea ce sunt capabilă să realizez în viitor. Înainte de a urca pe scenă, m-a cuprins un vârtej de emoții și parcă neputință. În acel moment, am închis ochii și mi-am amintit de ce am ales acest drum și că acum zece ani visam să fiu exact unde sunt astăzi. Acea conștientizare transformă frica în putere. Odată ajunsă pe scenă, ego-ul meu s-a dizolvat: am devenit una cu vocea mea și m-am lăsat purtată de muzică și de emoțiile pieselor. Atunci se produce magia.

 

”Este vocea sufletului, iar sufletul este etern, indestructibil și lipsit de raționalitate: pur și simplu există, pretutindeni, întotdeauna. Uneori nu are nevoie de cuvinte ca să transmită emoția.”

 

Jazz-ul este deseori o formă de exprimare liberă și spontană. Cum te adaptezi energiei publicului și cum te conectezi cu el pentru a fi un artist complex pe scenă?                                             

Pentru mine, muzica este o dimensiune fără timp, fără început și fără sfârșit. Este prezentul în cea mai pură formă a sa, vulnerabil și lipsit de ego. Este vocea sufletului, iar sufletul este etern, indestructibil și lipsit de raționalitate: pur și simplu există, pretutindeni, întotdeauna. Uneori nu are nevoie de cuvinte ca să transmită emoția. Pentru mine, cea mai pură formă de autenticitate a unui artist este momentul în care, urcând pe scenă, orgoliul personalității lui se dizolvă. Și i se servește cu generozitate publicului său, cu voce, corp și suflet. Fără rețineri, fără zgârcenie. Când reușesc să fac asta, se creează o conexiune profundă cu publicul și de acolo explodează magia.

 

Ești exigentă cu tine? Îți ești cel mai mare critic?                                                                             

Mă întrebi pentru că știi răspunsul, nu? 😊 Da, sunt exigentă și îmi sunt cel mai mare critic. Dar mi-am pus ca scop să fiu mai blândă cu mine și să îmi fac timp să mă uit în urmă și să apreciez progresul pe care l-am făcut. Oricum, e un drum continuu, iar satisfacțiile vin din proces, din munca și dăruirea pe care o depui, nu doar din finalitatea obiectivelor.

 

La ce proiecte lucrezi în prezent și ce planuri muzicale de viitor ai? 

Momentan lucrez la extinderea repertoriului, dar și a perfecționării limbajului jazz. Am 3 proiecte jazz în formații diferite, cu scopul de a ajunge la inimile cât mai multor oameni în spectacolele pe care le vom susține. În viitorul apropiat mi-ar plăcea să scriu propria mea muzică, care să îmi exprime la maximum potențialul meu ca artist.

 

Care este piesa ta preferată din repertoriul jazz-ului și de ce?                                                       

Aici îmi este greu să îți răspund. Am multe piese preferate și în fiecare mă regăsesc diferit. Dar, hai, să o iau pe prima care îmi vine în minte: „Black Coffee” are o sonoritate blues, o piesă melancolică cu note joase, unde timbrul cald își găsește locul perfect, dar și cu schimbul de sonoritate pe refren, unde se simte o dezamăgire profundă, atât în versuri, cât și în linia melodică.

 

Iana, deseori artiștii gândesc cu inima, cum îți găsești echilibrul dintre viața de artist și cea de manager atunci când îți organizezi evenimentele și trupa alături de care performezi?                 

Pe scenă mă abandonez emoțiilor și energiei publicului. Dar, în general, sunt un om pragmatic și, când vine vorba de organizarea repetițiilor, stabilirea unui repertoriu în funcție de eveniment, sunt destul de adunată.

 

Stai de vorbă cu tine cea de acum 10 ani. Ce ți-ai spune?                                                               

Ah, nici nu știi de câte ori mi-am imaginat acest scenariu… Mi-aș spune să nu îmi fie teama să îmi urmez visul. Să nu mă îndoiesc nicio secundă că pasiunea care îmi umple sufletul este cea pe care trebuie să o urmez și că asta este cea mai înaltă formă de exprimare a lui Dumnezeu. Mi-aș zice că nu există doar talent, ci și predispoziții, și dacă te înconjori de oamenii din domeniul respectiv și investiți în învățare, poți face orice. Așa că m-aș încuraja să acționez mai mult și să nu las loc fricii. Să nu îmi fie frică de eșec. Mi-aș zice să nu îmi fie rușine de ce va zice lumea, pentru că oamenii care au avut succes știu ce înseamnă munca și perseverența și te vor încuraja mereu, văzând potențialul din tine, iar invidioșii și criticii sunt cei care nu au avut curajul de a-și urma visul și nici nu știu cum se face. Mi-aș repeta mai des să nu las zgomotul din jur să îmi stingă vocea interioară, căci doar eu știu de ce sunt în stare. Doar eu știu ce îmi aduce cu adevărat fericire.

 

„În viitorul apropiat mi-ar plăcea să scriu propria mea muzică, care să îmi exprime la maximum potențialul meu ca artist.”

 

Până te așteptăm acasă în România la un concert, lasă-ne un gând, poate pentru tinerii care cred că cele mai mărețe realizări își au originea în visurile pe care Dumnezeu nu le-a sădit degeaba în inima lor.                                                                                                                                             

Tare mi-ar plăcea să revin cu un concert și aici, acasă…Pentru tinerii care sunt pierduți într-o societate care ne vrea medici, ingineri și avocați pentru a ne considera de succes… Nu vă vindeți sufletul! Nu este cool să cobori în costum de la un job bine văzut de părinți și profesori și să urci într-o mașină scumpă dacă nu e ceea ce te face împlinit când pui capul pe pernă și ești singur. E cool să te trezești dimineața tare, mânat de entuziasmul că urmează să faci ceea ce te face fericit. Și mai ales să și câștigi bani din asta. Și dacă ai impresia că timpul tău a trecut… Niciodată nu e prea târziu. Timpul este relativ și existența noastră nu se termină pe acest pământ. Trăim în cele mai prolifice vremuri, unde avem mii de oportunități, putem face și deveni orice vrem. Din toate timpurile, acum, în exclusivitate, avem luxul de a ne alege jobul din orice colț al lumii. Putem învăța de la cei mai buni, majoritatea dintre noi avem suportul părinților până la vârste înaintate, nu mai e presiunea socială de altădată. Aveți curaj să vă decideți soarta. Învățați, investiți în educație și nu vă fie frică de eșec. Tocmai eșecul este cel care te șlefuiește și te pregătește pentru succes. După fiecare căzătură vei fi mai puternic și mai valoros. Iar într-o lume plină de superficialități, ce poate fi mai valoros decât un om care deține informații și competențe?

 

De când se știe pe această lume, Gabi a crescut cu muzica în casă. Ambii bunici, dar și tatăl, au fost violoniști de excepție. Prin urmare era greu de crezut că junele nu se va dedica unei cariere muzicale.  De la vârsta de patru ani, Gabi și-a început relația cu vioara, și nu sunt cuvinte mari pentru că vioara nu este o simplă bucată de lemn ci o prelungire a sufletului său care se răsfrânge armonios în urechile celor care îl ascultă.

De-a lungul timpului studiul asiduu, devotamentul și credința, l-a purtat în locuri nebănuite. A început cu scena Conservatorului Bucureștean, unde a studiat două facultăți, apoi viața l-a purtat într-un loc la care doar visa: Hotelul Ritz din Japonia. Acolo, a urcat pe scenă alături de Mariah Carry, Robin William, Nicole Scherzinger și alte nume mari ale muzicii.

Vreme de doi ani Gabi Stănescu a cântat și încântat publicul de pe cealaltă partea a globului, numai că ceva nu era așa cum trebuie. Faima, bucuria colaborării cu artiști de renume internațional și atenția publicului, nu puteau substituii dorul de România și de Dumnezeu. Așa că într-o bună zi, a decis să revină în țară, unde, spre surprinderea multora, a trebuie să se zbată pentru a-și face loc în peisajul haotic al muzicii românești. Și a reușit!

Acum, Gabi Stănescu este profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul de Arte Dinu Lipatti din București, unde cu timp și fără timp descoperă noi diamante, susține recitaluri acompaniat de reprezentanți ai tinerei generații și dă viață unor proiecte unice în peisajul artistic autohton.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

  • Aventuri la Conservatorul din București. Între clasic și jazz
  • O scurtă istorie a jazz-ului românesc
  • Experiența pe marile scene din Japonia
  • Rolul pedagogului în lumea contemporană
  • Regrete artistice

 

 

Multă lume s-ar fi așteptat ca primul concert să-l fi susținut pe o scenă, însă lucrurile nu au fost chiar așa. Fiind de mică o fire energică și visătoare, Raluca oferea primele reprezentații muzicale, prin copaci, în curte, imaginându-și că unduirile lanului de lucernă sunt uralele publicului. Era doar începutul. Într-o zi, unchiul a tras cu urechea și a simțit că puștoaica mustește de talent. Au început să lucreze, și ușor, ușor pașii au purtat-o către Grupului Folcloric Mugurel, iar în 2008, trece cu bine preselecția organizată de Corala Fantasia din Vaslui.

Odată cu trecerea timpului, Raluca devine elevă la Liceul Mihail Kogălniceanu, secția Științele Naturii, cu gândul de a îmbrăca halatul de medic. În ciuda acestui fapt, a continuat să cânte, să participe la concursuri în țară și peste hotare, făcând din muzică un adevărat mod de viață.

Participarea la emisiune Vedeta Populară, unde a cucerit locul II, a fost scânteia care a aprins focul. Din acel moment a colaborat cu mari orchestre, a încântat pe marile scene și a realizat mai multe colaborări cu artiști de seamă. Dacă până de curând publicul o cunoștea ca ,,fata care cântă muzică populară”, ei bine de ceva vreme în coace, Raluca a descoperit noi valențe artistice și atacă cu o ușurință debordantă genuri ca pop, jazz sau soul.

Vă invităm să rămâneți cu noi în clipele următoare pentru a descoperi o poveste presărată cu muncă, talent și pasiune.

 

 

Artiști nominalizați la premiile Grammy, senzații noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe și muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România și Franța se reunesc la București pentru o nouă ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, festivalul invită pasionații de jazz să se bucure de trei zile de concerte live și jam sessions la Combinatul Fondului Plastic, în perioada 8-10 septembrie. În plus, organizatorii și-au dorit să ofere un preview, astfel că, în prima zi de festival, în 7 septembrie, doritorii pot participa la concerte cu acces gratis, organizate la ARCUB – Hanul Gabroveni.

 

Capetele de afiș ale ediției 2023 & line-up

Colectivul muzical din Londra – Nubiyan Twist aduce la Bucharest Jazz Festival ritmuri de hip-hop, jazz, soul și afrobeat. Selectați de David Bryne să cânte la prestigioasa Queen Elizabeth Hall și aplaudați la Glastonbury, Shambala sau Edinburgh Jazz Festival, formația chitaristului și producătorului Tom Excell este cunoscută pentru prestațiile sale live spectaculoase, ce îmbină sunetul instrumentelor de suflat cu voci feminine puternice,MC-ing, live dubs și ritmuri raggae, soul, jazz, latin și dance.

Ben Wendel, saxofonist nominalizat la Grammy, este unul dintre artiștii care vin pentru prima dată la București. Unul dintre cei mai inovatori și prolifici muzicieni ai generației sale, acesta a cântat cu Prince, Snoop Dog, Ignacio Berroa și Tigran Hamasyan. Artistul va urca pe scenă alături de Shai Maestro, Ofri, Nehemya și Orlando LeFleming.

În cadrul uneia dintre cele mai interesante colaborări ale acestei ediții, Tobias Hoffman va prezenta publicului român cel mai recent album al său, “Conspiracy”, alături de Big Bandul Radio și chitaristul Vilkka Wahl în calitate de solist. Tobias Hoffman va urca pe scenă în calitate de dirijor.

 

 

O atracție inediată în programul ediției din acest an a Bucharest Jazz Festival este concertul Norzeatic și Qintă Spartă, ce îl aduce pe scenă pe unul dintre reprezentanții rap-ului românesc – Norzeatic, care va energiza atmosfera de la Combinatul Fondului Plastic cu rime postmoderne și ritmuri groovy alături de artiștii Mihai Iordache, Albert Tajti, Tavi Scurtu, Electric Brother, Florian Mikuta, Mike Alex, Lolo Noukpetor și DJ Tzuc.

Din line-up-ul festivalului fac parte Mircea Tiberian Quartet, Gin Tonic Orchestra, Anita Petruescu Group, Muntet, Lukacs Marton ft. Csikos Aron, Sorin Romanescu Trio, Sebastian Spanache și mulți alții.

 

Bucharest Jazz Festival are un nou curator

Un nume important în peisajul jazzului românesc, compozitor și lider de trupă, absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Ana-Cristina Leonte este noul curator al festivalului. Aceasta a cântat alături de numeroși artiști de jazz, însă, de-a lungul carierei, a colaborat și cu artiști din diferite sfere muzicale, precum Electric Brother, trupa Kumm și Akim Hash. Artista a fost premiată în cadrul a numeroase competiții de jazz, obținând titlul de Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional Johnny Răducanu (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz, alături de pianistul Albert Tajti și basistul Michael Acker, la Târgu-Mureș, în 2012.

 

Programul ediției din acest an

Festivalul începe joi, 7 septembrie, cu două concerte cu acces gratuit la ARCUB – Hanul Gabroveni. Pianistul Sebastian Spanache deschide ediția cu un concert în pasajul Hanului Gabroveni, urmat de Mircea Tiberian Quartet, o colaborare internațională între marele pianist român și Claudio Puntin din Elveția, Chris Dahlgren din SUA și Nadia Trohin – România/Moldova. Concertul va include compoziții ale membrilor grupului și câteva piese din folclorul românesc vechi.

În perioada 8-10 septembrie, festivalul se mută la Combinatul Fondului Plastic. Vineri, 8 septembrie, festivalul începe cu un concert susținut de Sorin Romaescu Trio, urmat de concertul “Conspiracy” al Big Bandului Radio România, dirijat de Tobias Hoffmann, solist Vilkka Wahl. După ce a lansat, în 2023, cel mai recent album al său, “All One”, Ben Wendel cântă pe 8 septembrie la Bucharest Jazz Festival alături de cvartetul său.

Pianistul Lukács Márton deschide seria concertelor de sâmbătă, 9 septembrie, cu un live set de jazz modern și muzică electronică, în care sunetele experimentale se combină cu rimuri groove și armonii unice. Programul continuă cu un concert al artiștilor români de la Muntet. Inspirați de muzica lui Coltrane, Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker și Sergiu Fănică combină jazzul contemporan cu referințe hip-hop, balade și muzică electronică.

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici: http://www.bucharestjazzfestival.ro/program

 

 

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din București. Acesta a debutat în 2011, sub numele de ARCUB – Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, fiind un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festivalul, membru al European Jazz Network, pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu zece ediții de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.

Cei dornici să participe pot achiziționa bilete online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90).

Surse foto: Facebook Bucharest Jazz Festival

 

 

Ștefan Lovin este un pianist remarcabil cu o pasiune profundă pentru muzică și un talent extraordinar la pian.

 

A fost fascinat de muzică încă de la o vârstă fragedă și a început să studieze pianul în copilărie. El și-a dezvoltat abilitățile muzicale într-un mod remarcabil și a continuat să își perfecționeze cunoștințele și tehnica.

 

 

Cu o prezență scenică carismatică și o capacitate de a transmite emoții prin intermediul muzicii sale, Ștefan Lovin a captivat publicul în numeroase concerte și recitaluri. Interpretările sale sunt caracterizate de o tehnică impecabilă, expresivitate și o profunzime emoțională impresionantă.

 

Ștefan Lovin abordează un spectru larg de repertoriu, cuprinzând lucrări clasice, muzică contemporană și jazz. El își aduce contribuția și în domeniul compoziției, creând propriile sale piese muzicale. Originalitatea și creativitatea sa sunt evidente în compozițiile sale, care combină influențe din diverse genuri muzicale.

 

Cu o educație muzicală solidă și o carieră înfloritoare, Ștefan Lovin a colaborat cu numeroase orchestre, dirijori și muzicieni de renume internațional. A participat la festivaluri și concursuri prestigioase și a obținut recunoaștere și apreciere pentru talentul său incontestabil.

 

 

Pe lângă activitatea sa artistică, pianistul este și un profesor dedicat, implicat în educația și formarea tinerilor pianiști. El își împărtășește cunoștințele și experiența cu studenții săi, având o abordare inspirată și încurajatoare.

 

Cu o carieră impresionantă și o abordare autentică a muzicii, Ștefan Lovin continuă să fie o prezență remarcabilă în lumea muzicală, fascinând și inspirând ascultătorii cu interpretările sale remarcabile și creativitatea sa inepuizabilă.

 

Haideți să îl cunoaștem:

 

Acum opt ani, când era la masteratul de antreprenoriat social, Loredana Munteanu s-a gândit să pună bazele unui proiect prin care să-i apropie pe tineri de artă. Titlul temei de disertație pe care Loredana îl alesese era ”Arta nu mușcă”. Teza a fost bine primită de către profesori, iar la final unul dintre ei a încurajat-o să continue și să deschidă un ONG cultural. Fără echipă, fără niciun suport financiar sau măcar o idee despre cum e lumea ONG-urilor, Loredana era doar o proaspătă absolventă de masterat care pornea la drum cu un bagaj de vise.

 

După câteva luni a venit prima idee, muzică clasică la metrou. Ca multe idei bune, a venit pe neașteptate. Într-o dimineață, într-un vagon al aglomeratului metrou bucureștean, unul dintre călători asculta o manea pe boxele playerului portabil pe care-l avea cu el. Deși mulți păreau deranjați, doar Loredana s-a dus la el și l-a întrebat dacă nu se gândește la disconfortul pe care-l produce în jur. Răspunsul primit a surprins-o: asta e muzica mea de zi cu zi, cu ea trăiesc de dimineață până seara. ”Ok, și cum ar fi să vin și eu cu un player mâine, să apăs play și să fie Bach?”, a replicat ea. I s-a răspuns sec: ”Dacă asta e muzica ta, poți s-o aduci.”

 

“Muzica este limbajul universal: nu trebuie decât să asculți și să simți”

De la această întâmplare a pornit Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Conceptul era nou pentru România, așa că Loredana a vorbit cu cei de la Metrorex, care s-au arătat foarte deschiși. Începutul a fost dificil, spune Loredana, pentru că “mulți dintre artiști, atunci când i-am contactat, au refuzat. Le era teamă, se simțeau foarte expuși. Le lipsea experiența spațiilor neconvenționale.” Astfel, la prima ediție cei care au concertat pe peroanele metroului bucureștean au fost aproape toți studenți. “Mi-a plăcut ideea să mă duc către tineri artiști. Să le găsim o altfel de platformă pentru concerte, mai ales că există în continuare o problemă cu spațiile pentru concerte și spectacole. Așa că le-am oferit cea mai neconvențională sală de spectacole din București” spune Loredana Munteanu.

 

Festivalul de muzică Clasică de la Metrou. Foto: https://www.facebook.com/artanumusca/

Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Foto: https://www.facebook.com/artanumusca/

 

Pe lângă recitalurile de muzică clasică susținute de soprane, tenori, cvartete, publicul a putut admira momente de balet clasic și dans contemporan. Prima ediție a fost un succes, iar cu timpul ideea a crescut atât de mult încât “de la a doua ediție am început să spunem că e un festival, nu doar un simplu proiect”, își amintește Loredana.

 

Poezie în tramvai. Și jazz

După Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou, Loredana a început să îndrăgească și mai mult ideea de proiect cultural în spații publice alternative. Astfel, pe 21 martie 2019, de ziua internațională a poeziei, a luat naștere Tramvaiul poeziei. Proiectul a reconstruit atmosfera Bucureștiului poetic de altă dată. În această primă ediție, tramvaiul de pe linia 1 din capitală a fost gazda poeziei timp de trei săptămâni.  “Tramvaiul a fost personalizat atât în exterior, cât și în interior. La exterior a fost colantat cu versuri ale marilor autori, iar în interior cu o bibliotecă interactivă, dar cu autori contemporani”, spune Loredana Munteanu.

 

Actul artistic stradal are un dinamism pe care nicio sală nu o să-l poată capta vreodată. În stradă nu înregistrezi numai vibrația și energia actului artistic, ci și vibrația orașului

 

În fiecare zi diferiți poeți au susținut recitaluri de poezie în tramvai, acompaniați de muzică de jazz. “Tramvaiul are un farmec aparte, care amintește de Bucureștiul interbelic. Și dincolo de a apropia publicul larg de poezie, mi-ar plăcea ca oamenii să privească orașul de la fereastra tramvaiului și cu alți ochi. Să simtă vibrația orașului, pentru că nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi și la tine însuți, și la frunza care a căzut”, spune organizatoarea.

 

Lor_3

 

“Mulți dintre noi avem nevoie de momente care să ne amintească de micile bucurii și unul dintre ele poate fi chiar acesta: în drumul tău spre casă, care e același în fiecare zi, întâlnești mereu oameni diferiți, care ar putea să-ți aducă un zâmbet, o mică speranță” spune Loredana Munteanu.

 

Din punctul meu de vedere, arta e pentru toată lumea, nu e ceva intangibil. Dimpotrivă, e pentru orice categorie de oameni. Nu trebuie să cunoști istoria artei sau a muzicii, trebuie doar să-și deschizi mintea și sufletul

 

Publicul din tramvai a fost divers, de la bătrâni la tineri, de la locatari ai cartierelor până la persoane care locuiau peste hotare. “Au fost foarte mulți bătrâni simpatici cărora le era teamă că au greșit tramvaiul, ei voiau să ajungă la piață. Sau turiști din alte țări, care mi-au au zis că n-au mai văzut niciodată așa ceva”, își amintește Loredana.

 

 “Nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi la tine însuți și la frunza care a căzut”

Tramvaiul literar și muzical a fost întregit de un concurs de poezie destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani. În primele zece zile s-au înscris 263 de participanți din toată țara. Creațiile au fost jurizate și au fost desemnați zece finaliști care au urmat un atelier de scriere creativă cu Iulian Tănase.

 

Lor_2

 

Ulterior tinerii au fost provocați să creeze un poem a cărui temă să fie Bucureștiul. “Însă apoi ne-am gândit să facem o schimbare, ca să nu trebuiască să alegem un singur câștigător din cei zece. Ne-am zis să-i lăsăm pe acești copii să se bucure de experiență, să nu simtă doar presiunea competiției. Așa că i-am făcut pe toți zece câștigători. Iar ei au creat un poem colectiv, pe care ne dorim să-l pictăm pe fațada unei clădiri din București” a spus Loredana.

 

“Oricând e nevoie de oameni cu inițiativă, fie că e ONG, business, o idee inovatoare sau o postare pe Instagram”

Succesul acestor proiecte i-a dat încredere Loredanei și a început să țintească și mai sus. Cât de sus? Până la a livra scrisori în avion. Astfel a apărut Atelierul de scrisori călătoare, bilete  scrise de mână, lăsate pe banchetele trenurilor, autobuzelor și în final ale avioanelor. Ele purtau un mesaj simplu: comunicarea de azi e eficientă, dar rece. Să ne întoarcem, măcar din când în când, la scrisul de mână, cald și prietenos.

 

Lor_4

 

Loredana Munteanu își continuă explorarea spațiilor alternative și a formelor neobișnuite de exprimare artistică. “Voi continua cu tramvaiul poeziei, poate chiar reușim să-l extindem și în alte orașe din țară. Iar apoi mi-ar plăcea să dezvolt un proiect pe conceptul de arte vizuale, deja am câteva idei.”

 

 

„Fiare vechi luăăăăm!”, un strigăt ce a ajuns cu siguranță la urechile oricărui locuitor al Capitalei a devenit inspirație pentru un artist care – surprinzător – l-a transpus într-o melodie jazz. Mihai Iordache, liderul formației omonime, este un bucureștean sadea, marcat de copilăria petrecută în cartierul Titan, locul unde după propria-i mărturisire a „descoperit lumea” și unde participa cu patos la jocul „Fațea” (despre care a aflat abia la școală că se numește, de fapt, „de-a v-ați ascunselea”…).

Am avut ocazia să ascult recitalul grupului Iordache joi seară, la ARCUB, unde băieții au susținut un concert în cadrul unui program inedit, Artist in Residence. Inspirat de proiecte similare de pe glob, acesta presupune ca o serie de muzicieni de jazz să „îngrijească” un sezon de concerte, pe o temă propusă de către ei înșiși. Artiștii „în rezidență” devin curatori – dar și interpreţi – ai unor stagiuni ce aduc în fața publicului muzicieni români și internaționali, care susțin concerte aliniate la tema aleasă. Curatorul primei stagiuni (care se va încheia în luna iunie a acestui an) este pianistul și compozitorul de jazz Lucian Ban, iar tema propusă este „21st Century Jazz – de la tradiție la avangardă”.

Revenind la concertul de joi seară, grupul Iordache a prezentat pentru public «Suita Titan», o lucrare originală pentru sextet de jazz, inspirată de către cartierul bucureștean Titan, unde liderul formației a locuit.

Grupul a prezentat pentru public «Suita Titan», o lucrare originală inspirată de către cartierul bucureștean Titan, unde liderul formației a locuit

Concertul a durat aproximativ o oră și a scos bucureștenii din friguroasa monotonie citadină – ei au participat la un eveniment de calitate, o „radiografie muzicală” a copilăriei la bloc, în care cei mai mulţi dintre noi se vor regăsi. Primele mișcări ale bateristului Tavi Scurtu din debutul concertului au reprezentat pentru public un tonic mai puternic decât orice cafea neagră. Iar efervescenţa a continuat, întrucât băieții nu ne-au „slăbit” deloc: melodiile originale, „administrate” consecutiv, ne-au menținut conectați pe tot parcursul spectacolului, recompensat când era posibil cu rafale de aplauze. „Mannix pe Rebreanu”, „An-tan-tiri-mogodan” (pentru mine, „piesa de rezistenţă” a serii muzicale), „În Titan” sau „Nixon la Potcoava” sunt numai câteva dintre melodiile grupului Iordache pe care le-am putut audia în cadrul programului Artist in Residence.

Ce ne-au cucerit joi seara, la ARCUB? Originalitatea şi umorul protagoniștilor. Cântecul ce exprimă înviorarea de duminică dimineață pe care o realizează, prin strigăte, „reciclatorii profesioniști” de zeci de ani a fost numit – simplu și previzibil – „Dimineața de duminică”. Toate instrumentele s-au auzit impecabil, confirmând asigurarea iniţială a curatorului Lucian Ban că vom avea parte, grație acusticii sălii, de un sunet de excepție.

Melodia „An-tan-tiri-mogodan”, a grupului Iordache Sursa: Facebook ARCUB

În urma concertului grupului Iordache, ne vom raporta cu „alte urechi” – mai critice și mai educate – la melodiile jazz care ne vor veni în cale.

Grupul Iordache este format din muzicienii: Mihai Iordache (compoziții, saxofon alto și bariton, voce), Daniel Torres (saxofon tenor), Vlad Simon (trompetă, voce), Dan Mitrofan (chitară electrică), Adrian Stoenescu (claviaturi), Tavi Scurtu (baterie).

Am ascultat-o cântând în franceză și în engleză, dar melodiile românești au fost cele care mi-au produs fiorii – care apar din ce în ce mai rar, din păcate – specifici întâlnirii cu muzica de calitate. A spune că tulceanca Luiza Zan este una dintre cele mai reprezentative voci de muzică jazz din România constituie o banalitate, întrucât oricine apreciază – într-o formă sau alta – acest gen, știe deja că artista reprezintă un nume consacrat. Recunosc că melodia „Călare”, de pe ultimul album al Luizei, „Heritage”, (o îmbinare perfectă între muzica jazz, elemente folclorice și, desigur, versuri izvorâte din sufletul artistei) pe care am ascultat-o de zeci de ori m-a îndemnat să o invit să realizăm un interviu. În cadrul unei discuții cu Matricea Românească, Luiza a vorbit cu franchețe despre muzica sa, dar și despre moștenirea pe care vrea să o lase posterității.

Matricea Românească: Cum ai descrie relația românilor cu jazz-ul? Sunt compatibili?

Luiza Zan: În măsura în care sunt compatibili cu muzica de nișă, da. Românul care apreciază, în general, trendul de masă, nu va aprecia un concert de jazz. A fost o vreme când „masa” era formată din oameni mai sensibili, mai curioși. Acea masă de români era perfect compatibilă cu muzica asta libertină.

Luiza Zan, una dintre cele mai bune cântărețe de muzică jazz din România

Luiza Zan, una dintre cele mai bune cântărețe de muzică jazz din România Foto: arhiva personală

Matricea Românească: Îmi spuneai, într-o discuție, că pe tine te ascultă toată lumea – cei cu studii, cei fără studii, chiar și copiii de trei ani. De ce crezi că le place muzica ta? De ce arta ta rezonează cu o mare categorie de oameni?

Luiza Zan: Să nu extindem discuția dincolo de ceea ce am spus. Eu m-am referit la mine, nu neapărat la arta mea. Lăsând gluma la o parte, e adevărat că artistul, ca prezență fizică, poate decide în mare măsură dacă va fi iubit sau gonit. Evident, referindu-ne la acele arte care îl cer pe artist în întrevederea cu publicul. Dacă eu stau față în față cu un copil de trei ani, felul cum îl privesc va decide dacă mă va plăcea sau nu. Apoi, dacă mă privește în continuare atent, chiar și după cinci minute de stat plantată pe scenă, contează foarte mult cum îi cânt, cum duc către inima lui cuvintele care – presupunem că – poartă cu ele un mesaj.

Sunt un om normal, cu defecte, probleme, nevroze, melancolii, stări de liniște interioară

Matricea Românească: Ultimul tău album, Heritage, este despre familia ta. Ce moștenire îți dorești să lași în urmă? Cum ai vrea să te știe lumea peste ani?

Luiza Zan: Îmi doresc să scriu mai mult. Mai mult și mai bine. Să rămână cât mai mult din mine după. Din ideile și din poezia mea. Cred că fiecare om își dorește să fie ținut minte frumos, să se spună doar lucruri bune despre el… Chestia este că, pe măsură ce devii mai cunoscut, lumea are și cuvinte urâte de spus despre tine. Unii vorbesc urât așa, într-o doară, sub impresia unei cafele proaste sau a unui conflict personal, independent de omul pe care îl ponegrește. Mă liniștește gândul că nu sunt chiar atât de cunoscută. Încă.

Matricea Românească: Pe scenă vedem un artist cald, cu un zâmbet luminos și o voce-panaceu. Dar cum este Luiza Zan în viața de familie?

Luiza Zan: Vocea e prezentă uneori și în casă. Aia «panaceu». Îmi place să cred că nu sunt foarte diferită de omul de pe scenă. În ultima vreme, mă identific tot mai mult cu mine cea care cântă. În general, sunt un om foarte activ, în viața de zi cu zi. Petrec mult timp cu familia mea, mă tot documentez vis-à-vis de îmbunătățirile pe care aș mai putea să le aduc mamei și soției care urcă și coboară de pe scenă… Desigur, sunt un om normal, cu defecte, probleme, nevroze, melancolii, stări de liniște interioară etc. Mai normal, chiar, decât majoritatea. (râde)

Matricea Românească: Dar în postura de profesor de jazz și de canto?

Luiza Zan: Asta ar trebui să povestească elevii mei. Aș zice că sunt un profesor cool. Nu fac altceva decât să predau ce mi s-a predat. Plus câteva secrete învățate prin turnee, concerte, întâlniri, discuții, interviuri.

Eu nu văd muzica de film sau de teatru ca pe un element de decor, ci ca pe un personaj. Eu mă consider responsabilă cu acele cuvinte care nu se pot spune

Matricea Românească: De unde îți iei inspirația să compui și muzica pentru film și pentru teatru?

Luiza Zan: Asta e foarte simplu de răspuns. Din film, din teatru. Nu mă bag în proiecte care nu mă inspiră. Am mare, mare noroc, să fiu cooptată în echipă alături de actori fantastici, de regizori minunați. Să lucrez cu trend-setteri, precum genialul Radu Afrim, care, la rândul lui, stoarce geniul din fiecare artist cu care lucrează – și care e dispus să fie stors -, sau Claudiu Mitcu, un regizor de documentare grele, greu de înghițit, greu de privit, greu de rămas indiferent la sfârșitul proiecției…

Luiza Zan, pe scenă

Eu nu văd muzica de film sau de teatru ca pe un element de decor, ci ca pe un personaj. Eu mă consider responsabilă cu acele cuvinte care nu se pot spune. Dacă vrei, eu scriu în limbajul pe care îl cunosc: emoția scenelor. Sunt un om norocos. Sunt onorată când îmi văd numele scris pe același afiș cu al lui Radu Afrim, Emilian Oprea, Marius Manole, Crina Semciuc, Mihai Călin, Sebastian Marina, Alexandrina Ioana Costea, Elena Popa, Bogdan Nechifor, Marius Popa, WeAreBasca, Claudiu Mitcu. Sau HBO. (zâmbește)

Matricea Românească: Ce stare sufletească îi poate fi atribuită jazz-ului și de ce? Ce efect are jazz-ul asupra subconștientului tău, de exemplu?

Luiza Zan: Depinde de jazz. Eu prefer swing-ul. Perioada anilor 1935-1945. Cred că pot spune, fără urmă de îndoială, că fost cea mai melancolică și mai romantică etapă din scriitura jazz-istică.

„Heritage”, ultimul album al Luizei, este scris în totalitate de ea

Matricea Românească: Dă-ne, te rog, câteva repere pe care nu trebuie să le ratăm în peisajul jazz-ului autohton.

Luiza Zan: Mircea Tiberian este nu doar cel mai important muzician de jazz român, ci și unul din cei mai importanți promotori ai jazz-ului românesc peste hotare. Am să fac o înșiruire aleatorie a numelor de jazz care mie mi se par a fi cele mai sonore. Alex Man, Sorin Romanescu, Liviu Butoi, Nicolas Simion – un alt român ambasador al muzicii românești afară -, Elena Mîndru, Maria Răducanu, Jazzappella, Blue Noise, Mihai Iordache, Lucian Ban, Arcuș Trio, mai sunt o grămadă. Just Google it. Începeți cu „Luiza Zan”.

Matricea românească e acea origine de care, încercând să scăpăm, ne apropiem mai mult, cerșind-o înapoi în momente de maximă fericire, precum și în momente de deznădejde. Nu poți fi cu adevărat român fără să fii cu adevărat dornic

Matricea Românească: Definește, în câteva cuvinte, România / „matricea românească”. De ce faci parte din ea?

Luiza Zan: Romanian matrix is the one… A, în românește. Matricea românească e acea origine de care, încercând să scăpăm, ne apropiem mai mult, cerșind-o înapoi în momente de maximă fericire, precum și în momente de deznădejde. Nu poți fi cu adevărat român fără să fii cu adevărat dornic. Vorba ceea: „Ieși rău din pârău, că-i mai rău făr‘ de rău”.

jazz



Podcast- Raluca Radu, călătorind prin viață în ritmul muzicii

29 septembrie 2023 |
Multă lume s-ar fi așteptat ca primul concert să-l fi susținut pe o scenă, însă lucrurile nu au fost chiar așa. Fiind de mică o fire energică și visătoare, Raluca oferea primele reprezentații muzicale, prin copaci, în curte, imaginându-și că unduirile...






 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează