Te vezi uneori cum stai înfricoșat la un capăt al unui pod suspendat? Vezi și celălalt capăt al podului, însă ți se pare că drumul pe pod te va pierde. Vei aluneca, te vei speria la mijlocul drumului, îți va lua mințile hăul, vei dori să te întorci?

Totul este plin de emoție și înfricoșător. Important este să traversezi în siguranță, să ajungi pe celălalt mal. Dacă reușești, în ciuda tuturor trăirilor tale, vei ieși mai puternic, îți promit!

Găsește mentori de încredere!

Dar cum să faci asta? Sfatul meu ferm este să te bazezi pe cei care au traversat deja.

Cine ar fi aceștia? Adulții. Oamenii de încredere din jurul tău.

Părinți, profesori, alți tineri mai mari decât tine, părinții prietenilor, oameni în care îți poți pune baza. Indiferent de vârsta lor, acești adulți își amintesc bine încercările acestei traversări. Cei în care e bine să ai încredere sunt cei care înțeleg provocările pe care le simți, știu că ai puterea de a reuși și sunt entuziasmați de călătoria în care te-ai angajat. Te aplaudă de pe margine și te încurajează, ba îți dau și sfaturi bune!

Eu îți spun că e înțelept să te bazezi pe ei. Pe ce sugerez să te concentrezi? Caută să-ți formezi un catalog de opinii, care vor informa deciziile și concluziile tale. Cu cât acestea sunt mai multe și mai variate, cu atât vei fi mai înzestrat să judeci corect ce trăiești tu. Să nu cazi pradă gândului că există o singură persoană ce îți poate spune rețeta echilibrului și măsura adevărului absolut. Ai nevoie de mai mulți ghizi- caută-i pe cei experimentați.

Rezistă presiunii grupului!

În adolescență, tentația de a merge pe urmele grupurilor e mare.

Este doar cea mai la îndemână metodă de a ne simți integrați! Dacă suntem aidoma.

Dorința de a urma tonul mulțimii va fi deosebit de mare în adolescență, chiar dacă contravine unor principii și valori personale sau a unor rezerve personale. Grupurile de oameni cu care ne înconjurăm ne definesc pentru că vom replica comportamentele lor. Înainte să decizi că vrei să fii acceptat de cineva și parte din grup, fii sincer și vezi care sunt reușitele celor din grup și obiectivele acestora.

Un adevăr din psihologie, pe care l-am descoperit valabil mereu, este că într-un grup, cu cât numărul de persoane crește, cu atât subiectele de conversație dintre acestea se vor depărta de platoul pe care este așezată calitatea…. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât numitorul comun va trebui să fie mai simplu și vag pentru a fi acceptabil pentru toți. Gândește-te bine la asta când asculți vocea grupului- ea propune ceva convenabil pentru toți! Mai mult, gândește-te cât de profundă poate fi o conversație atunci când are loc doar între două persoane și cât de mult se va schimba atunci când apare o a treia. Gândește-te ce se întâmplă într-un grup mai mare de persoane.

Cea mai mare parte a presiunii este realizată de tineri care se simt chiar mai nesiguri decât tine. Dacă cedezi, obții momentan aprobarea lor- sau cel puțin le eviți dezaprobarea – dar pierzi puțin câte puțin din tine. Nu merită.

Este o mare diferență între sentimentul că aparții și sentimentul că încerci cumva să te potrivești în grup. Definește bine ce ai tu nevoie și caută-ți locul unde poți ajuta și crește pe cei din jurul tău. Pune preț pe ce crezi și pe ,,unde vrei să ajungi” și investește în cei care să te susțină corespunzător.

Nu te îndoi de tine!

Capacitatea pe care o apreciez cel mai mult la mine (și pe care mereu o caut în ceilalți) este scepticismul și abilitatea de a nu mă lăsa ușor convins de nimic. Însă acest lucru m-a limitat mereu pentru că n-am putut fi niciodată sigur dacă sunt pregătit. Dacă sunt pregătit să cer rolul mare în piesa de teatru, dacă sunt pregătit să dau examenul avansat, dacă sunt pregătit să plec la facultate, dacă sunt pregătit să vorbesc cu oameni mai mari ca mine. Pentru mine îndoiala despre mine și despre lume mi-a fost mereu cea mai la îndemână unealtă. Însă nu realizezi nimic cu un singur instrument.

Când suntem la început, nu trebuie neapărat să avem dreptate, ci să o căutăm. Este perioada în care trebuie să încerci și să experimentezi cât mai multe lucruri relevante și să găsești plăcere în a trăi și vedea noul. Poți să nu ai încredere că ce îți propui va ieși perfect, însă trebuie să ai încredere că experiența, oricare va fi, te va forma mai mult ca orice. Decât să stai trei luni pentru a face ceva perfect, fă ceva nou în fiecare zi. Răsplata va fi semnificativ mai mare, iar tu vei știi mult mai bine ce ai de făcut de aici înainte. Dacă te temi de ceilalți, gândește-te mai întâi dacă părerea indivizilor din jurul tău contează pentru tine. Apoi dacă pe viitor va mai conta. Și mai ales decide clar cât valorează propria opinie despre tine și comporta-te ca atare.

Pentru a te convinge, caută o experiență din trecut când ai fost la o răscruce și când nu erai sigur pe tine de decizie. Gândește-te dacă nu cumva experiența este cea care a contat mai mult ca orice pentru tine în ziua de azi. Pune pe hârtie riscurile și posibilitatea de câștig și conștientizează faptul că astăzi ai experiența aceea pentru a-ți lua decizia.

Distrează-te!

Cred că o misiune frumoasă pe care ne-o putem asuma cu toții este că trebuie să căutăm mereu lucruri noi care să ne placă și prin care să ne simțim bine. Așa cum am descoperit ce ne place să facem astăzi, la fel putem descoperi și lucruri noi ce ne pot împlini.

Odată ce mintea noastră descoperă câteva zone în care se simte bine, vom crea motive autolimitative pentru a sta doar acolo. E normal, însă uită-te mereu mai departe de orizontul propriei tale minți și înțelegeri. Așa cum astăzi nu ai avea încredere în conștiința ta de acum câțiva ani, ce te face să crezi că poți avea totală încredere în cea de astăzi? Uită-te mult mai departe, joacă-te cu fiecare zi în parte, descoperă ce te face să râzi și mai ales de ce râzi și ce rol are râsul pentru tine.

Fă ceea ce-ți place și devino bun la acel lucru. Pentru a te integra și forma în societate, este necesar să fii cumva de folos celorlalți. Ține minte că poți să-ți alegi ce ai în jurul tău. Iar pentru a învăța cum, concentrează-te să-ți fii de folos ție. Deși ,,te face matur” în capul tău, evită să dai verdicte, pentru că te vor limita pe tine, caută să explorezi mai mult, pune întrebări multe și lasă răspunsurile să vină când vor.

Când ești tânăr și te simți neînțeles, caută adânc să vezi cât te înțelegi tu. Apoi, cu toate gândurile și puterile tale, mergi și explică lumii exact cine ești.

Doar tu vei putea să o faci.

Sărbători fericite, dragii mei!

De ce te-ai întors?

Eu nu am plecat niciodată!

,,De ce te-ai întors?” Este pe departe cea mai des întâlnită întrebare pe care am primit-o anul acesta. Este întrebarea tuturor atunci când le spun că am plecat la studii în Germania și Franța, am cunoscut oameni din peste 100 de țări, mi-am început calea de specializare academică și am văzut ce înseamnă modele de bune practici în educație, muncă, spații sociale, economie și gândire. Întrebarea mi-au adresat-o elevi de clasa a XII-a, doctoranzi, profesioniști din piața muncii, directori de companii, foști profesori și prieteni de familie. Se pare că în mintea lor plecasem de tot. În mintea tuturor eu scăpasem.

Am analizat lumea în ultima perioadă astfel încât să văd unde este nevoie de implicarea mea.

În iunie 2022 am revenit în București să pun în aplicare, în sfârșit, ce învățasem. Veneam într-o România trecută prin pandemie, prin muncă remote, prin remodelări economice ce se simțeau în firme. Echipele pe care le-am căutat au trebuit să aibă următoarele caracteristici: să aibă ca obiectiv impactul, să provoace și să ceară învățarea continuă, să abordeze probleme interesante din societate. Am fost invitat să contribui în echipa unui proiect ce viza educația și viitorul acesteia în România și am fost foarte bucuros să o fac. Am simțit că voi putea pune în joc pasiunea și abilitățile mele. Echipa ce m-a primit a avut din start încredere în mine și m-a susținut să lucrez, să învăț, să aplic și -cel mai important- să mă implic.

Astfel mi-am stabilit obiectivul profesional de a lucra în mediile în care voi putea avea real impact. Atât timp cât mă axez pe acest obiectiv, voi putea rămâne convins că toate celelalte aspecte din viața mea se aliniază sănătos și productiv.

Am analizat lumea în ultima perioadă astfel încât să văd unde este nevoie de implicarea mea. Pe zi ce trece, știu că grupurile de oameni din România devin din ce în ce mai complexe, iar prioritățile noastre, atât individuale, cât și colective, ne mișcă spre orizonturi promițătoare.

Voi căuta să înțeleg, să ajut, să chestionez și să susțin.

Când intrăm într-o competiție, indiferent de cât ne-am antrenat, contează enorm care sunt cuvintele pe care le primim înainte de start!

În primul rând, încerc să-mi ating chemarea de a ajuta și sprijini tinerii liceeni și studenți ce urmează să facă următorul lor pas către lume. Indiferent de mediul în care aceștia plănuiesc să meargă, îndrumarea specifică și axată pe termen scurt, este întotdeauna benefică.

Consider cu tărie că pe lângă sfaturi de la mentorii mult mai avansați ca experiență profesională, pot fi foarte utile și sfaturi de la cei ce sunt doar cu câțiva pași înainte. Astfel, tinerii pot avea mult mai multă încredere în planul și acțiunile lor, se pot autoanaliza mai eficient și pot să-și decidă mai repede direcția.

Când intrăm într-o competiție, indiferent de cât ne-am antrenat, contează enorm care sunt cuvintele pe care le primim înainte de start!

Putem cu toții să ajutăm oferindu-ne conexiunile, cunoștințele asupra unui subiect de actualitate și mai ales ascultând. Cred în primul rând că generația mea trebuie să lucreze pentru a căpăta direcție și momentum, iar asta se va întâmpla prin puterea dată de obiceiuri benefice și modele replicabile.

Unde privim

Totodată, ideile, modelele și spațiul nostru cultural definesc modul în care tinerii generației mele își plănuiesc viitorul și modul în care acționează. Mi-am dat seama că în ultimii 5 ani, și eu și colegii mei am avut ca țintă, în minte, să conturăm și definim identitatea intelectuală și pe cea culturală. Cea intelectuală ne ajută să lucrăm cu impact, să putem analiza, să oferim perspective valoroase și să fim siguri pe aspectele pe care le cunoaștem. Identitatea culturală este cea ce ne ajută să navigăm necunoscutul, ea este conexiunea cu oamenii cu care împărtășim aceleași situații și oportunități, este racordul cu istoria ce a determinat lumea așa cum este astăzi, este legătura cu drumul pe care cei aflați dinaintea noastră l-au pavat.

Sesizez riscul iscat de tendința de a privi preponderent spre sine, lăsând deoparte tradiții, obiceiuri, matrice ce și-au lăsat de secole amprenta asupra comunității noastre. Suntem incompleți dacă ne percepem ,,la singular”, crezând că vom izbuti fără trecut și fără rădăcini.

Personal, consider că asumarea comună a responsabilității și a bagajului nostru cultural, ne va ajuta să înțelegem mai bine capacitățile individuale și colective, să creăm țeluri de care beneficiază întregul și să depășim cu mai mare ușurință nesiguranța.

Am învățat enorm de mult, am văzut cum lumea reacționează la ce ofer și am început să înțeleg cum să o ascult pentru a dărui și a oferi ce are nevoie cu adevărat. Mă concentrez să pot crea un echilibru între învățare și practică, între consum și creație. De asemenea, deseori caut să fac un ”test al realității”, să analizez cât de utile și corecte sunt lucrurile pe care le fac. Împreună cu oamenii valoroși de care mă înconjor, sunt sigur că lucrez la fundațiile ce vor conta.

Este timpul de pus lucrurile cap la cap, este timpul conectării, ascultării, răbdării pentru munca aceea benefică și cu rod!

Într-o lume în continuă evoluție și schimbare, discuțiile despre meseriile trecutului și prezentului pot aduce în prim-plan inovațiile aduse de tehnologie. Cu toate acestea, ne punem întrebarea: care sunt meseriile viitorului? Cum se vor transforma domeniile de activitate și cine va deține puterea asupra lor? În evenimentul organizat în data de 9 Mai de către comunitatea CUIB, am explorat aceste întrebări alături de patru tineri ce se pregătesc pentru domenii diferite. Maria Stanca, Luca Onică, Alexandru Rădulescu și Theodor Proca.

Acest eveniment a fost moderat de Monica Mocanu, profesor și co-fondator al Teleskop, această discuție își propune să aducă în fața noastră perspectivele și cunoștințele a patru invitați excepționali. Fiecare dintre ei aduce cu sine o experiență unică și o perspectivă diferită asupra meseriilor viitorului.

Haideți să îl cunoaștem pe Luca Onică, absolvent al Jacobs University Bremen, specializarea Relații Internaționale și Economie, ne va oferi o înțelegere profundă a tendințelor globale și a schimbărilor geopolitice, și cum acestea pot influența meseriile viitorului.

Cine este Luca Onică? 

Sunt un tânăr ce întotdeauna s-a bucurat de oameni, de idei, de locuri ce inspiră.

Am plecat în Germania la facultate cu dorința de a putea crește, învăța, interacționa plenar.

Pentru mine, prioritatea de acum este să înțeleg mecanismele de funcționare ale lumii și să mă formez în continuare.

Astăzi, la un an de la întoarcerea în țară, activez în zona de consultanță în relații guvernamentale în România.

Părerea ta despre evenimentul organizat de comunitatea CUIB, este necesar să cunoaștem această latură a inteligenței artificiale?

Evenimentul a fost o experiență aparte: mi-am reconfirmat importanța existenței punctelor de vedere diferite, complementare, susținute atunci când dorești să înțelegi cu adevărat natura și potențialul unui concept.

Este necesar să cunoaștem factorii ce ne definesc prezentul și chiar dacă nu interacționăm întotdeauna cu aceștia, impactul lor asupra vieții noastre și asupra comunității noastre trebuie luat în calcul.

Este foarte important să ne informăm corect și să căutăm păreri temperate, echilibrate despre acest subiect.

AI-ul ne va influența o parte din viață, așa cum majoritatea tehnologiilor noi au făcut-o. Odată cu inovația, și mintea și capacitatea de analiză critică a omenirii a crescut suficient, astfel încât să facă față oricărei noi provocări.

Care sunt principalele diferențe dintre HI (inteligența umană) și AI (inteligența artificială) și cum pot acestea să fie aplicate în diferite meserii ale viitorului?

AI-ul poate crea mai multă claritate în a explora și identifica legături logice simple în complexitatea informației inepuizabile oferite de către internet. De 20 de ani, piața muncii s-a specializat în a pune idei cap la cap pentru a comunica eficient. Acum, putem crea mult mai rapid rezumate cu cele mai importante idei și concepte și -ulterior- putem aplica totul eficient. Inteligența umană jonglează cu informația generală în contextul în care cineva trăiește. Prezentul imediat poate fi înțeles doar de către noi, iar nevoile cu care noi ne confruntăm pot fi rezolvate doar cu atenție, empatie și strategie izvorâtă din natura umană. Astfel, practicanții viitoarelor meserii vor putea să se concentreze pe a-și dezvolta abilitățile, știind că au acces la o unealtă la îndemână pentru a înțelege rapid informația.

Ce implicări etice și sociale ar trebui să ia în considerare dezvoltatorii de tehnologie AI pentru a asigura că aceasta nu va înlocui complet meseriile oamenilor în viitor?

Meseriile ce vizează doar procesarea de informații la care modelele AI au acces sunt cele ce se vor disipa; Inteligența Artificială în locul unui arheolog pasionat? În locul unui istoric ce descoperă un izvor nou? În locul unui artist ce transmite plenar? În locul unui psiholog ce ascultă, empatizează, vindecă suflete?

NU.

Amprenta umană va fi tot mai apreciată și sper ca tehnologia ne va permite să fim cei ce suntem meniți să fim cu adevărat pentru societatea noastră. Dezvoltatorii tehnologiei trebuie să se asigure că oamenii văd natura adevărată a produsului lor, cea de unealtă.

Ne poți da un exemplu când AI te-a ajutat sau nu a putut să facă acest lucru?

Într-un context în care am lucrat cu oameni competenți și foarte specializați, am reușit să obțin prin intermediul unei unelte AI un rezumat ce m-a ajutat să înțeleg bazele unei industrii complexe, pe care l-am putut citi în mai puțin de 5 minute. Având acest punct de plecare, am putut aborda subiecte relevante și am putut forma conexiuni reale cu cei lângă care lucram. Nu devenisem un expert, însă știam destul cât să capăt curiozitatea de a pune întrebările ce au contat.

Un sfat pentru cei tineri

Aveți răbdare cu voi, căutați-i pe cei ce vă vor binele.

Observați faptele, nu doar la vorbele.

Este în regulă să spuneți NU.

Este esențial pentru succesul vostru în viață să vă înconjurați de oameni cu un suflet cald și o minte strălucită.

Nu vă grăbiți să creșteți!

Aleea pe care pășim noi, absolvenții, este presărată cu pietricele albe, strălucitoare. Poteca strâmtă pe care cu toții călcăm este împrejmuită cu gazon proaspăt cosit. Deși pașii noștri sunt mici, sunt pașii pe care îi facem cu cea mai mare încredere și hotărâre de când am venit aici. Poate că sunt cei mai hotărâți pași ai mei de până acum. Privirile noastre cuprind și înțeleg altfel acum tot spațiul care trei ani de zile ne-a fost ,,acasă”.

Sunt la Jacobs University Bremen și este ziua în care promoția mea, promoția 2022 își face ieșirea spre lume. Bucuria este mare; inimile sunt ghemuite.

Decanul Arvid Kappas ne-a pregătit: vom păși încet. În drumul nostru spre sala absolvirii vom medita, ne vom gândi la fiecare zi pe care a trebuit să o trecem pentru a ajunge aici.

,,Amintiți-vă de fiecare pagină citită, fiecare discuție și fiecare prieten. Gândiți-vă la greul prin care ați trecut și gândiți-vă la binele pe care greul l-a adus. Gândiți-vă prin ce trece lumea astăzi și cât de pregătiți sunteți să interveniți pentru a o schimba. Gândiți-vă că voi sunteți cei prin care lumea se poate uni; distanța dintre noi este doar atât cât ne-o închipuim că este. Cu toată ființa, spre înainte, să mergem…’

Trei ani cât trei clipe

Și totuși, ce lungă a fost ziua în care am prezentat Orientalismul lui Edward Said.

Orele pentru a termina prezentarea despre democrațiile hibride: se dilatau.

În ziua în care am aflat pentru prima oară despre realism ca teorie pentru sistemul internațional am vorbit cât în zece zile.

Proiectul despre uniunile monetare m-a făcut să văd două răsărituri și două apusuri fără să fiu destul de obosit cât să dorm între ele.

Astăzi timpul arată altfel.

Aici am crescut cu toții, într-o casă aranjată de noi, departe de casă. Aici ne-am împrietenit cu lumea largă, aici am învățat că putem, iar când nimic nu se poate, mai e totuși ceva de făcut.

Pietrișul și gazonul se îmbină încet. Pășim unii lângă alții pe calea aceasta spre ceremonia finală, acolo unde ni se va înmâna diploma și vom fi ovaționați.

Ce scrie pe diploma mea?

Se certifică faptul că acest student a absolvit Relații Internaționale: Politică & Istorie. Numele și data nașterii îmi sunt scrise aici. Posibil ca lumea să fi prezis asta.

Pe spatele diplomei (cu cerneală invizibilă) scrie:

Se certifică faptul că acest student a stat departe de tot ce știa a fi bun și confortabil ani de zile și a ales de unul singur să învețe, departe de casă, tot ce îl poate face să fie mai bun pentru lumea aceasta. A învățat, acest student, statistică, inginerie, bio mecanică, psihologie, teologie, oratorie, și a ales să devină bun, foarte bun pentru lumea în care trăiește. Pe spatele diplomei pot citi asta doar cei ce au trăit totul.

O sală imensă de 850 de locuri este plină până la refuz. Familii, prieteni, colegi mai tineri și absolvenți aplaudă cu susținere și încântare. Ne ocupăm scaunele și ascultăm, în emoție, cuvintele profesorilor noștri: ,,Această diplomă este un simbol. Voi puteți crea ceva ce nu putea fi anticipat când ați pornit pe acest drum. Mergeți în lume și creați ceea ce nu se poate anticipa.”

Sunt chemat pe scenă. Numele meu sună clar. Sunt în fața lumii și se așteptă multe de la mine.

Și eu aștept lucruri de la mine. Căci lumea așteaptă lucruri de la noi.

Drumuri

Când ieșim din sala cea mare, suntem tot noi. Și pietrișul e tot alb.

Doar că nu mai este un drum.

Sunt sute de drumuri, spre casele noastre, spre țările noastre, spre oamenii noștri, spre lumile noastre. Și toate drumurile astea vor avea pe ele, presărate, pietricele albe care uneori vor sclipi și ne vor aduce aminte de astăzi. Doar ca să ne țină treji și concentrați pe ce avem de fapt de făcut. Și să nu ne lase să uităm vremurile când pietrișul cel alb era sub picioarele noastre.

E rândul nostru să ne facem calea.

Mă apropii cu pași repezi de finalul facultății. Am un ritm ușor încetinit acum pentru că toată energia se cristalizează în jurul lucrării de licență.

Într-o discuție cu alți tineri, ca și mine, care aplică anul acesta sau anul viitor la facultate, revine iar și iar întrebarea: ,,…și totuși, cum aleg locul în care voi fi? Care este elementul definitoriu al studiilor? De ce să țin cont și de cine să ascult? Oare voi fi pregătit să duc tot ce va veni peste mine atunci? Vreau doar să fie totul rezolvat!”

Eu și toți tinerii pe care îi admir astăzi ne-am confruntat și reîntâlnit constant atât cu dilema de a alege direcția de studiu, cât și locul și țara în care să o facem. Argumente infinite îmi schimbau mereu balanța și convingerea mea era  zilnic și mai fermă. Pe altă decizie, desigur.

Alegerea mea finală de atunci, acum, la final, pot spune că a fost una bună, ce mi-a definit devenirea. Am învățat nu doar carte, ci cum să înfrunt necunoscutul din lume, din oameni și din idei și cum să apropii toate acestea de mine. Am învățat să găsesc profesorii în toți cei ce mă înconjoară și să adopt o gândire ce cioplește uși spre viitor.

Doar vocea ta interioară este bine să îți spună dacă rămâi în țară sau pleci în străinătate să studiezi. Nu ar trebui să studiezi ,,afară” doar pentru că alegerea asta este ,,la modă”, sau ,,pentru că așa fac toți”. Și nici pentru că așa ți-au spus ai tăi sau pentru că este visul mentorului tău pentru tine. Universități la fel de bune sunt găsite și în țară și peste hotare. Trebuie să-ți creionezi cum poate arăta locul în care poți explora și poți fi împlinit aproape tot timpul. Este important să știi: ,,a studia afară”, sau chiar într-un nou oraș implică un mare consum emoțional și pierderea nivelului de confort. Asta te va face să-ți pui la încercare crezurile și să îți redescoperi felurile de trai ale vieții. Dacă îți dorești să te dedici în totalitate studiului și vrei să mobilizezi dinamica personală, este perfect să decizi pentru ,,nou”.

Iată ce extrag din experiența mea:

Studiul în afara granițelor țării oferă posibilitatea să te bucuri de excelență academică în unele domenii insuficient dezvoltate în țara noastră. Dacă domeniul acela este cel despre care poți fi curios mereu și în care te poți implica total, e timpul să-ți croiești drumul către locul special.

Continuarea studiilor în altă țară va presupune ca tu să înveți limba locului, cultura oamenilor, istoria, geografia, gastronomia și tendințele sociale. Adaptabilitatea va fi un atu pe termen lung, crede-mă!

Te vei cunoaște mai bine pe tine. Practic, după 18, 19, 20  de ani în care ai avut mereu cu cine să te consulți, acum vei lua decizii tu pentru tine. Greu, frustrant, demoralizator, pe moment, sănătos emoțional pe termen lung. Vei crește fantastic în ochii tăi, vei vedea!

Studiul în alte țări este cel puțin provocator din punct de vedere financiar, chiar dacă universitatea îți acoperă din costurile studiilor. Va trebui să plătești pentru lucrurile extra, va trebui să înveți și să muncești, să vorbești cu bănci, cu autorități locale, să-ți alegi dulciurile și brânza care seamănă cu telemeaua ta preferată de acasă. Ideal este ca universitatea să-ți permită să lucrezi part time. Poate va fi prima dată când vei îmbina munca și învățătura. Clar vei avea tu însuți un impact puternic asupra propriei vieți!

Va fi foarte important să înveți legea și tot ce ține de țara gazdă și te vei adapta la cultura cea nouă cu totul. E important să știi din timp unde mergi și să te întrebi cum te vei armoniza cu ceea ce societatea oferă. Însă nu-ți vei pierde niciodată identitatea națională, ba chiar aceasta se va întări!

De obicei, facilitățile facultăților din străinătate sunt grozave. Unele îți dau posibilitatea să înveți cu aparatură de ultimă generație, să faci practică în locuri neașteptate, ai transport gratuit în jurul orașului tău, acces la biblioteci, evenimente și cercuri formatoare. Toate acestea pentru că mintea și curiozitatea ta sunt prețuite.

Comunicarea cu profesorii din universitățile din străinătate este foarte deschisă. Poți interpela, poți cere explicații, poți chiar să pui la îndoială materia. Însă asta în numele cunoașterii. Ți se ascultă opinia informată întotdeauna și poți modela părți din comunitatea ta.

Perioada facultății este importantă. Acești 3-4 (+) ani nu vor decide nici dacă viața ta va fi extraordinar de bună, nici că va fi groaznică. Alege locul unde îți va face plăcere să lucrezi, să te împrietenești, să te îndoiești și să depășești provocări.

Mama mea spune mereu: ,,Omul sfințește locul”.

Tu ce loc vei sfinți?

Începem un alt an pandemic și un nou ,,val” este exact aici, lipit, lângă noi. O mulțime de pierderi și dureri s-au întâmplat și continuă să se întâmple.

Ne întrebăm cum este posibil să trimitem un telescop spațial uriaș (James Webb) pentru a studia nașterea primelor galaxii, în urmă cu aproximativ 13 miliarde de ani, dar încă nu ne putem reface țesutul conviețuirii ce ne dădea liniște, siguranță în viitorul nostru împreună și libertatea de a crește așa cum ne cere natura noastră.

Am discutat împreună cu profesorii mei de la SciencesPo acest subiect, iar viziunea acestora a fost încurajatoare, reușind să aducă o notă de optimism spre noi, cei tineri și îngrijorați. ,,Având în vedere greutatea resimțită în sufletul tuturor, poate ne-ar face bine să privim către pandemiile din trecut pentru a explora ceea ce au dat perioadele provocatoare oamenilor, în afară  de boală, suferință, teamă, incertitudine” ne-a spus profesorul de strategie a discursurilor și dezbaterilor.

Pandemiile creează contextul în care primează durerea, singurătatea și nesiguranța. Au pus omenirea în retragere și în suferință și în trecut și o vor face și în viitor. Oare ce filtru sau ce algoritm de pe lume ne-ar putea ajuta să privim pandemiile cu mai multă înțelegere? Discuțiile ne-au sugerat că pandemiile pot alimenta procese de creație revelatoare, pe care istoria le scoate la lumină.

Moartea Neagră a secolului al XIV-lea sau Black Death

Francesco Petrarca, poetul și savantul italian, a trăit în perioada cu cea mai puternică pandemie din istoria înregistrată, ,,Moartea Neagră”, care a ucis aproximativ 200 de milioane în Europa, Asia și Africa de Nord între 1346 și 1353, revenind periodic în valuri noi timp de decenii după aceea. Multe din scrierile marelui filosof, poet, traducător, filolog iau naștere în izolare și solitudine: ,,Carmen bucolicum” (1346-1357), ce cuprinde scrieri inspirate de Virgiliu, pe teme de dragoste, politică, morală, ,,Epistolae metricae” (1333-1361) ce cuprinde 66 scrisori în hexametri în care sunt evidențiate evenimente politice și literare, ,,Rerum memorandum” (1350), o culegere de povestiri cu caracter moralizator, bazate pe date clare istorice, ,,De vita solitaria” (1346-1356), carte ce aduce în prim plan avantajele trăirii în solitudine.

Tot atunci, prietenul lui Petrarca, Giovanni Boccaccio, a scris ,,Decameronul”, o sută de povești pentru a-i distra pe florentinii disperați care au fugit la țară pentru a se proteja.

Renașterea avea să înflorească în curând în Italia, găsindu-și susurul prin suferințele ciumei relatate de Petrarca.

„Anul 1348 ne-a lăsat singuri și neputincioși”, a scris el în ,,Scrisorile” sale. Iată-l pe Petrarca, marele poet italian, cel care și-a văzut mulți dintre apropiații săi răpuși de ciumă: ”În anul 1348, an pe care îl deplâng, am fost lipsiți nu numai de prieteni noștri, ci și de oameni din lumea întreagă. În anul următor mulți din cei care scăpau cădeau secerați de coasa morții ca niște spice de grâu. Urmașii noștri nu vor crede că a existat o vreme în care întreaga lume – nu numai o parte din ea – a fost lipsită de oameni, fără să fie vreun război, fără să fie un dezastru vizibil. Când s-a mai văzut așa ceva? Când s-a mai întâmplat să vedem atâtea case golite, orașe părăsite, moșii distruse, câmpuri pline de cadavre, o pustietate oribilă care cuprinde întreaga lume? Întrebați-i pe istorici. Vor tăcea. Întrebați-i pe medici. Vor fi uimiți. Întrebați-i pe filosofi. Vor ridica din umeri, își vor încrunta sprâncenele și cu, degetul pe buze, vă vor face semnul tăcerii. Cum să poată crede urmașii noștri asemenea grozăvii, dacă noi înșine nu le credem și ni se pare a fi un coșmar? Un coșmar pe care îl trăim cu ochii deschiși, bocindu-i pe cei apropiați nouă, într-un oraș luminat de torțele înmormântărilor în timp ce ne îndreptăm către casele noastre pustiite. O, voi fericiți oameni ai viitorului, voi nu veți cunoaște aceste lucruri și veți crede că mărturia noastră este doar o poveste!” (Francesco Petrarca, “Selected Letters”, HUP, 2017)”

Uităm cât de ușor este pentru noi să folosim tehnologia, azi, pentru a comunica cu familia și prietenii la distanțe mari, din siguranța caselor noastre… Pentru Petrarca și Boccaccio, totul trebuia făcut în persoană sau în scris, cu livrare incertă, desigur, dintr-o singurătate apăsătoare pe care nici măcar nu o putem cuprinde cu gândul.

O scrisoare la care nu se primea răspuns putea însemna decesul destinatarului vizat.

Totuși, Petrarca și-a găsit mângâiere în a scrie scrisori către prieteni și a readuce la viață marii gânditori ai antichității grecești și romane. Creând opere de artă nemuritoare prin poezie și proză, el și-a inspirat și hrănit cititorii prin puternicele frânturi de viață și moarte.

Ciuma din secolul al XVII-lea l-a ajutat pe Galileo Galilei

La sfârșitul Renașterii, la aproape 300 de ani după Petrarca, ciuma s-a întors în Italia, datorită Războiului de 30 de ani care a devastat Europa Centrală.

Acesta este timpul în care Galileo Galilei se luptă cu Inchiziția, deoarece el a insistat să-și promoveze viziunea copernicana asupra lumii conform căreia Soarele, și nu Pământul, se află în centrul sistemului solar.

În 1630, un călugăr dominican care susținea părerile lui Galileo a acordat aprobarea manuscrisului, după câteva revizuiri. Acesta este momentul în care ciuma a lovit din nou Italia, forțând oamenii să-și limiteze călătoriile și să se izoleze. Galileo a văzut acum o oportunitate. El a construit manuscrisul expediat de la Roma la casa sa din Florența, în părți separate. Văzând aprobarea cenzorilor de la Roma, cenzorii din Florența au ștampilat procesul, iar cartea a fost tipărită chiar înainte ca ultimele părți să sosească la Florența.

Când Papa a văzut rezultatul final, a fost furios: ,,Nu Soarele este cel care se mișcă, ci Pământul este cel care se rotește” stătea scris negru pe alb. Papa nu era pregătit primească materialul, într-o perioadă de confruntare între catolici și protestanți. Cartea a fost cenzurată și Galileo a fost forțat să renunțe la viziunea sa heliocentrică asupra cosmosului. Totuși, copii ale cărții au reușit să părăsească Italia spre lume, iar revoluția copernicană și-a luat zborul.

Ce a făcut ciuma pentru matematică și fizică

În 1665, de data aceasta în Anglia, ciuma l-a forțat pe tânărul Isaac Newton să fugă de la studiile sale la Universitatea din Cambridge la ferma mamei sale din Woolsthorpe, unde a stat doi ani.

Ferma era extrem de bogată și DA, avea meri plantați și atent îngrijiți. În acești doi ani, geniul lui Newton a explodat cu o forță greu de înțeles. El a folosit pe deplin modul în care stăpânea matematica, un mod probabil neegalat de nimeni în Europa la acea vreme. A creat cu o originalitate fără precedent lucrări transformatoare în istoria științei. Newton însuși și-a amintit mai târziu:

„La începutul anului 1665 am găsit metoda de aproximare a seriilor și regula pentru a reduce orice putere a oricărui binom într-o astfel de serie. Același an (…)  în noiembrie a găsit metoda directă a fluxiunilor [ceea ce numim astăzi calcul diferențial, care a fost inventat independent de Gottfried Leibniz în Germania] și în anul următor, în ianuarie, am identificat teoria culorilor iar în mai am aflat intrarea în metoda inversă a fluxiunilor [calcul integral]. Și în același an am început să mă gândesc la gravitația care se extinde până la orbul Lunii iar din regula lui Kepler conform căreia timpii periodici ale planetelor se aflau în proporție sesquialtera [putere în trei jumătăți] din distanța lor față de centrul globurilor lor, am a dedus că forțele care mențin planetele în globurile lor trebuie să fie reciproc ca pătratele distanțelor lor față de centrele în jurul cărora se învârt; și, prin urmare, a comparat forța necesară pentru a menține Luna în globul ei cu forța gravitațională de la suprafața Pământului și a găsit răspunsul destul de aproape. Toate acestea au fost în anii ciumei 1665-1666. Căci în acele vremuri eram în floarea vârstei mele pentru invenții și pentru matematică și filozofie mai mult decât oricând de atunci.” (Doug West, “A Short Biography of the Scientist Sir Isaac Newton”, CIPP, 2015)

Pe scurt, în timpul acestor doi ani de ciuma, Newton a pus bazele calculului diferențial și integral, teoria luminii și a culorii, legile mișcării și teoria universală a gravitației. Greutățile și provocările pandemiei l-au pus pe tânărul savant în postura de a-și împinge limitele și a crea piloane ale științei ce vor rezista pentru totdeauna.

În cele mai întunecate vremuri, spiritul omenirii lasă cale liberă magnificei creativități. Voința, perseverența, memoria și încrederea sunt aliații noștri ancestrali ce ne sprijină în misiunea noastră de a devenii mereu mai buni, dincolo de lupta dintre viață și moarte.

Notă: Cei dornici de a afla mai multe despre subiect o pot citi pe Kari Nixon, “Quarantine Life from Cholera to COVID-19: What Pandemics Teach Us About Work, Life, and Communities from the 1700s to Today”, S&S/Simon Element, June, 2021. Idei din acest material au fost inspirate de către,“Throughout history, pandemics allowed geniuses to flourish”, Marcelo Gleiser, BigThink.com.

A fost anul în care percepția despre mine s-a schimbat probabil cel mai mult și am reușit să dobândesc o înțelegere a sinelui pe care nu mi-o imaginam posibilă. Experiențele intelectuale și emoționale intense și dese, oamenii diverși și interesanți în care m-am oglindit, timpul ales de autoanaliză, toate aceste lucruri mi-au șlefuit abilitatea de a-mi prezice mișcarea, gândirea și simțirea. Esențe ale mele care erau adormite sau înnodate una de alta sunt acum distincte și bine înțelese de sinele meu.

Locul și timpul pentru “pandemia care răstoarnă lumea”

Mi-am dat seama că probabil am prins momentul și locul în care să pot învăța cel mai mult din pandemia care răstoarnă lumea și ne arată toate problemele pe care de prea mult timp le ascundeam- noi, oamenii lumii- sub covor. M-am aflat într-un loc pentru care cei responsabili au luptat să rămână sigur. M-am implicat în susținerea unui climat clar și sănătos. Campusul nostru, care încă găzduia peste 700 de studenți, a rămas o enclavă a grijii și a unei relaționări pline de siguranță.  Ne-am bazat cu toții pe respectul reciproc: sănătatea mea depinde de sănătatea ta și sănătatea tuturor depinde de sănătatea noastră. Trăiam zilnic cu mici discomforturi și momente iritante. Și trăiam zilnic cu spiritul de comunitate și de solidaritate viu.

Doar atunci când realizezi că nu poți să-ți îmbrățișezi prietenii sau nu poți să discuți cu colegii tăi de curs afară, pe iarbă sau la o masă, în foișor și când știi că cei dragi de acasă vor putea fi văzuți mult timp de acum încolo doar pe ecranul telefonului, realizezi cât înseamnă ceilalți pentru tine și tu pentru ei. Prietenii mei au trait provocări mari: trei colegi dintr-o țară a Caucazilor au fost trimiși înapoi de la aeroport – țara lor nu-i mai dorea acum; “…poate peste trei luni”, mi-au spus cu vocea pierdută. O altă prietenă s-a întors înapoi în Germania din America Latină pentru că țara ei devenise prea periculoasă pentru a trăi în ea, chiar și în izolare. Printr-un mod nemaiîntâlnit, simțeam empatie unii pentru ceilalți fără multe explicații sau povestiri. Iar limitata interacțiune directă permisă între noi a fost mereu folosită pentru susținere și ajutor reciproc, chiar și atunci când ne cunoșteam puțin. Cu toții știam că trebuie să contribuim la binele și siguranța celorlalți, atât cât ne duceau puterile.

Întoarcerea la punctul de plecare, orașul meu, îmi descoperă noile perspective deschise în mine după zece luni departe de viața mea de cuib.

Caut unghiurile ancorate în realitatea obiectivă

Orice informație, problemă sau opinie pe care o întâlnesc astăzi este analizată dintr-o perspectivă globală și de cele mai multe ori îmi pun la îndoială primele puncte de vedere, căutând un unghi cât mai ancorat în realitatea obiectivă. Sunt conștient că tot ceea ce știu nu este tot ceea ce văd și tot ceea ce văd nu este ceea ce există. Deși durează acum mai mult până să-mi fac o părere fermă, sunt împăcat cu faptul că măcar o mică parte din realitatea mea este dincolo de o perspectivă subiectivă.

Așa e de când lumea?

Nimeni nu este bun, rău, harnic sau leneș pentru că așa îi stă în fire unei rase sau nații. Zicalele precum „așa e de când lumea!” sunt tot mai greu de justificat.

Harta geografică și harta interioară

Există mari diferențe între harta geografică și harta din mine; în harta mea interioară, România este acum învecinată cu Grecia, Albania, Germania, Africa de Sud, Columbia și Nepal. Tineri din toate aceste locuri îmi împărtășesc idealurile. Mi-au înțeles problemele și mi-au venit în ajutor în cele mai grele momente. Formăm un grup aparte în care membrii nu-și pierd niciodată individualitatea, iar caracterul fiecăruia strălucește. Deși prejudecățile ar putea deveni cele mai mari obstacole în calea prieteniei, puterea acesteia din urmă poate vindeca chiar și cea mai gravă formă de ignoranță.

Nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții

Așa cum am învățat în timpul carierei mele sportive, nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții. O lovitură puternică ne poate dărâma în cea mai liniștită zi. O lecția sau un gest care ne-ar schimba perspectiva poate să se petreacă într-un ungher. În haosul lumii, învățăm să trăim împăcați cu incertitudinea, cu gândul că viața noastră sau a celor apropiați nouă se poate schimba când nimeni nu se așteptă.

Puterea exemplului

Puterea exemplului este probabil tehnica cea mai eficientă când vrem să provocăm schimbare în jurul nostru. Niciun film, nicio carte, reclamă, sau povestire nu se va putea compara cu puterea de influențare și de determinare a unui profesor care lucrează și își pune munca sa pe primul loc atunci când predă. Un termen banal al statisticii poate fi văzut ca un posibil element definitor al vieții mele atunci când profesorul vrea și este pregătit să-mi transmită asta. Cinci minute de prezentare strălucitoare pot avea în spate șase ore de muncă. Acum știu asta din proprie experiență.

Am terminat acest prim an de facultate; probabil cea mai frumoasă, intensă și creatoare perioadă pe care am trăit-o. Pe lângă Teorie economică, Relații internaționale, Metode de cercetare sociologică și Istorie modernă, am învățat să exist fericit și responsabil în lumea largă ce este azi curtea din spatele casei generației mele.

Sunt mereu cu gândul la “iarba verde de acasă”. Știu că de aici, de acasă îmi voi contura locul în lume și voi crea viitor. Rădăcinile îmi sunt puternice, iar crengile îmi cresc cât mai înalte.

Mulțumesc Matricei Românești pentru că mi-a oferit un spațiu ales în care să-mi analizez evoluția la rece și să o împărtășesc tuturor. Acest loc a fost ca o punte deschisă către casa mea, pe care am pășit de fiecare dată când am simțit o creștere. Și sper că v-a bucurat.

La începutul lunii februarie m-am întors în campusul de la Jacobs University Bremen și totul era perfect pregătit pentru un semestru și mai plin și mai fructuos. O săptămână întreagă am fost încontinuu întâmpinat de către colegi, prieteni și profesori, cu veselie, cu povești, întrebări și noi planuri.

Încerc să mă gândesc când am avut câteva ore libere în luna februarie, însă ar fi foarte greu să le găsesc!

În toată vria din jurul meu, în care lumea se grăbea și se străduia să cunoască, să organizeze, să creeze și să ofere, eu m-am găsit în fiecare zi aprofundând, discutând și lucrând.

În câte zile se poate schimba lumea

Am plecat în excursii de studiu sociologic (având călătoriile lui Dimitrie Gusti în gând) pentru a înțelege mai bine comunitățile internaționale așezate în Germania în ultimii 30 de ani, am participat la conferințe pe teme socio-politice (ne)actuale (fiind sigur că lumea are un curs greu de modificat!) și am întâlnit foști studenți JU care erau gata să împărtășească din experiențele lor. În continuu ceva nou îmi dădea energie. Viața avea mișcare și culmi de urcat.

Începutul lunii martie m-a purtat departe de campus pentru 3 zile.

Când m-am întors, LUMEA se schimbase deja.

Schimbarea e febrilă

Holurile și aleile nu mai erau pline de studenți, contactul cu profesorii noștri părea încremenit sau rece și mie îmi era mult mai greu să găsesc oameni. Studenții americani părăseau campusul, discuțiile pe rețelele de socializare erau febrile: rămâi sau pleci, îți faci provizii, te temi sau nu, care e cea mai mare frică, care e diferența dintre virusuri și bacterii, ce înseamnă vârstă critica și comorbiditate. Începutul schimbării ne acoperise.

Mie îmi răsună mereu în urechi remarca unui coleg ce sublinia într-un curs rolul evenimentelor marcante în formarea prezentului: “Crizele nu încep ca într-un film, cu toții trebuie să realizăm foarte devreme cât de sensibilă este de fapt balanța vieții. Cauzele există deja, ca și cum criza zace ascunsă în pământ, așteptând momentul să sară.” Experiența sa personală ne-a ajutat în oră să vedem altfel istoria, însă acum mă ajuta să înțeleg gândurile și emoțiile mele.

Bremen în timp de pandemie. Sursa foto: www.gew-hb.de/

Viața în universitate în timp de pandemie

Universitatea JU a știut că trebuie să-și îndeplinească obiectivul principal, acela de a ne pregăti pentru a îmbunătăți lumea, așadar am comutat toată munca în cursuri online, iar învățătura și-a văzut bine de drum. Cursurile au rămas (mai mult sau mai puțin) interactive, iar topicul PANDEMIE ne-a dat subiecte foarte interesante de discuție la orele de sociologie și istorie, economie, statistică și programare. Cu toții am trecut printr-o perioadă de adaptare, însă pentru că orele și întâlnirile se pot face cu ușurință din camera noastră, am realizat că avem mult mai mult timp pentru studiu, analogii și reflecție.

Încep să discut cu colegii mei. O primă schimbare pe care o văd este modul în care încep să se refere la lumea din jurul lor: acum, cu toții și-au lărgit perspectiva. Îmi amintesc ce spusese un student la ora de filosofie semestrul trecut reflectând la evenimentele care au schimbat cursul istoric al țării lui: oamenii își dau seama natural despre lucrurile care ar trebui să-i preocupe atunci când sunt loviți de o perioadă de criză.

Care e întrebarea principală

Deși informațiile și sursele noastre diferă, interesele tuturor se focalizează într-o singură zonă, indiferent de pregătire sau cunoștințe: cum de a reușit să lovească atât de puternic acest nou (vechi) virus/eveniment/proces și cum ne va afecta.

Cu toții știm ce e de făcut pentru a sta în siguranță și toți, de la studenți și asistenți până la profesori și boardul de conducere lucrăm în felul nostru pentru a preveni și a limita pericolul.

Suntem atenți la informația pe care o consumăm și nu mai citim și vorbim doar de dragul de a o face.

Din fericire pentru noi, cei din campus, statul în care ne aflăm (landul Bremen) a fost foarte puțin afectat de epidemie, iar Facultatea nu are până astăzi niciun suspect de a fi contactat virusul. Poate că acest lucru ne dă speranță și posibilitatea de a privi și înțelege situația așa cum o facem de pe această punte de observare.

Cum te pregătești de ceva imprevizibil?

A fost foarte interesant pentru mine să îi întreb pe oamenii cu experiență pe care îi cunosc dacă au mai trăit vreodată așa ceva; toți mi-au spus că modul în care s-a aranjat lumea este complet nou. Așadar, individual, probabil că nimeni nu are un răspuns corect din experiență la ceea ce se întâmplă.

Pe 2 Ianuarie citeam despre începutul acestui fenomen pe când trecea neobservat și furișat de restul lumii și îmi dau seama că nu i-am acordat mai multă importanță ca altor știri despre care aflam. O schimbare majoră se poate întâmpla oricând și poate porni din orice; ține de noi toți să fim pregătiți pentru aceasta. Totodată, consider acum mai mult ca oricând, că este moral și necesar să fim smeriți și să ne bucurăm de binele pe care îl trăim, azi, ieri sau mâine.

Îmi este frică?

Indiferent cum sunt, o frică e mereu pe lângă mine. Mi-a fost frică să nu fiu furat din propria casă bine baricadată. Apoi mi-a fost frică să nu fiu uitat, iar apoi să fie sfârșit de săptămână, iar eu tot în casă să fiu. Azi mi-e frică pentru semeni, pentru viitor, pentru ce și cum trăiesc această primăvară.

Aș vrea să ne străduim să nu rămânem fără frici! Frica are puterea de a ne ține înfipți în realitate, în lumea creată de noi pentru noi, ne ține dornici de cunoaștere și înțelegere, de soluții și de ordine. Când nu știm de unde să o luăm din loc, poate ar trebui să fixăm linia de START lângă fricile noastre.

Sunt încrezător ca să pot trece peste lucrul de care mă tem cel mai tare și rămân prudent astfel încât să nu cred orbește în primul meu zvâcnet atunci când lucrurile se conturează imperfecte.

De veghe…

Acum, oriunde suntem, cel mai bine este să respectăm indicațiile oferite de cei abilitați și cu multă atenție și răbdare să lucrăm cu noi spre a învăța cum să funcționăm mai bine în noua variantă a lumii noastre. Trebuie să ascultăm cu atenție pământul, să ne lipim urechea de el, să rămânem de acum vigilenți, de veghe în lanul de secară ce se întinde în fața generației noastre și a generațiilor care ne urmează.

Anii sunt așa de lungi, iar orele sunt atât de scurte. O secundă și încă una. Lumea se schimbă. Și eu.

E 00:01. Am 20 de ani.

Mi-e dor de profesorii mei de acasă. Mi-e dor să aud că ”99 nu este 100”, că ”este liber orice gând’’, că ”Harap Alb nu ar fi nimic fără Spân”. Dar nu sunt acasă, sunt aici, și tot ce se întâmplă în sălile de curs de la Jacobs University este unic, surprinzător și antrenant.

Prof. Karen: Cât de bine cunoști tu lumea asta?

Karen S. predă Teorie în Relații Internaționale și Sisteme Politice Comparate. Fiecare curs cere ca studenții să fi parcurs înainte o lectură pentru a putea fi la zi cu tema dată; eu și colegii mei intrăm mereu în sala de curs nerăbdători și curioși: cu toții așteptăm să vedem dacă explicația noastră față de teoria dată și integrarea ei în obiectul studiat este cea potrivită. Karen este neobosită în a prezenta informații și a cere informații. Nu numai că este o cunoscătoare absolută în temele ei, ci este și un profesor care te inspiră ca în fiecare zi să vrei să-ți crești puterea. Cât de bine cunoști tu lumea aceasta? Ce trebuie să știi pentru a crea schimbările pe care le vrei și, totodată, cum afli care sunt schimbările potrivite ce trebuie aduse? Cursurile lui Karen S. adună laolaltă 70-80 de studenți deodată. Și deși sunt atât de mulți, ca printr-o minune, îți arată că te cunoaște atunci când interacționează cu tine și își amintește ce i-ai spus acum 2 săptămâni și îți dă feedback constructiv atunci când te întâlnește pe hol.

Mă trezesc uneori, în timpul orelor, că o analizez și mă simt atât de norocos că învăț cât de important este să inspiri, să pari neobosit, inepuizabil. Atitudinea ei este mereu serioasă și impunătoare, iar nouă ne inspiră mult respect. Și ne transmite că face acest lucru pentru că ne consideră pe toți oameni serioși, competenți și calificați pentru a discuta teorii și probleme cu un anumit grad de complexitate. Îmi construiește un sentiment al datoriei și al vehemenței interioare și mă determină să vreau să fiu competent. Tot limbajul ei nonverbal transmite asta. În fiecare zi, la fiecare curs! Este prima dată când întâlnesc un astfel de profesor.

Frau Inga, profesoara de germană din Finlanda

Luni seară și miercuri seară am cursul de limba germană. Abia aștept să o revăd pe Frau Inga. Ea vine din Finlanda, iar în timpul studenției s-a îndrăgostit de Germania și de un german și a rămas aici, adoptând tot ceea ce înseamnă cultura germană. Ne predă totul temeinic, presărând umor și înțelegere. Nu folosește vreo metodă specială de predare, însă carisma și entuziasmul ei la ora 7 seara (după o zi întreagă de lucru atât pentru ea, cât și pentru noi, studenții) ne ține pe toți atenți și curioși. Sunt pus în situația de a verbaliza propoziții ce mă ajută în viața de zi cu zi. După o lună de cursuri cu Frau Inga, mi-am dat seama că puteam cere sau da indicații fără să trebuiască să apelez la engleză. Mereu vin mândru să-i spun ce și cu cine am mai vorbit în germană, iar bucuria ei când află mă motivează să mă străduiesc și mai tare. Frau Inga nu se supără când îi spui că îți este greu. Zâmbește și îți spune că știe, că te crede și că ai putea încerca un instrument de memorare. Și că este acolo să te ajute. Mi-e dragă Frau Inga și puterea ei de a te ajuta și de a nu te lăsa în urmă. Suntem 12 cursanți și fiecare student simte că este important, ca achiziția sa de azi a fost văzută și recunoscută de profesor, că mâine poate fi mai bine, că are încredere în noi.

Umorul ca formă a cunoașterii

Joi și vineri avem cursul de Filosofie și Scris Academic cu profesorul Eyon R, care încă de la prima întâlnire m-a făcut să realizez nu doar că strălucește în domeniului său, ci și că îmi va face extraordinară plăcere să îl ascult. Întreaga mea clasă este absorbită timp de 4 ore (!) de lecția domnului profesor. El îmbină lecții practice de cercetare și scris academic cu cele de filosofie și teorie a cunoașterii. Pe cele dintâi le explică cu multă empatie pentru noi, studenți care găsim foarte greu momentul și starea necesară pentru a lucra la teme foarte lungi și ne împărtășește din trăirile sale din timpul studenției. Filosofia, foarte dragă mie, o expune folosind exemple apropiate de noi și anticipează perfect subiectele ce creează confuzie. Totuși, cel mai important lucru este simțul umorului. Colegii mei mai mari îmi spuneau înainte să încep cursul că mă voi simți ca la un spectacol de comedie intelectuală și nu puteau avea mai multă dreptate. Este neobosit în a ne răspunde la orice întrebare înainte, în timpul, sau după curs și este un exemplu de om ce caută să se perfecționeze în tot ce face. Mă inspiră de fiecare dată când îl întâlnesc!

Ce-mi oferă și ce așteaptă de la mine profesorii mei

Profesorii mei nu cer vreodată respect. Îl câștigă, necondiționat, în fiece zi. Simți că au misiunea de a te face un om mereu capabil să înțeleagă și să acționeze. Și că ești un norocos că ești în acea sală. Profesorii mei îți spun că ești un om valoros. Te privesc doar și te validează. Se întorc către tine cu tot corpul când îți vorbesc, îți zâmbesc și te ridică cu acel zâmbet. Pun mereu mare preț pe intervențiile tale și te determină să te pregătești fiindcă valoarea orelor este dată și de contribuțiile tale. Dau feedback punând accentul pe toate părțile pozitive pe care le găsesc. Și îți arată cât și cum poți crește. Profesorii mei îți spun ce ești și ce ai făcut. Și îți spun ce așteaptă de la tine. Își fac timp pentru tine indiferent de programul tău și de dificultățile prin care treci.

Acum am în mână ”The Guardian”. Citesc un articol despre exportul petrolului din Africa de Vest. Săptămâna aceasta prezint proiectul meu despre diferențele între formele de guvernământ dintre Nigeria și Singapore. Sunt pe pajiștea imensă din centrul campusului. Iarba e verde însă stejarii și plopii își pierd frunza. Miroase atat de bine a toamnă și frunzele sunt așa de galbene și roșii încât, dacă mijesc ochii, simt că sunt pe dealurile unui sat muntenesc din România. Uneori mările de dor cuprind fluviile cu sete de cunoaștere.