La începutul lunii februarie m-am întors în campusul de la Jacobs University Bremen și totul era perfect pregătit pentru un semestru și mai plin și mai fructuos. O săptămână întreagă am fost încontinuu întâmpinat de către colegi, prieteni și profesori, cu veselie, cu povești, întrebări și noi planuri.
Încerc să mă gândesc când am avut câteva ore libere în luna februarie, însă ar fi foarte greu să le găsesc!
În toată vria din jurul meu, în care lumea se grăbea și se străduia să cunoască, să organizeze, să creeze și să ofere, eu m-am găsit în fiecare zi aprofundând, discutând și lucrând.
În câte zile se poate schimba lumea
Am plecat în excursii de studiu sociologic (având călătoriile lui Dimitrie Gusti în gând) pentru a înțelege mai bine comunitățile internaționale așezate în Germania în ultimii 30 de ani, am participat la conferințe pe teme socio-politice (ne)actuale (fiind sigur că lumea are un curs greu de modificat!) și am întâlnit foști studenți JU care erau gata să împărtășească din experiențele lor. În continuu ceva nou îmi dădea energie. Viața avea mișcare și culmi de urcat.
Începutul lunii martie m-a purtat departe de campus pentru 3 zile.
Când m-am întors, LUMEA se schimbase deja.
Schimbarea e febrilă
Holurile și aleile nu mai erau pline de studenți, contactul cu profesorii noștri părea încremenit sau rece și mie îmi era mult mai greu să găsesc oameni. Studenții americani părăseau campusul, discuțiile pe rețelele de socializare erau febrile: rămâi sau pleci, îți faci provizii, te temi sau nu, care e cea mai mare frică, care e diferența dintre virusuri și bacterii, ce înseamnă vârstă critica și comorbiditate. Începutul schimbării ne acoperise.
Mie îmi răsună mereu în urechi remarca unui coleg ce sublinia într-un curs rolul evenimentelor marcante în formarea prezentului: “Crizele nu încep ca într-un film, cu toții trebuie să realizăm foarte devreme cât de sensibilă este de fapt balanța vieții. Cauzele există deja, ca și cum criza zace ascunsă în pământ, așteptând momentul să sară.” Experiența sa personală ne-a ajutat în oră să vedem altfel istoria, însă acum mă ajuta să înțeleg gândurile și emoțiile mele.
Viața în universitate în timp de pandemie
Universitatea JU a știut că trebuie să-și îndeplinească obiectivul principal, acela de a ne pregăti pentru a îmbunătăți lumea, așadar am comutat toată munca în cursuri online, iar învățătura și-a văzut bine de drum. Cursurile au rămas (mai mult sau mai puțin) interactive, iar topicul PANDEMIE ne-a dat subiecte foarte interesante de discuție la orele de sociologie și istorie, economie, statistică și programare. Cu toții am trecut printr-o perioadă de adaptare, însă pentru că orele și întâlnirile se pot face cu ușurință din camera noastră, am realizat că avem mult mai mult timp pentru studiu, analogii și reflecție.
Încep să discut cu colegii mei. O primă schimbare pe care o văd este modul în care încep să se refere la lumea din jurul lor: acum, cu toții și-au lărgit perspectiva. Îmi amintesc ce spusese un student la ora de filosofie semestrul trecut reflectând la evenimentele care au schimbat cursul istoric al țării lui: oamenii își dau seama natural despre lucrurile care ar trebui să-i preocupe atunci când sunt loviți de o perioadă de criză.
Care e întrebarea principală
Deși informațiile și sursele noastre diferă, interesele tuturor se focalizează într-o singură zonă, indiferent de pregătire sau cunoștințe: cum de a reușit să lovească atât de puternic acest nou (vechi) virus/eveniment/proces și cum ne va afecta.
Cu toții știm ce e de făcut pentru a sta în siguranță și toți, de la studenți și asistenți până la profesori și boardul de conducere lucrăm în felul nostru pentru a preveni și a limita pericolul.
Suntem atenți la informația pe care o consumăm și nu mai citim și vorbim doar de dragul de a o face.
Din fericire pentru noi, cei din campus, statul în care ne aflăm (landul Bremen) a fost foarte puțin afectat de epidemie, iar Facultatea nu are până astăzi niciun suspect de a fi contactat virusul. Poate că acest lucru ne dă speranță și posibilitatea de a privi și înțelege situația așa cum o facem de pe această punte de observare.
Cum te pregătești de ceva imprevizibil?
A fost foarte interesant pentru mine să îi întreb pe oamenii cu experiență pe care îi cunosc dacă au mai trăit vreodată așa ceva; toți mi-au spus că modul în care s-a aranjat lumea este complet nou. Așadar, individual, probabil că nimeni nu are un răspuns corect din experiență la ceea ce se întâmplă.
Pe 2 Ianuarie citeam despre începutul acestui fenomen pe când trecea neobservat și furișat de restul lumii și îmi dau seama că nu i-am acordat mai multă importanță ca altor știri despre care aflam. O schimbare majoră se poate întâmpla oricând și poate porni din orice; ține de noi toți să fim pregătiți pentru aceasta. Totodată, consider acum mai mult ca oricând, că este moral și necesar să fim smeriți și să ne bucurăm de binele pe care îl trăim, azi, ieri sau mâine.
Îmi este frică?
Indiferent cum sunt, o frică e mereu pe lângă mine. Mi-a fost frică să nu fiu furat din propria casă bine baricadată. Apoi mi-a fost frică să nu fiu uitat, iar apoi să fie sfârșit de săptămână, iar eu tot în casă să fiu. Azi mi-e frică pentru semeni, pentru viitor, pentru ce și cum trăiesc această primăvară.
Aș vrea să ne străduim să nu rămânem fără frici! Frica are puterea de a ne ține înfipți în realitate, în lumea creată de noi pentru noi, ne ține dornici de cunoaștere și înțelegere, de soluții și de ordine. Când nu știm de unde să o luăm din loc, poate ar trebui să fixăm linia de START lângă fricile noastre.
Sunt încrezător ca să pot trece peste lucrul de care mă tem cel mai tare și rămân prudent astfel încât să nu cred orbește în primul meu zvâcnet atunci când lucrurile se conturează imperfecte.
De veghe…
Acum, oriunde suntem, cel mai bine este să respectăm indicațiile oferite de cei abilitați și cu multă atenție și răbdare să lucrăm cu noi spre a învăța cum să funcționăm mai bine în noua variantă a lumii noastre. Trebuie să ascultăm cu atenție pământul, să ne lipim urechea de el, să rămânem de acum vigilenți, de veghe în lanul de secară ce se întinde în fața generației noastre și a generațiilor care ne urmează.
Anii sunt așa de lungi, iar orele sunt atât de scurte. O secundă și încă una. Lumea se schimbă. Și eu.
E 00:01. Am 20 de ani.