Tag

popor

Mi-am dorit de multă vreme să pot vedea, cu ochii mei, colecția etnografică Marius Matei de la Timişoara. Urmăream pagina cu același nume de pe Facebook, mă bucuram de fiecare costum pe care îl vedeam virtual și nu puteam decăt să-mi doresc să le văd aievea. Costumele bănățene mi-au părut, întotdeauna, dintre cele mai somptuoase costume făurite de mâinile muncite.

Din dragoste de înaintaşi, din dragoste de ţară: colecţia etnografică Marius Matei, de la Timişoara

Din dragoste de înaintaşi, din dragoste de ţară: colecţia etnografică Marius Matei, de la Timişoara

Că să înțelegi un costum tradițional trebuie să știi istoria locului, influențele suferite, mentalitatea oamenilor și, mai presus de toate, să iubești acel ținut, să ai răbdarea de a căuta și de a descoperi rânduielile sale. Toate acestea au venit de la sine pentru Marius Matei, iubirea de pământul natal fiind transmisă odată cu primele cuvinte învățate. Probabil că „ceapsă” și „opreg” au fost învățate imediat după „mama” și „tata”.

Dragostea pentru zona în care s-a născut l-a făcut pe Marius să studieze aprofundat tot ceea ce ține de specificul acesteia, devenind etnolog, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean Timişoara, acum doctorand în cadrul Universității de Vest din Timişoara și un colecționar pasionat al costumelor tradiționale din Banatul de câmpie.

Probabil că „ceapsă” și „opreg” au fost învățate de către Marius Matei imediat după „mama” și „tata”

Am avut privilegiul să pot vedea de aproape splendidele „cotrânțe” / catrințe bănățene cu broderii bizantine, cămăși cusute cu mare finețe, brâuri și pieptare… 15 ani de căutări, bucurii, de întâlniri cu piese deosebit de rare, care se odihnesc după o călătorie care a durat, în unele cazuri, mai bine de 100 de ani. Mai bine de 2500 de piese sunt păstrate, cu evlavie și, mai ales, cu multă pricepere, în câteva camere dedicate lor, într-o aripă a casei părintești din Giroc. Drumul până la prima dintre camerele în care se află piesele din colecție, coridoarele străbătute cresc bătăile inimii și nerăbdarea de a întâlni, în sfârșit, una dintre cele mai frumoase și valoroase colecții etnografice din România.

Și apoi se dezvăluie, una câte una, comorile păstrate aici, istoria unei regiuni binecuvântate: camera în care se află costumele bărbătești, păstrate în masivul mobilier aflat în familie de câteva generații; dulapul cu zeci de catrințe, pe care Marius le scoate să ni le arate, pe perioade istorice: „aceasta-i o broderie bizantină, vedeți cum este lucrată?” Ca un magician, Marius face să se perinde, prin fața ochilor noștri, perioade istorice, povești cu fir de aur și de argint, femei care se îmbrăcau din ce în ce mai modern, sub influența portului orășenesc.

Mai bine de 2500 de piese sunt păstrate, cu evlavie și multă pricepere, într-o aripă a casei părintești din Giroc

Oprege în culori vii, care au cunoscut și ele o schimbare vizibilă de-a lungul timpului, brâuri impresionante, unicat și, în sfârșit, camera în care se află cămășile și poalele atât de fine, încât ți-e teamă să le atingi. O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri, în care viața era simplă și rânduită în armonie cu natura.

"O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri": colecţia lui Marius Matei glorifică un Banat nemuritor

„O cascadă de țesături diafane, magistral brodate, care te poartă în alte vremuri”: colecţia lui Marius Matei glorifică un Banat nemuritor

Ultimul popas, cel printre podoabe, este unul care nu vrei să se mai încheie: acoperitoarele de cap, care se purtau doar în ziua nunții și la marile sărbători de peste an, dar nu mai mult de cinci ani de la nuntă, salbele cu care se înfrumuseţau țărăncile bănățene, care se transmiteau din generație în generație, fiecare având datoria să mai adauge un ban în salba moștenită în familie. Costumul a fost, într-o anumită perioadă de timp, cartea de vizită a celor care-l purtau. Doar că, atunci, omul făcea haina! Doar materialul era confecționat industrial, restul era făcut de mâinile îndemânatice ale femeilor bănățene, supus influențelor trecute peste această zonă binecuvântată.

Costumul a fost, într-o anumită perioadă de timp, cartea de vizită a celor care-l purtau. Doar că, atunci, omul făcea haina!

Colecția lui Marius Matei nu este doar o colecție extrem de valoroasă de costume tradiționale din Banatul de câmpie, este mult mai mult decât atât: este o terapie în urmă căreia nu poți decât să te îndrepți, să mergi privind înainte și pășind mai ferm și mai apăsat. Căci poporul care a știut să lase astfel de urme prin lume nu poate fi decât un popor excepțional, care va ști să treacă peste toate obstacolele istoriei. Și ce noroc avem că-l avem pe Marius, care să ne amintească lucrul acesta!

 

Fotografii: arhiva personală Mihaela Popescu

Matricea Românească prezintă Basarabia așa cum este ea, la intersecția dintre mit și realitate, spulberând idei preconcepute despre felul în care basarabenii se raportează la familie, cultură și muncă.

Atunci când treci Prutul pe malul său drept, de la bun început vii cu eticheta de imigrant, indiferent dacă ai sau nu cetățenie română sau dacă te simți în suflet parte a acestei națiuni. Cert este că basarabenii sunt – nu e cazul să ne ascundem după cireși – văzuți ca niște oportuniști de anvergură, oricât de dureros ar suna asta.

Pentru a risipi anumite mituri învechite despre Basarabia și despre locuitorii săi, am decis că este cazul să ridic cortina și să scriu despre Patria mea, așa cum este ea în realitate.

Limba vorbită

Iată una din problemele dureroase ale națiunii noastre, mai ales pentru că suntem bilingvi forțat. Vorbim limba rusă, care de facto aparține unei minorități majoritare (paradoxal – nu?), cam peste tot: în localuri, în magazine și chiar la medic. Deși limba națională este prevăzută în Constituție ca fiind cea moldovenească, în realitate majoritatea populației se pronunță ca fiind vorbitoare de limbă română. Acest fapt trezește anumite disonanțe în societate, dar nu ne oprește să fim convinși de propriile valori lingvistice.

Totuși, aceasta nu exclude apariția anumitor rusisme în limbajul curent, fapt pentru care nu ne scuz, dar înțeleg că este inevitabil, mai ales dacă ai o grilă de programe TV înțesată cu programe ruse și mulți vorbitori nativi în mediul social.

Suntem sau nu patrioți?

Și asta este una din veșnicile iscodiri ale Occidentului. Dar întrebarea este echivocă, deoarece pe de o parte trăim cu un anume sâmbur de naționalism, care însă nu poate da roade, atâta timp cât suntem inhibați de factorii economici vitregi. O să vedeți că la mitingurile din Piața Marii Adunări Naționale mai ies doar tinerii, mânați probabil de o dorință acută de a-și revendica bucățica de pâine, sau ultimii bătrâni rămași, care mai au în sânge simțul demnității și al onoarei.

Privind exodul ultimilor ani, ar părea că fugim de pe o corabie în derivă, însă așa cum fiecare visează la o viață ușoară, așa și basarabenii sunt nevoiți să își abandoneze căminele familiale, părinții bătrâni pe prispa casei și copiii, care vor ajunge să trăiască comuniunea cu ei doar în mediul virtual.

Religie

După câteva săptămâni de trai în București, am putut deja să observ anumite diferențe de ordin religios. România este mult mai aproape de cult și credință, pe când în Basarabia acestea rămân a fi prerogativa oamenilor în vârstă. Tineretul basarabean, în ultima perioadă de timp, dă dovadă de o tot mai crescândă nevoie de ateism. Acest lucru pare a fi dictat de o tensionare a relațiilor dintre Biserică, pe de o parte, și societatea civilă, pe de altă parte. Prima merge tot mai des pe drumul luxului, iar cea de-a doua pe condamnarea evidentă a acestui comportament.

În aceeași ordine de idei, Basarabia are două Mitropolii oficiale, și anume Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Ortodoxe Ruse, și Mitropolia Basarabiei, ultima fiind parte a Patriarhiei Române. Și Bisericile au o subordonare distinctă, acest lucru influențând calendarul bisericesc, iată de ce avem stil vechi (majoritar) și stil nou. Dacă în România Crăciunul este sărbătorit pe data de 25 decembrie, în Chișinău acesta vine tocmai pe data de 7 ianuarie.

Munca

Basarabenii, la fel ca și frații români de peste Prut, au munca înscrisă în codul ADN, mai ales cei din mediul rural, care trudesc pe glia țării, dând cele mai bune sorturi de poamă, mere sau pere. De obicei, munca sezonieră este epuizantă prin definiție, căci începe din momentul când se desprimăvărează și continuă până la căderea primei brume.

La orașe, situația este un pic altfel, căci avem cam toți program fix și n-o să prea găsiți funcționari publici care să muncească peste program. Important e că facem totul cu devotament și perseverență. Sunt puțini la număr basarabenii care vor renunța ușor la a atinge un scop, indiferent de cât timp ne ia asta.

Totuși, în ciuda hărniciei și a perseverenței, basarabenii sunt o națiune a contrastelor, care poate canaliza rezultatele muncii sale în achiziții superflue, precum mașini luxoase sau haine de firmă, în loc să investească în educație, cultură sau, de ce nu, călătorii.

Relațiile interumane

La acest capitol, Basarabia câștigă detașat față de alte țări, deoarece la noi neamurile și prieteniile se încheagă într-un mod atât de firesc, încât adeseori ajungem să pierdem firul rubedeniilor de-a lungul anilor. Acest lucru a permis, desigur, și consolidarea diasporei, care așa cum e firesc a devenit o familie împrăștiată în lume. Așa că, în situații dificile, comunitatea externă a țării sare în ajutorul confraților abia sosiți, care vor să își ia viața de la zero.

În interiorul țării oamenii sunt prietenoși, gata oricând să pună pe masă ultima bucățică de pâine sau să răstoarne o mămăliguță caldă cu friptură și mujdei de usturoi, toate însoțite de un ulcior cu vin roșu răcoros, proaspăt adus din beci.

Mămăliguță și vin rece: două ingrediente indispensabile pentru seri în familie

Mămăliguță și vin rece: două ingrediente indispensabile pentru seri în familie. Foto: bucătarul.tv

În ciuda faptului că suntem mai săraci decât europenii, ne place să avem belșug în case și să primim oaspeți. Sărbătorile sunt reuniuni sfinte, la care participă rude împrăștiate în diferite colțuri ale Basarabiei și chiar dincolo de hotarele ei. Adesea, aceștia se adună pentru a-și aminti copilăriile îmbelșugate, dificultățile îndurate și pentru a construi planuri de viitor.

Ținem mult la bunicii noștri și încercăm în fel și chip să îi înconjurăm de iubire și respect. Le ducem telefoane ca să scurtăm distanța, iar ei încearcă sârguincioși să se împrietenească cu tehnologiile avansate și, chiar dacă începutul li se pare insurmontabil, în final reușesc să butoneze numerele noastre și să ne rupă din gâlceava vieții cu o povață de spirit.

Bunica ne așteaptă, de fiecare dată, cu drag acasă

Bunica ne așteaptă, de fiecare dată, cu drag acasă. Foto: timpul.md

Poate că Basarabia pare ruptă de realitățile ”bătrânului continent”, poate avem o politică defectuoasă și o economie precară, dar suntem oameni de omenie, pentru care cuvântul rostit și făgăduințele date sunt o datorie sfântă. Cred că doar asta ne salvează de la un final trist și ne ține pe linia de plutire a sorții.

Foto deschidere: costiceni.blogspot.com

Basarabia: între mit și realitate

3 Noiembrie 2017 |
Matricea Românească prezintă Basarabia așa cum este ea, la intersecția dintre mit și realitate, spulberând idei preconcepute despre felul în care basarabenii se raportează la familie, cultură și muncă. Atunci când treci Prutul pe malul său drept, de la...