life coach

Pustnicii din Patericul Egiptean pot fi life coachi de succes pentru omul de azi. Nu credeți că e posibil? Iată câteva fragmente repovestite și câteva citate care vă pot schimba părerea.

Patericul Egiptean este o colecție de relatări biografice și fraze pline de înțelepciune ale pustnicilor și călugărilor din zona deșertică a Egiptului de Nord-Vest, din perioada de dezvoltare a monahismului cu o amprentă ascetică puternică, adică jumătatea secolului al IV-lea. Patericul este unul dintre cele mai influente texte ale creștinismului ortodox: pentru mulți monahi, el este reperul principal al vieții ascetice originale.

Despre cum să-ți dozezi efortul fizic într-o zi de lucru:

Avva (=părintele) Arsenie i-a făcut odată o invitație Avvei Alexandru: ”Astăzi, după ce termini de tăiat ramurile pe care le ai de tăiat, vino să mănânci cu mine. Iar dacă se întâmplă să ai oaspeți, atunci să rămâi să mănânci cu ei”. Arsenie voia deci să respecte legea ospitalității: Avva Alexandru va fi oaspetele său, cu excepția situației în care Alexandru însuși ar fi avut musafiri neanunțați.

Avva Alexandru s-a apucat de tăiat ramurile din care urma apoi să fabrice coșuri împletite. Aceasta era în deșertul egiptean singura soluție a pustnicilor pentru a-și asigura un venit pentru subzistență: împleteau coșuri din ramuri, apoi le vindeau în oraș. Când s-a făcut ora mesei, Avva Alexandru nu avea musafiri, deci ar fi putut merge la Avva Arsenie, așa cum fusese invitat. Numai că s-a gândit: ”Arsenie mi-a spus ca mai întâi să termin, apoi să mă duc. Dar eu n-am terminat de tăiat toate ramurile pentru astăzi.” 

Părinții deșertului erau foarte atenți să respecte principiul ascultării: fiecare sarcină primită de la un părinte sau duhovnic trebuia respectată întocmai. Așa că Avva Alexandru n-a plecat spre chilia Părintelui Arsenie decât după ce a terminat de tăiat toate ramurile. Când a ajuns acolo, Arsenie îi spune: ”Acum ai venit? Ora mesei a trecut de mult, eu credeam că ai oaspeți și de asta n-ai venit, așa că am mâncat deja.” Avva Alexandru îi explică: ”Părinte, mi-ai spus să vin după ce termin lucrul, așa că te-am ascultat!”. Avva Arsenie îl privește și-i spune: ”Ai grijă, postul tău din zilele de lucru trebuie încheiat mai repede, încât și pravila să ți-o faci, și apa să ți-o bei! Altfel, iute se va îmbolnăvi trupul tău.”

Despre cuvânt și vorbire:

• Avva Isidor Pelusiotul: ”Viața fără cuvânt e mai prețioasă decât cuvântul fără viață.”
• Avva Hierax: ”Dacă ți-e foame, mănâncă, dacă ți-e sete, bea. Dar numai nu vorbi pe nimeni de rău.”

Trei însușiri fundamentale pentru o viață de calitate:

• Avva Pimen: ”Paza (=vigilența), atenția la tine însuți (=introspecția) și discernământul sunt cele trei virtuți călăuzitoare ale sufletului.”

Despre răbdare și insistență în negociere și despre câștigarea bunăvoinței:

Insistența este răspunsul potrivit în fața unui refuz, fie el și categoric sau chiar jignitor. Înainte de a fi calități ale specialiștilor în vânzări, statornicia și chiar încăpățânarea se dovedesc a fi însușiri ale oamenilor spirituali. Calităților duhovnicești li se adaugă de obicei și un dar material, ca semn al respectului.

Avva Pimen și ucenicii săi s-au mutat din Sketis (astăzi, Wadi El Natrun) într-o altă parte a deșertului din nord-vestul Egiptului. În zona aceasta exista deja un pustnic renumit și căutat de oameni, prețuit fiind pentru calitățile sale sufletești și pentru credința sa. Dar oamenii, atrași de faima părintelui nou-venit, l-au părăsit pe bătrânul pustnic și au început tot mai mult să-l caute pe Pimen. Bătrânul a fost atunci doborât de invidie, iar din acest motiv a început să-l vorbească de rău pe Avva Pimen. Când a aflat despre asta, Pimen le-a spus ucenicilor: ”Pregătiți câteva gustări, luați o ulcică de vin și haideți să mergem să-l împăcăm pe bătrân.”

Au luat gustările și au plecat. Când au ajuns la poarta bătrânului, ucenicul acestuia i-a întrebat: ”Cine sunteți?” Ei au răspuns: ”Spune-i bătrânului că Pimen vrea să primească binecuvântare de la el.” Ucenicul a mers înăuntru, dar s-a întors în scurt timp cu un refuz scurt: ”Bătrânul n-are timp pentru voi”. Avva Pimen i-a replicat: ”Spune-i bătrânului că noi nu plecăm de aici până nu primim binecuvântarea lui!” Și au rămas cu toții la poartă, în tăcere deplină, sub soarele arzător al deșertului.

Bătrânul pustnic a văzut insistența și răbdarea lor. Iar efortul lor de a sta în soarele puternic în ciuda faptului că fuseseră refuzați și alungați l-a făcut să înțeleagă că dorința lor era una sinceră și puternică. I-a primit în chilie, le-a primit darurile și le-au mâncat împreună. La despărțire, le-a spus: ”Calitățile pe care le-am văzut cu ochii mei la voi întrec de o sută de ori ce am auzit pe alții spunând despre voi”.

Dintre toate fiinţele care îţi populează şi îţi influenţează existenţa, Mama te învaţă, de-a lungul vieţii, cele mai multe lecţii. Nici un învăţător ori profesor, nici un prieten sau rudă, nici un superior ierarhic, guru, consilier de dezvoltare personală sau life coach nu se poate ridica la nivelul de înţelepciune, de simplitate şi de bun-simţ ce defineşte morala maternă.

Mamele se fac în toate formele şi mărimile: înalte şi scunde, grase şi slabe, sărace şi bogate, profesoare universitare şi muncitoare în fabrică.

Însă, dincolo de realităţile obiective, care le diferenţiază, mamele bune au un numitor comun: întocmai ca Soarele, singura lor raţiune de a fi este aceea de a întreţine viaţa şi de a mângâia cu razele lor blânde.

Nu trebuie să mergi în Tibet pentru a studia iluminarea: e suficient să priveşti o mamă atunci când îşi îngrijeşte puiul.

Nu trebuie să citeşti Arta Războiului de Sun Tzu pentru a afla cum câştigi bătălia cu viaţa: studiază voinţa şi dârzenia mamei în a-şi apăra copiii. Porţile iadului sunt firave în faţa unei mame rănite sau în nevoie pentru ai ei.

Nu trebuie să mergi în Tibet pentru a studia iluminarea: e suficient să priveşti o mamă atunci când îşi îngrijeşte puiul

Sunt multe lecţiile pe care le-am învăţat de la Mama şi cu siguranţă că decantarea lor va dura o viaţă. Tot ce ştiu e că cea mai importantă dintre ele e cât se poate de clară şi mi-a definit parcursul existenţial.

Mama m-a învăţat să nu-mi înşel semenii şi să nu înşel viaţa.

Prima parte a lecţiei e simplă: să muncesc cinstit pentru ceea ce îmi doresc şi să îmi croiesc propriul drum, să mă impun prin ceea ce ştiu şi prin lucrurile bune făcute, adică prin reputaţie, nu prin jocuri de culise şi prin intrigi. Unii oameni răspândesc lumină, alţii – mulţi – vor cu orice preţ să fie în lumina reflectoarelor. Mama m-a îndrumat să fac parte din prima categorie.

Iar a doua parte a lecţiei e la fel de curată: să fac ceea ce ştiu, pe cât de bine o pot face, dar să nu forţez lucrurile, din lăcomie sau egocentrism, când vocea interioară îmi spune să mă opresc, pentru că am ajuns la capătul liniei. A nu înşela viaţa presupune a fi corect cu tine însuţi şi a fi demn în relaţia ta cu ceilalţi. România ar ajunge departe dacă impostura n-ar fi prima specializare, dacă oamenii ar fi cinstiţi cu ceea ce pot şi cu ceea ce nu pot, dacă nu şi-ar asuma lucruri peste înzestrările lor, la preţuri de patru ori mai mari.

Morala maternă ar trebui să facă obiectul unui curs la Universitate.

Foto deschidere: picography.co/

George Coşbuc e poate cel mai mare poet desuet al românilor, o anormalitate pe care Matricea Românească are obligaţia morală de a o desfiinţa. Aşadar, vă propunem azi un Cântec despre sensul vieţii şi al omeniei, ieşit din pana sacră a titanului ardelean, cea înnoitoare de poezie românească.

În Cântec, George Coşbuc dă măsura vieţii, aşa cum trebuie ea trăită: nu-n căutări vane de “mărire”, de recunoaştere efemeră din partea semenilor. Nici în invidii mărunte şi-n goană nebună după aur şi arginţi, cum vedem peste tot. Grijile lui, pe care poetul vrea să ni le transmită, sunt dintre cele mai uşoare şi au mireasmă de Evanghelie pastorală, alinătoare de bătrâneţe: “A mele griji sunt fericiri: / Să cânt, să strâng în braţe fete…”

Nimic nu contrastează mai mult decât extazul extras din trăirea pură a vieţii şi agitaţia nejustificată, galopul suicidar după deşertăciune. Sensibil la cumpenele existenţei, creatorul ştie prea bine că timpul e “cu braţ de spijă” – adică de metal, inflexibil, necruţător – iar cea mai sigură cale spre mântuire e o viaţă pentru care mulţumeşti, pe care-o storci de sens în fiecare clipă, indiferent de ai sau n-ai.

Nu ai nevoie de life coach când îl ai pe George Coşbuc, învăţându-te în 12 versuri cum să trăieşti. Lecţia lui? Mai bine Om şi sărac, decât neom şi bogat.

Cântec

Mărirea voastră n-o socot!
Nu sunt setos să-mi fac renume,
Nimic nu-nvidiez pe lume;
Sa strâng averi, ca voi, nu pot!

A mele griji sunt fericiri:
Să cânt, să strâng în braţe fete,
Şi să-mi dedic albelor plete
Ghirlande roşi de trandafiri.

De alte griji alţi oameni ştiu –
Eu numai pentru azi port grijă!
Că timpul e cu braţ de spijă,
Şi mâne pot să nu mai fiu!

Foto deschidere: montaj după wikimedia.org