Tag

lingvistică

Patru dialecte are limba română: cel dacoromân, cel aromân, cel meglenoromân şi cel istroromân, vorbitorii celui din urmă, localizaţi în Croaţia de astăzi, fiind numiţi de către lingvistul Sextil Puşcariu “românii apuseni”. Matricea Românească a stat de vorbă despre soarta lor, la Novi Sad (Serbia), cu omul de litere Lucian Marina, preşedintele Societăţii de Limba Română din Voivodina.

România este înconjurată de români”, ceea ce ar trebui să ne dea speranţă, însă perspectivele de păstrare a identităţii acestora sunt tot mai reduse, crede Lucian Marina, cel care a evocat figura unui reputat filolog român din afara patriei, ce a încercat să salvgardeze atât cât a putut din specificul românilor de peste graniţe.

“Regretatul Radu Flora a găsit de cuviinţă, încă din anii ’60, să cerceteze şi în Valea Timocului – dar nu i s-a prea permis să facă mari investigaţii. În schimb, a reuşit să meargă în trei campanii de cercetare în Istria, la istroromâni – o altă ramură a românilor, din cele patru dialecte care sunt.

Istroromâni, care în momentul de faţă trăiesc într-un număr poate şi mai mare decât ce realmente se ştie ca atare – deoarece au fost asimilaţi, şi nu ştiu să vorbească limba istroromânilor, ţânţarilor, ţiţerilor, cicerilor, cum îi numeau italienii pe cei din Istria, din zona Monte Maggiore, adică Muntele Înalt, Cel mare. Numele localităţilor – de pildă, Sucodru, adică Sub codru, Jeiăn – arată de la sine, în mod clar, că sunt ale românilor.”

De nebănuit este, însă, că istroromânii sunt, astăzi, mai bine reprezentaţi numeric peste Ocean.

“Pe lângă interesul prezentat de unii urmaşi ai locuitorilor din Istria, care s-au dus şi au trăit în Italia, mulţi s-au dus în Statele Unite ale Americii, astfel încât în Queens aveţi acum o comunitate românească de istroromâni, de vorbitori ai limbii istroromâne, mai mare decât ce este actualmente în Istria, în aceste două localităţi mai mari unde se vorbeşte – încă – şi unde există familii care se pronunţă că sunt istroromâni şi că  vorbesc româneşte, sau vlăşeşte, depinde în ce limbă vorbiţi cu ei – croată sau română.”

Radu Flora, omul care a mers printre istroromâni

“Lingvistul Radu Flora, cercetând în trei rânduri localităţile – cu maşina, pe jos, împreună cu fiul Viorel, care a înregistrat cu aparatul de luat vederi – a imortalizat modul de trai, casa, toate cele din jur ce aveau istroromânii: şi ca utilaje, şi ce foloseau, şi expresiile specifice pentru ei. A pregătit, deci, pentru tipar Malgi, sau Micul atlas lingvistic al graiurilor istroromânilor, care din 1986 a aşteptat timp de 12 ani la Editura Academiei să fie publicat. Din ’91-’92, de când am venit în fruntea Societăţii de Limba Română, m-am tot frământat să tipărim cât mai multe dintre cele ce nu au fost publicate de Profesor. (…) Ce este important, este faptul că au fost tipărite cuvintele, zonele, fotografiile din cercetările efectuate de Profesorul Flora”, a spus Lucian Marina pentru Matricea Românească.

Cum se va salva de la extincţie istroromâna, iată o întrebare la care pot răspunde doar Dumnezeu, Istoria şi geniul limbii române.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    De la ce faci, bre? la ce faci, bro? e o distanţă mare, cam cât între limba engleză şi limba română, via romgleză. Silvia Iorgulescu dezbate – şi combate.

    Mai întâi de toate, două dedicații (acknowledgements) – exemplare și totodată complementare:

    Acknowledgements

    (Dedicaţii)

    Dialog între doi copii (jucători de Minecraft):

    – Ştii cum se spawnează oile?

    Nu. Cum?

    – Random.

    ***

    Conversație între nepoata de la București și mamaia „de la țară”:

    – Auzi, mamaie, că vin voucherele [de vacanță]!

    – Aoleu, maică, dar de ce?

    Să nu fie panică: termenul de „imperialism” aparţine britanicului Robert Phillipson, unul dintre cercetătorii noului val al planificării / politicilor lingvistice. Ştiinţa, aflată la intersecţia mai multor discipline – lingvistică, sociologie, ştiinţe politice – are ca scop studierea raporturilor care se generează între limbile aflate în contact / concurenţă într-un anumit spaţiu geografic şi într-un context temporal dat.

    Constatarea că, în dinamica mondializării, engleza devine o limbă din ce în ce mai răspândită la nivel internaţional a condus la ideea că acest avânt se concretizează în detrimentul folosirii limbilor locale. În cazuri extreme, engleza le poate reduce acestora importanţa sau grăbi dispariţia. Pe termen lung, efectele procesului sunt subminarea diversităţii lingvistice globale şi a „drepturilor lingvistice ale omului”, adică a libertății  de a-ţi cunoaşte şi utiliza limba maternă.

    Cum? Prin rolul de limba franca pe care limba engleză şi-l asumă într-un număr variat de domenii ale comunicării sociale, private, publice, comerciale sau ştiinţifice. Părintele conceptului de imperialism lingvistic arată că factorii care contribuie la instituirea englezei ca limbă dominantă şi la crearea unei ierarhii a limbilor sunt atât structurali (resursele materiale – investiţiile făcute în companii, produse, instituţii, învăţământ etc.), cât şi ideologici (părerile despre valoarea şi utilitatea unei limbi – de exemplu atunci când, pentru găsirea unui serviciu bine plătit, este obligatorie cunoașterea la nivel nativ a englezei).

    Este vizibil cu ochiul liber că engleza îşi adjudecă rolul de înlesnitor comunicaţional în mediul de afaceri şi companii, finanţe, cadrul academic, diplomaţie

    Este vizibil cu ochiul liber că engleza îşi adjudecă rolul de înlesnitor comunicaţional în mediul de afaceri şi companii, finanţe, cadrul academic, diplomaţie. Alături de ele, domenii considerate de mai mică importanţă, dar al căror impact este esenţial, construiesc continuu profilul de superputere lingvistică al englezei: IT, cinematografie, branduri şi etichete, vechile şi noile media.

    Şi dacă tot veni vorba (sau by the way), în 2005, iniţiativa B@BEL a UNESCO arăta că 90% din conţinutul disponibil pe internet era redactat în numai 12 limbi (dintre care 72% în engleză) şi că utilizatorii de limbi regionale sau minoritare erau pur şi simplu ignoraţi în spaţiul virtual, accesul la informaţie fiind obligatoriu mediat de folosirea unei limbi străine. Posibil ca oferta lingvistică a internetului să se fi schimbat, ponderea englezei rămânând însă majoră.

    Tot astfel, politică lingvistică, prin alegerea preferenţială a unei anumite limbi, fac şi comunicările scrise şi expuse de orice fel: mesajele publicitare, inscripţiile de pe tricouri, logourile şi motourile, signalistica urbană.

    Aplicând informaţiile de mai sus pe plan local, constatăm că „imperialismul” englezei are şi aici „soldaţii” săi. Se cunosc exemplele numeroase de barbarisme şi calcuri lingvistice fără noimă, adoptate cu bucurie şi puţin discernământ, în condiţiile în care româna are suficiente echivalente pentru multe dintre cuvintele noilor terminologii.

    Astfel, facilităţile au căpătat sensul de clădiri / construcţii / edificii, comisioanele nu mai sunt doar bancare şi contractuale, ci au devenit fostele treburi / chestii / alergături, iar a-ţi face cineva ziua nu înseamnă a te serba, ci a te amuza copios.

    Dar lucrurile devin mai interesante. Dacă surfezi pe un site de joburi, vei găsi numeroase oportunităţi de aplicare: key account, assistant manager, business assistant, php developer, inside sales representative. După un interviu cu cei de la HR, poţi să ajungi să lucrezi într-o multinaţională, unde mai înveţi şi alte cuvinte cool din jargonul profesiei și nu numai. În lunch break, dai cu badge-ul, ieși din building și te duci la cel mai apropiat restaurant, de unde îți iei o salată raw vegan, în timp ce răsfoiești o revistă glossy, de unde afli că „albul e noul negru, turcoazul este noul fuchsia etc.”, plus alte tips-uri, pros & cons și noile hituri must have ale sezonului. Și, azi așa, mâine așa, odată te trezeşti numind workflow distribuirea pachetelor la pomana de 40 de zile a lu’ tataie!

    Azi așa, mâine așa, odată te trezeşti numind «workflow» distribuirea pachetelor la pomana de 40 de zile a lu’ tataie!

    Dar, cum spune o vorbă românească, nu-i dracul chiar atât de negru. Profilul vorbitorilor şi scriitorilor de romgleză e comic. Dar asta nu înseamnă că e şi general. Adevărat, există categorii vulnerabile: copiii (a căror existență a fost complicată de YouTube, Xbox, jocuri online, ba chiar și rețele sociale); cei care – prin natura profesiei sau din motive variate – au un contact intens cu engleza (după 8 ore de gândit şi vorbit în altă limbă, transferurile între cele două coduri lingvistice sunt inevitabile) şi snobii. Dar nu e nici primul val de modă lingvistică şi nici cel mai intens. Şi, ca orice trend, trece. Nimeni nu mai zice azi protipendadă (fără să-i adauge o implicită nuanţă ironică), deşi, pe vremea numeroaselor importuri lingvistice neogreceşti, cuvântul făcea parte din vocabularul cotidian.

    Explicabil. Importurile intră în năvală zgomotoasă şi pleacă discret din lexic, cea mai permisivă şi mai schimbătoare componentă a limbii, câteodată fără să lase urme vizibile peste o sută sau două sute de ani. Ele părăsesc limba odată cu realităţile pe care le denumesc, cu descoperirea altei mode sau cu reîntoarcerea (ca replică a excesului) la cuvintele mai vechi părăsite. Unele – câteva, cu adevărat utile – rămân în limbă ca împrumuturi neologice, îmbogăţind-o. Dar ele nu schimbă grafia sau fonetica, nu adaugă noi conjugări, nu transformă, într-un cuvânt, „osatura” limbii.

    Şi dacă mania englezismelor atinge un nivel superficial al limbii, redus este şi numărul de utilizatori ai jargonului. Stridenţa barbarismelor creează impresia falsă a omniprezenței.

    Dar poate cel mai important este că, odată cu intrarea în vocabular de noi şi excesive cuvinte, se produce şi conştientizarea fenomenului, corespunzător sancţionată. Avem anticorpi, umorul, şi am produs şi antidotul: ironia.

    Importurile intră în năvală zgomotoasă şi pleacă discret din lexic, cea mai permisivă şi mai schimbătoare componentă a limbii, câteodată fără să lase urme vizibile peste o sută sau două sute de ani

    Cum procedăm? Nivelurile de acţiune sunt mai multe. Mai întâi, adăugarea de terminaţii româneşti în conjugarea verbelor (ne focusăm) şi formarea de substantive românizate prin analogie cu alte exemple de sufixare locale (nu bullying, ci bullyzare). Nu pare mult, dar transformările stârnesc râsul, cel care biciuieşte moravurile. În aceeași situație se află și construcțiile hibride, care pot fi percepute sever și critic sau apreciate pentru umorul lor, fie că e involuntar sau nu. Oricum ar fi, au o acțiune homeopatică: „otrava” lor face mai puțin rău decât bine, iar acțiunea curativă înseamnă tocmai conștientizarea alăturărilor nefirești: pup U e unul dintre cele mai noi fenomene. Dar aici practica e veche și folclorul urban are replici asemănătoare și referitoare la alte tipuri de excese de import, și la alte vremuri: mă f*ck că plouă; îmi pare cu I’m sorry; kakaia zdreanța, Othello?; c’est la vie, toujours parchive; cine bate noaptea la fenêtre moi?…

    de la ce faci bre la ce faci bro limba română romgleza şi limba engleză interior

    Un joc de cuvinte spune multe despre starea limbii şi „trendurile” lingvistice

    Ce ar mai fi? Adaptarea neaoşă a unor sintagme celebre şi promovarea lor pe acelaşi suport pe care au făcut carieră internaţională: şezi blând – keep calm – (cu emblema binecunoscută a coroanei britanice) apare, nediscriminatoriu, pe tricouri, căni şi  insigne. Un pas mai departe, jocurile de cuvinte arată asumarea conștientă a statutului de vorbitori ocazionali (ne-nativi), care văd din afară fenomenul şi îşi permit să intervină cu umor în desfăşurarea lui, punându-i în paranteze logica: someone call nine wine wine. Last, but not least, există parodierea maniei englezismelor prin crearea de cuvinte pornind de la vorbe româneşti cărora li se adaugă terminații tipice „limbii lui Shakespeare” (fenomenul invers al românizării englezei). Un superstar lingvistic creat local pe baza unei terminații engleze este genialul totuşily.

    Metode sunt, desigur, mai multe. Oricine poate adăuga din experienţă… și, cel mai probabil, deja a făcut-o.

    Când e românul mai năpăstuit pe astă lume, un singur cuvânt sfânt are pe buze, chiar de-ar fi necredincios: „Mamă!” Eminescu, în clipele lui de mizerie studenţească, de la Viena sau Berlin, avea o singură vorbă mai grea, unica pe care o ştia de la tată-su: „…tu-i mama nevoii”.

    Românul se întoarce la mamă, spiritual şi fizic, când îi e rău şi, uneori, când îi e bine. Lingvistica mirării la români conţine şi exclamaţia: “Mamă!”, şi strigarea “Mama mea!”. Când duşmanul e ante portas, reale sau alegorice, românul, înţelept, fie zice, lapidar, “mama lor!”, fie îmbrăţişează vicisitudinea şi plonjează temerar în vâltoarea vieţii, ghidat de un principiu sănătos şi deloc fatalist: “Decât să plângă mama mea, mai bine plângă mama lor!” Pentru mamă şi pentru familie, românul, neutralizat de multe izuri ale Istoriei, devine om de acţiune, dispus să se arunce, cum zice un cântec al tribunelor, “pe ei, pe mama lor”.

    E în strigarea noastră “Mamă!”, mereu rostită cu nerv, chiar şi când e spusă cu sfială, un amestec de grozăvie cu adoraţie, ca într-o pietà. La mamă ne plângem şi ne rugăm, pentru că ştim că ea poartă într-însa rezolvarea miraculoasă a tuturor grijilor noastre. E incitantă şi frumoasă uneori viaţa între străini, dar luminile Occidentului n-au făcut niciodată cât luminile abia pâlpâinde din ochii stinşi ai unei mame bătrâne.

    E incitantă şi frumoasă uneori viaţa între străini, dar luminile Occidentului n-au făcut niciodată cât luminile abia pâlpâinde din ochii stinşi ai unei mame bătrâne

    Nu există, pentru un om, decât o mamă şi o ţară. A o trăda pe una este a o trăda pe cealaltă. În nervurile din palmele muncite ale mamei, cine va privi cu atenţie va vedea striaţiile pământului sfânt care ne-a crescut, de mici, din colbul copilăriei. Există multe lucruri importante într-o viaţă de om, dar nici unul atât de sfânt precum mama.

    Mama în limba – mamă

    Românul e vai de mama lui când e trist şi copleşit de necazuri, petrece de mama focului când e vesel, detestă a merge la mama dracului pentru că primul lui gând e să rămână acasă, lângă mamă şi familie, se plânge că nu i-a mai mers aşa rău de când mama m-a făcut, îi trage cui îl antagonizează o mamă de bătaie, se fereşte de mama soacră ca de Muma-Pădurii, zice despre lacom şi arivistar vinde-o şi pe mamă-sa, îl dispreţuieşte pe asupritorul lui, care n-are nici mamă, nici tată.

    “Vino mamă să mă vezi / la spitalul de obezi”, cânta un om de litere fiu al Moldovei, şi e în chemarea lui tragi-comică un adevăr adânc: prin întoarcerea la mamă ne verificăm întreaga fiinţă, în momentele de cumpănă şi de graţie. Mama este farul nostru moral.

    Şi mai e ceva Mama: o realitate şi un ideal cărora le suntem tributari o viaţă de om. Mult după ce mama noastră nu va mai fi să ne arate cum stăm, vom reveni cu gândul şi cu sufletul la figura ei duioasă, pentru că întoarcerea la mamă nu e altceva decât întoarcerea la Matrice.

     

    Ilustraţie deschidere: montaj după clipart-library.com

    Limba noastră aur poartă, dar noi plătim tribut voluntar englezei. Într-un material amintind de Ambrose Bierce şi al său dicţionar satiric, Matricea Românească elogiază limba română, lovind nemilos în ceea ce se cheamă romgleză: o modă lingvistică dintre cele mai nefaste, ce ne sapă identitatea prin abuzul de englezisme.

    CEO, Manager şamd = Ispravnic

    Numit aşa pentru că poate isprăvi cu tine înainte să apuci să spui “bine, boss!”, ispravnicul e – uneori – băiat (sau fată) de ispravă, dovadă că româna are, prin conversiune, şi un adjectiv ispravnic, care înseamnă “de ispravă, harnic”. Mai aşteptaţi însă mult şi bine până ce veţi urma ateliere de Isprăvnicie 3.0 – pentru moment, toată lumea vrea să ajungă manager de top, nimeni nu vrea să fie ispravnic. Deşi, isprăvi-s-ar odată cu şefia, toţi CEO-ii mioritici asta sunt, în fapt.

    Project Manager = Pierde-vară

    Nimeni nu pare să ştie, în România, cu ce se ocupă un project manager, dar există un sentiment unanim acceptat în corporaţii că project manager-ul nu se ocupă, în realitate, cu nimic, rol ce le revine lefegiilor harnici de sub el. Adică, în 4 cazuri din 5, PM-ul e un pierde-vară cu o titulatură care îi maschează nepriceperea. Altfel spus, project manager-ul nu e, cel mai adesea, de nici o ispravă (vezi punctul anterior). E chiar indicat, însă, să ai câţiva project manageri în echipă, altfel afacerea nu pare serioasă.

    Catering = Fripturism

    Fripturismul neaoş („la plăcinte, înainte!”) nu şi-a ieşit niciodată din drepturi, dar e ruşinos să spui că ţi-e foame şi vrei să mănânci gratis, pe banii altora. Aşa că nu e nici o ruşine să te înfrupţi din catering, cât timp salvezi aparenţele. The best of both worlds – nu ştim cum se traduce în limba română. IOHO.

    Makes sense! ≠ face sens, dar = are noimă!

    În limba română, o limbă bogată în multe înţelesuri, lucrurile nu “fac sens”, cum ne e dat adesea să auzim, ci au noimă. OMG. Să auzi şi să nu crezi!

    Fee = Tarif

    Pentru a nu confunda artele cu cea mai veche meserie din lume, deşi cele două domenii au avut şi au în continuare, din păcate, interferenţe, pseudo-artiştii noştri, anglo-americanizaţi, nu mai au tarife, ci fee-uri. Românii, însă, au fii şi fiice, iar familia e nepreţuită.

    Networking = P.C.R. (Pile – Cunoştinţe – Relaţii)

    Vorba lui Păstorel Teodoreanu:

    Căpitane,

    Nu fi trist!

    Garda merge înainte,

    Prin Partidul Comunist!”

    Sistemul comunist a murit, capitalismul să trăiască! Pentru a fi politically correct şi a părea profesionişti, nu mai avem pile-cunoştinţe-relaţii, ci acum facem networking. Alexei Mateevici se răsuceşte în mormânt.

    “focusez” (eventual, pe accederea în carieră) = Mă concentrez

    E tot mai dificil să rămâi concentrat, într-o ţară cu atâţia oameni focusaţi. De regulă, să calce pe cadavre pentru bani şi poziţie socială, vezi modus operandi-ul lui Dinu Păturică în 2018.

    A targeta = A ţinti, a urmări

    Nu mai avem idealuri, avem însă target-uri anuale şi “targetăm” obsesiv succese efemere, pe care la începutul anului le însemnăm în bucket list. Ferească Dumnezeu. Sau God forbid, cum se zice mai nou în romgleză.

    Know-how = Pricepere, expertiză

    Ai know-how, ai parte! Ai carte, rămâi cu visele deşarte! Dacă ai numai pricepere, dar nu foloseşti cuvintele potrivite, ca alţii, rişti să rămâi jobless şi, în cazurile extreme, homeless. Dovadă că, azi, e mai puţin important ce ştii, cât ce dai iluzia că ştii. Lingvistica e prietena voastră, bossulicilor!

     

    Ilustraţie deschidere: montaj după sevilla.abc.es

    Fie că ne place, fie că nu, indiferent de mediu sau chiar de epocă, gura lumii a fost dintotdeauna bogată și a spus „vrute și nevrute” – în special nevrute -, iar zicalele care circulă dintr-o ogradă în alta devin, inevitabil, parte a identității locului. Astfel se face că „bagajul” de proverbe și zicători populare este unul viu, aflat într-o continuă creștere, iar expresiile ce conțin toponime, care satirizează sau scot în evidență o particularitate a locului, sunt printre cele mai savuroase pentru români. Matricea Românească vă oferă, din prețiosul tezaur imaterial neaoș, câteva „zicători” celebre, care trădează identitatea locurilor unde s-au „născut”. Pe lângă faptul că oglindesc o caracteristică a spațiului mioritic, ele reflectă și o calitate valoroasă, pe care românii o au din plin și care ne-a susținut în istorie: umorul.

    La Drăgășani, și sfinții sunt cu nasurile roșii

    Așa cum probabil v-ați dat seama, orașul Drăgășani are faima de a fi unul cu mulți adoratori ai lui Bacchus. Podgoriile acestui oraș din Vâlcea sunt renumite pentru calitatea lor, concretizată în vinurile aromate pe care le dau, unele care provoacă dependență.

    La București, și câinii umblă cu covrigi în coadă

    Această ironie s-a născut în urma valului de provinciali sosit în București pentru o slujbă mai bună. Însă realitatea din Capitală nu este cu nimic diferită de celelalte orașe ale țării: locurile de muncă și oportunitățile nu se găsesc la tot pasul.

    A nimerit orbul Brăila

    Expresia oglindește activitatea comercială intensă desfășurată în jurul orașului Brăila, celebru port în secolele XIX-XX. Acesta era atât de cunoscut, încât până și un orb ar fi reușit să ajungă acolo.

    Nu-l speli cu tot Prutul

    Zicala este folosită atunci când cineva sau ceva este atât de murdar – din punct de vedere moral -, încât nici apa unui mare râu precum Prutul, apa sfântă a Basarabiei, nu îl poate curăța, purifica.

    Dâmboviță, apă rece, cine-o be, de dor îi trece

    Versul nu exprimă altceva decât ospitalitatea Țării Românești. Chiar și un străin, după ce petrece timp pe aceste meleaguri, pleacă cu greu – sau deloc – în țara de baștină.

    A o întoarce ca la Ploiești

    Expresia reflectă inconsecvența sau nestatornicia cuiva, fiind folosită atunci când cineva adoptă o schimbare bruscă de planuri sau de idei. Zicala își are sorgintea în secolul al XIX-lea, în jurul transportului feroviar pe ruta București – Predeal. Pentru a ajunge la destinație, trebuia să se treacă și prin gara din Ploiești, unde se muta locomotiva.

    Pentru a continua drumul spre Predeal, trenul mergea pentru o distanță scurtă înapoi, fapt ce crea rumoare în rândul pasagerilor, care nu înțelegeau de ce se întorc la București. Astăzi, trenul spre Predeal merge numai înainte, dar expresia încă a rămas vie.

    Are să curgă multă apă pe Dunăre

    Sentimentul care însoțește aceste cuvinte este unul de scepticism. Românii folosesc zicala pentru a-și exprima decepția și neîncrederea în legătură cu așteptarea îndelungată care se întrezărește, până va fi înfăptuită o anumită acțiune.

    A se face Dunăre (a se face Dunăre turbată, a se face Dunăre de mânie)

    Metafora exprimă mânia omului, comparabilă cu abundența furioasă a apelor Dunării.

    Cară apă-n Dunăre

    Expresia indică o muncă sisifică: a turna apă în Dunăre este zadarnic, întrucât nu se produce nicio schimbare.

    La Caracal s-a răsturnat căruța cu proști

    Cei din Caracal s-au obișnuit deja cu glumele care se fac pe seama orașului lor. De departe cea mai cunoscută este cea prezentată mai sus, una dintre variante spune că zicala a apărut în urma unei confuzii produse la Revoluția de la 1848: căruța cu participanții la eveniment s-a răsturnat din cauza entuziasmului momentului, într-o intersecție de la marginea orașului Caracal, dinspre Corabia. La acea vreme, poporul mai era numit „prostime”, iar contemporaneității nu i-a trebuit decât imaginație pentru a spune că atelajul era plin cu proști, altfel spus, cu oameni simpli.

    Bate toba în Moldova, și s-aude la Craiova

    Pe vremuri, știrile cele mai importante erau strigate în târguri, în timp ce se bătea toba. Expresia aceasta sugerează cât de repede și de departe se propagă o veste.

    Dacă la Cozia pică, la Bistrița plouă

    Și această zicală exprimă întinderea unei schimbări. Într-o interpretare posibilă, ar fi vorba despre o nenorocire, care se resimte până departe. Cititorul nostru Petronel Stanciu subliniază însă că expresia poate fi „citită” şi în sens pozitiv: „Dacă într-un loc e mai puţin, în altul e din belşug”, ceea ce duce cu gândul la legea compensaţiei.

    A spune brașoave

    Este o locuțiune pentru „a minți” și își are izvorul din perioada medievală, când negustorii Brașovului încercau să-și vândă marfa. În acest scop, comercianții apelau la toate metodele știute, chiar și la lauda excesivă sau la supraevaluarea calității.

    Să nu-ți iei nevastă din Breaza și cal din Comarnic!

    Este bineștiut faptul că la Breaza se află un Colegiu Militar de renume. Expresia sugerează că într-o localitate populată cu un număr mare de bărbați, cu atât mai mult din rândurile Armatei, există în compensație multe femei ușoare. Într-una dintre interpretări, Comarnic, oraș de munte, reprezintă un chin pentru cal, care devine slăbit din cauza drumurilor dificile, ceea ce nu-l face recomandabil pentru o achiziție. O altă interpretare, pe care i-o datorăm cititorului nostru Alexandru Marin, este aceea conform căreia la Comarnic îşi avea sediul depozitul central de cai de poştă, care erau cai foarte munciți, deci fragili. În fine, într-o a treia interpretare, datorată cititorului nostru Savu Alecu, praful alb produs regulat de Fabrica de Ciment din Comarnic acoperea caii, făcând greu de deosebit gloabele de armăsari – ceea ce prezenta riscuri evidente pentru cumpărători.

    Atâta pagubă-n Țara Moldovei

    În istorie, Moldova este cunoscută drept un ținut peste care au trecut barbarii, secetea, foametea și sărăcia. Astăzi, expresia indică o sărăcire bruscă, un haos uriaș.

    Lacomului nu-i ajunge, Oltu-n gură de i-ar curge

    Este evident faptul că expresia sugerează lăcomia, în special cea bahică. Râul Olt, una dintre marile ape curgătoare ale țării, este, aici, simbolul abundenței, care însă nu-l va sătura pe insațiabil.

    De-ar fi Oltu’ cât de adânc, tot o să trec să mă duc

    Importanța Oltului pentru români se vede și în numărul mare de expresii care îl au ca protagonist. Aceasta sugerează hotărârea unei persoane, în ciuda pericolelor mari și a obstacolelor ce ar putea să apară pe drumul către țelul propus.

    A-și găsi Bacăul

    Înseamnă a intra în bucluc. Unele voci atribuie înțelesul zicalei cuvântului maghiar bako (călău, gâde), pe când altele spun că zicala are originea în vremea Principatului Moldovei, când Bacăul era granița unde li se lua și pielea de pe negustori de către vameși.

    Strigă de la munte să-l audă de la Dunăre

    Acest lucru se spune despre o persoană care vorbește foarte tare, și de la o distanță mare față de receptor.

    Ca-n codrul Vlăsiei

    Aici avem, mai întâi, expresia „ca-n codru”, care sugerează haosul, absența autorității. Spunerea aceasta a apărut în vremea haiducilor și a tâlharilor care populau codrii din jurul Bucureștiului de azi. Apoi, codrii Vlăsiei cuprindeau câmpia Capitalei, iar traversarea lor era un gest curajos pentru negustorii și boierii de la acea vreme care, de multe ori, erau jefuiți.

    Foto deschidere: visitromanati.wordpress.com

    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Teodor Burnar

    Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:


    Multă lume s-a mirat, atunci când echipa Matricea Românească a ales să străbată sute de kilometri şi să treacă iarna o graniţă şi un râu mitic, pentru a lua pulsul Chişinăului, uitând un lucru esenţial: acesta este al doilea cel mai numeros oraş, ca populaţie vorbitoare de limbă română, după Bucureşti.

    La Chişinău am auzit o limbă română cristalină, vorbită cu pofta şi puritatea celor care, zeci de ani la rând, s-au văzut nevoiţi să îşi ascundă identitatea de ochii necruţători ai santinelelor ideologice. “Pe vremea comuniştilor, limba română devenise, pentru noi, «limbă de bucătărie». O vorbeam în casă, încercând pe cât posibil să n-o uităm, să nu ne uităm poeţii, să nu ne uităm poveştile şi doinele”, l-am auzit mărturisindu-ne pe un domn respectabil, cu o tristeţe şi o emoţie indescriptibile în vocea-i tremurată.

    Limba română are o bogăţie pe care noi, cei de “acasă”, uităm adesea să o recunoaştem, “splituiţi” între conştiinţa apartenenţei la aceste locuri blestemate şi binecuvântate deopotrivă, şi veleităţile noastre occidentale. Nu e “fun” să fii român când poţi foarte bine să te dai vestic. Până la urmă, conducem maşini străine, îmbrăcăm haine fabricate prin ţări asiatice, folosim telefoane mobile produse tot în Extremul Orient, mergem în “city break” şi mâncăm “indian” în aşteptarea „Valentine’s Day”. Ce ne mai rămâne al nostru, la urma urmei? “Hint”: sufletul.

    Cât timp vom spune “mama” şi nu “mother” ca prim cuvânt, înseamnă că avem o obligaţie pe viaţă faţă de limba română

    La Chişinău, în Basarabia (“copil înfăşurat în sârmă ghimpată”, cum spune celebrul gând al lui Grigore Vieru), am auzit poate cea mai curată limbă română, după cea a mamei, din trei decenii de viaţă. Iar asta spune multe despre rezistenţa limbii noastre în faţa valurilor istoriei. Aici nu vorbim despre regionalisme, vorbim despre încăpăţânarea frumoasă şi trainică a unei limbi seculare şi despre resursele-i nebănuite de a se reîmprospăta în cele mai neaşteptate locuri, pe – în teorie – cele mai virane terenuri. Limba română este un trandafir imun şi la betoane, şi la noroaie, care îşi croieşte singur drum către marginile cerului.

    Atunci când l-am auzit pe vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei rugându-ne a-l aştepta “să-mi îmbrac ochii”, am fost nu doar încântaţi, ci şi răscoliţi pe interior şi umpluţi de sensuri intrinseci, pentru că geniala limbă română tocmai dăduse unei acţiuni banale – punerea ochelarilor – o dimensiune ritualică.

    “Am făcut două păcate”, mi-a spus şi un scriitor român de peste Prut, referindu-se la cele două cărţi pe care le-a scris. În Basarabia caii poartă “obrăzari”, clădirile sunt aşezate “în mâna dreaptă” (n.r., pe dreapta) sau “în mâna stângă”, alcoolul te „loveşte în cap”, însoţitorii sunt “alăturaşi”, şi tot în frumosul nostru pământ românesc se face mare diferenţă între “fudulie şi mândrie”. Iar asta ar trebui să ne dea de gândit.

    Mândriţi-vă deci că sunteţi români, şi nu vă fuduliţi că ştiţi engleză, inundându-vă casele şi vieţile cu ea. Trebuincioasă este, fără îndoială – însă, cât timp vom spune “mama” şi nu “mother” ca prim cuvânt, înseamnă că avem o obligaţie pe viaţă faţă de limba română.

    Foto deschidere: „Sfatul Ţării”, veche publicaţie de limbă română din Basarabia, fotografiată în Muzeul de Istorie de la Chişinău

    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Teodor Burnar

    Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

     



    Întoarcerea la Mamă, întoarcerea la Matrice

    8 martie 2018 |
    Când e românul mai năpăstuit pe astă lume, un singur cuvânt sfânt are pe buze, chiar de-ar fi necredincios: "Mamă!" Eminescu, în clipele lui de mizerie studenţească, de la Viena sau Berlin, avea o singură vorbă mai grea, unica pe care o ştia de la...



    Manifest pentru limba română

    13 februarie 2017 |
    Multă lume s-a mirat, atunci când echipa Matricea Românească a ales să străbată sute de kilometri şi să treacă iarna o graniţă şi un râu mitic, pentru a lua pulsul Chişinăului, uitând un lucru esenţial: acesta este al doilea cel mai numeros oraş,...