Tag

premii

Ion Iulian Dumitru a creat Corala Armonia în 2004. Acum, Armonia este cel mai prestigios cor bărbătesc din lume la nivelul premiilor și medaliilor obținute în concursuri internaționale de muzică. I-am cerut lui Ion Iulian Dumitru, care este și cadru didactic universitar și arhidiacon la catedrala din Constanța, să ne vorbească despre cum a ajuns la nivelul acesta de performanță. Mai jos în pagină, un fragment din concertul susținut de Corala Armonia și orchestra Muzica Divertis în Agora casei Bulboacă și Asociații pe 4 iunie anul acesta.

 

– Când ați știut că vreți să faceți muzică?

– Asta a venit mai târziu. Dar dragostea pentru muzică s-a declanșat în copilărie, pentru că membrii familiei mele, atunci când se întâlneau la reuniuni de familie, cântau. Cântau pur și simplu. Mi-aduc aminte de caietele lor cu cântece, scrise de mână, pe unele le aveau de la părinții și de la bunicii lor. Și asta făceau, cântau. De atunci am prins dragoste de cânt.

– Erau cântece religioase?

– Erau de toate felurile. Ai mei nu plecau de acasă până nu-și puneau caietul de cântece în geantă. Și a mai fost un eveniment în copilăria mea: bunica mea, o persoană foarte credincioasă, m-a luat odată la biserică, împlinisem 6 ani. În ziua aceea m-a plasat undeva la ușa din dreapta Altarului și m-a lăsat acolo ca să meargă să tămâieze mormintele. N-au trecut două minute și preotul, care era nou venit în satul nostru, m-a chemat în altar. De atunci n-am mai plecat din biserică. Acolo am învățat să cânt.

– Au venit apoi studiile. Ele au fost determinante în evoluția dumneavoastră?

– În timpul studiilor liceale, la Seminarul din București, am luat contact mai serios cu muzica. Am înființat un cor mic, profesorul m-a pus să și dirijez și eram și solist, iar de acolo s-a născut gândul să am un cor mai târziu. Acolo s-a născut ideea.

 

armonia2

 

– Iar faptul că ați ajuns la performanță a fost o întâmplare fericită sau a fost rezultatul unui program?

– Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge atât de departe. Eu am iubit muzica și atât, nu m-am gândit să fac performanță. Eu mă pregăteam doar să fiu cleric, să fiu preot. Muzica a fost dintotdeauna un plan secund în viața mea. Și este incredibil cum, din plan secund, s-a născut ce s-a născut. Și doar Dumnezeu a lucrat, nici acum nu-mi pot da seama cum am ajuns să câștigăm atâtea medalii și premii.

– Muzica este un lucru serios? Există pe lume atât de multe situații și întâmplări dramatice, iar muzica pare neimportantă prin comparație cu ele.

– Muzica ar trebui să aibă un loc în viața oricărui om. Pentru că muzica transformă sufletele. De asta ar trebui să facă parte din viața tuturor oamenilor. Eu vă spun asta și ca profesionist, că fac muzică, dar și ca ascultător de muzică. Ascult foarte multă muzică, n-aș putea să trăiesc fără ea.

– Recomandați orice fel de muzică?

– Depinde cum simte fiecare. Sunt piese muzicale care-ți înnobilează inima.

– Și dacă te atrage restul?

– Atunci rămâi un rest!

– Când ajungi să fii un muzician recunoscut, atunci ești împlinit. Dar mulți nu ajung la recunoaștere. Iar asta e o mare dezamăgire pentru ei, mai ales dacă și-au construit cariera exclusiv pe cântat.

– Eu cred că, dacă te apuci de muzică pentru ca să faci bani din asta, atunci ești pe un drum greșit. Da, sunt oameni care fac foarte mulți bani din muzică, dar nu știu dacă ei sunt sinceri în raportul lor cu muzica. Când intervine gândul ăsta al câștigului, lucrurile se complică.

– Dar este un gând legitim, nu?

– Sigur că da, și onest. Dar cred că se transformă lucrurile atunci când faci muzică doar pentru bani. Lucrul ăsta te deraiază de la raportul tău sincer față de muzică.

 

 

Ingredientele succesului Coralei Armonia:

Primul ingredient este armonia dintre noi. Valoarea unui cor stă în relațiile dintre membrii lui. Apoi, dragostea noastră pentru muzică. Iar un al treilea lucru este că mi-am dorit foarte mult să facem un cor bun. Eu am iubit mult muzica încă de când eram mic și mi-am conturat pe parcurs obiectivul de a avea un cor. Și iată că lucrul ăsta s-a realizat. Deși nu pot spune că ne-am dorit recunoaștere. Dorința de recunoaștere și de succes a venit din anul 2012, atunci când Arhiepiscopul Teodosie aproape ne-a forțat să mergem la un festival de folclor în Bulgaria. Nici nu bănuiam noi că din momentul acela Armonia va căpăta alte dimensiuni.

Repetiții:

Noi muncim constant, și atunci când avem concursuri sau concerte, și atunci când nu avem. Munca a fost mereu o constantă. Avem repetiții de două ori pe săptămână, iar asta se vede. Este nevoie de muncă, pentru că e nevoie să șlefuim mereu talentul pe care l-am primit.

Raportul dintre talent și muncă: 

Greu de cuantificat. Munca depășește totuși cu foarte mult talentul. Doar de aici vine succesul. Am cunoscut tineri foarte talentați, cu voci foarte frumoase, dar n-au fost dispuși să vină la repetițiile noastre și s-au desprins de noi. Au rămas cu talentul nepus în lumină. Dar am primit și oameni care la început nici nu auzeau tonurile, dacă vă vine să credeți. Am avut răbdare cu ei, i-am sprijinit, iar ei au participat la toate repetițiile și acum sunt oameni pe care mă pot baza în Corala Armonia.

Referindu-se la modul cum înţelegem şi trăim poezia, Nichita Stănescu deplângea faptul că nimeni nu se interesează despre bolile profesionale ale poeţilor… Ina Maria Stoica are explicaţiile.

Poate, din văzduhul cugetelor, poezia este starea perpetuă a umanității.

Dar, în fond, care este menirea acestei stări?

Marele nostru poet Nichita Stănescu, autorul Necuvintelor de pretutindeni, se întreabă: „De ce toți vor să vorbească despre premii? De ce nimeni nu întreabă de bolile profesionale ale poeților? Ce mai reprezintă poetul în zilele noastre?”

Am mai putea oare să vorbim despre poezia generată din suferință, acea stare în care simți că te descompui și apoi te renaști cu ajutorul cuvintelor ce dau viaţă unor versuri, sau ea s-a transformat într-un mijloc de marketing, unde trăirea autentică pare că a fost înlocuită de o rigiditate a trăirii?

Cum mai este oare privită poezia în zilele noastre? Mai citim poezie?

Cred mai degrabă că poezia trăilor autentice a fost înlocuită de versuri șubrede, în care lipsa unei experiențe de viață adevărate este vizibilă. Nu cred totuși că poezia vie a încetat să mai existe, cel mai important este să existe perechea aceea de ochi care o poate vedea și o poate separa de poezia a cărei autenticitate nu mai există.

Să fie vorba despre premii și notorietate? Foarte mulți poeți ai zilelor noastre par preocupați mai degrabă de o cantitate a poeziei, decât de calitatea ei în genere. Poezia ar trebui să fie starea cea dintâi, punctul de căpătâi al operei unui scriitor.

Ajungem să transformăm poezia într-un articol de metrou

Cred că, odată cu consumerismul, şi consumul poeziei a început să fie din ce în ce mai frugal. Ajungem să consumăm bucăți de versuri, care sunt serbede de conținut, o formă fără fond. Uităm să vibrăm la ceea ce citim și ajungem să transformăm poezia într-un articol de metrou.

Poezia reprezintă mai mult decât clișeul atât de vehiculat în şcoli, „Ce a vrut să spună poetul?”

Poezia ar trebui să fie empatie

Cred că lipsește un cult al poeziei în școli, nimeni nu ne învață cum să citim o poezie, de aici și o mai puțină curiozitate a elevilor în privința acesteia. Totul este redus la motivele și temele unei poezii la nivel superficial, și la o analiză  a conținutului. Să spunem că în privința unui roman o analiză mai obiectivă este permisă, însă poezia este departe de a fi tratată astfel. Ea ar trebui analizată interior, în fond, ar trebui să fie empatie, nu o analiză șubredă, la nivel de cuvânt.

Ceea ce lipseşte este un cult al poeziei în școli. Nimeni nu ne învață cum să citim o poezie

Toți vrem să scriem, dar deseori uităm că poezia e mai mult decât cuvânt, e o stare, un grai, un necuvânt dincolo de forma brută a cuvântului.

În fond, ajungem să ne întoarcem la clasici..

Redau mai jos cuvintele lui Nichita Stănescu, referitoare la starea poeziei: „De ce fiecare vrea să fie Eminescu, dar nu vrea să trăiască viața lui? De ce toți vrem să scriem așa cum a scris Rimbaud, dar să nu batem drumurile Africii? Și cum vrem cu toți să semănăm cu Dostoievski, dar să nu fim condamnați la moarte? Noi trebuie să vorbim despre bolilele profesionale ale poeților înainte de a ne întinde la vorbă cu privire la moralitatea poeziei, înainte de…”

Nichita Stănescu bolile profesionale ale poeţilor şi poezia vie interior

Ion Iulian Dumitru, fondatorul Coralei Armonia, cel mai bun cor bărbătesc din lume: Munca depășește talentul, de acolo vine succesul. De ce este nevoie să facem loc muzicii în viața noastră

19 Iulie 2019 |
Ion Iulian Dumitru a creat Corala Armonia în 2004. Acum, Armonia este cel mai prestigios cor bărbătesc din lume la nivelul premiilor și medaliilor obținute în concursuri internaționale de muzică. I-am cerut lui Ion Iulian Dumitru, care este și cadru didactic...