Asociația Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnați din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicațiilor geografice protejate.

„Cârnații din topor din Vâlcea” sunt făcuți tradițional după rețete vechi de o sută de ani, cu materie primă și ingrediente din arealul geografic delimitat, care cuprinde șapte comune din județul Vâlcea: Mihăești, Ocnele Mari, Frâncești, Popești, Roești, Lăpușata și Roșiile. De ce li se spune acestor cârnați „din topor” și ce este special la acest produs, a explicat președintele asociației vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu.

„Păstrarea tradiției la prepararea cărnii de porc este străveche pentru zona noastră, iar produsul tradițional necesită multă manoperă și cunoaștere, pentru că foarte multe procese se fac manual. Pentru cârnații „din topor” este foarte importantă alegerea cărnii și tocarea acesteia cu toporul în bucăți mari. Toporul, barda și satârul erau uneltele locale des folosite în gospodării. Și în zilele noastre se toacă carnea tot manual, cu satârul, e o unealtă mai modernă, dar e tot ca un topor. Ideea este că dacă toci altfel sau cu altceva se schimbă gustul cărnii”, a declarat pentru AGERPRES președintele asociației.

Florin-Felix Gigîrtu a subliniat că alte caracteristici specifice acestui produs, care se păstrează tot din vechime, sunt sarea folosită la prepararea cârnaților, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, și afumarea la rece și la cald numai cu lemn de fag.

„Folosim la prepararea cârnaților doar sarea de la Ocnele Mari. Pe vremea bunicilor se mergea cu căruțele după sare la Ocnele Mari, trebuiau să se strângă câte 10-20 de care, să facă un grup, pentru că se trecea printr-o zonă cu păduri, iar pădurea Cotoșman era renumită pentru că erau hoți și haiduci. Făceau o zi până la Ocnele Mari și se aștepta de multe ori încă o zi dacă sarea nu era scoasă. Și în zilele noastre folosim numai sarea de la Ocnele Mari pentru cârnații „din topor” deoarece are niște proprietăți diferite față de sarea pe care o găsim în comerț. Are câteva minerale în plus și noi am pus la dosar analizele care atestă acest lucru. O altă caracteristică este partea de afumat, care se face numai cu lemn de fag, într-adevăr întreg arealul este bogat în păduri de fag, dar și gustul cel mai bun este dat de fag. De exemplu, stejarul afumă prea rău și îi dă un gust iute”, spune președintele asociației.

Au loc practic două afumări, una la rece și una la cald, iar acest lucru a apărut tot dintr-o necesitate, însă tradiția s-a păstrat până în zilele noastre. „Practic, când bunicii noștri făceau cârnații îi atârnau deasupra unui cuptor mai mare și îi lăsau acolo să se scurgă, să o ia domol, nu aveau o grabă în sensul acesta și abia la sfârșit când trebuia să îi definitiveze dădeau un foc mai tare”, a explicat reprezentantul asociației.

De asemenea, la prepararea cârnaților se folosesc puține condimente, toate naturale, și anume: usturoi, cimbru și piper, pe lângă sarea de la Ocnele Mari. Produsul este recunoscut la nivel național, mai ales în partea de sud a Românei, inclusiv în Capitală, producătorul fiind prezent cu acesta în târguri, supermarketuri, restaurante și chiar în online, dar a trecut și granițele țării odată cu participarea la marile târguri internaționale de profil.

În prezent, la nivel național sunt 765 de produse tradiționale atestate de MADR, cele mai multe fiind cele din carne și produse din carne (309), lapte și produse din lapte (140), legume și fructe (124), pâine, produse de panificație și patiserie (120), pește (30), dar sunt atestate și băuturi (35). La nivel european, România are recunoscute și protejate 13 produse, din care 11 cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Cașcaval de Săveni, Salata cu Icre de Știucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibănești și un alt produs cu Specialitate Tradițională Garantată (STG) – Salată tradițională cu icre de crap. Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc. Dintre cele 1.760 de produse alimentare din statele-membre, înregistrate în sistemele de calitate europene, doar 13 sunt produse alimentare românești.

Sursă foto: Revista Fermierului, “Ca Altădată”

L-am întrebat pe medicul endocrinolog Virgil Stroescu ce sfaturi de nutriție scurte și eficiente le poate da oamenilor ocupați, celor care stau mult la birou sau în mașină. Medicul a răspuns scurt și a acoperit câteva dintre temele care ne preocupă.

Dacă te simți obosit și vrei energie instant, în niciun caz să nu mănânci carne. Zahărul este un adevărat izvor de energie, dar ce te faci când izvorul se transformă în gheizer, iar energia în otravă? Dacă vrei să slăbești eficient și fără riscuri, trebuie să ai grijă la proporția dintre mișcare și mâncare: cantitatea de energie consumată trebuie să fie matematic mai mare decât cantitatea ingestată. Fibrele sunt esențiale, ele mențin echilibrul organismului. Vrei energie și deci ai nevoie de dulce? Mănâncă fructe, pentru că eliberarea zahărului din fruct se face treptat, primești energie în ritmul în care organismul o poate și consuma.

Savuroasele precizări și comentarii ale doctorului Stroescu, în clipul video de mai jos.

Montaj video de Gabriel Păun

De ce se spune despre români că sunt mămăligari? Matricea Românească face istoria acestui produs alimentar neaoş fundamental…

În comunitățile tradiționale româneşti, se credea că tânăra femeie era cu adevărat pregătită să se mărite după ce trecea și „testul mămăligii”. O mămăligă bine făcută indica faptul că viitoarea mireasă poate face față provocărilor gospodăriei și că nu își flămânzește bărbatul. Astăzi, bornele care trebuie atinse în acest sens de către domnișoare au căpătat alte valențe, dar mămăliga încă este un aliment prezent pe masa multor familii, și câștigă teren în fața pâinii, în special dacă cea dintâi este așezată alături de o mâncare caldă.

Potrivit legendarei Sanda Marin (1900-1961), autoarea celebrei Cărți de Bucate, mămăliga se prepară în felul următor: „Punem ceaunul cu apă la fiert. Separat, avem pregătit mălaiul proaspăt cernut. Când apa dă în fiert, punem o linguriță de sare și presărăm puțin mălai. După câteva minute, când apa clocotește bine, turnăm mălaiul tot deodată, introducem făcălețul în ceaun și despicăm movilița de mălai în două. Lăsăm să fiarbă încet, circa o jumătate de oră. Începem apoi să amestecăm bine de tot, apăsând cu făcălețul spre pereții ceaunului. Dacă ni se pare mămăliga prea moale, mai presărăm puțin mălai, amestecând întruna. (…)

Apucăm bine ceaunul de urechi, cu o cârpă, îl scuturăm de câteva ori în lături și răsturnăm mămăliga pe un fund de lemn, pregătit la îndemână. O tăiem felii cu ajutorul unor sfori curate”. Dat fiind că, de-a lungul timpului, preferințele culinare au devenit ceva mai pretențioase, străbunei rețete româneşti de mămăligă i s-a adăugat unt, margarină sau chiar puțin ulei. Cei care preferă mămăliga mai moale trebuie să știe că aceasta se numește „coleașă”.

Neaoş, simplu, gustos: mămăligă cu brânză și smântână Foto: romaniadevis.ro

Porumbul – sau cucuruzul – este materia primă din care se obține mălaiul pe care-l fierbem în ceaun. Planta a pătruns în Europa din America (Mexic) la începutul secolului al XVII-lea, după descoperirea Americii de către Cristofor Columb, iar Transilvania a fost prima regiune a Țărilor Române care a cunoscut porumbul. Odată cu popularizarea culturii plantei, mămăliga a devenit un aliment de bază, concurând cu tradiționala pâine.

Considerată alimentul de bază al țăranului român, mămăliga reprezintă un sănătos, ieftin și gustos substitut al pâinii. La țară, în lunile caniculare de vară, săteanul își prepara acasă mămăliga, pe care o învelea într-un prosop curat și o lua la pachet, pentru a o mânca în pauza dintre muncile de pe câmp. Mai mult, mămăliga caldă este însoțitorul perfect al sarmalelor, tochiturii, pastramei, ochiurilor sau al brânzei cu smântână.

Mămăliga este un preparat tradițional românesc, ea fiind și izvorul glumei ușor răutăcioase potrivit căreia românii sunt mămăligari

În ceea ce privește informațiile nutriționale – curiozitate la modă -, mămăliga are un bogat conținut de vitamine (A, B, C și E), de minerale (Potasiu, Magneziu și Fier), dar și de fibre.

Deși acest preparat este întâlnit în mai multe țări ale lumii (cea mai cunoscută fiind polenta italienilor), fiecare cultură și-l prepară în mod diferit. Însă, mămăliga este un aliment tradițional românesc, ea fiind și izvorul glumei ușor răutăcioase potrivit căreia românii sunt mămăligari, așa cum italienii sunt macaronari. Un exemplu celebru în acest sens este cel al fostului mare jucător de fotbal bulgar, Hristo Stoichkov, cel care s-a adresat acum câţiva ani jurnaliștilor români cu apelativul ironic „mamalicki”, adică mămăligari.

Foto deschidere: a1.ro