Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

profesor de Istorie

Mare parte dintre români au o părere negativă despre romi. Unii români chiar mai cred că această categorie etnică beneficiază de cam multe drepturi. La celălalt pol, tot ei îi numesc ca fiind victime ale discriminării. Alții își dau cu părerea și spun că romii ar trebui să muncească de mult mai multe ori ca românii ca să își spele imaginea.

Valentin Ioan Negoi, doctor în istorie din 2020 cu o vechime în învățământul preuniversitar de cinci ani, vine cu argumente plauzibile în favoarea comunității etnice din care face și el parte, unde nu este excepția. S-a născut într-o comunitate de romi din satul Mărginenii de Jos, unde oamenii au pus mereu preț pe educație. Crede cu tărie că nu este vina romilor când sunt arătați cu degetul din cauza culorii pielii, ci a celor care pun stigmatul în frunte și a valorilor și credințelor cu care au plecat la drum în viață și merg cu ele zilnic la braț.

Plecând de la această premisă, Profu’ Negoi este și gazda proiectului video RomStoria, proiect care a prins rădăcini datorită Fundației Roma Education Fund (REF) Romania. RomStoria este un canal de YouTube unde, de două ori pe lună, apar materiale video animate și extrem de interesante despre istoria și cultura romilor din România. Mai multe descoperim chiar de la invitatul zilei!

 

 

Cine este Negoi Ioan Valentin și cu ce ocupă el?

Sunt profesor de istorie în mediul preuniversitar de cinci ani. Cu bucurie pot să afirm că am avut onoarea să predau în școlile unde m-am format ca om, Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure și Școala Generală Mărginenii de Jos unde profesez și în prezent.

Pe lângă activitatea de profesor sunt arhivist și bibliotecar în cadrul fundației Roma Education Fund România, acolo unde împreună cu colegii mei realizăm proiectul RomStoria.

 

Care este frumoasa aventură academică? Ce studii ai?

Școala generală și liceul le-am terminat în Prahova. Școala generală în satul natal, Mărginenii de Jos  iar liceul, într-un sat vecin, Liceul Teoretic din Filipeștii de Pădure. Studiile universitare le-am finalizat la Facultatea de Științe Umaniste, specializarea istorie, din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Din 2020 sunt doctor în istorie, titlu obținut în cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universității Valahia din Târgoviște (IOSUD) cu tema Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Cine ți-a călăuzit pașii spre a urma o astfel de carieră?

De ce m-am făcut profesor? Datorită profesorilor pe care i-am avut de-a lungul timpului la școală și la facultate și în al doilea rând pentru vacanțe! Dați-mi voie să vă explic! Înainte de a mă îndrăgosti de cariera de profesor, am fost îndrăgostit de profesorii mei din școala generală, de căldura cu care ne vorbeau, dar și de strictețea cu care ne predau. Ceea ce am apreciat cel mai mult la ei a fost că m-au privit ca pe un simplu copil, nu au văzut la mine culoarea pielii. Mereu mi-au spus că pot să fac tot ceea ce îmi doresc în viața dacă muncesc suficient de mult. Amintesc aici pe doamna de biologie, doamna Ioan, care, din păcate, nu mai este printre noi, pe doamna Tonia cu care am plăcerea să fiu coleg de catedră, pe doamna Scorțeanu de matematică care nu mai predă în școala noastră, pe doamna Brătescu de muzică care s-a pensionat. Aceste doamne m-au făcut să-mi doresc să fiu ca dumnealor: un profesor care inspiră elevii să devină cea mai bună variantă a lor.

Tatăl meu este sudor. Toată viața lui a lucrat pe șantier, de multe ori chiar și în zilele de sărbătoare sau în zilele de weekend, fapt pe care l-am urât, copil fiind. În copilărie, stând de vorbă cu doamnele profesoare și aflând că, de cele mai multe ori, și profesorii au vacanțe în același timp cu copiii, am zis că asta vreau și eu să fac, să fiu ca ele. Bine, dumnealor au omis să-mi zică că salariile pe care le câștigă sunt mizerabile în raport cu energia pe care o depun. Dar am aflat pe parcurs că în viață banii nu sunt totul și că zâmbetul sincer al unui copil este mult mai important decât cele câteva sute de lei pe care le-ai putea câștiga din altă parte.

 

 

Din familie, cine ți-a insuflat iubirea pentru carte?

Iubirea pentru carte am moștenit-o de la tata, pentru că el a citit foarte mult când era tânăr. Mi-am cultivat această pasiune pentru carte pe parcurs, fiind influențat de cei din jurul meu. M-am apucat serios de citit târziu, abia în timpul facultății. Aveam 20 de ani când un profesor ne-a zis la un curs că dacă vrem să reușim în viață trebuie să citim mult și serios. De atunci încerc să duc la îndeplinire sfatul domnului profesor și să citesc cât mai mult și mai serios.

 

Crezi în ideea că educația este instrumentul cel mai important cu care îți poți face loc în societate? Cu această premisă ai crescut?

Crezul meu este că educația este singura șansă prin care poți reuși în viață. Totuși, înainte să intru în învățământ, credeam cu adevărat că nu contează de unde pleci, atâta timp cât știi unde vrei să ajungi, însă, după cinci ani de predat, am ajuns să înțeleg că elevii simt școala ca pe o cursă de obstacole unde, din păcate, mulți nu reușesc să prindă nici măcar startul. Educația trebuie să fie o călătorie, nu o destinație. Sunt prea mulți copii care și-au setat ca singur obiectiv: finalizarea celor opt clase fără să își dorească să acumuleze experiențe şi competențe pe care să le folosească apoi în viață.

Eu sunt un exemplu fericit pentru că nu am fost nevoit să fac sacrificii în copilărie pentru a mă duce la școala. Ai mei au făcut tot posibilul ca mie și surorii mele să nu ne lipsească nimic din cele necesare traiului de zi cu zi, să putem astfel merge la școala liniștiți.

 

Fiecare dintre noi avem oameni pe care îi întâlnim în viața noastră și îi îmbrățișăm ca exemple, ca bune repere. Tu pe cine îmi poți menționa sau ai o listă lungă care au contribuit la dezvoltarea ta și nu ai dori să omiți pe cineva?

Sunt foarte mulți oameni care mi-au influențat viața și care au contribuit  și contribuie la dezvoltarea mea profesională. De la părinții mei până la profesorii pe care i-am întâlnit pe tot parcursul meu educațional și profesional, toți merită menționați.

Doamnele din școala generală, doamna Ioan de biologie, doamna Tonia de Geografie, doamna Scorțeanu de matematică, doamna Brătescu de muzică. O amprentă importantă asupra mea în liceu au lăsat-o domnul profesor de istorie Smărăndoiu de la care am învățat să iubesc și mai mult istoria, doamna Nedelcu de biologie, doamna Izabela de geografie și mulți alți profesori.

La facultatea pot spune că am întâlnit oameni care mi-au devenit o adevărată familie. Doi profesori au contribuit decisiv la ceea ce am devenit azi, domnul prof. Univ. Dr. Hab. Cosac Marian care mi-a coordonat lucrarea de licența și care m-a luat cu dumnealui pe foarte multe șantiere arheologice și domnul prof. Univ. Dr. Hab. Silviu Miloiu care m-a ajutat să devin doctor în istorie. Le datorez foarte mult acestor oameni pentru că mi-au oferit din timpul lor, mi-au răspuns la multele întrebări pe care le aveam despre istorie, mi-au dat cărți să citesc. În discuțiile pe care le aveam mă tratau ca pe un egal al dumnealor iar asta mi-a dat foarte multă încredere în mine.

Pe lângă acești minunați profesori un impact important în viața mea l-au avut doamna Stanciu, consăteancă de-a mea care mi-a insuflat dragostea pentru voluntariat,  doamna Nicolaeta Bițu datorită căreia am început să studiez istoria romilor, domnul Ciprian Necula cu care am scris două articole despre istoria romilor din România în perioada în care eram masterand.

Copiii cărora le-am fost profesor la Filipeștii de Pădure, m-au ,,obligat” să devin cea mai bună variantă a mea. Încă sunt oameni care mă ajută să mă dezvolt extraordinar de mult. Colegii mei de la Ref, Claudia Craiu, Gabriel Zorilă, Răzvan Martin mă ajută să devin mai bun în cercetările pe care le fac despre istoria romilor.

Nu în ultimul rând o contribuție importantă asupra dezvoltării mele a avut-o  soția mea Ana, cu care am fost coleg de facultate, de master și de doctorat, înainte de a ne uni destinele. Ea este persoana care m-a susținut mereu și m-a încurajat chiar și în cele mai grele momente din viața mea.

 

Te știm de pe rețelele de socializare ca fiind Profu Negoi. De când și până când acest nume și ce atribuții ți-ai însușit în online?

Profu’ Negoi este gazda proiectului video RomStoria, proiect care a fost inițiat și care îi aparține Fundației Roma Education Fund (REF) Romania. Pe scurt, RomStoria este un canal de YouTube unde încărcăm, de două ori pe lună, materiale video animate și extrem de interesante despre istoria și cultura romilor din România. Ne-am dorit să construim un instrument care să le ofere tuturor celor interesați de istoria romilor, mai ales elevilor, o sursă credibilă din care se pot informa.

Avem deja 26 de episoade urcate pe YouTube din care puteți afla informații despre prima atestare documentară a romilor în Țările Române; despre cei 500 de ani de sclavie a romilor; despre deportarea romilor în Transnistria în timpul celui de-al doilea Război Mondial; despre Ștefan Răzvan, primul voievod rom. Veți găsi, de asemenea, și povestea copilului rob Crăciun, care a fost vândut de trei ori în tot atâtea zile; povestea violonistului Ștefan Moise din Iași care a fost deportat în Transnistria, a fugit de acolo dar s-a reîntors ca să-și salveze soția și sora cea mică.

Toate episoadele postate sunt temeinic documentate de mine, folosind drept surse atât cărți ale specialiștilor în domeniu, cât și documente de arhivă. Citesc mult, recunosc că-mi și place.

Ca să revin la întrebarea ta, Profu’ Negoi sunt eu, așa îmi spun copiii la școală, iar această formulă a fost aleasă de echipa de comunicare a Fundației REF Romania pentru a promova proiectul RomStoria pe Facebook, YouTube și Instagram.

 

 

Despre comunitatea din care faci parte, ce-mi poți spune?

M-am născut într-o comunitate de romi din satul Mărginenii de Jos. Pot spune că am fost norocos că m-am născut în această comunitate, deoarece oamenii de aici au pus mereu preț pe educație. Sunt foarte mulți oameni din sat care muncesc cu carte de muncă în țară sau în străinătate. Sunt bucuros să spun că avem un sat modern unde, pentru mulți, wc-ul din spatele curții este ținut doar ca o amintire a vremurilor apuse.

 

Au de muncit mult romii ca să-și „spele” imaginea, cum ar spune unii care știu numai să arate cu degetul?

Nu romii trebuie să muncească să-și spele imaginea pentru că nu este vina lor când sunt arătați cu degetul. Dacă tu, ca individ, prima oară te uiți la culoarea pielii persoanei din fața ta este vina ta, nu a lui. Dacă tu crezi că o persoană este într-un anumit fel doar pentru că face parte dintr-un grup etnic, ești tot tu de vină. Dacă până la vârsta ta nu ai înțeles că oamenii trebuie judecați doar în funcție de acțiunile lor, ai o problemă gravă.

În prima jumătate a secolului XX mai mulți pseudo-cercetători au încercat să demonstreze că dacă te naști evreu sau rom ești obligatoriu într-un anumit fel. Din cauza acestor oameni au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial peste 6.000.000 de evrei și circa 500.000 de romi. În România, de pe urma acestor politici rasiale au pierit în lagărele din Transnistria pentru 100.000 de evrei și 11.000 de romi. Tragedia romilor a fost cu atât mai mare cu cât soldații romi împreună cu familiile lor au fost trimiși la moarte de către administrația Antonescu deși s-au sacrificat pentru țară.

Mă iau pe mine ca exemplu: m-am educat cât am putut de mult, muncesc cu carte de muncă de la 21 de ani. Îmi plătesc taxele și impozitele. Când oamenii află că sunt rom, nu le vine să creadă. Spun că da, eu sunt o simplă excepție. Din fericire, sunt foarte mulțí tineri romi care s-au educat sau încă se educă temeinic. Totuși, dacă eu greșesc cu ceva nu o fac pentru că sunt om și se mai întâmplă, pentru mulți dacă dau greu, este din cauza că până la urmă sunt ,,țigan și țiganul rămâne tot țigan”.

 

Simți că romii încă au nevoie de toleranță? Simți că există în jurul lor un aer de superioritate din partea românilor?         

Cu siguranță există mulți români care se uită la romi cu superioritate pentru  că au fost învățați de mici că România a fost creată numai de români pentru români. Ceea ce este extrem de greșit. De exemplu, romii sunt atestați documentar în spațiul românesc încă din secolul XIV la puțin timp de la întemeierea Țării Românești de către Basarab I. Romii au participat astfel la toate evenimentele importante din istoria românilor.

Voievodul moldovean Ștefan Răzvan, de origine romă, a luptat alături de Mihai Viteazul în lupta de la Călugăreni. Romii au reparat armele ,,trupelor” conduse de Horia, Cloșca și Crișan când a avut loc răscoala țărănească în Transilvania. Romii au făcut parte din armata lui Tudor Vladimirescu. În anul 1848 au luptat alături de generația pașoptistă pentru păstrarea independenței Țării Românești, a existat chiar intenția să se facă un detașament militar format din romii eliberați din sclavie în scurta guvernare pașoptistă. Au luptat în  războiul de independență. Despre prezența romilor în Primul și al Doilea Război Mondial există destule dovezi care arată că mulți romi au fost decorați pentru curajul de care au dat dovadă pe front.

Romii nu au nevoie să fie tolerați pentru că, să fii tolerat, nu înseamnă să fii acceptat pe picior de egalitate. Să te tolerez înseamnă că te accept ca pe o ființă inferioară mie. Tolerez prezența ta, deși îmi face rău.

Acest lucru l-a înțeles foarte bine generația ,,Școlii ardelene” când a luptat ,,să se șteargă denumirile jignitoare de „tolerați” și „admiși” date românilor”. Dacă românii din Transilvania secolului al XVIII-lea știau că ,,a fi tolerat este o jignire”, de ce romii din secolul XXI trebuie să accepte să fie încă tolerați în România după mai bine de 600 de ani de prezență în acest areal?

 

Crezi că ar trebui să se plece din prima cu premisa că merită o șansă și nu de la o premisă sceptică?        

Legea pleacă de la premisa nevinovăției până la proba contrarie. Dacă legea garantează acest drept, nu este normal ca și oamenii să facă la fel și să nu mai judece pe ceilalți după culoarea pielii? Toată lumea merită o șansă la educație, la bunăstare, la servicii de sănătate de calitate, la apărare, la identitate proprie etc.

 

 

Ajută-i pe oamenii care se perindă în jurul cuvântului „rasism” să-și schimbe percepția. 

Schimbarea este grea și anevoioasă. Este nevoie de foarte multă muncă cu tine însuți ca să nu mai fii rasist. Primul pas este să înțelegi că atunci când un român de etnie romă fură sau cerșește, nu face acest lucru pentru că în ADN-ul lui există celule care să îl îndrume pe acest drum. Oamenii fură pentru că, de cele mai multe ori, nu au încotro. Cei care își pun copiii să cerșească, cel mai probabil, și ei au fost puși de părinții lor să cerșească, așa cum și părinții lor, la rândul lor, au fost obligați să cerșească. Mediul în care trăim ne formează caracterul și ne creionează valorile după care ne ghidăm în viață. Gândește-te ce s-ar fi întâmplat cu tine dacă nu ai fi avut susținere din partea părinților, prietenilor când ți-a fost greu? Unde ai fi fost acum dacă te-ai fi născut într-o groapă de gunoi sau într-o familie cu părinți analfabeți și alcoolici? Pentru a nu mai fi rasiști trebuie să ne dezvoltăm empatia și să încercăm să trăim în pantofii celuilalt măcar o oră!

 

 

Profesor de Istorie în judeţul Buzău, Gheorghe Miu semnează pe Matricea Românească o opinie deschizătoare de ochi despre realităţile învăţământului nostru şi meritele – adesea ignorate – ale Dascălului român.

 

“Profesorul influenţează întru eternitate; nici chiar el nu poate ști unde se opreşte influența sa”. ~ Henry Brooks Adams

Despre rolul profesorului s-a scris și se va mai scrie, atât din punct de vedere didactic, dar și civic, cultural și uman. În cazul de față, vă ofer expunerea unui profesor de Istorie, care și-a propus să fie pedagog la catedră, istoric în biblioteci și arhive, un zoon politikon în comunitate și viața socială.

Sunt profesor la școala unde am fost elev timp de opt de ani de zile, apoi și director, cam tot atâta timp. Pentru trei ani de zile, sunt doctorand al Universității București, fiind înscris la Școala Doctorală de Istorie. M-am născut într-un sat de câmpie din județul Buzău, Padina-Macoveiul. Aici am făcut școala generală în perioada regimului comunist, apoi am absolvit Liceul de matematică-fizică B.P. Hașdeu din Buzău. Ar fi trebuit să fiu inginer al Epocii Ceaușescu, însă am refuzat tacit acest mariaj, fiind îndrăgostit iremediabil de Istorie. Neavând recomandare “de la Partid”, abia după 1989 am urmat, cinci ani, la zi, cursurile Facultății de Istorie din Universitatea București, devenind licențiat în Istorie. Se împlinea un vis, cel de a studia istoria, o pasiune care m-a mistuit încă din copilărie. După facultate, într-un entuziasm de apostol al unei misiuni imposibile, m-am reîntors în satul natal, unde am fost profesor fără întrerupere. Timp de 8 ani am fost director de școală, fiind apoi înlocuit din funcție de secretarul școlii, care a fost ales primar, acesta fiind nepotul fostului primar comunist al satului de până în 1989 și finul primarului post-comunist de după 1989. O cumetrie rustică și politică fatală pentru un profesor de Istorie, apolitic și cu vise de libertate.

Ar fi trebuit să fiu inginer al Epocii Ceaușescu, însă am refuzat tacit acest mariaj, fiind îndrăgostit iremediabil de Istorie (…) După facultate, într-un entuziasm de apostol al unei misiuni imposibile, m-am reîntors în satul natal, unde am fost profesor fără întrerupere

Cu un asemenea traiect și cu așa experiențe profesionale, am ajuns să cunosc sistemul de învățământ, cu bune și cu rele, de peste 20 de ani, însă nu am avut posibilitatea de a mă exprima liber într-un context viciat de iluzia democrației și a unei reforme perpetue a învățământului românesc. Iată de ce, regăsind târziu plăcerea și libertatea de a scrie, vreau să expun în continuare o scurtă considerație despre definiția și condiția profesorului, rolul acestuia, în general, în societatea contemporană și a profesorului de Istorie, în mod special.

Dar ce înseamnă sa fii profesor? Există o tendință colectivistă de a-i asocia pe toți de la catedră, toate cadrele didactice, după o mai veche meteahnă a comunismului românesc. Se vorbește în bloc de un colectiv de cadre didactice, educatoare, învățători, profesori de gimnaziu și liceu, profesori universitari. Ca urmare o să-mi permit să mă limitez la breasla din care fac parte, și anume cea a profesorilor din învățământul preuniversitar, de gimnaziu / liceu și atât. Statutul social al unui profesor de gimnaziu / liceu ar fi trebuit să fie  unul corespunzător clasei mijlocii, însă societatea românească contemporană a erodat prestigiul acestuia, prin uniformizare și bulversarea valorilor. Dacă în Franța această profesie este extrem de apreciată și se transmite din generație în generație, la noi această nobilă îndeletnicire intelectuală a pierdut teren în ultimul timp. Se vorbește și se constată despre un statut pierdut al profesorului în societate, dar și o autoritate pierdută în fața elevului, în fața clasei.

A fi profesor presupune însușirea unor competențe: profesionale, de comunicare publică și organizațională, iar aceste competențe se deprind cel mai bine prin studiu în timpul facultății. Fără acel fond intelelectual primar, fără acea cultură însușită prin studii temeinice, la zi, fără acel capital de instruire nu te poți numi profesor, pentru că nu ai ce transmite. A fi profesor presupune îmbinarea fondului științific cu didactica predării și nu în ultimul rând spiritul creativ. Fiecare profesor este unic în felul său, predarea unei lecții realizându-se prin stiluri și comportamente de predare specifice.

Statutul social al unui profesor de gimnaziu / liceu ar fi trebuit să fie  unul corespunzător clasei mijlocii, însă societatea românească contemporană a erodat prestigiul acestuia, prin uniformizare și bulversarea valorilor

Care este rolul profesorului în societatea de astăzi? Profesorul are o mare responsabilitate, aceea de a forma personalitatea unor copii și tineri, de a asigura pregătirea lor profesională, de a oferi o pregătire morală și cetățenească pentru viață. Este exagerat să percepi profesorul ca un simplu prestator de servicii educaționale pentru beneficiarii direcți și indirecți ai actului educaţional. Rolul profesorului a fost și trebuie să rămână unul umanist și umanizator.

Și peste toate ce înseamnă să fii profesor de Istorie? Poate fi un orator, dar și un formator. Dimensiunea civică a mesajului transmis de profesorul de istorie obligă la o învățătură pentru viață transmisă sine ira et studio, cu un discurs patriotic temperat, dar și cu un mesaj de toleranță, de conviețuire etnică armonioasă.

Care este rolul profesorului de istorie în lumea contemporană? Într-un context european, profesorul de Istorie trebuie  să fie un formator de competenţe, de la cele mai importante, cum ar fi: competenţele cognitive, sociale şi afective, la care se adaugă competențele specifice istoriei – de comunicare, de valorizare, de învățare pe tot parcursul vieții, de expresie culturală. Profesorul de Istorie este un actor cu multiple roluri: lider, manager, organizator, coordonator, muzeograf, ghid, formator de opinie. Didactica istoriei, în varianta sa actuală, definește rolul profesorului în dirijarea unor activităţi didactice de tip participativ, precum: exprimarea unor puncte de vedere proprii, argumentare şi înţelegere, promovarea de valori şi atitudini. Cu toate acestea, rolul său este mult mai larg, în plan cultural, civic și moral.

Ideal ar fi ca locul de muncă al profesorului de Istorie sa fie un muzeu, o arhivă sau un șantier arheologic. Acolo ar fi scena unei desfășurări de competență teoretică și creativitate teatrală. Nu toate lecțiile de istorie se pot desfășura într-un muzeu, din diverse și întemeiate motive, însă fiecare cabinet de istorie poate deveni un mic muzeu și o sală multimedia, prin grija profesorului. Am satisfacția că am pus la punct un cabinet de istorie al școlii, pe care l-am amenajat ca un mic muzeu școlar. De asemenea, am dezvoltat un proiect intitulat Memoria Macoveiului, inaugurând o sală-muzeu a satului tradițional. Pentru că altfel nu se poate, ca profesor de Istorie.

Este exagerat să percepi profesorul ca un simplu prestator de servicii educaționale pentru beneficiarii direcți și indirecți ai actului educaţional. Rolul profesorului a fost și trebuie să rămână unul umanist și umanizator

În paralel cu activitatea profesională și didactică, dupa terminarea facultății, din punct de vedere al activității științifice și cercetării istorice, m-am axat pe doua paliere: cercetări de istorie locală și studii de istorie universală. Am continuat munca începută în facultate, de colectare a materialelor documentare pentru o monografie istorică a localitătii si a zonei de câmpie din sudul judeţului Buzău. Lucrarea monografică a aparut în 2007 în două ediții, la Editura Rafet din Râmnicu Sărat și la Editura Omega din Buzău, cu titlul: ”Padina – cinci secole de istorie. Monografia istorică a unui sat buzoian”. Am  inițiat  o serie de studii de istorie locală despre: deputatul ţăranilor clăcași buzoieni Iordache Buga, pictorul Alexandru Moser – Padina,  monumente votive de pe teritoriul comunei Padina din judeţul Buzău. La nivelul școlii și comunitătii, am dezvoltat pe cât posibil un cult al istoriei locale, al redescoperirii istoriei scrise și a valorilor satului tradițional românesc.

În ciuda unei consideraţii generale reduse pentru disciplina Istorie, dar și pentru promovarea patriotismului, am omagiat, ca profesor de Istorie și ca director de școală, acele evenimente istorice cu semnificație profundă: 1 decembrie 1918, 24 ianuarie 1859, Ziua Eroilor, 9 mai/10 mai.

La nivelul școlii și comunitătii, am dezvoltat pe cât posibil un cult al istoriei locale, al redescoperirii istoriei scrise și a valorilor satului tradițional românesc

În fiecare an am ținut discursuri omagiale și comemorative despre semnificația acestor evenimente istorice, la care am adăugat câte o cuvântare istorică anuală în cadrul sărbătorii folclorice Floarea de salcâm , care are loc în fiecare an în comuna Padina, în luna mai, cu referire la prima atestare documentară a acestui sat buzoian, care datează din 28 mai 1536.

În concluzie sunt o persoană angajată în sistemul naţional de învățământ, care, absolvind o facultate din cadrul Universității București, a căpătat o pregătire specială în domeniul științific al istoriei și care predă Istoria ca disciplină de învățământ. „Historia magistra vitae”, celebrul dicton al lui Cicero, rămâne valabil când vine vorba despre demonstrarea actualității studiului sistematic al Istoriei în școli, profesorul de Istorie fiind cel care arată calea și aprinde flacăra cunoașterii, magistrul pentru viață al atâtor generații. Acesta este crezul meu: magistru la catedră, istoric între cărți și documente, un om al cetății în viața cotidiană, o lumânare care se epuizează pentru a lumina calea altora.

 

Prof. drd. Miu Gheorghe,

Școala gimnazială nr. 1 Padina, comuna Padina, județul Buzău

 

Sunteţi profesori şi vreţi să vă exprimaţi punctul de vedere cu privire la starea şcolii româneşti? Aşteptăm contribuţiile voastre la contact [at] matricea.ro!