Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

profesori

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

 

 

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

 

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

 

 

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

 

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

 

2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

 

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

 

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

 

Ce rol are greșeala în procesul de învățare? Care ar trebuie să fie rolul părinților în educația celor mici și cum să coopereze cu școala? Ce este bullying-ul și cum luptăm cu el? Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat împreună cu Ileana Zărnescu, psihoterapeut specialist în domeniul psihoterapie cognitiv–comportamentală și consiliere psihologică cognitiv – comportamentală din cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din București.

 

 

Articolul pe scurt:

  • Despre frica de greșeală și remediul ei: ,,Multor copii le este teamă să nu greșească, să nu supere, să nu dezamăgească, doresc să fie pe placul părinților sau al profesorilor, din frică, din timiditate. Au învățat frica de respingere, mai ales pentru că unii părinți sunt critici și pun o mare presiune pe rezultatele excepționale (…) Care este alternativa sănătoasă? Desigur, aceea de a te conecta emoțional cu copilul, de a fi atent la nevoile lui, nu la rezultate, la cum se simte și cum poți să-l sprijini. Copilul are nevoie să îi validezi și disconfortul, dar și confortul”.
  • Rolul părinților în educația celor mici: ,,Să fii părinte înseamnă să iubești necondiționat, să fii îngrijorat, să fii ferm, să fii bun, să fii din toate la un loc! Ca părinte, trebuie să le faci pe toate! Să muncești, pentru a asigura bunăstarea familiei, să ai grijă de copil/copii, să petreci timp de calitate cu cei mici și să ai timp și pentru tine!”
  • Bullying-ul, o problemă de actualitate: ,,Termenul de bullying, în limba română, s-ar traduce ca fiind un tip de agresiune, intimidare, hărțuire, ce se manifestă la școală, sau în grupul de cunoștințe, între copii, sau între adulți, în cadrul unei relații sau la locul de muncă.“

 

 

           Când și cum ați ajuns în echipa Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”?

            În echipa Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” am ajuns in vara anului 1999. Veneam din cu totul altă zonă de activitate (Institutul de cercetare pentru Electrotehnică), o altfel de abordare, o altfel de interacțiune, o lume a adulților. La Grădinițele „Arc-en-Ciel” și Școala „Anastasia Popescu” – formula din acei ani a Liceului nostru de azi,  am intrat  într-o altă lume, a copiilor, acolo unde aveam doar experiența unui părinte. A fost o provocare pe care mi-am dorit-o. O cunoscusem pe doamna Monica Șerbănescu în toamna anului 1993, când, printr-o recomandare, am ajuns, împreună cu soțul meu la Grădinița Arc-en-Ciel, cu dorința de a ne înscrie băiețelul la  această grădiniță.

Încă de la început, ne-a impresionat, pe noi, ca familie, modul în care, d-na Șerbănescu aborda copiii, părinții, situațiile. Era ca și cum intrai într-o familie. O familie armonioasă, o familie caldă, o familie deschisă, empatică, iar dinamismul doamnei Șerbănescu era contagios. În vara anului 1999 gândul de a mă alătura echipei a primit un răspuns entuziast și așa am reușit să parcurgem împreună 22 de ani și să creștem atâtea generații de copii.

 

            Cu ce credeți că vine în plus Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” comparativ cu alte unități de învățământ?

            Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu se recomandă, în primul rând, din perspectiva mea, cu deschidere către nou, fundamentată pe o solidă așezare în tradiție,  aduce  acea căldură, care te face să te simți ca în familie și pe care o primești de cum pășești pe poarta școlii, vine cu o viziune și o misiune îndreptate spre copil, ca personalitate și ca persoană.

În acest loc nu am perceput îngrădire, ci atmosfera care mi-a permis să mă dezvolt, să interacționez cu copiii, cu părinții, cu colegii, așa cum am considerat că este în beneficiul copilului. Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” a fost și este, din multe puncte de vedere, deschizător de drumuri, având o viziune de avangardă, când vorbim nu numai despre modul în care se lucrează cu copiii. Exemple sunt multe, dar aș aminti Proiectul de Inteligență Emoțională – „Pașaport pentru succes” – demarat în 2007, când nici nu se pomenea de Dezvoltare Personală, în sistemul nostru de învățământ.

 

         Din experiența dvs, care sunt principalele probleme (provocări) cu care se confruntă elevul din România secolului al XXI-lea?

            Dacă ar fi să pornesc de undeva, aș spune că principala provocare, pentru aceste generații de copii, este gândirea lor accelerată. Acest mod de a gândi îi face pe copii să nu se poată opri  pentru a așeza, a rutiniza, ceea ce au de organizat, în fiecare etapă a dezvoltării lor, în timp ce emoționalul lor este, cel mult, la nivelul vârstei cronologice. Pe de altă parte, acea grabă, din ce în ce mai accentuată, îi face să construiască cu goluri și, astfel, să devină superficiali. Când vorbim de copiii de vârstă mică, știm că ei se confruntă cu o serie de provocări, pe parcursul dezvoltării lor și este esențial să fie ajutați să-si înțeleagă emoțiile. Pe de altă parte,  adolescența este perioada în care tinerilor le este teamă de respingere, dar au, în continuare, nevoie de sprijin emoțional. Susținerea părinților, și într-o etapă, și în cealaltă, este extrem de prețioasă. Provocarea principală la cei mici este – ceea ce numesc psihologii – recunoașterea emoțiilor. Copiii spun doar că se simt rău sau bine, uneori, nici atât. În general, ei nu pot verbaliza despre modul în care se simt și de aceea este esențial ca adultul să-l ajute pe copil „să se împrietenească ușor cu emoțiile” (pozitive sau negative), răspunzând  cu sensibilitate, cu empatie și seriozitate  la nevoile copilului.

O altă provocare pentru copiii de vârstă mică sunt limitele și regulile. Aici, lupta este greu de dus și  pentru că noi, adulții, suntem adesea inconsecvenți și, uneori, chiar incorecți atunci când punem limite sau reguli: copilul iese învingător, iar noi, cei mari, ne simțim  epuizați, rămânem  fără resurse și cedăm. Michele Borba expert în educație, autoare a multor cărți de parenting, spune că aceste vârste – preșcolaritatea și adolescența –  sunt printre cele mai active și mai frustrante pentru părinți. Aș sublinia faptul că, în relația cu un copil sau cu un adolescent, consecvența este regula de aur de care ar trebui să țină cont adulții. Nu-i putem cere nici copilului mic, nici adolescentului, să respecte reguli și să se încadreze în limite, atât timp cât noi, adulții, le încălcăm.

 

            Din nefericire, multor copii le este teamă să greșească, din varii motive. Aș dori să vorbim despre rolul greșelii în educație. Cum să ne raportăm la greșeală și cum să scăpăm de ea?

            Multor copii le este teamă să nu greșească, să nu supere, să nu dezamăgească, doresc să fie pe placul părinților sau al profesorilor, din frică, din timiditate. Au învățat frica de respingere, mai ales pentru că unii părinți sunt critici și pun o mare presiune pe rezultatele excepționale, cele pe care trebuie să le aibă copilul. Note mari, rezultate deosebite, standarde impuse. Toate acestea pot duce la anxietate, la auto-învinovățire, duc la auto-devalorizare. Copilul învață că el este valoros doar dacă excelează, altfel este nemulțumit. Se simte bine el cu el doar când are rezultate deosebite, cu o permanentă tensiune și neliniște, atent și el la greșelile lui, dar și la ale celorlalți. Învață să fie și el critic. Sau, alteori, datorită presiunii de a nu greși, copilul evită confruntarea cu școala, cu o anumită materie, cu un proiect – și renunță, preferă  să nu se implice. Pare că nu îi pasă, însă, în realitate, îi este frică să nu eșueze, să nu greșească.

Care este alternativa sănătoasă? Desigur, aceea de a te conecta emoțional cu copilul, de a fi atent la nevoile lui, nu la rezultate, la cum se simte și cum poți să-l sprijini. Copilul are nevoie să îi validezi și disconfortul, dar și confortul. În primul rând, ar trebui să înțeleagă că important este să persevereze. Nu pe noi trebuie să ne mulțumească, ci el are nevoie să se descopere, să-și găsească propria lui identitate, preferințele, fricile, dorințele, dar, în același timp,  să se simtă în siguranță alături de noi, să aibă încredere în sprijinul pe care i-l oferim, fiindcă așa va avea încredere în el. Nu înseamnă că suntem permisivi și că îi sprijinim evitarea sau renunțarea, lipsa de responsabilitate. Dimpotrivă, îi dăm un spațiu să crească fără presiunea noastră. Îl învățăm să crească, iubindu-l.

 

            De cele mai multe ori, părinții își lasă copiii la școală și spun că de educația lor trebuie să se ocupe școala. Care ar trebui să fie rolul părinților în educația celor mici și cum să coopereze școala, părintele și copilul, pentru o educație armonioasă?

            Cea mai importantă, cea mai provocatoare, cea mai frumoasă meserie din lume este aceea de părinte! Să fii părinte înseamnă să iubești necondiționat, să fii îngrijorat, să fii ferm, să fii bun, să fii din toate la un loc! Ca părinte, trebuie să le faci pe toate! Să muncești, pentru a asigura bunăstarea familiei, să ai grijă de copil/copii, să petreci timp de calitate cu cei mici și să ai timp și pentru tine!

Da, este adevărat, părinții își lasă copiii la școală, pentru o perioadă lungă din zi, pentru că timpurile s-au schimbat. Cei mari sunt adesea ocupați, muncesc toată ziua, iar, de multe ori, părinții nu au un sprijin din partea  bunicilor. Uneori, apelează la o persoană din afara familiei. Totuși, variantele cele mai bune pentru copil sunt grădinița și  școala, pentru că acolo părintele găsește suportul de care are nevoie. Dar sunt și situații când, la un moment dat, părintele se supără pe școală, pentru că cel mic a avut un derapaj, fie comportamental, fie ca rezultat școlar, iar școala nu a corespuns așteptărilor părintelui.

 

            Ce ar trebui să facem în astfel de situații? Care este rolul familiei în educația copilului?

            Știm foarte bine că familia, părinții, în primul rând, joacă cel mai important rol în formarea, creșterea și dezvoltarea copilului ca personalitate. În familie, copilul învață dintru început normele morale, spirituale, etice, valorile care vor fi puse în „sacul” ce-l va umple, în drumul său în viață. Educația copilului trebuie să se manifeste, în permanență, ca o acțiune unitară, coerentă și consecventă, și să fie un continuum între familie și școală. Dacă echipa, Familie – Școală, nu este o echipă sudată, puternică, cel care va avea de pierdut este el, copilul!

 

 

 

            În contextul școlii on-line lipsurile din sistemul românesc de educație au fost și mai evidente, iar cei mai afectați ai fost copiii. Pornind de la acest aspect, ce ați observat că s-a schimbat în comportamentul elevilor în timpul școlii online?

            Dacă este să mă refer la Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, urmările pandemiei nu au fost atât de dramatice. Aici chiar s-a văzut cât de bine a funcționat echipa Școală – Familie. Totul s-a produs din mers, găsind cele mai bune soluții, înlocuindu-le pe cele ce nu funcționau. A fost o perioadă fără odihnă, fără oprire. Practic, în acest demers a fost un singur TOT.  Nu a fost ușor, nici pentru părinți, nici pentru Școală, dar pierderile s-au dovedit relativ mici.

Și acum să revin la întrebare. Ce s-a schimbat la copii? S-au schimbat multe! S-au schimbat rutinele pe care le aveau la grădiniță și la școală;  s-a schimbat modul de relaționare – între ei, dar și cu profesorii. Mulți copii au simțit școala online (mai ales în prima etapă), ca pe o constrângere, pentru că au fost nevoiți să comunice cu colegii, cu profesorii prin intermediul ecranului, nemaiavând acel contact de „față în față”. Toate normele, toate restricțiile impuse i-au dus pe copiii mai sensibili într-un disconfort emoțional, depășit cu greu, uneori. Au fost copii ce au avut momente de tristețe accentuată, anxietate crescută. Toate aceste situații au putut fi depășite, pentru că adulții au rămas alături de copii. Și aici mă refer, din nou, la echipa Școală – Familie.

Sigur că avem și situații mai dificile, dar acestea sunt urmărite și copilul/copiii urmează un program de consiliere/terapie. Încet – încet, revenim la o normalitate, chiar dacă este una diferită de ceea ce cunoșteam înainte de martie 2020. Din fericire, copilul se adaptează mai ușor la împrejurări noi. Întoarcerea la școală ne-a readus, sperăm, aproape de punctul unde rămăsesem. Pierderile au fost recuperate în mare parte. Ceea ce a reieșit din evaluări că trebuie reluat va fi repartizat Școlii de Vară. În această analiză, mă refer la Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”. Alte unități de învățământ au strategii specifice. Dar, pentru toată lumea, apare nevoia ca noi, adulții să fim lângă copiii noștri, fără să obosim! Este evident că trebuie să învățăm să fim pregătiți să facem față unor schimbări, să ne descoperim resursele de a ne adapta la noi situații.

 

             O altă problemă majoră din zilele noastre este bullying-ul. Cum recunoaștem un copil care suferă de pe urma bullying-ului și care sunt pașii spre vindecare?

            Bullying-ul este cu adevărat o mare problemă. Este un fenomen răspândit atât în școlile din România, cât și la nivel mondial. Termenul de bullying, în limba română, s-ar traduce ca fiind un tip de agresiune, intimidare, hărțuire, ce se manifestă la școală, sau în grupul de cunoștințe, între copii sau între adulți, în cadrul unei relații sau la locul de muncă.

Conform Asociației Americane de Psihologie, bullying-ul este o formă de comportament agresiv, în care o persoană provoacă, în mod intenționat și repetat, un disconfort unei alte persoane. Aceasta poate fi sub formă de cuvinte adresate persoanei vizate, sub forma de contact fizic, sau acțiuni subtile. Pentru a fi considerat bullying, comportamentul respectiv are loc în mod repetat, pe de o parte, iar pe de altă parte, se bazează pe un dezechilibru al puterii (fizică sau emoțională).

Există mai multe tipuri de bullying: verbal – șicanare, injurii, comentarii neadecvate, sarcasm, amenințări, critici etc; fizic – intimidare fizică, amenințare, lovire, distrugerea lucrurilor celuilalt, gesturi obscene, încălcarea spațiului personal etc; cyberbullying – mesaje amenințătoare, intimidante, hărțuire, prin intermediul mediului online.

Acest tip de bullying a luat amploare, pentru că este mai facil ca o persoană să se ascundă în spatele unui ecran și să aibă anumite comportamente care deranjează, sub acoperirea anonimatului, ori a unui nume fals.

 

            Cum recunoaștem  un copil ce trece printr-o astfel de experiență traumatizantă (bullying)? Care sunt semnele?

 Izolarea socială și pierderea dorinței de a se vedea cu prietenii; scăderea performanțelor școlare și pierderea interesului pentru ceea ce îi plăcea; lovituri inexplicabile; lucruri personale distruse sau pierdute; stări de rău, dureri de cap, de stomac, ori minciuni cu privire la starea de sănătate; modificări ale obiceiurilor alimentare; tulburări de somn (coșmaruri); comportamente autodistructive; scăderea stimei de sine, auto-devalorizare etc.

Un copil ce trece printr-o astfel de experiență traumatizantă, va fi afectat atât în plan emoțional, cât și social. El va experimenta emoții de furie, frustrare, mâhnire, tristețe, însingurare, pe termen scurt sau lung. Copilul care trece printr-o astfel de experiență, mai ales dacă aceasta este de durată, poate să aibă, ca adult, dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale, lipsa de încredere în ceilalți, dar, mai ales lipsa de încredere în sine, poate să devină, la rândul său, agresiv în raport cu ceilalți (familie, colegi etc.)

Ce ar fi de făcut? Este foarte important, ca toți factorii de decizie (părinți, profesori, autorități) să coopereze, pentru a înțelege acest fenomen, precum și consecințele sale. Este nevoie de găsirea soluțiilor, pentru a-l stopa: trebuie ca bullyng-ul să fie luat în serios, pentru că, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, efectele pot fi devastatoare.

Părinții și profesorii, trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului, să observe dacă ceva este în neregulă cu copilul, să îi vorbească, să empatizeze, să-l înțeleagă, să-l sprijine. Totodată, educația în familie, trebuie să fie consecventă, coerentă, o comunicare adecvată între părinți și copii. Fără îndoială, este necesară și obligatorie o strânsă legătură, între familie și școală. De asemenea, este foarte important ca alături de copil, să fie psihologul sau consilierul școlar, pentru a-l ajuta să își gestioneze emoțiile, să depășească trauma provocată, iar, pe termen lung, să nu existe consecințe negative.

Bullying-ul este un fenomen real, care afectează în mod negativ atât victima, cât si agresorul. Din acest motiv este nevoie de soluții și nu trebuie tolerat sub niciun motiv, dar rezolvarea este mai ales la adulți, se regăsește în educația timpurie, în modul de a îndruma evoluția fiecărui copil ca personalitate.

 

             Frica de notele mici, alt subiect prezent în multe familii. Mulți părinți impun un anumit standard în ceea ce privește notele, iar, când acesta nu este atins, copilul, din nefericire, ajunge la gesturi extreme din cauza fricii. Cum tratăm aceste cazuri?

            După cum bine știm, în sistemul de învățământ românesc,  rezultatele școlare (notele) sunt privite ca fiind foarte importante. Pentru părinte, rezultatele școlare ale copilului, înseamnă accederea spre un liceu sau o facultate de elită. De foarte multe ori, rezultatele copilului sunt așezate înaintea a ceea ce este copilul, ca persoană. Practic, copilul este privit doar prin prisma notelor și punctajelor.

Hipervigilența părintelui și a profesorilor, pentru note, poate să se răsfrângă în mod negativ asupra copilului, din punct de vedere emoțional. Ce se poate întâmpla în astfel de situații? Copilul este din ce în ce mai demotivat, își pierde încrederea în el, poate să devină agitat, agresiv, cu probleme de comportament. Reacția emoțională negativă a adultului, nu îl ajută deloc pe copil, ba, dimpotrivă. Copilul va găsi mecanisme de copying, pentru a ieși mai ușor din situațiile neplăcute.

Copilul are nevoie de acceptare, de valorizare, de o comunicare corectă, trebuie să simtă că se poate sprijini pe adultul de lângă el (părinte sau profesor). Când copilul simte încredere în adult, își regăsește siguranța de sine. Dacă vede că este și el ascultat, înțeles și sprijinit, el va reacționa fără frică pentru ceea ce îi va spune adultul, va înfrunta mai ușor situația, va înțelege că este nevoie de un efort mai mare din partea lui, pentru ca rezultatele lui să se îmbunătățească. Important însă este ca adulții din preajmă – părinți și profesori – să pună accent pe proces (cum muncește copilul, ce pași face în progresul său), iar nu pe rezultat (ce punctaj sau notă a obținut, indiferent de modul în care a ajuns la acestea!).

 

             Cum reușim, ca părinți, să ne motivăm copiii să se autodepășească?

            Familia este grupul cel mai important din societate, care influențează și modelează persoana umană. Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei (copilului).

O familie în care predomină armonia, unde se  comunică deschis,  domnesc  afecțiunea, toleranța, generozitatea, onestitatea, spiritualitatea va fi o familie care are forță și reprezintă un mediu sănătos, optimist, stimulativ, creativ,  în care copilul se dezvoltă sănătos, este motivat și învață să se auto-motiveze. Transmițându-i copilului sentimentul de acceptare, de iubire, de identificare cu familia, îl învățăm ce înseamnă asumarea, ce înseamnă responsabilitatea, ce înseamnă că învață pentru el, pentru dezvoltarea lui ca persoană.

Cum să ne motivăm copiii să se auto-depășească? Depinde de noi, părinții, ce le transmitem prin comportamentul nostru, de valorile pe care le aducem, în mod firesc, în viața noastră, în familie. Cum facem aceasta? Prin exemplul personal – să fiu un bun model pentru copilul meu, prin împărtășirea propriilor experiențe, vorbindu-i despre barierele întâmpinate, despre cum am depășit aceste bariere, despre perseverență. Prin încrederea acordată copilului – printr-o comunicare deschisă, prin concentrarea pe ce poate face mai bine, prin elaborarea de planuri împreună, pe termen scurt, amintindu-i de fiecare dată de reușite și în ce mod le-a obținut, care sunt calitățile pe care se poate baza. Prin stabilirea unei relații apropiate, esențială pentru buna dezvoltare emoțională a copilului, acesta va simți că există „un umăr”, atunci când are nevoie de sprijin emoțional, pentru progres. Este nevoie de o constantă încurajare, atât pentru rezultatul obținut, cât și pentru pașii spre  treapta următoare. Folosind discuțiile despre scopuri –  pe termen scurt, iar, mai apoi, pe termen lung – pentru a-l ajuta pe copil să-și valorifice potențialul, oricare ar fi acesta. Astfel, el își va putea stabili obiective care îl vor ajuta să se auto-motiveze, să se cunoască mai bine și, în acest fel, să se dezvolte în plan personal și emoțional.

 

Bucureșteancă get-beget, dar cunoscătoare a limbii germane din familie, Ortansa Ecaterina Ioniță a făcut studii de marketing, dar momentul în care a devenit mamă a fost decisiv pentru a o îndrepta către studiul pedagogiei. Atunci a conștientizat cât de importanți sunt profesorii și educatorii pentru formarea unui copil. Predă limba germană, este genul de profesor care nu se mulțumește cu jumătăți de măsură și consideră că rolul pedagogului nu trebuie să se rezume la o simplă transmitere de informații. Face parte din familia Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” de aproximativ doisprezece ani, și povestește cu încântare despre valorile pe care le-a găsit în această instituție.

Interviul pe scurt:

  • Atmosfera de la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”: ,,Suntem o echipă foarte mare de profesori, așteptările sunt la fel de mari, iar performanțele, pe măsură. Girul de care m-am bucurat aici, m-a ajutat să trec peste problemele cu adaptarea, colegele cu care lucrez m-au sprijinit foarte mult. Aici ești susținut la nevoie, ești impulsionat atunci când situația o cere, ești încurajat să devii cea mai bună variantă a ta.“
  • Școala online, o privire de ansamblu: ,,Consider că nici zece calculatoare nu fac cât un profesor. Într-adevăr provocările actuale sunt mult mai mari. Înainte, când pregăteam un material în care foloseam tehnologia, copiii erau foarte implicați, asta și pentru că era o noutate, ei bine acum, când școala este online, elevilor le-a scăzut motivația. Unii dintre ei nu se simt confortabil în fața camerelor; și, totuși, alții au înflorit în această perioadă.”
  • Rolul părinților în educația copiilor: ,,Părinții trebuie să-i îndrume pe cei mici astfel încât aceștia să devină autonomi. Să nu facă lucrurile în locul lor. Să-i învețe cum să procedeze în anumite situații și să-i lase pe copii să experimenteze chiar dacă greșesc, mai exact să transforme greșeala într-o oportunitate de învățare.“

Întâlnirile binecuvântate din viața unui profesor

Născută și crescută în inima Capitalei, Ortansa Ecaterina Ioniță era familiarizată cu limba germană de mică, dar studiile au îndreptat-o spre lumea marketingului. Însă, după ce a  devenit mamă,  a înțeles cât de importanți sunt profesorii pentru formarea unui copil, așa că a decis să pășească hotărât pe tărâmul educației. Primele ore au fost presărate cu multe emoții. Nu știa cum vor reacționa copiii în fața limbii germane, catalogată de mulți drept o materie dificilă. ,,Au fost multe temeri, însă acestea m-au ambiționat și m-au încurajat să caut cât mai multe idei, cât mai multe soluții. Atunci când vedeam că tot ceea ce aplicam la clasă îi bucura pe cei mici, am prins tot mai multă încredere și mi-am confirmat că sunt pe drumul cel bun“, povestește Ortansa Ecaterina pentru Matricea Românească.

,,Când vedeam că tot ceea ce aplicam la clasă îi bucura pe cei mici, am prins tot mai multă încredere”

Frau Kathy, cum îi spun copiii,  nu se regăsea în monotonia ședințelor publice și în repartizările din învățământul public. ,,Era un moment de răscruce pentru mine; am zis că voi lăsa totul în mâinile lui Dumnezeu și că încerc în altă parte. Norocul meu a fost să o cunosc pe doamna director Monica Șerbănescu, care a devenit de atunci un model pentru mine. Am bucuria să fac parte din familia Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu” de aproximativ doisprezece ani”, afirmă ea cu emoție în glas.

Școala online, între supliciu și fericire

Se deschisese un drum nou pe care Ortansa Ecaterina Ioniță pășea cu multă încredere. Am dorit să aflăm cum au primit-o profesorii și elevii Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”. ,,Suntem o echipă foarte mare de profesori, așteptările sunt la fel de mari, iar performanțele, pe măsură. Girul de care m-am bucurat aici, m-a ajutat să trec peste problemele cu adaptarea, colegele cu care lucrez m-au sprijinit foarte mult. Nu degeaba spun că am intrat într-o familie, pentru că asta se întâmplă aici. Ești susținut la nevoie, ești impulsionat atunci când situația o cere, ești încurajat să devii cea mai bună variantă a ta. Aici, totul este gândit pe niște principii sănătoase. Faptul că suntem un liceu creștin ortodox, presupune că le transmitem copiilor  valorile care le clădesc un caracter frumos și  pe care noi încercăm să nu le  lăsăm să se piardă”, menționează profesoara Ortansa Ecaterina.

,,Nu cred că vom scăpa de școala pe net, însă îmi imaginez că în viitor va fi o împletire între școala tradiționala și cea online”

Pandemia a dat peste cap modul tradițional de predare. Profesorii au fost nevoiți să reinventeze felul de a-și ține orele, iar noile tehnologii au dovedit că se cer îmblânzite pentru a păstra calitatea educației. Am întrebat-o pe Frau Kathy cum arăta o oră de germană înainte de pandemie și cum arată acum. ,,Și înainte de starea de urgență aplicam la clasă tot felul de metode care să producă învățarea prin joc. Mie personal mi-a fost destul de ușor să adaptez modelele școlii tradiționale la școala online, pentru că și înainte utilizam tehnologia. Cu toate acestea, nu cred că școala online va lua locul orelor clasice. Consider că nici zece calculatoare nu fac cât un profesor. Într-adevăr provocările actuale sunt mult mai mari. Înainte, când pregăteam un material în care foloseam tehnologia, copiii erau foarte implicați, iar asta și pentru că era o noutate; ei, bine, acum, când școala este online, elevilor le-a scăzut motivația. Unii dintre ei nu se simt confortabil în fața camerelor; totuși, alții au înflorit în această perioadă. Nu cred că vom scăpa de școala pe net, însă îmi imaginez că în viitor va fi o împletire între școala tradiționala și cea online”, spune doamna profesoară .

Situațiile de criză, o punte către perfecționare

Contextul rămâne o provocare pentru toți actorii implicați în educație: copii, profesori și părinți. Indiferent de vitregia vremurilor, pedagogul trebuie să rămână pe poziție și să se îngrijească de starea emoțională și mintală a elevilor, spune interlocutoarea noastră.

Și, pentru că tot am pomenit de părinți, care ar trebui să fie rolul acestora în educația propriilor copii? Iată răspunsul:  ,,Părinții trebuie să-i îndrume pe cei mici astfel încât aceștia să devină autonomi, să nu facă lucrurile în locul lor. Să-i învețe cum să procedeze în anumite situații și să-i lase pe copii să experimenteze chiar dacă greșesc, mai exact să transforme greșeala într-o oportunitate de învățare. Este foarte important ca părinții să aibă o legătură strânsă cu școala, să le ofere încredere profesorilor“.

,,Să învățăm cu toții cum să facem lucrurile mai bine și cum să nu ne speriem atunci când în cale se ivesc piedici” Din situațiile de criză se nasc noi forme de învățare, iar greșelile sunt o parte importantă în procesul de cunoaștere. Discuția noastă se apropie cu pași grăbiți de final, așa că o întreb pe interlocutoarea mea ce lecție ar trebui să tragă școlile, elevii și profesorii, din tot ce am trăit până acum. ,,Lecția este că ar trebuie să învățăm tot timpul. Școlile ar trebui să învețe cum să lucreze împreună cu comunitatea și cu părinții deopotrivă. Elevii ar trebui să învețe cum să se raporteze atunci când situația este diferită față de cea pe care o consideră „normală”. Cred că trebuie să învățăm cu toții cum să facem lucrurile mai bine și cum să nu ne speriem atunci când în cale se ivesc piedici. Asta, pe de o parte. Dar, pe de altă parte, mă întreb dacă cineva pune la socoteală oboseala, durerile de cap, problemele oftalmologice și neajunsurile din învățare. Trebuie să fim pregătiți și pentru acest tip de consecințe”, conchide profesoara Ortansa Ecaterina Ioniță.

Născut în aceeași zi cu celebrul Steve Jobs, nu-i de mirare că succesul îl paște la colț de stradă. În 2008, după o serie de afaceri în domeniul auto și al imobiliarelor, Alexandru pune bazele primei platforme educaționale din România. După 12 ani, Adservio adună cea mai mare comunitate de profesori, elevi și părinți din țară, mai exact un milion și jumătate. Am stat de vorbă cu Alexandru Holicov despre începuturi, educația digitală și soluții pe timp de pandemie.   

 

Articolul pe scurt:
  • În vreme de pandemie, Adservio rămâne în slujba educației smart: “De când a început pandemia, am oferit acces gratuit la platforma noastră. Partenerul nostru Telekom a oferit gratuit cartele sim cu internet tuturor profesorilor și elevilor care nu aveau“
  • Când rezultatele vorbesc de la sine: “Acolo unde există Adservio, absentismul a scăzut cu peste 60%, media pe școală a crescut cu peste un punct, iar rezultatele la testările naționale s-au îmbunătățit“
  • Despre importanța educației smart: “O țară educată este mai greu de manipulat. Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebuie să ai un sistem de educație smart. Nu poți folosi metodele de acum o sută de ani și să te aștepți la rezultate“

 

Poza nr1

Când o ușă se închide, alta se deschide

Înainte să se arunce în iureșul antreprenorial, Alexandru Holicov a excelat pe câmpul de tenis și a doborât regate pe tabla de șah. Totul mergea strună, era cum se spune în sport, pe val, dar la 16 ani a intervenit ceva. “Atunci am avut o accidentare și nu am mai putut juca. Trebuia să-mi schimb direcția. La 18 ani și jumătate, am început să fac afaceri în domeniul leasingurilor auto, apoi am investit ceva bani în imobiliare“, a spus Alexandru Holicov pentru Matricea Românească.

 

La 18 ani și jumătate, am început să fac afaceri în domeniul leasingurilor auto, apoi am investit ceva bani în imobiliare

 

Ajuns la 22 de ani, a decis să schimbe ceva și s-a oprit la educație. Alături de vărul său și încă doi prieteni s-au pus pe treabă. S-au întrecut pe ei înșiși, iar în 2009 Liceul Vasile Alecsandri din Iași, devenea primul beneficiar. “La începutul platformei, profesorul putea să acorde note, să pună absențe, să trimită mesaje, avea acces la orar. Acum, Adservio a devenit o școală digitală“, povestește Alexandru.

 

Poza nr 2

 

Adservio, inovație în educație

Pe parcursul celor 12 ani de la înființare, echipa s-a schimbat. Au apărut noi module, iar asta le-a adus notorietatea pe piață. L-am rugat pe Alexandru să ne spună cum ajută Adservio la managementul școlar. “Spre exemplu, directorul poate avea o imagine de ansamblu asupra școlii pe care o conduce. Mai mult, el poate vedea activitatea, poate comunica cu toți părinții, profesorii și elevii. Modulul pentru profesori le permite acestora să facă lecții online cu elevii, să le trimită teme. Punem la dispoziție o bibliotecă cu peste 1200 de cărți din care profesorii pot recomanda elevilor“, a zis Alexandru Holicov.

 

Modulul pentru profesori le permite acestora să facă lecții online cu elevii, să le trimită teme

 

În continuare, Alexandru ne-a vorbit despre cele două pachete pe care Adservio le pune la dispoziție. “Primul se numește Perfect Simplu, prin care oferim traininguri, asistență pe email și pe telefon tuturor profesorilor. Apoi avem partea de manuale video, însoțite de tutoriale online. Prin cel de-a doilea pachet, Mai Mult ca Perfect, dotăm școala cu tablete și internet 4G. Acest lucru se datorează unui parteneriat încheiat în 2016 cu Telekom România“, spune Alexandru Holicov.

 

Poza nr 3

 

Lupta se duce pe mai multe flancuri

Adservio a ajuns rapid unul din concurenții de top în domeniul educației, însă autoritățile închid ochii. ”Școlile care utilizează platforma noastră sunt silite să folosească cataloagele clasice. În momentul în care un profesor a introdus o notă pe platformă, ea se actualizează în timp real. Școlile care utilizează platforma au eliminat toate comisiile, rapoartele, ele se fac în mod automat. Acolo unde există Adservio, absentismul a scăzut cu peste 60%, media pe școală a crescut cu peste un punct, iar rezultatele la testările naționale s-au îmbunătățit”, lămurește Alexandru.

 

În 12 ani am ajuns în 200 de școli din România, iar de când a început pandemia  numărul  a depășit 1000

 

Echipa este mereu în căutarea celor mai moderne metode în sfera educațională. “Acum avem webinarii video, mai exact traininguri online pentru directorii și profesorii din România. Un alt proiect este Cafeneaua Educațională, desfășurat în parteneriat cu ARL România, unde oamenii implicați în educație abordează teme de specialitate. Adservio elimină birocrația, aduce digitalizarea, automatizează toate procesele și aduce tehnologia în educație”, specifică Alexandru Holicov.

 

Poza nr 4

 

Adservio sprijină educația și în vremuri de restriște

Pandemia a prins școala românească în offside. Cum să faci educație smart când elevii străbat kilometri până la școală, iar acolo sunt cufundați în penumbra unei cămăruțe. Alexandru și echipa nu au uitat de acești copii și le-au sărit în ajutor. “De când a început pandemia, am oferit acces gratuit la platformă. Partenerul nostru, Telekom, a oferit gratuit cartele sim cu internet tuturor profesorilor și elevilor. Împreună cu mai multe ONG-uri și companii încercăm să adunăm fonduri și echipamente pentru copiii care nu au acces la device-uri“, a precizat Alexandru.

 

Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebui să ai un sistem de educație smart

 

Acum, Adservio este prezent în România și Republica Moldova, dar curând va fi disponibil și în Finlanda, Austria, Ungaria şi Germania. Pe final de dialog, Alexandru Holicov subliniază încă odată importanța educației smart. ”O țară educată este mai greu de manipulat. Dacă vrei să faci o țară smart, atunci trebuie să ai un sistem de educație smart. Nu poți folosi metodele de acum o sută de ani și să te aștepți la rezultate. Trebuie să înțelegem că lipsa de digitalizare, îi trimite pe copii înapoi în timp.”

 

 

La Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu se face educaţie nu numai pentru următorul ciclu, ci mai ales pentru următoarea generaţie de români. Povestea acestei nobile instituţii de învăţământ, mai jos.

Motto: “J’ai toujours pensé que l’école, c’était d’abord les professeurs” (Chagrin d’école – Daniel Pennac)

Cu peste douăzeci de ani în urmă, apăreau în peisajul școlii româneşti, mai întâi, Grădinița  Arc-en-Ciel, apoi, când copiii au crescut, Școala Anastasia Popescu, purtând numele celei dintâi profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul nouă, a acestor unități de învățământ particular, propunea, avant la lettre, așezarea, în prim-planul tuturor activităților și intereselor școlii, a elevului, cu nevoile, talentul, neîmplinirile, ezitările, izbânzile sale, precum și o viziune creștin-ortodoxă în care se oglindea cu discreție, întreaga viață a comunității.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascălilor si asupra părinților, pe care, trebuie să o spunem, i-a uimit la început curajul programului grădiniței și apoi al școlii, de a aborda predarea a trei limbi străine – franceza, germana și engleza – tuturor copiilor, în programul comun, ca și îndrăzneala de a aduce în sălile de grupă și de clase primare mai mulți profesori, care să predea, fiecare în parte, disciplinele în care era specializat, în timp ce educatoarei și învățătoarei le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii și sarcina de a realiza integrarea informațiilor in proiecte multi și transdisciplinare.

Corul "Sfânta Elisabeta", la Radio România Cultural interior

Corul “Sfânta Elisabeta”, la Radio România Cultural

Copiii au crescut, au ajuns la vârsta gimnaziului, iar școala a crescut odată cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri și olimpiade, proiecte, reviste scrise în și pentru școală, premii naționale și internaționale.

Un Liceu Pedagogic care duce mai departe valorile Şcolii

Părinții întrebau acum dacă nu este cazul să proiectăm liceul. Nu era o decizie ușor de luat, câtă vreme absolvenții clasei a VIII-a strângeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Națională și își propuneau să nu abandoneze studiul limbilor străine, dar să continue aprofundarea, mai cu seamă, a științelor exacte. Liceele glorioase ale Capitalei îi primeau cu brațele deschise, iar părinții și profesorii își făceau un titlu de mândrie din aceste reușite.

Și totuși, unii copii și-ar fi dorit altceva. Mai multă înțelegere din partea profesorilor nou întâlniți. Mai multă căldură. Mai multă empatie. Reveneau la școală, se alintau din nou alături de dascălii care îi știau de mici și, nu de puține ori, se alăturau echipei de profesori pentru proiectele noi, în Școlile de Vară, ori în tabere. Erau cei mai pricepuți voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Și iată că gândul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care să ducă mai departe valorile școlii – valorile de credință, de respect pentru copii, de grijă pentru tot ce ne înconjoară…

Începând, așadar, din anul școlar 2016-2017, Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu și-a deschis primele clase, întâmpinându-și elevii pe care  i-ar dori viitori dascăli dedicați, iubitori și atenți la nevoile copiilor – viitori învățăcei. Fiecare promoție va purta numele unui dascăl de vocație. Primele clase aduc astfel un omagiu distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul – model, care şi-a dedicat întreaga viață valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia si Școala și profesorului dăruit școlii și elevilor săi, Constantin Nițulescu. Tinerii care împărtăşesc valorile credinței, ale iubirii pentru tradițiile românești, ale respectului pentru creația lui Dumnezeu, sunt așteptați cu bucurie de confrații lor mai mari, care le vor fi călăuze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Împreună vor descoperi nu doar literatura și științele, ci și jocurile copilăriei, tainele pedagogiei și ale didacticii, bogăția meșteșugurilor tradiționale, eleganța dansului popular, mlădierea cântului și armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor desluși de la înaintașa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul în care îi pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunoștință cu mari pedagogi români, ori de pe alte meleaguri, își vor șlefui expresia în limbile străine pe care, acum, vor avea prilejul să le aprofundeze și să le practice nemijlocit.

Viața de licean este plină de bucurie și de împliniri, când elevul vede că poate dărui deja celor mai mici ca el parte din tot ce știe și are ocazia de a-și pune cunoștințele în practică, dacă antrenează noianul de cunoștințe, care, astfel, nu mai rămân doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viață.

Când, la finalul liceului, vor gândi spre ce carieră se pot îndrepta, unii dintre tineri vor putea alege să înceapă deja să lucreze, chiar în unitatea de învățământ ai cărei absolvenți sunt, la nivelul grădiniței  și al școlii primare, putând astfel fi, din punct de vedere material, deja independenți. Își vor urma studiile, în paralel cu această activitate, care le poate permite suficientă libertate pentru a-și desăvârși propria formare.

Daca vor prefera să fie doar studenți, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seamă pentru cei care se vor orienta către filologie, ori stiințe socio-umane. Și dacă, în fine, vor prefera o carieră într-o cu totul altă direcție, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la împlinirea fiecăruia ca persoană şi personalitate, ajutându-i în structurarea propriilor valori, în fundamentarea familiei și chiar în parcursul de viitori părinți, cunoscători îndeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reușita fiecăruia și ii așteptăm an de an, cu inimile deschise, pe cei care clădesc „o școală pentru viitor”!

Prof. Monica Şerbănescu
Preşedinte Fondator – Director General
Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu

 

Mai multe detalii despre proiectul Şcolii şi Liceului Pedagogic Anastasia Popescu puteţi afla printr-un click pe imaginea de mai jos:

 

Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu logo interior

O cunoscută multinaţională din România ne-a făcut ieri onoarea de a ne invita, într-o întâlnire internă, spre a le vorbi angajaţilor despre proiectul Matricea Românească. Ceea ce ne-a făcut nu doar mândri, ci mai ales ne-a reamintit că, în Anul Centenarului precum oricând, înainte de a fi capitalişti, suntem români.

Intelectualului comunist (ce oximoron!) Lucreţiu Pătrăşcanu i se atribuie o frază care a rămas în istorie, rostită la Cluj în 1946: “Înainte de a fi comunist, sunt român!” Dacă o va fi rostit sau nu Lucreţiu Pătrăşcanu, e mai puţin important. Istoria e parte adevăr, parte mit. Însă cuvintele brăzdează eternitatea şi ne responsabilizează: înainte de a fi orice altceva, suntem români.

Înainte de a fi comercianţi în goană nestăvilită după profit, suntem români. Şi e bine să reflectăm la asta, când ne facem averea, prin suprapreţ şi lipsă de etică, pe spatele conaţionalilor naivi, sau de bună-credinţă.

Înainte de a fi medici care au 9 maşini pe care nu mai ştiu unde să le parcheze, pentru că au ocupat toată parcarea blocului (caz real, pentru care dau mărturie), foarte probabil cumpărate din şpagă, suntem români. Şi e bine să reflectăm la asta când luăm infamul plic din mâinile unor oameni puşi în genunchi de Viaţă.

Înainte de a fi profesori care fac meditaţii cu aceiaşi copii pe care îi pregătesc la clasă (un conflict de interese cât şcoala), suntem români. Şi mai suntem modele, părinţi, unchi, şi aşa mai departe.  Şi e bine să reflectăm la asta, când ne bucurăm de banii pe care îi încasăm la finele zilei.

Înainte de a fi jurnalişti care diseminează numai rele despre România şi subiecte superflue, suntem români. Şi avem o responsabilitate morală, ca elite media. E bine să reflectăm la asta.

Înainte de a fi politicieni care seamănă vrajbă, fără a construi, suntem români. Şi e bine să reflectăm la asta.

Înainte de a fi istorici vedete pop, suntem români. Şi e bine să reflectăm la asta când “demitizăm” tot despre tărâmul care ne-a făcut, fără a pune nimic în loc, insinuând că suntem rataţii pământului. Ce-ar fi Grecia fără mituri? O miriadă de pietre bătute de soare.

Înainte de a fi capitalişti / corporatişti, suntem români. Iar viitorul României nu vine din sectorul public, ci din sectorul privat. Asta neînsemnând din companii, ci din viaţa privată, din convorbirea fiecăruia cu sine însuşi, înainte de convorbirea cu familia şi societatea. Când ne vom fi lămurit problemele de conştiinţă – morală şi civică – ce ne fac, pe fiecare în parte şi în grup, să ne comportăm nedemn de România, această ţară va reintra pe un făgaş al reconstrucţiei în toate segmentele vieţuirii sale.

Cu mulţumiri pentru ospitalitate Deutsche Bank Global Technology România

Matricea Românească a sărbătorit un 27 martie istoric pentru Ţară aproape de tinerii români basarabeni, dându-le în dar gânduri bune şi un crâmpei – tangibil – de speranţă.

Scriam zilele trecute despre riscul Centenarului, despre formula inedită a unui nou produs bun de vândut, și chiar mă apăsa această realitate, care se dovedește parțial a fi adevărată. De ce spun  parțial? Pentru că, astăzi, am avut o revelație, care aidoma unei guri proaspete de aer mi-a redat speranța.

Am pășit din nou pragul Liceului în care am învățat. Lăcaș de studiu în cele mai bune tradiții, Liceul Teoretic „Hyperion” este un loc în care revin mereu cu mult entuziasm și drag de oameni. De această dată mi-am îndeplinit, sper cu brio, misiunea de mesager, aducându-le unor adolescenți dornici de carte Revista inaugurală Matricea Românească, la fericita ocazie a Centenarului Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918 – 2018). Nu cred că am fi putut găsi un prilej mai prielnic, mai încărcat de simbolism.

Matricea Românească le-a făcut o surpriză de 27 martie elevilor basarabeni. Ascultă aici scrisoarea transmisă de către conducerea Asociaţiei tinerilor de la Liceul Teoretic “Hyperion” din Durleşti

Și pentru că venisem la alma mater-ul unde m-am format doisprezece ani, m-am pregătit ca la carte, însă am renunțat la discurs în favoarea unei discuții lejere cu copiii, care s-au dovedit a fi atât de curați, de simpli și de prietenoși încât, preț de câteva clipe, m-am mândrit de viitorul nostru. Am văzut în privirile lor niște scântei jucăușe, niște frânturi de optimism care cu siguranță va da roade pe un teren fertil.

Le-am vorbit copiilor despre pasiunea scrisului, despre importanța cărților, despre curajul strămoșilor și despre necesitatea acută de a cultiva elite, care vor reuși aidoma celor din Sfatul Țării să ridice țara din genunchi. M-au privit cu atenție, mi-au fixat ideile în caiete și au pus întrebări, de parcă le-aș fi adus o rețetă unică a succesului

Le-am vorbit despre pasiunea scrisului, despre importanța cărților, despre curajul strămoșilor și despre necesitatea acută de a cultiva elite, care vor reuși aidoma celor din Sfatul Țării să ridice țara din genunchi. M-au privit cu atenție, mi-au fixat ideile în caiete și au pus întrebări, de parcă le-aș fi adus o rețetă unică a succesului.

Știți de ce scriu aceste lucruri? Deoarece ele fac diferența, ele ne asigură un loc în posteritate. Nici banii, nici corporațiile, nici chiar promisiunea unui viitor asigurat nu aduc atâta satisfacție cât niște copii luminoși care vor realiza schimbarea, vor aduce viitorul și progresul la ei acasă. Sunt niște pui de români mândri, alimentați cu dragoste și multă credință, care vor revendica vreodată ceea ce ni se cuvine pe bună dreptate și vor purta în inimi însemnele demnității române, reîntregind o țară și dăruind speranță.

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Asociația Culturală Matricea Românească a participat, în calitate de invitat special, la Zilele Educației Creștin-Ortodoxe, organizate de către Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din București în perioada 14-25 noiembrie, fiind protagonista unor dezbateri – sub egida Întâlnirile Matricei – depre cultura, istoria și frământata spiritualitate română în context actual.

Educația este un garant al dezvoltării propice a generațiilor următoare, iar pentru asigurarea unor rezultate de succes sunt necesare o măiestrie și un talent înnăscut în rândul pedagogilor, dar și al părinților, ambele categorii împletindu-se într-un armonios tandem funcțional. De acest lucru ne-am convins în aceste zile, când Matricea Românească, proiectul cultural al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a fost invitată ca oaspete de onoare în cadrul Zilelor Educației Creștin-Ortodoxe de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din Capitală.

Din primele momente, am fost întâmpinați cu o deosebită căldură și o jovialitate aparte de către directorul instituției, doamna Monica Șerbănescu, o adevărată ”Madame” a pedagogiei contemporane și o figură maternă expresivă. Am fost conduși într-una dintre sălile liceului, și aici este important să subliniem creativitatea și sensibilitatea personalului administrativ, care a decis să ofere fiecărei clase numele unuia dintre copiii domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ajunși într-un auditoriu plin-ochi cu elevi dornici de cunoaștere, a căror energie era debordantă, am dat startul primei părți a sesiunii noastre de discursuri și dezbateri.

În prima etapă, i-am avut ca vorbitori pe domnul avocat Adrian – Cătălin Bulboacă, președintele Asociației Culturale Matricea Românească, cel care a dat tonul discuției, reliefându-le copiilor importanța istoriei, educației și a culturii în formarea lor. În egală măsură, dumnealui a subliniat și valoarea dascălilor, a căror menire este să ghideze prin viață alumni dornici de cunoștințe. Reacția sălii a fost una impresionantă, deoarece am avut în față copii foarte serioși, cu întrebări formulate și opinii delimitate, care știau ce și cum să puncteze.

A urmat la microfon Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociației Matricea Românească, cel care printr-un exemplu elocvent, și anume cel al alegerii pastilei roșii sau albastre din filmul ”Matrix”, le-a vorbit copiilor despre opțiunile în viață și despre schimbare, elemente definitorii pentru aprecierea, îmbogățirea și transformarea patrimoniului cultural și istoric al țării într-o scenă a evoluției lor. Mesajul vorbitorului a avut ecou în rândurile copiilor, aceștia întrebându-l în cel mai sincer mod: ”Noi cum putem schimba ceva?”.

Din maniera în care puneau întrebările și din felul cum percepeau mesajele vorbitorilor noștri, am descoperit că elevii acestei școli au opinii deja formate și o verticalitate valorică, ce se dezvoltă într-un crescendo frumos sub bagheta corpului didactic, care reușește să păstreze tradițiile frumoase ale instituției, încă de la începuturile activității acesteia.

Tandemul profesor – părinte, crucial în educație

Partea a doua a sesiunii, desfășurată după-amiază, a fost dedicată unui dialog între reprezentanții Matricea Românească și pedagogii și părinții învățăceilor, cei care au în față obiectivul consolidării unor relații funcționale de durată, căci odată pornit procesul educațional în sânul familiei, acesta se prelungește natural și în mediul academic, grație efortului didactic. Seara ne-a prins într-un veritabil cerc de discuții, tipic pentru Întâlnirile Matricei, în care părinții au vorbit despre munca lor de păstrare a tradițiilor și de educare a copiilor în spiritul de neam și în românism, iar profesorii, despre necesitatea lecturilor, a conservării limbii române și despre transmiterea valorilor naționale către generațiile viitoare.

Cristina Cazan și Corina Moisei alături de Mircea Stanciu în dezbateri despre istorie și spiritualitate la Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu”

Cristina Cazan (centru) și Corina Moisei, alături de Mircea Stanciu, în dezbateri despre istorie și spiritualitate la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Alocuțiunea cu tema ”Născuţi spre a scrie istorie” a Cristinei Cazan, Brand Manager al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a dat startul întregii comunicări, creând cu succes o punte de legătură între profesionalism, implicarea în societate și fericita responsabilitate de mamă a vorbitoarei. Părinții din sală au fost interesați de originalitatea proiectului pe care îl reprezentăm și l-au catalogat ca fiind cu adevărat centrat pe valori și credință, fără de care nu ar fi posibilă educarea sănătoasă a copiilor.

Am fost, totodată, părtași la experiența celor care, împreună cu copiii lor, au descoperit o față necunoscută a României, în zone care nu prea sunt înscrise pe traseele turistice uzuale. Iar dacă unii au luat pământul român la pas, alții au luat bogăția lingvistică a neamului de-a fir a păr. Este cazul domnului Mircea Stanciu, cel care a publicat recent ”Cartea Cuvintelor Dispărute”, un veritabil abecedar al cuvintelor neaoșe românești, amenințate cu uitarea. Dumnealui ni s-a alăturat discuției, subliniind cât de importantă este limba română și cât de multe riscuri apar pe drumul evoluției ei.

”Cartea cuvintelor dispărute” de autorul Mircea Stanciu, invitat de Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” în dezbateri

”Cartea cuvintelor dispărute”, de Mircea Stanciu, invitat la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Și dacă educația este o sumă de exemple și de modele de urmat, am decis să aduc și eu o bucățică din experiența mea de basarabeancă, ”adoptată” de Țara Mamă, care face primii pași în proiectul Matricei Românești. În discursul meu cu tema ”Ce m-a făcut să trec Prutul și de ce cred în Matricea Românească” am decis să îmi deschid sufletul și să spun cât de importantă este perseverența, dragostea și răbdarea în formarea unui tânăr, dar mai ales cât de mult contează să lași copiii să viseze.

Întregul eveniment s-a derulat sub cele mai bune auspicii, având în centrul său ideea de credință, de învățare și de continuă cercetare a valorilor sociale, culturale, istorice. Iată de ce ne-am bucurat să fim părtași și să putem aduce, printr-un nou episod din Întâlnirile Matricei, acel ”bob de grâu” al culturii și iubirii de neam și de credință în inimile celor mici și celor mari.

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Ce este – şi ce a realizat Matricea Românească în primul an: detalii aici

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

Episodul IV, octombrie 2017: http://matricea.ro/lectie-de-istorie-academicianul-ioan-aurel-pop-la-intalnirile-matricei-iv-ce-au-facut-mihai-viteazul-si-avram-iancu-pentru-romania-video/

Corina Moisei, corespondenta Matricea Românească în Basarabia, scrie despre acei ani de liceu care formează caractere. O cronică despre educație, profesori și modele în viață.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Dar cine sunt acei meșteșugari care au rolul de a ne plăsmui aptitudini și capacități? Indubitabil, aceștia sunt dascălii. Iată de ce vreau să dedic acest articol, scris la început de iunie, liceului din care vin.

Nu este pentru nimeni un secret faptul că provin dintr-o țară micuță: Republica Moldova, în care tradiția, frumosul și educația își au un loc de frunte. Am crescut într-un orășel din suburbia Capitalei, și anume orășelul Durlești, care se mândrește cu oameni gospodari și primitori. De mic copil, am avut parte de cea mai aleasă grijă combinată cu dragostea imensă a mamei, care în afară de cariera maternă a reușit să educe, în calitatea sa de profesor de Limba și Literatura Română, câteva generații de tineri aleși. Iată de ce, ajunsă la vârsta de 6 ani, am optat pentru Școala Nr. 65 „Mihai Eminescu”, a cărei activitate număra pe atunci câteva decenii și care reușea să „dea în vileag” cele mai deosebite talente.

Printre amintirile cele mai vii din copilărie se numără concursurile de artă teatrală ale Cercului Dramatic „Ștefănel”, sub îndrumarea talentatei doamne Niculina Scripnic (trecută în neființă) și a doamnei Veronica Moisei. Această echipă temerară nu se dădea în lături de la concurență cu școli de profil artistic și aduceam astfel acasă trofeele cele mai de preț la nivel municipal sau republican.

Actori în devenire, evoluând în „Capra cu trei iezi”

Portofoliul meu de june actor a început cu nemaipomenita înscenare a poveştii lui Pinocchio, în care mi-a revenit rolul Malvinei. Deși îmi lipseau doi dinți din față și abia îmi târam rochia, am reușit să primesc ovațiile publicului. Dar dincolo de acest rezultat frumos, se oglindea o muncă titanică a conducătoarelor noastre, care reușeau să îmblânzească un stol de pici din clasele primare.

La Liceul Teoretic „Hyperion” din Chişinău, Basarabia, se formează caractere, cu ajutorul unor profesori dedicaţi misiunii lor

La Liceul Teoretic „Hyperion” din Chişinău, Basarabia, se formează caractere, cu ajutorul unor profesori dedicaţi misiunii lor Foto: arhiva personală

Au urmat piese ca ”Soacra cu trei nurori”, „Capra cu trei iezi” sau „Dracul din ulcior”, în care am jucat cu pasiunea unor potențiali actori profesioniști, repetițiile fiind extenuante, dar oferindu-ne satisfacția unor rezultate frumoase. Jucam indiferent de condițiile climaterice, de lipsa de timp sau de decorul adeseori sărac, dar făceam din fiecare idee o mică bijuterie în pandantivul cultural al școlii. Entuziasmul și zâmbetele erau cartea noastră de vizită atunci când așteptam cu sufletul la gură să ieșim în scenă sau să auzim rezultatele. Eram o droaie de copii cu tocmai două mame, care ne cocoleau sau ne muștruluiau când lenea ne dădea târcoale.

Jucam indiferent de condițiile climaterice, de lipsa de timp sau de decorul adeseori sărac, dar făceam din fiecare idee o mică bijuterie în pandantivul cultural al școlii

Iată de ce, când doamna Niculina a plecat la Ceruri, răpusă de o boală crâncenă, am deplâns-o cu toții ca niște copii rămași prea devreme orfani. Dar i-am dus cinstea și mai departe, purtând stindardul artei pe tot parcursul anilor școlari. Nu ne-am lăsat învinși de greutăți, ci am continuat munca cu o echipă deja reformată, în care a intrat armonios doamna Oxana Durleșteanu, profesoara care aduce materia literaturii universale la dimensiunile unei iubiri necondiționate, pe care o port și acum pentru cărți.

Instruire de elită

La început de nou mileniu, cadrul administrativ în frunte cu doamna directoare Valentina Untilov și directorii adjuncți Tamara Pasat, Veronica Moisei, Ana Ralea și Valentina Roșioru a reușit să ridice școala la rangul Liceului Teoretic „Hyperion”, în care am primit cea mai selectă instruire, nu doar în materii formale, dar și în activități de inspirație artistică.

Din spectacolul „Suntem un pom - Pomul Creangă”

Din spectacolul „Suntem un pom – Pomul Creangă”

Această „metamorfoză” ne-a lansat la un nivel nou, plasând liceul în rândurile celor mai bune instituții de învățământ, cu talente neobișnuite și oameni frumoși la chip și suflet, așa cum este doamna Lucia Lozov, care dăduse o cu totul altă formulă ideii de reciclare, oferindu-ne nouă, fetelor, posibilitatea de a crea ținute de modă din lucruri menite să fie aruncate și de a defila cu ele în fața întregului colectiv școlar. Dumneai îi datorăm, în egală măsură, și apariția unui veritabil muzeu al artei tradiționale, în care păstrează cu sfințenie lăicere (covoare țărăneşti de lână), icoane, vase de lut sau vechi mașini de cusut, toate aranjate într-un tandem frumos. Lecțiile de educație tehnologică erau învăluite mereu de o atmosferă specială, de parcă am fi ajuns cu toții în casa bunicilor, cu arome îmbietoare și imagini ospitaliere.

Pe lângă artisticul activităților culturale, am fost fericita elevă a unei maestre profesoare de limbă franceză, doamna Eugenia Onufrei, care a reușit să ne ofere plimbări pariziene prin lecții de civilizație și concursuri de talente. Pe fundalul cântecelor lui Edith Piaf sau Charles Aznavour, am descoperit ritmicitatea și grația tradițiilor francofone.

Nostalgia anilor de liceu

Anii de liceu au clădit în mine veritabila dorință de a avea frumosul pe ordinea de zi și de a face parte cu mândrie din generația în blugi, lipsită de frustrări și de temeri. Participările în cadrul concursurilor declamatorii, precum cel dedicat marelui actor Valeriu Cupcea, au fortificat în mine aptitudinile artistice, dându-mi certitudinea unui viitor luminos.

Din spectacolul „Chirița în provincie”

Din spectacolul „Chirița în provincie”

Am memorat pozitivismul unor tradiții practicate cu regularitate ca în cazul Galei Laureaților, în care cei mai buni discipoli – la braț cu mentorii lor – erau remunerați pentru muncă asiduă și perseverență, sau ca în cazul acelui Ultim Sunet care încununa procesul educativ printr-o retrospectivă optimistă. Toate aceste evenimente veneau să ne motiveze, să ne inspire, să ne educe, așa că am ales cu toții să le conservăm în arhivele memoriei ca pe niște medalioane spirituale.

Dascălilor mei le datorez integritatea și creativitatea mea

Nu există cuvinte de laudă suficiente prin care aș mulțumi cadrelor didactice, însă respectul meu profund față de devotamentul lor îl exprim în slove clădite aici. Cred că voi păstra o temeinică fidelitate până la adânci bătrâneți pentru valorile modelate și crescute în mine de mâinile răbdătoare ale dascălilor mei, cărora le datorez integritatea și creativitatea mea.

Sper că Liceul Teoretic „Hyperion” va păstra vie flacăra talentului, astfel ca și copiii mei în viitor să fie părtași ai marii taine educaționale. Pentru realizarea acestui obiectiv, tânăra echipă managerială, în frunte cu doamna Tamara Pasat, actualul director, lucrează de zor, stabilind noi obiective de performanță, care în timp vor da roadele scontate.

Extrem de pasionată de limba română, Cătălina Ifrim, unul dintre tinerii noștri sclipitori, în vârstă de numai 13 ani, publică pe Matricea Românească articole revelatoare pentru adulți, ce oglindesc România aşa cum este ea percepută de către generația tânără.

Am realizat că, în marele mecanism al societății, suntem de fapt o mică rotiță îndoctrinată, lipsită de chef de viață, cu vise strivite în mâinile reci, pe care le purtăm zilnic în buzunarele hainelor noastre, în drumul plictisitor către casă.

Și am mai aflat că niciunul dintre noi nu are curajul și demnitatea de a recunoaște cu tărie că este unicul vinovat de propria-i nefericire. Am realizat că nu mai avem încredere în propriile puteri, că ne-am călcat onoarea în picioare în momentul în care, din comoditate, ne-am vândut pur și simplu orice urmă de valoare pe care, teoretic, am fi putut să o dezvoltăm.

Tinerii, gura de aer a societății

Pentru că, până la urmă, adevărul este că oamenii sunt cele mai ieftine „lucruri” pe care cineva le poate cumpăra cu bani. Însă, de vină suntem noi, pentru că am acceptat să trăim în mizeria minciunilor şi am adunat gunoiul sub preş. Dar, ghiciţi ce! Unii dintre noi au curajul să spună lucrurilor pe nume, deoarece gura de aer de care această lume are nevoie suntem noi, generaţia anilor ‘90-2000. Noi, tinerii cărora li s-a impus la şcoală să înveţe mecanic ceea ce li se predă, pentru că altfel nu e de bine.

Până la urmă, adevărul este că oamenii sunt cele mai ieftine „lucruri” pe care cineva le poate cumpăra cu bani

Şi de ce nu e de bine? Pentru că sistemul şi programa de învățământ ne impun să fim piesele de schimb ale sistemului în eventualitatea degradării acestuia, iar noi ne opunem. Sunt sigură că există persoane ce profesează în domeniul învăţământului şi care, cel mai probabil, s-au remarcat prin cunoştinţele lor, pe care toţi ar trebui să le apreciem, dar care din frica de a nu fi traşi la răspundere se conformează programei şi transmit mai departe planul de autodistrugere, cunoscut şi ca „dacă ai 10 pe linie eşti un elev model” sau ca „deschideţi manualele şi conspectaţi de la pagina z!”.

Prin urmare, ceea ce este greşit la sistemul nostru reprezintă, pe scurt, lipsa practicii şi spălarea pe creier, în masă, a elevilor şi studenţilor. Toate acestea, pentru a confirma că ceea ce ai tocit timp de aproximativ 18 ani nu a cuprins ghidul de supravieţuire în viaţă.

Aşadar… Eşti fericit cu ceea ce faci? Meriţi mai mult? Eşti mulţumit cu cine eşti?

Foto deschidere: slowrobot.com

Cătălina Ifrim

Cătălina Ifrim

Elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială nr. 119 din Bucureşti. Olimpică la Limba şi Literatura Română. Visătoare cu ochii deschişi, trezită din când în când la realitate de către viață
Cătălina Ifrim

Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate, ce constă în purtarea unui şnur împletit cu alb şi roşu; în vechime, acesta era confecţionat de către femei şi dăruit membrilor comunităţii, care-l purtau la gât, la mână, la gleznă, sau pe piept, începând cu data de 1 martie. Fiind legat şi de practicile tradiţionale agrare, el era prins de crengile înflorite, aruncat pe brazdă nouă, în fântână, sau prins în coarnele animalelor de muncă.  Mărţişorul are şi o funcţie de protecţie a gospodăriei şi a sănătăţii.

În mediul urban, tradiţia a suferit modificări importante: şnurului i s-au adăugat diverse pandantive, şi este dăruit în mod exclusiv femeilor. Atât în comunităţile rurale, cât şi în cele urbane, încă se păstrează funcţia socială a acestei tradiţii (împărtăşirea bucuriei începutului primăverii), dar este legată şi de simbolul maternităţii şi de cel al iubirii (albul semnificând puritatea sentimentelor, iar roşul, vitalitatea).

Amuletele care se leagă astăzi de şnurul tradiţional sunt dintre cele mai diverse (unele fără nicio legătură cu zona creştină a Balcanilor, unde este practicată această tradiţie). Demersuri concrete pentru acceptarea mărţişorului ca formă de practică, ritual tradiţional ancestral ce include şi trimiterea la meşteşuguri tradiţionale în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, se fac constant.

Tradiția mărțișorului a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări notabile

Tradiția mărțișorului a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări notabile Foto: arhiva personală

Concret, mărţişorul face parte din seria de practici tradiţionale ce aparțin patrimoniului imaterial, acel patrimoniu care se referă la tradiţii şi expresii orale, practici sociale şi ritualuri, artizanat tradiţional şi tot ceea ce, în virtutea convenţiilor UNESCO pentru patrimoniu (Convenţia de la Paris din 2003 fiind textul fundamental) reprezintă o mărturie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi a tradiţiilor naţionale ce pot depune mărturie privind vechimea şi autenticitatea lor în spaţiul mondial. Astăzi, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, România are câteva elemente: ritualul Căluşului, Doina, tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească şi Jocul Fecioresc.

Mărţişorul, dosar internaţional realizat în cooperare cu Republica Moldova şi Bulgaria, ar fi şi o prioritate a Ministerului Culturii, alături de autorităţile din ţările menţionate, pentru a fi propus spre acceptare în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial al UNESCO.

Proiectul, care a fost realizat împreună cu CNR-UNESCO şi o serie de grădiniţe, şcoli şi licee din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Câmpulung Muscel, precum şi cu aportul unor cercetători şi muzeografi din Republica Moldova şi Bulgaria, s-a intitulat „Mărţişorul – pledoarie pentru patrimoniul imaterial”. Acesta s-a conturat ca urmare a unei prime conferinţe pe care platforma culturală Comparative Icons şi proiectul Patrimoniul Educativ au realizat-o cu ocazia Zilelor Patrimoniului European, în octombrie 2016.

Mărţişorul nu va dispărea, nu se va aneantiza, aşa cum ar părea, în marea de kitsch a societăţii globalizate, dacă vom şti să menţinem viu interesul în rândul elevilor pe care îi educăm în şcolile noastre, faţă de ceea ce înseamnă valoarea culturală autentică

La această conferinţă naţională, reflectată şi de site-ul European Heritage Days şi organizată în parteneriat cu CNR-UNESCO, s-a format un grup de lucru la care au aderat cu entuziasm profesori din Bucureşti şi din ţară, cu intenţia de a crea şi realiza proiecte educative, care să ia în considerare o comunitate precum cea a profesorilor proveniţi din regiuni / spaţii cu încărcătură culturală şi istorică, relevantă pentru conceptul de patrimoniu național. Un alt scop a fost acela de a invita cadrele didactice să evoce relaţia lor cu moştenirea culturală a regiunii din care fac parte şi modul în care se implică ei, alături de elevii lor, în realizarea dezideratelor mai sus amintite.

Proiectul Patrimoniul Educativ doreşte să consolideze o iniţiativă naţională la nivelul învățământului preuniversitar, care să favorizeze cunoaşterea de către copii şi adolescenţi a unor situri, obiecte, monumente de patrimoniu românesc, prin promovarea unor activităţi extracurriculare, precum:

  • vizite specializate
  • realizarea unei baze de date cu profesorii şi şcolile interesate
  • organizarea unor ateliere de dezbatere
  • realizarea unui ghid on-line, disponibil pentru elevi şi profesori
  • constituirea unei echipe de profesori-coordonatori
  • realizarea unei sitografii destinate problematicii patrimoniului şi a unor instrumente pedagogice
  • realizarea unei pagini de Facebook şi a unui blog
  • promovarea unor concursuri şcolare pentru programul Şcoala Altfel.

Proiectul Patrimoniul Educativ îşi propune și să pună accentul pe promovarea şi sensibilizarea comunităţii didactice față de noţiuni precum:

  • ideea de risc în patrimoniu
  • salvarea şi protejarea patrimoniului
  • promovarea în rândul cadrelor didactice a obiectivelor aflate în Lista Patrimoniului Mondial (obiectivele deja înscrise din patrimoniul românesc), precum şi a multitudinii de instrumente elaborate de către UNESCO pentru profesori, în cadrul iniţiativei Education au patrimoine mondial.

Primul proiect, realizat ca urmare a acestei întâlniri, a fost cel dedicat mărţişorului. Acesta s-a desfăşurat on-line și au participat profesorii şi elevii lor din zone geografice diferite, din şcoli diferite, toţi realizând fie expoziţii de mărţişoare confecţionate manual, fie mici eseuri și prezentări despre această sărbătoare, consultând resurse materiale (cărţi, culegeri, atlase).

Copiii și-au pus creativitatea la treabă și au realizat mărțișoare și desene ce au fost apreciate de către adulți

Copiii și-au pus creativitatea la treabă și au realizat mărțișoare și desene ce au fost apreciate de către adulți

Concluzia acestui proiect este clară: elevii şi profesorii sunt interesaţi şi pot să contribuie eficient la obiectivul naţional de salvgardare şi de promovare a patrimoniului național, iar funcţia de patrimonializare, atât de necesară în îndeplinirea criteriilor de selecţionare în lista UNESCO, poate fi îndeplinită prin acest mod.

Ca o concluzie personală, în calitate de profesor, dar şi de manager cultural, cred că este necesar ca astfel de proiecte nu doar să existe și să se realizeze, ci şi să beneficieze de sprijinul instituţiilor de cultură implicate în depunerea unui dosar la UNESCO.

Din fotografiile şi prezentările elevilor şi profesorilor, putem înţelege că acest obicei tradiţional s-a modificat, i s-au acordat valori noi, urbane, chiar globalizate, dar şi că aceiași martori implicaţi în realizarea proiectelor cunosc şi înţeleg importanţa păstrării acestei practici tradiţionale, cu toate legendele şi simbolistica implicită, transmisă de la cei maturi, către cei tineri.

Mărţişorul nu va dispărea, nu se va aneantiza, aşa cum ar părea, în marea de kitsch a societăţii globalizate, dacă vom şti să menţinem viu interesul în rândul elevilor pe care îi educăm în şcolile noastre, faţă de ceea ce înseamnă valoarea culturală autentică.

Roxana Zanea

Roxana Zanea

Profesor la Colegiul Naţional "Octav Onicescu" din Capitală. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, cu studii aprofundate în literatură comparată și teoria literaturii
Roxana Zanea

Românul Cristian Dragomir este un student de elită la una dintre cele mai prestigioase universităţi de peste Ocean. El publică, începând cu luna februarie, o rubrică pe Matricea Românească, în care îşi împărtăşeşte experienţa în Ţara Tuturor Posibilităţilor.

Vă povesteam data trecută câte ceva despre viaţa mea ca român în SUA. Trebuie să spun că, în zona mea şi la Universitatea mea, nu sunt singurul din ţară, ci am mai mulţi compatrioţi, inclusiv printre cadrele universitare. Sunt câţiva profesori români aici, dar sunt răspândiţi la mai multe facultăţi. Ştiu sigur despre un profesor de matematică la facultate la mine, dar nu l-am cunoscut încă. De asemenea, o româncă este profesoară de Securitate şi este posibil să fiu studentul ei, la un moment dat. Altfel, chiar când am ajuns aici, cineva care este român m-a ajutat să îmi deschid contul la bancă.

Actul de identitate al americanilor este carnetul de conducere

Zilele acestea, prioritatea pentru mine este să îmi iau carnetul de conducere, fiindcă aici este foarte greu cu transportul. Cel mai apropiat magazin se află la o distanţă de 40 de minute. Americanii stau foarte prost cu transportul în comun, la ei este ceva absolut natural să ai carnet la 16 ani, practic acesta este actul lor de identitate. Saptămâna aceasta dau “sala”, adică teoria, apoi peste trei săptămâni dau proba practică, traseul.

La serviciu, pentru că vă spuneam că fac practică în Silicon Valley, lucrurile merg bine. Lucrez opt ore pe zi, ca la orice loc de muncă. În fiecare dimineaţă avem o şedinţă de 20 de minute, în care explicăm unui coordonator ce am făcut în ziua anterioară şi ce vom face azi, după care ne apucăm de treabă. Atmosfera este plăcută, dar este prematur să spun de pe acum dacă voi lucra aici. Ideal ar fi să lucrez la un startup – sau poate voi crea eu unul. Este cu totul altceva să lucrezi la un gigant IT sau la un startup care are 15 angajaţi, unde există o altă autonomie, altă atmosferă.

În complexul unde am fost cazat de firmă sunt destui care au familii. În timpul liber mai merg la sală sau fac alte activităţi – încerc să ies pe cât de mult posibil.

Un american ar cere de 10 ori mai mult decât un român

Lumea vine în Silicon Valley pentru că aici se plăteşte cel mai bine. Faima locului este pe undeva justificată, din acest punct de vedere. Am auzit că se discută că şi România poate avea propriul Silicon Valley, la Cluj. Nu este imposibil, dar trebuie spus că firmele care îşi externalizează activitatea la noi o fac pentru că un american ar cere de 10 ori mai mult decât un român. Aici este diferenţa.

Sfatul meu pentru tinerii care visează să studieze şi să muncească în SUA: încă din liceu, din clasa a IX-a, trebuie să ştii ce îţi doreşti, să fii hotărât, să îţi faci un portofoliu, să te duci la olimpiade şi activităţi, dar autentic, nu din obligaţie

Deşi nu fac politică, trebuie spus că trăiesc printre programatori, majoritatea străini, care prin urmare nu îl prea agreează pe noul preşedinte Donald Trump. Totuşi, americanii sunt foarte divizaţi în ce îl priveşte – în statele unde se votează în mod tradiţional democraţii, evident că nu este văzut bine, dar când mergi în statele din centru, dacă spui ceva negativ despre el, rişti ca lumea să se uite urât la tine.

Părinţii trebuie să strângă bani pentru facultate încă de la naşterea copilului

Câteva vorbe şi despre sistemul universitar american, din care fac parte. Facultăţile din SUA îşi fac multă promovare în licee, astfel încât să aibă mulţi candidaţi, deoarece facultatea este un business, o afacere aici. Depunerea oricărui dosar costă, şi nu puţin. Dar, oricum, dacă vrei să ajungi la o facultate de top ai nevoie de mulţi bani – deci părinţii trebuie să înceapă să strângă încă de când se naşte copilul!

Ca străin, este cu atât mai greu să devii student la o facultate de peste Ocean. Şi asta, fiindcă ei aleg doar 1-2 vârfuri dintr-o ţară, în vreme ce în Europa poţi să intri cu media de la BAC şi cu portofoliul, iar baza de selecţie este mai mare.

Sfatul meu pentru alţi tineri care visează să studieze şi să muncească în SUA: încă din liceu, din clasa a IX-a, trebuie să ştii ce îţi doreşti, să fii hotărât, să îţi faci un portofoliu, să te duci la olimpiade şi activităţi, dar autentic, nu din obligaţie, pentru că intervievatorii îşi dau seama imediat. Iar ceea ce faci în liceu îţi poate decide viitorul.

Cristian Dragomir

Cristian Dragomir

Are 20 de ani şi studiază informatica la Northeastern University din Boston, Statele Unite ale Americii. Este pasionat de programare, de lingvistică şi de design
Cristian Dragomir

Când scriu aceste rânduri, în miez de noapte, pe ecranul televizorului rulează Creed. E cu siguranţă un semn că fac ce trebuie. Doar că aici nu e Philly, e Bucureşti. Şi nu e “Apollo Creed”. E, mai degrabă “Iisuse, cred”. Că pot să-mi depăşesc limitările, mai mult decât limitele. Că pot fi un campion. Şi nu orice fel de campion – unul român.

Mihai Nistor, tânărul de 26 de ani pe care-l vedeţi în imaginile de mai jos lăsându-şi transpiraţia şi sufletul pe echipamentul de antrenament, într-o sală cu igrasie şi dotări din era lui Cassius Clay, e singurul pugilist român care ne-a reprezentat la Olimpiada de vară de la Rio în 2016. A părăsit competiţia nemeritat, spun voci avizate. Ceea ce nu l-a oprit. Zilele acestea, ieşeanul – campion mondial la categoria supergrea în 2015 – se pregăteşte, în condiţii mai puţin decât ideale, ca să folosim un eufemism, să ne aducă o medalie de la Campionatele Europene, programate în luna mai.

Trei lucruri m-au frapat când l-am cunoscut: naturaleţea, onestitatea aproape transparentă şi faptul că era ud leoarcă, deşi afară nu plouase. Când şi-a stors mâneca gecii, lăsând pe podeaua sălii un lac sărat, mi-am dat seama că e vorba de transpiraţie. Tocmai venise de la alergare. “Slăbesc cam 3 kilograme în fiecare zi”, mi-a spus, de parcă era cel mai normal lucru din lume. “Dar le pun repede la loc – cu apă plată.”

În sălile de box circulă o glumă despre o dietă de peşte care face minuni. Meniul e 100% românesc: “Dimineaţa – crap de foame. La prânz – ştiucă n-am. Seara – somn uşor”

În sălile de box circulă o glumă despre o dietă de peşte care face minuni. Meniul e 100% românesc: “Dimineaţa – crap de foame. La prânz – ştiucă n-am. Seara – somn uşor”. E un meniu pe care foarte mulţi dintre românii care excelează într-un domeniu – de la profesori de elită la sportivi de top – îl cunosc, din păcate, prea bine.

Mihai se retrage din discuţie şi revine pe saltea, unde îşi continuă antrenamentul. Dintr-o încăpere alăturată, răzbat acordurile lui Human, de Rag’n’Bone Man, cu refrenul aceluia bântuitor:

“I’m only human after all
I’m only human after all
Don’t put the blame on me
Don’t put the blame on me”

Din telefonul aşezat lângă el, o voce îl încurajează să continue: “Great energies!”. E, de fapt, o aplicaţie pe care o foloseşte pentru a-şi face rutina.

Decorul îngheţat în timp nu e tocmai încurajator, dar Mihai vede partea plină: “Când am început, m-am antrenat în săli care arătau mai rău decât aceasta. Moldoveanul se obișnuiește oriunde. E soldatul universal! (râde) Nu e problemă.”

“Moldoveanul se obișnuiește oriunde. E soldatul universal!”

Îl întreb ce îl motivează în ring, pentru cine sau pentru ce luptă. “Sincer, am sentimentul că se duce țara de râpă. Dar mie, când îmi cântă Imnul, sunt mort, deja mă iau frigurile! Poate să fie ce-o fi – când îmi cântă Imnul, s-o terminat toate. Mă ia până în măduva oaselor. Pentru ţară lupt. Păcat că la noi treburile cam scârţâie. Păcat, pentru că suntem o rasă de oameni foarte tare şi foarte rezistentă, foarte sănătoasă. Dar, oamenii din înalta conducere ne distrug. Purul adevăr.”

Caviar şi şampanie? Departe de asta. Doar o mandarină, dăruită din suflet de un antrenor, pentru campionul mondial şi olimpicul român

Caviar şi şampanie? Departe de asta. Doar o mandarină, dăruită din suflet de un antrenor, pentru campionul mondial şi olimpicul român

Nu pot să nu-i dau dreptate lui Mihai, singurul nostru boxer olimpic de la Rio. Mi-e greu să cred că cel care a triumfat în Brazilia se antrenează în condiţiile deconcertante pe care le-am putut observa aici, pe viu. E debusolant cum ştim să ne “respectăm” campionii.

“Am sentimentul că se duce țara de râpă. Dar mie, când îmi cântă Imnul, sunt mort, deja mă iau frigurile! Poate să fie ce-o fi – când îmi cântă Imnul, s-o terminat toate. Mă ia până în măduva oaselor. Pentru ţară lupt!”

Dar poate în  asta stă toată frumuseţea, la urma urmei: unde alţii triumfă cu Siri, noi triumfăm cu sudoarea. Şi cu sufletul, cum îmi povestea odată alt mare campion al nostru, o inimă de aur, Miodrag Belodedici.

Părăsesc sala de antrenament, şi în cap îmi sună o melodie şi mai obsedantă:

“I’m just Romanian after all
I’m just Romanian after all
Don’t put the blame on me
Don’t put the blame on me”

Mihai Nistor, după câştigarea titlului mondial în 2015

Mihai Nistor, după câştigarea titlului mondial în 2015 Foto: AIBA Pro Boxing

Începutul, desfășurarea, efectele și deznodământul Primului Război Mondial (1914-1918) au consumat tone de hârtie și litri de cerneală pentru lucrările scrise în jurul acestei conflagrații majore. Deși războiul a fost, de-a lungul anilor, explicat și relatat prin milioane de cuvinte, ele nu sunt suficiente pentru a explica ce a însemnat cu adevărat Marele Război și ce învățăminte trebuie trase în urma lui și a celui care a urmat, în 1939. Însă copiii, în marea lor înțelepciune și inocență, au reușit să ilustreze o altfel de lecție de istorie, în urma căreia optimismul a fost numitorul comun. Această lecție de istorie s-a concretizat într-un număr mare de desene, care au făcut obiectul unei microexpoziții, găzduite de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

„România în Marele Război, prin ochii tinerilor artiști” a fost vernisată la finele acestei săptămâni, când au fost prezentate lucrările elevilor de gimnaziu. Copiii, care – surprinzător – nu provin din școli de arte, au dat frâu liber imaginației și și-au exprimat viziunea asupra războiului, plăsmuită cu ajutorul informațiilor profesorilor, ale muzeografilor și al vizitării expoziției MNIR, „România în Marele Război”.

Micii artiști care au oferit un altfel de lecție de istorie despre Marele Război

Micii artiști care au oferit un altfel de lecție de istorie despre Marele Război

Elevii, provenind din școlile gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” și Nr. 119, au participat la proiect în urma unui parteneriat între cele două instituții de învățământ și MNIR.

„A fost o temă grea pentru ei și dificil de abordat, dar m-a uimit cât au putut să fie de creativi și cu ce sentiment au putut să realizeze aceste lucrări. Nu este portretizată atât de mult suferința, cât optimismul. Ei au lucrat la școală, unde am putut să îi coordonez, am și discutat, ca să vedem ce au înțeles. Și-au completat cunoștințele de la clasă cu aceste activități extra-curriculare”, a explicat profesorul Claudia Gheorghie, pentru Matricea Românească.

Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri  bune la România, mai ales pentru că suntem autentici

Veselia și seninătatea sufletului de copil au reprezentat tușa principală a desenelor și picturilor expuse, ele fiind și dovada unei inteligențe creative. Am stat de vorbă cu o elevă sclipitoare, în vârstă de 13 ani, care a realizat portretul unui soldat român. Însă, viziunea acestui pui de om asupra războiului este copleșitoare.

Soldatul român, desenat de către Cătălina Ifrim (13 ani)

Soldatul român, desenat de către Cătălina Ifrim (13 ani)

„Nu pot să spun că văd războiul ca pe o metodă de a remedia problemele pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi, dar pot spune că e o armă a neînțelegerii. Prin război, oamenii au găsit singura rezolvare, singura «ușiță» către o lume mai bună. Dar nu sunt de acord cu acest lucru. (…) Din păcate, oamenii, în momentul față, sunt pregătiți din punct de vedere psihic, de un al Treilea Război Mondial, deși în contemporan ar putea exista alte variante pentru a fi remediate diferențele politice. Despre România, pot spune că are și puncte bune, și puncte slabe. Mă bucur că trăiesc aici, sunt mândră că sunt româncă. Admir multe lucruri bune la România, mai ales pentru că suntem autentici, pentru că ne-am păstrat sufletul și pentru că tradiția încă rămâne”,  a spus Cătălina Ifrim, de la Școala Nr. 119.

În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță

La convingerile Cătălinei se aliniază și colega sa de proiect, Theodora Pîrvuleț (14 ani), de la Școala „Grigorie Ghica Voievod”, care consideră că, deși războaiele au trecut și au schimbat viețile noastre, „trebuie să mergem înainte și să avem grijă să nu se mai repete” un astfel de eveniment tragic.

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Tema a fost aceea de a exprima viziunea asupra ororilor războiului, dar culorile vii ale desenelor, respectiv personajele creionate de către elevi însumează un optimism demn de luat exemplu, așa cum a subliniat curatorul expoziției, Andreea Bîrzu, muzeograf al MNIR.

„Ei încă sunt copii, au o vedere senină asupra lumii și asupra evenimentelor istorice care s-au petrecut, chiar dacă vorbim despre astfel de evenimente sângeroase, violente. Se văd clar seninătatea și bucuria de a trăi viața. Sunt lucruri care se observă, începând de la cromatica lucrărilor, până la subiectele abordate. În aproape fiecare lucrare este transmis sentimentul de speranță”.

Microexpoziția „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști” poate fi vizitată până în 3 aprilie, la Muzeul Național de Istorie a României.

Profesoarele Claudia Gheorghie (stânga) și Cristiana Banu, alături de muzeograful Andreea Bîrzu (dreapta)

Profesoarele Claudia Gheorghie (stânga) și Cristiana Banu, alături de muzeograful Andreea Bîrzu (dreapta)

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Desen din cadrul microexpoziției „România în Marele Război prin ochii tinerilor artiști”

Românul Cristian Dragomir este un student de elită la una dintre cele mai prestigioase universităţi de peste Ocean. El va publica regulat, începând cu luna februarie, o rubrică pe Matricea Românească, în care îşi va împărtăşi experienţa în Ţara Tuturor Posibilităţilor.

Preambul

Mă numesc Cristian Dragomir, sunt român, am 20 de ani și studiez informatica la Northeastern University, în Boston. Sunt pasionat de programarea front end și de tehnologiile web. În afara domeniului informaticii, sunt pasionat de lingvistică și de design. În ce priveşte hobby-urile mele, sunt un susținător al mişcării hip hop și militez pentru un internet liber.

Adaptarea la cultura americană

Când am început facultatea, nu mi-a fost greu să mă adaptez la cultura americană. Studenții sunt din majoritatea țărilor lumii, iar comunitatea este foarte diversă. Am fost foarte surprins de oraș și de stilul de viață al localnicilor, acesta fiind foarte similar cu ceea ce văzusem în filme.

Sistemul american de învățământ

La facultate, în SUA, se pune foarte mult accent pe comunicarea între profesor și elevi. Fiecare profesor își pune la dispoziție 3 ore din săptămână, în care putem să mergem să vorbim cu el, în privat, despre material. De asemenea, cursurile au forumuri pe care putem pune întrebări și discuta între noi. Cursurile au studenți din clasele mai mari drept asistenți de curs, care corectează temele și ne ajută să înțelegem materialul.

Evaluarea în sistemul american variază foarte mult de la profesor la profesor. În principal se dau teste în fiecare săptămână, și teme de la curs, la curs. Pentru americani este foarte important să îți dai silința și să nu faci greșeli. Pentru a primi o notă maximă (A ~ 93+) este esențial să fii mereu atent și să nu comiţi erori în teme și în teste. Profesorii sunt și ei evaluați de către studenți la fiecare final de semestru, pentru a putea îmbunătăți cursurile de la an la an.

Îmi este dor de țară și de orașul meu: București. Sunt mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în România

Dorul de țară

Îmi este dor de țară și de orașul meu: București. Nu cred ca aș putea înlocui țara mea și orașul meu cu orice alt loc din lume. Sunt mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, și întotdeauna abia aştept vacanțele de iarnă, atunci când mă întorc printre cei dragi.

Programul zilnic

La facultate, mereu, nu aveam un program stabilit în afară de cursuri. Fiecare săptămână era diferită în funcție de ce proiecte, de ce teme aveam sau de ce responsabilități îmi reveneau ca asistent de curs.

Experienţa în Silicon Valley

Semestrul acesta este unul de practică pentru mine. Lucrez la Intuit în Silicon Valley, până la sfârșitul lui iunie, ca programator web. Apreciez acest program al facultății, cu practică obligatorie. Consider că este foarte important pentru un student să aibă experiențe directe în industrie, în afara celor din sala de clasă.

Cristian Dragomir

Cristian Dragomir

Are 20 de ani şi studiază informatica la Northeastern University din Boston, Statele Unite ale Americii. Este pasionat de programare, de lingvistică şi de design
Cristian Dragomir


Părintele, copilul și școala. Cum ar trebui să colaboreze aceștia în procesul de învățare și ce provocări pot apărea pe parcurs. Dialog cu Ileana Zărnescu, psihoterapeut specialist în domeniul psihoterapie cognitiv comportamentală

23 iulie 2021 |
Ce rol are greșeala în procesul de învățare? Care ar trebuie să fie rolul părinților în educația celor mici și cum să coopereze cu școala? Ce este bullying-ul și cum luptăm cu el? Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat împreună cu...





Avem speranţă! Gânduri la un 27 martie istoric

27 martie 2018 |
Matricea Românească a sărbătorit un 27 martie istoric pentru Ţară aproape de tinerii români basarabeni, dându-le în dar gânduri bune şi un crâmpei - tangibil - de speranţă. Scriam zilele trecute despre riscul Centenarului, despre formula inedită a unui...


Ani de liceu. Per aspera ad astra - cronicile lui Hyperion

6 iunie 2017 |
Corina Moisei, corespondenta Matricea Românească în Basarabia, scrie despre acei ani de liceu care formează caractere. O cronică despre educație, profesori și modele în viață. Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a...


Patrimoniul naţional imaterial, dimensiune esenţială a culturii

23 martie 2017 |
Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate, ce constă în purtarea unui şnur împletit cu alb şi roşu; în vechime, acesta era confecţionat de către femei şi dăruit membrilor comunităţii, care-l purtau la gât, la mână,...


Alţii cu Siri, noi cu sudoarea. Cum se ridică un campion român

10 martie 2017 |
Când scriu aceste rânduri, în miez de noapte, pe ecranul televizorului rulează Creed. E cu siguranţă un semn că fac ce trebuie. Doar că aici nu e Philly, e Bucureşti. Şi nu e “Apollo Creed”. E, mai degrabă “Iisuse, cred”. Că pot să-mi depăşesc...