pr gheorghe ispas

Ne aflăm la început de post și ne aducem aminte de cuvintele Sfintei Scripturi cum ne îndemnă Mântuitorul Hristos ca să postim, în predica de pe munte – ,,Iar când postiți nu fiți triști ca fățarnicii… tu însă când postești unge capul tău și fața ta o spală ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” Sf. Ev. Matei capitolul 6

Ce este postul?

Postul este înfrânarea de bună voie de la toate mâncărurile sau la caz de boală numai de la unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești. Pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu și pentru a omorî poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire dar în același timp este și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu pentru că El este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit. Postul este și un mijloc de desăvârșire, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și îngerii. ,,Postul este lucrul lui Dumnezeu căci Lui nu îi trebuie hrana” spunea Sf. Simeon al Tesalonicului. ,,Este viața și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea sau înlăturarea poftelor trupului, că acesta hrănindu-se ne-a făcut morți”, spunea Sfântul.

Care este rostul și folosul postului?

Postul folosește și sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului, de aceea în Vechiul Testament îl vedem că îl recomandă rânduiala cea sfântă din vremea aceea: ,,nu fii nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe, că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va venii până la îngrețoșare, pentru nesațiu mulți au pierit iar cel înfrânat își va înmulți viața”, aflăm în înțelepciunea lui Sirah la capitolul 37. Mântuitorul Însuși a postit 40 de zile și 40 de nopți în pustiu înainte de a începe propovăduirea Evangheliei, cum vedem la Sf. Ev. Matei la capitolul 4. El ne învață cum să postim și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit numai cu rugăciune și cu post la Sf. Ev. Matei cap. 17. Posteau de asemeni Sfinții Apostoli și ucencii lor, ei au și rânduit postul pentru toți creștinii, așa cum vedem în Constituțiile Apostolice în cartea 5-a. Sfinții părinți, laudă și recomandă postul cu stăruință. Spunea de pildă Sf. Ioan Gură de Aur – ,,Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înălță și îl ușurează.”

De câte feluri este postul?

După asprimea lui postul poate fi de mai multe feluri:

Ajunarea desăvârșită, adică când nu mâncăm și nu bem nimic cel puțin o zi întreagă.

Postul aspru sau uscat, (xirofagia) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm mai pe seara mâncăruri uscate.

Postul obișnuit sau comun, când mâncăm la orele obișnuite dar numai mâncare de post, adică ne înfrânăm de la cele de dulce.

Postul ușor care are anumite dezlegări, când se dezleagă la vin, la pește, la icre și untdelemn, cum se vede în rânduiala tipiconală la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

După lungimea lui, de câte feluri poate fi postul?

Poate fi post de o zi sau post de mai multe zile. Posturile de o zi sunt posturile pe care le știm, miercurea și vinerea din fiecare săptămână în amintirea patimilor, Pătimirilor Domnului. Miercurea au făcut sfat cărturarii și arhiereii iudei că să prindă pe Hristos să îl omoare iar vinerea L-au răstignit pe cruce. Așa cum ne arată Sf. Petru al Alexandriei în canonul 15 de ce ținem noi post miercurea și vinerea. Tot în această zi, vinerea, se arată că Adam mâncase din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai spune Sf. Simeon al Tesalonicului.

Tot zi de post avem la 14 septembrie, ziua Înălțării Sf. Cruci în amintirea jertfei Mântuitorului Iisus Hristos pe Sf. Cruce.

Post de o zi avem și în ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, 29 august, zi de post și de plângere pentru  cel care a fost cel mai zelos propovăduitor și împlinitor al postului și al pocăinței, despre care Iisus Mântuitorul a spus – ,,nimeni dintre cei născuți din femeie nu este mai mare decât Ioan Botezătorul.”

Zi de post, ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, post așezat și rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea botezului de a doua zi, se ajunează în orice zi ar cădea, se arată în canonul I al Sf. Teofil al Alexandriei, iar a doua zi se ia agheasma cea mare de Bobotează.

Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduințe față de Dumnezeu pentru diferite pricini pot să postească și în alte zile de peste săptămână cu voia duhovnicului decât cele orânduite de Sfânta Biserică, cea mai potrivită se arată că ar fi ziua de luni. Nu s-ar cuveni să postim sâmbăta sau duminica atunci când nu avem posturi. Postul de bună voie are însă valoare numai dacă păzim și celelalte zile de post orânduite de Sfânta biserică. Sunt și zile când nu se postește miercurea și vinerea și acestea sunt consemnate în calendar cu harți, care înseamnă dezlegare.

Sunt și posturi de mai multe zile din cursul anului. Postul Paștelui, postul Crăciunului, postul Adormirii Maicii Domnului și postul Sf. Petru.

Postul Crăciunului

Este postul de înaintea Nașterii Domnului. Ține 40 de zile, de la 15 noiembrie până la 25 decembrie, ziua Nașterii Domnului, CRĂCIUNUL. Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie, ziua Sf. Ap. Filip și ziua Sf. Grigore Palama. Iar dacă această zi de 14 cade miercuri sau vineri începem postul cu o zi mai înainte. Este așezat pentru a ne pregăti cuviincioasa întâmpinare a Nașterii Domnului și  închipuie noaptea sau întunericul necunoștinței în care trăia omenirea de dinainte de venirea Mântuitorului Hristos, înainte de întruparea Lui. Când patriarhii și drepții legii vechi așteptau venirea Lui cu post și rugăciune. Așa și noi așteptăm venirea lui Hristos, sărbătoarea Crăciunului, în felul acesta cu post și rugăciune. Ne aduce aminte în deosebi de postul de 40 de zile, a lui Moise în pustiu înainte de primirea Legii, Tablelor Legii, cum vedem la Ieșire cap 34.

Se dezleagă la peste în ziua de 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. În ziua cea din urmă a Crăciunului se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafărului de seară care închipuie steaua magilor, apoi mâncăm mâncare uscată. Sunt și zile în această perioadă când se poate mânca, dezlegare în anumite zile pe care le aflăm în calendar, în cartea de rugăciuni și în învățătura ortodoxă. De exemplu dacă în zilele de luni, miercuri și vineri prăznuim vrem un sfânt mare însemnat în calendar cu cruce neagră, mâncăm untdelemn și bem vin, iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie atunci se dezleagă și la peste. Marțea și joia mâncăm pește și bem vin, numai dacă în aceste zile cade vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu roșu.

Învățătura Sfintei noastre biserici ne arată că ființa noastră este dotată cu un potențial spiritual biologic și ne ridică prin har pe treptele desăvârșirii ale asemănării cu Dumnezeu, este o lucrare și această lucrare de desăvârșire morală se desfășoară sub semnul renunțării voluntare ale ostenelilor și nevoințelor. La partea de nevoințe pe care o aduce credinciosul în formarea sa duhovnicească se adăugă harul divin prin sfintele taine și astfel prin împreună lucrare a acestora se realizează desăvârșirea morală creștină. Să nu uităm că Împărăția lui Dumnezeu se ia prin stăruință, aflăm în Sfintele Scripturi. Sf. Ap. Pavel spunea – ,,să ne luptăm lupta cea bună ca buni ostași a lui Hristos care nu se încurcă în treburile vieții.” Ne îndemnă să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, de faptele trupului pentru a ne îmbrăca în omul cel nou, care este în Hristos și apoi să gustăm din roada duhului care este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, cum aflăm în Epistola către Gălăteni la cap. 5. Trăind în felul aceste ne îndreptăm viață și trăim cu Hristos și în Hristos, în omul cel nou, al harului și al duhului.

,,Postul ocupă un loc de seamă în viața creștină.”

Scopul postului este dublu: religios și moral

În sens religios postul este un act de cult, de cinstire adus lui Dumnezeu, este o dăruire a ființei noastre lui Dumnezeu o jertfă izvorâtă din iubire, pe care vrem să o arătăm lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire. Jertfă adevărată este când te oferi pe tine trup și suflet, de aceea nu dai nimic până nu te dăruiești pe tine, adică nu dau ce am ci ceea ce sunt. Idealul este desăvârșirea morală în Iisus Hristos. În acest sens energiile, puterile noastre trupești și sufletești trebuiesc orientate spre scopul vieții noastre creștine, aceasta o realizăm spiritualizând viața noastră, instinctele noastre. Eliminând poftele, patimile care ruinează trupul și sufletul. Instinctul de hrană este canalizat spre realizarea idealului moral creștin  prin aprinderea voită de la mâncare pentru un anumit timp prin postire. Postul se realizează printr-un efort moral, prin stăpânirea de sine, este un act de voința un efort sufletesc înconjurat cu un efort trupesc. Este dovada unei vieți în care nu predomina instinctele și partea spirituală. Înainte de a posti trebuie realizată o înfrânare morală, se realizează altfel spus postul intern sau sufletesc de la toată răutatea, postul de la vorbe, de la tot ceea ne nu ne este folositor.

Viața omenească are o structură dihotomică, trup și suflet, ca atare la desăvârșirea morală trebuie să participe întreaga ființă a credinciosului, în acest caz postul sufletesc și trupesc se îmbină în felul acesta formând o unitate organică.

Părintele Gheorghe Ispas, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” și paroh al Bisericii Sfântul Mina din București, a vorbit la Întâlnirile Matricei despre problema accesului femeilor la preoția sacramentală și despre adevărata slujire a femeilor creștine în biserică prezentând o serie de argumente scripturistice și patristice. Iată câteva extrase din conferința de pe 10 septembrie:

• Hirotonirea femeii este o realitate în viața unor biserici protestante la ora actuală fiind neadmisă în Biserica Ortodoxă, dar și în Biserica Romano-Catolică. Această temă și aplicarea ei în viața unor biserici protestante, a dus la întreruperea dialogului teologic dintre acestea și Biserica Ortodoxă. Una din piedicile mari ale dialogului, mai ales cu Biserica Anglicană la ora actuală, o constituie tocmai punerea în practică a hirotonirii femeilor.
• Problema accesului femeii la preoție s-a pus în Biserica Ortodoxă în mod cu totul marginal, sporadic, însă sub presiunea acestor mișcări feministe și anglicane, teologii ortodocși au fost “siliți” să adopte o poziție explicită în fața acestor lucruri. Încă din primele veacuri sunt răspunsuri clare cu privire la hirotonirea femeii. Am putea aminti pentru început ceea ce spunea și Sfântul Epifanie al Ciprului în lucrarea Panarion: ”Biserica nu a rânduit niciodată femei ca preotese.”
• Cu privire la hirotonia femeilor, Constituțiile Apostolice, datate prin veacul al IV-lea, spun așa: “Despre săvârșirea botezului de către femei, vă facem cunoscut că nu mică este primejdia la care se expun cele ce își însușesc această lucrare. De aceea nu vă sfătuim la aceasta pentru că este ceva primejdios, este ceva neîngăduit și nelegiuit, deoarece capul femeii este bărbatul și e înălțat la treapta preoției, atunci se contrazice dreptatea Domnului dacă se răstoarnă ordinea Creatorului și se dă preoția hotărâtă pentru bărbat, femeii, căci ea este trupul bărbatului din coasta lui și supusă lui în Domnul, iar bărbatul are stăpânirea asupra femeii pentru că este și capul ei cât timp este lui Hristos cap.”
• Printre cele mai importante slujiri ale femeii creștine scoatem în evidență slujirea de stareță, poate cea mai înaltă, apoi lucrarea de apostolat și misionarism, mergând până la convertirea unui întreg popor. Ne amintim de Sfânta Nina sau de Sfânta Maria Magdalena, din care Mântuitorul a scos șapte diavoli, dar numită cea întocmai cu apostolii. Ne amintim de Sfânta Olga, împărăteasa Kievului, apoi Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare. Unele au fost păzitoarele credinței ortodoxe, Sfânta Teodora în vremea iconoclasmului, alte femei au avut o mare putere de propovăduire, ne amintim de Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, altele au fost maici duhovnicești deosebite ca Sfânta Sinclitichia. Deci aceste femei au avut slujiri deosebite, nu putem spune că femeile nu au acces la sfințire, harul divin lucrează prin ele nefiind hirotonite. Există și alte slujiri împlinite de femei în cadrul bisericii: îngrijirea trupească și sufletească, sfătuirea fiilor pe calea credinței purtându-le de grijă ca să dobândească Împărăția Cerurilor, îngrijirea bolnavilor, săracilor, străinilor sau a celor închiși, rugăciunea pentru ceilalți, învățătura catehetică, educația religioasă, misionarismul, toate aceste slujiri nu sunt neînsemnate. Multe femei contribuie de asemenea la viața liturgică prin citiri și cântări.

“Problema hirotonirii femeilor se pune mai ales astăzi, în contextul mișcărilor feministe”

• Tradiția potrivit căreia preoția este rezervată bărbaților își are originea în Sfânta Scriptură. Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicație privind posibilitatea ca o femeie să exercite funcții sacerdotale. Toate mențiunile în această privință, se referă la bărbați. Sfântul Apostol Pavel stabilește în repetate rânduri, îndatorirea femeilor de “a tăcea în biserică”, deci interdicția de a lua cuvântul, epistola I către Corinteni capitolul paisprezece. Dar cu toate acestea, le vedem pe femei ajutându-l pe Sfântul Pavel în misiunea sa. Apostolul folosește doi termeni diferiți când vorbește despre ele numindu-le ”însoțitorii/ajutătoarele” la Romani capitolul șaisprezece, iar pe bărbați care aveau slujiri sacerdotale i-a numit “ai lui Dumnezeu împreună slujitori cu mine”, epistola către Tesaloniceni, capitolul trei și I Corinteni, capitolul trei.
• Mântuitorul Hristos a acordat o mare prețuire femeilor, în primul rând maicii Sale, dar nu a inclus nicio femeie în ceata apostolilor și nu a încredințat niciunei femei slujirile sacramentale. Doar către apostoli după Înviere a suflat, “Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi ”, Evanghelia după Ioan, capitolul douăzeci. Deci apostolilor li s-a dat Duhul Sfânt, lor li s-a spus “să nu vă depărtați de Ierusalim până nu vă veți îmbrăca cu putere de sus”.
• În Constituțiile Apostolice se spune: “Hristos nu a rânduit ca femeile să boteze, este lucru neîngăduit și nelegiuit lucrul acesta, și dacă trebuia să se săvârșească botezul și de femei, negreșit și Domnul s-ar fi botezat de Maica Sa, iar nu de Ioan. Sau când ne-a trimis să botezăm, ar fi trimis împreună cu noi și femeile ca să facă aceasta, niciodată El nu a poruncit, nici a lăsat scris”. O afirmație asemănătoare regăsim și atunci când se vorbește despre propovăduire: “Nu dăm voie ca femeile să învețe în biserică, ci ele să se roage numai și să asculte pe cei ce învață, că însuși Domnul, când ne-a trimis pe noi cei doisprezece să învățăm poporul lui Israel și pe celelalte neamuri, nu a trimis nicidecum femei ca să predice, căci împreună cu noi erau și Maica Domnului, apoi Maria Magdalena, Maria lui Iacov, Marta și Maria, surorile lui Lazăr, Salomeea și alte câteva. Deci, dacă era neapărat trebuitor pentru femei ca să învețe, și acestora le-ar fi poruncit însuși Domnul mai întâi să învețe împreună cu noi poporul și să le binecuvânteze și să pogoare asupra lor harul precum nouă.”

“Nu putem spune că femeile nu au acces la sfințire, harul divin lucrează prin ele nefiind hirotonite”

• Sfinții Părinți, în rare ocazii s-au exprimat asupra acestui subiect, sau dacă au făcut-o, a fost o reacție la o practică care nu ținea de biserică și care era străină de creștinism, și anume la hirotonirea de preotese de către grupările eretice, e vorba de gnostici. Ei au dezaprobat în mod clar o astfel de practică, printre ei îi putem cita pe Sfântul Irineu de Lugdunum, Tertulian, Origen, Firmilian, Epifanie de Salamina. Tertulian, care a murit la 240 spunea: “Nu este îngăduit femeii să grăiască în biserică, nici să învețe, nici să ungă cu mir, nici să săvârșească jertfă, nici să dorească vreo slujire din cele săvârșite de bărbați.“
• Patriarhul Dimitrios I, prin anii 1970, afirma că: “Biserica Ortodoxă, cu toate că a acordat o deosebită cinstire femeilor așezând pe unele dintre ele în rândul sfinților, a urmat exemplul Mântuitorului și nu a admis niciodată intrarea femeilor în ierarhia sacerdotală.”