Muzeul Municipiului București

Opera Națională Română, Opera Comică și teatrele sunt deja de două săptămâni închise, iar activitatea lor continuă, cu adaptările de rigoare, online. Le-ați găsit, de bună seamă, în peregrinările dumneavoastră pe internet din aceste zile de izolare la domiciliu. În căutare de diversitate, vă sugerăm să vă îndreptați către muzee. Iată selecția noastră de cinci muzee pe care le puteți vizita virtual.

1. Muzeul Municipiului Bucureşti – Colecția de Artă Plastică „Frederic Storck şi Cecilia Cuțescu Storck”

Casa memorială Storck a fost construită între anii 1911-1913 în stil anglo-normand după planurile arhitectului Alexandru Clavel. Înainte de a se căsători cu Cecilia Cuțescu, mezinul familiei Storck își face studiile la Școala de Arte Frumoase din București, apoi plecă la Munchen. În timpul mariajului, imobilul a servit o bună bucată de vreme drept atelier de lucru, iar în 1951 primește statutul de muzeu.

Interiorul este de-a dreptul uimitor, se distinge prin picturile murale realizate cu măiestrie de Cecilia Cuțescu Storck. Ea însăși o figură a vremii: a fost prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa, iar în 1916 pune bazele Asociației Femeilor pictore și sculptore.

Colecția muzeală este alcătuită din opere artistice, de grafică, pictură și sculptură care au aparținut familiei de artiști Storck – Karl, Carol, Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Vizitați muzeul prin click aici.

2. Muzeul Național al Literaturii Române din București

Înființat de academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius în anul 1957, muzeul adăpostește peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți inedite, unele dintre ele având o vechime de 500 de ani.

Din vistieria muzeală mai fac parte o serie de manuscrise care au aparținut unor personalități precum:  Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu. Colecțiile sunt completate de documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte și mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Vizitați muzeul prin click aici.

3. Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca

Înființat la 16 iunie 1922, Muzeul Etnografic al Transilvaniei este printre primele realizări culturale din perioada ce a urmat Marii Uniri. Patrimoniul muzeului este unul impresionant: peste 50.000 de piese de port popular și mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi ce reflectă ocupațiile populației transilvănene.

Ansamblul muzeal este structurat în opt secții: Ceramică, Textile, Ocupații, Port, Locuință-alimentație, Obiceiuri, Secția în aer liber și Secția internațională. Muzeul adăpostește și Parcul Etnografic Romulus Vuia, o secție în aer liber înființată în 1929 unde se găsesc exponate ce datează din anul 1678.

Vizitați muzeul accesând https://www.muzeul-etnografic.ro/ro (tur virtual avem doar pentru Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” și pentru secția pavilionară a muzeului – Palatul Reduta)

4. Muzeul Național Brukenthal din Sibiu

Fondat de guvernator habsburgic al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, muzeul este prima instituție de acest profil din Europa. Brukenthal era un pasionat de artă și a început să-și achiziționeze primele opere pentru colecția sa prin anul 1754, de la Viena. Prin testament acesta a decis transformarea palatului în muzeu public, gest care îl plasează în istorie drept un veritabil ctitor de artă.

Atracția muzeului este dată de Galeriile de Artă Brukenthal. Acolo vizitatorii găsesc circa 1.200 de picturi ale principalelor școli de artă europene din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea. Lucrările provin din perioadele: renascentistă flamandă, germană, austriacă, italiană, spaniolă, franceză, barocă și rococo.

Vizitați muzeul accesând http://brukenthalmuseum.ro.

5. Muzeul Memorial “George Enescu” din Dorohoi

Clădirea care adăpostește Muzeul Memorial “George Enescu“ a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Costache Enescu, tatăl marelui compozitor a cumpărat imobilul și s-a stabilit împreună cu familia. Aici, George Enescu a locuit nouă ani și a fost pentru el o oază de tihnă. Cu gândul la acest răstimp, muzicianul spunea în anii maturității: “O lună de zile pe an trebuie să vin să calc pe pământul ţării mele”.

Pornind de la un număr de 116 obiecte, colecţia muzeului s-a îmbogăţit treptat, iar astăzi însumează 1.200. Cele mai importante lucruri care au aparținut marelui compozitor sunt: piese de mobilier ce recompun atmosfera de epocă, pianul la care Enescu a compus, viori, partituri, manuscrise, testamentul muzicianului, scrisori originale, cărți și picturi.

Vizitați muzeul prin click aici.

Muzeul Municipiului Bucureşti a anunţat recent că a încheiat un parteneriat cu Festivalul Internaţional George Enescu: pe durata festivalului, evenimente muzicale inedite și expoziții în sediile muzeului. Scopul acestui mix este să fie sporită interacţiunea dintre oraş şi Festivalul Enescu. Managerul Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB) ne dă detalii.

Sinteză: 

• pe 23 iulie se deschide la MMB o expoziție de aparate vechi de reprodus muzica. Unele dintre exponate sunt vechi de două secole;
• serie de concerte în săli mai puțin obișnuite pentru festival: Vila Dr. Nicolae Minovici, Casa Cesianu, Casa Th. Aman, Palatul Suțu. Publicul poate vedea și muzeul, vizita este inclusă în preț;
• ucenicia în muzică se face prin muzica clasică, fie că e vorba despre interpreți, fie despre auditori. Un bun exemplu este Freddie Mercury.

Interviu cu istoricul și sociologul Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București

Parteneriatul dintre Muzeu și Festival este fără precedent. Care sunt principalele repere pe care ni le puteți da?

Este primul muzeu care își oferă spațiile unui astfel de eveniment. Și tocmai pentru că este un muzeu, am integrat în acest parteneriat și o expoziție care se numește ”Câteva mărturisiri despre muzică. Muzica de acasă”. Va fi inaugurată pe 23 iulie. Este o poveste legată de muzică, evident, despre investiția constantă în tehnologie și dorința oamenilor de a asculta muzică acasă. Vom admira, dar vom și asculta muzică la aparate construite la începutul secolului al XIX-lea sau folosindu-ne de aparatură modernă. Ne vom bucura și de concerte în sălile muzeelor noastre.

Ideea de muzică clasică, evenimente dedicate melomanilor, ați integrat-o de mai mulți ani în programul caselor din structura extinsă a Muzeului Municipiului București. Pe cine aveți în vedere în mod special în acest parteneriat? V-am auzit recent amintind de faptul că se vorbește mult despre îmbătrânirea audienței care iubește și consumă muzica clasică în sala de spectacol.

Eu nu cred în îmbătrânirea auditoriului, mă refer la prezența pe care o putem constata într-o sală de concerte, și o să vedem asta și la festival. Nici în lipsa de interes a tinerilor pentru muzica clasică. Ca să faci muzică, indiferent de curentul muzical pentru care optezi, trebuie să-ți faci ucenicia în muzica clasică. Ca să faci față în rock, în punk, trebuie să știi în primul rând un instrument clasic. Și aș da exemplul trupei Queen, al lui Freddie Mercury, în mod special, care, după cum se știe, cânta minunat la pian. Drept urmare, cu asta începi. După care îți dai seama că este cu adevărat o muzică pe care nu o poți părăsi. Pe de altă parte, dincolo de melomani, cred că nu este persoană care să nu aibă cel puțin două-trei piese de muzică clasică pe care să le știe sau să le fredoneze pentru tot restul vieții. Cât despre evenimentele muzicale cu care vom extinde Festivalul Enescu în afara sălilor obișnuite, acestea se vor suprapune peste programul nostru din fiecare toamnă pe care îl desfășurăm sub titulatura ”Museicorum”. Este un festival de muzică clasică pe care îl organizăm de patru ani. Particularitatea acestei ediții este că seria de concerte se va desfășura în câteva dintre casele Muzeului Municipiului București care au și acustica potrivită și au fost proiectate pentru reprezentații muzicale cu public. Mă refer la casa artistului Theodor Aman, la Palatul Suțu, casa Cesianu de pe Calea Victoriei sau vila Dr. Nicolae Minovici. Prețul unui bilet va fi de 20 de lei, în această sumă este inclusă și posibilitatea vizitării muzeului unde are loc concertul pe o perioadă de 30 de zile.

Spuneați că începând din 23 iulie oferiți publicului ”Câteva mărturisiri despre muzică. Muzica de acasă”, o expoziție foarte variată prin exponatele pe care le-ați selectat.

Vrem să oferim publicului, de această dată mai ales curiozități: faptul că muzica, în spațiul domestic, s-a strecurat și în piese uzuale non-muzicale, în servicii de cafea sau de ceai, în veselă de porțelan. O găsim și pe timbre, pe unele bancnote. Să ne amintim că nu de mult era o bancnotă care avea imprimat pe ea chipul lui Ciprian Porumbescu, acum îl avem pe George Enescu. Vor fi expuse baghetele dirijorului George Georgescu, texte ale muzicologului Constantin C. Nottara sau partituri. De asemenea, tablouri și instrumente muzicale. Dar, cum spuneam expoziția propune mai ales o poveste legată de tehnologie.

Vreți să vedeți cum arătau bucureștenii din secolul 18 și cum a evoluat imaginea lor până astăzi, trecând prin diferite epoci istorice? Aceasta este tema unei inedite colecții de portrete care este deschisă la Palatul Suțu. Despre conținutul expoziției și intenția din spatele ei l-am întrebat pe istoricul și antropologul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București (credit foto: Andrei Ispas).

Ați expus câteva zeci de portrete, cele mai multe chipuri au nume fără notorietate publică. În ce cheie ați dori să citească vizitatorul această poveste vizuală?

Ne-am gândit că nu ar fi rău să propunem un exercițiu pe care oricum îl facem în viața noastră. Sunt convins că nu puțini sunt cei care au, în colțul unei camere, o mică poveste în fotografii a propriei familii, cu părinți, cu bunici, dar și cu rude mai îndepărtate, întâmplări ale altor generații. Însă aproape niciodată, în cursul vieţii noastre, nu avem acces la o memorie similară colectivă să putem observa pe chipul semenilor noştri cum le-a fost, bine sau mai rău, în funcţie de oscilaţiile mediului social şi ideologic în care au trăit. Drept urmare, am avut ideea unei expoziții cu imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în orașul nostru din secolul al XVIII-lea până în prezent.

Știm că interesul dumneavoastră pentru chipurile umane portretizate este ceva mai vechi și că este de inspirație vieneză.

Da, între anii 2011 și 2012 am avut un stagiu de cercetare antropologică, sub coordonarea profesorului Thede Kahl, la Universitatea din Viena. Am lucrat aplicat pe valoarea antropologică a patrimoniului muzeistic din Kunsthistoriches Museum, prilej cu care am început să-mi notez o serie de similarități între chipuri umane portretizate la câteva secole distanță. Principala concluzie e că există ascuns un detaliu de fizionomie comună în interiorul profesiilor dezvoltate în Europa urbană.

Un chip, întreaga înfățișare, memorează de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin discret, anumite trăsături, după criteriile unui sculptor, ale unui artist ce urmărește să exprime ceva prin creație. Pentru că unele semne, urme ale unor evenimente, împrejurări, sunt urme ale propriei istorii care nu trebuie să se piardă.

V-am auzit vorbind despre chipul uman ca un muzeu personal ce aparține și orașului. Cât din ceea ce suntem, din felul cum arătăm, se datorează contextului în care trăim? Omul este după chipul și asemănarea urbei sau invers?

Factorul cultural modelează neîncetat și sub cele mai variate forme, pe diverse durate de timp, scurte, lungi sau permanente, haina materială cu care am fost înzestrați la naștere. Iar expoziția demonstrează din plin acest aspect: bucureșteanul, prin adopție, prin naștere sau tranzit, poate să vadă un numitor comun, între ceea ce este el, ceea ce reprezintă societatea de astăzi și cum arată, în oglindă cu realitatea în care au trăit antecesorii mai apropiați.

Acest numitor comun este determinat de factori externi de presiune, de modelare, cum ar fi familia în care crești și cea pe care ți-o formezi la maturitate, și evident anturajul social, profesia și societatea în ansamblul ei. În modificările fizionomiilor colective se poate vedea cât de tolerantă sau intolerantă ideologic a fost această societate  pe parcursul vieții tale. Așa că dorim să oferim o imagine a expresiei urbane pe ultimii 100 de ani având Bucureștiul ca studiu de caz. Este fiind o perspectivă fără precedent pentru spațiul expozițional.

Între fotografii, fresce, tablouri, litografii, bancnote, farfurii și medalii cu imagini-portret ale bucureștenilor de altădată se găsește și o tabletă cu un spațiu generos de stocare pentru chipuri ale bucureștenilor care vor ajunge în această expoziție.

Da, invităm vizitatorul să completeze el însuși panoplia acestei frumoase povești despre noi, fotografiindu-se în spațiul expozițional. Ideea de a-ți prinde chipul alături de panelul prezentat deja este din punctul meu de vedere, pentru cel care va face această alegere, capătul unui segment de dreaptă, un punct final al unui drum al prezentului. Este mai bine, este mai rău, este mai vesel, este mai trist, el este și imagine a acestui oraș. Dincolo de circumstanțele particulare ale vieții trăite în prezent, pentru moment, există și un flux de afecte și sentimente care îți traversează viața și rămâne pe chipul tău până la senectute în funcție de cât de mult rămâi în această poveste pe care tu o trăiești.

L-am rugat pe profesorul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București, să decupeze trei exemple de mari oameni cvasinecunoscuți din trecutul României. I-am cerut să ne vorbească și despre părțile frumoase ale Capitalei, și despre vremurile de dezvoltare energică ale țării noastre, către care am avea toate motivele să privim cu mândrie. Ne-a răspuns într-un interviu pe care vi-l oferim integral, în format audio.

Info practic pentru accesarea fișierului audio pe dispozitivele mobile: dacă nu aveți cont de Soundcloud, dați click pe butonul Listen in browser.