pedagogie

Predă matematică mereu cu zâmbetul pe buze și este un pedagog cu o dăruire ieșită din comun. Însă relația Mihaelei cu științele exacte nu a debutat în cel mai agreabil mod. În școala generală nu le înțelegea deloc, dar tactul profesorilor pe care i-a întâlnit în viață a făcut minuni. Cufundarea în calcule, cifre și formule a continuat la Universitatea  Politehnică, loc în care și-a descoperit pasiunea pentru pedagogie. Încurajările profesorilor dublate de admirația elevilor au făcut-o să pășească plină de încredere către Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, unde predă de mai bine de șase ani. Am stat de vorbă cu profesoara Mihaela David și am povestit despre debutul la catedră și cum îi face pe elevi să îndrăgească matematica.

Interviul pe scurt:

• Profesorii care ne zidesc: ,,Apropierea de matematică s-a produs datorită unor dascăli care au reușit să-mi explice frumusețea acestei materii. În facultate, profesorii m-au ținut pe lângă ei și așa am descoperit că pot explica și altora tainele matematicii.”
• Menirea unui pedagog în zilele noastre: ,,Cred că pedagogul trebuie să-i dea copilului un pic din harul său. E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți. Eu, totdeauna când încep o lecție, îmi propun să le prezint latura practică a matematicii, cu alte cuvinte să vadă unde este punctul în care viața lor se intersectează cu matematica.“
• Rolul greșelii în procesul de învățare: ,,Cu toții învățăm din greșeli. Dacă un copil greșește și i se explică în ce a constat greșeala, atunci el nu o va repeta. Consider că e foarte important ca un copil să întrebe, să fie auzit și să i se răspundă.“

Când destinul îți scoate în cale profesorii potriviți

Mihaela nu a visat niciodată ca va deveni profesoară, cu atât mai mult, profesoară de matematică. În școala generală avea o relație mai curând rece cu această materie. Pur și simplu nu o înțelegea; dar, cu timpul, tactul pedagogilor pe care i-a întâlnit avea să schimbe lucrurile. ,,Apropierea de matematică s-a produs datorită dascălilor care au reușit să-mi explice frumusețea acestei materii. În facultate, profesorii m-au ținut pe lângă ei și așa am descoperit că pot explica și eu, altora, tainele matematicii. La un moment dat, am avut de ales între a mă înscrie la un modul pedagogic sau la unul de sport. Ei bine, am optat pentru primul, iar, ulterior, am început să merg la clasele unde se făcea practica pedagogică, într-un liceu cu rezultate modeste. Copiii erau însă foarte ascultători. Mi-am ținut ora pe care trebuia să o predau și, la final, profesoara care asista mi-a zis: „Să știi că ești talentată și explici foarte bine. Ești printre puținii studenți care le-au captat atenția elevilor.”

,,Apropierea de matematică s-a produs datorită dascălilor mei.”

Cu mai mult curaj, după acest episod, Mihaela a început să lucreze cu copiii prietenilor. Evoluția lor, faptul că se îndrăgosteau de matematică și rezultatele remarcabile pe care le obțineau erau încă o dovadă că locul ei era la catedră. Chiar dacă matematica este o știință exactă, iar greșelile de calcul le dau fiori elevilor, Mihaela are o soluție. ,,Cu toții învățăm din greșeli. Dacă un copil greșește și i se explică în ce a constat greșeala, atunci el nu o va repeta. Consider că e foarte important ca un copil să întrebe, să fie auzit și să i se răspundă. În momentul în care nu e sigur pe el, în momentul când nu își dă seama cum se rezolvă o problemă, eu îi încurajez să întrebe”, afirmă Mihaela David.

Pedagogia, o picătură de har

Îmi povestește cât de mult ține ca elevii să vadă latura frumoasă a matematicii, să scape de angoase și să se deschidă în fața cunoașterii. Pornind de la acest lucru, o întreb pe Mihaela David, care este misiunea unui pedagog. ,,Cred că pedagogul trebuie să-i dea copilului un pic din harul său. E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți. Eu, totdeauna când încep o lecție, îmi propun să le prezint latura practică a matematicii, cu alte cuvinte, să vadă unde este punctul în care viața lor se intersectează cu matematica. Dacă pui un elev să memoreze formula ca pe o poezie, atunci e clar și că într-o lună de zile i se va șterge din memorie. Trebuie să-i explici de ce este formula în acest fel și nu în altul; copilul trebuie să-și clarifice cunoștințele, pentru că numai așa va vedea latura practică a matematicii”, lămurește profesoara David.

,,E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți”

Întâlnirea cu Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” s-a produs în urma unui lanț de întâmplări  neașteptate. Tocmai se afla în concediu pentru fetița sa de nici doi ani, când, deodată, telefonul începe să sune. La celălalt capăt, o bună prietenă  îi solicită ajutorul pentru copilul ei care avea un examen în față și întâmpina dificultăți la matematică. A acceptat pe loc. Cu timpul, munca, devotamentul și exercițiul au făcut adevărate minuni. Copilul a urcat de la o notă sub cinci, la 8,50! „Atunci prietena mea a zis că trebuie să merg să predau la o școală și așa am ajuns să o cunosc pe doamna director Monica Șerbănescu, cea care m-a primit cu brațele deschise și cu multă încredere. Pentru început, am lucrat cu copiii pentru consolidarea cunoștințelor, în cadrul programului extins pe care îl oferea (și îl oferă) școala, iar evoluția lor a fost semnificativă. Ușor, ușor, am realizat că aici este o altă lume; am preluat, la propunerea doamnei Șerbănescu, o clasă primară, într-un deosebit de interesant proiect pedagogic, împreună cu colega mea, profesoara de limba română. Timpul a trecut, copiii au crescut, eu am început să predau la clasele gimnaziale, iar, anul trecut, am putut avea prima „recoltă” de rezultate la Evaluarea Națională, cu note mari, chiar de 10, în pofida lunilor dificile de lecții online! Anul acesta continui să îi ajut pe elevii noștri să îndrăgească matematica, trecând cu bine prin perioada de readaptare la cursuri, în timpul școlii de vară, apoi toamna, la începutul noului an școlar, cu prezență față în față sau online, în funcție de situația generală care va fixa, cu siguranță, în istorie, anii 2020 și 2021.

 În tot acest timp, am învățat în rând cu elevii mei și, împreună cu toți colegii, am căutat mereu soluții care să sprijine și studiul individual, și legătura cu familia, și menținerea coeziunii clasei, mai cu seamă acolo unde sunt dirigintă. Încrederea și susținerea școlii au fost foarte importante pentru mine”, conchide Mihaela David, care se bucură de toată aprecierea colegilor pentru calitățile sale de bun organizator, pentru seriozitate, perseverență și puterea de a se implica fără preget în bogatele proiecte ale liceului.

Destinul Danielei Corpaci stă sub semnul întâlnirilor. Prima a fost în clasa a VII-a, când, vrăjită de talentul pedagogic al profesorului de matematică, a decis să urmeze același traseu. Timpul a dovedit că nu a fost o dorință de moment, iar în liceu s-a bucurat de ghidajul unui nou dascăl care a călăuzit-o cu precizie pe potecile aritmeticii și calculelor. La orele ei nu ai cum să te plictisești. Se studiază cu zâmbetul pe buze, iar, când clopoțelul sună, copiii se întreabă cum a trecut timpul atât de repede. Dacă nu transmiți cu sufletul, atunci nu faci nimic, spune profesoara Corpaci. Acum predă matematică la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din Capitală și este unul din cei mai îndrăgiți profesori. Provocată la dialog, Daniela Corpaci a povestit despre debutul la catedră, educație în contextul actual și menirea unui dascăl. 

Interviul pe scurt:

• Pedagogia, o moștenire de familie: ,,Bunicul din partea tatălui a fost învățător, iar tata și mama, profesori pe filiera umanistă. Cred că am moștenit puțin de la tata.“
• Profesor, părinte, elev, un trio vital pentru educație: ,,Obișnuiesc să spun la ședințele cu părinții că școala nu poate face totul, este nevoie de profesor, părinte și elev; fără acest trio nu putem face educație.”
• Despre misiunea unui dascăl: ,,Când intri la clasă, îți lași problemele la ușă și te dedici copiilor; cu alte cuvinte, încerci să fii un actor în rol principal, să transferi informația, dar nu într-un mod rigid. Dacă nu transmiți matematica din suflet, atunci nu faci nicio treabă.”

Un cumul de întâlniri fericite

Povestea Danielei Corpaci începe la Pitești, acolo a debutat în viața de elev. Provine dintr-o familie în care vocația de dascăl era întipărită în genă. ,,Bunicul din partea tatălui a fost învățător, iar tata și mama, profesori pe filiera umanistă. Cred că am moștenit puțin de la tata; de altfel, una din clasele Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” îi poartă numele: „Profesor Constantin Nițulescu”, povestește Daniela. Ițele destinului i-au scos în cale oameni care au construit-o. Primul din acest șir a apărut în timpul clasei a VII-a. ,,Aveam un profesor de matematică nemaipomenit, care știa să îmbine asprimea cu bucuria, atunci am fost convinsă că o să mă fac profesor de matematică.”

,,Bunicul din partea tatălui a fost învățător, iar tata și mama, profesori pe filiera umanistă”

Curgerea timpului avea să dovedească faptul că nu a fost o alegere de moment. Anii au trecut fără să bagi de seamă, Daniela ajunsese elevă de liceu și era în fața unei noi întâlniri marcante. ,,În timpul liceului, am dat peste un profesor de matematică care m-a vrăjit. Mă înțelegea din ochi; dânsul știa că vreau să dau la matematică și aveam o legătură nemaipomenită. Pe holul liceului, după ore, ne întâlneam și organizam „o șezătoare” cu exerciții. De fiecare dată, când îi ceream ajutorul mi-l oferea”, spune cu bucurie în glas Daniela Corpaci.

Pentru prima dată la catedră

Părăsește urbea natală și vine la București, unde urmează cursurile Facultății de Matematică. La catedră debutează încă din timpul studenției, mai exact în anul cinci. ,,Țin minte că era o școală aproape de Grozăvești, cu un colectiv de profesori nemaipomeniți. Când am intrat la clasă, copiii alergau pe bănci. Eram studentă nu aveam pic de experiență, dar să știți că momentul când intri și mai ales ce la spui, este foarte important. Atunci le-am zis: «Dragii mei, sunt convinsă că așa v-am găsit acum, dar, de data viitoare, sper că nu se va mai întâmpla». Nu credeam că pot fi așa autoritară chiar de la primul contact cu ei, însă, după aceea, nu am mai avut nicio problemă”, spune profesoara Corpaci.

,,Când am intrat la clasă, copiii alergau pe bănci. Eram studentă nu aveam pic de experiență”

Se acomodează rapid în compania copiilor și pune pasiune în lucrul cu ei. În anul 2004, Daniela a început să colaboreze cu Școala ,,Anastasia Popescu”, devenită, între timp, liceu. ,,Pe atunci, clasele erau în spațiul  Școlii nr. 85, unde predam. Cu timpul, am început să predau și la clasele Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, fiind totodată și dirigenta primei clase de gimnaziu, formate din șapte copii”, precizează Daniela.

Ora de matematică în vreme de pandemie

Matematica este o știință exactă care necesită concentrare și mult exercițiu suplimentar. În efortul de a cuprinde tainele acestei materii, elevii se confruntă cu diverse nelămuriri, ori curiozități. Am întrebat-o pe Daniela Corpaci cum se desfășoară o oră de matematică în contextul pandemiei. ,,Imediat ce a a fost declarată starea de pandemie, în martie, am trăit o întreagă aventură. Mi-am luat o tablă,  pentru a putea desfășura orele, am avut de muncit mult mai mult, țin minte că mă prindea ora două noaptea și tot mai corectam teme. Faptul că nu mai puteam sta cu elevii mei în pauze a fost trist. Ca profesor, sunt împlinită atunci când copilul vine după mine și mă întreabă ceva; aici este satisfacția de a comunica. Faptul că nu mă puteau avea alături în pauze m-a determinat să dreg cumva situația, așa că am organizat întâlniri pe Zoom, chiar și la opt seara. Am încercat să creez o punte între mine și ei”, lămurește Daniela.

,,Nu poți fi profesor dacă nu te dedici sufletește”

Conversația noastă ajunge într-un punct delicat: orele online. Cândva, un lucru de neînchipuit, iar acum, o realitate necesară. Experți în pedagogie, profesori, părinți, dar și elevi, toți au fost nevoiți să se adapteze la acest stil de predare. Și totuși rămâne o întrebare: vor dispărea orele clasice, lăsând definitiv locul celor online? „Evident că nu! Copilul are nevoie de apropiere, nu poți fi profesor dacă nu te dedici sufletește. Am dat examene cu cei de clasa a VIII-a și i-am simțit cât de mult își doreau o strângere de mână, un sfat. Trăiam o mare bucurie când o fetiță venea și mă îmbrățișa, dar, din păcate acum nu mai putem face asta”, destăinuie cu îngrijorare profesoara Daniela Corpaci.

Pedagogul adevărat pune suflet în tot ceea ce face

Indiferent de vitregiile vremurilor, pedagogul trebuie să rămână acel far ce luminează cărările elevului. Cât timp este la catedră, el trebuie să dovedească o implicare totală; dacă nu, copiii simt și-l vor taxa. ,,Când intri la clasă, îți lași problemele la ușă și te dedici elevilor; cu alte cuvinte, devii un actor în rol principal și transferi informația, dar nu într-un mod rigid. Dacă nu transmiți matematica din suflet, atunci nu faci nicio treabă. Eu am organizat ore de matematică la ceainărie și a fost o experiență minunată pe care am repetat-o cu mai multe generații. Nu cred că poți fi un profesor aspru care transmite doar informații și atât. Obișnuiesc să spun la ședințele cu părinții că școala nu poate face totul, că este nevoie de profesor, părinte și elev!  Fără acest trio nu putem face educație”, conchide Daniela Corpaci.

Animată de gândul unei viitoare cariere muzicale, Alina a decis să urmeze Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila. Instrumentul căruia i-a dedicat clipe bune de muncă și exercițiu a fost pianul. Mai târziu, urmează cursurile Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, iar, în anul patru, obține o bursă și pleacă în Norvegia la „University College”. În 2010, Alina ajunge în Capitală și descoperă climatul educațional din cadrul Grădinițelor „Arc-en-Ciel” (nivelul preșcolar al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”), unde predă tainele muzicii. Matricea Românească a stat de vorbă cu profesoara Alina Manea despre începuturi și misiunea unui pedagog în contextul actual.

Interviul pe scurt:

• O copilărie în compania pianului: ,,Când eram mică, îmi doream să devin cântăreață. Cu timpul, am început să studiez pianul în cadrul Liceului de Arte „Hariclea Darclée”, apoi am mers la Facultatea de Arte.“
• Pedagogia, o provocare cu zâmbetul pe buze: ,,Pedagogul trebuie să se implice total. Când am început să lucrez în cadrul Grădinițelor Arc-en-Ciel, mi-am dat seama că nu-i doar un simplu job. Trebuie să găsești mereu noi metode prin care să-i faci pe copii să se îndrăgostească de orele tale.”
• Proiecte de suflet: ,,În cadrul proiectelor noastre, cititorii pot găsi recomandări de evenimente culturale care se desfășoară în București, iar în timpul pandemiei am inițiat webinarii despre cum privesc elevii școala online.”

Muzica, o dragoste la prima audiție

Întâlnirea cu muzica s-a produs la o vârstă fragedă. Născută în Brăila, destinul Alinei a fost mereu sub semnul notelor ce alcătuiau partiturile. Din clasa I, până în clasa a XII-a, studiul pianului, instrumentul căruia i s-a dedicat, avea să-i schimbe viața. <Când eram mică, îmi doream să devin cântăreață. Cu timpul, am început să studiez pianul în cadrul Liceului de Arte „Hariclea Darclée”, apoi am mers la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În anul patru de studii, am obținut o bursă la „University College” în Norvegia>, ni se destăinuie Alina.

 ,,Mi-a plăcut să le prezint copiilor tainele muzicii, și implicit pianul pe care l-am studiat atâția ani”

 

În studenție, Alina își descoperă pasiunea pentru pedagogie. ,,Atunci am început să predau lecții de pian în cadrul unei grădinițe particulare. După absolvirea facultății, m-am mutat în București, era anul 2010, și am ajuns la Grădinițele Arc-en-Ciel din cadrul Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu. Mi-a plăcut să le prezint copiilor tainele muzicii, și, implicit, pianul pe care l-am studiat atâția ani“, povestește profesoara Alina Manea.

Grădinițele Arc-en-Ciel, un nou început

Între timp, a decis că trebuie să devină profesor cu acte în regulă, astfel, s-a înscris la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. Fondatoarea Liceului,  profesoara Monica Șerbănescu, a sprijinit acest demers și i-a creat cele mai bune condiții pentru a putea merge la cursuri, seminarii, examene și, în parallel, să-și țină orele. Am întrebat-o pe Alina Manea cum a fost prima întâlnire cu cei mici și iată ce a răspuns: ,,Primul contact cu grupa de copii a fost de-a dreptul surprinzător. Eram foarte tânără, îmi plăcea foarte mult să cânt, copiii adorau să cânte și să danseze. S-a creat o legătură strânsă între noi. Sistemul de predare-învățare din cadrul Grădinițelor Arc-en-Ciel, este extrem de dinamic și îți oferă posibilitatea de a te dezvolta, atât ca persoană, cât  și  profesional.”

,,Muzica îi ajută pe copii să își îmbogățească limbajul; fiecare cântec conține cuvinte noi”

Pasiunea și dragostea de care dă dovadă la clasă se simt în inflexiunile vocii. Dar, cu toate acestea, o întrebare planează în aer: Ce aport are muzica în viața celor mici? ,,Este dovedit științific faptul că muzica îmbină partea de comunicare cu latura logică. Muzica îi ajută pe copii să își îmbogățească limbajul; fiecare cântec conține cuvinte noi. Apoi, dezvoltă simțul ritmic și atenția distributivă. Vreau să precizez faptul că nu există copil afon. Chiar dacă urechea muzicală nu este suficient de dezvoltată, ei bine, ritmul se poate învăța, notele la fel, sunt exerciții special create pentru a dezvolta auzul“, precizează profesoara Alina Manea.

Nici pandemia nu poate opri muzica

Pandemia a ridicat multe probleme în lume. Cultura, medicina, dar și educația au fost nevoite să găsească noi forme de exprimare. La Grădinițele Arc-en-Ciel, lucrurile s-au desfășurat într-un climat de siguranță crescută, fără a se face rabat de la calitatea actului educațional. Profesoara Alina Manea mi-a povestit cum arătau orele înainte și în timpul pandemiei. ,,Înainte, orele de muzică erau foarte dinamice. Le prezentam copiilor instrumentele muzicale, audiam compoziții, discutam despre compozitori, adăugam cântecele și joculețe ritmice. În perioada pandemiei, când orele s-au desfășurat exclusiv online, le prezentam copiilor cântecele înregistrate, apoi discutam în întâlnirile pe ZOOM; erau ore mai scurte, dar foarte concentrate“, a subliniat Alina Manea.

,,Pedagogul trebuie să fie un exemplu pentru fiecare elev”

Iubește pedagogia și caută tot timpul să se perfecționeze. Spune apăsat că un profesor nu trebuie să se rezume doar la a transmite informații, el trebuie să devină un exemplu pentru copii. A fi dascăl nu e un simplu job, spune Alina. Trebuie să fii într-o permanentă căutare a perfecțiunii, să găsești cele mai bune metode și să-i faci pe copii să se îndrăgostească de orele tale. Când nu e la catedră, este implicată în proiecte de suflet. ,,Am un proiect de suflet alături de prietenele mele, toate cu experiență în pedagogie. În cadrul proiectului, cititorii pot găsi recomandări de evenimente culturale care se desfășoară în București, iar în timpul pandemiei am organizat webinarii despre cum privesc elevii școala online“, detaliază Alina Manea.

Vorbind despre pedagogie, școală, profesori și elevi, profesoara Anastasia Popescu, cea al cărei  nume apare pe frontispiciul școlii, al Liceului, sublinia faptul că „Pedagogul trebuie să ardă ca o flacără”. Preluând mesajul, Alina Manea – colegele și colegii săi  – dovedesc  cât de îndreptățită și făuritoare de viitor este această viziune.

Motto:

„Dacă pedagogul n‑a reușit să‑și facă din copil un prieten, atunci pedagogia lui a dat greș”

Avea o simplitate demnă de apoftegmele patericale și un mod formidabil de a preda religia. Șicanele regimului comunist au alungat-o de la de catedră pentru un timp, dar nu i-au stins dorința de a reveni. A format generații de elevi în duhul iubirii de țară și biserică, iar pentru asta lumea nu a uitat-o. Astăzi, metodele pedagogice ale ,,Mamei Sica” sunt duse mai departe de doamna profesoară Monica Șerbănescu, fondatoarea Liceul Pedagogic ce poartă numele „Anastasia Popescu”.

Debutul unei vieți afierosite pedagogiei religioase

Anastasia Popescu vede lumina zilei pe 14 iunie 1911, în comuna Costești, județul Argeș. Mama ei era fiică de preot, așa că a avut parte de o educație în duh creștinesc. Râvna pentru carte dublată de agerimea minții, o fac rapid remarcată, iar învățătorul sugerează părinților ca Anastasia să fie dată la o școală cât mai bună. Absolvă cu brio cursurile liceale, apoi pe cele ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Bagajul de cunoștințe pe care îl acumulase a putut fi împărtășit doar 14 ani, pentru că, din 1948,  Anastasia Popescu este scoasă de la catedra de Religie și, după o vreme, pensionată forțat. Cu toate acestea nu și-a pierdut speranța și a știut că într-o bună zi va reveni la catedră. Surghiunită, se implică în ajutorarea semenilor săi, mai tineri sau mai vârstnici.

Urmărită de securitate, scapă ca prin minune

În martie 1951, autoritățile comuniste îi fac dosar și încep să o urmărească. Supravegherea și interogatoriile au durat 38 de ani, până în 24 noiembrie 1989, când revoluția bătea la ușă. Există chiar o legendă atașată de numele Sicăi Popescu. Se spune că, după ce se refugiase, la un moment dat, la o mănăstire, probabil, Mănăstirea Cheia, ar fi scăpat de urmăritori coborând de la fereastra sa pe cearșafurile împletite.

Fuge cât o țin picioarele într-un ascunziș din inima pădurii, acolo unde nu o puteau găsi. Dezamăgiți că nu au descoperit nereguli în mănăstire, securiștii încep să scormonească prin împrejurimi. Unul dintre ei era câte pe-aici să o prindă. În timp ce cotrobăia meticulos prin ascunzișul de frunze, o calcă puternic pe mână. Sica strânge din dinți, îndură, iar în cele din urmă scapă.

Readuce religia în școli, predă și urcă la amvon

Inevitabil, a venit și momentul prăbușirii dictaturii comuniste în 1989. Anastasia Popescu avea 78 de ani, dar vârsta nu o oprește și nu precupețește niciun efort pentru reintroducerea religiei în școli. Redactează „Abecedarul micului creștin” și își reia munca la catedră. Predă la Școala „Elena Văcărescu” din București, apoi la Grădinița Fundației „Preasfânta Fecioară Maria”, unde a lucrat cu micuții care aveau să devină, cu un an mai târziu, elevii  Școlii și, apoi, după ani, ai Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. Neobosită, ține serii de conferințe la București, Cluj, Sibiu și Brașov, participă la emisiunile televiziunii pe teme religioase și este nelipsită din comisiile pentru redactarea programei analitice ce viza predarea religiei în școli.

Mama Sica strânge  o parte din experiența sa didactică în paginile  volumului care apare în anul 1995, sub forma unui interviu-confesiune „Cum să-i învăţăm pe copii religia”, adevărat compendiu de pedagogie și didactică, valabil astăzi, mai mult poate ca oricând, sclipitor prin ideile despre educație atât de moderne care așază gândirea Anastasiei Popescu alături de cea a altor mari pedagogi ai lumii. Patriarhul Teoctist îi acordă cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Pe lângă aceasta, primește dreptul de a predica în lăcașul sfânt, onoare pe care, între Doamnele Bisericii, numai Olga Greceanu o mai avusese.

Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din București

După o viață închinată școlii și credinței ortodoxe, în 1995, cu o zi înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, Anastasia Popescu purcede pe drumul veșniciei. Avea să fie prohodită de elevii și profesorii pe care îi formase. Acum, după un sfert de veac, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, prin copiii pe care îi formează, prin accentul pe care îl pune pe construirea caracterelor, dorește să aducă în prezent comoara pedagogiei românești întruchipată de Mama Sica, profesoara Anastasia Popescu.

Surse: 1) marturisitorii.ro; 2) ziarulnatiunea.ro

Doamna Profesoară Mariana Dogaru și-a început cariera ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Toată teoria dobândită în timpul liceului pedagogic a aplicat-o seriilor  de elevi pe care le-a format timp de aproape 11 ani. În această perioadă, a ajuns să fie metodista Inspectoratului și membră în Consiliul Consultativ al Învățământului Primar, organismul care ia decizii la nivel de județ. Apoi  a simțit că trebuie să facă față unei noi provocări. În 2006, a dat concurs pentru un post la  A.R.A.C.I.P., a mers în foarte multe școli, a derulat activități de formare a adulților în toată țara, a fost șeful Departamentului de evaluare externă a calității timp de 7 ani. Astăzi, Mariana Dogaru predă  discipline pedagogice la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală.

În vizitele de la A.R.A.C.I.P., a avut ocazia să vadă   grădinița Arc-en-Ciel. Cu un ochi atent format în decursul numeroaselor inspecții la care participase, primul sentiment a fost cel de bucurie. „Așa am cunoscut-o pe inițiatoarea Școlii Gimnaziale Anastasia Popescu. Am simțit că rezonez cu valorile pe care le promovează grădinița și, mai târziu,  școala ”, a spus Mariana Dogaru.

Referitor la pedagogie, din păcate, aproape am aruncat la coș toate ideile grozave pe care le-am primit de la pedagogii noștri și încercăm să ne uităm mereu în altă parte. Resimt acut faptul că nu se pune suficient accentul pe formarea valorilor morale, pe formarea caracterului. Ca OM, acestea sunt cele care te definesc.

Educația se realizează într-o mare măsură prin sprijinul afectiv al elevului în învățare. La Anastasia Popescu, școala se întemeiază pe bucuria de învăța, o bucurie sinceră, aproape molipsitoare. „Și celelalte școli particulare își propun o apropiere, o relație aparte cu elevii lor, însă aici am găsit o relație autentică, un zâmbet care vine din interior, nu e zâmbetul forțat de la ghișeu. Este un firesc al lucrurilor, nu e ceva simulat. Alt plus ar fi valorile pe care le promovează. Sunt valorile pe care tinerii le caută în tumultul acestei lumi care devine din ce în ce mai agitată”, a spus profesoara Dogaru pentru Matricea Românească.

Cum să transformi elevul din consumator de informație  în procesator de informație

Neglijată de cele mai multe ori de oamenii sistemului, pedagogia are o latură mai puțin cunoscută. Iar această latură nu poate ieși la iveală decât accesibilizând-o foarte mult. Prezentarea acestei discipline într-o maniera corectă și onestă aduce plus valoare, creează mecanismele prin care se utilizează corect informația. „Un obiectiv personal în raport cu disciplina pe care o predau este acela de a transforma elevii în utilizatori, procesatori de informație, nu simpli consumatori. Trebuie dezvoltată această competență de a putea utiliza informația exact cum trebuie și unde trebuie, de a-i da sens, sau de a găsi noi sensuri, totul sub umbrela unor valori asumate, la care ei sunt conectați și prin intermediul familiilor lor”, a spus Mariana Dogaru.

Una din lecturile esențiale pentru un viitor pedagog ar trebui să fie cartea lui Simion Mehedinți, „Altă creștere – Școala muncii” pentru că susține responsabilizarea copiilor și formarea caracterului.

Prinși în cursa câștigului material, părinții uită adesea să ia pulsul situației școlare și află numai  în cadrul ședințelor cu părinții că fiul sau fiica lor se află pe o pantă ascendentă sau, dimpotrivă, pe una coborâtoare. Adeseori, vina pentru rezultatele slabe este pasată ca un cartof fierbinte între școală și părinți. Mariana Dogaru crede că educația este un proces care începe în familie și este continuat de școală. „Este dovedit științific –  factorii cei mai importanți care influențează rezultatele învățăturii sunt legați de familie, de nivelul ei economic, de nivelul de educație, de perspectiva ce i se dă copilului. Școala trebuie să stabilească un calendar în care să-și propună să comunice cu părinții. În privința acestui aspect, drumul ar fi de la școală la părinte, nu invers. Dacă această legătură se întrerupe, școala trebuie să fie vigilentă și să o mențină. E o datorie morală, pentru că părintele trebuie să știe în orice clipă la ce nivel e copilul, ce dificultăți întâmpină și cum le poate depăși. Tocmai pentru ca împreună cu școala, să îi fie alături”.

Școala nu e un sistem ideal, ci un puzzle educațional

Întrebată despre modelul finlandez, admirat pentru grija față de copil, Mariana Dogaru a dat un răspuns neașteptat: „Sistemele din străinătate se bazează mai mult pe fascinația pedagogiei constructiviste. Apreciez câte ceva de la fiecare, nu mă pot opri numai la unul.  Aș împrumuta de la finlandezi starea de bine în ideea de a te simți bine în pielea ta atunci când înveți, grija pentru fiecare elev. De la sistemul coreean – conștiinciozitatea: au o capacitate de muncă foarte dezvoltată; iar de la sistemul japonez aș împrumuta grija și respectul față de celălalt. De asemenea, aș accentua importanța investiției în educație,  corelată și dovedită științific  drept cauză a creșterii  nivelului de trai”, a mai subliniat Mariana Dogaru.

Profesorul ideal este cel care inspiră, care te ajută să depășești fiecare obstacol atunci când înveți și care pune ceva din sufletul lui în fiecare copil. Este profesorul care sprijină, care creează premisele și produce învățarea cu sens.

În final, am rugat-o pe Doamna M. Dogaru să comenteze multele reproșuri care se aduc profesorilor. Ea ne-a spus că  în general suntem orientați să vedem părțile negative și mai puțin să accentuăm ceea ce facem bine. Fiecare sistem educațional are provocările lui cu care se confruntă.  De exemplu, pentru sistemul nostru, aș alege temele pentru acasă.  Problema nu e una lipsită de importanță, dimpotrivă, are o proiecție  și efecte pe termen lung, mai ales dacă nu e  gestionată așa cum trebuie. „Japonezii nu dau teme pentru că ceea ce aduc ele bun este foarte puțin și poate fi dezvoltat în sala de clasă. Însă,  este dovedit  că în perioada liceului,  aduc valoare adăugată mai mare, creând o disciplină a muncii, cu condiția de a fi verificate și apreciate. Ignorarea unei munci făcute care pentru un copil poate să însemne multă energie depusă, poate cauza pe viitor  sustragere de la muncă, deoarece copilul a cărui temă nu este verificată și apreciată se va demotiva încet și sigur să mai depună efort pentru realizarea sarcinilor și, de ce nu, să învețe cu sens”.

Deducem așadar că există o rază de speranța fiindcă, atâta vreme cât elevii Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” sunt formați în acest spirit, ei, la rândul lor, vor deveni lumină pentru copiii care le vor fi elevi. Este important ca viitorul școlii să ne preocupe pe toți, pentru că de dinamismul și viziunea acesteia depind, fără îndoială, anii ce vin și generațiile următoare. Gândul pentru o carieră didactică poate fi așadar o sămânță care, aruncată pe pământ bun, are să rodească însutit!

Andreea este elevă în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București. Liceul este prestigios, dar era nevoie să fie achitată taxa de școlarizare, pe care familia Andreei nu-și permitea să o acopere. Firma de avocatură Bulboacă și Asociații, prin Asociația Culturală Matricea Românească, și-a asumat responsabilitatea aceasta, iar acum Andreea termină cu rezultate excelente primul an de liceu. Am stat de vorbă cu ea ca să aflăm cum gândește unul dintre membrii generației care peste 10-15 ani va conduce România. Și, surpriză, am aflat de la ea că țara poate fi condusă și de la catedra de învățător.

Andreea începe interviul spunându-mi că promite că n-o să-i dezamăgească pe cei care au avut încredere în ea și care o susțin pe parcursul liceului. Apoi explică: sunt atât de mulți oameni care promit și nu se țin de promisiune, încât chiar este nevoie de angajamente respectate! Îi dau dreptate și-i apreciez maturitatea.

O întreb pe Andreea de ce a ales un liceu pedagogic. Răspunde fără ezitare, probabil a mai vorbit despre asta: ”Are legătură cu viitoarea mea profesie, eu vreau să devin învățătoare. Poate chiar educatoare, dar mai mult îmi place să mă gândesc să fiu învățătoare. De ce? De mică am fost mai copilăroasă. Sper ca asta să nu se schimbe pe parcurs…”

Cum arată un profesor bun și cum se creează elitele

Mai departe, ne povestește cum, cu niște ani în urmă, credea că a fi profesor înseamnă că știi o lecție pe care apoi vii și o predai copiilor din clasă. Când însă a întâlnit profesori adevărați, dedicați și instruiți, și-a dat seama ce înseamnă de fapt a fi pedagog. Iar apoi, când a trebuit să aleagă un liceu și și-a dat seama că vrea să opteze pentru o școală vocațională, alegerea liceului pedagogic a fost firească și relativ simplă, iar la ”Anastasia Popescu” a găsit încredere. Vorbește despre directoarea liceului, care le inspiră ei și colegilor ei inspirație și încredere pentru a merge pe drumul acesta, al ghidării către cunoaștere.

România nu trebuie părăsită, ci schimbată în bine

Mă uit în jur și văd că școala arată într-un fel anume, evident mult diferit de ceea ce era o instituție de învățământ acum 20-30 de ani – adică în epoca aceea în care liceele pedagogice erau mult mai multe decât sunt astăzi! Liceul acesta arată modern, facilitățile sunt așa cum te aștepți pentru o instituție din secolul nostru, copiii sunt energici dar respectuoși. Într-o clasă copiii se pregătesc pentru o lecție comună de biologie, prin skype, cu o clasă de elevi din Spania, cu care au un parteneriat. Curiozitate și bună dispoziție. În acest context, risc s-o întreb pe Andreea dacă s-a gândit că, totuși, o carieră de învățătoare nu-ți asigură nici pe departe un venit comparabil cu cel de directoare într-o corporație, de exemplu. ”Știu asta și nu mă descurajează!”, vine răspunsul prompt. ”Vom avea nevoie întotdeauna de profesori și de învățători. E o meserie pe care eu o s-o fac cu pasiune. Voi fi fericită să fac ce-mi place.”

O întreb despre colegii ei de generație. Este critică și în același timp îngăduitoare la adresa lor, deși se ferește să-i judece pe toți nediferențiat. Mă lasă să înțeleg că fiecare își va găsi locul său, în funcție de așteptările pe care le au și de efortul pe care-l depun. Iar apoi îmi vorbește despre elite: unii ne naștem cu dorința de a face ceva în viață, iar alții devin elite ca urmare a felului în care se lasă influențați în bine.

Problemele sunt create de către oameni. Și schimbările tot de oameni depind

Ce-ar vrea Andreea să schimbe în România, dacă asta s-a putea face peste noapte? Lipsa de sinceritate, răspunde ea. E atât de multă manipulare, atât de mulți oameni care vor să-și atingă interesul prin orice mijloc. Iar dacă asta nu se poate schimba, atuncă să rămânem la lucruri mai simple: curățenia pe stradă. E prea multă mizerie, iar asta se poate schimba foarte rapid dacă există voință. De cine depinde? Și de Primărie, și de cetățeni. Poate mai mult de oameni, de fapt.

Să plec sau să nu plec? Și cum să obțin succesul

Nu pot să n-o întreb pe Andreea despre plecarea în străinătate, ca opțiune pentru continuarea studiilor. Nu răspunde așa cum ar spune cei mai mulți din generația ei: da, evident, plecarea este obligatorie! Dimpotrivă, spune că nu ia în calcul acum această variantă. Iar apoi continuă spunându-mi că România nu trebuie părăsită, ci schimbată. Plecarea nu este o soluție, ci este o abandonare. Da, românii vor să plece din țară pentru a găsi în străinătate respectul pe care nu-l găsesc acasă.

Dar cum se obține succesul și în ce măsură căutarea lui este presantă? Andreea crede că succesul nu este un scop căruia să ai motive să-i sacrifici tot. Și apoi, succesul depinde de ce-ți dorești tu pentru tine. Atât timp cât dorința ta cea mai mare este să fii o bună învățătoare, atunci așa vei defini succesul. Indiferent de multele alte repere ale vieții de zi cu zi.

Mehedinți este un specialist cu o temeinică așezare, cu stagii îndelungate în Franța și Germania, cu o dedicație exemplară față de domeniul său de bază. Dar este un intelectual de viță veche, preocupat de educație, așa încât este autor de manuale și întemeietor de școală pedagogică. Este interesat de bunul mers al lucrurilor în societate, scrie articole de opinie și se impune ca formator, întreține o revistă de larg impact, este membru al Academiei și este un creștin activ.

Date personale

S-a născut în 1868, la Soveja, Vrancea. Mama sa nu știa să citească, dar Simion va spune mai târziu că de la ea a dobândit vorbirea frumoasă. Nu mai puțin de 7 frați ai săi au murit în copilărie din cauza vărsatului. Simion a fost unul din cei patru care au supraviețuit. La începutul perioadei adulte a suferit de surmenaj fiziologic. S-a căsătorit la 34 de ani cu fiica unui oier ardelean și au avut un fiu și o fiică. Fiica a devenit soția istoricului C.C. Giurescu, iar fiul a devenit avocat. A murit la vârsta de 96 de ani, la București.

Studii

A făcut seminarul teologic la Roman și București. A făcut în continuare cursuri liceale complete la Colegiul ”Sf. Sava” din București. Cursuri la Seminarul Normal Superior, unde îi are profesori pe Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu. Aici își consolidează înclinația pentru geografie.

Pământul este casa de educație a neamului omenesc (Simion Mehedinți)

Absolvă Facultatea de Litere și Filosofie din București. Continuă studiile de geografie la Paris (École Normale Supérieure) și apoi la Berlin. Virează apoi spre Leipzig, unde face doctoratul în etnografie, cu varianta ”antropogeografie”.

Controversă

A fost uneori acuzat de simpatii legionare. Totuși, este evident că dintre ideile legionare el a fost adept al celor care militau pentru educație și cultul muncii.

Patriot

În vremea studenției a redactat împreună cu Petre P. Negulescu un manifest politic în limba franceză, care a circulat în toată Europa.

Podoaba vieţii este talentul, cununa talentului este caracterul (Simion Mehedinți)

Fusese tipărit în nu mai puțin de 13.000 de exemplare și vorbea despre situația politică și socială a românilor din Transilvania.

Întemeietorul științei geografice la noi

În anul 1900 S. Mehedinți predă primul curs universitar din România dedicat geografiei. Cursul se ținea în cadrul Facultății de Litere din București. Susține teoria dezvoltării prin diferențierea învelișurilor telurice, respectiv litosferă, hidrosferă, atmosferă și biosferă.

Academician și ministru

Intră în Academie în 1915 (era din 1908 membru corespondent). Discursul de recepție va avea o temă de antropologie, confirmând deschiderea interdisciplinară a profesorului. Este numit ministru al învățământului în anul 1918 și ocupă acest post timp de 8 luni. În timpul acestui scurt mandat, el a inițiat o reformă profundă a învățământului de la sate. Cariera de politician nu-l tentează mai mult de atât.

Proprietarul Convorbirilor Literare

A fost director al revistei Convorbiri Literare timp de 16 ani și a devenit proprietarul acestei reviste, prin decizia Junimii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a donat revista Academiei Române.

Perioada Istanbul și sărăcia de după Război

Împreună cu ginerele și fiul, în timpul Războiului se stabilește pentru câțiva ani la Istanbul. Scopul oficial era să încerce deschiderea unui centru cultural românesc în Turcia. În acest timp, locuința din România i-a fost rechiziționată, iar biblioteca distrusă.

Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ (Simion Mehedinți)

Întors în țară, a trăit următorii ani în condiții de sărăcie umilitoare, în condițiile în care ginerele său fusese arestat, iar el fusese exclus din Academie din cauza neafilierii la doctrina comunistă. A fost găzduit de biserica Mavrogheni, în casa parohială. În cele din urmă și-a redobândit casa, dar starea în care ajunsese imobilul îl întristează și mai mult.

Valori personale

În utlima parte a vieții își ordonează astfel valorile în care crede: Armata, Biserica, Școala și Academia. Cât despre preocupările științifice, pe primul loc trece geografia, iar pe următoarele antropogeografia, etnografia și pedagogia.

Idei de bază

• Pământul este ”casa de educație a neamului omenesc”.
• Crede în valoarea educativă a științei și în vocația specială a omului de știință, care compensează prin munca sa ”inconștiența și aiureala plebei politice și nepolitice”.
• Este un pedagog și antropolog credincios. A scris un volum cu titlul Creștinismul românesc, în care face o analiză a sufletului românesc pe firul credinței creștine.

Lucrări de istorie

Insula Șerpilor, Observări asupra Dobrogei; Dacia pontică și Dacia carpatică.

Lucrări de geografie

Problemele geografiei contemporane ca ştiinţă despre Cosmos, Eterogenitatea celor patru sfere, Asupra obiectului geografiei. Definiţiunea ei, Locul omului în geografie – Antropogeografia, Pământul ca operă a voinţei omeneşti, Asupra unui caz de morfologie geografică.

Lucrări de pedagogie

Altă creştere. Şcoala muncii; Trilogii: ştiinţa – şcoala – viaţa, cu aplicări la poporul român; Poporul – cuvinte către studenţi; Către noua generaţie; Creştinismul românesc, adaos la Caracterizarea etnografică a poporului român.

D upă un veac de la Marea Unire, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice” [1]. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, biserica și școala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918.

Despre învățătorii buzoieni și învățământul buzoian s-a mai scris sub formă enciclopedică, însă fără a se realiza o sinteză de amploare asupra evoluției educației buzoiene sub impactul gândirii pedagogice românești, respectiv a vremurilor și ideologiilor politice. Prezentând personalități și evenimente, profesorul Relu Stoica a întocmit o enciclopedie intitulată Istoria învățământului buzoian, în care prezintă „o istorie de date-evenimente care marchează realizări notabile în domeniul educației, școlii și gândirii pedagogice pe plaiurile buzoiene”. Sunt invocați „călugări, preoți, grămătici, dieci, logofeți, dascăli”, care au contribuit la debutul învățământului buzoian, cât și episcopia ortodoxă a Buzăului, ca lăcaș al unei școli de grămătici și al unei prolifice tipografii [2]. Pe aceeași linie enciclopedică, referiri la învățământul buzoian întâlnim și în lucrarea Buzău – mică enciclopedie istorică, editată de Muzeul Județean Buzău.

Nu lipsesc figurile mitice din istoria învățământului buzoian, una dintre acestea fiind reprezentată de I. Gh. Dumitraşcu, învățător, autor de manuale, publicist. Născut pe 12 ianuarie 1874 în localitatea Zărnești, județul Buzău, urmează școala primară în satul natal, apoi Şcoala Normală în oraşul Galaţi, unde va edita publicația școlară Făclia, în paginile căreia se publicau materiale realizate de elevi. Este învățător provizoriu la Focșani, apoi în comuna Păulești, jud. Vrancea, unde va edita revista Ștafeta, care va apărea până ce editorul se va transfera la Păltineni, jud. Buzău. Aici va edita Ștafeta Păltinenilor și va înființa cercul de conferințe Buzăul, fiind și președintele acestui cerc. Din inițiativa sa și a învățătorului I. Voiculescu de la Școala Simileasca, a luat ființă, în august 1894, Asociația învățătorilor buzoieni, care va edita Revista Asociațiunii învățătorilor buzoieni. Fondator al Asociației generale a învățătorilor din România (iulie 1902), unul din fondatorii revistei Școala viitoare (1898), a participat la organizarea primului Congres al învățătorilor și învățătoarelor din România (1900-1905) [3].

Învățătorul I. Gh. Dumitrașcu, acest binecunoscut dascăl al învățământului buzoian, considerat în epocă un apropiat colaborator al lui Spiru Haret, va ajunge să coopteze în cadrul „Asociației Învățătorilor din județul Buzău” pe majoritatea învățătorilor din județ. Printre aceștia se numără și învățătorul Radu Bocioacă din comuna Padina, județul Buzău, protagonistul prezentului articol. Radu Bocioacă a fost implicat foarte mult în activitatea „Asociației Învățătorilor din județul Buzău” [4], încă de la înființarea sa în anul 1894, unde îl va cunoaște și va colabora cu I. Gh. Dumitraşcu.

Cine a fost Radu Bocioacă

Radu H. Bocioacă, învățător și director al Școlii din Padina între anii 1890-1926, s-a născut în anul 1868 în comuna Padina, plasa Câmpul, județul Buzău [5]. A urmat cursurile şcolii primare din sat, intrând la seminarul din Buzău, unde tot timpul școlii a fost elev premiant. După absolvirea seminarului, care în acele vremuri era echivalent cu școlile normale pentru formarea învățătorilor, va urma cariera de dascăl / învățător în satul natal Padina, încă din anul 1890 [6]. Căsătorit cu învățătoarea Maria Bocioacă, va avea o familie numeroasă, cu trei băieți (Traian R. Bocioacă, Aurelian R. Bocioacă și Cincinat R. Bocioacă) și două fete (Marioara și Iulia).

Familia învăţătorului Radu Bocioacă, remarcabil luminător al satului românesc din generaţia care a făcut Marea Unire Foto: arhiva personală prof. drd. Gheorghe Miu, comuna Padina-Macoveiul

Învățătorul Radu Bocioacă şi-a pus toată puterea de muncă şi angajamentul sufletesc pentru ridicarea culturală şi economică a satului Padina-Macoveiul, cea mai mare comună din Extremul Sud – Est buzoian, despre care Basil Iorgulescu scria pe la 1892 că este foarte „veche și a mers din ce în ce prosperând” [7]. Încă de tânăr a intrat în mișcarea de ridicare a satelor inițiată de Spiru Haret. Mișcarea „ridicării satelor”, cu sensul de ieșire din sărăcie prin modernizare, a fost haretismul. Una dintre cele mai clare definiri ale scopului mișcării de ridicare culturală a satelor este formulată în deciziunea privind organizarea cercurilor culturale, semnată la 21 februarie 1902 de către Spiru Haret, în calitate de ministru al Instrucțiunii Publice. Aceste cercuri reuneau, în Vechiul Regat, învățători și preoți din grupări de câte cel mult nouă școale. Dincolo de obiectivul lor didactic ele vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice” [8]. O bună perioadă de timp, Radu Bocioacă a fost preşedintele Cercului Cultural al învăţătorilor buzoieni, ajutând la formarea multor generaţii de învăţători.

Banca Învăţătorilor, înfiinţată în 1924

Misiunea haretistă a învățătorului Radu Bocioacă a avut și o componentă cooperatistă, pornind de la înființarea băncilor populare ale învățătorilor. În acest sens, la 8 iunie 1924 a luat fiinţă „Societatea corpului didactic primar” din judeţul Buzău [9], cu scopul de ajutorare sub mai multe aspecte a membrilor corpului didactic primar din Buzău şi a familiilor lor. Actul constitutiv şi statutul au fost autentificate de tribunalul Buzău la 10 iunie 1924. Banca învăţătorilor este înfiinţată așadar încă din anul 1924, având 32 membri. În anul 1939 numărul lor va ajunge la 828 membri [10].

În cadrul mişcării novatoare iniţiate în lumea satelor de Spiru Haret, Radu Bocioacă a înfiinţat la 30 ianuarie 1904 Banca populară „Macoveiul”, cu ajutorul sătenilor ridicându-se localul acestei bănci, clădire transformată mai târziu în Cămin Cultural [11]. Pentru ţăranii din Padina, Banca populară „Macoveiul” a constituit o soluție de credit financiar pentru cumpărarea de pământ. Aceasta s-a constituit ca societate de credit şi economie sătească, având sediul în comuna Padina din plasa Câmpul, judeţul Buzău, suma capitalului subscris pornind de la 7347 de lei, acesta fiind mărit ulterior fără ca vreun membru să aibă o parte socială mai mare de 5000 de lei [12]. La fondarea acestei bănci populare au participat 173 de săteni în frunte cu învăţătorul Radu Bocioacă. Societatea cooperatistă „Macoveiul” şi-a continuat activitatea şi în perioada interbelică, în 1924 având un Consiliu de administraţie format din învăţătorul Radu Bocioacă, preşedinte, Răducan Drăgoi, vicepreşedinte, Andrei Lapoviţă şi Vasile C. Urse, Marin Başturea, Matei Dumitrache, Ion T. Bran, Stan I. Moldoveanu, Dobre A. Micu. Cenzorii erau V. Piticescu, C. Başturescu şi Stan Bosneanu, iar casierul Iordache Cristescu. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe data de 21 mai , urmau să fie patronii Băncii populare Macoveiul.

La fondarea Băncii populare „Macoveiul” au participat 173 de săteni, în frunte cu învăţătorul Radu Bocioacă

Banca populară „Macoveiul” îşi avea, spuneam, sediul în actuala clădire a Căminului Cultural, denumită multă vreme de locuitorii satului pur şi simplu „la bancă”. Atât construcția clădirii băncii, cât și înființarea căminului cultural, poartă amprenta învățătorului Radu Bocioacă, care, datorită vocației sale haretiste, de ridicare a satului și școlii Padina-Macoveiul, cu prisosință ar fi fost îndreptățit să dea în zilele noastre atât denumirea școlii cât și a căminului cultural din localitate.

În calitate de învățător și director de școală, Radu Bocioacă a avut o carieră prestigioasă în satul natal Padina–Macoveiul, o perioadă mai lungă, între 1894-1907, alături de alți învăţători ai satului, precum Sterie Ionescu sau Maria Bocioacă [13]. În anul școlar 1907-1908, lista celor care predau la „Şcoala mixtă de tip urban” din Padina se compunea din patru persoane, din care două nume noi, Lazăr Başturescu şi preotul St. Teodorescu, pe lângă deja consacraţii învăţători Radu şi Maria Bocioacă.

Formă de caligrafie clasică din colecția învățătorului Radu Bocioacă

Caligrafia, care altădată era echivalentă cu necesarul de cultură generală al absolventului de școală primară, era ridicată în același timp la rangul de artă de către învățătorii satului tradițional de odinioară. De la învățătorul Radu Bocioacă s-au păstrat pagini caligrafiate cu o vechime de peste 130 de ani, expuse în Sala – Muzeu a satului tradițional Padina-Macoveiul – Bora, pagini care etalează formele de caligrafie clasică – cursivă, rondă, batardă și gotică. Încă se mai văd liniile aproape șterse trasate de învățător pe hârtie, pentru a obține un cadru frumos al scrierii de mână.

partea II aici

Bibliografie

1. Sandu, Dumitru, «Ridicarea satului» prin el însuși; ideologii și practici în interbelicul românesc, Secolul 21, 1-6, 2012

2. Stoica, 2005: 3

3. Constantinescu, 2000: 140

4. Asociația Învățătorilor din județul Buzău are un trecut bogat şi este o veche asociaţie judeţeană, fiind întemeiată în 1894. În anul 1939 avea 807 membri. Încă din 1892, cadrele didactice buzoiene erau adunate sub denumirea de Centrul Conferenţiar din plaiul Buzău.

5. Miu, 2007: 229

6. ibidem, 221

7. Iorgulescu, 1892: 370-371

8. Sandu, Dumitru, op. cit., 1-6

9. SJAN Buzău, fond Banca populară Învățătorii buzoieni, dosar Acte constitutive și statute pe anii 1924, 1927,1931

10. Şcoala şi Vieaţa, X, 1939: 155-255.

11. Miu, idem, 212

12. Statutele Băncii Populare „Macoveiul” din comuna Padina, 1924

13. A.N.I.C.- MCIP, 4225/1887, 438 şi 4709/1888, 5001/1889, 219/1890, 259/1891, 1703/1904.

Asociația Culturală Matricea Românească a participat luni, 15 ianuarie, cu ocazia zilei de naștere a Poetului tuturor românilor, la depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu, din fața Ateneului Român din București, ceremonie organizată de corpul profesoral de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din Capitală. Ulterior momentului solemn prilejuit de ziua lui Mihai Eminescu, am asistat la o lecție de Limba Română condusă de un adevărat profesor: Ioana Revnic.

Între Mihai Eminescu și România poate fi pus semnul egalității. Cu acest gând, am purces la un eveniment simbolic, depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român, unde echipa Asociației Culturale Matricea Românească a fost invitată de profesorii de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu. Am ajuns exact la timp ca să văd fețele îmbujorate și exaltate ale copiilor, elevi în clasa a V-a, gata să aducă un omagiu celui care a transformat limba română într-o sursă nesecată de romantism și candoare, marele Mihai Eminescu.

Aliniați și antrenați într-un zumzet cald, cei mici au admirat statuia poetului cu un interes dezinvolt, de parcă între ei s-ar fi construit o punte, o legătură între un trecut fabulos, îmbrăcat în stofa poeziilor eminesciene, și un viitor luminos, cu zâmbet de copil și armonie. Sub îndrumarea doamnei director Mona Șerbănescu, junii elevi au recitat, cu naturalețe și emoție în glas, cele mai frumoase opere ale Marelui Poet, iar entuziasmul lor molipsitor a animat întreaga activitate, în ciuda zăpezii care cădea în falduri albe.

Poezia lui Mihai Eminescu, „O, rămâi”, în interpretarea unui elev de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din Capitală

Înzăpezitul Eminescu și-a primit ovațiile de la înălțimea soclului său, iar florile roșii depuse pe umerii falnicului poet au fost finalitatea cea mai potrivită a ceremoniei. L-am luat însă în inimile noastre pe cel care a rescris poezia românească și am purces la drum printr-un București alb, pentru a fi părtași la activitatea Liceului, mai ales în această săptămână specială, când memoria lui Mihai Eminescu și perspectiva dezvoltării culturale a țării sunt la ordinea zilei.

Mare mi-a fost norocul să o cunosc pe profesoara de Limba și Literatura Română Ioana Revnic, o prietenă fidelă a Basarabiei și o profesionistă de calibru. Aceasta m-a introdus cu ușurință la una dintre lecțiile pe care le ține cu „picii” de la clasa a V-a, iar astăzi, așa cum era firesc, dascălul le-a ținut un curs dedicat arelui Mihai Eminescu. Odată pășit pragul clasei, am rămas încântată de copiii extrem de activi, aidoma unui mic stup de albine, vioi și gata să cucerească lumea întreagă, care știu nu doar să învețe, ci să și mediteze asupra măreției culturale a Patriei lor.

View this post on Instagram

Matricea Românească a participat la o lecție de Limbă și Literatură română, la clasa a V-a, dedicată Zilei Culturii Naționale și Sărbătorii Marelui Poet al României, Mihai Eminescu. Exuberanța și energia acestor juni inventivi de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu ne poate doar bucura în această frumoasă zi. #LaMultiAniEminescu #LiceulAnastasiaPopescu #LimbaRomână #PoetulRomânității #MihaiEminescu #cultura #MatriceaRomaneasca

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Jan 15, 2018 at 1:31am PST

Acești mici descoperitori ai operei eminesciene au discutat pe marginea unui fragment din lucrarea „Viața lui Mihai Eminescu”, scrisă de către George Călinescu. O alegere care ar putea părea dificilă pentru un auditoriu juvenil, mai ales dacă judecăm după faptul că lucrarea lui Călinescu este o biografie critică, lipsită de sentimentalisme. Cu toate acestea, copiii au catalogat fragmentul selectat în manual drept potrivit, deoarece pune accentul pe o perioadă specială din viața lui Mihai Eminescu, și anume copilăria. Una dintre elevele prezente a explicat această potrivire prin faptul că, până la urmă și el, „Marele Poet a fost copil”. Și nu „unul dintre cei cuminți”, s-a grăbit să confirme un alt coleg. Mi s-a părut realmente uimitoare nonșalanța cu care au perceput acest subiect copiii. Departe de ei toate sintagmele cu care ne-am obișnuit să înzestrăm opera eminesciană, iată de ce din vorbele lor emana o sinceritate și o deschidere firească față de subiect.

Aceste deprinderi și aptitudini operaționale în cadrul cursului se datorează, cu certitudine, măiestriei pedagogului, iar profesorul Ioana Revnic este cu siguranță o candidată potrivită la acest titlu. Doctor în Filologie al Universităţii din Oradea și autor de cărți și manuale (volumul de debut Dresură de lei, Editura Curtea Veche, 2011, Convorbiri cu Alex. Ştefănescu, Editura ALLFA, 2013, Lumea romanului românesc. Perioada 1965 – 1989, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013, la care se adaugă un Manual de Limba și Literatura Română pentru clasa a V-a, Editura Corint, 2017), doamna Ioana Revnic reușește să îl aducă pe Eminescu mai aproape de copiii pe care îi învață zi de zi.

Ioana Revnic, profesor de Limba Română la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu, un dascăl care l-a apropiat pe Mihai Eminescu de inimile elevilor săi

Cu o carieră prodigioasă de peste douăzeci de ani în pedagogie și un spirit tânăr, încărcat de emoție și sensibilitate, doamna profesor mânuiește cu încredere sarcina sa de formator al elitelor. Spune despre elevii săi, cu o maternitate călduroasă, că sunt „copiii mei”, acest lucru fiind ușor sesizabil din maniera cu care îi învață despre lucruri frumoase și oameni remarcabili, precum este Mihai Eminescu.

Despre percepția copiilor din Liceul Pedagogic Anastasia Popescu asupra operei marelui Poet Mihai Eminescu, profesorul spune că aceștia o dobândesc „în măsura în care și profesorii reușesc să îi prezinte operele așa cum se cuvine”. În egală măsură, pedagogii, din spusele doamnei Revnic, „încearcă să împrietenească elevii cu opera eminesciană prin toate activitățile pe care le fac colegii ei”, adică interdisciplinar. Pe Mihai Eminescu, a ajuns să îl înțeleagă pe parcursul carierei pedagogice, atunci când l-a adus mai aproape de elevii săi.

Această minunată zi de naștere a Marelui Poet, împodobită de fulgii ușori ai unei ierni întârziate, este o posibilitate de readucere aminte, dar și de clădire a unor fundamente noi, grație unor oameni virtuoși, de cuvânt, căci așa cum spunea Mihai Eminescu: „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni”.

Asociația Culturală Matricea Românească a participat, în calitate de invitat special, la Zilele Educației Creștin-Ortodoxe, organizate de către Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din București în perioada 14-25 noiembrie, fiind protagonista unor dezbateri – sub egida Întâlnirile Matricei – depre cultura, istoria și frământata spiritualitate română în context actual.

Educația este un garant al dezvoltării propice a generațiilor următoare, iar pentru asigurarea unor rezultate de succes sunt necesare o măiestrie și un talent înnăscut în rândul pedagogilor, dar și al părinților, ambele categorii împletindu-se într-un armonios tandem funcțional. De acest lucru ne-am convins în aceste zile, când Matricea Românească, proiectul cultural al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a fost invitată ca oaspete de onoare în cadrul Zilelor Educației Creștin-Ortodoxe de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din Capitală.

Din primele momente, am fost întâmpinați cu o deosebită căldură și o jovialitate aparte de către directorul instituției, doamna Monica Șerbănescu, o adevărată ”Madame” a pedagogiei contemporane și o figură maternă expresivă. Am fost conduși într-una dintre sălile liceului, și aici este important să subliniem creativitatea și sensibilitatea personalului administrativ, care a decis să ofere fiecărei clase numele unuia dintre copiii domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ajunși într-un auditoriu plin-ochi cu elevi dornici de cunoaștere, a căror energie era debordantă, am dat startul primei părți a sesiunii noastre de discursuri și dezbateri.

View this post on Instagram

Suntem mândri, și totodată smeriți, să contribuim la un pic mai bine pentru societatea românească. Matricea Românească a vizitat azi Grădinițele "Arc-en-Ciel" & Liceul Pedagogic "Anastasia Popescu", ca invitat special în cadrul Zilelor Educației Creștin-Ortodoxe. Am discutat cu minunații tineri și profesori ai Instituției despre România, de ce această țară merită să o investim cu încredere rămânând aici, și de ce copiii educați, demni și încrezători sunt șansa noastră la un viitor mai bun. #ÎntâlnirileMatricei #copii #tineret #elevi #liceeni #educatie #cultură

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Nov 22, 2017 at 5:45am PST

În prima etapă, i-am avut ca vorbitori pe domnul avocat Adrian – Cătălin Bulboacă, președintele Asociației Culturale Matricea Românească, cel care a dat tonul discuției, reliefându-le copiilor importanța istoriei, educației și a culturii în formarea lor. În egală măsură, dumnealui a subliniat și valoarea dascălilor, a căror menire este să ghideze prin viață alumni dornici de cunoștințe. Reacția sălii a fost una impresionantă, deoarece am avut în față copii foarte serioși, cu întrebări formulate și opinii delimitate, care știau ce și cum să puncteze.

View this post on Instagram

Suntem mândri, și totodată smeriți, să contribuim la un pic mai bine pentru societatea românească. Matricea Românească a vizitat azi Grădinițele "Arc-en-Ciel" & Liceul Pedagogic "Anastasia Popescu", ca invitat special în cadrul Zilelor Educației Creștin-Ortodoxe. Am discutat cu minunații tineri și profesori ai Instituției despre România, de ce această țară merită să o investim cu încredere rămânând aici, și de ce copiii educați, demni și încrezători sunt șansa noastră la un viitor mai bun. #ÎntâlnirileMatricei #copii #tineret #elevi #liceeni #educatie #cultură

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Nov 22, 2017 at 5:47am PST

A urmat la microfon Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociației Matricea Românească, cel care printr-un exemplu elocvent, și anume cel al alegerii pastilei roșii sau albastre din filmul ”Matrix”, le-a vorbit copiilor despre opțiunile în viață și despre schimbare, elemente definitorii pentru aprecierea, îmbogățirea și transformarea patrimoniului cultural și istoric al țării într-o scenă a evoluției lor. Mesajul vorbitorului a avut ecou în rândurile copiilor, aceștia întrebându-l în cel mai sincer mod: ”Noi cum putem schimba ceva?”.

Din maniera în care puneau întrebările și din felul cum percepeau mesajele vorbitorilor noștri, am descoperit că elevii acestei școli au opinii deja formate și o verticalitate valorică, ce se dezvoltă într-un crescendo frumos sub bagheta corpului didactic, care reușește să păstreze tradițiile frumoase ale instituției, încă de la începuturile activității acesteia.

Tandemul profesor – părinte, crucial în educație

Partea a doua a sesiunii, desfășurată după-amiază, a fost dedicată unui dialog între reprezentanții Matricea Românească și pedagogii și părinții învățăceilor, cei care au în față obiectivul consolidării unor relații funcționale de durată, căci odată pornit procesul educațional în sânul familiei, acesta se prelungește natural și în mediul academic, grație efortului didactic. Seara ne-a prins într-un veritabil cerc de discuții, tipic pentru Întâlnirile Matricei, în care părinții au vorbit despre munca lor de păstrare a tradițiilor și de educare a copiilor în spiritul de neam și în românism, iar profesorii, despre necesitatea lecturilor, a conservării limbii române și despre transmiterea valorilor naționale către generațiile viitoare.

Cristina Cazan (centru) și Corina Moisei, alături de Mircea Stanciu, în dezbateri despre istorie și spiritualitate la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Alocuțiunea cu tema ”Născuţi spre a scrie istorie” a Cristinei Cazan, Brand Manager al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a dat startul întregii comunicări, creând cu succes o punte de legătură între profesionalism, implicarea în societate și fericita responsabilitate de mamă a vorbitoarei. Părinții din sală au fost interesați de originalitatea proiectului pe care îl reprezentăm și l-au catalogat ca fiind cu adevărat centrat pe valori și credință, fără de care nu ar fi posibilă educarea sănătoasă a copiilor.

Am fost, totodată, părtași la experiența celor care, împreună cu copiii lor, au descoperit o față necunoscută a României, în zone care nu prea sunt înscrise pe traseele turistice uzuale. Iar dacă unii au luat pământul român la pas, alții au luat bogăția lingvistică a neamului de-a fir a păr. Este cazul domnului Mircea Stanciu, cel care a publicat recent ”Cartea Cuvintelor Dispărute”, un veritabil abecedar al cuvintelor neaoșe românești, amenințate cu uitarea. Dumnealui ni s-a alăturat discuției, subliniind cât de importantă este limba română și cât de multe riscuri apar pe drumul evoluției ei.

”Cartea cuvintelor dispărute”, de Mircea Stanciu, invitat la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Și dacă educația este o sumă de exemple și de modele de urmat, am decis să aduc și eu o bucățică din experiența mea de basarabeancă, ”adoptată” de Țara Mamă, care face primii pași în proiectul Matricei Românești. În discursul meu cu tema ”Ce m-a făcut să trec Prutul și de ce cred în Matricea Românească” am decis să îmi deschid sufletul și să spun cât de importantă este perseverența, dragostea și răbdarea în formarea unui tânăr, dar mai ales cât de mult contează să lași copiii să viseze.

Întregul eveniment s-a derulat sub cele mai bune auspicii, având în centrul său ideea de credință, de învățare și de continuă cercetare a valorilor sociale, culturale, istorice. Iată de ce ne-am bucurat să fim părtași și să putem aduce, printr-un nou episod din Întâlnirile Matricei, acel ”bob de grâu” al culturii și iubirii de neam și de credință în inimile celor mici și celor mari.

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Ce este – şi ce a realizat Matricea Românească în primul an: detalii aici

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

Episodul IV, octombrie 2017: http://matricea.ro/lectie-de-istorie-academicianul-ioan-aurel-pop-la-intalnirile-matricei-iv-ce-au-facut-mihai-viteazul-si-avram-iancu-pentru-romania-video/