radio

Mitică Popescu, unul dintre cei mai mari actori români de film, teatru, radio și televiziune, s-a stins din viață în data de 3 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani. Maestru al comediei românești, deși o personalitate, a dat mereu dovadă de modestie, asemenea întregii generații de actori de aur a României din care a făcut parte. A jucat în numeroase piese de teatru și filme de referință – dintre toate rolurile jucate, Cocoșilă din „Moromeții” a rămas memorabil, însă, de obicei, toate spectacolele din a căror distribuție făcea parte se încheiau cu aplauze spumoase menținute minute în șir. Teatrul Mic, acolo unde maestrul a activat în ultima parte a vieții, îl caracterizează:

„Actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale”

O iubire pentru teatru ce a învins orice obstacol

Născut în 2 decembrie 1936, la București, Dumitru Popescu (numele său la naștere) a avut primul contact cu scena când era elev, fiind cooptat în echipa de dansuri populare românești a școlii. A prins astfel drag de scenă și a început să facă figurație la Teatrul Armatei, viitorul Teatru Nottara. Ajuns la vârsta maturității, în ciuda faptului că mama sa își dorea să devină preot, el a ales să urmeze cursurile Facultății de Teatru, devenind, în cele din urmă, actor.

Era în anul II la Teatru, în 1958, când, aflat la onomastica unui prieten, a asistat la o discuție în care o câțiva participanți și-au exprimat dorința de a pleca în America. La scurt timp, după doar câteva zile, a fost arestat de Securitate, pe motiv de „trădare și trecere de frontieră”, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. A fost închis la Jilava, la Periprava și la Balta Brăilei, la Salcia, unde a făcut parte dintr-o colonie de muncă ce a lucrat la dig, la canalele de desecare, urmând ca în 1961 să fie eliberat. Condamnarea i-a adus și excluderea din Institutul de Teatru. După eliberare, Securitatea a continua să-l țină sub observație, impunându-i să nu ofere niciun amănunt despre perioada în care a fost închis.

Are ocazia să se reconecteze cu pasiunea sa, teatrul, în 1963, când i se permite să dea din nou examen la Teatru, datorită faptului că s-a remarcat în primii doi ani de facultate, înainte de a fi condamnat. Astfel, în 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

„Actor de mare farmec personal”

Prima sa apariție pe scenă a fost la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. Apoi, în următorii 7 ani, a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Debutează, în 1973, la București, pe scena Teatrului Mic, în piesa „Philadelphia ești a mea” de Brian Friel.

În 1974 a jucat în spectacolul „Matca” de Marin Sorescu, alături de Leopoldina Bălănuță, cea care avea să îi devină soție. S-au căsătorit în 2 iunie 1977, când el avea 40 de ani, iar ea 42.

Debutul său în film are loc odată cu interpretarea rolului Romniceanu, în „Dincolo de nisipuri” (1974). Dintre toate filmele din a cărui distribuție a făcut parte, memorabil rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul „Moromeții” (1987), în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu. În plus, actorul s-a remarcat prin rolul din „Vănătoarea de vulpi” (1980), ecranizare a romanului „Niște țarani” de Dinu Săraru.

De-a lungul vieții sale, Mitică Popescu a fost un colaborator constant la Teatrului Național Radiofonic. Totodată, acesta a fost prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producții ale Televiziunii Române, emisiunea „D’ale lui Mitică”, a cărei difuzare a început în 2000 pe postul TVR2.

Câteva dintre piesele de teatru în care Mitică Popescu a jucat:

• „Cititorul de contor” de Paul Everac (1976)
• „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978)
• „Mestrul și Margareta” de Bulgakov (1980)
• „Niște țărani” de Dinu Săraru (1981)
• „O femeie drăguță cu o floare și fereste spre nord” de Eduard Redzinski (1986)
• „Pescărușul” de Cehov (1993)
• „Cum vă place” de William Shakespeare (1996)
• „Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999)
• „Școala femeilor” de Moliere (1999)
• „Sluga la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999)
• „Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000)
• „Alex și Morris” de Michael Elkin (2004)
• „Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007)

O selecție cu filme din a căror distribuție a făcut parte:

• Stejar, extremă urgență (1974)
• Mere roșii (1976)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Înghițitorul de săbii (1981)
• Glissando (1985)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Secretul armei … secrete (1988)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
• Dulcea saună a morții (2003)
• Păcală se întoarce (2006)
• Ticăloșii (2007)
• Umilință (2011)

Astăzi, 6 ianuarie, Maestrul a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București, alături de soția sa, Lopoldina Bălănuță.

Credit foto: Dan Vatamaniuc, Ioana Chiriță, Agerpres

Președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune în perioada 2005-2010 – prima femeie care a condus radioul public în cei aproape 95 de ani de existență, cel mai tânăr director general, jurnalistă, membru al Consiliului de Administrație al SRR, realizatoare a emisiunii Serviciul de Noapte la Radio România Actualități, mamă. Este portretul Mariei Țoghină, care în octombrie 1990 a descoperit lumea magică a radioului, cucerind-o definitiv. Recent, în noiembrie 2022, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a premiat-o, pentru ediția emisiunii Serviciului de Noapte în care l-a avut invitat pe Dinu Săraru. Despre responsabilitățile oamenilor de presă din prezent, despre emoții și lecții din perioada în care a ocupat funcția de PDG, despre bucuria de a fi mamă și despre rolul lui Dumnezeu în viața sa, am discutat cu Maria.

Cum este să faci radio în 2022? Care sunt provocările, dar avantajele?

Mult mai dificil, dar și mai plin de provocări ca acum 32 de ani când mi-am început cariera în radio… Pentru a face față provocărilor prezentului trebuie să ai competențe multimedia, trebuie să fii în permanent contact cu ceea ce se întâmplă în lume. Competiția este mult mai mare față de anii mei de început în presă. Radioul public se confruntă cu mai multe provocări: competiția cu mediul digital, schimbarea modului de consum media, concurența cu posturile private, pericolul reprezentat de fake news… toate acestea obligă o modernizare rapidă, la adaptarea la evoluțiile din piața media.

Cum a început povestea ta cu radioul? Visai când erai mică să lucrezi în radio sau viața te-a purtat, pur și simplu, pe acest drum, pe care l-ai îmbrățișat cu brațele deschise?

Cred că viața m-a purtat pe acest drum! În adolescență ascultam Programul 3 și Radio Europa Liberă, mă uitam la TVR și mai prindeam uneori și postul de televiziune din Bulgaria. În acea perioadă, mai puțină televiziune însemna mai mult timp pentru lectură, pentru spectacole de teatru, concerte și pentru conversații interesante.

Am descoperit radioul în octombrie 1990 participând la un concurs de angajare pe un post din zona tehnică. Lumea radioului era una magică pentru toți cei care am avut șansa să o descoperim în acei ani.

Eu am iubit radioul din prima clipă sau de la primul sunet pentru libertatea oferită, pentru calitatea colegilor, pentru schimbările rapide de ritm. Am simțit că radioul este mai mult decât un simplu loc de muncă.

Din punctul tău de vedere, ce calități trebuie să posede un om pentru a fi un bun om de radio?

Trebuie să fie sincer, pasionat de meseria sa, preocupat de temele actualității, să cunoască și să respecte publicul. Dar cel mai important este să înțeleagă că a fi realizator radio este o mare responsabilitate pentru că fiecare cuvânt rostit la microfon generează energii în sufletele oamenilor – se construiește o relație bazată pe încredere și nu ai voie să îi dezamăgești!

Care crezi că este principala responsabilitate a unui om de presă?

Aceea de a căuta și de a spune adevărul. Nu este ceva ușor, dar merită!

Care este portretul unui realizator de radio? Ce stă în spatele minutelor de care ascultătorii se bucură – ce implică acest job?

Nu există un portret robot al realizatorului radio, sunt necesare câteva calități – în primul rând curiozitatea și dorința de a împărtăși oamenilor ceea ce știi, ceea ce afli, într-un limbaj accesibil. Mai trebuie să cunoască și să respecte limba română. În spatele minutelor sunt ore și zile de documentare, este un job care te solicită 24/7, nu te poți rupe de ceea ce se întâmplă în jurul tău, ești mereu în căutarea știrii sau a subiectului, de aceea și stresul este peste limitele normale. Ești norocos dacă înveți în primii ani cum să gestionezi acest stres.

Una dintre cele mai apăsătoare probleme cu care ne confruntăm la nivel global este nivelul ridicat de fake news. În acest context, crezi că are putere presa de calitate să combată acest fenomen?

Cred că presa de calitate și educația sunt armele cu care putem câștiga războiul cu știrile false și dezinformarea. Noi la radio încercăm să acoperim ambele planuri: știri, emisiuni de calitate și educative.

În 2005 ai fost numită președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, fiind prima și singura femeie care a condus radioul în cei aproape 95 de ani de existență. În plus, ai fost și cel mai tânăr director general ales, aveai 33 de ani. Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ai aflat că ai fost numită în această funcție? Pe cine ai anunțat prima dată? Ce sentimente ai trăit? Cum s-au simțit acele emoții?

Mi s-a părut incredibil! Am fost foarte emoționată în acele momente, iar prima persoană cu care am vorbit a fost soțul meu, care mi-a spus că este o șansă extraordinară, că este convins că voi avea succes și că mă va susține necondiționat. Așa a fost și îi mulțumesc pentru că am simțit în fiecare moment acest sprijin!

Ai ocupat funcția de președinte director general al SRR până în anul 2010. Care sunt proiectele pe care le-ai implementat în acei ani și cu care te mândrești cel mai tare? Din punctul tău de vedere, care este impactul pe care l-ai produs în îmbunătățirea radioului public?

Cele mai importante proiecte ale mandatului meu în fruntea radioului public au fost inițierea și implementarea proiectului ADAM de digitalizare a Arhivei Radio, prin care a fost salvat patrimoniul național conservat în cadrul Fonotecii de Aur, recondiționarea Orgii și a Sălii de Concerte a Radiodifuziunii, finalizarea proiectului de modernizare a Controlului General Tehnic, emisia continuă a Studiourilor Teritoriale și lansarea online pentru toate posturile de radio din cadrul SRR, inițierea proiectului Radio Romania Chișinău, transformarea postului Antena Satelor în post național prin alocarea unei frecvențe naționale pe unde medii, alături de asumarea identității de serviciu public de radio conform cu valorile europene.

Referitor la partea a doua a întrebării tale, cred că am contribuit la consolidarea radioului public, la recuperarea credibilității și încrederii publicului. Am încurajat libertatea de exprimare și responsabilitatea jurnaliștilor de la radioul public. În acei ani, știrile Radio România concurau cu cele ale BBC România. Dar toate aceste proiecte au fost realizate împreună cu colegii din radio!

Această funcție ți-a oferit oportunitate de a cunoaște foarte mulți oameni, de a lucra împreună cu aceștia, de a lua decizii pentru aceștia – mă refer, în special, la cei peste 2000 de angajați ai SRR. Știm că este întotdeauna o provocare să coordonezi un număr mare de oameni – fiecare are propriile păreri, propriile așteptări, aspirații. Cum a fost pentru tine? Ce te-au învățat acei ani despre … oameni?

Încă din primele zile ale mandatului de PDG am simțit această responsabilitate față de marea echipă a radioului, o parte dintre colegi m-a susținut, alții au fost mai rezervați… dar pentru mine a fost un mare avantaj faptul că ne cunoșteam și că puteam discuta deschis atât problemele, cât și soluțiile. Cred că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei organizații, de aceea le-am acordat atenție și încredere! Am încercat ca fiecare decizie pe care am luat-o să fie una corectă. E dificil să îi mulțumești pe toți și imposibil să te iubească toată lumea… am crezut că este mai important să le câștig respectul și cred că am reușit!

Am învățat că fiecare om are nevoie de susținere, are nevoie să fie văzut, apreciat și încurajat pentru că altfel își pierde motivația.

Care este cea mai amuzantă amintire pe care o ai? În toată cariera ta ai interacționat cu mii de oameni – cu siguranță ai și amintiri hazlii.

Offf… caut amintiri hazlii și nu prea găsesc… fiica mea îmi reproșează, uneori, că sunt prea serioasă. Foarte amuzante au fost momentele în care am interacționat prima oară cu omologii mei, șefi ai instituțiilor publice de media din întreaga lume, și vedeam reacția lor atunci când le spuneam că sunt președinta radioului public – li se părea incredibil ca o tânără femeie să dețină o funcție atât de importantă.

În prezent ești membru în Consiliul de administrație al SRR și realizatoare a emisiunii Serviciul de noapte la Radio România Actualități. De ce Serviciul de noapte? Cum îți alegi temele și invitații? Ce înseamnă Serviciul de noapte pentru tine?

Este un proiect editorial pe care l-am gândit ca fiind în slujba ascultătorilor care au nevoie să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în cotidian, care este impactul anumitor decizii, cum se schimbă lumea în care trăim. Cred că radioul public trebuie să aibă o ofertă editorială prin care microfonul să revină și ascultătorului – aceasta este miza Serviciului de noapte. Pe de altă parte, am vrut să arăt că poți face audiență, poți face știri în exclusivitate și la miezul nopții, dacă ai curaj și ești onest față de public și invitați!

Temele și invitații îi aleg funcție de relevanța acestora pentru ascultătorii Radio România Actualități.

Cred că poveștile mele la radio se scriu cu fiecare ediție a emisiunii Serviciul de noapte, cu fiecare proiect pe care îl lansez și finalizez, unele cunoscute, altele mai puțin vizibile… nimic spectaculos: multă muncă, migală, pasiune neobosită și dorința de a fi mereu mai bună în ceea ce fac, de a contribui la consolidarea ideii de serviciu public aflat în slujba oamenilor!

Ai avut un mentor, o persoană care te-a inspirat de-a lungul carierei?

Generația matură în anii în care eu abia descopeream radioul, jurnaliștii din acei ani au fost mentorii mei. Au fost generoși cu mine și m-au învățat cum să fac această meserie. Îmi place ceea ce fac, pun pasiune și caut mereu să aduc perspective noi, să inovez.

Imediat după Revoluție a fost o perioadă de dezvoltare, de lansare a unor noi proiecte și de formare a unei noi generații de jurnaliști radio, care iată, acum, a ajuns la maturitate.

Ce înseamnă familia pentru tine?

Este cea mai importantă, fără familie nu am nimic! Cu cei dragi îmi place să îmi petrec timpul, cu ei râd și plâng, deopotrivă… trăim bucuriile și îngrijorările împreună. Suntem norocoși pentru că încă îi avem aproape pe părinții noștri și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem.

Ai o fiică – cum s-a îmbinat funcția de președinte director general SRR cu job-ul full time de mamă?

Au fost anii cei mai dificili pentru că, atunci când am preluat mandatul de PDG, fiica mea avea doar 7 luni. Multe responsabilități au fost preluate de soțul meu și de bunicii Anei.

Îmi amintesc că încercam să ajung seara acasă la timp pentru a prinde câteva momente de joacă și a o culca… dimineața când plecam spre birou ea dormea. Când a mai crescut, au fost și zile în care am reușit să o iau cu mine la concerte, spectacole sau evenimente și așa timpul petrecut împreună a crescut.

Au fost cinci ani marcați pe de o parte de responsabilitățile funcției deținute, pe de altă parte de dorul permanent de fiica mea. Mi se părea atunci că nu am suficient timp pentru a fi împreună cu ea… am recuperat în anii care au urmat!

Care sunt provocările în a fi părintele unui adolescent în 2022 și cum le gestionezi?

Dificilă întrebare! Nu m-aș hazarda să dau sfaturi, dar cea mai mare provocare este aceea de a înțelege că puiul de om a crescut și că are propriile opinii, idei despre viață, și despre ceea ce se întâmplă în jurul lui. Că are nevoie de libertate, în timp ce noi părinții ne dorim să îi știm în siguranță. După ce ai acceptat această realitate, trebuie să găsești calea de mijloc… să știi când trebuie să fii cel mai bun al prieten adolescentului și când “cel mai rău părinte de pe pământ”, pentru că este în fișa postului de părinte să evaluezi pericolele și să te asiguri că este în siguranță. Dacă ai reușit să construiești în anii copilăriei o relație bazată pe încredere, lucrurile sunt mai simple.

Crezi în Dumnezeu? Care este relația ta cu Dumnezeu?

Răspunsul scurt este: da! Îmi încep ziua și o închei cu gândul la Dumnezeu, este busola mea!

Care îți este cea mai dragă amintire din copilărie?

Sărbătorile de iarnă petrecute, alături de verișoarele mele, la bunici, într-un sat de lângă București – era atât de frumos, eram atât de fericite și trăiam acele zile cu atâta bucurie.

Ce te motivează zi de zi? Atât în viața profesională, cât și în cea personală?

Dorința de a face bine, de a-i ajuta pe cei care se află la început de drum… așa cum și alții m-au ajutat pe mine!

Care sunt valorile după care te ghidezi în tot ceea ce faci?

Onestitate, compasiune, responsabilitate, respect și echilibru… dar cea mai importantă pentru mine este iubirea față de Dumnezeu și față de oameni!

Fiecare persoană are și perioade mai puțin bune. Ce îți spui atunci când lucrurile nu merg chiar așa cum îți dorești? Ce te motivează să mergi mai departe privind cu optimism și având încredere în rezolvare oricărei situații? 

Mă rog la Dumnezeu să îmi arate calea, să mă ajute să iau cea mai bună decizie. Motivația vine din reacțiile pozitive ale ascultătorilor „Serviciului de Noapte”. Experiența de viață îmi spune că orice situație are cel puțin o rezolvare – nu suntem de fiecare dată mulțumiți de soluție, dar de fiecare dată trebuie să avem forța de a merge mai departe!

Părinții, la vârsta copilăriei, îl sfătuiau să urmeze alt traseu profesional diferit față de cel artistic, dar Dragoș Popa organiza în fața porții spectacole pentru toți cei care treceau pe acolo încă de mic. Trotuarul îi era scenă, iar pătura de pe pat, agățată pe o sârmă, cortină. Mai târziu, la 16 ani, pe când era încă un adolescent în formare, și-a obținut titlul de „cel mai tânăr președinte de festival” care l-a urmărit ani la rând.

Proiectele în care și-a lăsat amprenta și pe care le ticluiește singur sau alături de o echipă sunt în domeniul socio-cultural, educativ și de promovare pentru tinerele talente. Pe primul loc, Dragoș ar poziționa Centrul Cultural Artist pentru Artă, pe care l-a fondat și pe care îl conduce încă din anul 2010 și care funcționează ca Școală de Arte. Importante sunt și proiectele prin care a reabilitat anumite spații cu scopul de a putea fi utilizate drept încăperi pentru cursuri de arte. Importante sunt și festivalurile naționale și internaționale de muzică, cum ar fi Festivalul Național de Interpretare „Lira”, Festivalul Național „Glasul Valahiei” sau Gala Instituțiilor de Arte.

Întreaga sa existență se conturează în jurul creativității și a creației, pasiunea fiind cea care primează în orice activitate în care se implică. Îl găsim în ipostaza de coordonator, organizator, artist, mentor, realizator emisiuni radio, iar etichetele cu care defilează în societate,  îi definesc întreaga lui existență. Fiecare rol pe care l-a îmbrățișat și l-a câștigat cu demnitate. Să-l lăsam pe Dragoș Popa, totuși, să ne povestească mai multe despre frumoasa poveste a escapadei lui academice!

Dragoș, în jurul căror cuvinte guvernezi în viață?

Dragos(te) și respect! Aceste două cuvinte reies din acel motto pe care l-am adoptat și care îmi ghidează pașii prin viață. Nu există interviu sau apariție pe scenă, în care să nu promovez această idee că „cei ce aduc soarele în viața altora, vor trăi și ei în lumină”, devenit deja un motto personal.

Cum te vezi prin ochii tăi proprii?

O persoană cu calități și defecte, dar care întrunește cu siguranță cele necesare pentru a confirma că motto-ul amintit anterior face parte din mine și mă reprezintă.

Ai crescut și te-ai format printre artiști. Ce înseamnă asta pentru tine?

Chiar dacă nu dorim, în mod inconștient, copiem elemente din mediul în care trăim. Este esențial, pentru succesul nostru să ne înconjurăm de oameni care ne sunt model în viață. Dacă privesc din exterior la personalitatea, realizările sau la aspirațiile mele, mă identific cu cei cu care am crescut.

Legat de formare, ce ai studiat mai concret? Ce te recomandă diploma sau diplomele?

Palmaresul meu cred că este cel care „mă recomandă”, însă diplomele atestă anumite priceperi. Pentru a răspunde punctual, amintesc Școala de Arte din Brașov (Muzică), Școala de Televiziune și Radio „Tudor Vornicu” din București (Editorial artistic), Facultatea de Științe ale Educației din Brașov (Pedagogie) și Facultatea de Științe și Arte din Târgoviște (Muzică). Impact semnificativ a avut și pregătirea mea pentru un an de zile la Academia de Muzică din Cluj, dar mult m-au ajutat și cursurile de MasterClass sau orele petrecute la anumite școli private. Le mulțumesc tuturor mentorilor și profesorilor.

Care a fost primul om care a descoperit valențele și talentul tău? Cine te-a încurajat să continui pe partea creativă ca și solist?

În cazul meu nu este vorba despre o persoană care m-a descoperit. Pur simplu, încă de mic copil organizam în fața porții spectacole pentru toți cei care treceau pe acolo. Trotuarul îmi era scena, iar pătura de pe pat, agățată pe o sârmă, cortina. Părinții m-au îndrumat într-o direcție total opusă domeniului artistic. Am descoperit singur că există o disciplină numită canto, iar apoi i-am rugat să mă însoțească la profesorul pe care îl găsisem prin internet. Pe parcurs mi-au fost alături oameni care reprezintă o inspirație pentru mine și de la care am învățat enorm. Eu i-am căutat, nu au picat din cer. Maestrul George Nicolescu, cel care a făcut ca piesa „Eternitate” să fie nemuritoare sau Ilie Micolov, autorul celebrei „Dragoste la prima vedere”, sunt printre maeștrii care m-au încurajat cu fiecare ocazie.

Între timp, ți-ai lărgit aria profesională. Ai devenit jurnalist radio-tv, ești implicat activ în diferite proiecte socio-culturale, ai și organizat propriile proiecte în care ți-ai pus amprenta în totalitate sau poate ai o mică echipă în spate cu care ticluiești noi și noi idei. Cum de faci atâtea?

Este adevărat că multe idei îmi aparțin, însă nu toate au pornit numai de la mine. Am o echipă mică, dar puternică. Atunci când proiectele noastre prind contur aduc beneficii comunității, iar ideile vin pur și simplu din pasiune. Nu îmi doresc să plec de pe lumea asta fără să las ceva în urmă! Pe de altă parte, anumite proiecte sunt un mijloc de formare pentru cei mai tineri decât mine, iar sentimentul că am contribuit la traseul lor profesional, mă face să mă simt util și împlinit. Eu îmi împlinesc cariera, iar ei, beneficiarii, își formează viitorul.

Primii bani din ce i-ai câștigat?

Primii bani i-am câștigat din muzică, în calitate de mentor vocal. Timp de un an, elevă mi-a fost o singură domnișoară în vârstă de 7 anișori. Ea și-a dorit să lucreze cu mine și este cea care m-a pornit pe acest drum. A rămas alături de mine timp de 8 ani, la fel ca și ceilalți tineri care s-au alăturat pe parcurs.

Care este povestea ta legată de radio?

Am debutat în televiziune cu o emisiune de travel. Televiziunea respectivă s-a închis, iar apoi am fost invitat să prezint știri radio. Am colaborat în acest sens cu Radio Brașov, Radio SuperFM, Radio România, iar în prezent fac parte din echipa KissFM, MagicFM și RockFM, la stația din Brașov. Povestea interesantă este că niciodată nu am mers să mă angajez, dar s-au deschis anumite portițe, iar eu am intrat și am rămas atât timp cât am simțit că locul meu este acolo.

Care sunt legăturile pe care le simți tu dintre artă și radio? Se îmbină cele două?

Cele două sunt strâns legate între ele și îmi este ușor să le gestionez. Creativitatea și creația sunt un liant între muzică și radio, în cazul meu.

Și apropo de activități, care sunt proiectele cele mai importante pentru tine? Îmi poți enumera câteva?

Așa cum ai amintit anterior, majoritatea proiectelor pe care le-am desfășurat sunt în domeniul socio-cultural, educativ și de promovare pentru tinerele talente. Printre cele mai importante proiecte aș enumera emisiunile mele, materialele jurnalistice și totuși, cred că pe primul loc aș poziționa Centrul Cultural Artist pentru Artă, pe care l-am fondat și pe care îl conduc încă din anul 2010 și care funcționează ca Școală de Arte. Importante sunt și proiectele prin care am reabilitat anumite spații cu scopul de a putea fi utilizate drept încăperi pentru cursuri de arte. Importante sunt și festivalurile naționale și internaționale de muzică, printre care amintesc Festivalul Național de Interpretare „Lira”, Festivalul Național „Glasul Valahiei” sau Gala Instituțiilor de Arte.

Ce-ți aduc frumos pentru suflet toate aceste proiecte?

Sunt proiectele mele, dar sunt proiecte care au beneficiari. Asta înseamnă că prin intermediul acestora aduc un plus de valoare și fac un bine cuiva. Festivalurile și concursurile de muzică sunt în folosul tinerilor talentați, indiferent că vorbim despre cântăreți, dansatori sau actori. Spectacolele pe care le organizăm înfrumusețează viața culturală. Evenimentele caritabile sprijină anumite cauze, iar lista poate continua. Sufletește simt acea satisfacție că nu trăiesc degeaba și că implicarea mea este semnificativă pentru comunitate.

Din ce am aflat despre tine, ai ales cariera de pedagog vocal în detrimentul celei de solist. Ți-ai făcut și propria Școală de Arte la Zărnești, de unde provii tu. A fost ușor sau greu să câștigi încrederea părinților, a copiilor, a profesorilor?

Mult mai dificil a fost ca eu să prind încredere în mine. Susținerea din partea părinților și a copiilor era deja prezentă. Ei au fost cei care m-au căutat și mi-au propus să încep să predau cursuri, încă de pe vremea când eram adolescent, chiar dacă nu aveam pregătirea necesară. Încă de atunci am fost implicat în activități culturale și urcam pe scenă în calitate de solist. Probabil așa le-am câștigat încrederea. În altă ordine de idei, consider că nu a fost o alegere, ci mai degrabă asta mi-a fost rezervat. Este adevărat că ce e al tău e pus deoparte, în sensul că Dumnezeu are pentru fiecare darul său. Am studiat și m-am pregătit pentru ambele, însă cea de pedagog probabil că se potrivește mai mult cu personalitatea și cu menirea mea pe această lume.

Care a fost ultimul proiect pe care l–ai dezvoltat?

Festivalul național de interpretare vocală și instrumentală „Glasul Valahiei”, la care au participat anul acesta peste 200 de tineri artiști din 13 județe ale României, este cel mai recent proiect. Evenimentul își propune descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le șansa de a cânta live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.

Te-am zărit pe rețelele de socializare alături de maestra Felicia Filip. Ce v-a adus împreună?

Muzica este cea care ne-a unit la început și a fost un liant pentru tot ce a urmat. Empatia, solidaritatea, dragostea și respectul sunt valori care au consolidat relația noastră. Chiar dacă viața nu ne-a intersectat pașii zi de zi, atât sopranei Felicia Filip, cât și maestrului Cristian Mihăilescu, le datorez curajul și reușitele mele. Sentimentul că ei mă prețuiesc și că sunt acolo, undeva, m-a făcut să am curaj și să simt că pot. Prețuirea pe care mi-o poartă face parte din elementul magic care mi-a sporit evoluția pe plan personal și profesional. Sunt personalitățile pe care le admir cel mai mult.

„Dragoș Popa este strălucitor și un nume cu care eu mă mândresc! A învățat de la maeștrii săi și a știut cum să conducă totul spre succes, astfel devenind un exemplu pentru cei mai tineri decât el. Dragoș Popa este un tânăr de mare calitate, un caracter extraordinar, omul care duce până la capăt, cu strălucire, tot ceea ce începe. Este valoros, trebuie remarcat și pus în lumina lui adevărată!”, a declarat într-un interviu, soprana Felicia Filip.

Cât de mult te onorează, Dragoș, titlul de „cel mai tânăr președinte de festival”?

Este un titlu care mi-a marcat existența semnificativ. A fost și încă este un motor al proiectelor din trecut, a celor din prezent și viitor. Un titlu pe care mă rugam să nu îl mai aud, deoarece nu reușeam să mai scap de el și care totuși, iată, că mă urmărește și în prezent. Îmi doream să fie uitat pentru că celelalte realizări ale mele rămâneau în umbra acestui titlu. Mulți ani la rând, indiferent de situație, prezentarea mea oficială începea astfel. Acest titlu marchează prima mea apariție, la numai 16 ani, într-un ziar tipărit. Pe atunci, jurnaliștii selectau mult mai atent subiectele care urmau să fie livrate cititorilor.

Care este perspectiva ta de viitor? Ce vrei să ticluiești în perioada următoare?

Odată cu înaintarea în vârstă cresc nevoile personale, dar și responsabilitățile pentru familie. Doresc să îmi îmbunătățesc calitățile de antreprenor, iar cândva, să am posibilitatea să sprijin ONG-urile din România. Să fie acel sprijin pe care l-am primit foarte rar din partea agenților economici. Însă, oricum ar fi, viața m-a învățat că lucrurile bune ne ies cel mai bine atunci când le croșetăm în tăcere. Prefer să duc la bun sfârșit o idee, iar apoi să o prezint. Îi sfătuiesc pe toți să facă la fel!