preoți

După un veac de la Marea Unire care a creat România Mare, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice”. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, Biserica și Şcoala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918. „Dascăl între dascăli”, actor discret în generaţia Marii Uniri, învăţătorul Radu Bocioacă rămâne emblematic.

continuare

Din anul 1907, învățătorul Radu H. Bocioacă va fi pentru multă vreme, până în 1926, director al Școlii din Padina, sau diriginte, conform titulaturii epocii respective. În 1926 a ieşit la pensie cu sentimentul datoriei împlinite. La pensionarea acestui învățător extrem de popular, va fi înlocuit pe postul de director cu un alt învățător vestit al satului Padina, Radu P. Drăgoi, numit de săteni „Domnu’ Răducanu”. În ultimii ani ai vieții, având sănătatea zdruncinată, se va retrage în orașul Buzău, unde se va produce inevitabilul sfârșit al unui om și, o dată cu el, al unei epoci din istoria satului Padina-Macoveiul.

„Avutu e singuru acela care este înzestratu cu virtute….” Lecţie de caligrafie clasică (şi de morală) predată de către învăţătorul Radu Bocioacă, unul dintre eroii tăcuţi ai Marii Uniri. Fotografie redată prin amabilitatea prof. drd. Gheorghe Miu

La 21 decembrie 1939, „a fost condus la locul de veci un apostol din generația eroică a lui Spiru Haret, a murit fostul învățător din comuna Padina, Radu Bocioacă” – așa scria revista „Vlăstarul” (Vlăstarul, I, 1923, p.1-2) , publicație a Corpului didactic primar din județul Buzău din perioada interbelică. Așa se sfârşea la Buzău, la vârsta de 71 de ani, învățătorul-apostol al Padinei, Radu H.Bocioacă, fiind pomenit de Asociaţia învăţătorilor din județ, care a depus o coroană de flori și a adus un pios omagiu fostului dascăl.

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918. Fără acești învățători-țărani, fără acești apostoli ai neamului românesc, nu ar fi prins contur coeziunea națională și proiectul de țară – România Mare. Fiecare sat românesc și-a avut apostolul său, fiecare școală din România poartă amintirea unui învățător ridicat din rândul țăranilor români și dedicat propășirii neamului, care la rându-i a modelat generații de săteni în tainele caligrafiei, socotitului și științei de carte.

Radu H. Bocioacă a fost învățătorul de renume al satului Padina-Macoveiul și al școlii vechi tradiționale, un dascăl între dascăli.

D upă un veac de la Marea Unire, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice” [1]. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, biserica și școala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918.

Despre învățătorii buzoieni și învățământul buzoian s-a mai scris sub formă enciclopedică, însă fără a se realiza o sinteză de amploare asupra evoluției educației buzoiene sub impactul gândirii pedagogice românești, respectiv a vremurilor și ideologiilor politice. Prezentând personalități și evenimente, profesorul Relu Stoica a întocmit o enciclopedie intitulată Istoria învățământului buzoian, în care prezintă „o istorie de date-evenimente care marchează realizări notabile în domeniul educației, școlii și gândirii pedagogice pe plaiurile buzoiene”. Sunt invocați „călugări, preoți, grămătici, dieci, logofeți, dascăli”, care au contribuit la debutul învățământului buzoian, cât și episcopia ortodoxă a Buzăului, ca lăcaș al unei școli de grămătici și al unei prolifice tipografii [2]. Pe aceeași linie enciclopedică, referiri la învățământul buzoian întâlnim și în lucrarea Buzău – mică enciclopedie istorică, editată de Muzeul Județean Buzău.

Nu lipsesc figurile mitice din istoria învățământului buzoian, una dintre acestea fiind reprezentată de I. Gh. Dumitraşcu, învățător, autor de manuale, publicist. Născut pe 12 ianuarie 1874 în localitatea Zărnești, județul Buzău, urmează școala primară în satul natal, apoi Şcoala Normală în oraşul Galaţi, unde va edita publicația școlară Făclia, în paginile căreia se publicau materiale realizate de elevi. Este învățător provizoriu la Focșani, apoi în comuna Păulești, jud. Vrancea, unde va edita revista Ștafeta, care va apărea până ce editorul se va transfera la Păltineni, jud. Buzău. Aici va edita Ștafeta Păltinenilor și va înființa cercul de conferințe Buzăul, fiind și președintele acestui cerc. Din inițiativa sa și a învățătorului I. Voiculescu de la Școala Simileasca, a luat ființă, în august 1894, Asociația învățătorilor buzoieni, care va edita Revista Asociațiunii învățătorilor buzoieni. Fondator al Asociației generale a învățătorilor din România (iulie 1902), unul din fondatorii revistei Școala viitoare (1898), a participat la organizarea primului Congres al învățătorilor și învățătoarelor din România (1900-1905) [3].

Învățătorul I. Gh. Dumitrașcu, acest binecunoscut dascăl al învățământului buzoian, considerat în epocă un apropiat colaborator al lui Spiru Haret, va ajunge să coopteze în cadrul „Asociației Învățătorilor din județul Buzău” pe majoritatea învățătorilor din județ. Printre aceștia se numără și învățătorul Radu Bocioacă din comuna Padina, județul Buzău, protagonistul prezentului articol. Radu Bocioacă a fost implicat foarte mult în activitatea „Asociației Învățătorilor din județul Buzău” [4], încă de la înființarea sa în anul 1894, unde îl va cunoaște și va colabora cu I. Gh. Dumitraşcu.

Cine a fost Radu Bocioacă

Radu H. Bocioacă, învățător și director al Școlii din Padina între anii 1890-1926, s-a născut în anul 1868 în comuna Padina, plasa Câmpul, județul Buzău [5]. A urmat cursurile şcolii primare din sat, intrând la seminarul din Buzău, unde tot timpul școlii a fost elev premiant. După absolvirea seminarului, care în acele vremuri era echivalent cu școlile normale pentru formarea învățătorilor, va urma cariera de dascăl / învățător în satul natal Padina, încă din anul 1890 [6]. Căsătorit cu învățătoarea Maria Bocioacă, va avea o familie numeroasă, cu trei băieți (Traian R. Bocioacă, Aurelian R. Bocioacă și Cincinat R. Bocioacă) și două fete (Marioara și Iulia).

Familia învăţătorului Radu Bocioacă, remarcabil luminător al satului românesc din generaţia care a făcut Marea Unire Foto: arhiva personală prof. drd. Gheorghe Miu, comuna Padina-Macoveiul

Învățătorul Radu Bocioacă şi-a pus toată puterea de muncă şi angajamentul sufletesc pentru ridicarea culturală şi economică a satului Padina-Macoveiul, cea mai mare comună din Extremul Sud – Est buzoian, despre care Basil Iorgulescu scria pe la 1892 că este foarte „veche și a mers din ce în ce prosperând” [7]. Încă de tânăr a intrat în mișcarea de ridicare a satelor inițiată de Spiru Haret. Mișcarea „ridicării satelor”, cu sensul de ieșire din sărăcie prin modernizare, a fost haretismul. Una dintre cele mai clare definiri ale scopului mișcării de ridicare culturală a satelor este formulată în deciziunea privind organizarea cercurilor culturale, semnată la 21 februarie 1902 de către Spiru Haret, în calitate de ministru al Instrucțiunii Publice. Aceste cercuri reuneau, în Vechiul Regat, învățători și preoți din grupări de câte cel mult nouă școale. Dincolo de obiectivul lor didactic ele vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice” [8]. O bună perioadă de timp, Radu Bocioacă a fost preşedintele Cercului Cultural al învăţătorilor buzoieni, ajutând la formarea multor generaţii de învăţători.

Banca Învăţătorilor, înfiinţată în 1924

Misiunea haretistă a învățătorului Radu Bocioacă a avut și o componentă cooperatistă, pornind de la înființarea băncilor populare ale învățătorilor. În acest sens, la 8 iunie 1924 a luat fiinţă „Societatea corpului didactic primar” din judeţul Buzău [9], cu scopul de ajutorare sub mai multe aspecte a membrilor corpului didactic primar din Buzău şi a familiilor lor. Actul constitutiv şi statutul au fost autentificate de tribunalul Buzău la 10 iunie 1924. Banca învăţătorilor este înfiinţată așadar încă din anul 1924, având 32 membri. În anul 1939 numărul lor va ajunge la 828 membri [10].

În cadrul mişcării novatoare iniţiate în lumea satelor de Spiru Haret, Radu Bocioacă a înfiinţat la 30 ianuarie 1904 Banca populară „Macoveiul”, cu ajutorul sătenilor ridicându-se localul acestei bănci, clădire transformată mai târziu în Cămin Cultural [11]. Pentru ţăranii din Padina, Banca populară „Macoveiul” a constituit o soluție de credit financiar pentru cumpărarea de pământ. Aceasta s-a constituit ca societate de credit şi economie sătească, având sediul în comuna Padina din plasa Câmpul, judeţul Buzău, suma capitalului subscris pornind de la 7347 de lei, acesta fiind mărit ulterior fără ca vreun membru să aibă o parte socială mai mare de 5000 de lei [12]. La fondarea acestei bănci populare au participat 173 de săteni în frunte cu învăţătorul Radu Bocioacă. Societatea cooperatistă „Macoveiul” şi-a continuat activitatea şi în perioada interbelică, în 1924 având un Consiliu de administraţie format din învăţătorul Radu Bocioacă, preşedinte, Răducan Drăgoi, vicepreşedinte, Andrei Lapoviţă şi Vasile C. Urse, Marin Başturea, Matei Dumitrache, Ion T. Bran, Stan I. Moldoveanu, Dobre A. Micu. Cenzorii erau V. Piticescu, C. Başturescu şi Stan Bosneanu, iar casierul Iordache Cristescu. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe data de 21 mai , urmau să fie patronii Băncii populare Macoveiul.

La fondarea Băncii populare „Macoveiul” au participat 173 de săteni, în frunte cu învăţătorul Radu Bocioacă

Banca populară „Macoveiul” îşi avea, spuneam, sediul în actuala clădire a Căminului Cultural, denumită multă vreme de locuitorii satului pur şi simplu „la bancă”. Atât construcția clădirii băncii, cât și înființarea căminului cultural, poartă amprenta învățătorului Radu Bocioacă, care, datorită vocației sale haretiste, de ridicare a satului și școlii Padina-Macoveiul, cu prisosință ar fi fost îndreptățit să dea în zilele noastre atât denumirea școlii cât și a căminului cultural din localitate.

În calitate de învățător și director de școală, Radu Bocioacă a avut o carieră prestigioasă în satul natal Padina–Macoveiul, o perioadă mai lungă, între 1894-1907, alături de alți învăţători ai satului, precum Sterie Ionescu sau Maria Bocioacă [13]. În anul școlar 1907-1908, lista celor care predau la „Şcoala mixtă de tip urban” din Padina se compunea din patru persoane, din care două nume noi, Lazăr Başturescu şi preotul St. Teodorescu, pe lângă deja consacraţii învăţători Radu şi Maria Bocioacă.

Formă de caligrafie clasică din colecția învățătorului Radu Bocioacă

Caligrafia, care altădată era echivalentă cu necesarul de cultură generală al absolventului de școală primară, era ridicată în același timp la rangul de artă de către învățătorii satului tradițional de odinioară. De la învățătorul Radu Bocioacă s-au păstrat pagini caligrafiate cu o vechime de peste 130 de ani, expuse în Sala – Muzeu a satului tradițional Padina-Macoveiul – Bora, pagini care etalează formele de caligrafie clasică – cursivă, rondă, batardă și gotică. Încă se mai văd liniile aproape șterse trasate de învățător pe hârtie, pentru a obține un cadru frumos al scrierii de mână.

partea II aici

Bibliografie

1. Sandu, Dumitru, «Ridicarea satului» prin el însuși; ideologii și practici în interbelicul românesc, Secolul 21, 1-6, 2012

2. Stoica, 2005: 3

3. Constantinescu, 2000: 140

4. Asociația Învățătorilor din județul Buzău are un trecut bogat şi este o veche asociaţie judeţeană, fiind întemeiată în 1894. În anul 1939 avea 807 membri. Încă din 1892, cadrele didactice buzoiene erau adunate sub denumirea de Centrul Conferenţiar din plaiul Buzău.

5. Miu, 2007: 229

6. ibidem, 221

7. Iorgulescu, 1892: 370-371

8. Sandu, Dumitru, op. cit., 1-6

9. SJAN Buzău, fond Banca populară Învățătorii buzoieni, dosar Acte constitutive și statute pe anii 1924, 1927,1931

10. Şcoala şi Vieaţa, X, 1939: 155-255.

11. Miu, idem, 212

12. Statutele Băncii Populare „Macoveiul” din comuna Padina, 1924

13. A.N.I.C.- MCIP, 4225/1887, 438 şi 4709/1888, 5001/1889, 219/1890, 259/1891, 1703/1904.

Matricea Românească deschide o serie de autor indispensabilă pentru a înţelege scântâietoarea poezie românească a evurilor trecute şi prezente, aducându-vi-l mai aproape pe George Coşbuc, cel care, în a sa Balade şi idile (1893) ne-a dat o subtilă lecţie de Logică.

Popa Toader, din scripturi,
Dă lui Mitru-nvățături:

— „Mitre, știi ce spune psaltul?
Să nu faci în viața ta
Ceea ce te-ar supăra
De ți-ar face-o altul!”

Mitru stă și stă gândind,
De el multe nu să prind.

— „Dar mai știu eu cum e asta!?
Altul, da ! zici înțelept,
D-apoi eu? Să n-am eu drept
Să-mi sărut nevasta?”

(Logică, în Balade şi Idile, 1893)

Nimic nu s-a schimbat de pe vremea marelui George Coşbuc până astăzi. “Să faci ce zice popa, nu ce face popa!”, spune o veche zicală românească, iar adevărul pe care ea îl conţine e nedemontabil. De la venirea Mântuitorului până la revenirea Mântuitorului, lumea e plină de învăţători ai Scripturii care îi “îndoaie” preceptele, precum cârciumarii vinul cel bun, în folos propriu. Nu se trăieşte în lume după logica mănăstirii, şi nici în mănăstire după logica lumii. La fel de adevărat e că una, fără cealaltă, nu poate exista. Păcătoşii au sensul şi utilitatea lor, iar cei mai mari sfinţi s-au născut din cei mai mari păcătoşi.

Mitru din “Logica” lui George Coşbuc nu e vreun sfânt, ci e un ţăran simplu care ascultă predica ad-hoc a lui Popa Toader şi ponderează, smerit – dar nu prosternat. “Să zică popa ce-o zice, tot ca mine fac eu”, va fi gândit Mitru, şi e plin de Mitri în societatea secolului XXI.

O diferenţă mare, însă: la 1880, Mitru era încă legat de pământ, şi cordonul ombilical netăiat între el şi glia strămoşească îi dădea geniu şi agerime a spiritului. Atunci când “popa” îi propune – nu  lipsit de onestitate şi bunăvoinţă – Regula de Aur (“Să nu faci în viața ta / Ceea ce te-ar supăra / De ți-ar face-o altul!”, adică “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.”, Matei 7), Mitru “stă şi stă gândind” la încercarea impromptu de catehizare, ne povesteşte rapsodul, pentru că ţăranul român, aşa neştiutor de carte şi needucat cum va fi fost, reţinea un scepticism cristalin, sănătos, la manipularea «domnilor»: “de el multe nu să prind”.

Ceea ce urmează e lovitura de graţie a minţii lumeşti asupra înţelepciunii supraumane, adesea speculate în scopuri mult prea umane: “Altul, da ! zici înțelept, / D-apoi eu? Să n-am eu drept / Să-mi sărut nevasta?”

Să ne sărutăm, deci, nevestele, fără grija de a încălca Scripturile. Râde Dumnezeu de fantasmele habotniciei cotidiene, în care orice gest minor e un păcat care impune autoflagelare, dar pentru orice păcat de moarte se găseşte o justificare bună, şi îl aplaudă pe Mitru pentru deşteptăciunea lui de om adevărat, cu mintea-ntreagă! Nu se trăieşte în lume ca în mănăstire, şi nici în mănăstire ca în lume, nici la 1893, şi nici în 2018, aşa cum ne arată geniul marelui poet român George Coşbuc.

View this post on Instagram

Matricea Românească dă startul unei serii noi, dedicate lui George Coşbuc. Urmăriți #seriaGeorgeCoşbuc pe platforma noastră, www.matricea.ro! #SerieDeAutor #GeorgeCoşbuc #poezieromânească #patrimoniu #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Jan 22, 2018 at 2:35am PST

Seria Întâlnirile Matricei a programat recent o conferință despre spirit, umanitate și tehnologie: “1Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile?”. Aflați detaliile acestei dezbateri, în materialul de mai jos.

Tehnologiile informaționale și credința nu sunt tocmai termenii cei mai compatibili, mai ales când ne aflăm într-o perioadă de tranziție evolutivă. Prinși într-o continuă mișcare de progres științific, am devenit prizonieri ai aparatelor ”neînsuflețite” și ai facilităților care vin la pachet cu infuzia galopantă de tehnologie. Pe de altă parte, nu putem renunța la comoditățile unei dezvoltări firești, în favoarea unui ascetism fanatic. Cât loc rămâne pentru suflet, spirit și umanitate într-o lume tot mai dezumanizată? Acest subiect a fost  disecat la o conferinţă cu tema ”1 Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre”, organizate de Asociația Culturală Matricea Românească ca parte a ciclului Întâlnirile Matricei, la sediul Bulboacă & Asociații, în data de 15 noiembrie. Matricea Românească este proiectul cultural naţional al B&A.

Întâlnirile Matricei, la un nou episod. În deschiderea conferinței a luat cuvântul Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească

Deciși să răscolim adevărul, am apelat la trei specialiști din domenii, aparent, de opoziție. I-am avut în față pe domnul Răzvan Bologa, conferențiar universitar, profesor la Academia de Studii Economice din București, pe Bogdan Opreanu, doctorand la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti cu teza: “Axiologia fiinţei umane între Umanism şi Post-umanism”, dar și pe părintele diacon Sorin Mihalache, de la Iaşi, cel care a demonstrat că tehnologia poate crea punți și micșora distanțe, fiind parte a evenimentului grație unei teleconferințe.

Întreg dialogul a pornit, așa cum a subliniat moderatorul Nicolae Dima, jurnalist şi preot, de la angoasele tot mai vizibile ale oamenilor moderni cu privire la tehnologie – și a adăugat pe final altele, la fel de pertinente și elocvente în raport cu subiectul.

Aşa cum era de aşteptat, discuția a avut gradul ei de polarizare. Astfel, reprezentanții ecleziastici au creat un probatoriu, care ar demonstra o anumită doză de nocivitate a tehnologiilor avansate, însă fără a diminua importanța acestora în anumite segmente. Așa cum nota părintele Sorin Mihalache, ”tehnologiile avansate ar putea înlocui oamenii în anumite domenii de risc înalt, dar”, și aici vorbitorul a fost destul de tranșant, ”acest lucru nu ar trebui să permită o generalizare”, adică o înlocuire totală a omului cu mașini.

Factorul de echilibru al serii, cel care a încercat să creeze liantul între reprezentanții celor două «tabere», a fost doctorandul în postumanism Opreanu, cel care ne-a oferit o incursiune în evoluția istorică a raporturilor dintre credință și rațiune, ajungând până la apariția acelei inteligențe artificiale, care este privită cu reticență de societate. Pornind de la Antichitatea greco-romană, în care lumea era finită și nu exista o divinitate transcendentă, și ajungând până la postmodernitate, ”unde orice este posibil, totul este relativ, nu există bine și rău, totul este discutabil”, specialistul a remarcat transformarea Divinității dintr-un centru al sistemului valoric, într-o entitate exilată la periferia conștiinței noastre spirituale. Pesimist sau nu, istoricul a conchis cu realitatea unei axiome, aceea că ”în dezvoltarea inteligenței, etapa umană este doar una tranzitorie”.

Partea «rațiunii reci» a serii i-a revenit ciberneticianului Bologa, adeptul fervent al tehnologiilor avansate, acesta făcând aserțiuni care dau de gândit, precum aceea că ”65% dintre locurile de muncă ale copiilor noștri încă nu s-au inventat”. Cert este că Răzvan Bologa a militat, pe toată durata dezbaterii, pentru necesitatea implementării tehnologiilor informaționale, care mai devreme sau mai târziu vor elibera omul de “munca de rutină, ierarhii, şefi, – toate, produsele societăţii industriale“, dându-i o şansă la libertate şi la o nouă spiritualitate. Informaticianul a calmat (sau a inflamat şi mai mult) spiritele anti-tehnologie, subliniind efectele pozitive ale evoluției, cum ar fi sporirea timpului liber, creșterea duratei medii de viață și, de ce nu, dobândirea banilor fără efort (prin venitul universal garantat).

În contextul în care lumea se află în pragul unei noi revoluții majore, și anume intrarea în era informațională, interlocutorii savantului Bologa au evidenţiat acel iminent pericol, personificat în singularitatea inteligenței artificiale, temeri întemeiate de altfel, dar care au fost spulberate, într-o anumită măsură, de calmul profesorului de la ASE, care a demonstrat că, în prezentele circumstanțe, omenirea este mult prea departe de o astfel de realizare, aceasta rămânând o ipoteză speculativă, nerecunoscută încă într-un cerc larg de specialiști.

Conferința “1MB de credință: Sunt spiritul şi credinţa compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre” – o dezbatere despre spirit, umanitate și tehnologie

Dacă, din perspectiva profesorului cibernetician, lucrurile ar cunoaşte o îmbunătăţire accentuată, de cealaltă parte părintele Sorin Mihalache consideră că “știința și tehnologia nu produc bunuri care ar veni împotriva destinației lor de funcționare, ele pun în mâna oamenilor potențialități, lăsându-le libertatea de a le folosi”. Un consens al serii a fost că ”tehnologia poate fi utilizată în sens edificator sau nociv, iar spiritualitatea vine să dezvăluie comportamentele dezirabile”.

Specialistul în postumanism Bogdan Opreanu a reiterat că, în definitiv, ”contează doar cum este folosită tehnologia, dar aici avem nevoie de discernământ, iar acesta se folosește de un sistem de valori. Dacă e un sistem de inspirație religioasă, va avea polarizare clasică între bine și rău. Dacă se bazează pe valori materiale, pe marketing, atunci discernământul se va forma în baza acelor valori relative, vandabile”. Ce este de preferat între acel sistem centrat pe Dumnezeu, și sistemul celălalt, al lumii moderne? Această întrebare face postumanismul neuniform, ridicând dubii de ordin etic, a precizat Opreanu.

Surprinzător sau nu, şi ciberneticianul Bologa a subliniat legătura dintre tehnologie și spiritualitate, făcând apel la teoria lui Alvin Toffler despre «vârtejul spiritual», care ”presupune apariția a tot mai multe curente, religii și manifestări, care traversează ecranul conștiinței umane, fiecare cu sacerdoțiul lui și cu noi guru”. În aceeași ordine de idei, profesorul a catalogat, pe bună dreptate, evoluția tehnologică ca un drept al umanității, al generațiilor care vin. Dar, deşi oamenii care trăiesc în lumea informației sunt tot mai mult proiectanții propriei lor evoluții, ei nu trebuie să uite că aceasta nu implică un război cu natura, ci dimpotrivă, o apropiere de tot ce e firesc, natural.

Dar cât de firească poate fi apropierea de zona acorporală, atâta timp cât etica în sine ține de corporalitate, notează Bogdan Opreanu, iar tinerii care depind de tehnologie și rețele sociale tind tot mai mult spre distopia decorporalizării, șlefuindu-și personalitățile pentru o imagine virtuală impecabilă? Etica ajunge în acest punct să fie privită ca o stare desuetă, afectând și sistemul uman de valori. Revenindu-ne însă statutul de generație limitrofă, suntem în exact momentul propice de modificare a acestor valori, a punctat profesorul Bologa.

Nu știm ce ne va aduce viitorul, sau dacă scenariile științifico-fantastice cu care ne-au educat regizorii de la Hollywood vor deveni realitate, dar este în sarcina noastră să ne definim parcursul evolutiv. Să devenim mai buni, mai eficienți, sau dimpotrivă mai răi, este doar prerogativa alegerilor noastre. Or, a da vina pe tehnologie pentru metehnele noastre umane este cel puțin o demonstrație de feblețe. Lăsăm această judecată la latitudinea fiecărui om în parte.

Întâlnirile Matricei, la un nou episod: Conferința “1Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile? Răspunsuri din pespectiva viitorului postuman al lumii noastre”, noiembrie 2017