Rămas orfan de mic, Ștefan este crescut de canonicul Vasile Pop, un unchi din partea tatălui. Pasionat de științele juridice, se dedică studiului, iar la vremea potrivită, își deschide propriul birou la Arad. Ia partea românilor în marile procese ale vremii, apoi face din propria locuință sediul Consiliului Național Român Central. Acolo s-a dospit aluatul Unirii din decembrie 1918. Pe când se pregătea să plece la Alba Iulia, Ștefan cade la pat cu febră mare. Doctorii îl consultă degrabă și pun diagnosticul: gripă spaniolă! Nu se sperie cu una cu două, iar în urma tratamentului se înzdrăvenește și se urcă în tren. Debutează în politică de partea Partidului Național Român, ocupând funcții de seamă în guvernele lui Ion I.C. Brătianu și Alexandru Vaida-Voevod.

Un avocat în plină ascensiune

Forfotă mare în satul Șigău, din județul Cluj. Dascălul Emanuil Cicio așteaptă cu sufletul la gură venirea pe lume a noului membru, care se petrece la 1 aprilie 1865. Abia ce lăsase mersul de-a bușilea, că viața îi scoate în cale prima încercare și-l lasă orfan. Ștefan, alături de cele două surori, sunt crescuți de canonicul Vasile Pop, un unchi din partea tatălui. Începe studiile la Gherla, le continuă la gimnaziul din Dej, iar în final absolvă Liceul Maghiar de Stat din Sibiu. Atras de științele juridice, tânărul urmează cursurile Facultății de Drept ale Universității din Viena și Budapesta. Pe parcursul studenției figurează ca membru în cadrul societăților România Jună și Petru Maior. Doctoratul și-l obține pe 13 aprilie 1889, iar doi ani mai târziu promovează examenul de cezură. La insistențele avocaților Nicolae Oncu și Mihai Veliciu, se stabilește la Arad, unde se înscrie în Baroul local.

Încă de la început, se remarcă prin zelul și acuratețea cu care pleda. Participă la Conferința de la Haga, și devine un apărător de seamă al celor năpăstuiți. Mai întâi, susține cauza românilor din Ardeal, care suportau nedreptățile maghiarilor, apoi sprijină pe conaționalii din comitat. Tot în dreptul numelui său figurează și procesele de presă intentate de autoritățile maghiare ziarelor sârbești Branik și Zastva. Însă apogeul pledoariilor sale, este reprezentat de Procesul Memorandului, în care i-a reprezentat pe avocații arădeni Mihai Velicu și Aurel Suciu. În timpul primei conflagrații mondiale intervine în parlament și semnalează abuzurile la care erau supuși românii: muncă în folosul frontului, deportarea în lagăre, etc. Înflăcărare cu care a luptat împotriva acestor nelegiuri, îi va aduce supranumele de ”părintele internaților din Șopron.”

Se vindecă de gripă spaniolă și pune umărul la înfăptuirea Unirii 

Vâltoarea vieții politice nu i-a fost deloc străină. În 1905 participă la conferința națională a P.N.R, unde este ales în comitetul executiv. Obține trei mandate de deputat în Parlamentul de la Budapesta, în calitate de reprezentant al cercului electoral Șira. În toamna lui 1918, Ștefan participă la toate întâlnirile reprezentanților români din Transilvania, și este ales în Consiliul Național Român Central, al cărui sediu fusese stabilit în propria casă. O decizia foarte riscantă având în vedere faptul că autoritățile maghiare putea oricând să dea buzna și să facă un control. Între zidurile acelei case s-a dospit aluatul Marii Uniri. Numai că în acel an, virusul gripei spaniole făcea ravagii în lume. Ștefan cade la pat cu febră mare, iar deplasarea la Alba Iulia îi punea viața în primejdie. Doctorii fac tot posibilul pentru a-l pune pe picioare. Urmează tratamente peste tratamente, și în cele din urmă se înzdrăvenește.

După ce coborî din trenul care a purtat o parte din românii sosiți în cetatea Unirii, avocatul Ștefan Cicio Pop, va conduce lucrările Adunării alături de un alt nume de referință, Gheorghe Pop de Băsești. Șirul cuvântărilor a fost deschis de Ștefan adresându-se astfel:

“Cine putea să creadă că o să se schimbe astfel împrejurările după ani ani de răsboiu? Soldații noștri, la începutul răsboiului erau ademeniți că România va ține cu noi. Răsboiul a început cu minciună și guvernele ungurești monopolizau pentru armata maghiară toată gloria armelor (strigăte: blestem pe ei). Voi popi și dascăli ați fost acuzați că subminați poporul și ca ați trimis în țară pe Lucaciu și Goga (să le fie rușine pentru astfel de acuze). În Banat au fost mulți români deținuți și internați deodată cu sârbii. Mama noastră România (trăiască România, aplauze furtunoase) n-a mai putut suferi atâtea dureri ale fiilor de peste Carpați și a trecut granița (aclamări). Cu pietate și smerenie ne închinăm acelor factori care au venit într- ajutorul nostru (trăiască). Preoții și intelectualii noștri au fost duși în lanțuri. Clujul cunoaște Golgota (5.000 de români așa-i). Mărginenilor li s-au răpit averile, li s-au înmulțit datoriile, ca să se acopere cheltuielile unui răsboiu mizerabili (așa-i). Nu mai putem suferi această viață de robi. Nu mai suferim. (Trăiască Consiliul, să ne elibereze armata română)… Voim libera dispunere a fiecărui popor asupra sorții sale și voim ca această liberă dispunere să nu fie frază… La noi nu s-a putut rosti cuvântul liber, în fiecare comună ne conduceau alții, în parlament ne strigau: ștreang vouă (strigăte: ștreang lor). Când învingeau se adunau în dietă și făureau legi silnice contra națiunilor nemaghiare, iar când le mergea rău mai scriau și câte o carte mitropoliților noștri (râsete, aplauze).”

În febra vieții politice

Discursul continuă într-o cheie jovială, iar mulțimea însoțește fiecare idee cu un ropot de aplauze. Odată cu înfăptuirea Marii Uniri, Ștefan Cicio Pop, este ales în Marele Sfat Național, încredințându-i-se conducerea Resortului de Război și Siguranță Publică în cadrul Consiliului Dirigent. Alături de Iuliu Maniu și Aurel Lazăr, va însoți delegația oficială desemnată să prezinte Rezoluția Unirii înaintea Majestății Sale Regele Ferdinand I. Tot acum va face un nou pas în cariera politică. În urma discuțiilor dintre liderii din Ardeal și reprezentanții politici de la București, este înscris în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, în calitate de ministru fără portofoliu. Dar guvernarea lui Alexandru Vaida-Voevod, reprezintă o nouă provocare. Atunci, Ștefan este numit secretar de stat pentru Transilvania, apoi ministru ad-interim la Ministerul de Justiție, iar între 1919-1920, ministru ad-interim la Consiliul de Miniștri. Funcțiile importante au continuat și în timpul guvernării național-țărăniste, când asigură președinția Camerei Deputaților. Din 10 octombrie 1926, Pop va ajunge membru, apoi vicepreședinte, al Partidului Național Țărănesc. Se retrage din vâltoare vieții politice în anul 1933, aflându-și sfârșitul la un an distanță. Slujba de prohodire a fost săvârșită de episcopul greco-catolic Alexandru Nicolescu, iar în ziua cu pricina cursurile școlilor primare și secundare din Arad au fost suspendate. Ștefan Cicio Pop își doarme somnul de veci la cimitirul Eternitatea din Arad, în vecinătatea unui alt mare român, Vasile Goldiș.

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) centenarulromaniei.ro; 3) Analele Aradului, Colecția „Astra Arădeană – 1863”.

Născut în orașul Câmpeni, Valer a crescut în ambianța științelor juridice. Începe studiile în drept la Budapesta, însă le termină la Cluj, unde va obține și titlul de doctor. A profesat în Dumbrăveni, Bistrița, Brașov, stabilindu-se în 1903, la Turda. Aici, își deschide propriul birou de avocatură și ajunge unul din membrii reprezentativi ai elitei din comitatul Turda-Arieș. Între două procese scrie în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției, și predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. În ceea ce privește traseul politic al avocatului Moldovan, acesta este strâns legat de Partidul Național Român, care i-a adus cinci mandate de deputat și patru de senator. În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat alături de alți 82 de foști demnitari și dus la Penitenciarul Sighet. Vârsta înaintată și chinurile la care a fost supus, i-au grăbit sfârșitul. Își dă ultima suflare pe 19 iulie 1954, și este înmormântat în cimitirul săracilor de la Cearda.

Avocatura, o profesie transmisă din tată în fiu

Pe ulicioarele Câmpeniului de secol XIX, familia avocatului Anania Moldovan nu are liniște. Frați, surori, bunici, unchi, toți așteaptă cu sufletul la gură venire pe lume a noului membru. Primul scâncet se aude pe 5 august 1875. Este botezat Valeriu și i se prevede un viitor presărat cu de toate. Clasele primare le face la Turda, apoi este trimis la Gimnaziul din Brașov, iar în cele din urmă se transferă la Blaj. Primii doi ani de liceu îi face la Sibiu, iar următorii doi se consumă la Brașov. Absolvă în 1894, și în mod firesc, se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, dar licența o va obține la Cluj. La formarea sa, a contribuit și bursa pe care o primise din partea Fundației “Gojdu”, ajutor de care beneficiau tinerii sârguincioși și de viitor. În studenție, Valer a făcut parte din comitetul de conducere al Societății de lectură “Petru Maior”, iar în 1897, este ales președintele societății studenților români a Universității din Cluj.

Prima încercare de a profesa, un eșec

Tot la Cluj, va obține și titlul de doctor în drept, apoi face practica la Dumbrăveni și Bistrița. În 1902, susține examenul de avocat la Curtea de Apel din Târgu-Mureș. Mare i-a fost mirarea când, la afișarea rezultatelor, în dreptul numelui său era scris “RESPINS”. Cu toate acestea, nu face o tragedie și își continuă ucenicia la Brașov. Revine mult mai pregătit, iar în 1903 promovează cu brio examenul și devine avocat cu acte în regulă. Tot atunci, se stabilește definitiv în orașul Turda, unde își deschide propriul birou într-o zonă centrală, mai exact pe strada Egyhazfalva, nr. 7. Prestanța și profesionalismul său, l-au propulsat printre membrii de seamă ai elitei din comitatul Turda-Arieș, unde leagă prietenii cu Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihail.

Când nu pleda la bară, scria în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției. Între 1903-1905 publică de zor în ziarul Libertatea de la Orăștie, organ reprezentativ al grupului reformator condus de avocatul Aurel Vlad. Mesajul pe care dorea să-l transmită, era dublat de o fantastică pregătire juridică. De numele său se legă fondarea ziarului Românul, unde i-a avut parteneri pe Aurel Vlad, Teodor Mihail, V. Lucaciu și Alexandru Vaida. Va publica până la izbucnirea Primului Război Mondial, când preia frâiele secției juridice a Despărțământului Astrei din Turda.

Scăpă de război și participă la Marea Adunare de la Alba Iulia

Notorietatea de care se bucura în rândul populației române, a stârnit pizma autorităților maghiare, motiv pentru care îl trimit forțat în focurile războiului. Din pricina vârstei și a faptului că avea o familie numeroasă, formată din cinci copii, este încorporat în aparatul administrativ al lagărului de prizonieri din orașul Linz. Revine pe meleagurile turdene, unde este primit ca un erou. Participă la adunarea din 24 noiembrie 1918, și este desemnat ca reprezentant al cercului electoral Turda la Marea Adunare de la Alba Iulia, alături de avocatul Augustin Rațiu. Pe 1 decembrie, este ales membru în Marele Sfat Național, și numit secretar general al Resortului de Organizare, aflat sub comanda lui Ioan Suciu.

În perioada de după Unire, a continuat să profeseze avocatura, după care este ales decan al Baroului Turda, funcție pe care o va deține până în 1928. Între timp, se face remarcat la catedră. Predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, istoria dreptului roman și drept administrativ, la Facultatea de Drept. A redactat o serie de lucrări reprezentative pentru dreptul canonic românesc: Biserica Ortodoxă Română (1921), Curs elementar de drept bisericesc (1930), Principiile fundamentale ale organizației bisericești de astăzi (1933), Dieta Ardealului 1863-1864, etc. Pentru întreaga activitate desfășurată în ogorul juridic și nu numai, avocatul Valer Moldovan este distins cu Ordinul Steaua României, în grad de comandor.

Prigoana comunistă și pătimirile de la Sighet

Asemeni marilor avocați, nici Valer nu a putut sta departe de viața politică. În 1919, candidează din partea Partidului Național Român, pentru funcția de deputat în circumscripția electorală Turda. În timpul guvernării național-țărăniste, a fost secretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice, apoi la Ministerul Cultelor. Pătimirile aveau să înceapă odată cu preluarea puterii de către autoritățile bolșevice. Până în momentul arestării, este urmărit, i se anulează pensia, casa îi este naționalizată, iar familia lăsată fără mijloace de existență. Se refugiază pe la rudele din Banat și Toplița, dar totul a fost în zadar. În noaptea de 5/6 mai 1950, în baza ordinului emis de Colonelul Gavril Birtaș, urmau să fie arestați 82 de foști demnitari în frunte cu Valer Moldovan. Avea 75 de ani în momentul încarcerării la penitenciarul Sighet.

Pe dosarul său de la securitate cu numărul 2535 stă scris ”STRICT SECRET”! Din documentele de urmărire este caracterizat drept: “manist, naționalist, propagandist țărănist, reacționar, susținător al imperialiștilor, dușman înfocat la regimului comunist și al partidului clasei muncitoare.” Vreme de patru ani, a îndurat frigul, înfometarea și bătăile călăilor. Într-o notă din memoriile sale, istoricul Constantin Giurescu spunea: “L-au bătut pe Valer Moldovan, om de 78 de ani, pentru că se ridicase în vârful picioarelor să vadă cât e ceasul la clopotniţa bisericii. Era, împreună cu Gheorghe Strat, la celula nr. 74.” Pe 13 august 1957, își dă ultima suflare în celula 87 de la etajul II al închisorii. Pe actul de moarte nr. 145, înregistrat la Sfatul Popular din Sighet, la rubrica “cauza morţii” era scris: ”insuficienţă circulatorie, miocardită cronică senilă”. Își doarme somnul de veci în cimitirul săracilor din Cearda.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;