Tag

libertate

Răzvan Ioan a studiat în Olanda, Cehia, Anglia, Franța, SUA și Brazilia. În Universitatea din Leiden a și predat câțiva ani, pe durata doctoratului. S-a întors acum câțiva ani în România, pentru că, spune el, ”mulți s-ar întoarce dacă ar vedea aici un licăr de speranță”. A fondat aici MyKoolio, o platformă de instrumente ajutătoare pentru elevi și profesori. Cum arată speranțele unui antreprenor în domeniul educației, puteți asculta în interviul audio sau puteți citi în sinteza de text de aici.

 

 

 

Atunci când am văzut MyKoolio, m-am întrebat când a încetat oare școala să mai fie de ajuns.

Nu cred că școala a fost vreodată de ajuns. În fond, la școală avem o soluție de masă, or eu cred că tehnologia ne ajută acum să avem soluții individuale.

Ai trecut prin foarte multe școli, mai ales universitate și post-universitate.

Așa este, mi-am început traseul în învățământul superior la University College Utrecht, în Olanda.

Deci nu ai făcut nici o facultate în România.  Liceul unde a fost?

La Galați, liceul Alexandru Ioan Cuza. Și am plecat la 18 ani la un colegiu de ceea ce americani numesc Liberal Arts, ceea ce înseamnă că nu iți dedici cei trei ani de facultate unei singure discipline. În cazul meu era vorba despre filozofie, istorie și istoria religiilor. Ești obligat să faci cursuri și în celelalte domenii, de exemplu am făcut un curs de antropologie, am făcut un curs de științe cognitive, obiectivul fiind nu să-ți îngusteze orizontul spre o singură materie, ci să îl deschidă.

Acesta a fost primul tău contact cu Occidentul non-turistic.

Da. A urmat un master în Anglia, la Warwick, acolo am hotărât să merg pe drumul filozofiei, mai exact filozofie modernă, așa numita filozofie continentală. Am hotărât apoi că am nevoie de mai mult timp, am obținut o bursa Erasmus pentru al doilea master care m-a dus la Praga în Cehia, în Franța la Toulouse și în Brazilia.

În Brazilia?

Am fost surprins să aflu că brazilienii au o școală filozofică respectabilă și că au contacte importante cu Europa. A fost o perioadă foarte benefică în formarea mea.

Au fost o mulțime de culturi în care te-ai înșurubat pentru o perioadă, apoi te-ai mutat în altă parte. În ce fel asta a fost important pentru formarea ta personală integrală?

Nici nu pot să îmi imaginez acum cum ar fi să stai într-o singură cultură, într-o singură țară. Cred că e vorba și de un mic exercițiu nu numai al deschiderii minții, ci și al generozității, al faptului că poți să accepți și altceva decât lucrurile cu care ești obișnuit.

 

Răspunsuri definitive nu prea există. Nici în științele reale, nici în disciplinele umaniste nu ajungi la adevărul absolut, dar e mare lucru să înveți să pui mai bine întrebarea

 

Noi, acum, dacă vrem să fim buni europeni, nu putem face asta decât încercând să facem o sinteză a culturilor care s-au luptat între ele sute de ani și acum își doresc un viitor comun.

Elementele comune ale identității europene există? Adică trebuie inventate, sau sunt acolo și trebuie doar descoperite?

Dacă ar trebui doar să le inventăm, atunci cred că acest proiect nu ar avea succes, cred că avantajul  nostru este că putem nu doar să inventăm ci și să descoperim elemente comune. Trebuie să fim asemenea zeului Ianus, cu două fețe, o față spre viitor și o față spre trecut. Vreau să mai ridic o problemă: educația este fundamentală, dar am văzut în ultimul clasament al universităților, care a apărut acum câteva săptămâni, că Universitatea din București a ieșit din top 1000. Nu a stat niciodată grozav, dar acum că a ieșit din top 1000 este un prag simbolic catastrofal. Cum avem șanse mai mari să urcăm în top? Separat de Europa, de cei care au knowhow-ul potrivit, sau împreună cu ei, cu cei care au tradiție de sute de ani în educație?

Dacă ai fi ministrul învățământului, ce ai schimba pentru a favoriza performanța academică?

Bineînțeles, finanțarea este o problemă. Mai e o problemă faptul că nu ne concentrăm destul de mult pe resursa umană și faptul că în mediul universitar nu avem competiții care sunt evaluate și din exterior, ci doar intern. Ar trebui ca toată lumea să lucreze și în engleză, și sunt din păcate cadre universitare care nu stăpânesc engleza.

Răzvan, ai cercetat toată viața ta filozofie, istorie, adică domeniile care țin de universul ideilor, al principiilor de viată, căutarea binelui, adevărului, idealuri vechi. N-ai avut niciodată dorința de a merge către un domeniu practic?

Ba să știi că am făcut liceul de mate-info, mă gândeam la un moment dat să merg pe drumul informaticii, dar asta e, m-a cucerit Platon între timp. El e de vină!

Pe Platon l-ai descoperit exclusiv din cărți, din lecturi, sau a fost un intermediar care ți l-a tradus?

Am avut norocul să întâlnesc de-a lungul vieții niște oameni remarcabili. Mai ales profesorii de la facultate sunt foarte importanți, ei iți setează drumul. Îmi aduc și acum aminte de primul meu curs de filozofie antică, filozofie greacă, în care profesorul Ian ne-a spus, exasperat de întrebările noastre nepotrivite, că atunci când citim un mare gânditor, întotdeauna să ne gândim că a fost cel puțin la fel de inteligent că noi!

Studierea istoriei ideilor ne clarifică întrebarea fundamentală de unde venim și ce-i cu noi?

Ne ajută să formulăm mai bine întrebarea. Răspunsuri definitive nu prea există. Nici în științele reale, nici în disciplinele umaniste nu ajungi la adevărul absolut, dar e mare lucru să înveți să pui mai bine întrebarea, pentru că asta iți descoperă perspective nebănuite.

 

La școală avem o soluție de masă, or eu cred că tehnologia ne ajută acum să avem soluții individuale

 

John Locke, un filozof britanic, spunea că unii oameni aduc mai multă lumină asupra unei probleme punând bine o întrebare decât fac alții vorbind zile în șir despre subiectul respectiv. Educația se face pentru a fi un om întreg, un bun cetățean, o persoană care poate să gândească pe cont propriu, o persoană care nu se lasă păcălită, manipulată. Cred că educația în sens larg ar trebui să ne ajute să ne dezvoltăm gândirea critică. De altfel, în facultate absolut toți studenții erau obligați să facă cursuri de argumentare, de analiză și un curs de statistică. Și un curs de engleză, de prezentare în limba engleză. Sunt aptitudini de care ai nevoie întotdeauna, indiferent de parcursul profesional. Un curs de statistică, să poți să înțelegi un sondaj de opinie, un alt curs, Argumentation and the Analyșis, un curs în care erai învățat să gândești critic, să argumentezi critic, să îți impui punctul de vedere, și un al treilea curs de engleză academică.

Totul în numele acestui scop, de a gândi pe cont propriu, ceea ce unora li se pare greu, iar altora li se pare nepreferabil.

Dacă nu ai fost învățat cât de bine e să gândești pe cont propriu și cum miza gândirii este libertatea, atunci poate nu iți dorești. Dar dacă elevii prind gustul pentru gândire liberă, atunci cred că vom suferi ceva mai puțin.

 

 

Nu trebuie să știi multă istorie pentru a cunoaște importanța acestui an: împlinirea a 100 de ani de la făurirea României Mari. Da, o sută de ani de când chemarea „Noi vrem să ne unim cu țara” s-a concretizat prin efortul unor oameni pentru care patria însemna mai mult decât propria viață. Un secol de la Marea Unire. O spunem cu mândrie, de parcă noi înșine am luptat pentru împlinirea acestui arzător deziderat.

De fapt, noi nu am făcut nimic. Nimic pentru a continua această luptă. Aproape tot ce am câștigat în anul 1918 am cedat în circumstanțele nefavorabile din cel de-al Doilea Război Mondial, dar ce e mai grav decât aceasta e că nu luptăm să păstrăm nici măcar ceea ce ne-a rămas. Nu există tristețe mai mare decât să fii obligat să vorbești altă limbă în țara ta, să fii străin pe propriul pământ. Ne întrebăm atunci: care este rezultatul eforturilor de acum o sută de ani? Unde e de fapt unitatea de țară și de neam?

În acest an atât de valoros din punct de vedere istoric, suntem mai dezbinați decât oricând. Se pregătesc manifestații pentru celebrarea atât de importantului eveniment de acum 100 de ani, dar nu se iau măsuri pentru îmbunătățirea traiului prezent. Trăim în trecut, rememorând momentele de glorie, dar nu învățăm din greșeli pentru ca urmașii urmașilor noștri să ne rememoreze pe noi. Cine este vinovat de toate astea? Aici apare marea problemă: în loc să întrebăm „cine este vinovat?”, ar trebui să ne întrebăm „oare eu sunt vinovat?” Așa se descoperă o certitudine: fiecare dintre noi este vinovat, direct sau indirect, în primul rând prin acceptarea a tot ceea ce ni s-a părut nedrept.

Trăim în trecut, rememorând momentele de glorie, dar nu învățăm din greșeli pentru ca urmașii urmașilor noștri să ne rememoreze pe noi

În dorința de asigurare a propriului confort, uităm ce este mai important: lucrurile mari se realizează împreună, nu individual. Mulți aleg calea aparent simplă, pleacă în alte țări, renunțând să se mai întrebe ce nu funcționează în propria țară. Realitatea este că această cale nu e deloc simplă: nu e simplu să-ți lași în urmă copiii, părinții, bunicii, locul natal, limba, obiceiurile, istoria. Nu e simplu să fii străin printre străini, dar un lucru e sigur: e mai ușor decât să fii străin printre ai tăi.

O sută de ani de zbuciumată istorie, de schimbări radicale și de lupte pentru libertate. Ce s-a întâmplat cu această dorință de integritate teritorială și cu dorul de unitate? Unde s-au pierdut? Ce e drept, există un sentiment general de nepăsare față de țară. În loc să elogiem excesiv valorile trecute, haideți să le promovăm pe cele ale prezentului. În fond, ele sunt singura șansă pentru o schimbare în bine. Să fie acesta anul în care țara face primul pas spre vindecare, ca după o sută de ani, să se sărbătorească centenarul unei reînvieri naționale.

 

Foto deschidere: Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor (Drobeta-Turnu Severin), Ovidiu Iordache

Preambul:  „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.”

Putem spune că astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor, ci pur şi simplu de zămislirea unui om nou, stăpân atotputernic al destinului său şi al istoriei, nemilostiv, răzbunător şi fără scrupule. Pozitivismul ştiinţific, materialismul marxist au împământenit de-a lungul timpului şi continuă să o facă (prin diverse metode, mai subtile ce-i drept), ideea omului nou definit mai sus.

Însă trebuie să vedem cinstit dacă aspiraţiile actuale înseamnă realmente un progres sau dacă acest tip de om este un model, în primul rând, pentru tinerii de astăzi. Ȋntr-o societate secularizată, în care credinţa şi valorile spirituale sunt marginalizate, iar libertatea nu mai este asociată cu responsabilitatea, foarte mulţi tineri sunt debusolaţi, fără ideal. Şi astfel, aleg libertinajul în locul libertăţii. Speriaţi de responsabilitatea pe care o presupune adevărata libertate, de asumarea propriilor decizii, îşi construiesc propriul set de valori, raportându-se de cele mai multe ori la false modele.

A vorbi despre Dumnezeu unor astfel de tineri nu e deloc uşor. Dacă mai mergi şi în fiecare duminică la biserică, deja ţi s-a pus eticheta: ciudat, habotnic sau îndoctrinat. Imaginea de ansamblu a creştinului ortodox este distorsionată într-un mod grotesc, de la „pupători de moaşte” la „săraci cu duhul” şi multe alte asemenea epitete. Imaginea despre Biserică a rămas pe undeva prin Evul Mediu, când arderea pe rug era metoda preferată a Inchiziţiei. Fără îndoial㸠societatea l-a gândit prea mult pe Dumnezeu împotriva omului. Imaginea Dumnezeului imperial, răzbunător, care ţine minte răul, precum şi faimoasa lege a talionului încă domină. Această imagine este alimentată în primul rând de mass-media, însă nici creştinii noştri nu fac nimic pentru a demonta aceste preconcepţii. Rolul civilizator al Bisericii, însă, a fost şi va fi întotdeauna cel de a impune legea morală mai presus de toate celelalte.

Imaginea de ansamblu a creştinului ortodox este distorsionată într-un mod grotesc, de la „pupători de moaşte” la „săraci cu duhul” şi multe alte asemenea epitete

A-ţi mărturisi credinţa în Dumnezeu este un aspect foarte sensibil şi trebuie abordată cu multă diplomaţie. V-aţi prins, sunt o „ciudată” (conform etichetelor actuale), însă acest lucru nu constituie o piedică în a fi un fin observator al realităţii în care trăiesc.

De aceea, consider că exemplul prin fapte „strigă” mai tare decât orice citate sau scrieri. Putem vorbi ore întregi despre milostenie, dar  îl putem ignora pe cerşetorul din spatele blocului de fiecare dată când trecem pe lângă el.  Putem scrie zeci de cărţi despre bunătate, dacă ţinem minte răul ce ni s-a făcut şi acţionăm în consecinţă cu prima ocazie. Faptele au schimbat lumea, nu vorbele. Evident că nu este de ignorat nici forţa cuvintelor, însă toţi  marii conducători au demonstrat de-a lungul timpului că, dacă vorbele nu sunt urmate de fapte, sunt inutile.

Oare l-ar mai fi urmat pe Iisus atâţia oameni dacă rămânea la stadiul de „pilde” ? Oare l-am mai urma, chiar astăzi, dacă nu am şti despre faptele Lui? Sigur, pentru cei mai mulţi, minunile înseamnă nebunie. Înseamnă naivitate şi prostie. Totuşi, sunt oameni care şi-au dat viaţa pentru că au crezut în minunile lui Hristos.

Oare l-ar mai fi urmat pe Iisus atâţia oameni dacă rămânea la stadiul de „pilde” ? Oare l-am mai urma, chiar astăzi, dacă nu am şti despre faptele Lui?

Oare Constantin Brâncoveanu nu avea altceva mai bun de făcut decât să îşi sacrifice viaţa pentru un crez? Sau poate că Ştefan cel Mare se plictisea după luptele cu otomanii şi se gândea să mai ridice câte o mănăstire după fiecare bătălie câştigată. Sigur, aceste mănăstiri sunt vizitate astăzi ca „atracţii turistice” chiar şi de aceia care – paradoxal – sunt de părere că este demodat să crezi în Dumnezeu. Ţărişoara noastră mai există datorită unor conducători ca cei de mai sus (nu întâmplător, sfinţi), care au încununat cu fapte credinţa lor.

Nu este uşor să făptuieşti şi nici să mărturiseşti Adevărul astăzi, mai ales ca tânăr. Unii au plătit cu viaţa pentru asta. Cei mai mulţi ar cataloga asta drept „nebunie” . Uităm însă un lucru esenţial : mureau cu zâmbetul pe buze. Nu ştiu câţi creştini ar mai face asta, însă un lucru e sigur: nebunii întru Hristos au schimbat lumea!

 

Foto deschidere: Ovidiu Iordache, scenă din Catedrala Episcopală Învierea Domnului, Drobeta-Turnu Severin

La Revoluţie aveam 3 ani, aşa că aş minţi dacă aş spune că reţin altceva decât un TAB trecând în viteză pe lângă Spitalul Fundeni, cu mine urcat pe pervaz, încercând să mă dumiresc ce se întâmplă.

Ce ştiu, însă, e că Revoluţia mi-a schimbat viaţa, ca şi vouă. În bine sau în rău, e zilnic subiect de parlamentare printre seniorii din Parcul Sebastian şi din alte parcuri bucureştene. Aş spune că în bine, pentru că libertatea de exprimare – deşi departe de a fi absolută în România lui 2018 – este condiţia primordială a unei vieţi libere.

Ce mai ştiu de la Revoluţie e că au murit oameni. Că au murit români, conaţionali de-ai mei. Adrian Cioroianu, care nu mi-e neapărat simpatic, i-a spus odată lui Corneliu Vadim Tudor că “România e fatalitatea care mă face să respir acelaşi aer cu dumneavoastră”. E şi fatalitatea ce mă face să respir acelaşi aer cu primari care aruncă, în Anul Centenarului, sute de mii de euro pe proiecte culturale mirobolante, dar lipsite de substanţă, fără a-şi vedea gunoiul adunat în pragul uşii.

Imaginile pe care le veţi vedea mai jos, surprinse ziua în amiaza mare în buricul Târgului lui Bucur, dau cel mai bine măsura respectului, recunoştinţei – dar şi apatiei cronice a – bucureştenilor faţă de cei care le-au deschis, prin jertfa lor, uşa democraţiei. Sigur că e frumos să te dai cu skate-ul şi să faci graffiti, însă ar trebui să faci asta în spaţii special amenajate (şi Bucureştiul are), nu urcându-te pe morminte, fie ele şi simbolice, şi „scuipând” obscenităţi. Sigur că e frumos să te plimbi în decapotabilă sau cu trotineta electrică şi în haine hipstereşti pe Calea Victoriei. Dar asta nu îţi dă dreptul să ignori sau, mai rău, să vandalizezi. E un vandalism la care suntem complici, atunci când închidem ochii şi mergem mai departe, grăbiţi către bula noastră hiper-importantă.

E un vandalism la care suntem complici, atunci când închidem ochii şi mergem mai departe, grăbiţi către bula noastră hiper-importantă

Situaţia nu e nouă, iar “violul în grup”, cum l-a numit un profesor universitar, al românilor se repetă. Matricea Românească a mai ridicat problema stării înfiorătoare a capelei în care odihneşte marele nostru poet Vasile Alecsandri. Rezultatul? Un an mai târziu, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale n-a mişcat un deget. Probabil pentru că are de organizat prea multe chindii centenare.

Prinşi în frenezia sterilă a unui An Centenar în care solidaritatea e la cote abisale, dar bugetele sunt până la cer, n-ar trebui să uităm că, în 2019, se fac 30 de ani de când românii au sfidat gloanţele pentru a respira aer liber. Pentru a fi europeni. Şi că le datorăm măcar respect celor care au căzut atunci. Respect. E puţin, e mult?

eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (5)

eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (8)

Doamnă Primar General, puteţi face 10 Spotlight-uri cu care să le luaţi ochii bucureştenilor şi străinilor. Cât timp “Ţepuşa”, “Cartoful”, „Oul”, sau cum i se mai spune pe la noi Memorialului Renaşterii, din Piaţa Revoluţiei,  va rămâne în aceeaşi stare barbară de asediu, fără o minimă protecţie din partea edililor şi celorlalţi administratori, atât noi românii, cât şi turiştii străini care se pozează zilnic la el, vom pătrunde repede despre ce e vorba: mult sclipici, şi nici un fel de fond. Adică o mare ţeapă morală.

Să mai spunem că “Ţepuşa” vandalizată se află vizavi de sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, teoretic protectorul legii şi ordinii în România, sau că vandalismul pe care îl prezentăm este echivalentul moral al profanării Memorialului Victimelor Holocaustului, de la Berlin?

Ar fi prea mult. Lăsăm imaginile să vorbească de la sine.

Citeşte şi: Ruşine naţională: Alecsandri se răsuceşte în mormânt. Nothing else matters

eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (1) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (2) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (3) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (3) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (7)eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (9) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (10) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (11) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (13) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (14) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (15) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (16) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (17) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (18) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (19) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (20)

Între timp, într-un Bucureşti paralel…

eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (22) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (23) eroi Revoluţie Bucureşti profanare Memorialul Renaşterii (24)

Am avut privilegiul de a asculta aceste învăţături ale unui preot de la ţară, e vorba de părintele Nicolaie Caloian, într-o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, desfăşurată marţi, 24 aprilie, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Padina, judeţul Buzău. Ele, însă, au valoare nu doar pentru copiii cărora, în mare parte, le-au fost expuse. Ci pentru toţi românii. Este, deci, o datorie de onoare pentru Matricea Românească să le popularizeze. Pentru că sunt nepreţuite!

1. Mai bine să fii Profesor, şi să te salute şi să te respecte 80% din oameni, decât primar, şi să te înjure 80% din oameni! Rămâi om de educaţie, om de cultură. Nu te murdări, nu te vinde. Când un profesor extrem de corect, integru, a vrut odată să candideze, un politician i-a spus: “Ia-ţi gândul! Nu avem nevoie, aici, de oameni corecţi!”

2. A fi Ţăran nu e o ruşine. E o onoare. Românii au fost ţărani, agricultori, ciobani, timp de milenii. Să vă supăraţi doar dacă cineva vă spune: “ţăran prost!”

3. Ţăranul român, dintr-o sapă, din 2 lei cât lua pe ziua de muncă, a crescut 8 copii, i-a dat pe fiecare la şcoli bune, le-a luat la fiecare casă în oraş, i-a făcut oameni întregi. Dintr-o sapă! Din 2 lei, adică din nimic. Şi azi, din 2000-3000 de lei, nu ştii să ai grijă nici de tine.

4. Ţăranul român are doar 2 cuvinte: DA şi NU. Atât! Când ceva e bine spune DA, când ceva nu e bine spune NU. Orăşeanul atâta învârteşte şi răsuceşte o idee… încât vă bulversează şi vă păcăleşte. Asta fac aşa zişii intelectuali: nu îşi pot asuma nimic.

5. Nu mergeţi afară să fiţi slugi. Rămâneţi în România, să fiţi oameni liberi.

6. Decât bone pentru copiii altora, fiţi mame pentru copiii voştri!

7. Decât să aveţi grijă de bătrânii altora, în străinătate, aveţi grijă de părinţii şi de bunicii voştri!

8. Întotdeauna să te recomande lucrările bune pe care le faci. Mai marii obştei au vrut să mă scoată şi pe mine de la biserică, de multe ori. Le-am zis aşa: “Nu plec, până nu vă îngrop pe toţi!”

9. Eu sunt venetic, dar iată ce am făcut şi ce las în urmă. Voi sunteţi oamenii locului, şi iată cât aţi distrus şi demolat, cât rău aţi adus peste lucruri, peste ceea ce era de valoare.

10. Înainte, Şcoala avea grădină de zarzavaturi, copiii erau învăţaţi să sădească, erau învăţaţi să facă brânză… aceea era Şcoala Altfel!

 

Cu mulţumiri dascălului Gheorghe Miu, diriginte, profesor de Istorie la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Padina.

Foto deschidere: scenă din foişorul cu cişmea al Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Padina, judeţul Buzău – Mântuitorul cu femeia samarineancă

Se fac mult prea multe miştouri, e prea multă băşcălie în România. Nu aşa facem treabă! Batem pasul pe loc! ~ Miodrag Belodedici, fost internaţional român, cu origini sârbeşti, pentru Matricea Românească

La români, libertatea este tihna de a spune bancuri. ~ Horia-Roman Patapievici

Despre băşcălia la români au mai vorbit oameni mult mai deştepţi şi mult, mult mai în vârstă decât mine. O conferinţă susţinută de Ana Blandiana ţine capul de afiş al căutărilor pe Google privind băşcălia la români. Însă subiectul e departe de a fi epuizat, fie şi pentru că pofta de băşcălie a românilor, alimentată de o realitate – culmea! – mai mult tragică decât comică, sporeşte pe zi ce trece.

O tornadă va lovi Aradul? Dacă merge la vest şi ia toată ungurimea, suntem pregătiţi!

De ce au parlamentarii români salariile aşa de mari? Pentru că prostia se plăteşte.

Ştefan cel Mare se adresează armatei: „Oşteni, mâine ne batem cu turcii. Bă, dar să veniţi, că am vorbit cu oamenii ăia!“

Dacă vrem să aibă un viitor asigurat, trebuie să ne dăm copiii la şcoală în Teleorman.

Şi lista poate continua.

Românul care face băşcălie (pleonasm, s-ar zice) are impresia că e regele lumii. Când, de fapt, rămâne un pion sau un arlechin disperat, o victimă care, deşi crede că are ultimul cuvânt dacă râde la urmă, râde degeaba.

Între umorul fin şi băşcălie e o linie nu fină, ci groasă, pentru că aşa e băşcălia: grosieră şi inutilă. Când ai decenţă, nu faci băşcălie: îţi canalizezi energia în muncă, nu în butade sterile care nu servesc nici unui scop practic. Românul care face băşcălie şi nimic altceva pune carul înaintea boilor: fură startul şi-o ia pe scurtătură, dar e descalificat de ontologie.

Sigur că e recomandabil să ai umor. Asta ne deosebeşte pe noi, oamenii, de animale şi de roboţi, dar şi pe noi oamenii / popoarele între noi. Nemţii, când şi-l exhibă, au un umor care-ţi dă fiori reci. Românii trăiesc cu snoavele sub pernă: e o pernă care ne-a fost vitală în istorie, dar nu mai are funcţie în post-istorie.

De ce facem băşcălie? Unii ar spune că din reflex. Alţii, că aşa echilibrăm jocul perfid şi inegal pe care ni-l propune viaţa pe aceste meleaguri. Că e o armă de apărare. Alţii spun că din impotenţă. Alţii, din contră, văd în băşcălie suprema superioritate. Adevărul e că nimeni nu ştie, dar efectele băşcăliei se văd – şi sunt corozive.

Românul care face băşcălie şi nimic altceva pune carul înaintea boilor: fură startul şi-o ia pe scurtătură, dar e descalificat de ontologie

Românul e ne-serios, ştie să se bucure de viaţă, şi asta l-a ajutat foarte mult. Suntem în patria “littleşilor”, a “deranjului” din Centrul Vechi. România e, cum spune o româncă foarte deşteaptă, “ţara ideală dacă vrei să spargi seminţe nederanjat”. Pentru că, afară, n-o să poţi face asta niciodată.

Tot spărgând, însă, seminţe, în nasul Istoriei şi hohotind până la urechi, nu câştigăm nimic, ci eşuăm. Generaţia care vine după noi, pe care o creştem, trebuie să fie nu sobră, nu ursuză, ci echilibrată. Adică să ştie când e timpul de glumă, şi când e timpul de muncă. Să ştie că nu se glumeşte oricând şi despre orice, dar mai ales că gluma e apanajul specialistului, nu al amatorului.

PS: de fiecare dată când facem băşcălie, mai adăugăm o înfrângere la istoria noastră, atât personală, cât şi ca neam

AUDIO Răzvan Ioan, cofondatorul platformei de instrumente pentru elevi și profesori MyKoolio: Miza gândirii este libertatea. Educația ar trebui să ne ajute să ne dezvoltăm gândirea critică

18 Octombrie 2019 |
Răzvan Ioan a studiat în Olanda, Cehia, Anglia, Franța, SUA și Brazilia. În Universitatea din Leiden a și predat câțiva ani, pe durata doctoratului. S-a întors acum câțiva ani în România, pentru că, spune el, ”mulți s-ar întoarce dacă ar vedea aici...

Un secol al zădărniciei?

2 Iulie 2018 |
Nu trebuie să știi multă istorie pentru a cunoaște importanța acestui an: împlinirea a 100 de ani de la făurirea României Mari. Da, o sută de ani de când chemarea „Noi vrem să ne unim cu țara” s-a concretizat prin efortul unor oameni pentru care patria...

Nebunia cea bună

27 Iunie 2018 |
Preambul:  „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.” Putem spune că astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor, ci pur şi simplu de...

Băşcălia ca eşec istoric la români

20 Aprilie 2018 |
Se fac mult prea multe miştouri, e prea multă băşcălie în România. Nu aşa facem treabă! Batem pasul pe loc! ~ Miodrag Belodedici, fost internaţional român, cu origini sârbeşti, pentru Matricea Românească La români, libertatea este tihna de a spune...