Tag

Opera Națională București

 Muzica a fost o prezență permanentă în viața lui George. Cânta peste tot, fără oprire și fără pic de epuizare. Când au văzut că lucrurile devin serioase, părinții au decis să-l susțină, și l-au înscris într-un ansamblu muzical. Dar întâlnirea cu muzica clasică a stat sub auspiciul destinului. Era clasa a IX-a, iar locurile la clasa de canto muzică ușoară fuseseră epuizate, motiv pentru care a fost repartizat la secția canto clasic a Liceului de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galați. Ulterior, tânărul a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, a susținut recitaluri în Franța, Germania, Belgia, Rusia, China, a fost angajatul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” și al Operei Naționale București, iar acum lucrează la Bayerische Staatsoper în München.

Interviul pe scurt:

  • Când te molipsești de muzică, nu-i cale de vindecare: “Văzând că pasiunea pentru muzică nu se stinge, părinții mei au decis, la inițiativa învățătoarei mele, să mă înscrie într-un ansamblu, unde să-mi dezvolt acest simț muzical. Așa am început să cânt muzică ușoară pentru copii și să particip la diferite concursuri.”
  • Emoția, cheia către inima spectatorului: “Întotdeauna am urmărit să transmit prin muzica mea adevărul, doza aceea de sentiment pe care o are fiecare cuvânt pe care îl cânt. Indiferent în ce limbă aș cânta, muzica are un limbaj universal, oamenii te simt când ești sincer pe scenă.”
  • Profilul artistului prin ochii lui George: ”Pentru mine, un artist nu este acela care a studiat la un moment dat o artă, fie ea muzică, pictură, dans, teatru etc. Un artist este acela care practică acea artă, este pe scenă, are un feedback constant de la cei cărora el livrează arta sa și are în permanență dorința de a evolua.”

Viața ca o simfonie

S-a născut în satul Garvăn, din județul Tulcea, într-o familie în care veleitățile muzicale nu erau la ordinea zilei. Cu toate acestea, George nu-și amintește vreo clipă în care muzica să nu-i fi animat copilăria, motiv pentru care vecinii și colegii audiau vrând nevrând concertele sale. “Văzând că pasiunea pentru muzică nu se stinge, părinții mei au decis, la inițiativa învățătoarei mele, să mă înscrie într-un ansamblu, unde să-mi dezvolt acest simț muzical. Așa am început să cânt muzică ușoară pentru copii și să particip la diferite concursuri”, povestește George Ionuț Vîrban pentru Matricea Românească.

,,Am început să cânt muzică ușoară pentru copii și să particip la diferite concursuri”

Întâlnirea cu muzica clasică a stat sub auspiciul destinului. Era clasa a IX-a, iar locurile pentru canto muzică ușoară fuseseră epuizate, motiv pentru care a fost repartizat la secția canto clasic a Liceului de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galați. “Din acel moment, spectrul meu muzical a căpătat o nouă formă. Nu o să intru în termeni tehnici, dar cu alte cuvinte, a trebuit să o iau de la zero cu fiecare sunet, fiecare notă sau partitură”, afirmă George.

Debutul pe scenă și mentalități de concurs

Orele îndelungi de repetiție, dublate de ambiție și talent, au făcut ca în anul 2011, să debuteze pe scena Teatrului Muzical din Galați. “Eram încă licean, iar teatrul organiza periodic așa-zise gale ale tinerilor artiști. A fost primul contact cu o orchestră și un dirijor. La prima repetiție am fost fascinat cum zeci de oameni pot suna împreuna ca un întreg. Să fiu acompaniat de o orchestră era cu adevărat ceva inedit pentru mine. Contactul cu scena a fost magic, deși mai cântasem înainte muzică ușoară prin diferite festivaluri, dar acum era cu totul special fiindcă opera se cântă fără microfon și negativ, era totul live, fiecare sunet trăia odată cu mine”, își amintește George Ionuț Vîrban.

,,Contactul cu scena a fost magic, deși mai cântasem înainte muzică ușoară prin diferite festivaluri, dar acum era cu totul special”

După absolvirea liceului, tânărul a luat calea Bucureștiului și a început să studieze la Universitatea Națională de Muzică. Rememorează cu bucurie tablouri din viața de student și în special concursurile la care a participat. Îl întreb pe tenorul George Ionuț Vîrban, cum se pregătea pentru ieșirea în luminile rampei, ce ambiții îl motivau și dacă vâna cu ardoare un loc pe podium. “Consideram concursurile ca un prilej bun de a mă testa. La acel moment era singura oportunitate de afirmare, de evoluție sau de autodepășire. Am învățat prin asta cum să-mi stăpânesc emoțiile, cum să abordez un repertoriu de concurs sau cum să gestionez o situație emoțională specială. Nu mergeam niciodată cu gândul de a câștiga, asta nu ai de unde să știi, depinde de ziua în care ești sau ce alți factori te mai influențează, însă mergeam mereu pregătit, de asta sunt sigur”, lămurește George.

Recitaluri peste hotare

Tânjește mereu după depășirea propriilor limite, și asta se vede în sclipirea pe care o are în glas ori de câte ori urcă pe scenă. Până în prezent, George a cântat, și încântat, publicul din Franța, Germania, Belgia, Rusia, Belarus, China, și bineînțeles România. Cu o așa experiență în spate, vreau să aflu ce părere are despre publicul din străinătate și despre cel din țară. “În România publicul e special, e acasă, mereu am emoții de parcă aș cunoaște fiecare persoană din sală. Aici în Germania îmi dau seama că publicul are parte de o diversitate foarte mare în ceea ce privește muzica clasică, și asta îl face mult mai prezent, mai critic, mai “avizat” și poate mult mai obiectiv”, este de părere George Ionuț Vîrban.

,,Indiferent în ce limbă aș cânta, muzica are un limbaj universal, oamenii te simt când ești sincer pe scenă”

De cele mai multe ori, între artist și public se înfiripă un dialog tainic, de la inimă la inimă, și de la cortex la cortex. Îl rog pe George să-mi spună ce urmărește să transmită publicului atunci când urcă pe scenă. “Întotdeauna am urmărit să transmit prin muzica mea adevărul, doza aceea de sentiment pe care o are fiecare cuvânt pe care îl cânt. Indiferent în ce limbă aș cânta, muzica are un limbaj universal, oamenii te simt când ești sincer pe scenă. La început eram preocupat de sunet, de elemente tehnice, dar mai târziu am înțeles că sinceritatea vine din interiorul meu, și dacă eu cred în mine când interpretez ceva, atunci și publicul mă va crede.”

De la operetă la opera nu-i decât un pas

Geroge a avut oportunitatea de a trece prim mai multe medii culturale, și de a aborda un repertoriu vast. A lucrat la Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”, și a colaborat în același timp cu Opera Națională Română. Oare cum se producea trecerea de la operetă la operă?  “La Operetă, majoritatea spectacolelor în care jucam erau în limba română. Asta era un plus pentru mine deoarece reușeam să aduc fiecare personaj la vârsta și trăirile mele mult mai ușor. La Operă încercam să aplic tot ceea ce m-au învățat profesorii mei, dar era și un simț interior pe care nu-l pot explica. Din punct de vedere vocal, nu era atât de diferit, am încercat să-mi păstrez acel echilibru vocal, fără a oscila între emisii sau a aplica diferite subterfugii vocale. Am încercat să-mi păstrez naturalețea glasului și poate de multe ori prin asta am câștigat și inimile spectatorilor”, susține George Ionuț Vîrban.

,,Am avut ocazia să întâlnesc și să lucrez cu personalități remarcabile ale operei”

Experiențele artistice la care a luat parte, l-au pus în contact cu o serie de personalități din lumea operei.  Am vrut să aflu cine au fost artizanii care l-au modelat și ce rol au avut aceste întâlniri pentru profesionistul de azi. “Am avut ocazia să întâlnesc și să lucrez cu personalități remarcabile ale operei, mă refer aici la nume precum Vasile Moldoveanu, Viorica Cortez, Leontina Văduva, Ana Tomowa Sintow, Marcello Giordani, Brigitte Fassbender. De la fiecare am învățat enorm, în primul rând din experiențele lor ca artiști, de la comportamentul într-un teatru, apoi într-un colectiv artistic, până la tehnica vocală sau mici secrete cu care să abordezi o partitură. Întâlnirea cu ei nu cred că a fost întâmplătoare, pentru că mi-au sădit în memorie informații foarte prețioase”, afirmă George.

Artistul și arta lui în lumea online-ului

Discuția cu George curge lin, într-un tempo moderat, motiv pentru care nu ezit să aduc în prim plan două subiect delicate: definiția artistului și arta în contextul pandemiei. “Pentru mine, un artist nu este acela care a studiat la un moment dat o artă, fie ea muzică, pictură, dans, teatru etc. Un artist este acela care practică acea artă, este pe scenă, are un feedback constant de la cei cărora livrează arta sa și are în permanență dorința de a  evolua. Plafonarea este cel mai mare dezastru care se poate întâmpla unui artist. Autosuficiența este tot o formă de mândrie, iar când ai ajuns în acest punct mai bine te lași. În altă ordine de idei, actul artistic nu poate exista în mediul on-line, pentru că acolo nu exista emoție, iar emoția este esențială în comunicarea artist-public. Militez pentru revenirea cât mai rapidă în sălile de spectacol. Nu sunt de acord nici măcar cu învățământul online. Cel puțin nu la Conservator, acolo unde îți trebuie interacțiune directă cu profesorul de canto sau instrument. Sunetul este distorsionat prin mijloacele acestea tehnice și nu poți ajunge la o formă de artă prin așa ceva.”

,,Actul artistic nu poate exista în mediul on-line, pentru că acolo nu exista emoție”

În prezent Geroge este în Germania, și lucrează la Opera de Stat din Bavaria. “Am ajuns aici printr-o audiție în vara lui 2019. Sunt membru al programului Opera Studio al Operei de Stat din München, un program intensiv de training vocal, scenic și interpretativ, fiind distribuit în mai multe producții de operă, atât clasice cât și moderne. Mă bucur de îndrumarea unor foarte buni vocal-coach și asimilez experiențe de lucru, cântând sub bagheta celor mai buni dirijori sau alături de vedete de top ale operei la acest moment. Este o ocazie unică pe care am bucuria sa o trăiesc acum la vârsta când încă învăț și îmi croiesc o carieră.“

Dialogul cu George a fost o încântare, dar nu închei înainte de a afla care sunt planurile în viitorul apropiat. “Planurile sunt multe, îmi place să îmi fac o proiecție mai pe larg a viitorului meu, să-mi pun targhete și să muncesc pentru ele. Până la finalul acestei stagiuni sunt aici la München, în producții precum Manon Lescaut, Vecerniile Siciliene, Sigularity (premieră mondială) și câteva recitaluri. Urmează câteva debuturi pentru stagiunea viitoare și sper că vom putea juca cât de curând în fața unui public“, conchide optimist tenorul Geroge Ionuț Vîrban.

În sala de antrenament se fac primele mișcări de încălzire. Ușa se deschide timid, iar din spatele ei țâșnește o privire. Grația cu care fetele se mișcă pare din altă lume, Bianca se sperie și  începe să plângă. Părea că nu va mai călca niciodată în sala de balet, dar nu a fost așa. Cu multă ambiție, fetița de atunci avea să devină peste câțiva ani campioană națională la balet. Matricea Românească a stat de vorbă cu balerina Bianca Flueraș despre începuturi, vise și antrenamente pe timp de carantină.    

 

Articolul pe scurt:

  • Ce face o balerină pe timp de pandemie: “În situația de față nu avem ce face. Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot, trebuie să te antrenezi permanent“
  • Mentalitatea de concurs: “Pentru mine premiile nu contează absolut deloc. Nu mi se pare că poți juriza arta. Merg la concursuri pentru a transmite emoție publicului, pentru a face oamenii să se simtă bine, să iasă din casă și să uite de tot privindu-ne“
  • Când cortina se trage peste o carieră: “Vreau să predau la Liceul de Coregrafie. Îmi place să lucrez cu copiii, iar pe viitor asta vreau să fac. Să văd cum evoluează, cum reușesc să atingă anumite performanțe”

 

Flueras_2

 

Când baletul nu mai este o joacă

Dorința de a urma baletul nu a fost impusă ci a venit cât mai firesc cu putință. “Când aveam cinci ani am rugat-o pe mama să mă ducă la cursuri de balet. Dorința a venit de la filmele în care fetele făceau balet așa m-am îndrăgostit eu de această artă. De mică mi-a plăcut ideea de a face spor, în special dans“, povestește Bianca Flueraș pentru Matricea Românească.

 

Trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru că de multe ori e foarte ușor să clachezi

 

Baletul a devenit un lucru serios în clasa a V-a, odată cu intrarea la Liceul de Coregrafie. Atunci a început o muncă asiduuă: câte șase ore de balet pe zi. Spectatorii văd doar rezultatul antrenamentelor, dar ce sacrificii se ascund în spate? “În primul rând trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru că de multe ori e foarte ușor să clachezi. În al doilea rând trebuie să urmezi o dietă specială, contează mult. Apoi pentru a te menține în formă exercițiile de la sală nu sunt suficiente, ele trebuie completate cu anumite mișcări făcute acasă“, a precizat Bianca.

 

Portretul artistului prin ochii unei campioane

Munca și sacrificiile susținute nu aveau cum să nu rodească. Printre numeroasele concursuri la care a participat, cel mai prestigios este titlul de campionă națională la balet. Am fost curios să aflu cum s-a desfășurat competiția și cu ce motivație a pășit pe scenă. “Au fost o grămadă de emoții! În momentul în care sunt pe scenă uit și mă eliberez transmițând publicului ce simt. Pentru mine premiile nu contează absolut deloc. Nu mi se pare că poți juriza arta. Merg la concursuri pentru a transmite emoție publicului, pentru a face oamenii să se simtă bine, să iasă din casă și să uite de tot privindu-ne“, a zis Bianca Flueraș.

 

Dacă nu îți place să fii pe scenă și să transmiți publicului, atunci nu ai ce căuta în această meserie

 

Din modul cum vorbește, cum gândește și cum simte, am impresia că stau la taifas cu un artist trecut prin multe. Instinctiv o întreb pe Bianca ce reprezintă pentru ea un artist și cum îl recunoaștem. “Un artist trebuie să fie un profesionist din toate punctele de vedere. De când s-a trezit până când se culcă, el trebuie să fie un profesionist, să știe ce are de făcut și să nu fie distras de anumite lucruri. Cred că artistul este caracterizat de modul lui de gândire care pentru unii poate să fie ceva mic, dar pentru alții poate să conteze enorm și să stârnească aprecieri“, spune Bianca.

 

Flueras_3

 

Balet în vreme de pandemie

Bianca nu ascunde faptul că la un moment dat a fost tentată să plece din țară. Simte că locul ei este aici în România, și că dacă ar fi plecat fie numai pentru studii nu s-ar mai fi îndurat să se întoarcă. Până să vină valul pandemiei, Bianca putea fi văzută pe scena Operei Naționale din București, dar acum activitatea s-a suspendat și e nevoită stă stea acasă. “În situația de față nu avem ce face. Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot, trebuie să te antrenezi permanent“.

 

Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot

 

Bianca îmi spune că activitatea unei balerine se poate întinde până la vârsta de 40 de ani. Iar apoi ce va urma? “Vreau să predau la Liceul de Coregrafie și să-i învăț pe elevii mei ceea ce eu nu am putut învăța de la profesorii pe care i-am avut. Îmi place să lucrez cu copiii, iar pe viitor asta vreau să fac. Să văd cum evoluează, cum reușesc să atingă anumite performanțe“, încheie plină de speranță Bianca Flueraș.

 

 


Arta pe timp de pandemie, dialog cu Bianca Flueraș, campioană națională la balet. “Nu avem ce face. Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă, am pierde tot“

8 aprilie 2020 |
În sala de antrenament se fac primele mișcări de încălzire. Ușa se deschide timid, iar din spatele ei țâșnește o privire. Grația cu care fetele se mișcă pare din altă lume, Bianca se sperie și  începe să plângă. Părea că nu va mai călca...