Tag

Liviu Rebreanu

Au existat români care au cucerit Parisul, chiar mai înainte de Virginia Ruzici şi de Simona Halep. Poetul Ion Minulescu, oltean pe filieră maternă, i-ar fi pus la punct pe cei de la Charlie Hebdo: era plin de spirit, făcea nu doar romanţe superbe, ci şi lichior în casă, denumit eufemistic “poem lichid”, şi a fost recompensat de Statul francez cu medalia Legiunii de Onoare. Matricea Românească vă oferă câteva crâmpeie din viaţa unuia dintre marii simbolişti români.

Aici erau aristocraţi născuţi, nu făcuţi”, spune Adrian David, de la Casa Memorială Ion Minulescu şi Claudia Millian. Lucrul e vizibil nu doar în interiorul rafinat al locuinţei soţilor Minulescu, ci mai ales în spiritul protector al locului, pe care strămoşii noştri romani îl numeau genius loci.

“Minulescu era boem, histrionic, numai el avea dreptate, numai el voia să se audă vorbind, numai părerea lui conta. Aşa e înfăţişat şi în picturi, şi în fotografii: vorbind în capul mesei, cu toţi ascultând ce vorbeşte conu’ Minu. Rebreanu, care era şi el la Capşa, la Oteteleşanu, împreună cu Minulescu, la mesele scriitorilor, stătea într-un colţ, liniştit – servil şi cordial cu toată lumea. Rebreanu era stereotipul ardeleanului educat în spaţiul german: scump la vorbă, elev eminent, îşi făcea treaba lui. Minulescu era stereotipul olteanului educat în spaţiul latin, în spaţiul francez. Firi total diferite. Dar se respectau şi se apreciau, ba chiar au deschis, la un moment dat, o revistă împreună. Rebreanu avea un articol dedicat lui Minulescu, în care spunea: «Minulescu este un poet gras care scrie versuri subţiri». Subţiri nu avea sensul peiorativ din ziua de azi. Toţi cei care îl vedeau pentru prima dată pe Minulescu, după ce îi citiseră romanţele, erau şocaţi. Spuneau: «Nu se poate ca tipul ăsta gras să scrie versurile acelea aşa frumoase!»

Medaliat cu Legiunea de Onoare

Indiferent ce ar spune răuvoitorii, legăturile dintre Franţa şi România sunt unele de tradiţie, iar un episod memorabil din viaţa poetului Ion Minulescu vine să o confirme. După Primul Război Mondial, aceste primeşte medalia Legiunii de Onoare, cea mai importantă medalie a Statului Francez, “pentru prietenia arătată poporului şi limbii franceze şi pentru promovarea limbii şi a culturii franceze”. “Apropo de Medalia Legiunii de Onoare, vedeţi aici un buton roşu. El era mândru, ca oricine, de această decoraţie, iar butonul roşu este de la aceasta. L-a purtat în fiecare zi, şi a ţinut şi să fie înmormântat cu el.”

Autorul “Romanţei fără ecou” era nu doar prolific în câmpul creaţiei artistice, ci şi un bon vivant, îmbiindu-şi amicii cu licori bahice produse chiar de către dânsul. “Aveţi aici De vorbă cu mine însu-mi şi De vorbă cu cine îmi place, poem lichid, distilat de Ion Minulescu. El avea o reţetă de lichior, pe care îl distila în casă, îl deşerta în sticlă şi îl eticheta. Când veneau prietenii, îi invita în living şi îi servea cu lichiorul produs de el. Şi le spunea: «Haide, dragă, să te servesc cu un poem lichid!» Din păcate, nu s-a păstrat reţeta…”, suspină David.

O zi din viaţa lui Ion Minulescu: discuţii cu “muzele”, program de bugetar, prânzul cu familia, cafenele

Acesta a creionat, pentru Matricea Românească, programul celui care a fost unul dintre marii exponenţi ai simbolismului românesc din veacul trecut:

“Minulescu scria şi el noaptea, ca Rebreanu, dar nu stătea toată noaptea. Se trezea la 6 dimineaţa, suna – îi aduceau servitorii cafeaua, în care i se turna un pic sau mai mult rom de Jamaica…. Ceea ce s-ar numi un marghiloman.  Îşi lua, deci, cafeaua, şi ieşea pe balcon. Vizavi, când locuiau ei aici, era un cămin studenţesc de fete de cadre didactice. Ştiau fetele cine locuieşte aici – spuneam că era celebru – şi ieşeau studentele la balconul acela romantic, sau la geamuri, şi îl strigau pe Minulescu, aruncau cu bileţele în el să le recite şi lor nişte versuri, să le compună nişte versuri… El, iubind frumosul, intra în jocul lor. În fine, la ora 8 dimineaţa era la birou, ca director la Ministerul de Culte şi Arte. La ora 12 – fiind director – se termina programul lui de bugetar şi era văzut la cafenele…”

sufragerie Ion Minulescu mare poet simbolist român medaliat cu Legiunea de Onoare

O locuinţă de aristocraţi autentici: casa familiei Minulescu, din Cotroceni

Deşi îndrăgostit de muze, Minulescu era şi mai îndrăgostit de familia lui, cu care ţinea să ia prânzul în fiecare zi. “Avea două fixuri: la 13:30, toţi trei membrii familiei Minulescu – poetul, fiica şi soţia – serveau prânzul împreună. Şi mai avea el un fix noaptea, când dormeau. Spunea, pentru că în timpul zilei fiecare era despărţit, cu programul lui, cu viaţa lui – ca fiecare să doarmă cu uşile camerelor deschise, pentru ca măcar în timpul nopţii să li se reunească spiritele.”

Cina «clasică» a lui Minulescu: cartofi prăjiţi cu iaurt

Excursul sentimental deoparte, Minulescu îşi orânduise frumos existenţa şi ducea într-adevăr viaţa unui aristocrat. “După prânz, intra în camera lui şi îşi făcea siesta. Undeva după ora 17 era în oraş, la cafenele. Râd eu, cu copiii, şi le spun: «Dacă era contemporan cu noi, ne întâlneam cu Minulescu la AFI Cotroceni sau alt mall», pentru că el era un mare fan al cumpărăturilor. De multe ori, soţia şi fiica sa purtau haine şi încălţăminte alese de Minulescu. Seara, undeva la ora 19, venea acasă şi intra în camera lui, numită de Claudia «garsoniera lui Bebeluş»…

Dar, ca să terminăm cu programul lui Minulescu: intra în camera lui, totdeauna servea la birou cina –  care era meniu exclusiv, cartofi prăjiţi cu iaurt – şi apoi seara stătea de vorbă cu soţia, îşi citeau unul altuia ce au scris, povesteau ce au făcut, mai scria, apoi seara târziu se culca.”

biroul lui Ion Minulescu mare poet simbolist român medaliat cu Legiunea de Onoare

Biroul din „garsoniera” lui Ion Minulescu

Muzeograful a explicat pentru Matricea Românească şi motivul pentru care camerei lui Minulescu i se spunea “garsonieră”: nici mai mult, nici mai puţin, pentru că marele simbolist român îşi crease aici un micro-univers.

“Aici dormea, în dreapta avea un mic lavoar, în spatele unei uşi este o cămară, sau o garderobă – după nevoi, avea biroul unde lucra, avea acces direct «la muze»», pe balcon, din camera lui… Deci, avea omul garsoniera lui!”

“Un poet gras, cu versuri subţiri”, pentru a-l cita pe Rebreanu, Ion Minulescu şi-a creat cele mai importante opere în “garsoniera” lui. Dovadă că marile spirite prosperă, la nevoie, şi în spaţii mici. Precum cămăruţele din (Micul) Paris, pe care l-a iubit, şi care l-a onorat pe, Ion Minulescu, mare poet simbolist român.

Ştiaţi că Liviu Rebreanu a fost “patron” de taximetre? Sau că, după moartea marelui romancier, ţăranii de la Valea Mare au luat «suvenire» din cula acestuia, inclusiv biroul la care şi-a scris toată opera – obiect recuperat de către soţia geniului din chiar casa… preotului satului? Matricea Românească şterge colbul de pe scriptoriul lui Liviu Rebreanu…

Istoriile ne-au fost povestite, cu multă savoare, de către Adrian David, muzeograf la Casa Memorială “Fanny şi Liviu Rebreanu”, din Bucureşti.

“Liviu Rebreanu avea o culă ţărănească, pe care a cumpărat-o la Valea Mare în 1930. După achiziţia acesteia, Fanny, în vacanţele de vară, venea aici, nu mai mergea la mare. (…)

După moartea lui Rebreanu (în 1944, n.n.) şi mutarea soţiei în apartamentul din Bucureşti cu fiica lor, Puia, sătenii de la Valea Mare – care îl înmormântaseră în curtea bisericii de acolo – s-au simțit îndreptățiți să își ia câte un «suvenir» din casa celui care scrisese atât de frumos despre ei. Astfel încât, după un timp, a trebuit să meargă Fanny cu fiica, cu ginerele, cu jandarmii după ei și să cotrobăie prin case, să recupereze obiectele. Biroul, de exemplu, la care și-a scris Rebreanu întreaga operă, a fost recuperat din casa preotului satului. Avea şi omul standardele lui! (râde).”

biroul lui Liviu Rebreanu mare romancier român interior

„Simulatorul auto” al lui Liviu Rebreanu şi sanctuarul marelui romancier, înstrăinat de ţăranii din Valea Mare după moartea scriitorului

“Scria toată noaptea şi bea încontinuu cafea. Bea şi 2-3 litri!”

Filologul a mai vorbit şi despre obiceiurile nesănătoase, dar productive, ale marelui romancier:

“Vedeţi aici masa orientală pentru serviciu de cafea, indispensabilă, nelipsită de lângă biroul lui Rebreanu. El scria toată noaptea și bea încontinuu cafea. El singur spunea într-un interviu că bea și 2-3 litri de cafea, doar ca să-și creeze starea și să se așeze la birou, să se apuce de scris. Asta era condiţia omului de geniu. S-a «curăţat» tânăr, la 59 de ani…”

Liviu Rebreanu și mașinile lui

Puţină lume ştie că Liviu Rebreanu a fost un împătimit al maşinilor, făcând parte din clubul select al deţinătorilor de automobil din perioada interbelică, performanţă reuşită – atenţie – doar din scris!

“A fost primul deținător de mașină din România care nu era politician sau om de afaceri. A avut un Chevrolet din 1926. Și-a luat aceeași marcă în 1928, dar de această dată cu frână pe patru roți – îi scria Puiei cât de entuziasmat era. Apoi, pentru a face rost de bani, primele două le-a închiriat, legal, serviciilor de taxi. Scrie în Jurnal că a fost la Metrologie, să obţină avizele necesare…”, a explicat Adrian David.

“În 1930 și-a luat un Dodge, pe care și l-a oprit pentru el. Și, la biroul acesta și-a «făcut» școala de șoferi, a fost simulatorul lui auto, dacă vreți. El stătea pe fotoliu aici «la volan», soția cu fiica pe canapea…. «Curba la stânga» «Frână!»“, a simulat glumeţ muzeograful deprinderile de şofer ale lui Liviu Rebreanu.

 

Foto deschidere: Portret al lui Liviu Rebreanu luat la Bergen, în Norvegia, în 1928, azi în colecţia Casei Memoriale “Fanny şi Liviu Rebreanu”, din Bucureşti

Putea fi un general galonat al Imperiului care, la vremea aceea, îi asuprea pe români. Însă soarta l-a vrut unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române. Matricea Românească are povestea devenirii lui Liviu Rebreanu.

Metamorfoza lui Liviu Rebreanu a fost evocată pentru Matricea Românească de către muzeograful Adrian David, de la Casa Memorială Fanny şi Liviu Rebreanu din Bucureşti:

“Puțină lume știe că Liviu Rebreanu a fost ofițer în Armata Austro-Ungară. El a făcut Liceul Militar. Ar fi vrut să urmeze Medicina, era marele lui regret. Spunea: «Dacă am vreun regret, ăsta este, că nu am urmat Medicina. Cred că aș fi fost un bun medic». Nu avea bani, aşa că a mers pe linia militară. A făcut Academia Militară Ludovika (Ludoviceum) din Budapesta. A fost ofițer detașat la Gyula, în Ungaria. În urma unui incident care a constat în pierderea unei sume de vreo 1000 de coroane la o partidă de poker, bani din gestiunea unității militare,  «banii de popotă», a fost dat afară din Armată, a făcut un pic de arest.

El venise în Regat și fusese arestat la București, căci România era în alianță cu Imperiul Austro-Ungar, prin urmare aveam tratat de extrădare. Liviu Rebreanu a făcut un pic de arest la Văcărești și apoi, până la 6 luni, la Gyula, în Ungaria. A considerat deci că și-a ispășit pedeapsa”, a povestit Adrian David.

În urma unui incident care a constat în pierderea unei sume de vreo 1000 de coroane la o partidă de poker, «bani de popotă», Rebreanu a fost dat afară din Armata austro-ungară, şi a făcut câteva luni de arest

Însă chinurile celui ce urma să devină marele prozator român Liviu Rebreanu nu aveau să se termine aici:

“După ce a început Primul Război Mondial și după ocuparea Bucureștiului (la sfârșitul lui 1916), pe la începutul lui 1918 A. de Herz, un dramaturg nemulțumit de vreo două – trei cronici teatrale defavorabile făcute de Liviu Rebreanu, l-a pârât nemților. Rebreanu considera că își plătise datoriile, adică nu ar mai fi avut treabă cu ei. Atunci, însă, funcționa conceptul de armată a întregului popor – orice bărbat capabil să poarte o armă în mână, în vreme de război, era mobilizat.

Jean Steriadi, îngerul păzitor al lui Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu nu s-a prezentat la mobilizare, la înrolare. Mai mult decât atât, a fost prins în spatele liniilor inamice. Ca fost ofițer, era o sursă inestimabilă de informații. A fost arestat în urma denunțului respectiv și risca și el, ca și fratele lui, Emil (modelul personajului Apostol Bologa din romanul Pădurea Spânzuraţilor, n.r.), să fie executat. A reușit să evadeze, ascunzându-se inițial la Mihail Sorbul, care era cumnatul lui, soțul surorii lui Fanny, și apoi a fost ascuns de Jean Steriadi, în pivnițele Muzeului Kalinderu, unde Steriadi era director. Nemții făceau razii, percheziții la toți cunoscuții, și risca și Steriadi, dacă-l prindeau, să fie executat.”

Rebreanu a fost ascuns de Jean Steriadi în pivnițele Muzeului Kalinderu, unde acesta era director. Nemții făceau razii, percheziții la toți cunoscuții scriitorului, iar Steriadi a riscat să fie executat

Tot pictorului Steriadi îi datorăm, din acea perioadă tulbure, salvarea romanului Ion, care avea să devină un clasic al literaturii române, spune David:

“Mai mult decât atât, după ce socialiștii au reușit să-l treacă, incognito, în Moldova la Iași pe Liviu Rebreanu  (în primăvara anului 1918, n.r.), Steriadi a fost cel care i-a păstrat manuscrisul romanului Ion, pentru că nemții au confiscat tot ce era scris de mână, neştiind română. Au luat tot ce găseau.

Acelaşi Steriadi a fost cel care a îngrijit-o pe Puia, fiica adoptivă a lui Rebreanu, pentru că Fanny plecase, de comună înțelegere cu Liviu, în turneu cu trupa de teatru.

Ce noroc am avut noi, spunea [Niculae] Gheran (autorul ediţiei critice Liviu Rebreanu, în 23 de volume, n.r.), că Armata austro-ungară a pierdut un general capabil, iar literatura română a câștigat un scriitor de geniu!”

Foto deschidere: Portretul scriitorului Liviu Rebreanu, 1946

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:
Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

În continuarea seriei dedicate corespondenței celebre a celor mai sonore nume din literatura română și nu numai, Matricea Românească publică o scrisoare sensibilă pentru Liviu Rebreanu, de la cea care îi devenise soție și muză, Fanny Rădulescu, cu ocazia finalizării romanului său fundamental, „ Ion ”.

Liviu Rebreanu este un nume de prim rang în literatura română, fiind cel care a reușit să aducă prin scrierile sale realiste cele mai intime simțăminte specifice pentru poporul român, începând cu problemele satului transilvănean, în romanul său Ion, și terminând cu propria dramă, pierderea fratelui, condamnat la moarte, în monumentala sa Pădurea Spânzuraților.

Dincolo de meritele sale scriitoricești, Liviu Rebreanu a fost, așa cum îl catalogau contemporanii, un om smerit, blând și lipsit de orice urmă de vanitate. Născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca – azi județul Bistrița-Năsăud), acesta a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). Obișnuit din fragedă copilărie cu dificultățile și lipsurile unei vieți împărțite la mai multe guri, Liviu Rebreanu a fost pus în situația de a munci asiduu pentru a se căpătui. Va urma cursurile școlii primare începând cu 1891, Rebreanu notând despre acea epocă: „Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume”.

Liviu Rebreanu Fanny Rădulescu scrisoare Ion literatura română

Liviu Rebreanu era descris ca fiind un om modest, gentil și de o cumsecădenie aparte. Foto: Casa Memorială „Liviu și Fanny Rebreanu”, București

Au urmat anii de educație la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897, Rebreanu s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița, cunoscută sub numele de Gimnaziul superior german (n.r. instituție care astăzi îi poartă numele), unde a învățat încă trei clase. Eminent în toți anii următori de școlarizare, Liviu Rebreanu a trecut și prin dificultățile armatei austro-ungare, de unde a demisionat, spun sursele, din două potențiale cauze: pentru activitatea sa publicistică sau din cauza unei înfrângeri la o banală partidă de poker, golind resursele popotei.

Trecut prin dificultățile vieții, dar hotărât să răzbată cu orice preț, Liviu Rebreanu își va dedica viața literei scrise și marii sale iubiri, Fanny Rădulescu, unica și scumpa sa adorațiune, care i-a fost alături de-a lungul întregii sale existențe. Multe scrisori vor circula între cei doi, unele mai siropoase, altele uzuale unui trai în doi, iar altele pline de recunoștință pentru munca lor, căci reușita lui Liviu Rebreanu s-a datorat, în mare măsură, eforturilor pe care Fanny Rădulescu le-a depus în vederea menținerii unui echilibru în căminul familial.

Scrisoare despre „ Ion ”, anunţând ascensiunea lui Liviu Rebreanu în literatura română

Ceea ce vă oferă astăzi Matricea Românească este o scrisoare specială, deoarece punctează un moment istoric din cariera lui Liviu Rebreanu, dar și a culturii românești, și anume finalizarea romanului Ion. Epistola va parveni, de la Techirghiol, la 20 iulie 1920, din partea efervescentei Fanny Rădulescu către soțul ei. Misiva este încărcată de sentimente, de mândrie și de recunoștința unei reușite speciale, care îl va plasa pe Liviu Rebreanu în rândurile inovatorilor din literatura română, drept creatorul romanului realist.

Această scrisoare consolidează veridicitatea sentimentelor de care cuplul dădea dovadă cu o deosebită sinceritate. Fanny Rădulescu scrie: „Sunt însetată să citesc tot ce-mi dai”, transpunând astfel siguranța și încrederea sa în forțele creatoare ale iubitului ei. Ea ajunge în situația unei sublime desfătări față de munca pe care Liviu Rebreanu reușise să o realizeze, numindu-l, poate șocant pentru unii, mai puritani: „Tu ești Dumnezeul meu!”. Ce demonstrație de amor mai poate accede la astfel de cuvinte? Cu siguranță doar una sinceră:

Liviu meu,

Nici o emoție din viața mea nu poate egala vijelia de sentimente care m-a încercat la primirea vestei terminării lui „ Ion ”.

Zile și nopți, luni și ani mi-ai împletit iubirea în sufletul tău, alături de acest „ Ion ”.

Aș vrea să-ți sărut mâna, care ani întregi, fără preget, în mijlocul bucuriilor și a grijilor, a așternut pe hârtie, la comanda geniului tău, slovă lângă slovă, ca să-mi dăruiești mie neasemuitul tău „ Ion ”.

Sunt mândră!

Mândria mea este atât de puternică, încât aș vrea să-ți trimet o scrisoare lungă, dar vai, sunt atât de neîndemânatică.

Tu ești acela care a trezit în mine viață nouă.

Sunt însetată să citesc tot ce-mi dai.

Sunt ca pământul scorojit, care primește ploaia sorbind-o cu toată lăcomia fierbințelii lui.

Liviu meu, aș vrea să fac pentru tine tot ce dorești și nu dorești.

Tu ești Dumnezeul meu!

Îți mulțumesc.

Este oare expresie mai potrivită, mai aleasă? Nu știu. Știu doar că tu ai înțeles tot gândul meu, tot sufletul meu, de aceea îți dăruiesc cu smerenie, pe veci, toată iubirea mea.

Fanny

F.R către L.R, Techirghiol, 20.VII.1920


 

Cu mulțumiri și deosebite considerațiuni pentru muzeograful Adrian David, cel care ne-a ghidat prin casa și viața soților Rebreanu.

Liviu Rebreanu a consemnat despre romanul „Adam și Eva”, pe care îl voi analiza în rândurile ce urmează, că i-a fost lucrarea cea mai dragă, unul dintre motivele invocate de către scriitor fiind acela că a reușit să realizeze o operă a „iluziilor eterne”. „Adam și Eva” este o carte complexă cu precădere prin tematică mai mult decât prin limbaj, reprezentând un “divorţ” inedit de operele cu care autorul lui “Ion”, portretist de geniu al satului românesc, ne-a obişnuit.

Apărut în 1925, romanul lui Rebreanu urmărește povestea de dragoste a unui cuplu care se caută încontinuu, și se întâlnește doar în al șaptelea episod istoric al evoluției civilizației – de aici și denumirea operei, ce ilustrează identificarea celor doi cu perechea primordială. Personajul principal este, semnificativ, profesorul de filosofie Toma Novac, cel care se îndrăgostește iremediabil de Ileana, femeia pe care o întâlnește întâmplător pe stradă. El ne este prezentat succesiv, pe cuprinsul cărții, în ipostaza de păstor în vechea Indie, guvernator în Egiptul Antic, scrib în Babilon, cavaler roman, călugăr german în Evul Mediu, medic în Franța din timpul Revoluției, cu unicul țel de a ajunge la iubita sa. Toate încercările (metempsihotice ale) profesorului de se reuni cu cea care i-a furat într-o fracțiune de secundă inima sunt dominate de ideea singularității: „Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Adam și Eva!”. Ceea ce reprezintă alibiul perfect pentru sacrificiul bărbatului pe arzătorul altar al iubirii.

Romanul "Adam şi Eva", de Liviu Rebreanu, o apariţie editorială la fel de insolită în 1925 ca şi azi

Romanul „Adam şi Eva”, de Liviu Rebreanu, o apariţie editorială la fel de insolită în 1925 ca şi azi

Deși, capitolele cu (sângerosul) final previzibil păreau a descrie o spirală a timpului în care totul se repetă, nu am putut ignora documentarea istorică minuţioasă din spatele cărții, întrucât Rebreanu a introdus elemente specifice fiecărei epoci tratate, oferindu-ne un fermecător tablou al societăților evocate. El depăşeşte magistral aşteptările cititorului: într-unul dintre capitolele romanului („Maria”), avatarul Adeodatus, călugăr german din Evul Mediu, frapează prin aceea că femeia de care era îndrăgostit, cea care îi fura somnul, îl chinuia, și care îl făcea să se autoflageleze nu era o muritoare precum celelalte, ci chiar Fecioara Maria. Încă de când el descoperă că mama lui Hristos este idealul lui de femeie, întreaga existență a călugărului este guvernată de autopedepsire, acesta găsindu-și sfârșitul în urma unui atac de panică, încredințat că diavolul a pășit în chilia lui.

Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Adam și Eva!

Deşi „Adam şi Eva” duce problematizarea iubirii la un alt nivel, punând tumultul celui mai important sentiment uman în perspectivă, consider la rândul meu că romanul este unul al speranței, așa cum a subliniat și Rebreanu. Dacă există voci care cred că romanul trebuie citit, pentru a fi înțeles cu adevărat, abia după vârsta de 30 de ani, personal l-aş recomanda oricui înţelege că iubirea transcende timpul şi spaţiul, aşa cum ne învaţă eroii lui Rebreanu.

Lucas Cranach cel Bătrân, Adam şi Eva (1508-1512)

Lucas Cranach cel Bătrân, Adam şi Eva (1508-1512) Foto: wikimedia.org

Nota Matricea Românească: [usr 3]

Ion Minulescu, primul român care a cucerit Parisul. A primit Legiunea de Onoare, îşi servea prietenii cu “poeme lichide” produse de el şi dormea cu uşile deschise “ca să se reunească spiritele familiei”

18 Iunie 2018 |
Au existat români care au cucerit Parisul, chiar mai înainte de Virginia Ruzici şi de Simona Halep. Poetul Ion Minulescu, oltean pe filieră maternă, i-ar fi pus la punct pe cei de la Charlie Hebdo: era plin de spirit, făcea nu doar romanţe superbe, ci şi...

Lucruri puţin ştiute despre Liviu Rebreanu: “A fost primul deţinător de maşină din România care nu era politician sau om de afaceri” / “Biroul lui a fost recuperat de la preotul din Valea Mare”

11 Aprilie 2018 |
Ştiaţi că Liviu Rebreanu a fost “patron” de taximetre? Sau că, după moartea marelui romancier, ţăranii de la Valea Mare au luat «suvenire» din cula acestuia, inclusiv biroul la care şi-a scris toată opera – obiect recuperat de către soţia geniului...