partidul national roman

Născut într-o familie de maeștri cojocari, George este îndrumat de mic către cariera militară. Neîndrăznind să iasă din cuvântul părinților, se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, dar în paralel frecventează și cursurile Facultății de Drept. Se dovedește un student eminent, motiv pentru care Fundația lugojeană “Ana Alexandrovici”, îi va acorda o bursă de studii. Își face ucenicia de avocat în biroul marelui Coriolan Brediceanu, apoi va continua pe cont propriu. În anul 1900, avocatul Dobrin alături de alți colegi de breaslă înființează ziarul Drapelul, apoi sare în apărarea celor acuzați în procesul memorandumului. S-a implicat activ în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, prin mobilizarea populației și organizarea transportului CFR.

Când dai peste cap planurile părinților

Vine pe lume la 19 aprilie 1862, ca fiul al unei familii de maeștri cojocari din Lugoj. Debutează în viața de elev sub îndrumarea dascălului Ștefan Lipovan, apoi își continuă studiile la Liceul de stat din Lugoj. Părinții și-ar fi dorit să urmeze cariera militară, dar George avea alte planuri. Inima lui era împărțită între ascultarea față de părinți, și pasiunea pentru drept. Pornește în viața de student pe două cărări, mai întâi se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, apoi la Facultatea de Drept, unde primește o bursă de studii din partea Fundației “Ana Alexandrovici”. Pe parcursul studenției, s-a remarcat prin implicarea în activitățile desfășurate de Societatea România Jună. Licența în avocatură o va obține la Debrețin, iar în 1888, devine doctor în drept.

Stagiatura, se consumă în biroul avocatului Coriolan Brediceanu, pe care îl va succeda ulterior la conducerea organizației județene a Partidului Național Român din Lugoj. După ce își deschide propriul birou, George participă în vara lui 1892, la Conferința Națională a P.N.R de la Sibiu, iar doi ani mai târziu, îl vedem pledând la bară ca reprezentant al lui Titus Mera în procesul memorandumului.

Un liberal cu condeiul în mână

În debutul anului 1900, se întoarce la Lugoj, unde își dă întâlnire cu fruntașii bănățeni. Problema drepturilor românilor, dar și destinul națiunii au fost pe buzele tuturor. Era neapărată nevoie de un semnal de alarmă, care a luat forma gazetei Drapelul. Primul număr apare în data de 14 ianuarie 1901, iar George publică peste 160 de articole cu tematică politică, națională și culturală. Și pentru că tot am pomenite de politică, tot în acea vreme, avocatul Dobrin încheie un pact cu liberalii, fiindu-i încredințată conducerea organizației județene Caraș-Severin.

Odată cu intrarea României în focurile primei conflagrații mondiale, George Dobrin este pus sub paza politică a autorităților austro-ungare. În toamna lui 1918, se implică în organizarea Comitetului Național Român din Lugoj, apoi contribuie decisiv la constituirea Gărzii Naționale. În pragul Marii Adunări, soția sa cade la par și este nevoit să vegheze la căpătâiul ei. Participanții nu au uitat rolul pe care l-a jucat avocatul Dobrin, astfel, îl aleg membru în cadrul Marelui Sfat Național.  

O viață închinată dreptății și națiunii

Bucuria Marii Uniri, este umbrită de moarte soției în toamna lui 1919. Tot atunci, este numit în funcția de prefect al județului Caraș-Severin, fiind cel care s-a ocupat cu numirea administrației românești în mai multe localități din județ. În subordinea sa, au trecut mai multe instituții judecătorești, prima a fost Tribunalul Lugoj, iar ulterior Tribunalul Caransebeș. Cu toate aceste, nu se rezumă la aceste funcții, și vrea să facă mai mult, astfel, întreprinde mai multe acțiuni pe lângă Consiliul Dirigent cu scopul de a începe tratativele pentru retragerea totală a armatei franceze de pe teritoriul Banatului. În momentul înființării Baroului Severin-Lugoj, este ales în funcția de Decan al acestuia. Colaborator de nădejde, i-a fost un alt coleg de breaslă și anume, avocatul Aurel Cosma, care odată instalat în funcția de prefect al județului Timiș, a decis ca unele localități ce aparțineau de județul Caraș să treacă în administrația Timișului. În 1952, ajuns la vârsta onorabilă de 90 de ani, cu un trecut juridic și politic presărat cu multe realizări, George Dobrin își dă obștescul sfârșit, și este înmormântat în locurile natale.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Ioan, fecior de preot, a început să studieze dreptul la Budapesta, a continuat la Viena, obținându-și în cele din urmă diploma la Universitatea din Cluj. În perioada studenției, s-a dedicat activităților cu caracter național. Ajuns lider al studențimii, îl provocă la duel pe redactorul șef al ziarului Ujsa, deoarece într-un articol studenții români fuseseră numiți “ploșnițe ale ungurilor” și “studenți valahi idioți”. După absolvire, tânărul începe stagiatura în biroul avocatului Liviu Lemeny din Sibiu, și continuă în cel condus de avocatul Aurel Isac din Cluj. A pledat în procese răsunătoare ale României Mari, iar parteneri i-au fost marii avocați ai vremii. Printre robe și dosare, se îndeletnicește cu editarea ziarului ”Glasul libertății” și a revistei sociale “Coasa”, conferențiază, toate cu scopul de a ridica nivelul cultural al satului românesc.

Liderul studenților este gata de duel

Ioan se naște pe 24 martie 1877, ca fiu al preotului Nicolae Giurgiu din Chiteni, și nepot al protopopului greco-catolic Vasile Podoabă. Traseul său educațional a fost unul fluctuant. Pentru început debutează ca elev al școlii primare din Dej, după aceea, își începe studiile liceale la Liceul Piarist din Cluj. Nu stă mult timp și se transferă la Bistrița, ca în cele din urmă să devină absolvent al Liceul român greco-catolic din Blaj. Nici în privința studiilor universitare lucrurile nu diferă prea mulă. În 1897, se înscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Budapesta, după un semestru, se transferă la Universitatea din Viena, unde va sta până în anul doi. În cele din urmă se oprește la Universitatea din Cluj, pe care o absolvă cu brio. Pe 18 aprilie 1903, Ioan devine doctor în științe juridice, dar în timp ce lucra la teză începe să frecventeze cursurile Facultății de Filosofie, Limbi și Istorie. Rezultatele bune la învățătură îl fac beneficiarul unei burse de studiu oferite de Societatea Transilvania, cu ajutorul căreia va efectua un stagiu de doi ani în capitala Franței.

Ioan Giurgiu s-a dovedit a fi un lider încă din perioada studenției. Devine membru al societăților ”Petru Maior” și ”România Jună”, apoi participă la serbările organizate cu ocazia dezvelirii monumentului lui G. Candrea, și la jubileul de 300 de ani de la Unirea lui Mihai Viteazul. Era ca un adevărat leu. Ajuns lider al studențimii, nu înghite calomniile la adresa studenților români numiți în presa maghiară “ploșnițe ale ungurilor” și “studenți valahi idioți”. Se aprinde de-a binelea și îl provocă la duel pe redactorul ziarului cu pricina.

Apărătorul românilor în fața autorităților maghiare

Odată isprăvită studenția, își începe stagiatura la biroul de avocatură al lui Liviu Lemeny din Sibiu. Rămâne un deschizător de drumuri gata oricând să facă diferența. Dovadă stă implicarea sa activă în organizarea fastuoasei serbări prilejuite de adunarea generală a Astrei. Ultimii trei ani de stagiatură, se consumă în biroul avocatului Aurel Isac din Cluj. În 1908  susține examenul pentru obținerea certificatului de liberă practică, iar odată promovat, nu ezită să-și deschidă propriul cabinet de avocatură. Se înscrie în baroul din Cluj, dar peste un an se mută în comuna Iara, unde a devenit un real sprijin pentru moții ce se luptau cu nedreptățile autorităților maghiare.

Debutul Primul Război Mondial, a generat o seamă de înrolări din mai toate tagmele. Mulți practicanți ai avocaturii au fost trimiși pe front, iar de pe urma acesta vor profita cei care scăpaseră de înrolare. Scăpat de o parte din concurența acerbă, Ioan revine cu biroul la Cluj. Traversează o pantă ascendentă și devine apărătorul românilor trimiși în fața Curții Marțiale. Printre procesele în care a fost implicat figurează cel al protopopului greco-catolic Elie Dăianu, dar și al celor 15 români acuzați de spionaj în favoarea României. Autoritățile maghiare sunt vizibil stânjenite de zelul cu care Ioan Giurgiu luptă pentru cauza națiunii sale, și speră să scape de el odată cu trimiterea forțată pe front.

Ascensiunea fulminantă de după război

Războiul se termină, armele sunt puse în teacă, iar supraviețuitorii își jelesc morții. Nu e și cazul eroului nostru, care se întoarce teafăr acasă. Anii petrecuți între tunuri și gloanțe nu i-au știrbit zelul. Alături de trei tineri organizează apărarea noilor organisme de conducere și reprezentare ale românilor din comitatul Cluj. Pe lângă asta, circumscripția Cluj II, îl trimite ca reprezentat la Marea Adunare Națională, alături de președintele Senatului Național Român, dr. Amos Frâncu.

În perioada de după  Marea Unire a cunoscut din nou ascensiunea profesională. Administrația clujeană îl numește în funcția de consilier al primăriei orașului Cluj cu probleme edilitare. Tot acum redeschide biroul de avocatură bucurându-se de un număr însemnat de clienți. Numele său figurează în procesele importante din România Mare, avându-i drept colegi pe marii avocați ai vremii. Printre robe și dosare, se îndeletnicește cu editarea ziarului “Glasul libertății” și a revistei sociale ”Coasa”, conferențiază, toate cu scopul de a ridica nivelul cultural al satului românesc.

În viața politică nu a cunoscut același succes ca în avocatură. A baletat între Partidul Național Român, care i-a adus un mandat de deputat, apoi în 1922 trece de partea liberalilor. Cochetează pentru un răstimp cu Garda de Fier, iar pe final vizitează tabăra Partidului Țărănesc. Ulterior devine susținător al Partidul Renașterea Națională aflat sub conducerea lui Ioan G. Stoian. După o viață închinată celor mai înalte idealuri, avocatul Ioan Giurgiu se stinge în pace la date de 12 ianuarie 1941.

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj;