Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Matei Basarab

De-a lungul istoriei, marii voievozi au închinat așezămintelor bisericești moșii, odăjdii, robi și s-au îngrijit ca povara taxelor să nu le atârne pe umeri. Un astfel de exemplu este Mănăstirea Sărindar, ctitorie voievodală de la 1652. Destinul acesteia a fost unul fluctuant, de la vistierie de stat în 1795, la azil de nebuni în 1800. Cutremurele i-au săpat la temelie grăbindu-i dispariția. Astăzi, pe locul unde odinioară trona complexul monahal, se înalță celebrul Cerc Militar Național.

 

La început biserica Coconilor apoi ctitorie voievodală

Pe la 1362, Vlaicu Vodă viitorul domnitor al Țării Românești, ridică o bisericuță de lem  în zona viitoarei mănăstiri. În secolul al XVI-lea, locul pe care se găsea ctitoria lui Vlaicu, aparținea boierilor Cocorăști. Aceștia ridică o nouă biserică de lemn, botezată, biserica Coconilor. Cu timpul locașul de cult suferă stricăciuni, iar Radu Cocorăscu, mare vistier și logofăt al lui Matei Basarab, intervine și face unele reparații. În zadar, biserica continuă să se șubrezească și devine o ruină.

 

Mănăstirea Sărindar în anul 1836

Mănăstirea Sărindar în anul 1836

 

Atunci, neobositul apărător al tradiției ortodoxe, Matei Basarab, decide să o refacă din temelii. Așa se face că la 1652, în locul bisericii de lemn a fost înălțată o mănăstire maiestuoasă, cu ziduri groase de cărămidă și chilii. Cu ceva vreme înainte, voievodul făgăduise lui Dumnezeu că va ctitori patruzeci de biserici, iar aceasta era cea din urmă. De aici și denumirea, deoarece cuvântul sărindar vine de la grecescul saranda, care înseamnă patruzeci.

 

Matei Basarab, domnul Țării Românești între 1632 și 1654

Matei Basarab, domnul Țării Românești între 1632 și 1654

 

Pe pisania de la intrarea bisericii trona următorul text: ”Făcând Domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie în locul unei bisericuţe vechi ce se zicea a Coconilor şi eu am numit-o Serindarul, leat 7160 (1652), lăsând tot hramul Adormirea Maicii Domnului, ca să fie pomenire părinţilor, nouă şi fiilor noştri, amin.

 

Căutată de mii de oameni, mănăstirea devine cârciumă 

Vodă Basarab a înzestrat mănăstirea cu mobilier scump, hanuri, moșii, mori, apoi a închinat-o Muntelui Athos. Ulterior, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, Constantin Brâncoveanu, încredințează obștii noi proprietăți. Așezământul monahal se afla la periferia Bucureștiului, loc prin care își făceau veacul mulți călători. Numele de sărindar ajunge pe buzele locuitorilor, iar călugării obțin dreptul de a înființa o cârciumă unde se vindea vinul produs din podgoriile mănăstirești. La 5 mai 1795, voievodul Moruzi dă o poruncă domnească și mută vistieria statului la Mănăstirea Sărindar.

 

Planul Mănăstirii Sărindar realizat de arhitectul desenator Anton Standacher în 1868

Planul Mănăstirii Sărindar realizat de arhitectul desenator Anton Standacher în 1868

 

Serviciile liturgice erau adesea frecventate de cercurile nobiliare, iar în duminici și sărbători lumea se îngrămădea să asculte cel mai bun cor din oraș. Vedeta era tenorul Costică Georgescu Lascu, care executa partituri de muzică bisericească scrise special pentru el. Dar odoarele cele mai de preț nu erau moșiile sau gologanii, ci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Lucrată în argint, decorată cu smaralde și rubine, valora mai bine de 5.000 de galbeni. Dimitrie Pappasoglu, istoric de calibru ce a văzut lumina zilei în hanul mănăstirii Zlătari, spunea: “Această icoană a Maicii Domnului a marcat puternic soarta mănăstirii, aducându-i mari bogăţii, dar şi mari necazuri. Bolnavii au dat năvală de cum s-a răspândit vestea virtuţilor ei tămăduitoare, cei din provincie rămânând uneori săptămâni şi chiar luni în găzduirea mănăstirii. Cu timpul, găzduirea s-a transformat silnică, iar mănăstirea în han, cuvioşii călugări fiind obligaţi să se înghesuie în modesta casă a egumenului.“

 

Ajunsă azil de nebuni, cutremurele îi grăbesc dispariția

Pronia a fost de-a dreptul ciudată cu destinul Mănăstirii Sărindar. În 1800, Alexandru Vodă Ipsilanti decide ca o parte din chilii să servească drept spital pentru cei care suferă de boli psihice. Călugării au ajuns îngrijitori de nebuni, iar așezământul, un balamuc în toată regula. Doi ani a durat harababura, apoi vodă Șuțu mută ospiciul în altă parte. Vâltoarea istoriei a lăsat urme în zidurile bisericii care încep să devină tot mai nesigure. Câteva familii de boieri care locuiau pe Podul Mogoșoaiei, actualmente Calea Victoriei, fac un efort și o restaurează. Mișcările seismice nu dau pace Bucureștiului, mănăstirea se clatină din temelii. În 1880, s-a interzis oficierea slujbelor, iar la 1893, autoritățile se văd puse în situația de a o demola.

 

Catapeteasma și amvonul bisericii înaintea demolării

Catapeteasma și amvonul bisericii înaintea demolării

 

În urma licitației s-a hotărât ca mănăstirea să fie pusă la pământ într-o lună, însă demolarea s-a făcut în trei ani. Șantierul putea dura și mai mult dacă Împăratul Franz Josef, nu-și anunța vizita în Țara Românească. Capul încoronat avea să treacă împreună cu alaiul regal, fix prin fața ruinelor. Mai mare râsu’, ce impresie avea să-și facă distinsul oaspete. O cascadă de baroase și zidurile erau la pământ. În loc a fost construită o fântână și un piedestal care avea să găzduiască o machetă a Statuii Libertății.

 

Fântâna Sărindar în anul 1896

Fântâna Sărindar în anul 1896

 

Locul care a găzduit odinioară una din cele mai frumoase biserici ale Capitalei, nu va rămână pustiu. Pe suprafața afierosită cândva slujbelor avea să se înalțe între 1911-1923, actualul Palat al Cercului Militar Național.

 

 

Surse: 1) Dimitrie Pappasoglu,“Istoria fondării orașului București”; 2) Victor Bilciurescu, “București și bucureșteni”

 

“Trebuie să fim conştienţi că Marea Unire s-a realizat în primul rând datorită culturii, a limbii noastre comune şi a osârdiei domnitorilor români, precum Vasile Lupu şi Matei Basarab, în păstrarea statalităţii româneşti din Evul Mediu, până în epoca modernă”, a apreciat directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, istoricul Ernest Oberländer Târnoveanu, în deschiderea expoziţiei de prezentare a exponatului lunii aprilie 2018 la MNIR, Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643.

“Mitropolitul Varlaam, pe numele său de mirean Vasile Moţoc, a fost, probabil, cel mai important cărturar al secolului al XVII-lea. Poate egal cu el a fost Episcopul de la Kiev, care se trage din familia Movileştilor, Petru Movilă. Acesta l-a sprijinit pe Varlaam în tipărirea Cazaniei. El este cel care a adăugat tipografia domnească de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde s-a tipărit acest minunat exemplar.

Cazania lui Varlaam a scris istorie. Ea a servit ca model pentru multe reeditări, atât în secolul tipăririi sale, cât şi în secolele următoare. Am pregătit câteva pasaje din Cazanie, ca să vedeţi, să auziţi şi să înţelegeţi limba pe care o vorbeau strămoşii noştri acum 375 de ani”, a spus dr. Ginel Lazăr, cel care s-a ocupat de cercetarea pe care a presupus-o proiectul de restaurare a preţioasei tipărituri.

“Această limbă a stat la baza unificării limbajului bisericesc. Cazanii s-au mai tipărit şi înainte: amintesc pe diaconul Coresi, care la Braşov, în a doua parte a secolului al XVI-lea, a tipărit Cazania. Acea carte a lui era, însă, în spiritul curentului calvin al epocii. (…)

expoziţie MNIR Cazania lui Varlaam limba română Evul Mediu a dus românii spre Marea Unire interior 1

Cazania lui Varlaam, expusă la MNIR, a fost cumpărată de către ieromonahul Lazăr (schitul Pocrov, judeţul Neamţ), în 1725, de la Kiev, dovadă a răspândirii ei impresionante

Cazania lui Varlaam are mai multe surse principale, greceşti şi slavone. Cazania cuprinde povestioare, pilde, predici, ale unor texte evanghelice pe înţelesul poporului. Au fost adunate, compilate, puse într-o formă originală aceste Cazanii adresate poporului. Iorga spunea despre Cazania lui Varlaam că este cea mai populară carte a culturii noastre vechi. Ea are o valoare istorică şi memorială.”

O carte-cadou pentru întreg poporul românesc, de pretutindeni

În sprijinul argumentaţiei sale, cercetătorul a evocat un extras din prefaţa Cazaniei, intitulată “Cuvânt împreună cătră toată semenţiia românească”, scris de către Mitropolitul Varlaam în numele domnitorului Vasile Lupu, care arată că

dintru cât s’au îndurat Dumnezeu dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească întâiu de laudă lui Dumnezeu, după aceea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnice.

Mitropolitul continuă “cuvântul împreună” printr-un cuvânt al său, în care explică:

Pentru’aceea, de nevoie mi-au fost, ca un datornic ce sânt lui Dumnezeu cu talantul, ce mi-au dat, să-mi poci plăti datoriia măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moşilor mei.

Dr. Ginel Lazăr a subliniat şi setea lui Varlaam de a-L “mărturisi cu condeiul” pe Dumnezeu, într-o preafrumoasă limbă română:

“La sfârşitul primei părţi a Cazaniilor, avem 10 versete, din care vă voi citi doar patru:

Primeşte Doamne ca dela un păcătos
Să slujesc ţie în ceastă lume pân’ voiu hi sănătos
Să hie deapururea cinstit şi lăudat numele tău
Iar eu dela inimă te mărturisesc cu condeiul meu.

În mod cert, Cazania lui Varlaam, tipărită la 1643 şi readusă “la viaţă” prin efortul deosebit al cercetătorilor şi restauratorilor MNIR, reprezintă încă un argument că, departe de a fi fost o perioadă nebuloasă şi stearpă pentru noi, Evul Mediu a fost unul în care limba română nu numai că a vieţuit, ci a prosperat, creându-ne condiţiile pentru existenţa noastră de azi.

expoziţie MNIR Cazania lui Varlaam limba română Evul Mediu a dus românii spre Marea Unire interior 2

Munca restauratorului Cristina Petcu şi a colegilor săi de la MNIR onorează limba română, în anul Centenarului

Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“, este lucrarea de căpătâi a mitropolitului Varlaam al Moldovei, mare cărturar şi ctitor al limbii literare româneşti. Micro-expoziţia MNIR este deschisă în perioada 18 aprilie – 20 mai a.c., putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.


Cum vorbeau românii acum 375 de ani: “Să-mi poci plăti datoriia lui Dumnezeu măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moşilor mei”. Cazania lui Varlaam, mărturia că limba română a fost liantul Marii Uniri

18 aprilie 2018 |
“Trebuie să fim conştienţi că Marea Unire s-a realizat în primul rând datorită culturii, a limbii noastre comune şi a osârdiei domnitorilor români, precum Vasile Lupu şi Matei Basarab, în păstrarea statalităţii româneşti din Evul Mediu, până în...