Nichita Stănescu aparţine unei lumi în care ne iubeam prin scrisori şi ne împărtăşeam sufletele cu vin sfinţit în taverne, o lume în care poezia ne era psalm, într-o viaţă fără poezie. Pe el îl elogiază Matricea Românească în materialul auto-referenţial de mai jos. Căci ce prezentare mai bună decât propriile cuvinte îi trebuie Poetului?
Nichita despre…
VITALITATEA POEŢILOR
Cel mai în viaţă şi cei mai în viaţă sunt poeţii. Nu oricând. Ci atunci când nasc din ei cuvintele ca ouăle de păsări.
CUVÂNT
Cuvântul este singurul lucru fără de lucru, care este.
LACRIMA „LUCEAFĂRULUI”
Lacrima lui Mihai Eminescu a spălat nu numai trupul Veronicăi, ci şi toate trupurile femeilor iubite din această ţară.
ACEA DISCUŢIE CU ARHITECŢII
Nu te poţi scula de pe un pat decât dacă el merge în timp ce viaţa ta curge. Dragii noştri arhitecţi, cum ni se lungeşte viaţa, să ni se lungească şi casa.
MIMETISMUL ESENŢIAL
Luaţi-vă şi voi după ceea ce există. Harnică e creanga şi lăsătoare de raze este steaua!
LITERATURĂ VS. ŞTIINŢĂ
După opinia mea în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca şi rolul ştiinţei.
CEA MAI FRUMOASĂ NEBUNIE
Nu se poate să vezi zâne, dacă nu eşti zânatic!
CUM PUTEM RECÂŞTIGA PARADISUL
Renunţând la coroana falsă de rege al vieţii, omul se poate reintegra în cosmos, regăsindu-şi sensul pierdut.
LIMITELE INTELIGENŢEI UMANE
Inteligenţa umană nu mai este suficientă umanităţii. Inteligenţa umană resimte în efectul ei asupra umanităţii un din ce în ce mai mare handicap etic.
OM ŞI MATERIE
Când materia vrea să se distrugă îşi inventează omul său.
Când omul vrea să se distrugă, îşi inventează materia sa.
Primul fenomen se numeşte conştiinţă de sine. Al doilea fenomen se numeşte sinea singură.
Sursa: volumul „Amintiri din prezent”, îngrijit de către Gheorghe Tomozei, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1985, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA.