Vine pe lume într-o familie de negustori din Ploiești. Isteț din cale afară, pleacă peste hotare unde studiază la Facultatea de Drept din Paris. Revine grabnic în țară și începe să practice avocatura. Pledează exemplar, iar la puțină vreme decide să intre în politică de partea liberalilor. Este ales deputat, ține cuvântări în ședințele Camerei Deputaților și la diferite întruniri. Le zice bine, publicul îl ovaționează îndelung căpătându-și porecla, “Tăchiță Gură de Aur”. Astăzi se împlinesc 98 de ani fără Take Ionescu, însă discursurile lui străbat negura istoriei.
Avocat școlit la Paris și politician de primă mână
În 1858, urbea ploieșteană primește în mijlocul ei un nou locuitor. Părinții, Gheorghe și Eufrosina Ioan, îl trec în registrul de nașteri cu numele Dumitru. Puștiul e destoinic, îi merge mintea, iar când crește este admis prin concurs de bursier la Liceul Sfântul Sava din București. Absolvă fără mari probleme și este trimis să studieze dreptul la Paris. Acolo, locuiește vreme de șase ani. În 1879, își ia licența, ca doi ani mai târziu să obțină și doctoratul cu mențiunea, magna cum laude.
Cu o asemenea pregătire putea oricând să rămână la Paris și să ocupe un post de avocat. Este decis să profeseze în țară, astfel se înscrie în Baroul de Ilfov. Simte că poate mai mult, iar în 1883 intră în politică de partea liberalilor și își ia numele de Take Ionescu. Propulsat către deputăție, părăsește tabăra și devine membrul grupării “Dizidența” alături de Constantin C. Arion, Constantin Dissescu, Alexandru Djuvara și alții. Treburile nu merg cum trebuie și migrează pentru o scurtă vreme în tabăra Partidului Conservator. În 1908 ia frâiele în mână și fondează Partidul Conservator-Democrat, al cărui președinte a fost până la plecarea din această lume.
Moartea are gust de stridii
Totul începe în vara lui 1922. Concediu, soare, mare, pescăruși, toate prin Italia. Este împreună cu cea de-a doua soție, Adina Cordescu. Ajung la o terasă din Napoli, unde decid să servească ceva. Take înfulecă cu nesaț o porție de stridii. Mamma mia che buono! Pleacă sătui, iar pe drum i se face rău. Inițial se crede că făcuse o indigestie urâtă, dar brusc apare febra. Zace la pat vreme de o săptămână, iar Adina solicită de urgență un medic din partea legației noastre. După un consult, se hotărăște transferul la un sanatoriu din Roma, nu-i a bună. Bolește câteva luni, iar în final febra tifoidă iese învingătoare în lupta cu viața.
Când urca la tribună auditoriul încremenea
Cariera politică a lui Take Ionescu a fost încununată cu diferite poziții ministeriale și a culminat cu funcția de prim-ministru al României între 1921 și 1922. Superioritatea pe care o avea în fața adversarilor politici era dată de o inteligență fină și o serie de calități oratorice nemaipomenite. Înainte de a urca la tribună era ca un leu în cușcă. Își pregătea atent discursurile, iar când ajungea în fața mulțimii smulgea ropote de aplauze. Cuvânta peste tot, la Camera Deputaților, la întrunirile Acțiunei Naționale, la reuniunile Clubului conservator-democrat, etc. Oamenii se îmbulzeau să-l asculte. E recunoscut drept un mare orator al vremii și primește porecla, “Tăchiță Gură de Aur”. În final, dăm spre citire, una din sublimele cuvântări ale marelui Take Ionescu.
Cuvântare rostită la Craiova, la întrunirea “Acțiunei Naționale”, Miercuri, 25 martie 1915
Iubiți Cetățeni,
Aveți înaintea dumneavoastră un factor răspunzător. Dar factori răspunzători sânteți toți cei din generația de azi cari aveți fericitul prilej de a trăi clipe supreme.
Glasul națiunei vorbește din morminte; este glasul conștiinței naționale. Românii din regat nu au nevoie să se gândească; lucrurile aceastea nu se explică prin silogisme. În ceasul când ceri jertfe de la toți, trebuie să fii tu însu’ți conștient (…) Trăim niște timpuri cari n’au mai fost până acum. Trei mari puteri se luptă pentru apărarea celor mici. Pe steagul acestor armate mari stă scris: “Dreptate pentru cei mici, și libertate pentru cei oprimați“. Cine mai stă astăzi pe loc și așteaptă, e un ticălos. Fricoșii și nemernicii nu obțin nimic.
Noi nu voim numai țară întinsă, ci și o națiune mare. Să amestecăm săbiile cu acelea care vor învinge, pentru a putea intra pe ușa mare și nu pe din dos. Niciodată nu mi-a părut rău ca acum, că n’am avut 12 copii și pe toți să-i pot trimite în luptă pentru patrie (…) Prin necinste nu se poate obține nimic. Ca factor răspunzător, îmi permit să zic: acum a sosit ceasul pentru intrarea în acțiune.
La 1913, poporul a zis să trecem Dunărea ca să ajungem în Transilvania! Poporul a fost conștient, mai conștient decât oamenii politici, căci vorba d-lui Filipescu: guvernanții s’au cam încurcat. Într’adevăr, poporul a avut dreptate, și noi a trebuit să onorăm mobilizarea. Mulți dintre dumneavoastră veți ajunge timpurile să vedeți și a cincea putere în stat: opinia publică (…)La 1913 n’am voit să intrăm în Sofia, ca să nu umilim un vecin cu care trebuie să trăim de aci înainte în prietenie. Am însă o ambiție, aceea de a intra și eu în Pesta, când va fi deasupra capitalei Ungariei tricolorul românesc și atunci să zic: liberează, Doamne, pe robul rău, căci ochii mei văzură mântuirea neamului!
Surse: Take Ionescu, “Pentru România-Mare“
