Primul său fiu i-a fost inspirație. A scris prima carte de povești pentru el. Cu încredere, a dus cartea către copiii de la școală. De atunci, Nicoleta Fotău nu s-a mai oprit din a se dedica lor prin intermediul personajelor cărora le dă viață în narațiunile sale. A făcut de-a lungul carierei sale profesionale, jurnalist de meserie, tot felul de teste în materie de scris. De la radio, tv, reviste mondene, la PR, chiar și texte pentru un site local unde promova turismul, nu a fost la mijloc decât momentul când a trebuit să își asculte chemarea.
A înțeles că adevărata pasiune a sa este aceea de a așterne pe foi cuvinte ce oferă învățăminte celor mici. Cărțile pe care le-a scris reprezintă universul în jurul căruia se învârte în prezent. Sunt un vis împlinit. Ideile pentru povești noi curg permanent. Să o cunoaștem!
Cum ai defini în câteva cuvinte traseul tău profesional?
Complet neașteptat, dacă ar fi să răspund sub impulsul momentului. Când am dat la liceu, oscilam între a deveni psiholog sau profesoară de limba română. Tata însă văzuse în mine pasiunea pentru scris și mi-a sugerat jurnalismul. Am trecut prin tot felul de teste cu mine însămi, în materie de scris (radio, tv, reviste mondene), am făcut PR, mi-am deschis un centru de remodelare corporală și scriam multe articole pentru a-l promova, am avut un site local unde promovam turismul și serviciile buzoiene, am lucrat în domeniul cafelei câțiva ani. Aș putea spune că m-am lăsat dusă de împrejurări fără să îmi ascult adevărata chemare. Mi-a plăcut tot ceea ce am făcut la momentul respectiv. N-am stat niciodată la un loc de muncă dacă nu m-a pasionat ceea ce făceam. Când nu mă mai regăseam, plecam mai departe. Nu îmi plac schimbările, dar le-am îmbrățișat de fiecare dată. M-am luptat mereu cu zona de confort pentru că cele mai bune rezultate sunt dincolo de ea. M-am tot pus pe mine la încercare să văd cât pot duce. Când am născut al doilea copil, am devenit, cred, mai sensibilă și m-am dus mai mult spre zona scrisului, mi-am dorit să dau mai departe din ceea ce am acumulat. Atunci mi-am dat seama că de fapt întotdeauna mi-am dorit să fiu scriitoare, niciodată nu mi-am dorit altceva. Orice credeam eu că îmi doream erau de fapt idei preluate din jurul meu sau pentru că descoperisem la ce sunt bună. Pe vremea aceea nu mă ascultam așa cum mă ascult acum. Cred că una dintre greșelile pe care le facem noi, oamenii, este că nu stăm de vorbă cu noi înșine. Dacă ne-am întreba mai des ce ne place, ce nu ne place, ce ne dorim de fapt, ce putem schimba, am fi noi înșine uimiți de răspuns.
Atrasă de cuvinte, dar nu mai ești atrasă de jurnalism. De ce această schimbare profesională?
Cred că nu m-am regăsit cu adevărat niciodată în această zonă. Iubesc cuvintele, simplitatea, sinceritatea. Jurnalismul mi-a plăcut până la o anumită vârstă. Îmi doream să învăț cât mai mult și am avut ocazia să cunosc oameni minunați. Prin clasa a X-a m-am lăsat vrăjită de radio și de lumea știrilor. Era o provocare pentru mine, dar când am ajuns să fac asta, parcă îmi lipsea ceva. Mie îmi place să mă simt liberă, să scriu fără să mi se impună idei sau un stil, urăsc să strecor lucruri neadevărate sau să exagerez pentru a capta atenția. Sunt lucruri mici care cred că m-au făcut să văd altfel jurnalismul. După ce am terminat facultatea, am știut că nu voi face cu adevărat carieră în asta. Eram în acea căutare a unui scop pe care l-am găsit mult mai târziu.
Ți-ai lăsat amprenta în mai multe reviste glossy, cu vip-uri. Ce nu te-a mai atras la mass-media?
Mi-a plăcut la nebunie perioada aceea. Am cunoscut o mulțime de oameni, am avut ocazia să scriu despre nume mari, am avut viața la care mulți tineri visează. Îmi amintesc mereu cu plăcere de fiecare revistă în parte. Unele interviuri mi-au ieșit atât de bine încât îmi amintesc și acum câte felicitări am primit. M-a marcat etapa aceea, dar la un moment dat am simțit că trebuie să las locul altcuiva și să merg la alt nivel. Inițial am crezut că din când în când voi reveni să mai scriu și recunosc că am mai avut tentative de a mai intra în câte o colaborare, dar cu timpul am învățat să mă dedic acolo unde este nevoie mai mult de implicarea mea, să fac eu lucrurile pe care nu le-ar putea face altcineva la fel de bine.
Te dedici copiilor tăi de acasă, dar și celor care îți citesc cărțile. Care au fost primii tăi cititori?
Prima mea carte Nocturn și copilul neastâmpărat a fost scrisă special pentru fiul meu, Antonio. Am testat însă conținutul pe un alt copil de vârstă apropiată pentru că am fost curioasă de impact. Când am văzut feedback-ul pozitiv, atunci i-am dat cartea fiului meu. A fost o mare surpriză pentru el, mai ales că nu-i plăcea să citească și nu se regăsea în niciun personaj. Am fost extrem de fericită când l-a fascinat povestea. Cu încrederea aceasta în personajele mele, am dus cartea spre alți copii de școala primară și apoi am conturat alte și alte personaje, care să-i învețe pe cei mici valorile noastre, să-i pregătească pentru viață, să-i apropie de lectură. Așa am devenit autor de cărți care motivează, responsabilizează, dezvoltă mental și spiritual.
Cât de mult te-au ajutat feedback-urile primite în demersul tău „scriitoricesc”?
Foarte mult. Este important să ascultăm pentru a ne putea îmbunătăți. La fel de important este să știm ce anume trebuie luat în calcul din feedback pentru că niciodată nu putem mulțumi pe toată lumea. Dacă scriu pentru copii, mă interesează desigur părerile copiilor. Este important pentru mine să știu ce le-a plăcut la un personaj, ce nu le-a plăcut, ce mesaje au ajuns la ei. Desigur că fiecare poate înțelege diferit lucrurile, de aceea încerc să nu prea las loc de interpretări, ci să le transmit mesaje pozitive prin intermediul personajelor. Încerc să le deschid mintea, să le spun lucruri pe care le-ar spune și părinții lor, dar din experiență știu că e mai ușor să le asimileze prin intermediul unui personaj în care se regăsesc rapid. Copilul are tendința să nu-și mai asculte părintele pentru că îl cataloghează drept cicălitor și enervant. Când însă citește despre un copil care se confruntă cu o situație similară, înțelege altfel lucrurile chiar dacă poate nu o recunoaște imediat. Mi-au scris cadre didactice care au văzut imediat impactul pozitiv la clasă. La fel am primit multe mesaje de la mame cărora nu le-a venit să creadă cât li s-au schimbat copiii după ce au citit cărțile mele. Fără acest feedback nu îți cunoști direcția, nu îți cunoști exact publicul, nu îi știi așteptările, nu știi cum să îl ajuți.
Aduci prin poveștile tale situații cu care se confruntă copiii și părinții acestora în zilele noastre sau ce abordezi?
Am început cu situațiile prin care am trecut noi acasă. Ca mamă a doi băieți, te întâlnești cu multe provocări. Nu este vorba despre problemele mele, ci ale generației. Mereu a existat un conflict între generații, dar înainte nu exista atâta tehnologie. Acum fiecare părinte se luptă cu acest dușman redutabil și fiecare caută să gestioneze situația cât de bine poate. Tehnologia vine la pachet cu multe probleme de comportament, iar eu m-am folosit de diverse situații pentru a capta atenția copiilor. N-ai cum să transmiți ceva dacă nu reușești să captezi cu adevărat atenția copilului, așa că a trebuit să fiu creativă și să inventez personaje atractive, controversate, pentru ca apoi să pun în gura lor semințele comportamentului corect.
Scriu atât pentru copii, cât și pentru părinți. În personaje te poți regăsi ușor dacă ești părinte sau bunic, poți învăța cum să pui eventual problema atunci când vezi că nu ești ascultat. Poți citi împreună cu copilul și, cu o gustare alături, un suc sau ce îi place copilului, discutați împreună. Nu de multe ori am auzit de la cititori: cartea asta a fost scrisă despre noi. Așadar abordez realitatea cu bune și rele, încercând să învățăm împreună cum să facem lucrurile mai bine. Nu scriu doar pentru a umple pagini, ci pentru a atinge suflete.
Apropo de ele, spune-mi câteva titluri și căror vârste se adresează, te rog!
Nu vreau, Nu pot, Nu știu, Am curaj!, Învăț din greșeli, Generozitate, Recunoștința, Micuța învingătoare. Acestea toate de exemplu se adresează copiilor de școala primară. Unele au și fișe de lucru pentru că sunt folosite pentru cluburile de lectură din școli. Nu vreau a prins și la copii mai mici, dar eu în general recomand copiilor care deja au învățat să citească. Firește că depinde mult de copil. Am cititori care la 6 ani au citit sute de cărți și am cititori care la 8 ani au descoperit prima lectură. Aici depinde foarte mult de părinți. Cu cât cumpărăm mai multe cărți și ne arătăm noi interesul pentru ele, cu atât copiii vor fi mai repede atrași de lectură. Cele mai vândute cărți, 5 la număr, le-am grupat într-o carte care se adresează copiilor de gimnaziu. Se numește Povești pentru copii isteți și observ că începe să fie citită și de mame. Apropo de mame, pentru ele am scris cartea Mamă în secolul XXI, iar acum mai am încă una în lucru. Anul viitor se va publica și un titlu pentru copiii mai mici 3-6 ani.
De unde inspirația pentru teme? Ideile pentru povești noi de unde curg?
Nu m-am plâns până acum de lipsa de inspirație și sper să nu mi se întâmple. Cu timpul stau însă foarte prost și, sinceră să fiu, cu starea potrivită mai am probleme. Ideile îmi vin din ceea ce văd în jurul meu, de la copiii mei, din ce îmi sugerează cititorii, mamele care îmi scriu pe facebook. Când sunt invitată la o clasă de exemplu, plec cu multe idei. Copiii sunt foarte creativi și au de multe ori tot felul de sugestii. Eu caut apoi să răspund curiozităților acestora prin intermediul unor personaje. Am fost la o școală de balet și așa mi-a venit ideea să creez povestea Micuța învingătoare pentru a vorbi despre munca din spatele rezultatelor de la concursuri. Am fost la o altă școală rurală și acolo am aflat povestea unei fetițe care își pierduse casa în urma unui incendiu. M-am dus acasă și m-am apucat să scriu cartea Generozitate. În spatele fiecărei povești se ascunde o poveste. Pentru a le găsi este suficient să iubim oamenii și să îi ascultăm, să știm să observăm.
Sunt cărțile acum afacerea ta sau cum le-ai numi?
Din 2018 cărțile au devenit afacerea mea. Nu numai că îmi place să scriu, dar ador să trăiesc înconjurată de cărți. Până anul acesta m-am ocupat de comercializarea celor 14 titluri pe care le-am publicat. Acum am simțit nevoia să mai fac un pas și am înființat Librăria Magic din dorința de a promova cartea românească. Acum mă lupt să ajut alți autori să își găsească cititorii și nu este deloc un lucru ușor. Din păcate la noi nu sunt suficient de promovați autorii români și nici prea bine văzuți. Avem autori buni și dacă le-am lua conținutul și am pune pe copertă un nume străin, ar crește spectaculos vânzările. Oamenii nu prea dau șanse cărții românești și nu știu de unde această mentalitate că dacă e străin, e mai bun.
Au fost și voci descurajatoare care ți-au spus să nu abandonezi serviciul pe care-l aveai? Unde ai găsit motivația de a depăși glasurile care nu te încurajau?
Sunt voci descurajatoare și acum. Mi s-a spus de multe ori că nu se vor mai vinde cărțile și că e o nebunie să îmi fac librărie. Dar eu nu văd cum poți aduce lumea spre carte dacă nu deschizând librării? Este nevoie de cărți mai mult decât oricând. Dacă ne uităm la comentariile de pe internet, la cum scrie generația tânără, o să vedem cât de grav e și câtă nevoie avem de cărți. Nu prea ascult eu de asemenea voci, chiar dacă pe moment nu-mi place ceea ce aud. La fel s-a întâmplat și când m-am apucat de scris. Nimeni nu a crezut că pot trăi din asta, dar eu m-am încăpățânat să arăt că se poate. Mereu vor fi voci de genul acesta. De cele mai multe ori vocile descurajatoare sunt ale celor apropiați și nu pentru că îți vor răul, ci din dorința de a te proteja, de a te scuti de un eventual eșec. Îmi iau motivația din interior și de fiecare dată funcționează. Fac de fiecare dată un exercițiu scris: plec de la ideea descurajatoare și caut contraargumente. Privesc în trecut la situații similare și evidențiez reușitele, caut oameni care au avut succes în situații asemănătoare, scriu despre asta într-un jurnal și mă opresc atunci când ideea respectivă nu mai are valoare. Dacă tu crezi în ceea ce faci, un astfel de exercițiu scris îți va da încredere și vei găsi apoi resursele cu care să reușești. Motivația o mai găsesc în cărți sau în întâlnirile online cu cititorii mei. Când văd aprecierile celor care mă citesc, când aflu ce se așteaptă de la mine, trec peste orice voce descurajatoare și mă hrănesc cu bucuria pe care o sădesc în cunoscătorii cărților mele.
