Tag

primăvară

Colţul Tinerilor de pe Matricea Românească se îmbogăţeşte cu o nouă contribuţie, în semnătura Cătălinei Ifrim, pentru care drumul spre reuşită ia forma unei călătorii în balon, veritabil vis de primăvară.

Schimb macazul şi cobor grăbită către un nou obiectiv, urmărindu-mi intuiţia mai puternic decât am făcut-o vreodată, şi-mi găsesc motivaţia în fiecare lucru pozitiv din jurul meu.

Din colţul străzii îmbrăcate de clădiri construite în stil gotic, clădiri ce au fost gazde şi martore ale vremurilor apuse, iau bicicleta vintage, decorată cu un bucheţel modest, dar parfumat, din flori primăvăratice. Pedalez grăbită ca nu cumva să pierd vreo secundă din tinereţea mea, bucurându-mă totuşi de farmecul ei ameţitor. La finalul traseului, sunt întâmpinată de un colorat balon cu aer cald, ce are să mă poarte până în cel mai apropiat şi impunător Cosmos al fericirii şi reuşitelor mele. Zburăm. Sub picioarele-mi tremurânde, simt doar podeaua balonului ce se îndepărtează tot mai mult de sol. Plină de entuziasm, admir întregul tărâm pe care acum îl las în urma mea, dar pe care nu am de gând să-l uit vreodată.

Pornesc în căutarea celei mai bune versiuni a mele, iar odată cu această nouă expediţie închid în cufărul trăirilor toate amintirile plăcute, iar în cel al gândului, într-un cotlon ascuns, pe cele mai puţin fericite, din care am avut multe de învăţat. Plutesc încrezătoare către ceva mai bun, trăit la un nivel superior celui precedent, fiind mai sigură de propriile-mi forţe decât mi-am imaginat vreodată că aş putea fi. Până şi Soarele ce apune mă aprobă, îmbrăţişându-mă cu razele sale divine ce-mi cuprind sufletul, ca mai apoi să îl inunde cu emoţie.

Scap borcanul cu fericire şi las licuricii să evadeze în înaltul cerului, urmând să rămână împietriţi printre stele. Poate vor lumina şi alte destine

Înaintez obosită, însă la fel de sigură pe mine precum am pornit în această călătorie, iar pe traseu mă întâlnesc printre norii pufoşi cu Luna, ce domină întreg cerul cu eleganţa sa inegalabilă. Acaparată de trăirile intense şi cu o uşoară neîndemânare ce-mi este caracteristică,  scap borcanul cu fericire şi las licuricii să evadeze în înaltul cerului, urmând să rămână împietriţi printre stele. Poate vor lumina şi alte destine.

O scurtă pauză. Balonul se clatină, iar într-un uşor balans aterizează lin pe solul jilav. Cadrul ce mi se arată în faţă îmi pare atât cunoscut şi totuşi nou, ireal. Infinitul Cosmos al viselor conturate ani buni în capul meu a prins viaţă. Contemplez uimită asupra întregului Paradis lucrat de mine. Mă simt mândră şi puternică, ştiu că am reuşit, acum realizez că totul a avut un scop ce nu poate fi neglijat, fiecare impediment a fost o şansă, iar dacă am învăţat să mă agăţ de fiecare fir de fericire, pot spune că am ştiut de fapt să profit de ea.

 

Foto deschidere: Flickr

 

Eşti tânăr şi ai talent la scris? Doreşti să îţi vezi textele publicate pe Matricea Românească? Atunci scrie-ne la contact [at] matricea.ro!

Primii vestitori ai primăverii au luat, în urmă cu câteva zile bune, cu asalt trotuarele orașelor și, prin zumzete, forfotă și culori, anunță sosirea lunii martie. Mă refer nu atât la ghiocei, cât la vânzătorii stradali care și-au expus valizele cu mărțișoare strălucitoare și dichisite, prezentate cu titlul de simbol tradițional, grație prezenței șnurului alb-roșu. Deși luna martie a devenit, de-a lungul anilor, sinonimă cu atențiile oferite doamnelor şi domnişoarelor, simbolurile venirii primăverii își au obârșia cu sute de ani în urmă și relevă credințe, respectiv fenomene mult mai puternice și mai complexe decât înflorirea pomilor și negoțul cu mărțișoare.

Marț sau mărțișor sunt denumirile vechi ale lunii martie din calendarul de astăzi, care au derivat din latinescul Martius, și – surprinzător pentru contemporaneitate – reprezintă eliberarea din robie, o sărbătoare a primăverii ce este în strânsă legătură cu agricultura. În sfera religioasă, 1 martie reprezintă o bornă importantă de-a lungul anului bisericesc – anul nou începe la 1 septembrie, iar luna lui Mărțișor marchează jumătatea acestuia.

Firul împletit are în spate simboluri mult mai puternice decât cele promovate de către comercianți

Firul împletit are în spate simboluri mult mai puternice decât cele promovate de către comercianți Foto: bucurestiul.ro

Românul, spirit practic, a „văzut” în luna primăverii momentul trezirii la viață a plantelor și a vegetalului amorțit de frig și inutil pe timpul iernii. Așa cum a explicat academicianul Sabina Ispas (foto jos), directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, „«codul vegetal» este unul dintre reperele determinante pentru definirea identităţii culturale”.

„Încă din secolul al XIX-lea, documentele ne furnizează informaţii conform cărora între sărbătoarea Dragobetelui şi cea de 1 martie au avut loc substituiri sau extinderi ale unor practici, Dragobetele fiind asociat, uneori, cu prima zi a lunii martie. Actul cultural tradiţional cel mai important era chiar confecţionarea mărţişorului din două fire răsucite de culoare albă şi roşie (arnici, bumbac, lână, mătase) simbolizând sacrificiul, sângele, viaţa şi puritatea, curăţia. Firul acesta, împletit de femei, poartă numele de mărţişor, mărţiguş, marţ, mărţug şi este, pe de o parte, purtătorul identităţii celei care l-a confecţionat şi îl dăruieşte, pe de alta, a celui sau celei care îl poartă. Este persoana umană şi viaţa ei în cursul zilelor ce se vor scurge până la următoarea acţiune similară.”

Însăși împletirea acestui aparent banal șnur relevă, de fapt, un sacrificiu al celui care-l confecționează, proces în care își transpune întreaga personalitate în acel fragment textil prelucrat care este oferit ulterior copiilor, soțiilor, fetelor sau băieților – obiceiul este întâlnit și în Grecia. Delicatul fir în două culori devine, astfel, sub auspiciile unor acțiuni ritualice vechi de sute de ani, purtătorul identității unui om. Confecționarea și purtarea șnurului de către creștini este menționată și de către sfântul Ioan Gură de Aur (349-407), ceea ce arată numărul mare de evi care au trecut peste această datină.

Culoarea roşie a jertfei simbolizează încă o dată viaţa deplină nestricăcioasă, exprimată şi de faptul că tânărul animal neînjugat reprezintă puterea vitalităţii care învinge moartea

Calitatea ritualului desfășurat este guvernată de implicarea directă a femeii în confecționarea firului și se află, de asemenea, în strânsă legătură cu acțiunea procreerii, cea „dătătoare de viață”. Rezultatul împletit apare similar cămășii de izbândă, cămășii ciumei sau colacului de nuntă, ce au rol ispășitor. Mărțișorul este purtat timp de 9 sau 12 zile la mână, la gât, la picior până la sosirea berzelor și înflorirea pomilor, moment în care este agățat de o creangă înflorită, în timp ce, conform tradiţiei, se rosteşte o scurtă incantație pentru sănătate, protecție sau frumusețe: “Cine poartă mărţişoare, / Nu mai e pârlit de soare”.

Acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” Foto: patriarhia.ro

Acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” Foto: patriarhia.ro

„Culoarea roșie are o semnificaţie cu totul specială în cultura tradiţională românească, în alte culturi europene şi extraeuropene şi, lucru semnificativ, o semnificaţie specială în tradiţia iudaică, atunci când se practica «sacrificiul vacii roşii», a cărei cenuşă, rezultată din arderea de tot, amestecată cu apă, era folosită pentru  curăţire (păstrarea sfinţeniei şi purităţii spirituale) prin stropire de către toţi membrii comunităţii, după necesităţi. Este interesant de amintit ritualul care pare cel mai complex, dintre cele cunoscute, care au legătură explicită cu această culoare roşie şi cu prezenţa firului textil roşu. Se alegea o vacă tânără «de culoare roşie» (Para Aduma), fără defecte fizice şi neînjugată vreodată, care era dusă în afara cetăţii şi jertfită de un preot în prezenţa unor oameni curaţi.

Sângele jertfei era adunat într-un vas, iar corpul se aşeza pe o grămadă de lemne, pentru a arde în întregime trupul vacii roşii. În timpul arderii, preotul arunca în foc lemn de cedru, isop şi fire de lână roşie. (…) Culoarea roşie a jertfei simbolizează încă o dată viaţa deplină nestricăcioasă exprimată şi de faptul că tânărul animal neînjugat reprezintă puterea vitalităţii care învinge moartea. De asemenea, culoarea roşie închipuie vigoarea sângelui în care se află puterea vieţii.”

Mărțișorul îmbracă sute de forme

În spațiul românesc, șnurului alb-roșu i s-a adăugat o amuletă, inițial sub forma unui bănuț din argint (ca posesorii să fie puri precum argintul), aramă sau chiar aur. Astăzi, simbolul tradițional al primăverii cunoaște diferite forme vegetale sau animaliere sau chiar personaje din legendele românilor, și confecționate din diverse materiale, de la fibre textile la plante uscate, pietre, metal, până la omniprezentul plastic.

„Cea mai veche atestare a obiceiului, la români, datează de la începutul secolului al XIX-lea şi se află în Condica limbii rumâneşti, un dicţionar lexicon manuscris realizat de boierul Iordache Golescu, în șapte volume, în care citim: «Mărţişorul este şi luna martie, dar se zice şi o ață împletită cu un fir alb şi cu altul roşu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie, spre pază, spre depărtarea dă orice boală, dă dăochiat, dă fărmecat”. În lucrarea lui Nicolae Cramfil, Cântece populare de pe valea Prutului (1872), citim: «Mărţişorul este o aţă răsucită din mai multe fire roşii şi albe, ce-şi leagă româncele la gât şi la mâini pentru ziua de 1 martie şi care apoi se leagă pe trandafiri înfloriţi»”.

Cea mai veche atestare a obiceiului, la români, datează de la începutul secolului al XIX-lea şi se află în «Condica limbii rumâneşti», un dicţionar lexicon manuscris realizat de boierul Iordache Golescu, în șapte volume

Obiceiul mărțișorului, o practică supusă unui spectaculos proces desacralizant, a fost acceptat și însușit și în mediul urban de către toate vârstele și categoriile socio-profesionale. După ce confecționarea șnurului și atașarea amuletei au fost preluate de către meșterii artizani, ori obiectul a fost achiziționat „gata făcut” din China, „dăruitorul” își exprimă, prin oferirea unui astfel de simbol, aprecierea, respectul sau atașamentul față de „primitor”. Chiar dacă acesta nu mai este confecționat în proprul cămin de către o femeie și este cumpărat gata de oferit, mărțișorul și-a păstrat valențele transcendentale. Totuşi, modernitatea prinsă în jocul societăţii de consum a mers și mai departe de atât, preschimbându-l în variante mult mai mercantile. Azi, sunt vizitate din ce în ce mai des magazinele de îmbrăcăminte, cosmetice sau dulciuri, pentru a înlocui mărțișorul.

Multe zone din marile orașe au fost sufocate de mesele pline de mărțișoare colorate

Multe zone din marile orașe au fost sufocate de mesele pline de mărțișoare colorate

„Informaţii deosebit de interesante despre valoarea sacră a zilei de 1 martie şi despre relaţiile cu tradiţiile creştine, probabil foarte vechi, puţin cunoscute, a căror semnificaţie este greu de descifrat astăzi, ne oferă lucrarea Marcelei Bratiloveanu-Popilian: «La Vârtop, județul Dolj, în vechime se rugau lui Dumnezeu ori pe unde oamenii la 1 martie ca să le rodească ţarinele şi să le sporească turma şi să-i apere de rele».

La Reşca, în județul Olt, la 1 martie «se fac sfeştanii la case, se merge la biserică cu sticla cu apă, te stropeşti pe faţă, stropeşti prin casă, pui apă la găini, umbli prin grădină». Apa «neîncepută» din ziua de 1 martie este eficientă în momente mai dificile: «Apa aia nu se strică. E ca aghiasma şi, când pleci la judecată, e bună. Fratele meu, când pleca la examen, dădea cu apa asta”, a mai explicat pentru Matricea Românească folcloristul Sabina Ispas.

Într-o lucrare de la 1862, citim: «Mărţişorul este o aţă răsucită din mai multe fire roşii şi albe, ce-şi leagă româncele la gât şi la mâini pentru ziua de 1 martie şi care apoi se leagă pe trandafiri înfloriţi»

Este lesne de înțeles că, începând cu prima zi a lunii martie, „se instituie autoritatea feminină progresiv, personalitatea femeii fiind încastrată timpului ritual de-a lungul a nouă zile (sau 12)”, cunoscute drept zilele babelor. În spatele acestei credințe se află un mesaj puternic, ce implică femeia în actul mântuirii, al trecerii sale de la statutul Evei la cel al Mariei.

Stânca Dochia din masivul Ceahlău, despre care se spune că reprezintă pietrificarea bătrânei ciobănițe Foto: profudegeogra.eu

Stânca Dochia din masivul Ceahlău, despre care se spune că reprezintă pietrificarea bătrânei ciobănițe Foto: profudegeogra.eu

Baba Dochia, exemplu moralizator pentru mamele de astăzi

Eva este, așadar, reprezentată de Dochia, „sfânta cu un trecut zbuciumat”, sărbătorită la 1 martie, care se apropie progresiv de conștiința păcatului pe care-l ispășește și primește apoi personalitatea Mariei. Baba Dochia sau Marta este cunoscută drept o bătrână ursuză, care își chinuie nora și o supune unor „încercări imposibil de realizat”.

„Ea este «îngheţată» sau «pietrificată» pentru a fi, de atunci încolo, un exemplu moralizator pentru toate femeile-mame care uită că datoria lor este să apere şi să întărească familia şi nu să o distrugă. Bătrâna Dochia nu moare, aşa cum interpretează unii exegeţi ai textelor momentul îngheţării sau pietrificării, ci continuă să existe sub forma materiei nemişcătoare, ca un reper exemplar care să certifice autenticitatea legendei. Îi este refuzată calitatea de muritoare care s-ar cădea să fie îngropată şi să se descompună în elementele «din care a fost alcătuită», care i-ar putea aduce, ulterior, izbăvirea.

Cele nouă zile ale babelor se încheie cu o comemorare emblematică a celor 40 de mucenici creştini, sfinţi militari, luptători, care, în Sevastia, trec prin chinurile provocate de frig şi de dogoarea focului, ca şi pământul cu locuitorii lui, ce vor străbate intervalul de timp din Postul Mare, purificându-se, pentru a atinge momentul mântuirii din ziua de Paşti.”

Foto deschidere: traditionalromanesc.ro

Drumul spre reuşită este un balon cu aer cald

3 aprilie 2018 |
Colţul Tinerilor de pe Matricea Românească se îmbogăţeşte cu o nouă contribuţie, în semnătura Cătălinei Ifrim, pentru care drumul spre reuşită ia forma unei călătorii în balon, veritabil vis de primăvară. Schimb macazul şi cobor grăbită către...