Într-o dimineață blândă din vacanța de primăvară, bunica și nepoata ei priveau grădina înverzind încet, cu primii muguri apărând pe ramuri și florile de liliac pregătindu-se să înflorească. Soarele mângâia pământul cu raze calde, iar aerul era plin de miros de nou început. Păpădia invadase iarbă și bănuții galbeni străluceau cu speranță. Nepoata, curioasă și zâmbitoare, îi spuse bunicii: „Abia aștept să vină vara! Să mă joc cu prietenii, să râdem… Știi, uneori, când vine școala sau când ne certăm, nu mai e la fel. De ce se schimbă prietenii? De ce nu stau prieteniile mereu la fel?”

Bunica o privi cu blândețe și îi răspunse: „Ce bine că te-ai gândit la asta! Primăvara e timpul perfect să vorbim despre prieteni. Vezi copacii din grădină? Așa sunt și prieteniile în viață. Sunt trei feluri de prieteni: frunze, crengi și rădăcini.”

Fata înclină capul ușor. „Cum adică?”

„Prietenii-frunze,” spuse bunica, „sunt ca mugurii de acum. Apar repede, sunt frumoși și aduc bucurie, dar nu rămân mereu. La prima adiere mai rece, se pot desprinde. Așa sunt prietenii care apar în momente vesele, dar dispar când lucrurile devin mai grele.”

„Aha… și ceilalți?”

„Prietenii-crengi sunt mai puternici. Poți să te sprijini de ei, să te bazezi pe ajutorul lor, dar uneori, când greutățile sunt prea mari, se pot rupe. Sunt alături de tine pentru o vreme, dar nu neapărat pentru totdeauna.”

Nepoata dădu din cap.

„Și rădăcinile?”

„Prieteniile-rădăcină sunt cele mai rare și mai importante. Ei nu se văd, dar te țin în picioare. Sunt mereu acolo, prin toate anotimpurile vieții, indiferent de vânt sau ploi.”

Fetița zâmbi și privi copacul din curte, unde mugurii abia se deschideau.

„A-ha! Cred că o să îi cunosc pe toți, pe rând…”

„Exact,” zâmbi bunica. „Primăvara e începutul. Și e bine să știi că deși nu toți prietenii vor rămâne, fiecare îți aduce ceva prețios.”

În grădina vieții, a învăța să recunoști prietenii care trec, cei care te sprijină și cei care rămân, e poate una dintre cele mai valoroase lecții pe care o poți primi. Să fim lângă copiii noștri în început de primăvară, în vară, în toamnă și în iarnă, cu tot sprijinul și cu toate învățăturile noastre!

Își aduce aminte despre el că era un copil aventuros, ce mergea zilnic cu curiozitățile la braț. Și le-a satisfăcut explorând natura. Culmea, George Năzăreanu nu și-a trăit copilăria la țară, în vatra unui sat țărănesc, ci în inima capitalei, dar tot ce a fost sub soare a fost pentru el un univers tainic și fascinant.

Azi, profesor naturalist, împletește pasiunea sa pentru natură cu educația pe care o oferă copiilor de la clase despre mediul înconjurător. Deși îl recomandă diplome în biologie, ecologie, pedagogii alternative, arte teatrale în educație și pedagogia învățământului primar și preșcolar, George crede cu desăvârșire că adevărata esență a educației este entuziasmul ce îl poartă în inimă. Plăcerea cu care vine în fața copiilor câștigă detașat în detrimentul atestatelor pe care le-a obținut în domeniul său. Nu își face meseria cu mâinile la spate, nici nu dictează, nici nu îi obligă pe copii să memoreze sau să repete, ci să fie deschiși să primească ceea ce natura oferă.

De când a intrat în câmpul muncii, a „gustat” din mai multe domenii, dar ceea ce face în prezent îi aduce satisfacția cea mai mare, mai ales de când are și alt rol în societate, cel de tată. Să-l cunoaștem!

Profesor naturalist este titulatura dumneavoastră. Ce vă recomandă diplomele?

Port cu mândrie titulatura de „profesor naturalist”, deoarece reflectă pasiunea mea pentru educația în natură și angajamentul meu de a promova o înțelegere profundă a mediului înconjurător. În rolul meu, combin cunoștințele științifice cu metode pedagogice inovatoare, creând experiențe educaționale autentice pentru elevi, direct în inima naturii. Acest demers nu doar că îi ajută pe elevi să aprecieze și să înțeleagă complexitatea lumii naturale, dar îi și inspiră să devină cetățeni responsabili, conștienți de impactul lor asupra mediului. Deși am o serie de diplome în biologie, ecologie, pedagogii alternative, arte teatrale în educație și pedagogia învățământului primar și preșcolar, cred cu tărie că adevărata esență a educației este pasiunea, nu doar diplomele.

Ce presupune mai exact această funcție în sistemul educațional sau în instituția unde activăți?

În prezent, la Karin’s Kids Academy, coordonez programe educaționale care încurajează interacțiunea directă cu natura și folosirea mediului înconjurător ca o clasă extinsă. Printre acestea se numără Cercetașii Naturii, Călători în jurul lumii, Științele Pământului și Clubul Invențiilor.

Cât de frumos sună povestea escapadei dumneavoastră academice? Ați urmat un drum liniar profesional sau a fost unul sinuos?

Drumul meu profesional nu a fost liniar, ci plin de curbe și explorări. În copilărie, am avut oportunitatea de a însoți cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviță” în diverse expediții științifice, experiențe care mi-au deschis apetitul pentru cunoaștere și m-au învățat să mă simt acasă oriunde în natură. Am vizitat frecvent și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, loc pe care îl consider o a doua casă, petrecând o bună parte din copilăria mea în acest refugiu al naturaliștilor. Aici mi-am început și cariera, participând la proiecte de mediu, contribuind la realizarea expozițiilor temporare și permanente, și conștientizând publicul prin diverse programe TV. Am susținut și numeroase conferințe educaționale și școli de vară.

În paralel cu acestea, am explorat fotografia și grafica digitală, colaborând cu diverse instituții culturale. Odată cu nașterea fiului meu, Noar, interesul meu pentru educație s-a intensificat, iar lecturile din acea perioadă m-au condus spre pedagogie. După un an ca învățător, am schimbat domeniul spre grafica digitală, dar această schimbare a durat doar două săptămâni. Am descoperit din întâmplare Karin’s Kids Academy, un spațiu educațional unic în interiorul pădurii Băneasa, ce include o peșteră, un râu, o cascadă și o căsuță tip hobbit. Aici activez din 2017 și a devenit rapid al treilea loc unde mă simt ca acasă.

Dacă ar fi să vă întoarceți la vremea când ați ales această meserie, ați lua aceeași decizie privind cariera profesională?

Fără îndoială, aș alege din nou această carieră. Educația și natura sunt două dintre cele mai profunde pasiuni ale mele, iar combinarea acestora în profesia de profesor naturalist a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. A observa zâmbetele copiilor, a asculta concluziile lor și a trăi emoțiile lor în timp ce descoperă minunile naturii reprezintă o recompensă inestimabilă, pe care nu aș schimba-o pentru nimic în lume. De asemenea, această profesie aduce un beneficiu inestimabil de a modela atitudini responsabile față de mediul înconjurător, contribuind astfel la un viitor mai bun.

Mai sunt tinerii dornici să intre în sistemul de învățământ? Se înclină balanța spre o carieră didactică sau câștigă alte domenii în detrimentul educației?

Nu pot răspunde cu exactitate, dar sunt convins că există fluctuații în interesul tinerilor pentru cariere în educație, la fel ca în majoritatea domeniilor intelectuale. În schimb, am constatat o reînnoire a entuziasmului pentru învățământul alternativ și educația outdoor. Aceste abordări atrag nu doar tineri, ci și persoane cu ani de experiență în alte domenii, care doresc să contribuie la schimbarea în educație prin metode inovative și personale. Această dinamică are un potențial imens de a revigora constant peisajul educațional, deoarece inovațiile apar adesea la intersecția diferitelor domenii de expertiză.

Care sunt valorile pe care doriți să le transmiteți elevilor dumneavoastră? Ce bune convingeri doriți să le insuflați?

Valorile pe care mi-am propus să le transmit elevilor mei includ respectul pentru natură și pentru diversitate, curiozitatea neîncetată, comunicare eficientă și capacitatea de rezolvare a problemelor. Aceste valori sunt esențiale pentru a forma cetățeni responsabili și conștienți, care sunt pregătiți să facă față provocărilor viitorului, indiferent care vor fi acestea.

Copilul este în centrul unei activități, dar cât de mult contează să aibă un profesor care să-i șlefuiască toate capacitățile pe care le deține de pe toate ariile?

În ceea ce privește trezirea interesului pentru educație, este absolut esențial ca profesorii să fie nu doar transmițători de cunoștințe, ci să dezvolte relații pozitive apropiate cu elevii lor, pentru a putea să recunoască și să cultive talentele diverse ale fiecărui copil, din postura de mentori. Atunci când copiii sunt încurajați să exploreze și își dezvolte toate aspectele capacităților sale, de la cele fizice și cognitive până la cele sociale și emoționale, se simt mai valoroși și încrezători în propriile forțe, crescând astfel nu doar academic, ci și personal, pregătiți să contribuie activ și pozitiv la societate.

Cum e să vă aplecați asupra particularităților de vârstă mică, mai exact vârsta preșcolară, având în vedere experiența acumulată ca ecolog, grafician, web designer?

A lucra cu preșcolarii, având un fundal diversificat, îmi permite să aduc învățământul la un nivel foarte intuitiv și vizual, ceea ce este ideal pentru această vârstă. Integrarea artelor vizuale și a tehnologiei în lecțiile de știință și nu numai, oferă o experiență de învățare bogată și captivantă, care le stârnește curiozitatea naturală și îi ajută să înțeleagă lumea înconjurătoare în moduri noi și creative.

După schimbarea carierei ați urmat vreun program de specializare sau ați participat la cursuri de dezvoltare continuă în ceea ce privește pedagogia?

Da, am participat la numeroase programe de formare continuă în pedagogie. Aceste cursuri m-au ajutat să-mi redefinesc abordarea pedagogică, să depășesc limitele convenționale și să rămân informat cu privire la ultimele cercetări în educație, aspecte cruciale pentru menținerea unui mediu de învățare adaptat vremurilor actuale. M-am specializat în programe educaționale legate de mediul înconjurător și, în acest context, am obținut acreditarea de Educator National Geographic, ceea ce îmi permite nu doar să dezvolt mentalitatea de explorator în rândul copiilor, dar și să accesez o comunitate globală de profesori, exploratori și oameni de știință. De asemenea, fac parte și din comunitatea NASA Sparks Next Gen STEM Trainers, ceea ce mă ține la curent cu ultimele proiecte de nișă.

Recent, la conferința AIDUCATION’25, am realizat că integrarea diverselor forme de inteligență artificială (imagini, audio, video etc.) are potențialul de a transforma radical actul și procesul educațional în anii următori. Printre cele mai influente formări au fost Programul de Mentalitate Deschisă în Educație, oferit de Asociația SuperTeach, și Masterul de Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație de la FPSE, Universitatea din București, care mi-au schimbat profund perspectiva asupra educației și au avut un impact semnificativ și în viața mea personală.

Cum arată o zi de-a dumneavoastră la grădiniță?

O zi tipică la grădiniță este plină de energie și variată în activități. De la explorarea naturii, la proiecte artistice și experimente științifice, împreună cu colegii mei oferim copiilor o gamă largă de experiențe menite să le stimuleze gândirea și creativitatea. Fiecare zi aduce o nouă aventură, și nu interacționăm doar cu o singură grupă, ci cu întreaga comunitate, împărțită pe mai multe niveluri de vârstă.

După care pedagogie vă ghidați și ce misiune considerați că vă revine odată cu această meserie?

Ca abordare educațională, rezonez cu pedagogiile Freinet și Reggio Emilia, pe care le-am studiat intens, integrând totodată în activitatea mea elemente din pedagogiile Scout, Outdoor, Step by Step, Montessori și Waldorf.

Consider că toate experiențele cumulate în timp, au adăugat straturi valoroase de cunoștințe, mi-au modelat viziunea asupra lucrurilor și m-au echipat cu uneltele necesare pentru a crea un mediu de învățare interactiv și captivant, unde copiii pot explora și descoperi prin experiențe practice și relevante pentru viața reală. De la studii biologie la pedagogie și artă teatrală, această diversitate în formarea mea profesională m-a ajutat să dezvolt un stil de predare propriu și adaptabil la diferite situații, care răspunde nevoilor diverse ale copiilor.
Pun accent puternic pe învățarea activă, experienţială și contextualizată. Misiunea mea este să îi ajut pe copii să devină învățători autonomi, care să poată folosi cunoștințele dobândite în moduri practice și să înțeleagă profund legăturile dintre știință, natură și societate.

Care sunt resursele din natură de care vă folosiți cel mai des la activități sau fructificați orice?

Tot ce e sub soare poate fi folosit drept material didactic. Ceea ce contează este cum combini elementele între ele, cum le contextualizezi, cum le dai valoare și cum facilitezi procesul de învățarea cu ajutorul acestora.

Educația tradițională vine cu multă informație, iar cea în natură vine cu multă explorare?

Educația în natură completează învățământul tradițional, adăugând experiențe autentice prin explorare și experimentare. În natură, copiii își conduc propriul proces de învățare, ceea ce le crește încrederea în sine și stimulează dorința de cunoaștere. Echilibrul între informație teoretică și explorarea liberă este esențial pentru dezvoltarea unei înțelegeri holistice a sinelui, a mediului înconjurător și a abilităților de viață durabile.

Să înțeleg că ați fost prieten cu natura de mic, că ați explorat la pas comunitatea în care ați trăit? Apropo de această curiozitate, unde exact v-ați născut?

Da, am crescut explorând natura. Deși m-am născut și am crescut în București, blocul copilăriei mele se află la câteva sute de metri de Parcul Tineretului, pe care îl consider cel mai frumos din oraș. Adesea mergeam în parc cu prietenii la joacă, fie cu bicicletele sau mingea, fie pur și simplu pentru a explora, iar când descopeream o zonă nouă, ne imaginam propria lume în acel spațiu.

Cum era George în copilărie? Curios ca generațiile de azi sau, poate, un copil care a avut parte de limite și constrângeri cu care azi nu mai este de acord și nici copilul său nu dorește să crească și să se dezvolte astfel?

În copilărie, eram extrem de curios și aventuros, ca orice copil de altfel. Mereu în căutare de noi descoperiri, am fost întotdeauna precaut, punând siguranța pe primul plan. Deși am întâmpinat și limite, am învățat să valorific fiecare experiență ca o oportunitate de învățare. Aceste experiențe m-au învățat, ca adult, valoarea libertății și a explorării personale, ceea ce m-a determinat să adopt o abordare deschisă și inclusivă în educația propriei familii și în practica mea profesională. Astăzi, mă preocup să cultiv în elevii mei curiozitatea și dorința de explorare, asigurându-mă că au un spațiu ofertant și că se simt împuterniciți să învețe din propriile experiențe. De aceea, este important ca profesorii să faciliteze un mediu de învățare în care copiii să se simtă valorizați și înțeleși, nu limitați sau constrânși.
Sper ca experiențele și perspectivele pe care le-am împărtășit să inspire și să motiveze nu doar tinerii profesori, ci și pe cei care cred în puterea educației de a schimba lumi. În final, indiferent de provocările pe care le întâlnim în acest parcurs profesional, să rămânem uniți în misiunea noastră de a deschide minți și de a modela inimi deschise spre un viitor mai bun.

„Nu vă ascundeți în spatele vampirilor! România are mult mai multe de oferit!”. La o primă vedere, îndemnul unui străin frapat de natura și de frumusețea țării noastre ar putea smulge un zâmbet șters din partea cititorului. De fapt, în spatele acestor cuvinte se află încercarea unei treziri la realitate a românilor naivi, care consideră că doar mitul lui Dracula reprezintă o mândrie pe care o pot aduce în fața străinilor.

Deși Gading Wahyu Ajeng Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia la București, provine dintr-o țară care mustește de vegetație luxuriantă și de peisaje ce vrăjesc străinii însetați de experiențe exotice, România – țara pe care locuitorii o părăsesc sub mirajul traiului mai bun – a reușit să o impresioneze.

Într-o discuție cu Matricea Românească, Gading Parasati a ținut să sublinieze faptul că, în ciuda distanței considerabile dintre România și Indonezia, cele două țări nu sunt atât de diferite precum par. Din capul locului, interlocutoarea noastră a punctat că cel mai de preț bun pe care îl au aceste state este căldura localnicilor, pe care nu o întâlnim în orice colț de lume.

„Îmi place foarte mult natura din România, dar iubesc și Bucureștiul, care este foarte vibrant. Credeam că oamenii dintr-o țară est-europeană sunt mult mai tăcuți. (râde) Dar oamenii sunt atât de calzi! Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii”.

Gading W. A. Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia, în discuție cu Matricea Românească Foto: Mihai Vladu

Frumusețea pământului românesc, remarcată de străini încă de la începutul veacurilor

„Multe războaie am avut și multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am ținut piept, și nu ne-am dat, și-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. (…) Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!»”.

Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii

Rândurile lui Alexandru Vlahuță din „România pitorească” reprezintă numai una dintre dovezile faptului că pământul țării noastre a reprezentat, încă de la începutul veacurilor, mândria poporului său, care l-a apărat de cotropitori cu propriul sânge. Astăzi, ținutul nostru nu mai este invadat mișelește pentru a fi cucerit, dar a rămas la fel de apreciat de străinii care sorb din priviri fiecare nuanță unică din tabloul viu al României pitorești. În acest context, poveștile despre splendorile în jurul cărora românii au privilegiul să locuiască au depășit hotarele. O astfel de poveste va duce mai departe și reprezentantul Ambasadei Indoneziei.

Gading Parasati este impresionată de „Bucureștiul cel vibrant”

„Dacă le-aș povesti prietenilor mei despre România, le-aș spune să vină să o viziteze, pentru că țara are peisaje cu adevărat frumoase. Ați putea, totuși, să încetați să mai spuneți că România este țara lui Dracula, pentru că acesta este un mit și nu este adevărat. Acest lucru, pur și simplu, acaparează frumusețea reală a României. În plus, o ilustrează și puțin întunecată. România nu este întunecată și nici nu este plină de vampiri. Poate că este ceva unic, dar eu nu am această părere. Pentru mine, țara voastră este verde, la fel ca peisajele ei”, a mai spus diplomatul.