Pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în raionul Ştefan Voda din Republica Moldova, care îl are ca ocrotitor spiritual, pe cel care a scris o pagină de istorie importantă pentru ortodoxia noastră, pentru romanismul nostru, dar şi pentru păstrarea şi promovarea valorilor strămoşeşti. Dacă ne uităm în viaţa sfântului, vedem că acesta s-a născut probabil în anii 1438 sau 1439, la Borzesti (astăzi judeţul Bacău), fiind fiul lui Bogdan al II-lea. A fost educat într-o familie creştină, care l-a pregătit pentru ceea ce avea să devină mai târziu. În anul 1457 avea să devină domnitor al Moldovei, fiind înscăunat la Suceava pe Câmpia Dreptăţii pe data de 12 Aprilie. A fost un moment de cotitură în istoria Moldovei pentru că Sfântul Voievod s-a arătat un mare apărător al credinţei şi al neamului. A fost un responsabil domnitor aşa cum zice şi cronicarul ,,era grabnic la mânia şi iute la necaz”, fapt care l-a făcut să reuşească să consolideze unitatea tânărului stat care s-a înfiinţat în urma descălecatului lui Dragoş. Perioada de început a domniei a fost una foarte critică pentru că suntem la câţiva ani după căderea Constatinopolului, iar turcii se extindeau foarte mult spre răsărit, acest lucru făcea că ţările ortodoxe din răsărit să fie ameninţate de ocuparea otomană, iar conducătorii de aici se străduiau să apere spaţiile acestea ai Europei creştine. Au fost foarte multe încercări, lupte cu turcii şi tătarii, care veneau din răsărit, însă şi-a consolidat poziţia ocupând cotaţiile până la Marea Neagră, în aşa fel a consolidat graniţa de răsărit. Mai avea de înfruntat şi pe regale Poloniei, al Austro-Ungariei, mai avea de înfruntat şi domnul Ţării Româneşti. Din viaţa lui vedem că a participat la 36 de lupte, 34 le-a câştigat, iar două le-a pierdut. A avut un rol importat pentru apărarea credinţei, în vremea respectivă ocuparea ţării înseamnă şi islamizarea ţării şi în ciuda tuturor dificultăţilor, a reuşit să scutească Moldova de a plăti acel tribut pe care îl plăteau toate ţările care erau ocupate de către turci, şi chiar să păstreze independenţa, având câteva victorii zdrobitoare în faţa acestora. Ştim foarte bine diferenţa numerică a armatei moldave fata ce de cea otomana, însă prin credinţa sa dreaptă a reuşit să biruiască.
Sfântul voievod purta întotdeauna cu el o icoană a unui sfânt martir din sec IV-lea, icoana Sfântului Gheorghe. Sfântul Ştefan cel Mare înainte de luptă se ruga lui Dumnezeu ca să îl ajute şi mergea la duhovnicului lui să se spovedească, la Daniil Sihastrul. Sfântul Ştefan în urma luptelor purtate a ctitorit o biserică sau o mănăstire. Astfel, Mănăstirea Putna a fost ridicată între anii 1466-1469, ca loc de înmormântare, deşi era tânăr. A făcut această mănăstire şi pentru că era conştient că într-o zi, aşa cum este legea firii, cu toţii ne vom duce la Dumnezeu, fie că vom fi pe scut sau sub scut, în funcţie de vrednicia noastră. Sfântul Ştefan are un loc deosebit în şi în inimile celor născuţi peste Prut, în Republica Moldova, pentru că el zicea că ,,Moldova nu este a mea, nici a noastră, ci este a urmaşilor urmaşilor noştri”, arătând cu câtă responsabilitate trebuie să ne comportăm în viaţa noastră şi cu câtă demnitate trebuie să păstrăm şi să promovăm valorile spirituale. Sfârşitul vieţii a fost oarecum trist, deoarece în urma unei lupte a fost rănit, rana care nu s-a mai închis şi în cele din urmă şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Ştefan a trecut la Domnul în dată de 2 Iulie 1504. A rămas şi va rămâne în conştiinţa contemporanilor ca un mare apărător al Ortodoxiei şi ca un om cu viaţă sfântă, pentru că el nu făcea nimic fără ajutorul lui Dumnezeu şi totdeauna se străduia să păstreze dreptatea şi să o administreze cu multă dragoste. Voievodul moldovean a făcut ca acest ţinut să nu devină niciodată paşalâc, a făcut să ne păstrăm indentitatea nostră etnică, lingvistică, culturală şi religioasă.