Tag

poveste de dragoste

Preferințele literare, aici în Basarabia, în ultimii 7-8 ani au suportat transformări de toată frumusețea. Practic, am căzut dintr-o extremă în alta, ajungând să mediatizăm cărți chick-lit și să suferim de emfaza autorilor de idei pe Facebook. În linii generale, tendința nu este una rea, dacă e să o privim ca pe un exercițiu vital în formarea gusturilor literare și artistice, dar carențele în acest segment se răsfrâng adeseori în tendințele artistice ale tinerei generații.

Dincolo de această evoluție (sau regres, cine știe?) controversată, am avut parte și de unele erupții artistice pe piața cărții, cea mai impresionantă pentru actualitatea din Basarabia fiind apariția romanului lui Nicolae Dabija, Tema pentru acasă.

Pentru cititorul român de peste Prut, acest autor ar putea să rămână necunoscut sau enigmatic, însă aici, în matricea culturii basarabene, el se numără printre cei mai importanți scriitori ai perioadei independenței. Până la apariția cărții Tema pentru acasă, Dabija era un poet convins, care mai cocheta uneori cu eseistica, și un politician carismatic.

Nicolae Dabija a reușit să scoată la iveală subiecte demult închistate în istoria noastră, transformând un subiect damnat – deportările – într-o frumoasă poveste de dragoste

Lăsând de o parte rufăria murdară a politicii, care învolbură mult spiritele, Nicolae Dabija chiar a dat naștere unui fenomen literar de amploare, fiind practic un deschizător de uși. Dumnealui a reușit să scoată la iveală unele subiecte demult închistate în istoria noastră, transformând un subiect damnat – deportările – într-o frumoasă poveste de dragoste. Eroul central al narațiunii este un profesor de literatura română, care reneagă puterea comunistă în figura lui Stalin, atunci când portretul acestuia ia locul imaginii simbolice eminesciene. Fiind un reprezentant al intelectualității din Basarabia, Mihai Ulmu este condamnat la detenție în gulag ca urmare a unui proces simulat și derizoriu. Ce nu știe acest Mihai este pura și fierbintea dragoste a elevei sale, Maria Răzeşu, care grație unei fervori feminine pleacă în căutarea lui și îl ajută să evadeze.

O carte a îndrăznelii nobile

Deși subiectul în sine este deja tatonat de așa autori ca Soljenițîn, Vitkovski sau Applebaum, Nicolae Dabija i-a oferit o cu totul altă turnură, răsturnând stereotipuri și transformând un sentiment atât de onorabil în sursa supraviețuirii, fapt pentru care lucrarea sa a avut priză atât la publicul adult, cât și la cel puber.

Rezonanța și sensibilitatea acestui roman său au făcut posibilă introducerea acestuia în curricula academică a liceelor din țară, oferind un plus de valoare procesului educațional. În aceeași ordine de idei, lucrarea nu i-a lăsat indiferenți nici pe criticii literari ale căror opinii au fost, practic, unanime. De exemplu, Jean-Paul Gavard-Perret (poet și critic literar francez) menționează că: „Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Acest roman este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați.”

Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină

Cu acest punct de vedere, suntem în unanimitate de acord, deoarece sămânța efortului literar transpus în această carte a prins rădăcini în inimile noastre. Țin minte cum plângeam la unele scene emoționale, înăbușindu-mi revolta, căci mintea mea de liceeană refuza să accepte un astfel de destin, o nedreptate atât de mare. Peste ani, când deja această carte se păstra pe rafturile memoriei mele, am scos-o cu grijă ca să vă povestesc despre inocența și magia istoriei celor două suflete, dragostea cărora a răzbit prin mrejele întunecoase ale suferinței și deznădejdii.

Deci, pe final, care este Tema pentru acasă oferită de Nicolae Dabija? Este o sumă de pilde și de principii, de care oamenii nu pot face abstracție, pe care trebuie să le trăim intens la cele mai înalte stări ale condiției umane, rămânând fideli demnității și credinței în bine, în moralitate și în eternitatea unei națiuni.

Ilustrație deschidere: timpul.md

Întotdeauna am crezut că, în acelaşi fel în care la metrou şi în spaţiul pietonal citadin există benzi rezervate nevăzătorilor, ar trebui să existe şi benzi dedicate îndrăgostiţilor. Pentru că, nu-i aşa, cele două «condiţii» se confundă de multe ori. Îndrăgostiţii sunt orbi – orbi de lumina lor interioară, care le închide ochii faţă de realitatea adesea monocromă. Iar orbii, în pofida stigmatului lor, sunt la fel de îndrăgostiţi de viaţă ca oricine. Acum ştiţi: la orele de vârf ale metroului bucureştean, pe Magistrala 2, e plin de îndrăgostiţi.

Fiţi, prin urmare, cu băgare de seamă. Cum ar spune Omar Khayamm,

“De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţiu aştri,
De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt.
Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ
Pe care-o sfarmi – odată a fost doi ochi albaştri.”

Alex Călin şi Ioana Anastasia Anton, în "Fluturii sunt liberi" (Teatrul Excelsior, 2017)

Alex Călin şi Ioana Anastasia Anton, în „Fluturii sunt liberi” (Teatrul Excelsior, 2017) Foto: Adi Bulboacă

“Fluturii sunt liberi”, văzut vineri seară la Teatrul Excelsior din Capitală, a venit să îmi confirme presupunerile şi să spulbere toate prejudecăţile pe care le-aş fi putut avea despre orbire ca incapacitate. Textul lui Leonard Gershe, pus în scenă de către Erwin Șimșensohn, manipulează cu abilitate clişeele şi abordează cu umor o temă sensibilă, scoţând-o din tenebre către lumină cu graţia unui fluture. La “Fluturii sunt liberi” se râde cu folos şi se meditează copios, cu ochii minţii. E în egală măsură o piesă a calamburului şi a cuvântului greu, a ludicului şi a gravitas-ului. E o piesă despre exacerbarea fructuoasă a simţurilor şi despre atrofierea lor “funcţională”, despre fericirea celuilalt ca alegere personală, despre abnegaţie ca proiect de viaţă. “Dă-i unei femei şansa să slujească, şi o va face” e, în context, o butadă care se aplică.

Don e orb şi duce, într-o garsonieră, o viaţă măsurată – la propriu – experimentând traiul de unul singur în pofida mamei lui (inevitabil) obsedate de control. Jill e un fluturaş social, o vecină de-alături care devine vecină dinăuntru, a se citi de suflet, până când face ceea ce face orice fluture, conştient că viaţa-i prea scurtă pentru o singură floare.

De la “Fluturii sunt liberi” veţi pleca cu fluturi în stomac şi cu lacrimi în ochi sau, dacă aveţi stomacul tare, cel puţin cu încântarea prilejuită de jocul scenic – şi de deturul muzical – al protagoniştilor, tineri actori care dopează cu vitalitate scena noastră teatrală. Ioana Anastasia Anton, ingenua cu adâncimi nebănuite şi-un mariaj de şase zile, în ton cu vremurile, face în “Fluturi” o prestaţie pe care criticii n-o pot trece cu vederea nici de-ar fi orbi, în vreme ce Alex Călin străluceşte într-un rol solicitant, dând veridicitate unui personaj torturat între conştiinţa propriei deficienţe şi setea de iubire mai mare decât viaţa. Amândoi sunt sprijiniţi de o Catrinel Dumitrescu şi un Şerban Gomoi diametral opuşi prin prisma tipologiilor ilustrate, dar având în comun magnetismul, patosul, prezenţa scenică.

Râsete şi dureri de cap... "Fluturii sunt liberi"

Râsete şi dureri de cap… „Fluturii sunt liberi”

“Fluturii sunt liberi”, care acum patru decenii debuta pe Broadway în ovaţiile criticilor, n-are cum să nu aibă aceeaşi soartă pe tărâmuri româneşti, după premiera sa de la Excelsior în ianuarie. Orice altceva ar însemna orbire. Or, aşa cum ne învaţă piesa, “nimeni nu e mai orb decât acela care nu vrea să vadă”.

Unde: Teatrul Excelsior, Bucureşti

Durata: 1h 55’

Distribuţia:

Don – Alex Călin
Jill – Ioana Anastasia Anton
Doamna Baker – Catrinel Dumitrescu
Ralph – Șerban Gomoi

De: Leonard Gershe
Traducerea: Eliza Șimșensohn
Regia: Erwin Șimșensohn
Scenografia: Iuliana Gherghescu

Nota Matricea Românească: [usr 4]

„Tema pentru acasă” - un bestseller basarabean

30 Iunie 2017 |
Preferințele literare, aici în Basarabia, în ultimii 7-8 ani au suportat transformări de toată frumusețea. Practic, am căzut dintr-o extremă în alta, ajungând să mediatizăm cărți chick-lit și să suferim de emfaza autorilor de idei pe Facebook. În linii...

Câţi paşi sunt până în sufletul unui om?

30 Ianuarie 2017 |
Întotdeauna am crezut că, în acelaşi fel în care la metrou şi în spaţiul pietonal citadin există benzi rezervate nevăzătorilor, ar trebui să existe şi benzi dedicate îndrăgostiţilor. Pentru că, nu-i aşa, cele două «condiţii» se confundă de multe...