Tag

Paşte

 

 

Sfârșit de aprilie la Marea Baltică, sub un soare văratic: așezați pe cheiul canalului Sydhavnen, aproape de podul Langebro, privim la tinerii Copenhagăi care fac sărituri în apă și se bucură de căldura zilei. Este Vinerea Mare, mai sunt o zi și câteva ore până la Înviere și, în așteptarea momentului din următoarea  noapte, ne întrebăm cât de românească poate fi sărbătoarea trăită aici. Vrem să aflăm astăzi cât de străin sau de acasă te poți simți într-un colț al Europei care nu e nici departe de țară (doar trei ore cu avionul), dar care nu e chiar la o aruncătură de băț. Și de ce este nevoie ca să-ți faci, într-un mediu care la început îți este străin, un loc în care să te simți tu însuți.

 

Ne consultăm notițele și hărțile pentru că am decis să pornim către suburbiile din nordul orașului, spre cartierul Ordrup (municipalitatea Gentofte, cum se numește oficial suburbia), unde urma să căutăm strada Kollegievej care, la intersecția cu strada Ordruphøjvej, descoperă vederii frumoasa biserică catolică din cărămidă roșie Sfântul Andrei.

Biserica Sfântul Andrei din Ordrup, citiserăm noi, găzduiește în fiecare weekend comunitatea românilor din Copenhaga și nu numai; de multe ori și românii din foarte apropiatul oraș suedez Malmö vin aici duminica la biserică pentru a asista la slujbele Parohiei Ortodoxe a românilor din capitala daneză.

 

Copenhaga_5

 

Ajunși în Copenhaga în Vinerea Mare nu era de conceput să petrecem noaptea Învierii departe de alți români și de biserică. Așadar am pornit-o către gară și de la peronul 10 am urcat în S-Tog (trenul de suprafață foarte popular printre localnici) pe linia C, către stația Klampenborg; după șapte stații am coborât la Charlottenlund și pornind-o la pas pe Jægersborg Allé, apoi în dreapta pe Lindergårdvej până la capăt, încă 100 de metri pe Ordruphøjvej și gata, iată-ne în fața bisericii Sfântul Andrei.

O seară splendidă, ceasul arăta ora locală șase și biserica era deschisă, dar nici țipenie nicăieri. Doar un anunț în limba română pe unul din geamurile casei parohiale: ”Slujbele au loc numai sâmbăta și duminica, vă rugăm nu apelați la gazdele noastre care nu cunosc limba română și nu vă pot ajuta în niciun fel. Sunați la numărul de telefon…

Nu a durat foarte mult și, pentru că era programată slujba pentru Denia din Vinerea Mare undeva după ora șase și jumătate seara, au început să se adune românii din comunitate în curtea bisericii. Au venit preotul Octavian-Horațiu Mureșan, parohul, însoțit de preotul Andrei-Ovidiu Sofa (care slujește, dacă bine am înțeles, în Norvegia), ambii foarte tineri și din ce în ce mai mulți enoriași dornici să ajute pentru început la amenajarea spațiului liturgic conform ritualului ortodox.

 

Copenhaga_2

 

Părintele Octavian-Horațiu Mureșan a fost foarte încântat să vadă că doi turiști s-au alăturat comunității și ne-a invitat din nou în mijlocul comunității la slujba de Înviere, la care urmau să fie prezenți episcopul Macarie al Europei de Nord, principesa Margareta, custodele coroanei României, principele Radu și ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Alexandru-Mihai Grădinar.

 

Brioșă cu espresso la Plockepinn

Am rezervat ziua de sâmbătă unei escapade prin Malmö, care ne-a întâmpinat cu o ploaie abundentă, dar liniștită, ce oferea acestei bijuterii de oraș un aspect atât de limpede și de pitoresc cum numai luminile nordului, multiplicate de miriadele de picături ale apei cernute de nori, pot să ofere unei creații omenești.

Trebuie să mărturisesc că eu unul am fost întreaga zi dominat de nerăbdare, așa că am navigat prin ploiosul Malmö ca la-ntâmplare, înveșmântat într-o pelerină care-mi dădea aspectul bărcuțelor cu pânze pe care în copilărie le lansam pe șanțurile cu apă de ploaie de la marginea străzilor.

Am găsit un răgaz pentru mica mea plăcere vinovată, la cafeneaua Plockepinn, adică un espresso minunat însoțit de o brioșă de morcovi incredibilă, pentru care merită să bați tot drumul până în Suedia. Am constatat că ploaia nu strică planurile nimănui, nici în Suedia și nici în Danemarca, așa că nici noi nu ne-am dat bătuți ci ne-am conformat obiceiului locului.

La Malmö, în Piața Mare, lângă statuia lui Karl Gustav al X-lea, mai multe echipe de dans formate din tinere evoluau în ploaie pledând pentru mișcarea în aer liber, iar în Copenhaga alte tinere continuau săriturile în apă, în canalul Københans Havn, lângă Biblioteca Regală. Deodată am realizat că, deși era o vreme ploioasă, de fapt nu era deloc frig; adică nu un frig adevărat, care să ți se strecoare insidios în trup, ci mai degrabă o umezeală călduță și plină de viață.

Când a sosit seara, eram deja pe peronul gării, același peron 10 de la care S-Tog ne-a preluat și ne-a depus în Charlottenlund. Și pentru că așa lucrează întâmplarea, dintre toate locurile și vagoanele, ne-am așezat tocmai lângă o familie de români, pe care i-am recunoscut, nu dintru-nceput, după coșul de răchită împletită cu ștergar, și care probabil ne-au auzit vorbind românește dar și-au văzut cuminți de-ale lor, necrezând probabil că niște turiști ar putea avea aceeași țintă ca și ei. Aveam, totuși, să ne regăsim fulgurant mai târziu, la biserică.

 

Învierea românilor din Danemarca

Am străbătut rapid Jægersborg Allé, Lindergårdvej și Ordruphøjvej, printr-un cartier straniu de liniștit, în care toate semafoarele erau puse pe galben intermitent și pâlpâiau ca farurile ce duc vapoarele spre porturi cu ape liniștite. La mijlocul lui Lindergårdvej am constatat că suntem singuri pe stradă și, pentru o clipă, am crezut că românii din tren aveau de fapt o altă destinație decât biserica. Și ne gândeam: ce ne-o aștepta oare acolo? Va fi lume multă, sau mai degrabă puțină?

Obișnuiți cu forfota de la Sfântul Nicolae dintr-o Zi, de pe strada Academiei, acolo unde de ani de zile luăm lumină și ne adunăm atât de mulți că blocăm strada, nici la Copenhaga nu aveam de ce să ne rușinăm. Românii umpluseră biserica și curtea ei spațioasă, arboraseră tricolorul cu însemnele obștii ortodoxe a românilor și trebăluiau ca furnicile, ca să fie totul gata la timp.

În pridvor se ofereau candele aduse din țară, iar enoriașii își căutau locuri unde să scrie pomelnicele pe care le duceau părintelui Mureșan pentru a fi pomenite la sfânta liturghie din noaptea Învierii. Părintele episcop Macarie, atât de incredibil de tânăr, și-a făcut apariția în mijlocul comunității cu zâmbetul său tonic pentru a evalua stadiul pregătirilor și a oferi câte o vorbă bună tuturor. Undeva în partea dreaptă se pregătea un vas de botez, o cristelniță în care, spre dimineață, la sfârșitul slujbei, o tânără din Guatemala, stabilită în Copenhaga, pe numele său Anita (dacă bine am înțeles) avea să fie botezată creștin ortodoxă.

Mai apoi totul s-a scurs atemporal: lumina a apărut în mijlocul bisericii și cu toții am întins brațele către ea, Preasfințitul Macarie a împărțit cu răbdare și bucurie vestea Învierii, iar comunitatea i-a îmbrățișat firesc pe oaspeții veniți din țară, adică pe principesa Margareta și pe principele Radu.

 

Credit foto: Doxologia.ro

Credit foto: Doxologia.ro

 

Nimeni acolo nu mai avea griji, ci doar nădejde. Oameni în vârstă sau copii s-au bucurat de prilejul reîntâlnirii și au cântat împreună tropare, condace și alte felurite imnuri, au ascultat în genunchi Evanghelia și nimeni nu era acolo decât din dragoste și cu bucurie, pentru că pe niciuna din fețe nu se putea citi altceva. Noaptea a trecut ca și cum nici nu ar fi fost, așa că, împărțind zâmbete și luându-ne rămas bun, am luat punguțele cu paști și am pornit-o către stația de tren din Charlottenlund.

 

O lumină care n-are voie să se stingă

Ajunși acolo exact cu patru minute înainte de sosirea trenului, am constat că un tânăr român ajunsese cu ceva timp înaintea noastră și își păzea cu grijă candela aprinsă să nu cumva să o stingă vreo adiere rebelă. Misiunea pe care și-o asumase era aceea de a duce acasă lumina și paștile, pentru că probabil acolo cineva îl aștepta cu vestea bună.

A coborât înaintea noastră, cred că în stația Nørreport, și cu palmele amândouă împreunate în jurul candelei a pornit-o pe peron, către ieșire, cu aceeași mare grijă să ajungă acasă cu ea aprinsă. La acea oră Copenhaga dădea semne, după forfota peroanelor, că este și un oraș al petrecerilor, în care somnul de weekend nu este deloc o opțiune majoritară.

În gară am intrat la 7-eleven și, pentru că totul era la ofertă – două la preț de una, ne-am încropit o masă demnă de o dimineață a Paștelui: frigărui de miel, cârnăciori în foietaj, brioșe în loc de cozonac și, desigur, vin, fără de care o masă de sărbătoare nu poate exista. Amândoi răsfoiam fotografiile, videoclipurile și comentam tot ce văzuserăm cu multă vervă, pentru că impresiile ne copleșeau și dădeau pe dinafară.

Preferații noștri erau tânărul ambasador Alexandru-Mihai Grădinar și soția sa, care pe întreaga perioadă în care au fost prezenți în biserică au fost permanent înconjurați cu dragoste de absolut toți românii prezenți acolo, tineri sau bătrâni. Impresionant. Dar peste toți, ca o aripă de înger, plutea imaginea tânărului cere ducea în palme, spre casă, candela aprinsă, spre bucuria celor care-l așteptau.

Acea lumină care pâlpâia plăpând în candela tânărului nostru, plăpând dar trainic, se strecurase fără tăgadă în sufletele noastre. Auzisem de luminile nordului și iată că le-am găsit în noaptea de Înviere petrecută în Copenhaga.

 

 

Ce sensuri are Învierea la români? O explicaţie furnizată, pentru platforma noastră culturală, de către preotul Florin Marica, din cadrul Patriarhiei Române.

Pentru că ne aflăm în Săptămâna Patimilor, Biserica ne îndeamnă să ne aplecăm mai mult asupra sufletelor noastre, asupra păcatelor și virtuților, și să încercăm să înțelegem, la nivel spiritual, ce înseamnă cu adevărat evenimentele care au avut loc în urmă cu 2000 de ani, dincolo de contextul istoric pe care-l cunoaștem cu toții.

Mesajul a fost reiterat de către pr. dr. Florin Marica, consilier patriarhal în cadrul Patriarhiei Române, într-o prelegere cu tema „Bucuria sărbătorii Învierii la români”, organizată de „Bulboacă și Asociații SCA” și Matricea Românească.

Părintele Marica a subliniat că Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, îi dă sufletului omului un sens, o direcție.

„Cum poți să te numești creștin, dacă nu te identifici cu Învierea? Învierea este locul, destinația pe care ne-o dorim. Mergem la sărbătoarea Învierii, la sărbătoarea Paștelui, dar trebuie să mergem cu nădejdea și cu credința că și noi vom învia. Nu participăm ca la un eveniment istoric petrecut acum 2000 de ani, ci participăm cu nădejdea personală că și noi vom învia. Asta ne face să fim diferiți de cei care nu cred în Înviere, pentru că viața noastră nu se termină aici, ea continuă dincolo. (…)

Preotul Florin Marica îndeamnă credincioșii să se aplece mai mult asupra sufletelor lor

Preotul Florin Marica îndeamnă credincioșii să se aplece mai mult asupra sufletelor lor

De ce este nevoie ca, în fiecare an, să repetăm aceste Sărbători? Doar știm de existența lor, putem să ni le însușim în sensul cunoașterii, și gata, am terminat. Nu! Tocmai aceasta este ceea ce ne face să fim cu adevărat creștini și să ne bucurăm de aceste Sărbători – faptul că putem să descoperim de fiecare dată un alt sens. Cel pe care-l simțim într-un an nu este acela pe care îl simțim anul viitor sau cel pe care l-am trăit anul trecut. De ce? Pentru că starea noastră interioară nu este aceeași în fiecare zi. Noi nu ne trezim în fiecare zi la fel, ci altfel. Și atunci, starea pe care o trăim din însușirea acestor evenimente la care participăm activ ne face să înțelegem de fiecare dată mai mult. Nu se termină izvorul, care este Dumnezeu.”

Românii trăiesc altfel o sărbătoare religioasă

Una dintre cele mai frumoase trăsături ale românilor este aceea că suntem oameni care știu să se bucure de fiecare moment trăit, fapt care iese în evidență la sărbătorile religioase. Părintele Marica a explicat că sărbătorile sunt trăite de către români în mod diferit de alte popoare, de aceea, atunci când suntem departe de casă, printre străini, un astfel de eveniment nu ne implică atât de mult la nivel spiritual.

Cum poți să te numești creștin, dacă nu te identifici cu Învierea? Învierea la români este locul, destinația pe care ne-o dorim

„Sărbătorile la români au un sens extrem de autentic, pentru că românii de la țară, în simplitatea lor, cei care nu au avut școală – știm cu toții cum a evoluat școala în țara noastră – au avut capacitatea de a înțelege aceste evenimente într-un mod cât se poate de profund, de autentic. Colindele de Crăciun sunt de o profunzime, dar și de o corectitudine teologică extraordinară. Ne arată că oamenii aceia, fără școală, au înțeles teologia mai bine decât noi, cei care cunoaștem mai multe limbi străine și care am citit mai multe biblioteci. Oamenii aceia au înțeles prin trăire, iar sărbătoarea are sensul de comuniune – noi între noi, avându-L în centru pe Hristos.”

La începutul Săptămânii Mari, vă oferim o porţie savuroasă de înţelepciune românească, invitându-vă la moderaţie…

Biblia ne spune că pofta nestăvilită de mâncare și de băutură nu-l lasă pe îmbuibat să doarmă, de aici și până la certuri fiind un pas extrem de mic. Lăcomia, adică acea dorință intrinsecă puternică ce-l forțează pe om să râvnească mult peste nevoile și capacitățile sale, este oglinda unui suflet „urât”, de aceea face parte din cele șapte păcate capitale.

Și cum firea omului este construită din calități, dar și din defecte – într-o măsură sau alta -, și sâmburele lăcomiei zace înlăuntrul fiecăruia dintre noi, pentru că și românii sunt încercați de dorința de a dobândi peste puteri. Vorbele din popor reprezintă mijlocul cel mai elocvent și mai sincer de a exprima lăcomia la români, întrucât țăranul, înzestrat cu inteligență și cu franchețe, a știut dintotdeauna cum să spună lucrurilor pe nume: prin proverbe și zicători savuroase.

Poate una dintre cele mai reprezentative zicale româneşti ce oglindește „urâțenia” acestui păcat este aceea care ne avertizează că lăcomia strică omenia. În același registru, în popor se mai spune că poftele omului n-au hotar, dar și că găina vecinului totdeauna-i curcă. Românul își descrie, cu umor neaoș, consăteanul, subliniind că acesta nu se mulțumește nici în car, nici în căruță, nici în sanie, nici în teleguță, dar și că cel care se lăcomește, nu se pricopsește.

La fel, lăcomia la români este ilustrată cu succes și prin expresii potrivit cărora noi vrem să fim și cu pui, și cu ouă, și cu găina grasă, dar și că musca, pentru puțină dulceață, își răpune viața. Așa cum vietățile furnizează cele mai facile și mai expresive exemple pentru a construi un proverb, nici flora nu a fost ignorată de către români, iar referitor la acest păcat capital, geniul sătesc spune că lacomii sunt de unde n-are mărul (uneori, cu varianta pomul) coajă și cireașa sâmbure.

Așa cum, deasupra oracolului din Delphi, era scris „nimic prea mult, totul cu măsură”, și românul consideră că aceasta este o povață după care ar trebui să-și rânduiască viața, deoarece el crede că lăcomia sparge sacul sau cine ia o brazdă lată, rămâne cu ea nearată.

Mai jos, Matricea Românească vă prezintă, spre reflecție, în Postul Mare, alte câteva proverbe și zicători românești despre lăcomie:

Lacomul mai mult pierde, și leneșul mai mult aleargă.

Nu mai poate să mănânce, dar nu se-n-dură să plece.

Lăcomia de la aur la gunoi şi de la diamant până la sticlă se întinde.

Are ochii mai mari decât burta.

Lacom la bogăţie şi sărac la minte.

Cică mălaiul nu-i copt, și el înfulecă cât opt.

A mânca banii cu lingura și a pune lumea-n pântece.

Pântecele se satură, dar ochii niciodată.

 

Foto deschidere: patch.com

Românii care au găsit luminile nordului

8 Mai 2019 |
Sfârșit de aprilie la Marea Baltică, sub un soare văratic: așezați pe cheiul canalului Sydhavnen, aproape de podul Langebro, privim la tinerii Copenhagăi care fac sărituri în apă și se bucură de căldura zilei. Este Vinerea Mare, mai sunt o zi și câteva...

Învierea la români, o bucurie autentică. Pr. Florin Marica: „Cei de la țară au avut capacitatea de a trăi Sărbătorile într-un mod profund. Ţăranii au înțeles teologia mai bine decât noi”

13 Aprilie 2017 |
Ce sensuri are Învierea la români? O explicaţie furnizată, pentru platforma noastră culturală, de către preotul Florin Marica, din cadrul Patriarhiei Române. Pentru că ne aflăm în Săptămâna Patimilor, Biserica ne îndeamnă să ne aplecăm mai mult...