Tag

muzică

A crescut în acompaniamentul liedurilor. În 2004, cu un bagaj de vise în mână, tânăra japoneză ajunge în inima Ardealului, unde a urmat Academia de Muzică Gheorghe Dima. Talentul nativ, dublat de o muncă titanică, o fac să strălucească pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca, unde este colaborator permanent. Din țara samurailor și a cireșilor înfloriți, soprana Ato Sumi Kawara, a stat de vorbă cu noi despre debut, operă și dorul după România.

 

Articolul pe scurt:
  • Imnul național cântat de o japoneză: “În fiecare an cânt imnul României și al Japoniei la recepția dată de Ambasada Japoniei la București. Acolo, am fost remarcată de domnul Ion Caramitru care m-a invitat pe scena naționalului, unde am cântat în fața publicului din care nu a lipsit domnul ambasador“
  • Japonia-România, un drum inițiatic: “Tata cunoștea un misionar japonez care era stabilit în România. El mi-a povestit că românii sunt talentați la canto, au un conservator bun, iar taxa de studii este mult mai mică în comparație cu Japonia“
  • Către cititori, cu prețuire: “Sunt convinsă că cititorii Matricei Românești sunt oameni care iubesc cultura. După ce lumea își va recâștiga liniștea, vă rog să mergeți la operă, la teatru, la muzee și alte evenimente culturale (…) Mi-e dor de România!“

Poza 1

 

Puterea de a merge până la capăt

Ato s-a întâlnit cu muzica încă din primele clipe de viață. Face parte din cercul restrâns de creștini din Japonia, iar duminicile o prindeau de fiecare dată la biserică unde cânta. Pe lângă acestea, tatăl este un mare amator de operă. “Am crescut în compania muzicii clasice pe care o punea tatăl meu. Îmi e greu să spun când a fost prima întâlnire cu muzica. Poate de când m-am născut“, mărturisește Ato Sumi pentru Matricea Românească.

 

Cu toate că lucram în paralel cu facultatea, situația mea economică nu mi-a permis să-mi continui studiile

 

Datorită dificultăților financiare, familia Sumi avea mari bătăi de cap. Cu toate acestea, dragostea pentru muzică a fost mai puternică, iar Ato devine studentă la un conservator privat din Tokyo. “Am studiat un an de zile acolo. Cu toate că lucram în paralel cu facultatea, situația mea economică nu mi-a permis să-mi continui studiile. Nu am avut ce face și m-am oprit. Tata cunoștea un misionar japonez care era stabilit în România. El mi-a povestit că românii sunt talentați la canto, au un conservator bun, iar taxa de studii este mult mai mică în comparație cu Japonia“, povestește soprana Ato Sumi.

Poza 2

 

Când o inimă de român bate într-un trup japonez

Decizia de a veni în România, a fost luată împreună cu familia. În 2004, japoneza Ato Sumi Kawara, face primii pași pe pământ românesc, mai exact la Cluj-Napoca. Ajunge la conservator unde are parte de o primă surpriză. “Taxa de studii nu era cea prevăzută. Studenții străini aveau un o taxă specială care era destul de mare. M-am gândit din nou la situația mea economică, dar am decis să merg mai departe. Am făcut un an pregătitor unde am studiat limba română. A fost foarte greu să mă adaptez la o cultură și o limbă nouă, însă pasiunea pentru muzică a fost mare“, a spus Ato.

 

Deși nu știam cum este în România, am decis să studiez la Cluj-Napoca

 

O bucurie de nedescris guverna în inima tinerei. Rezultatele din timpul facultății au făcut-o bursieră. Absolvă cu brio cursurile de licență, apoi pe cele de master. Prima apariție pe o scenă românească a venit timpuriu. “Era în anul întâi de conservator. Țin minte că am cântat lieduri românești și am fost extrem de emoționată. Nu era ușor să cânți în românește în fața românilor, dar profesorii m-au lăudat și au spus: Deși nu vorbești limba română așa cum trebuie, cânți foarte bine!“, își amintește emoționată Ato Sumi.

Poza 3

 

Deșteaptă-te române, nu a sunat niciodată mai bine

Iubește cântul românesc, iar asta s-a văzut când a participat la concursul de romanțe Poveste de toamnă, organizat la Baia Mare. A interpretat Ciobănaș cu 300 de oi. Jurații au fost de-a dreptul vrăjiți și nu au avut încotro, premiul întâi merge la japoneza noastră. Ca și cum nu ar fi deajuns, isprava a continuat, dar la alt nivel. “În fiecare an cânt imnul României și al Japoniei la recepția dată de Ambasada Japoniei la București. Acolo, am fost remarcată de domnul Ion Caramitru care m-a invitat pe scena naționalului, unde am cântat în fața publicului din care nu a lipsit domnul ambasador. În ceea ce privește ritmul de lucru, cei de la TNB sunt total diferiți în comparație cu cei din opera clujeană. M-am simțit ca o ardeleancă!“, surâde Ato.

 

Cred că românii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei. Aveți tradiții vechi care în alte țări nu mai există, aveți de ce să fiți mândri!

 

Când nu este pe scenă, Ato predă limba și cultura japoneză la Centrul Cultural Japonez din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Încearcă să fie un intermediar între România și Japonia. Acum, este în țara natală pentru că nu a reușit să își prelungească permisul de ședere datorită pandemiei. La fel ca la noi și în Japonia instituțiile de cultură stau cu lacătul pe ușă.

 

 

Mesaj de suflet din partea sopranei Ato Sumi Kawara pentru cititorii Matricei Românești

Așa cum au făcut strămoșii noștri de-a lungul secolelor și noi trebuie să depunem tot efortul pentru a păstra cultura. Sunt convinsă că cititorii Matricei Românești sunt oameni care iubesc cultura.  După ce lumea își va recâștiga liniștea, vă rog să mergeți la operă, la teatru, la muzee și alte evenimente culturale. Aștept cu nerăbdare să revin în România, unde vă dau întâlnire la Opera Națională din Cluj-Napoca. Mi-e dor de România!“

 

 

 

 

Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de profesor în Bârlad. Acolo, lipsa materialului didactic a făcut-o să inoveze și a transformat o banală oră de muzică într-o simfonie de instrumente neconvenționale.

 

Articolul pe scurt:
  • Ce face un profesor de muzică pe timp de pandemie?: “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri“
  • Lipsurile te fac să evoluezi: “La Bârlad nu avem un raft să pun o foaie. Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul“
  • Ora de muzică, mână în mână cu matematica și geografia: “Colegii mei de la Focșani încearcă să mă implice în orele lor. O lecție de geografie sau formulele la matematică se învață cel mai ușor pe ritmuri de rap“

 

Rusu_2

 

Nu tu alegi catedra, ea te alege pe tine

Ana-Maria este un produs al județului Vaslui. Cei trei frați și-au petrecut copilăria în cheie muzicală, acompaniați de discurile puse la pickup. “În orașul Bârlad era o școală de muzică foarte bună, iar pentru că era singura școală vocațională din oraș, mama a decis să mă înscrie. Ulterior m-am orientat către liceul de artă, apoi Conservatorul la Iași“, a spus Ana-Maria Rusu pentru Matricea Românească.

 

Când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă, s-a produs scânteia

 

Cum fiecare poveste de viață are la un moment dat o cotitură, în cazul Anei-Maria aceasta a venit în timpul facultății. “Aveam posibilitatea de a face modulul pedagogic, nu doream să fiu profesor, dar am zis că tot e gratis… M-am gândit că dacă lucrurile nu merg cum trebuie mă duc profesor, era o variantă de rezervă. Când eram în anul cinci de conservator, doamna la care noi eram repartizați cu modulul s-a îmbolnăvit și a rugat pe unul din noi să-i țină orele timp de o săptămână. M-am oferit, apoi am fost la o școală de cartier. Emoțiile erau mari, elevii percepeau muzica altfel, dar nu știau să se bucure de ea ca artă. Mă simțeam ca un zeu printre ei, iar când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă s-a produs scânteia“, zice entuziasmată Ana-Maria.

 

Rusu_4

 

Atunci când nu ai de niciunele, inovezi

Energia și setea copiilor după cunoaștere, au făcut-o să se întoarcă în urbea natală și să susțină examenul de titularizare. În anul 2005, Ana-Maria a început să predea la o școală din orașul Bârlad. Acolo, lipsurile erau majore, nici măcar un raft unde să pui o foaie nu exista. În astfel de condiții aveai două căi: ori abandonai, ori inovai. “Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul. Am început să filmez secvențe din clasă și să le postez pe internet. Nu credeam că fac ceva special, socoteam că toți profesorii procedează similar. La început predam clasic, după manual, dar mi-am dat seama că e depășit, așa că am început să adaug joculețe. Asta s-a întâmplat pe parcursul anilor petrecuți la școala din Bârlad“, a spus Ana-Maria Rusu.

 

Soclul pe care mă ridică lumea azi este clădit din umerii miilor de elevi pe care i-am avut

 

Sora Anei-Maria, absolventă și ea de conservator și profesoară în Iași avea o pagină de Facebook denumită Mai Multă Educație Muzicală în Școli, pe scurt MEMIS. “Inițial a fost o pagină simplă unde puneam citate. În momentul în care am început să postez fragmente din lecții, mi-am dat seama că ceea ce era acolo reprezenta mai mult decât un exemplu, era o metodă de învățare. Vedeam dacă merge la clasă, aplicam, dacă nu ieșea adaptam și postam din nou pe pagină“, povestește profesoara.

 

Rusu_3

 

Muzica în familie, antidot împotriva pandemiei

Acum este profesor de Educație muzicală la Școala Gimnazială Anghel Saligny și Colegiul Național Unirea, ambele din Focșani. Chiar dacă a schimbat orașul, percepția copiilor despre muzică era tot aceeași. “La vârstele mici cred că este muzică de mort, așa zic despre muzica clasică, dar majoritatea joculețelor mele sunt pe muzică clasică. Este o audiție muzicală activă, ascultăm piese de la cele mai cunoscute după care îi conduc către genuri mai complicate“, a zis Ana-Maria Rusu.

 

În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri

 

Pandemia nu a făcut decât să schimbe regulilor jocului. Chiar dacă îi e greu, Ana-Maria a găsit soluția: muzică în familie, dar cu linguri. “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Am o campanie cu copiii de liceu, se numește Cele mai bune lucruri se întâmplă înăuntru, pe melodia Let It Be. Apoi, pe social media am filmulețe cu familia mea care cântă la linguri, iar ulterior vrem să introducem și alte obiecte de bucătărie. Muzica unește și vindecă!”.

 

 

 

 

 

Copilăria Laviniei începe sub cheia tăcerii. Semnele sunt cele care au luat locul cuvintelor deoarece părinții sunt persoane surde. Nimeni nu spune că a fost ușor, dar a înțeles că nimic nu e întâmplător și că are un rol în universul silențios. A petrecut perioade bune lângă oamenii surzi, a învățat să-i simtă, să-i accepte, și să-i ajute. Astăzi, Lavinia Chițu este singura interpretă de muzică în limbajul semnelor, și punte între două lumi: cea persoanelor auzitoare și a celor neauzitoare.

 

Articolul pe scurt:
  • Nevoia de informare pe timp de pandemie:“Transpune în mod voluntar comunicatele autorităților privind măsurile din timpul stării de urgență, aduce lămuriri acolo unde survin neînțelegeri, iar în final ne spune clar și răspicat: “Stați acasă!“
  • Un auzitor pe tărâmul surzilor: “Am petrecut ceva vreme la Asociația Națională a Persoanelor Surde, filiala Pitești, acolo am înțeles nevoia de informare pe care aceștia o resimțeau. Dar nu m-am gândit o clipă să devin ceea ce sunt azi“
  • Lucrurile frumoase încep jucându-te:”De Paști eram la țară și urmăream muzică transpusă în limbajul semnelor de interpreți calificați. Atunci am zis să fac și eu un filmuleț similar, dar nu am crezut că voi ajunge să fac asta pe viitor“

 

Primul cuvânt a fost un semn

Lavinia și-a intrat în rol încă de mică. Pe la doi ani a început să învețe cuvintele de bază din limbajul semnelor pentru a putea comunica cu părinții. “Când m-am născut nu conștientizam că ai mei nu aud. După ce am crescut am priceput că singurul mod prin care pot comunica cu ei era prin limbajul semnelor. Îi ajutam după putință cu tot felul de lucruri precum tradusul știrilor de la televizor. Ulterior am petrecut ceva vreme la Asociația Națională a Persoanelor Surde, filiala Pitești, acolo am înțeles nevoia de informare pe care aceștia o resimțeau. Dar nu m-am gândit o clipă să devin ceea ce sunt azi doream să devin cântăreață“, povestește Lavinia Chițu pentru Matricea Românească.

 

Nu m-am gândit o clipă să devin ceea ce sunt azi doream să devin cântăreață

Pașii au purtat-o de la podiumul unde făcea prezentări de modă până la funcția de agent vânzări, iar limbanjul semnelor rămăsese doar în familie. Însă la 24 de ani lucrurile au luat cu totul altă direcție. “De Paști eram la țară și urmăream muzică transpusă în limbajul semnelor de interpreți calificați. Atunci am zis să fac și eu un filmuleț similar, dar nu am crezut că voi ajunge să fac asta pe viitor. Reacțiile celor care au văzut produsul final au fost fantastice și mulți își doreau muzică în limbajul semnelor. Când am început nici nu aveam echipamentul necesar, dar după ce am câștigat o sponsorizare am investit în calitatea videoclipurilor“, a spus Lavinia.

 

Lavinia Chițu (2)

 

La intersecția dintre două lumi

Dacă totul începuse ca o joacă, de acum încolo lucurile devin serioase. Case de producții precum Roton sau Global Records o invită să transpună în limbajul semnelor piese ale artiștilor români. Toate în paralel cu sesiuni de public speaking la TEDx Brașov unde a vorbit despre muzica în lumea surzilor.”Orice instrument, orice melodie trebuie accesibilizată pentru ei. Am întâlnit interpreți care deși traduceau corect, nu transmiteau emoție, nu aveau trăire, iar asta presupune să simți muzica“, lămurește Lavina Chițu.

 

Arta te schimbă, te duce către o lume mai bună, și te scoate din zona lucrurilor mărunte

 

Gradul mare de accesări a determinat-o ca în 2018 să-și deschidă propriul site unde încarcă videoclipuri muzicale, vloguri, materiale educative, toate în limbajul semnelor. Când nu filmează este în școli normale unde luptă împotriva discriminării. “Doream să organizez o excursie pe propria cheltuială. Aspectul important pe care îl urmăream era să iau 2-3 copii surzi și să-i includ printre cei auzitori, dar din pricina situației actuale am amânat“, își spune oful Lavinia.

 

Și în vremuri grele Lavinia tace și face

Până să izbucnească pandemia, Lavinia dăduse drumul unei linii vestimentare dedicate atât persoanelor surde cât și celor auzitoare. “L-am denumit Capricornist, iar momentan suntem trei persoane implicate. Producem tricorui, jachete, și bluze inscripționate cu mesaje pentru ambele categorii. Interesul a fost unul neașteptat de ridicat, acum situația de față ne îngreunează activitatea. Cu toate acestea reușim să onorăm comenzile, iar produsele ajung la clienți prin firma de curierat“, lămurește Lavinia Chițu.

 

Producem tricorui, jachete, și bluze inscripționate cu mesaje pentru ambele categorii

 

Criza actuală îi pune în mari dificultăți pe freelancerii din România. Aflați în imposibilitatea de a profesa, unii aleg să se reprofileze, iar alții așteaptă momentul când vor putea reintra în pâine. Chiar dacă se descurcă mai greu acum, Lavina nu stă cu mâinile în sân și în mod voluntar a ales să ajute. Cum? Transpune în mod voluntar comunicatele autorităților privind măsurile din timpul stării de urgență, aduce lămuriri acolo unde survin neînțelegeri, iar în final ne spune clar și răspicat: “Stați acasă!“. Restul e tăcere.

 

 

 

Membrii celei mai apreciate formații vocale bărbătești din lume, Corul Armonia, au venit marți seară la Matricea Românească pentru un fermecător concert de colinde. Au cântat piese românești și internaționale, tradiționale sau noi, cu o mare varietate de stiluri, ritmuri și voci solistice.

Atmosfera creată de Armonia a fost, ca întotdeauna, de excepție. Publicul foarte numeros prezent în Agora Casei Bulboacă și Asociații a fost impresionat, zâmbetele și lacrimile au apărut pe rând pe chipul celor de față.

L-am rugat pe dirijorul și fondatorul corului, Arhid. Dr. Iulian Dumitru, să ne spună care este motivul pentru care Armonia cântă la fel de entuziasmant de fiecare dată. Ne-a răspuns că este foarte important auditoriul: ”Noi încercăm să vibrăm alături de publicul nostru. În această seară am avut un public cald, mi-a plăcut foarte mult și ne-a făcut mare plăcere să cântăm aici. Noi ne dorim și încercăm să promovăm cât mai mult muzica autentică românească, mai ales prin concertele noastre de folclor. Căutăm piese vechi, peste care s-a așezat praful, și le aducem în inima celor care ne ascultă. Cred că trebuie să încercăm să fim mai buni, să facem mai mult bine celor din jurul nostru, să iubim oamenii. Iar muzica ne inspiră spre toate acestea.”

 

Reacții la cald, din public, după concert:
  • ”I-am mai auzit pe cei din corul Armonia, dar în această seară am auzit multe piese noi, cu versuri noi, multe dintre ele m-au emoționat. Așa ar trebui să ne fie sărbătorile: cu bucurie, cu credință, cu speranță.”
  • ”Am simțit în această seară că am revenit la tradiție. La fiecare concert, Armonia ne apropie de rădăcini. În seara aceasta am ascultat cel mai frumos concert de Crăciun din viața mea.”
  • ”Concertul acesta a fost o binecuvântare pentru familia mea. Nu putem să trăim Crăciunul fără colinde, iar corul Armonia este nemaipomenit, i-am ascultat a doua oară astăzi. Îi felicit pe ei și pe gazdele noastre din acest spațiu deosebit.”

 

 

Acum opt ani, când era la masteratul de antreprenoriat social, Loredana Munteanu s-a gândit să pună bazele unui proiect prin care să-i apropie pe tineri de artă. Titlul temei de disertație pe care Loredana îl alesese era ”Arta nu mușcă”. Teza a fost bine primită de către profesori, iar la final unul dintre ei a încurajat-o să continue și să deschidă un ONG cultural. Fără echipă, fără niciun suport financiar sau măcar o idee despre cum e lumea ONG-urilor, Loredana era doar o proaspătă absolventă de masterat care pornea la drum cu un bagaj de vise.

 

După câteva luni a venit prima idee, muzică clasică la metrou. Ca multe idei bune, a venit pe neașteptate. Într-o dimineață, într-un vagon al aglomeratului metrou bucureștean, unul dintre călători asculta o manea pe boxele playerului portabil pe care-l avea cu el. Deși mulți păreau deranjați, doar Loredana s-a dus la el și l-a întrebat dacă nu se gândește la disconfortul pe care-l produce în jur. Răspunsul primit a surprins-o: asta e muzica mea de zi cu zi, cu ea trăiesc de dimineață până seara. ”Ok, și cum ar fi să vin și eu cu un player mâine, să apăs play și să fie Bach?”, a replicat ea. I s-a răspuns sec: ”Dacă asta e muzica ta, poți s-o aduci.”

 

“Muzica este limbajul universal: nu trebuie decât să asculți și să simți”

De la această întâmplare a pornit Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Conceptul era nou pentru România, așa că Loredana a vorbit cu cei de la Metrorex, care s-au arătat foarte deschiși. Începutul a fost dificil, spune Loredana, pentru că “mulți dintre artiști, atunci când i-am contactat, au refuzat. Le era teamă, se simțeau foarte expuși. Le lipsea experiența spațiilor neconvenționale.” Astfel, la prima ediție cei care au concertat pe peroanele metroului bucureștean au fost aproape toți studenți. “Mi-a plăcut ideea să mă duc către tineri artiști. Să le găsim o altfel de platformă pentru concerte, mai ales că există în continuare o problemă cu spațiile pentru concerte și spectacole. Așa că le-am oferit cea mai neconvențională sală de spectacole din București” spune Loredana Munteanu.

 

Festivalul de muzică Clasică de la Metrou. Foto: https://www.facebook.com/artanumusca/

Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Foto: https://www.facebook.com/artanumusca/

 

Pe lângă recitalurile de muzică clasică susținute de soprane, tenori, cvartete, publicul a putut admira momente de balet clasic și dans contemporan. Prima ediție a fost un succes, iar cu timpul ideea a crescut atât de mult încât “de la a doua ediție am început să spunem că e un festival, nu doar un simplu proiect”, își amintește Loredana.

 

Poezie în tramvai. Și jazz

După Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou, Loredana a început să îndrăgească și mai mult ideea de proiect cultural în spații publice alternative. Astfel, pe 21 martie 2019, de ziua internațională a poeziei, a luat naștere Tramvaiul poeziei. Proiectul a reconstruit atmosfera Bucureștiului poetic de altă dată. În această primă ediție, tramvaiul de pe linia 1 din capitală a fost gazda poeziei timp de trei săptămâni.  “Tramvaiul a fost personalizat atât în exterior, cât și în interior. La exterior a fost colantat cu versuri ale marilor autori, iar în interior cu o bibliotecă interactivă, dar cu autori contemporani”, spune Loredana Munteanu.

 

Actul artistic stradal are un dinamism pe care nicio sală nu o să-l poată capta vreodată. În stradă nu înregistrezi numai vibrația și energia actului artistic, ci și vibrația orașului

 

În fiecare zi diferiți poeți au susținut recitaluri de poezie în tramvai, acompaniați de muzică de jazz. “Tramvaiul are un farmec aparte, care amintește de Bucureștiul interbelic. Și dincolo de a apropia publicul larg de poezie, mi-ar plăcea ca oamenii să privească orașul de la fereastra tramvaiului și cu alți ochi. Să simtă vibrația orașului, pentru că nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi și la tine însuți, și la frunza care a căzut”, spune organizatoarea.

 

Lor_3

 

“Mulți dintre noi avem nevoie de momente care să ne amintească de micile bucurii și unul dintre ele poate fi chiar acesta: în drumul tău spre casă, care e același în fiecare zi, întâlnești mereu oameni diferiți, care ar putea să-ți aducă un zâmbet, o mică speranță” spune Loredana Munteanu.

 

Din punctul meu de vedere, arta e pentru toată lumea, nu e ceva intangibil. Dimpotrivă, e pentru orice categorie de oameni. Nu trebuie să cunoști istoria artei sau a muzicii, trebuie doar să-și deschizi mintea și sufletul

 

Publicul din tramvai a fost divers, de la bătrâni la tineri, de la locatari ai cartierelor până la persoane care locuiau peste hotare. “Au fost foarte mulți bătrâni simpatici cărora le era teamă că au greșit tramvaiul, ei voiau să ajungă la piață. Sau turiști din alte țări, care mi-au au zis că n-au mai văzut niciodată așa ceva”, își amintește Loredana.

 

 “Nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi la tine însuți și la frunza care a căzut”

Tramvaiul literar și muzical a fost întregit de un concurs de poezie destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani. În primele zece zile s-au înscris 263 de participanți din toată țara. Creațiile au fost jurizate și au fost desemnați zece finaliști care au urmat un atelier de scriere creativă cu Iulian Tănase.

 

Lor_2

 

Ulterior tinerii au fost provocați să creeze un poem a cărui temă să fie Bucureștiul. “Însă apoi ne-am gândit să facem o schimbare, ca să nu trebuiască să alegem un singur câștigător din cei zece. Ne-am zis să-i lăsăm pe acești copii să se bucure de experiență, să nu simtă doar presiunea competiției. Așa că i-am făcut pe toți zece câștigători. Iar ei au creat un poem colectiv, pe care ne dorim să-l pictăm pe fațada unei clădiri din București” a spus Loredana.

 

“Oricând e nevoie de oameni cu inițiativă, fie că e ONG, business, o idee inovatoare sau o postare pe Instagram”

Succesul acestor proiecte i-a dat încredere Loredanei și a început să țintească și mai sus. Cât de sus? Până la a livra scrisori în avion. Astfel a apărut Atelierul de scrisori călătoare, bilete  scrise de mână, lăsate pe banchetele trenurilor, autobuzelor și în final ale avioanelor. Ele purtau un mesaj simplu: comunicarea de azi e eficientă, dar rece. Să ne întoarcem, măcar din când în când, la scrisul de mână, cald și prietenos.

 

Lor_4

 

Loredana Munteanu își continuă explorarea spațiilor alternative și a formelor neobișnuite de exprimare artistică. “Voi continua cu tramvaiul poeziei, poate chiar reușim să-l extindem și în alte orașe din țară. Iar apoi mi-ar plăcea să dezvolt un proiect pe conceptul de arte vizuale, deja am câteva idei.”

 

 

Ion Iulian Dumitru a creat Corala Armonia în 2004. Acum, Armonia este cel mai prestigios cor bărbătesc din lume la nivelul premiilor și medaliilor obținute în concursuri internaționale de muzică. I-am cerut lui Ion Iulian Dumitru, care este și cadru didactic universitar și arhidiacon la catedrala din Constanța, să ne vorbească despre cum a ajuns la nivelul acesta de performanță. Mai jos în pagină, un fragment din concertul susținut de Corala Armonia și orchestra Muzica Divertis în Agora casei Bulboacă și Asociații pe 4 iunie anul acesta.

 

– Când ați știut că vreți să faceți muzică?

– Asta a venit mai târziu. Dar dragostea pentru muzică s-a declanșat în copilărie, pentru că membrii familiei mele, atunci când se întâlneau la reuniuni de familie, cântau. Cântau pur și simplu. Mi-aduc aminte de caietele lor cu cântece, scrise de mână, pe unele le aveau de la părinții și de la bunicii lor. Și asta făceau, cântau. De atunci am prins dragoste de cânt.

– Erau cântece religioase?

– Erau de toate felurile. Ai mei nu plecau de acasă până nu-și puneau caietul de cântece în geantă. Și a mai fost un eveniment în copilăria mea: bunica mea, o persoană foarte credincioasă, m-a luat odată la biserică, împlinisem 6 ani. În ziua aceea m-a plasat undeva la ușa din dreapta Altarului și m-a lăsat acolo ca să meargă să tămâieze mormintele. N-au trecut două minute și preotul, care era nou venit în satul nostru, m-a chemat în altar. De atunci n-am mai plecat din biserică. Acolo am învățat să cânt.

– Au venit apoi studiile. Ele au fost determinante în evoluția dumneavoastră?

– În timpul studiilor liceale, la Seminarul din București, am luat contact mai serios cu muzica. Am înființat un cor mic, profesorul m-a pus să și dirijez și eram și solist, iar de acolo s-a născut gândul să am un cor mai târziu. Acolo s-a născut ideea.

 

armonia2

 

– Iar faptul că ați ajuns la performanță a fost o întâmplare fericită sau a fost rezultatul unui program?

– Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge atât de departe. Eu am iubit muzica și atât, nu m-am gândit să fac performanță. Eu mă pregăteam doar să fiu cleric, să fiu preot. Muzica a fost dintotdeauna un plan secund în viața mea. Și este incredibil cum, din plan secund, s-a născut ce s-a născut. Și doar Dumnezeu a lucrat, nici acum nu-mi pot da seama cum am ajuns să câștigăm atâtea medalii și premii.

– Muzica este un lucru serios? Există pe lume atât de multe situații și întâmplări dramatice, iar muzica pare neimportantă prin comparație cu ele.

– Muzica ar trebui să aibă un loc în viața oricărui om. Pentru că muzica transformă sufletele. De asta ar trebui să facă parte din viața tuturor oamenilor. Eu vă spun asta și ca profesionist, că fac muzică, dar și ca ascultător de muzică. Ascult foarte multă muzică, n-aș putea să trăiesc fără ea.

– Recomandați orice fel de muzică?

– Depinde cum simte fiecare. Sunt piese muzicale care-ți înnobilează inima.

– Și dacă te atrage restul?

– Atunci rămâi un rest!

– Când ajungi să fii un muzician recunoscut, atunci ești împlinit. Dar mulți nu ajung la recunoaștere. Iar asta e o mare dezamăgire pentru ei, mai ales dacă și-au construit cariera exclusiv pe cântat.

– Eu cred că, dacă te apuci de muzică pentru ca să faci bani din asta, atunci ești pe un drum greșit. Da, sunt oameni care fac foarte mulți bani din muzică, dar nu știu dacă ei sunt sinceri în raportul lor cu muzica. Când intervine gândul ăsta al câștigului, lucrurile se complică.

– Dar este un gând legitim, nu?

– Sigur că da, și onest. Dar cred că se transformă lucrurile atunci când faci muzică doar pentru bani. Lucrul ăsta te deraiază de la raportul tău sincer față de muzică.

 

 

Ingredientele succesului Coralei Armonia:

Primul ingredient este armonia dintre noi. Valoarea unui cor stă în relațiile dintre membrii lui. Apoi, dragostea noastră pentru muzică. Iar un al treilea lucru este că mi-am dorit foarte mult să facem un cor bun. Eu am iubit mult muzica încă de când eram mic și mi-am conturat pe parcurs obiectivul de a avea un cor. Și iată că lucrul ăsta s-a realizat. Deși nu pot spune că ne-am dorit recunoaștere. Dorința de recunoaștere și de succes a venit din anul 2012, atunci când Arhiepiscopul Teodosie aproape ne-a forțat să mergem la un festival de folclor în Bulgaria. Nici nu bănuiam noi că din momentul acela Armonia va căpăta alte dimensiuni.

Repetiții:

Noi muncim constant, și atunci când avem concursuri sau concerte, și atunci când nu avem. Munca a fost mereu o constantă. Avem repetiții de două ori pe săptămână, iar asta se vede. Este nevoie de muncă, pentru că e nevoie să șlefuim mereu talentul pe care l-am primit.

Raportul dintre talent și muncă: 

Greu de cuantificat. Munca depășește totuși cu foarte mult talentul. Doar de aici vine succesul. Am cunoscut tineri foarte talentați, cu voci foarte frumoase, dar n-au fost dispuși să vină la repetițiile noastre și s-au desprins de noi. Au rămas cu talentul nepus în lumină. Dar am primit și oameni care la început nici nu auzeau tonurile, dacă vă vine să credeți. Am avut răbdare cu ei, i-am sprijinit, iar ei au participat la toate repetițiile și acum sunt oameni pe care mă pot baza în Corala Armonia.

Ato Sumi Kawara, soprana care a lăsat Tokyo pentru a veni în România. “Cred că românii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei. Aveți tradiții vechi care în alte țări nu mai există, aveți de ce să fiți mândri!“

20 Mai 2020 |
A crescut în acompaniamentul liedurilor. În 2004, cu un bagaj de vise în mână, tânăra japoneză ajunge în inima Ardealului, unde a urmat Academia de Muzică Gheorghe Dima. Talentul nativ, dublat de o muncă titanică, o fac să strălucească pe scena Operei...

Ana-Maria Rusu, profesoara care face din ora de muzică un adevărat carnaval. “În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Muzica unește și vindecă!“

5 Mai 2020 |
Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de...

Ion Iulian Dumitru, fondatorul Coralei Armonia, cel mai bun cor bărbătesc din lume: Munca depășește talentul, de acolo vine succesul. De ce este nevoie să facem loc muzicii în viața noastră

19 Iulie 2019 |
Ion Iulian Dumitru a creat Corala Armonia în 2004. Acum, Armonia este cel mai prestigios cor bărbătesc din lume la nivelul premiilor și medaliilor obținute în concursuri internaționale de muzică. I-am cerut lui Ion Iulian Dumitru, care este și cadru didactic...