Pe Valerica Ene am zărit-o, inițial, de departe, în timp ce robotea vioaie în jurul unui cuptor mare cu pântecele roșu. „Vin imediat, să termin aici treaba!”, ne-a strigat femeia, cu un glas puternic și ferm, semn al seriozității muncii întreprinse care nu vrea amânare.
La 78 de ani, Valerica Ene din satul argeșean Petrești (comuna Coșești) poate munci cot la cot cu un bărbat vânjos – ba chiar mai mult -, ea însăși întărind laudele părintelui Daniel Mazilu referitoare la hărnicia și dăruirea ei: „Am «făcut» și meserie de om, și de femeie: am mers și cu caii, dar și la toate târgurile”.
Nu numai că, de zeci de ani, Valerica Ene „ține”, cu mâinile-i dibace, o întreagă gospodărie, ci ea este și un meșter olar priceput, îndeletnicire pe care a îmbrățișat-o la vârsta de 7 ani. „Am învățat patru clase și eram premiantă. Dar nu mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut munca. N-am regretat că nu m-am dus la școală”, sunt vorbele rostite cu mândrie de către o bătrână mică „la stat, dar mare la sfat”, care se poate lăuda cu o familie numeroasă și împlinită. Dar femeia știe că puterea ei de muncă a fost alimentată doar de către credința în Cel de Sus: „Nu obosesc, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru felul în care sunt. Bolnavă nu am fost niciodată. De mică, am ținut toate posturile și mi-am învățat la fel copiii și nepoții. Mare e puterea lui Dumnezeu!”.
Valerica Ene (78 ani), olărița căreia i-a plăcut munca „de mică” Foto: Marius Donici
Dacă toți consătenii – și nu numai – se minunează pentru că Valerica Ene este o femeie muncitoare chiar și la o vârstă la care mulți pensionari își doresc repaos, în privința meșteșugului practicat de ea aproape întreaga viață, cuvintele lor de laudă nu mai prididesc în fața lucrărilor din lut. „Americanii fac din olărit o terapie. Femeia aceasta a făcut sute de mii de lucrări din lut”, ne-a prezentat-o părintele Mazilu pe olărița Ene.
Am lucrat mult lut, cât bulgări mari de zăpadă, de opream râul în loc. De 70 de ani, olăresc încontinuu
Preotul Daniel Mazilu are numai cuvinte de laudă pentru Valerica Ene
„Am făcut oale acasă la părinții mei, m-am căsătorit, am rămas tot în satul meu și am practicat meseria aceasta. Am lucrat mult lut, cât bulgări mari de zăpadă, de opream râul în loc. De 70 de ani, olăresc încontinuu. Și acum, le arăt și copiilor și nepoților: «Aceasta mi-e meseria, din asta am trăit, tot ce mi-a trebuit, am făcut din olărit!» Am fost pasionată de muncă de mic copil. Copiilor le spun și acum: «Nu mama m-a învățat să fac ceva, ci mintea mea și ideile mele». Știu să lucrez de la ceașcă, până la oală de trei metri”, a explicat bătrâna pentru Matricea Românească, ea adăugând totodată că lucrările dânsei nu au rămas neremarcate nici de către cei de viță nobilă: prințul Japoniei sau Principesa Margareta.
Voioșia și sprintenia, calități ușor de „citit” la femeia în vârstă de mai bine de trei sferturi de veac, ne dovedesc că sufletul curat nu piere ușor.
Unelte folosite la olărit
Dar, ca orice român născut și crescut la sat, tanti Valerica știe că pământul te hrănește doar dacă îl lucrezi: „La țară, dacă nu îți place munca… de aceea, lumea e săracă. Vrei să stai la umbră, nu ai nimic! Eu am grădină, am pus cartofi, de toate, pentru copii, ca ei să mănânce natural. Ce e cumpărat nu e bun! Am doi băieți și o fată”.
Sora mea a rămas văduvă și m-a chemat să stau cu ea la Cluj. I-am spus: «Soro, nici dacă îmi dai tot Clujul, nu vin!»
Fiind legată sufletește de satul în care a trăit întreaga viață, olărița nici nu concepe să trăiască și să moară pe alte meleaguri decât cele argeșene, chiar dacă i s-au ivit ocazii: „Sora mea a rămas văduvă și m-a chemat să stau cu ea la Cluj. I-am spus: «Soro, nici dacă îmi dai tot Clujul, nu vin!»”
Tanti Valerica le transmite și copiilor arta olăritului