Tag

motive traditionale

Ia românească ne pune, nu pe hartă, ci în cosmos, subliniază Silvia Iorgulescu în partea a II-a a unui articol pe Matricea Românească ce redă povestea iei şi îi trasează drumul mitic.

Citeşte aici partea I

Concomitent parcurse, drumul iniţierii şi drumul mitic ajung simultan la final. Ia a fost, pe rând, sămânţă, fibră, fir, pânză țesută și croită şi va fi desăvârşită printr-o ultimă etapă, în care îşi găseşte deplina exprimare: Ornamentarea.

Prin parcurgerea acestor faze ale metamorfozei, bluza ajunge să închipuie un complex cod de informaţii, care la rândul său izbuteşte să oglindească, deodată, „actul de legitimare” al individului şi identitatea colectivă. Patru sunt nivelurile de autoreprezentare pe care o ie le dezvăluie, semnificând împreună locul pe care românul şi-l revendică în lume.  Concentric, de la mic către mare, datele pe care le putem identifica doar privind o bluză românească sunt: datele civile ale individului, informațiile asupra colectivității locale / regionale, trăsăturile identitare ale comunității de neam și, în fine, semne ale raportului său cu universul.

Despre paradigma individuală se poate vorbi, la ora actuală, la trecut. De ce? Pentru că ia românească nu mai este, în contemporaneitate – sau este rareori şi într-un procent mic în raport cu producţia de serie ori a creaţiei prin intermediar –, un produs „personal”, conceput şi creat din propria resursă sufletească. Mai mult, nu mai este un veşmânt ţintit către a arăta, prin procesul îndelung de realizare, cine este purtătoarea. Se poate spune, deci, că ia românească semnifica odinioară şi un mijloc de dezvăluire a informaţiilor personale individuale, printr-o bogată suprapunere de simboluri, create cu un instrumentar din cel mai simplu: materialul ales, croiul, coloristica şi ornamentica. Ele comunicau vârsta, statutul marital şi social, ocazia purtării, hărnicia ori creativitatea purtătoarei. Adică, pe scurt, rolul şi locul individului în comunitatea cea mică: satul ori comuna natală.

Aceleaşi mijloace simple întruchipează, la nivel de identitate colectivă, şi altceva. Tipice anumitor regiuni, ele se transformă în vehicul identitar de reprezentare a colectivităţii în cadrul comunităţii mari, aceea a meleagurilor locuite de cei de-un neam, prin coloristică, motive, croi. Azi, acest nivel este unul, să-i spunem, fragil, menținut și ocrotit prin efortul unor comunităţi locale care încearcă să perpetueze tradiţia ori prin acela, conștient și cult, al reprezentanților unor ansambluri folclorice etc. În general, achiziţia unei ii nu ţine cont de regiunea etnografică reprezentativă, ci exclusiv de frumuseţea bluzei.

Patru sunt nivelurile de autoreprezentare pe care o ie le dezvăluie, semnificând împreună locul pe care românul şi-l revendică în lume.  Concentric, de la mic către mare, datele pe care le putem identifica doar privind o bluză românească sunt: datele civile ale individului, informațiile asupra colectivității locale/regionale, trăsăturile identitare ale comunității de neam și, în fine, semne ale raportului său cu universul

Mai urcând o treaptă simbolică, ia ne arată identitatea proprie în şi mai marea comunitate a neamurilor lumii. În diversitatea de ţări şi culturi, noi ne prezentăm prin portul iei, uşor de recunoscut, şi afirmăm simplu cine suntem. Astfel, ia devine chintesenţa mentalităţii de neam ajunsă la maxima ei înflorire estetică. Acesta este nivelul la care se poate spune, astăzi, că ia câştigă notorietate.

Dar, în gândirea arhaică, omul nu-i singur pe pământ. El este parte a unei comunităţi mai extinse, în care se integrează perfect şi al cărei rost îl ştie şi-l respectă. Cel mai interesant – și totodată posibil motiv pentru care azi ia încă ne fascinează, dincolo de frumuseţea sa evidentă  – este tocmai acest nivel de relaționare complexă stabilit între om și realitatea înconjurătoare, de poziționare / legitimare a acestuia în marea, imensa comunitate a universului, nivel înscris, şi el, în codul simbolic al bluzei românești.

Prin el se prezintă, am văzut, ca participant la viaţa universului, ca însufleţitor al energiilor ce-l înconjoară.  Şi nu o face numai simbolic sau păstrându-şi anonimatul, ci o afirmă răspicat, prin felul în care a simţit să-şi împodobească straiul tradiţional.

Pe el se semnează creatoarea / purtătoarea şi, laolaltă cu ea şi prin efortul ei, îşi pun semnătura făurarii cosmici care au participat la realizarea bluzei. Prezența tuturor acestor elemente în straiul popular întregește semnificația lungului drum al iei. Este modalitatea prin care omul își reafirmă poziționarea în raport cu universul. Și aceasta este pe cât de simplă, pe atât de profundă: omul este parte din cosmos și cosmosul întreg îl poartă cu sine.

Omul este parte din cosmos și cosmosul întreg îl poartă cu sine atunci când îmbracă ia românească

Nu întâmplător, pe pânza iei apar, în mic, reprezentanții întregului univers înconjurător, în calitate de co-participanţi la munca de creaţie. Este o metodă de mulţumire, o recunoaştere a efortului cosmic, o invocație, un gest prin care omul se aşază sub protecția elementelor naturale, o  afirmare a rolului și locului său printre celelalte entități cosmice, ca parte a energiilor naturale și mai ales ca orchestrator al acestora? Toate laolaltă, şi mai ales cea din urmă.

Motivele populare sunt departe de a fi doar frumoase. Ele sunt reprezentările, alese cu har, ale tuturor manifestărilor vieții. Ele se numesc realiste sau simbolice, după gradul lor de încriptare. În gama celor realiste se cuprind stilizări ale lumii vegetale (plante, frunze, flori, fructe: cicoare, spic de grâu, ştiulete, măr, strugure), animale (coarnele berbecului, fruntea boului, cucul, vrabia, cocorii) ori cosmice (soare, stele, fulger / zigzag). Dimpreună deci cu elementele cerești, vegetale, animale, omul se pune pe sine (prin reprezentări antropomorfe de tipul ochiului, horei, sfăditelor), dar și întruchiparea efortului său creator (uneltele: cârligul, sapa, jugul, furca, grebla).

Dar mai adaugă ceva fără de care umanitatea sa n-ar fi întreagă. Viața spirituală. Credințele lui, modul în care înțelege viața. Și în această cheie pot fi citite acele motive intitulate simbolice (arborele lumii, calea ocolită, pasărea sufletului, crucea) şi care poartă fiecare o pleiadă de semnificații, transmise prin generaţii, într-un  parcurs istoric milenar. E de-ajuns să spunem că această cale ocolită/rătăcită nu-i altceva decât drumul „dalbului de pribeag” către lumea de dincolo, al omului care, dacă şi-a încheiat rolul pe pământ, şi-l continuă netulburat în moarte, imaginată, cuminte, doar ca o trecere. Dincolo, îl așteaptă rudele sale și comunitatea extinsă a neamului și deopotrivă  – aşa cum ne spune Mioriţa şi ne repetă Cântecul Zorilor – o unire de-a pururi cu universul, o cufundare în viaţa cosmică, dreaptă răsplată pentru viaţa sa, la fel trăită: „La drumul de plai, / La un fecior de crai, / Să te ducă-n rai, / C-acolo-i de trai; În dealul cu jocul, / C-acolo ţi-e locul ; / ’n câmpul cu bujorul, / C-acolo ţi-e dorul”.

 

Foto deschidere: Ie de la 1930, specifică zonei Râmnicu Vâlcea, cu modele ţesute. Arhiva Matricea Românească

„Pictatul pe material textil este foarte complicat. Dacă ai greșit ceva, nu poți șterge sau repara”, sunt vorbele unei tinere artiste care vrea să-și exprime creativitatea pe alt suport decât pe șevalet. Până aici, nimic nou sub soare, numai că Ioana Teodora Duță, originară din Curtea de Argeș, va îmbrățișa riscurile prezentate anterior și își va picta rochia de cununie civilă cu motive tradiționale românești.

Cunoscută în lumea artiștilor drept tânăra care a pictat, la 18 ani, un tablou în fiecare zi, timp de un an (!), Ioana nu se oprește din a uimi și își dorește să se bucure de culori și într-unul dintre cele mai importante momente din viața sa: cununia civilă, ce va avea loc în vara acestui an. Iar pentru că vrea să-și păstreze identitatea de româncă mândră, tânăra în vârstă de 27 de ani va aduce, în mijlocul invitaților, motivele tradiționale și figurile emblematice ale României.

„Comuniunea omului cu natura”, importantă - spune pictorița - pentru modernitate

„Comuniunea omului cu natura”, importantă – spune pictorița – pentru modernitate Foto: arhiva personală

„Rochia de cununie va fi «paleta mea de lucru», purtată în ziua aceasta specială, când pășesc într-o nouă lume. M-am gândit că cea mai bună soluție de a avea aproape culorile este aceea de a-mi picta rochia cu motive și simboluri din folclorul românesc. Rochia este deja cumpărată, este albă, din bumbac. Culorile pentru textile necesită un anumit tip de material, cât mai natural, care poate fi călcat. Este, practic, o pânză de pictură sub o altă formă”, a explicat Ioana Teodora Duță, pentru Matricea Românească.

Dacă tu crezi, lucrarea are anumite puteri, emană energie. Și pentru mine e la fel. Vreau să mă influențeze în mod pozitiv aceste simboluri

Deși imaginația ne-ar dezvălui, undeva într-un colț al minții, o rochie albă, încărcată în mod excesiv de culori, bunul gust și ochiul format al pictoriței nu vor permite acest lucru, ci vor contribui la un rezultat echilibrat. Rochia va avea pictate, pe partea sa inferioară, simboluri precum pasărea măiastră, Coloana Infinitului, soarele, luna și motivele geometrice din folclor.

„Horă românească”, unul dintre tablourile Ioanei, pe care le vor admira nuntașii

„Horă românească”, unul dintre tablourile Ioanei, pe care le vor admira nuntașii

„Simbolurile de pe rochie – dar nu numai, indiferent că vorbim despre tatuaj, bijuterie sau pictură – reflectă ceva asupra ta, dacă se crede cu adevărat în ele. Mai ales când sunt realizate manual. E un act magic acolo. Depinde de creator. Dacă tu crezi, lucrarea are anumite puteri, emană energie. Și pentru mine e la fel. Vreau să mă influențeze în mod pozitiv aceste simboluri.”

Mai mult, mesele la care se vor așeza invitații vor fi decorate cu tablouri reprezentative pentru cultura română, gândite drept componente ale fericirii care, în viziunea pictoriței, „construiesc o căsnicie”: ciclul vieții, jocul ielelor, prietenia, comuniunea omului cu natura, mascații (reflectând originile moldovenești ale tinerei) etc.

Ioana nu și-a propus, până acum, „exploatarea” paletei generoase de modele românești, însă intenționează să o cunoască mai bine, mai ales pentru că, ulterior fericitului eveniment, va fi curator al Muzeului de Etnografie „Casa Norocea” din Curtea de Argeș, unde va examina îndeaproape toate iile, costumele populare și obiectele tradiționale din patrimoniul instituției. Dar primul pas a fost deja „bifat” – cel al personalizării nunții sale.

„Dansul ielelor”

„Dansul ielelor”

„Și Brâncuși, și Frida Kahlo (1907-1954, pictoriță din Mexic, n.r.) au ieșit în evidență prin păstrarea autenticului locului de unde proveneau ei. Mă gândesc să abordez tradiționalul în pictură, pentru că am văzut că pictorii de azi preiau teme precum războiul sau altele. Ei bine, pe mine mă pasionează descoperirea a ceea ce ne face pe noi români și transmiterea originalității. Dacă mergi în SUA cu o astfel de expoziție, cu ceva între contemporan și tradițional, poți fi remarcat. Ești autentic.”

Toate demersurile acestea moderne duc la pierderea esenței și a frumuseții momentului, care este de fapt o comuniune a doi oameni, și asta e tot ce contează

În prezent, interlocutoarea noastră vede nunta la români drept o aliniere la valorile altor țări, unde singurele preocupări sunt ținutele – care trebuie să fie unice și extravagante – și coafurile.

Ioana Teodora Duță își dorește să cunoască din ce în ce mai mult valorile românești

Ioana Teodora Duță își dorește să cunoască din ce în ce mai mult valorile românești Foto: Marius Donici

„Toate demersurile acestea duc la pierderea esenței și a frumuseții momentului, care este de fapt o comuniune a doi oameni, și asta e tot ce contează. Toată organizarea chiar m-a obosit și aștept să se încheie. Vom păstra multe dintre obiceiurile de nuntă ale românilor. Nașii vor veni la mire acasă, el se va bărbieri. Vom avea o ploscă din care vor bea invitații. Vom încerca să păstrăm tradiția. La mine vor veni prietenele mele, așa numitele «surori de mireasă» sau domnișoarele de onoare, care mă vor «găti».

De asemenea, va fi păstrat și obiceiul ruperii turtei, ca simbol al norocului și al căsniciei armonioase. O să avem și ceva nou, ceva vechi și ceva împrumutat. Mirele o să aibă papionul pictat și să vedem dacă va fi pictată și cămașa. Cel mai probabil, nu va fi, pentru că încercăm să păstrăm o notă de simplitate. Nașii noștri vor fi îmbrăcați în port tradițional, la fel ca păpușile de pe tort.”

„Omul vitruvian românesc”

„Masca”

Matricea Românească a fost invitată să se plimbe, într-un atelier răcoros, printre piese de mobilier din metal. Dacă aceste cuvinte par inadecvate pentru subiectele abordate pe platforma noastră, continuăm prin a lămuri că am fost martorii unei – surprinzătoare – îmbinări de succes a tablei industriale cu tradiția românească. În urma experienței, vă asigurăm că metalul face casă bună cu lâna colorată a bunicii.

Metal Creativ este un proiect care, deși sugerează la o primă vedere un oximoron, reprezintă o reinventare a promovării valorilor românești. Ideea „îngemănării” tablei din oțel cu lâna colorată și-a croit drum în subconștientul antreprenorului Lucian Haritonov dintr-o „întâmplare”, când el a adus acasă o bucată de tablă găurită albă, pe care o folosea la realizarea tavanelor false.

Lucian Haritonov, fondatorul Metal Creativ, așezat pe banca denumită „Coarnele berbecului”

Lucian Haritonov, fondatorul Metal Creativ, așezat pe banca denumită „Coarnele berbecului” Foto: arhiva personală

„M-am uitat la bucata de tablă și mi s-a părut că seamănă cu etamina veche, de la bunici. Am căutat niște ață, nu am găsit, dar m-am dus și am cumpărat, ca să realizez un model. Am luat ața – nu aveam ac din plastic, ca în prezent – și, cu penseta cosmetică, am început să cos. Așa s-a născut modelul «DOR». Mi-a plăcut foarte mult cum a ieșit. Le-am arătat colegilor și toți au fost uimiți. Am continuat cu motivele tradiționale românești, pentru că mi se pare că arată foarte bine. M-am plimbat prin diferite țări și toți se lăudau că au lucruri frumoase. Fiecare cu motivele lor tradiționale. Când reveneam în țară, mă gândeam că avem și noi lucruri frumoase și că trebuie să le facem cunoscute. Nu suntem mai prejos față de alții. Îmi plac motivele tradiționale și, expuse pe albul acesta al tablei, au un mare impact”, a povestit Lucian, pentru Matricea Românească.

Avem și noi lucruri frumoase și trebuie să le facem cunoscute. Nu suntem mai prejos față de alții

Ca de fiecare dată când se începe ceva nou, abundența de entuziasm a fost motorul care l-a mânat și pe Lucian în vâltoarea documentării și a experimentării motivelor tradiționale din diferite zone ale țării. Cu răbdare și din „dragoste pentru tradiții”, rezultatele au lăsat privitorii cu gura căscată, mai ales pentru că metoda cusutului în metal este una nemaiîntâlnită. Astfel, modele precum vița de vie, vârtelnița, bobocul de floare, trifoiul cu patru foi, hora de fete, coarnele berbecului (simbolul masculinității), cocoșul (trezirea la viață), steaua în opt colțuri sunt cusute pe ceasuri, bănci, scaune, plăci decorative, mese. Toate, din metal.

Ceas de perete cu motivul „vârtelniță”

Ceas de perete cu motivul „vârtelniță”

L-am întrebat pe Lucian cum decurge lucrul la un astfel de obiect, iar antreprenorul ne-a explicat transformarea unei bucăți de tablă într-o bancă înzestrată cu vechile motive românești.

„Mai întâi avem o schiță cu proiectul. Facem o schiță, pentru că băncile se prelucrează la mașină automată. Avem soarele dacic la baza băncii, deci trebuie să facem curbe, triunghiuri micuțe. Le ducem la prelucrat, se decupează tabla, găurim la mașină automată, îndoim, îmbinăm, sudăm și apoi ducem la vopsit în cuptor electrostatic. Aducem în atelier și începem să coasem după modele. Folosim ace din plastic și lână colorată. Un ceas e gata în două-trei ore, o casetă într-o zi, iar o bancă în jur de trei zile. E mult de lucru la o bancă. Tehnica de cusut în tablă e inventată de noi. Când oamenii vin la târguri și ne văd sunt șocați: «Arată foarte frumos, dar chiar pe tablă? Este un material dur, iar lâna e finuță». E o combinație care provoacă.”

Educația reală, care ar trebui să fie în școli, nu există

Prin demersul lui, fondatorul Metal Creativ își dorește să nu fie uitate valorile României și să rămână însuflețite în sânul familiilor. Deși a observat o înviorare a valorilor tradiționale, în special în sfera vestimentară, Lucian consideră că ar trebui pus accentul pe educație. De aceea, ori de câte ori au ocazia, cei de la Metal Creativ organizează ateliere de lucru pentru copii.

Set format din masă, bănci și scaune cu motive inspirate din folclor

Set format din masă, bănci și scaune cu motive inspirate din folclor

„Educația reală, care ar trebui să fie în școli, nu există. La lucru manual s-ar putea coase pe etamină, iar învățătoarea ar putea să spună: «Copii, astăzi coasem steaua în colțuri, este un motiv tradițional românesc, îl foloseau păstorii ca să se ghideze pe câmp». Eu am doi copii cu vârste de 9 și 10 ani și nu au așa ceva la școală. S-a renunțat la lucru manual. O vizită la muzeu, cu ocazia Școlii Altfel, nu e de ajuns. Acum a devenit desuet să fii patriot. Ar fi păcat să se uite tradițiile. Nu eram nici eu la curent cu toate simbolurile, dar am realizat primul modelul pentru că mi-am adus aminte din copilărie, de la bunica – ce avea pe pereți, pe pat. Apoi am început să citesc poveștile despre fiecare model în parte, și chiar sunt foarte frumoase.”

Ceas de perete cu simbolul „hora de fete”

Ceas de perete cu simbolul „hora de fete”

Din simbolurile pe care Lucian le coase alături de echipa sa, preferatul este „hora de fete”, care are în spate, din ce spune documentarea interlocutorului nostru, o poveste pe cât de simplă, pe atât de frumoasă.

„Putem spune că «hora de fete» promovează normalitatea. Pe vremuri, oamenii munceau de luni până sâmbătă, și duminică veneau la horă să se cunoască. Oamenii dansau, socializau, era un moment frumos. Își «trimiteau» și vorbe, era ceva normal, față de extrema la care suntem acum, când totul este la «vedere». Acum totul s-a transformat într-o vulgaritate excesivă”, a încheiat Lucian, antreprenorul cu simțire românească, într-o notă ce ar trebui să ne dea de gândit.

Ilustrație copertă: bancă metalică intitulată „DOR”

Povestea iei, povestea noastră (II)

20 Martie 2018 |
Ia românească ne pune, nu pe hartă, ci în cosmos, subliniază Silvia Iorgulescu în partea a II-a a unui articol pe Matricea Românească ce redă povestea iei şi îi trasează drumul mitic. Citeşte aici partea I Concomitent parcurse, drumul iniţierii şi...