Tina și Miruna supraveghează jocul copiilor. Au venit cu copiii în parc pentru că a nins puțin. Le este frig, însă copiilor nu le este și asta e tot ce contează. Totuși, parcă unul dintre copii îl aleargă pe fiul Tinei cam mult:
-Vă rog să schimbați rolurile! Acum poți să îl alergi și tu, Mihăiță, pe prietenul tău. Mihăiță se oprește nedumerit. Totuși, încearcă și el să își fugărească tovarășul. Cam fără chef.
-Te rog să nu mai arunci cu zăpadă în fata mea!- țipă Miruna. Hai, jucați-vă frumos! Fă tu mai bine singură un om mic de zăpadă.
-Nu vă cățărați!
-Nu vă dați toți pe gheață!
-Mai bine vă țineți de mâini!
-Nu trișa!
-Mai bine stați unul în spatele celuilalt!
-Eu cred că e mai bine să vă ascundeți aici!
-Cred că el ,,a mușcat din cașcaval”!
-Eu zic…
-Eu zic…
Dacă domnul Jean Piaget ar trece exact acum pe lângă Tina și Miruna, ar înlemni. O parte din viață, marele psiholog a dedicat-o studiului jocului copiilor. A spus extrem de clar că ei își învață lecțiile de viață, lecțiile despre moralitate, despre roluri, despre ascensiune, despre limite, în jocul pe care îl dezvoltă, în jocul cu reguli (reguli pe care încearcă să le încalce ca să vadă ce se poate întâmpla), în jocul cu roluri.
Părinții nu suportă conflictul
Noi, adulții, ne străduim parcă să intervenim mai mereu, în ultimii ani, cât de repede se poate: rezolvăm dispute ce nici nu se încheagă, care doar plutesc în aer. Explicăm regulile iar și iar pentru că nu putem suportăm conflictul. Supervizăm totul și îi ținem într-un cadru perfect și artificial.
Conflictul ,,bun”
Conflictul ar putea fi însă cel mai important lucru din joc. Chintesența. Cadrul ce îi ajută să înflorească, să ajusteze, să înțeleagă, să vadă limita, să vadă că se poate, că e bine să îndrăznească.
Evident, nu toate conflictele sunt bune. Doar unele. Nu vei învăța nimic dintr-un conflict în care ai fost abuzat și terorizat.
Totuși, conflictele bune ar putea fi la tot pasul.
În prezent, în marea majoritate a timpului, adulții se asigură că zona este ,,liberă de conflicte”: asigură perimetrul, supraveghează regulile, supraveghează jocul, îl coordonează, îl închid și îl deschid.
Ce ar fi de zis?
Dacă nu ne putem abține și decidem să fim prezenți, poate ar fi bine să ne limităm la a spune: ,,…dacă aveți nevoie de mine, să știți că sunt aici” sau ,,sunt absolut sigur că vă descurcați, însă mă puteți chema dacă intervine ceva”, ,,vă ascult pe amândoi”, ,,eu pot doar să vă pun întrebări, însă răspunsurile sunt la voi…”, ,,se petrece ceva aici?”.
Să îi lăsăm să se testeze, să testeze regulile, reacția grupului, să învețe despre moralitate și să își satisfacă dorințe doar visate prin intermediul jocului, să le permitem să exploreze prin joacă tot ce e dincolo de confort și siguranță și lucruri aranjate perfect, în ordine.
Azi a nins. Tina și Miruna și-au condus copiii în parc. Le arată banca pe care vor sta: chiar acolo, lângă chioșcul cu ceai fierbinte. Și asta doar pentru cazul în care simt că au nevoie de ele. Apoi le urează joacă plăcută și îi lasă într-un loc din care îi vor lua mult mai învățați decât sunt acum. Pentru că ele știu că joaca e o școală cu Ș mare.